16.07.2018

Concluzii dupa Campionatul Mondial de Fotbal - Rusia 2018

Campionatul Mondial de Fotbal, editia 2018, a tras cortina, in urma unei finale care a consemnat un numar de goluri ce nu mai fusese atins din 1966. A castigat Franta, in cele din urma, desi nu a etalat un fotbal spectaculos (poate cu exceptia meciului cu Argentina din optimi, incheiat 4-3). Ca de obicei, Franta castiga jucand nespectaculos, in cel mai pur stil italian (char in lipsa Italiei de la mondial, vizibila, alaturi de cea a Olandei), la 20 de ani (ca in romanul lui Dumas) dupa primul titlu, obtinut pe teren propriu. Avand o echipa cotate printre cele mai valoroase din lume, nu a fost o surpriza ca Franta a castigat, ea stiind sa isi dozeze mai bine fortele atunci cand a avut ocazia (meciul nul cu Danemarca, singurul de la acest mondial, fiind in mod clar un moment de pauza). Asta spre deosebire de Croatia, una dintre revelatiile acestei editii, care a avut calificari spectaculoase, dintre care doua la penaltiuri, dar care nu a mai gasit resursele de a reveni in finala, mai ales in a doua repriza. Totusi, e de remarcat performanta fotbalistilor croati (cea mai buna din scurta lor istorie), care au invins Argentina cu 3-0 in grupe, au eliminat tara-gazda, puternic sustinuta de public si de organizatori si Anglia in semifinale. Croatia a demonstrat ca spiritul neimblanzit ex-iugoslav inca mai exista in aceasta parte a lumii (ezit sa spun balcanic, pentru ca in prezent asta nu are o conotatie pozitiva).

O alta revelatie a recent incheiatei Cupe Mondiale a fost Belgia, care a etalat un fotbal ofensiv spectaculos si a fost foarte aproape de finala, doar naivitatea in aparare fiindu-i fatal in semifinala cu Franta. Belgienii, beneficiarii unei generatii exceptionale, au imbunatatit palmaresul nationalei prin obtinerea medaliilor de bronz, si au produs una dintre suprizele competitiei prin eliminarea Braziliei in sferturi. Anglia a etalat o echipa tanara de perspectiva, insa a mers mai mult pe eficienta si calcul strategic, care a functionat doar pana la un punct. Totusi, egalarea performantei din 1990 (locul 4) este o realizare notabila, dupa ce generatii mai bune ale Albionului au ratat sanse mari in ultimele decenii.

Echipele latino-americane nu au stralucit in cadrul competitiei, desi prestatia Uruguayului a fost meritorie, mai ales in partida din optimi cu Portugalia. Accidentarea lui Cavani a slabit mult forta ofensiva a echipei, care a fost invinsa astfel mai usor de catre Franta in sferturi. Brazilia a dat impresia unei prestatii bune, insa egocentrismul lui Neymar a stricat jocul echipei si i-a limitat potentialul apreciabil. Columbia a inceput prost, cu infrangerea suprinzatoare in fata Japoniei, insa a revenit spectaculos, ridiculizand Polonia, una dintre deziluziile europene ale competitiei. Doar sansa a facut ca Anglia sa o depaseasca in optimi, asta mai ales datorita portarului Pickford, care a scris istorie la penaltiuri. Argentina a dezamagit, desi Messi anuntase ca vrea mai mult la ultimul sau mondial. Certurile interne si un antrenor depasit de situatie au fost decisive in prestatia argentinienilor Mexicul a inceput bine, invingand campiona mondiala en-titre, Germania, si Coreea de Sud, dar a terminat slab, cu doua meciuri (cu Suedia si Brazilia) in care a incasat 5 goluri si nu a marcat nici unul.

Printre surprizele placute s-a numarat Japonia, care si-a egalat cele mai bune performante (optimi) si a fost aproape de o eliminare suprinzatoare a Belgiei. Eforturile fotbalistilor niponi au fost remarcabile, insa le-a lipsit inteligenta tactica tipica europenilor si sud-americanilor. De asemenea, Suedia a facut un mondial peste asteptari, desi nu a excelat la vreun capitol, insa a avut o disciplina tactica de invidiat.

