05.03.2017

Despre dezvoltare si pacatul originar al marilor puteri

In lumea de astazi intalnim adeseori opinia conform careia tarile dezvoltate din vestul Europei si nordul Americii reprezinta un model pentru toate tarile lumii. Acest model de succes s-ar baza pe un tipar socio-economic superior tuturor celorlalte, intemeiat pe asa-numita "etica protestanta" promovata de Max Weber. Conform acestuia, civilizatia occidentala a progresat atat de mult datorita accentului pus pe munca productiva, inovatie si gandire rationala. Toate celelalte civilizatii ar fi inferioare pentru ca nu au aceleasi valori.

Rationamentul respectiv este, insa, doar partial adevarat. Asa cum regimurile totalitare ale secolului XX au pus accentul pe propaganda, ca forma de promovare subiectiva exaltand caracteristicile pozitive si ignorand elementele negative, mitizarea modelului occidental nu are nici o legatura cu realitatea, ci mai mult cu propaganda.

Intr-adevar, daca ne raportam la prosperitatea materiala, la standardul de viata, la dezvoltarea economica si avansul fata de restul lumii, societatea occidentala este superioara oricarei alte societati. Insa, daca analizam pe ce se bazeaza acest avans, ne dam seama ca el nu se datoreaza, de fapt, unui model social mai de succes decat altul, ci mai mult oportunitati si conjuncturi. Mai toate tarile din fruntea clasamentelor dezvoltarii (economice, socio-umane) sunt foste imperii coloniale (chiar si tarile nordice, Statele Unite si Rusia) care au exploatat alte zone ramase mai sarace in prezent. Astfel, punctul de plecare al dezvoltarii lor (in mod similar cu dezvoltarea statelor fost comuniste din Europa Centrala si de Est) a fost diferit fata de punctul de plecare al altor tari, care nu au beneficiat de acest avantaj, unele dintre ele plecand chiar cu un handicap in urma colonizarii (Africa, America Latina, Asia de Sud-Est, Orientul Mijlociu). Din acest punct de vedere, fostele colonii sau tarile mai mici (printre care si Romania) nu aveau cum sa ajunga la acelasi grad de dezvoltare cu fostele metropole, in ciuda celor doua razboaie mondiale (care, insa, au afectat toate tarile, nu doar pe cele dezvoltate) sau a diverselor modalitati contemporane de redistribuire a bogatiei in lume. Exceptiile pot fi considerate Australia, Canada si Noua Zeelanda, care s-au dezvoltat mai de timpuriu pe cont propriu, fiind dominioane britanice.

Situatia poate fi analizata in mod analog daca avem in vedere diferentele de dezvoltare ale zonelor adiacente, cum ar fi Romania fata de vecinele de la vest (Ungaria, fost regat medieval, Serbia, fost hegemon, alaturi de Croatia, in cadrul unei federatii) sau Vietnam fata de China etc. Privind din aceasta perspectiva, nu pot decat sa constat ca in realitate nu exista un model socio-uman superior fata de celelalte in lumea actuala, fiecare civilizatie avand potentialul initial de a se dezvolta armonios, daca ar fi fost lasata din afara sa isi respecte coerenta socio-economica interna. De asemenea, diferentele din prezent sunt doar rezultatul conditiilor subiective care au marcat istoria fiecarei tari si nu reflecta in nici un caz superioritatea vreunui model in fata altuia. De aceea, consider ca imitarea asa ziselor "modele de succes" din lumea occidentala in alte tari ale lumii este sortita esecului (nici chiar fondurile europene nu pot crea o poveste de succes) si singura cale prin care o tara se poate dezvolta in mod durabil este elaborarea propriului sau model (conform experientei chineze, de exemplu).

31.12.2016

Caracteristici generale ale unui concediu petrecut in Romania

Romania dispune de nenumarate obiective turistice care merita sa fie descoperite de cat mai multi oameni, atat din tara cat si din strainatate. Pornind de la acest principiu, am ales sa imi petrec concediul de vara din acest an in tara, din dorinta de a explora locuri in care nu mai fusesem, cum ar fi Cazanele Dunarii si Muntii Retezat.

