Pantofii galbeni

Ieri dimineata ma indreptam, ca de fiecare data, spre metrou pentru a ajunge la servici. Deodata am zarit doi pantofi galbeni care mi-au atras atentia. Nu sunt un fan al culorii, care, totusi, are capacitatea de a iesi in evidenta de fiecare data, lucru care nu ma atrage la o fiinta umana intotdeauna, inspirandu-mi prea putina seriozitate. De data asta, insa, privirea mea a inceput sa urce incet in sus pentru a vedea ce fiinta ar putea avea asemenea incaltari, mai ales pe o vreme ploioasa cum a fost ieri. Si, ce sa vezi? Era o incantatoare fiinta intr-un deux piece maro, foarte bine asortat cu pantofii si poseta (asa cum m-a invatat o prietena la un moment dat sa apreciez).

Surprins de placuta surpriza am furat cateva priviri in timpul calatoriei cu metroul, de la distanta si fara a fi observat. Si nu mi-am putut opri reprosul privind felul meu de a fi si fata de dispretul pentru intratul in vorba cu straine sau "agatatul", asa cum este mai bine cunoscut in cercurile cunoscatorilor. E adevarat ca este o metoda destul de riscanta insa de atatea ori m-am multumit cu privitul in metrou in fata unor chipuri angelice, incat uneori mi-am pus sub semnul intrebarii propria personalitate. Insa m-am consolat intotdeauna ca in cantecul lui James Blunt ("You're Beautiful") ca n-a fost sa fie...

Mai tarziu, mergeam spre strada sa imi cumpar ceva de mancare, cand i-am zarit din nou: aceiasi pantofi galbeni. Era aceeasi persoana razand impreuna cu o prietena. Am trecut pe langa ele privind doar cu coada ochiului. Dupa ce au trecut m-am uitat din nou dupa pantofi. Ce n-as fi dat sa imi zambeasca si mie...

Din pacate eu am fost invatat sa nu imi doresc decat ceea ce se poate obtine fara un mare efort si in mod rational. Am invatat sa imi infranez primul instinct, oricat de just ar fi fost sau mi-ar fi parut, sa renunt la lucrurile costisitoare sau care imi depasesc conditia modesta. Parca imi amintesc si acum un baiat de 11 ani plangand intr-un magazin dintr-o tara occidentala, pentru ca nu avea bani sa-si cumpere jucaria preferata. Eram doar eu si in jurul meu lumea nu imi intelegea reactia atat de nefireasca pentru o societate care functiona normal si fara gres. Insa pentru mine din acel moment s-a terminat copilaria si a inceput viata reala. Din pacate eu nu am fost pregatit pentru ea in timp ce altii invatau sa isi doreasca totul, oricat de dificil ar parea, si sa lupte sa obtina ce isi doreau. Eu am ramas doar cu iluzia ca pot avea orice daca stau la locul meu si nu supar pe nimeni. Si iluzia s-a risipit si am ramas doar cu dezamagirea si sentimentul de inutilitate intr-o lume straina si ostila.

Maine probabil voi vedea din nou un chip angelic sau niste pantofi de orice culoare asortati cu haine venind ca turnate. Si voi ofta in gand si ma voi uita in alta parte, apoi voi fura din nou o privire pe furis si ma voi consola ca probabil e doar o iluzie, ca de fapt e o persoana care nu merita atentia si care probabil nici nu ar fi potrivita pentru mine. Si strugurii vor fi tot acri...

Legea de fier a geopoliticii

Cei care au jubilat in momentul declararii independentei Kosovo, sperand ca aceasta deschide un nou drum catre o lume mai buna bazata pe principii, nu pot acum decat sa isi puna cenusa in cap. Recentele evenimente din Tibet demonstreaza, nu cum eronat sustin unii contrariul, ca lumea va continua sa fie si pana acum un teren de actiune pentru marile puteri in care micile natiuni si nobilele lor aspiratii nationale nu pot constitui decat miscari temporare bazate pe conjunctura.