Printre marile deziluzii ale mondialului rus s-a numarat in mod clar Germania, care nu a reusit sa iasa din grupe dupa multa vreme. Desi a dat semne de revenire in meciul cu Suedia, nemtii au fost umiliti de o Coree de Sud aproape eliminata, dar care a jucat meciul pana la capatul prelungirilor. Semnele schimbarii de generatii sunt evidente, desi potentialul fotbalului german ramane apreciabil. O alta mare deziluzie a fost Polonia, care nu a reusit sa iasa din singura grupa in care toate oponentele erau extra-europene. De asemenea, Spania s-a autosabotat, in urma demiterii stupide a antrenorului principal cu doar doua zile inaintea competitiei (ca urmare a unei rivalitatii interne duse peste limitele ratiunii) si nu a reusit sa depaseasca zidul rus in optimi. Portugalia a inceput promitator, sub semnul golgeterului Ronaldo, insa a aratat repede limite inadmisibile pentru o campioana europeana (Iranul a fost foarte aproape de o mare surpriza). Elvetia nu a aratat prea multe, decat in primele meciuri (cu Brazilia si Serbia) si s-a oprit in optimi. Serbia ar fi putut mai mult, insa nu a reusit sa se mobilizeze in momentele cheie ale meciurilor decisive. Danemarca a jucat exact atat cat ii era necesar pentru a iesi din grupe, insa a sperat prea mult la penaltiuri in meciul cu Croatia. Peru a etalat un fotbal placut, dar care a devenit eficient prea tarziu. Australia s-a batut admirabil in fiecare meci, insa lipsa valorilor a fost vizibila. Islanda nu a mai suprins ca in urma cu doi ani. Costa Rica nu a mai reusit nici ea rezultatele exceptionale din urma cu patru ani.

Ca de obicei, tara-gazda a mers mai departe decat ii permitea valoarea reala a jucatorilor (poate ar fi util ca tara-gazda sa nu fie calificata automat, macar pentru corectitudinea competitiei). E de remarcat sacrificarea meciului cu Uruguayul din grupa pentru a rezista apoi eroic atacurilor spaniole din optimi (ceea ce m-a dus cu gandul la razboaiele pe care Rusia le-a castigat in trecut aparandu-se...). Pana la urma, Croatia a pus Rusia la locul ei si a preluat culoarul favorabil care ducea mai repede la Moscova.

Din pacate reprezentativele africane nu au avut o prestatie prea buna, cu exceptiile partiale ale Senegalului (privata de un loc in optimi de numarul prea mare de cartonase galbene) si Nigeriei (aflata intr-o grupa de foc). Marocul a parut sa aiba o prestatie peste medie, insa eficienta sa a fost redusa, Tunisia s-a trezit prea tarziu, Egiptul a fost doar o umbra, chiar si cu starul Salah in echipa. Insa, asa cum au remarcat multi carcotasi, chiar echipa campioana mondiala, Franta, este dominata de fotbalisti cu origini africane, ceea ce demonstreaza ca potentialul fotbalistic al Africii exista. Intr-adevar, este regretabil ca la mai mult de jumatate de secol de la decolonizare, statele respective nu si-au atins inca potentialul real de dezvoltare, in schimb vedem in fruntea clasamentelor fotbalistice (si nu numai) echipe ca Franta, Anglia, sau chiar Belgia, care ar putea fi considerate reprezentative "imperiale". Pentru echitatea competitiei, ar fi de dorit ca fiecare tara a lumii sa poata alinia cei mai buni jucatori originari de pe teritoriul sau.

Un real castig al acestei editii a Cupei Mondiale a fost aplicarea tehnologiei video (VAR) in luarea deciziilor, ceea ce a limitat numarul deciziilor discutabile (desi au mai fost, atunci cand arbitrii au refuzat sa vada reluarile...), alaturi de aplicarea criteriului disciplinar (numarul de cartonase) in departajarea echipelor, ceea ce a limitat numarul intrarilor nesportive (un numar record de doar... 3 cartonase rosii). In concluzie, a fost o editie dominata de echipele europene si de rigoarea lor tactica, in defavoarea spiritului creativ latino-american si african, dar cu multe goluri (si autogoluri), unele foarte spectaculoase. Ramane sa vedem cum se va desfasura viitorul mondial, programat in Qatar in luna decembrie 2022, care va constitui un nou experiment al FIFA. Ar fi recomandabil, insa, ca numarul de echipe sa nu fie marit din 2026 (deja prezenta unor echipe de tip Panama sau Arabia Saudita e hilara, permitand aparitia unor golgeteri de ocazie), iar jucatorii sa nu fie atat de obositi dupa sezoanele epuizante din principalele ligi europene.