Alegerea mea a fost in mare parte inspirata, pentru ca am putut vedea locuri cu adevarat spectaculoase ale tarii noastre, insa experienta mi-a prilejuit si scurte consideratii privind calitatea serviciilor turistice din Romania. Drumul pana la Cazanele Dunarii m-a facut sa redescopar zonele colinare ale Olteniei, ce par atat de linistite in comparatie cu vacarmul asurzitor al Bucurestiului cotidian. Apoi, zona Cazanelor m-a impresionat profund, incepand cu Orsova si fatada sa danubiana extinsa si continuand cu tarmul stancos al Serbiei vecine, golfurile si meandrele tarmului romanesc, statuia lui Decebal de la Mraconia si numarul in crestere de pensiuni in satele din zona. Pe langa aceste aspecte, insa, serviciile turistice au lasat de dorit, desi preturile incep sa se apropie de cele europene. Mai precis personalul din zona (cu precadere la restaurante) este insuficient si destul de putin instruit, fiind compus in majoritate din tineri care lucreaza sezonier. Pacat, insa, ca patronii respectivi incearca sa obtina maximum de profit cu investitii insuficiente in resursa umana (inclusiv la nivelul salariilor)! De asemenea, o minima investitie in prezentarea obiectivelor ar aduce poate mai multi turisti straini in aceasta zona care merita sa fie vizitata.

Mergand apoi spre Retezat, am putut descoperi splendidul oras Caransebes, loc de nastere al primului Patriarh al Romaniei, Miron Cristea, dar si (coincidenta sau nu) al actualului premier desemnat. Am fost impresionat de cladirile centrului vechi pastrate in conditii foarte buna, dar si de ospitalitatea oamenilor locului si de preturile foarte convenabile. Orasul ar merita poate sa fie mai mult popularizat ca destinatie turistica, impreuna cu zona Muntilor Banatului din apropiere.

Retezatul a fost o confirmare a asteptarilor initiale, o oaza de liniste, pace si... lipsa semnalului GSM, ceea ce poate fi uneori si o binecuvantare (totusi, Internetul a patruns deja mult mai adanc in regiune!). Aerul proaspat al padurii ne-a umplut de o noua energie si somnul a devenit mult mai odihnitor. Totusi, preturile serviciilor din zona s-au situat la un nivel poate prea mare in raport cu ceea ce se ofera... In cadrul escapadei din aceasta superba regiune, am putut vizita si ruinele cetatii Ulpia Traiana Sarmisegetuza si Manastirea Densus, vestigii ale istoriei noastre milenare si ale continuitatii daco-romane in acest spatiu. De asemenea, am fost impresionat de Castelul Huniazilor din Hunedoara, un giuvaer ce poate rivaliza oricand cu orice castel din vestul Europei, dar si de Lacul Cincis din apropiere.

In concluzie, avem o tara cu multe locuri minunate, insa pentru a le putea valorifica din punct de vedere turistic e nevoie de un accent mai mare pe calitatea serviciilor prestate, nu doar pe profitul imediat. Investitia in resursele umane este esentiala, iar amabilitatea si zambetul gazdelor nu ar trebui sa lipseasca, in ciuda lipsurilor materiale inerente. Pentru aceasta, insa, am avea nevoie de mai multa intelegere intre noi si de colaborare cu semenii nostrii, si mai putin de interese divergente de grup si de conflicte inutile. Ceea ce trebuie sa intelegem este ca nu putem reusi singuri pe aceasta lume, doar impreuna cu ceilalti ne putem apropia de realizarea viselor noastre.

29.11.2016

Citybreak de martie la Cracovia

Intr-o dimineata racoroasa de martie, dupa un zbor cu escala la Varsovia, am aterizat, impreuna cu sotia, pe aeroportul Ioan Paul al II-lea din Cracovia. De mult imi doream sa ajung in aceasta veche capitala a statului polonez despre care auzisem multe lucruri bune. Dupa un drum cu autobuzul catre centrul orasului, am ajuns la hotelul la care eram cazati, chiar in apropiere de centrul istoric.