Miscarea din Tibet, dincolo de justificarea sa de tip democratic, reprezinta continuarea marelui puzzle inceput in 1999 in Kosovo. Mai precis, ea este expresia modului de actiune a singurei superputeri din acest moment, Statele Unite, in tentativa de a controla intrega lume. Numai ca stralucitii strategi de la Washington nu realizeaza nici acum ca demersul lor este unul iluzoriu (el fiind o repetare a supraextinderii URSS din anii 80, ce a contribuit la prabusirea acesteia) si ca, in cele din urma toate marile imperii universale sunt sortite esecului si disparitiei. Daca in cazul subsistemului subdezvoltat al lumii islamice sau al celui fragmentat european aceasta politica pare sa functioneze din cand in cand, in cazul Asiei de Sud-Est lucrurile sunt mai dificile (asa cum a dovedit-o in trecut interventia ratata din Vietnam). Aici avem de-a face cu un actor mult mai semnificativ, China, care se afla intr-o perioada de crestere care o va duce probabil la rangul de superputere in cel mai scurt timp. Statele Unite sunt constiente de aceasta posibilitate si, de aceea, incearca sa slabeasca prin orice mijloace competitorul chinez.

Numai ca, de cele mai multe ori, atunci cand incerci sa contolezi totul, totul se poate intoarce asupra ta. Mai ales atunci cand nu ai nici un fel de scrupule in atingerea tintei (atacul regizat asupra World Trade Center, interventia in Irak, etc.). Miscarile Rusiei si siguranta Chinei manifestata prin implicarea pe continentul african ar trebui sa dea de gandit strategilor americani, pentru ca epoca echilibrului de putere nu pare sa fi apus.

Cat despre tarile mai mici, ca Romania, ele ar trebui sa fie mai atente asupra lumii in care traiesc si mai constiente de valurile pe care navigheaza. Se pare insa ca lectia pactului Ribbentrop-Molotov nu a fost inca aprofundata de factorii de decizie de la Bucuresti. Dincolo de aliantele incheiate la un moment dat, Romania trebuie sa fie constienta ca greselile se platesc mai devreme sau mai tarziu. Chiar si in calitate de stat membru al NATO, nu trebuie sa ne cantonam intr-o politica de expectativa si conformare fata de aliatii nostri, trebuie sa identificam interesul nostru propriu si sa actionam in consecinta. Se pare ca vecinul nostru bulgar ne-a luat-o din nou inainte, realizand o manevra extraordinara impreuna cu Rusia, desi joaca teoretic in aceeasi echipa cu noi. Kosovo constituie o oportunitate de a ne reevalua pozitia pana nu e prea tarziu. Altfel, ne putem trezi ca suntem tratati din nou ca moneda de schimb in relatiile dintre actorii cu adevarat relevanti. Pentru ca adevarata lege a geopoliticii ramane aceeasi: singurii actori care conteaza pe scena internationala sunt marile puteri. Ceilalti sunt doar pioni.

Cei care inca mai viseaza la revolutii de eliberare si realizarea unor nobile principii trebuie sa se trezeasca din somnul ratiunii. Lumea actuala nu e in nici un fel mai buna sau mai sigura decat in alte epocii. Doar imaginea ei e alta. Iar imaginea nu reprezinta de cele mai multe ori decat o falsa aproximare a realitatii in functie de interese...

Despre femei

O fosta colega de facultate imi spunea acum cativa ani ca femeile si barbatii sunt doua specii complet diferite. Atunci mi s-a parut o exagerare si m-am amuzat indelung, considerand ca e vorba de un comentariu malitios cu spirit de gluma. Acum, dupa ce au mai trecut cateva primaveri si peste viata mea am ajuns la concluzia ca, de fapt, afirmatia era adevarata. In ciuda faptului ca speram sa gasesc multe puncte comune cu femeile pe care le-am cunoscut, mi-am dat seama ca modul lor de a gandi este profund diferit de al nostru si ca ceea ce isi doresc ele nu corespunde cu ceea ce ne inchipuim noi barbatii de obicei. Acest lucru nu implica o condamnare a lor in ansamblu ca fiind o specie inferioara, ci dimpotriva ne indeamna la o mai mare reflectie asupra rolului femeii in societatea de astazi.