31.12.2017

Extremele Iugoslaviei

Fosta Iugoslavie a fost o tara fascinanta, cu multe locuri splendide si oameni destoinici si harnici. Din pacate, interesele puterilor occidentale si lipsa de dibacie a conducatorilor locali au determinat disparitia acestui stat acum doua decenii. Cu toate acestea, frumusetea locurilor a ramas si ea merita sa fie descoperita de vizitatori din toate colturile lumii.

Anul acesta am avut ocazia sa vizitez doua dintre extremele fostei Iugoslavii, Slovenia si Macedonia. Fiind singurele foste republici in care se vorbeste o limba diferita de sarbo-croata, influentele exterioare sunt si mai puternice.

Am ajuns la Ljubljana intr-o dimineata de iunie insorita, aterizand pe un aeroport inconjurat de paduri. Peisajul muntilor verzi mi s-a intiparit in minte pe toata durata scurtei vizite. In oras am remarcat, in primul rand, castelul situat pe un deal ce domina orasul si la care se poate ajunge cu funicularul modern sau urcand pe jos o poteca abrupta. Foarte bine pastrat si restaurat, acesta mi-a oferit panorame unice asupra orasului. In orasul vechi am putut admira bisericile vechi, pietele largi si cafenelele imbietoare. Influenta austriaca este vizibila si vechile cladiri sunt foarte bine pastrate, amintind de Praga si Salzburg.

Mergand spre vestul tarii, peisajul montan este treptat inlocuit cu privelistile colinare din apropiere de Gorica, dominate de vita de vie si podgoriile aferente. Micii producatori sunt foarte ospitalieri si au pastrat intact obiceiul primirii vizitatorilor pentru degustari de vinuri. Influenta italiana incepe sa fie mai pregnanta, ca si veselia si relaxarea localnicilor. Intr-un cuvant, desi cu o suprafata mica, Slovenia merita sa fie vizitata si descoperita de toata lumea.

La extremitatea sudica a fostei Iugoslavii, Macedonia ofera, in ciuda dificultatilor economice, un peisaj montan spectaculos. Cel putin in partea nordica si vestica, soseaua parcurge un traseu care te tine cu sufletul la gura, cu prapastii adanci, dar si cu privelisti extraordinare. Asta si cu ajutorul infrastructurii foarte bune, caracterizata de autostrazi ce taie muntii fara teama, ca un exemplu pentru alte tari din regiune... Zona e locuita de o minoritate albaneza puternica, locuind in satele de pe versanti, si care caracterizeaza un mozaic etnic tipic balcanic. Dansurile locului poarte o amprenta tipic bulgara...

Ajuns la Ohrid, vechi oras pe malul lacului omonim, din nou cetatea este obiectivul turistic care domina peisajul. Construita in vremea tarilor bulgari din evul mediu timpuriu, ea reaminteste, alaturi de zecile de vechi biserici ortodoxe, de timpurile in care Bizantul era o forta in lume. Orasul vechi are strazi inguste si cladiri ce amintesc de influenta otomana, dar si un amfiteatru grec dainuind din antichitatea elenistica. La malul lacului au impresia ca ai ajuns la capatul pamantului, iar dincolo de acesta incepe Albania si muntii ei. O plimbare cu vaporasul pe lac iti dezvaluie frumosul mal presarat cu hoteluri ce poarta pecetea epocii lui Tito, izvoarele raului care da nastere lacului, dar si Manastirea Sfantului Naum, construita in stanca si adapostind moastele sfantului a carui inima se pare ca se incapataneaza sa bata, asa cum spune legenda... Influenta turca, dar si sarba, este evidenta si la nivel gastronomic. Macedonia (in varianta sa iugoslava) merita sa fie descoperita de cat mai multi turisti din regiune si din intreaga lume.

03.08.2017

Despre dusmanul de langa noi

Frica este unul dintre cele mai puternice sentimente omenesti. Ea este folosita in mod frecvent pentru manipularea unor mari mase de oameni, a unor indivizi influenti, dar si pentru conturarea unor strategii de securitate care ofera un sentiment de siguranta cetatenilor de rand. Originea fricii este de natura emotionala si incercarea de a o controla prin intermediul ratiunii este cel mai adesea sortita esecului.