Orasul ne-a satisfacut pe deplin asteptatile, uneori chiar depasindu-le. Primul lucru cu care am venit in contact a fost ospitalitatea si deschiderea polonezilor, care ne-a facut sederea si mai placuta. Apoi, gastronomia poloneza a fost, de asemenea, pe gustul nostru, cu o bogatie de oferte, incluzand supa de sfecla si varietatea de preparate (bineinteles, cu carne...).

Plimbarea pe strazile orasului ne-a prilejuit intalnirea cu o societate vie si civilizata, desi temperatura scazuta ne-a impiedicat sa vedem tot ce planuisem. Totusi, am reusit sa descoperim o parte din obiectivele cele mai cunoscute, cum ar fi Piata Centrala, Orasul Vechi, Castelul Wawel sau cartierul evreiesc (Kazimierz). De asemenea, am putut vizita Muzeul Etnografic, Vechea Sinagoga si muzeul subteran al Pietei Centrale (cu multe dispozitive multimedia infatisand istoria Poloniei). O experienta deosebita a fost vizitarea salinei Wieliczka, una dintre cele mai vechi si mai mari din lume, unde am petrecut trei ore de plimbare prin galeriile foarte frumos amenajate. Peste tot am remarcat curatenia si ordinea pastrata de polonezi, grija fata de aspectul exterior al locurilor si pastrarea exemplara a vechilor cladiri de patrimoniu.

Impresia generala a fost aceea a unei societati foarte avansate si civilizate, alaturi de serviciile turistice impecabile, desi Polonia nu e considerata, de obicei, o atractie la nivel mondial. Pot spune, fara nici o ezitare, ca am vizitat cea mai dezvoltata si bine organizata tara a Europei Centrale si de Est, un model pentru toate celelalate tari din regiune, desi conducerea politica a momentului nu pare sa fie la aceeasi inaltime, cel putin partial. Cred ca ar fi bine ca Romania sa ia exemplul Poloniei pentru a ajunge la un nivel de civilizatie la fel de ridicat.


29.05.2016

Moartea fotbalului sportiv

Caderea cortinei peste sezonul fotbalistic la nivel de cluburi imi prilejuieste cateva reflectii asupra stadiului la care a ajuns asa-numitul "zeu-fotbal" in anul de gratie 2016. Din pacate, cred ca moartea marelui fotbalist si antrenor olandez Johan Cruyff, atunci cand am exclamat "fotbalul a murit!", marcheaza sfarsitul unei epoci si intrarea intr-o alta, cu alte valori si resorturi.

Privind catre cele cinci mari ligi europene de fotbal, se pot observa cateva fenomene oarecum constante. Printre echipele retrogradate gasim echipe de traditie cu renume, cum ar fi Aston Villa, Newcastle United, VfB Stuttgart, Stade Reims sau Hellas Verona. In schimb, printre castigatoare regasim echipa surpriza Leicester City sau echipa seicilor Paris-St. Germain, alaturi de obisnuitele Bayern, Barcelona si Juventus. Factorul comun al acestor rezultate este lipsa banilor pentru unii si disponibilitatea lor pentru altii.

Astfel, fotbalul din ziua de azi nu mai reprezinta doar un fenomen social animat de pasiunile sportive, ci din ce in ce mai mult o afacere in care lipsa profitului genereaza falimentul. Acest lucru inseamna si ca, in goana pentru profit, se imagineaza competitii din ce in ce mai multe si mai complexe (Champions League, Europa League, Euro cu 24 de echipe etc.) care epuizeaza componenta umana (jucatorii), dintre care unii ajung sa moara pe teren (vezi si cazul Ekeng).