Poate parea ciudat ca am decis sa scriu aceste randuri chiar acum, dupa celebrarea zilei internationale a femeii, insa ele sunt reflectarea unui studiu atent de cativa ani in timpul caruia am avut prilejul sa analizez mai indeaproape spiritul feminin. Acest moment imi ofera si prilejul de a-mi exprima si o serie de pareri personale, pe care le-am nuantat mult in ultimii ani, dar care pastreaza si o parte din banuielile mele mai vechi. Nu imi propun sa emit niste adevaruri general valabile, nici macar sa fac elogii ieftine sau sa arunc primul piatra, ci doar sa imi exprim anumite pareri care cred ca ar trebui luate in considerare atunci cand vorbim despre femeile din prezent.

Inca de mic am fost crescut sa vad in femei niste fiinte deosebite pe care trebuia sa le respect, mai intai in calitate de fiinte fara o forta fizica apreciabila, dar mai ales ca zamislitoare de viata si mame. Acest lucru mi-a fost inspirat de legatura speciala pe care am avut-o si o am cu mama mea si de spiritul de veneratie fata de Maica Domnului care mi-a fost insuflat inca de mic. In consecinta, am vazut intotdeauna in femei fiinte speciale mult mai aproape de ingeri decat barbati, pe care ii consideram doar oameni obisnuiti. Nu am pus niciodata la indoiala veridicitatea acestor lucruri pana in momentul in care am venit in contact cu femeia moderna, lucru care m-a facut sa reflectez mult mai atent asupra unor lucruri si asupra consecintelor lor pentru vietile noastre.

Trebuie spus ca niciodata nu m-am gandit la faptul ca femeile ar putea fi vreodata fiinte similare cu barbatii, pentru mine diferentele au fost intotdeauna clare, chiar daca le-am considerat a fi lucruri complementare, conform viziunii traditionale a familiei, pe care o socotesc principala celula a societatii si singura garantie a supravietuirii omului pe pamant. Insa tendintele din prezent m-au facut sa ma infior la gandul perspectivelor ce au fost create si la efectele lor pe termen lung.

Asist in prezent, cu tristete, la o pervertire a notiunii de femeie in intelesul ei propriu. Se spune ca femeia trebuie sa fie astazi egala barbatului, si eu sunt de acord cu acest lucru in ceea ce priveste statutul legal si civil. Insa nu pot sa nu observ ca se incearca o transformare a femeii in barbat cu orice pret, incepand de la imbracaminte si terminand cu obiceiuri si tendinte psihologice. Cu toate acestea, consider ca emanciparea din prezent a femeii reprezinta de fapt un regres substantial care nu numai ca nu aduce avantaje reale acestei categorii, ci o depreciaza si o demonetizeaza, facand din ea o simpla varianta mai diluata a barbatilor. Cum altfel ar putea fi privita o femeie care isi expune trupul cu ajutorul unor blugi stramti, a unor bluzite stramte care lasa sa se reverse uneori suncile dizgratioase, care se machiaza strident pentru a fi remarcata sau care pufaie de zor dintr-o tigara doar ca sa para matura, decat ca o practicanta a celei mai vechi meserii din lume? Si nu cred ca exploatarea acestei laturi a feminitati in modul josnic al realitatii cotidiene este cea mai buna solutie pentru a promova femeile. Iar daca la sfarsitul zilei ele se trezesc in pat cu acelasi betiv degenerat sau bruta insensibila ce le creaza uneori impresia de protectie, cauza este evidenta.

In acelasi mod, o "femeie de afaceri" imbracata in sacou, cu pantaloni si coc, care munceste zi lumina si ajunge acasa obosita si fara chef de alte lucruri nu poate constitui, pentru mine, o imagine a superioritatii feminine. Nu imi poate starni decat mila si sentimentul de compatimire, pentru ca aceeasi femeie se va trezi la o anumita varsta cu psihoza faptului ca nu mai are timpul necesar pentru a-si intemeia o familie si, mai ales, de avea un copil, fapt inerent in sentimentul matern inascut al unei femei, unul din cele mai puternice sentimente umane existente. Pentru a avita acest lucru, multe reprezentante ale Evei incearca sa isi planifice viata astfel incat sa realizeze fiecare lucru la un moment dat si sa poata progresa in cariera dupa dorinta personala. Insa asta nu e o solutie, pentru ca nu poti sincroniza toate lucrurile in jurul unei singure persoane, iar venirea pe lume a unui copil implica o reasezare complexa a tuturor raporturilor de viata, asa cum pot confirma multe dintre mamicile responsabile pe care le cunosc. Ceea ce trebuie sa realizeze femeile este ca nu se afla intr-o concurenta cu barbatii si nici macar cu ele insele, ci ca ele au un anumit rol in viata si doar de ele depinde indeplinirea lui, iar in privinta carierei, orice succes al lor este de apreciat atunci cand vine in contextul unei vieti de femeie si nu de barbat.