La nivelul relatiilor dintre state, frica este folosita cel mai frecvent pentru a justifica actiunile intreprinse impotriva unui actor desemnat ca inamic suprem sau principal dusman. De regula, aceasta desemnare tine seama de istoria relatiilor cu statul respectiv, dar si de perceptia cetatenilor (inclusiv a elitelor) despre acel stat si despre intentiile sale.

Daca luam statele europene, de exemplu, folosind informatiile disponibile din surse deschise, se poate contura un tablou destul de sugestiv cu privire la statele pe care majoritatea cetatenilor le considera "dusmani" principali. Evident, e vorba de perceptiile lor, care nu concorda intotdeauna cu realitatea, dar care sunt cauzate de evenimente reale ale trecutului mai mult sau mai putin indepartat.

Astfel, cel mai des pomenita tara este (deloc surprinzator) Rusia, considerata principalul inamic in tarile baltice, Finlanda, Polonia, Ucraina, Romania si Georgia. Privita din punct de vedere geografic, situatia releva faptul ca e vorba de tari din vecinatatea Rusiei, cu care aceasta a avut conflicte in trecut sau mai recent si carora le-a ocupat parti din teritoriu. Putem conchide ca este vorba despre un dusman istoric.

Pe locul doi in acest clasament este Serbia, mentionata de majoritatea cetatenilor statelor din vecinatatea sa vestica, care au facut parte la un moment dat din fosta Iugoslavie (cu exceptia Macedoniei si Sloveniei, si cu includerea Albaniei). Ramasitele emotionale ale conflictelor interetnice de la sfarsitul secolului trecut se regasesc, astfel, si in prezent.

Locul al treilea este impartit intre Turcia si Statele Unite. In cazul Turciei, perceptia de dusman este preponderenta in Grecia, Bulgaria si Cipru, din nou tari vecine care au avut conflicte cu statul turc in trecut (in principal vizand castigarea independentei). In cazul Statelor Unite (actor extra-european, nota bene!), perceptia e prezenta in Rusia (evident!), Belarus, dar si in Serbia. Daca in primele cazuri este vorba despre ecouri ale Razboiului Rece, in ultimul caz bombardamentele NATO din 1999 nu au fost uitate. De remarcat, insa, pozitia comuna a celor trei care sunt si destul de apropiate ca relatii bilaterale in toate domeniile.

Mai exista si alte rivalitati, vizand perceptiile despre Germania (prezenta in memoria ostila a britanicilor si danezilor) si Marea Britanie (amintita de francezi si irlandezi), insa acestea sunt mai mult rivalitati regionale. Sunt interesante si cazurile Olandei, unde principalii "dusmani" sunt considerati marocanii, respectiv al Turciei, unde "dusmanii" sunt, evident, kurzii. Majoritatea fricilor este, insa, prezenta in Europa Centrala si de Est, zona in care lipsa unei prosperitati comparabile cu vestul continentului lasa loc temerii ca trecutul se poate oricand intoarce, cu tot arsenalul suferintelor indurate. Totusi, nu trebuie uitat ca este vorba doar despre perceptii...

05.03.2017

Despre dezvoltare si pacatul originar al marilor puteri

In lumea de astazi intalnim adeseori opinia conform careia tarile dezvoltate din vestul Europei si nordul Americii reprezinta un model pentru toate tarile lumii. Acest model de succes s-ar baza pe un tipar socio-economic superior tuturor celorlalte, intemeiat pe asa-numita "etica protestanta" promovata de Max Weber. Conform acestuia, civilizatia occidentala a progresat atat de mult datorita accentului pus pe munca productiva, inovatie si gandire rationala. Toate celelalte civilizatii ar fi inferioare pentru ca nu au aceleasi valori.

Rationamentul respectiv este, insa, doar partial adevarat. Asa cum regimurile totalitare ale secolului XX au pus accentul pe propaganda, ca forma de promovare subiectiva exaltand caracteristicile pozitive si ignorand elementele negative, mitizarea modelului occidental nu are nici o legatura cu realitatea, ci mai mult cu propaganda.