Privind in paralel si pastrand proportiile, in fotbalul romanesc am asistat la retrogradarea echipelor fanion Petrolul Ploiesti si Poli Timisoara (chiar si intr-o forma reinventata) si la triumful Astrei Giurgiu, o echipa inventata de un latifundiar contemporan aflat momentan la inchisoare pentru vina de a face orice pentru a obtine profitul. Asta in defavoare altui latifundiar, fost puscarias si fariseu de profesie, care confunda marfa cu ambalajul. Las la o parte modul de desfasurare al competitiei, menit sa satisfaca foamea de bani a televiziunilor autohtone si sa mentina la suprafata un fotbal aflat in faliment cronic, desi e total inadecvat pentru o tara ca Romania (ca marime si clima)...

Din punctul meu de vedere, aceasta evolutie nu face decat sa goleasca de continut si acest fenomen unic, aparut ca modalitate de distractie pentru mase (in incercarea de a canaliza impulsurile de violenta inerente, dinspre razboi spre sfera civila, dupa 1945) si sa-l transforme intr-o simpla activitate de consum in modul de productie capitalist in care traim, fara sa ne mai gandim la oameni, la identitatea lor si la dorintele lor. Totul se reduce la profit si orice iese din aceasta logica este condamnat ca fiind revolut, inadecvat si depasit (prin urmare demn de a fi abandonat si anulat). In schimb, promovam activitati ca pariurile sportive, care nu fac decat sa creeze sclavi umani intr-o mare retea de indobitocire generala (pe langa alte retele de dependenta al caror nume nu le mai pomenesc aici), alaturi de denaturarea rezultatelor sportive pe teren.

Cred ca ar trebui sa fim mai atenti la ceea ce facem, pentru ca golirea de continut a vechilor activitati ne poate intoarce inapoi in era dezlantuirii instinctelor primare ale umanitatii, printre care violenta este cea mai periculoasa. Atunci cand alegem sa uitam de istoria si identitatea noastra (in acest caz, de echipele de traditie pe care alegem sa le desfiintam cu totul), pur si simplu ne pierdem busola si nu mai stim in ce directie sa mergem. Aceasta dezorientare sociala este samanta noului conflict dintre noi, de care multi nu suntem constienti si dupa care poate multi nu vom supravietui. Singura noastra speranta este sa nu uitam de radacinile noastre, de ceea ce reprezentam (chiar si simbolic) si sa nu confundam scopul (bunastarea noastra materiala si spirituala) cu mijloacele (bani, profit, castiguri vremelnice).


29.12.2015

Vacanta de Rusalii la Roma

Perioadele scurte de vacanta sunt de obicei mai greu de programat, intrucat timpul avut la dispozitie este mai redus, iar transportul la destinatie trebuie sa fie cat mai rapid. Un concept care a venit in sprijinul mini-vacantelor prilejuite de diverse sarbatori publice este cel de "city-break", care permite vizitarea unui oras in doar 3-4 zile la un pret avantajos. Bineinteles, vizita este doar pretextul pentru cunoasterea superficiala a obiectivelor, urmand ca o vacanta mai generoasa sa contribuie la explorarea acestora in detaliu.

Cu ocazia mini-vacantei de Rusalii am avut ocazia sa calatoresc, impreuna cu sotia, la Roma, folosind o astfel de oferta. Calatoria a meritat, pentru ca am putut cunoaste legendara "cetate eterna", atat de mult laudata de-a lungul timpului. Calatoria a fost efectuatat cu avioanele companiei Alitalia, o oferta destul de mediocra dar satisfacatoare, chiar daca serviciile de pe aeroportul din Roma nu s-au ridicat la inaltimea unor asteptari de altfel destul de modeste (contrar asteptarilor nu am avut loc alaturi de sotie la intoarcere, oferindu-mi-se doar privilegiul de a sta in primul loc dupa clasa business, poate pentru a putea savura mirosul de mancare in timp ce serveam... biscuitii de la economic).