Intr-adevar, daca ne raportam la prosperitatea materiala, la standardul de viata, la dezvoltarea economica si avansul fata de restul lumii, societatea occidentala este superioara oricarei alte societati. Insa, daca analizam pe ce se bazeaza acest avans, ne dam seama ca el nu se datoreaza, de fapt, unui model social mai de succes decat altul, ci mai mult oportunitati si conjuncturi. Mai toate tarile din fruntea clasamentelor dezvoltarii (economice, socio-umane) sunt foste imperii coloniale (chiar si tarile nordice, Statele Unite si Rusia) care au exploatat alte zone ramase mai sarace in prezent. Astfel, punctul de plecare al dezvoltarii lor (in mod similar cu dezvoltarea statelor fost comuniste din Europa Centrala si de Est) a fost diferit fata de punctul de plecare al altor tari, care nu au beneficiat de acest avantaj, unele dintre ele plecand chiar cu un handicap in urma colonizarii (Africa, America Latina, Asia de Sud-Est, Orientul Mijlociu). Din acest punct de vedere, fostele colonii sau tarile mai mici (printre care si Romania) nu aveau cum sa ajunga la acelasi grad de dezvoltare cu fostele metropole, in ciuda celor doua razboaie mondiale (care, insa, au afectat toate tarile, nu doar pe cele dezvoltate) sau a diverselor modalitati contemporane de redistribuire a bogatiei in lume. Exceptiile pot fi considerate Australia, Canada si Noua Zeelanda, care s-au dezvoltat mai de timpuriu pe cont propriu, fiind dominioane britanice.

Situatia poate fi analizata in mod analog daca avem in vedere diferentele de dezvoltare ale zonelor adiacente, cum ar fi Romania fata de vecinele de la vest (Ungaria, fost regat medieval, Serbia, fost hegemon, alaturi de Croatia, in cadrul unei federatii) sau Vietnam fata de China etc. Privind din aceasta perspectiva, nu pot decat sa constat ca in realitate nu exista un model socio-uman superior fata de celelalte in lumea actuala, fiecare civilizatie avand potentialul initial de a se dezvolta armonios, daca ar fi fost lasata din afara sa isi respecte coerenta socio-economica interna. De asemenea, diferentele din prezent sunt doar rezultatul conditiilor subiective care au marcat istoria fiecarei tari si nu reflecta in nici un caz superioritatea vreunui model in fata altuia. De aceea, consider ca imitarea asa ziselor "modele de succes" din lumea occidentala in alte tari ale lumii este sortita esecului (nici chiar fondurile europene nu pot crea o poveste de succes) si singura cale prin care o tara se poate dezvolta in mod durabil este elaborarea propriului sau model (conform experientei chineze, de exemplu).

31.12.2016

Caracteristici generale ale unui concediu petrecut in Romania

Romania dispune de nenumarate obiective turistice care merita sa fie descoperite de cat mai multi oameni, atat din tara cat si din strainatate. Pornind de la acest principiu, am ales sa imi petrec concediul de vara din acest an in tara, din dorinta de a explora locuri in care nu mai fusesem, cum ar fi Cazanele Dunarii si Muntii Retezat.

Alegerea mea a fost in mare parte inspirata, pentru ca am putut vedea locuri cu adevarat spectaculoase ale tarii noastre, insa experienta mi-a prilejuit si scurte consideratii privind calitatea serviciilor turistice din Romania. Drumul pana la Cazanele Dunarii m-a facut sa redescopar zonele colinare ale Olteniei, ce par atat de linistite in comparatie cu vacarmul asurzitor al Bucurestiului cotidian. Apoi, zona Cazanelor m-a impresionat profund, incepand cu Orsova si fatada sa danubiana extinsa si continuand cu tarmul stancos al Serbiei vecine, golfurile si meandrele tarmului romanesc, statuia lui Decebal de la Mraconia si numarul in crestere de pensiuni in satele din zona. Pe langa aceste aspecte, insa, serviciile turistice au lasat de dorit, desi preturile incep sa se apropie de cele europene. Mai precis personalul din zona (cu precadere la restaurante) este insuficient si destul de putin instruit, fiind compus in majoritate din tineri care lucreaza sezonier. Pacat, insa, ca patronii respectivi incearca sa obtina maximum de profit cu investitii insuficiente in resursa umana (inclusiv la nivelul salariilor)! De asemenea, o minima investitie in prezentarea obiectivelor ar aduce poate mai multi turisti straini in aceasta zona care merita sa fie vizitata.