Dincolo de aceste detalii minore, orasul mi-a aratat multe locuri frumoase, care merita vizitate, printre care, la loc de cinste se numara Forumul Roman, pe care orice descendent al vechii Rome ar trebui sa-l cunoasca si care trezeste un fior inegalabil pentru noi romanii (alaturi de Columna lui Traian). Las la o parte Colloseumul, unde cozile interminabile fac sa dispara orice bucurie a descoperirii. Si aici gazdele mai au de lucrat... In schimb, sistemul de metrou, chiar si cu doar doua linii si igiena precara a statiilor, reuseste sa acopere destul de bine orasul (extinderea sa va contribui neindoielnic la un acces si mai bun). Astfel, faptul ca am fost cazati la marginea metropolei nu s-a simtit. S-a simtit, insa, superficialitatea tipic latina a hotelierilor, care nu au ascuns in nici un moment ca scopul lor este profitul si mai putin satisfactia clientilor...

Cu ajutorul vremii bune am descoperit si alte locuri interesante, cum ar fi Circul Maxim, malurile Tibrului, Piata Spaniei, Piata Navona, Piata Cavour, Palatul Barberini, Castelul Sant'Angelo, Villa Borghese, catedralele Santa Maria Maggiorre, San Giovanni din Lateran si multe alte locuri incantatoare. La loc de cinste ramane vizitarea Vaticanului (muzeele si Basilica San Pietro), un loc plin de o bogatie artistica greu de imaginat, dar si de multi turisti care intretin bogatia materiala a Statului Papal, mentinandu-l ca stat aparte inca viabil.

In mod natural, din punct de vedere gastronomic bucataria italiana este capabila sa satisfaca orice gusturi. Din punct de vedere social, insa, capitala Italiei de astazi ofera spectacolul deloc placut al unei lumi pestrite in care comerciantii ambulanti de origine imigranta pot fi intalniti la tot pasul, intr-o foma de semi-cersetorie nedemna, tolerata de statul gazda (ca sa nu mai amintim de formele de cersetorie ale conationalilor nostri indicand falimentul absolut al liderilor nostri politici). Vazut inainte de inceperea crizei imigrantilor, acest fenomen nu poate decat sa ilustreze mentinerea ipocrita a diviziunilor dintre saraci si bogati la nivel mondial de catre tarile dezvoltate si interesul celor din urma de a valorifica saracia primilor. Lucrurile se pot, insa, intoarce impotriva celor ce se afla vremelnic in frunte...

In concluzie, Roma este un oras care trebuie vizitat, insa fenomenul "mezzogiorno" din Italia este vizibil (doar prin comparatia pe care o pot face cu Florenta si Venetia). Curatenia orasului este un punct slab la care mai e mult de lucru (inca nu am fost la Napoli, deci nu am termeni de comparatie cu sudul profund...), daca e sa ne gandim ca exista si o taxa de oras de 6 euro/zi (de care am aflat in ultima zi la hotel, agentia de turism oferind informatii vagi despre acest lucru...), ce indica un oarecare grad de "civilizatie". Insa, asa cum spune un proverb romanesc, "la pomul laudat sa nu te duci cu sacul", asa ca si la nivel turistic nu stii niciodata ce colturi interesante poti descoperi oriunde in lume.

10.05.2015

1 Mai la Olanesti

Ziua de 1 Mai a intrat in randul sarbatorilor traditionale romanesti, intr-o perioada in care natura se trezeste la viata si timpul frumos permite iesiri mai frecvente din mediul citadin. Anul acesta, am decis, impreuna cu sotia, sa mergem intr-un loc pe care il exploram pentru prima oara, Baile Olanesti. Cunoscut, in mod obisnuit, ca baza de tratament pentru persoanele varstnice, locul s-a dovedit a fi, in cele din urma, un colt splendid asezat intre paduri de foioase si conifere, pe malul raului omonim.

De data aceasta, contrar obisnuintei de a merge cu transportul public, am mers cu masina mica in calitate de sofer incepator la al doilea drum mai lung din viata. Obsinuit cu drumurile de ses, ma asteptam ca serpentinele dintre Pitesti si Rm. Valcea sa fie mai dificile. In schimb, am subevaluat comportamentul confratilor soferi din trafic, desi mi-am pus preventiv semnul galben de incepator. Pe autostrada lucrurile au stat destul de bine, facand abstractie de numarul mare de masini, banda din dreapta fiindu-mi prieten statornic in cea mai mare parte a timpului, pana cand am intalnit tiruri sau masini uitate de timp. De la Pitesti, traficul s-a aglomerat simtitor, coloana intinzandu-se pe cativa kilometri.

Din pacate unii confrati, soferi de tir au fost contrariati de prezenta mea in trafic si au inceput sa claxoneze sustinut pentru a ma depasi. Am acceptat acest lucru, desi manevrele lor si ale altor soferi mi s-au parut cel putin iresponsabile. Acest lucru mi-a evidentiat doua lucruri: (a) necesitatea imperativa a construirii cat mai rapide a unei autostrazi intre Pitesti si Sibiu, unde traficul este intotdeauna intens (indiferent de ce sustin alti neaveniti); (b) nevoia unei re-evaluari a soferilor de pe drumurile patriei (in special a celor profesionisti), dintre care majoritatea nu au ce cauta acolo, cel putin din punct de vedere al integritatii psihice...

Ajunsi pe serpentine, coloana care se rasfirase s-a adunat din nou in apropiere de Dedulesti, unde isteria micilor facea ca drumul sa devina greu practicabil. Mi se pare deja exagerat acest mod de a sarbatori prin umplerea burdihanelor, fara a mai lua in seama pe ceilalti si modul lor de a sarbatori. Poate ar trebui ca aceste moduri de "celebrare" sa inceapa sa fie cenzurate printr-o re-educare generala a maselor pentru a aprecia mai mult calitatea. Dar pentru asta ar fi nevoie de un sistem de educatie performant...

Trecand prin Rm. Valcea am avut reale dificultati in identificarea drumului, atat spre Olanesti, cat si spre Bucuresti, la intoarcere. Experienta mi-a amintit de drumul precedent pin Buzau, cand am avut reale dificultati in descoperirea garii centrale... Cred ca ar fi nevoie sa gandim mai bine orasele noastre, sa le facem mai primitoare pentru turisti, altfel riscam sa pierdem acest potential imens pe care il avem. In cele din urma, concediul la Baile Olanesti a fost in regula, poate cu exceptia personalului din restaurante si hoteluri, care poate ar trebui sa inteleaga in cele din urma ca depind de clienti si nu viceversa, si sa fie mai amabili, mai prietenosi, mai deschisi. Totusi, morala experientei este ca ma voi gandi mult mai bine inainte sa plec in concediu prin tara la zile de sarbatoare, cel putin cu masina mica...

20.01.2015

Despre Statul Islamic, terorism si ciocnirea civilizatiilor

In zilele ce au urmat recentelor atentate teroriste de la Paris, mass-media a fost cuprinsa de o frenezie extraordinara a dezbaterilor privind acest fenomen, in fapt o continuare a dezbaterii de dupa 11 septembrie 2001, de data aceasta pe coordonate franceze. Dincolo de diversele abordari, cred ca este cazul sa fim mai atenti la ceea ce a cauzat aceste evenimente dar si ascensiunea ingrijoratoare a Statului Islamic din Irak si Siria, atat pe termen scurt cat si pe termen lung. Identificarea cauzelor reale ar putea sa ne conduca catre noi solutii ce se pot dovedi mai productive decat cele adoptate pana acum.

Se spune adesea ca terorismul bazat pe fundamentalismul islamic ar fi un fenomen propriu tarilor musulmane si populatiile respective sunt predispuse la asa ceva. E drept ca interpretarile radicale ale Coranului au avut si acest efect. Insa, pentru a lamuri cauzele conflictului mai vechi dintre crestini si musulmani trebuie sa ne intoarcem in istorie la modul in care cele doua religii s-au ciocnit si au coexistat. Astfel, atunci cand musulmanii au cucerit anumite teritorii de la crestini, ei au creat cadrul unei coexistente pasnice, in schimbul unor masuri simbolice de supunere (altfel n-ar mai fi "Islam"!), insa nu au impus modul lor de viata decat celor care au vrut sa il adopte.