Mergand apoi spre Retezat, am putut descoperi splendidul oras Caransebes, loc de nastere al primului Patriarh al Romaniei, Miron Cristea, dar si (coincidenta sau nu) al actualului premier desemnat. Am fost impresionat de cladirile centrului vechi pastrate in conditii foarte buna, dar si de ospitalitatea oamenilor locului si de preturile foarte convenabile. Orasul ar merita poate sa fie mai mult popularizat ca destinatie turistica, impreuna cu zona Muntilor Banatului din apropiere.

Retezatul a fost o confirmare a asteptarilor initiale, o oaza de liniste, pace si... lipsa semnalului GSM, ceea ce poate fi uneori si o binecuvantare (totusi, Internetul a patruns deja mult mai adanc in regiune!). Aerul proaspat al padurii ne-a umplut de o noua energie si somnul a devenit mult mai odihnitor. Totusi, preturile serviciilor din zona s-au situat la un nivel poate prea mare in raport cu ceea ce se ofera... In cadrul escapadei din aceasta superba regiune, am putut vizita si ruinele cetatii Ulpia Traiana Sarmisegetuza si Manastirea Densus, vestigii ale istoriei noastre milenare si ale continuitatii daco-romane in acest spatiu. De asemenea, am fost impresionat de Castelul Huniazilor din Hunedoara, un giuvaer ce poate rivaliza oricand cu orice castel din vestul Europei, dar si de Lacul Cincis din apropiere.

In concluzie, avem o tara cu multe locuri minunate, insa pentru a le putea valorifica din punct de vedere turistic e nevoie de un accent mai mare pe calitatea serviciilor prestate, nu doar pe profitul imediat. Investitia in resursele umane este esentiala, iar amabilitatea si zambetul gazdelor nu ar trebui sa lipseasca, in ciuda lipsurilor materiale inerente. Pentru aceasta, insa, am avea nevoie de mai multa intelegere intre noi si de colaborare cu semenii nostrii, si mai putin de interese divergente de grup si de conflicte inutile. Ceea ce trebuie sa intelegem este ca nu putem reusi singuri pe aceasta lume, doar impreuna cu ceilalti ne putem apropia de realizarea viselor noastre.

29.11.2016

Citybreak de martie la Cracovia

Intr-o dimineata racoroasa de martie, dupa un zbor cu escala la Varsovia, am aterizat, impreuna cu sotia, pe aeroportul Ioan Paul al II-lea din Cracovia. De mult imi doream sa ajung in aceasta veche capitala a statului polonez despre care auzisem multe lucruri bune. Dupa un drum cu autobuzul catre centrul orasului, am ajuns la hotelul la care eram cazati, chiar in apropiere de centrul istoric.

Orasul ne-a satisfacut pe deplin asteptatile, uneori chiar depasindu-le. Primul lucru cu care am venit in contact a fost ospitalitatea si deschiderea polonezilor, care ne-a facut sederea si mai placuta. Apoi, gastronomia poloneza a fost, de asemenea, pe gustul nostru, cu o bogatie de oferte, incluzand supa de sfecla si varietatea de preparate (bineinteles, cu carne...).

Plimbarea pe strazile orasului ne-a prilejuit intalnirea cu o societate vie si civilizata, desi temperatura scazuta ne-a impiedicat sa vedem tot ce planuisem. Totusi, am reusit sa descoperim o parte din obiectivele cele mai cunoscute, cum ar fi Piata Centrala, Orasul Vechi, Castelul Wawel sau cartierul evreiesc (Kazimierz). De asemenea, am putut vizita Muzeul Etnografic, Vechea Sinagoga si muzeul subteran al Pietei Centrale (cu multe dispozitive multimedia infatisand istoria Poloniei). O experienta deosebita a fost vizitarea salinei Wieliczka, una dintre cele mai vechi si mai mari din lume, unde am petrecut trei ore de plimbare prin galeriile foarte frumos amenajate. Peste tot am remarcat curatenia si ordinea pastrata de polonezi, grija fata de aspectul exterior al locurilor si pastrarea exemplara a vechilor cladiri de patrimoniu.

Impresia generala a fost aceea a unei societati foarte avansate si civilizate, alaturi de serviciile turistice impecabile, desi Polonia nu e considerata, de obicei, o atractie la nivel mondial. Pot spune, fara nici o ezitare, ca am vizitat cea mai dezvoltata si bine organizata tara a Europei Centrale si de Est, un model pentru toate celelalate tari din regiune, desi conducerea politica a momentului nu pare sa fie la aceeasi inaltime, cel putin partial. Cred ca ar fi bine ca Romania sa ia exemplul Poloniei pentru a ajunge la un nivel de civilizatie la fel de ridicat.


29.05.2016

Moartea fotbalului sportiv

Caderea cortinei peste sezonul fotbalistic la nivel de cluburi imi prilejuieste cateva reflectii asupra stadiului la care a ajuns asa-numitul "zeu-fotbal" in anul de gratie 2016. Din pacate, cred ca moartea marelui fotbalist si antrenor olandez Johan Cruyff, atunci cand am exclamat "fotbalul a murit!", marcheaza sfarsitul unei epoci si intrarea intr-o alta, cu alte valori si resorturi.

Privind catre cele cinci mari ligi europene de fotbal, se pot observa cateva fenomene oarecum constante. Printre echipele retrogradate gasim echipe de traditie cu renume, cum ar fi Aston Villa, Newcastle United, VfB Stuttgart, Stade Reims sau Hellas Verona. In schimb, printre castigatoare regasim echipa surpriza Leicester City sau echipa seicilor Paris-St. Germain, alaturi de obisnuitele Bayern, Barcelona si Juventus. Factorul comun al acestor rezultate este lipsa banilor pentru unii si disponibilitatea lor pentru altii.

Astfel, fotbalul din ziua de azi nu mai reprezinta doar un fenomen social animat de pasiunile sportive, ci din ce in ce mai mult o afacere in care lipsa profitului genereaza falimentul. Acest lucru inseamna si ca, in goana pentru profit, se imagineaza competitii din ce in ce mai multe si mai complexe (Champions League, Europa League, Euro cu 24 de echipe etc.) care epuizeaza componenta umana (jucatorii), dintre care unii ajung sa moara pe teren (vezi si cazul Ekeng).

Privind in paralel si pastrand proportiile, in fotbalul romanesc am asistat la retrogradarea echipelor fanion Petrolul Ploiesti si Poli Timisoara (chiar si intr-o forma reinventata) si la triumful Astrei Giurgiu, o echipa inventata de un latifundiar contemporan aflat momentan la inchisoare pentru vina de a face orice pentru a obtine profitul. Asta in defavoare altui latifundiar, fost puscarias si fariseu de profesie, care confunda marfa cu ambalajul. Las la o parte modul de desfasurare al competitiei, menit sa satisfaca foamea de bani a televiziunilor autohtone si sa mentina la suprafata un fotbal aflat in faliment cronic, desi e total inadecvat pentru o tara ca Romania (ca marime si clima)...

Din punctul meu de vedere, aceasta evolutie nu face decat sa goleasca de continut si acest fenomen unic, aparut ca modalitate de distractie pentru mase (in incercarea de a canaliza impulsurile de violenta inerente, dinspre razboi spre sfera civila, dupa 1945) si sa-l transforme intr-o simpla activitate de consum in modul de productie capitalist in care traim, fara sa ne mai gandim la oameni, la identitatea lor si la dorintele lor. Totul se reduce la profit si orice iese din aceasta logica este condamnat ca fiind revolut, inadecvat si depasit (prin urmare demn de a fi abandonat si anulat). In schimb, promovam activitati ca pariurile sportive, care nu fac decat sa creeze sclavi umani intr-o mare retea de indobitocire generala (pe langa alte retele de dependenta al caror nume nu le mai pomenesc aici), alaturi de denaturarea rezultatelor sportive pe teren.

Cred ca ar trebui sa fim mai atenti la ceea ce facem, pentru ca golirea de continut a vechilor activitati ne poate intoarce inapoi in era dezlantuirii instinctelor primare ale umanitatii, printre care violenta este cea mai periculoasa. Atunci cand alegem sa uitam de istoria si identitatea noastra (in acest caz, de echipele de traditie pe care alegem sa le desfiintam cu totul), pur si simplu ne pierdem busola si nu mai stim in ce directie sa mergem. Aceasta dezorientare sociala este samanta noului conflict dintre noi, de care multi nu suntem constienti si dupa care poate multi nu vom supravietui. Singura noastra speranta este sa nu uitam de radacinile noastre, de ceea ce reprezentam (chiar si simbolic) si sa nu confundam scopul (bunastarea noastra materiala si spirituala) cu mijloacele (bani, profit, castiguri vremelnice).