In schimb, crestinii, atunci cand au cucerit teritorii de la musulmani, au impus valorile lor populatiei locale, ca fiind "superioare". Acest lucru a devenit evident in perioada coloniala, cand musulmanii au fost umiliti in repetate randuri (ultima oara, in momentul crearii Statului Israel, dar, militar, si in Afganistan si Irak), fiind considerati inferiori si... dispensabili. Cred ca nimeni nu ar admite ca, in propria sa casa, un musafir temporar sa isi impuna propriile conditii, oricat ar parea ele de bine justificate. In urma acestor agresiuni, asistam la raspunsul partii radicale a Islamului, care este doar o replica palida in oglinda a cuceririi de tip colonial vest-european din sec. al XIX-lea si inceputul sec. al XX-lea.

In cazul Statului Islamic, aparitia sa este rezultatul direct al interventiei coalitiei conduse de Statele Unite in Irak si al incurajarii razboiului civil din Siria. Astfel, interventia din Irak a inlaturat regimul minoritar sunit si l-a inlocuit cu o federatie anarhica, dominata de siitii pro-iranieni. Totul in numele instaurarii democratiei si eliminarii armelor de distrugere in masa, dar, de fapt, in scopul exploatarii mai facile a unor resurse petroliere. Dupa ce a devenit evident ca fortele de ocupatie nu vor putea fi niciodata acceptate de irakieni, indiferent de religie, ele au fost retrase, lasand in urma un regim neconsolidat, macinat de rivalitatile regionale, in care sunitii au fost deliberat marginalizati. In mod firesc, ei s-au reorientat catre Statul Islamic, care le promite recapatarea gloriei de alta data.

In Siria, unde acest Stat a luat nastere, regimul minoritar alawit a fost contestat si s-a declansat un razboi civil bazat tot pe diferentele religioase sectare. Destabilizarea a creat terenul fertil pentru teroristii Al-Qaeda, care au renascut si s-au emancipat pe teritoriul Siriei, formand grupul aparte al Statului Islamic. In fond, ei nu au facut decat sa sfideze o serie de granite coloniale care au impartit arbitrar arabii suniti din Orientul Mijlociu intre Marile Puteri si care nu au acordat kurzilor o independenta de altfel pe deplin meritata (lupta lor din prezent este laudabila, chiar si impotriva Statului Islamic). In concluzie, problemele actuale isi au radacinile chiar in interventiile occidentale in regiune si in incercarea de a forta anumite populatii sa traiasca dupa reguli care le sunt straine si de neinteles si care nu vor fi niciodata acceptate pe deplin si de bunavoie.

Astfel, s-ar putea ca solutia pentru incetarea violentei sa nu fie o sporire a cheltuielilor pentru aparare ale statelor europene, care vor genera, inevitabil, o noua "dilema a securitatii" in spirala intre crestini si musulmani (dar si in relatia cu alti actori), ci intelegerea ca evitarea conflictului este conditionata de dreptul fiecarei societati de a-si alege modul in care doreste sa traiasca, in mod liber, fara ocupatii si interventii (sau influente) exterioare. In loc sa se gandeasca la interventii costisitoare, Occidentul (si alti actori globali) ar trebui mai degraba sa isi retraga toate trupele care se afla pe teritoriile altor state pentru interese economice indoielnice si mai degraba pentru suprematie la nivel global, lasand civilizatiile diferite (care exista, indiferent de globalizare sau de pretentia ca ar exista o cultura universala secularizata) sa isi gestioneze singure viitorul, in propriul lor sistem regional, cu propriile forme de guvernamant (mai mult sau mai putin democratice, in functie de evolutia fiecareia), cu propriile reguli de conduita, cu propriile sisteme economice si de securitate. Amestecul civilizatiilor nu duce decat la confuzie si conflict (situatia imigrantilor este exemplul cel mai pregnant), iar folosirea violentei nu da nastere decat la un nou ciclu de violente. Pacea este rezultatul coexistentei pasnice in acord cu natura organica a fiecarei societati.