Am apreciat intotdeauna calitatile specifice femeilor, usurinta cu care comunica cu ceilalti, cu care simt si traiesc, veselia si zambetul lor care insenineaza un cer mai inegurat, puterea de a ierta dar si de a da un sfat binevoitor, deschiderea fata de noutate si de cunoastere si fata de oameni. Uneori nu am inteles pragmatismul lor fata de realizarea bunastarii materiale cu orice pret, sacrificand totul pentru a asigura viitorul lor si al celor din jur, sau preferinta pentru micile nimicuri pretioase, pentru aspectul exterior, pentru micile distractii efemere. Insa am avut ocazia de a descoperi in compania lor sentimentul de admiratie pentru frumos si bun si al placerii de a conversa cu interlocutori care nu urmaresc cel mai adesea interese personale meschine si care sunt deschisi la idei diverse si diferite de ale lor.

Societatea putreda de consum din prezent a creat si pentru femei (si poate mai ales pentru ele) modele reprobabile vehiculate cu o voluptate bolnavicioasa in mass-media comerciale. Chiar daca ele par foarte atragatoare si exploateaza din plin anumite inclinatii ale femeilor, pe termen lung imi doresc ca femeile din Romania si din lume sa continue sa fie femei si sa nu se transforme in noi monstri ai epocii prezente, de care nu ducem lipsa, sa fie aceleasi luptatoare in batalia cu viata, atat in chip de mame iubitoare cat si sub forma unor semene altruiste, a unor sotii iubitoare si fidele, a unor fiice respectuoase si ingenue si a unor bunici iertatoare, intelepte si indatoritoare. Stiu ca asta poate parea un anacronism in ziua de astazi, insa acesta este modelul meu de normalitate si nu voi inceta sa sper pana la sfarsit ca el va putea fi o realitate chiar si in putinele case dintr-o comunitate izolata a unei tari uitate de vreme...

Problema Kosovo

Cred ca avem o problema destul de delicata cu Kosovo in zilele astea. Desi sunt un sustinator al principiului autodeterminarii natiunilor, nu se poate ignora principiul inviolabilitatii frontierelor care a stat la baza pacii mondiale de dupa Al Doilea Razboi Mondial. In acest sens, e pacat ca s-a ajuns pana aici si am toata simpatia pentru vecinii nostri sarbi care au avut o istorie destul de putin norocoasa in ultimele decenii (probabil ca au existat si interese mai ample in acest sens). Totusi, trebuie evitata compararea intre situatia din Kosovo si alte situatii ale unor minoritati din cadrul altor state (poate cu exceptia unor regiuni autonome caucaziene unde asemanarea e prea mare si unde exista si alte interese).

Insa in cazul Romaniei nu cred ca exista nici o analogie, din moment ce noi am rezolvat problema minoritatilor, ele avand toate drepturile si libertatile in cadrul constitutional existent, atat cel national cat si cel european. Orice exacerbare in relatiile interetnice din Romania nu poate deci veni decat din motive josnice de natura electorala. Atata timp cat Romania a exprimat o pozitie clara luata printr-o decizie democratica a legislativului (nu ma refer aici la trimiterea unor forte politienesti in provincia respectiva, care vine din jocul incompetent al institutiei prezidentiale si a altor factori decizionali) restul comparatiilor sunt irelevante.

Discutia ar trebui axata pe modul de gestionare a situatiei internationale dupa violarea principiilor dreptului international si pe raspunsuri la intrebarea care vor fi noile temeiuri de evolutie a situatiei in continuare in lume? Oare ne indreptam spre o fragmentare de tip feudal? Sau exista interese ca o parte din actorii mijlocii sa fie redusi pentru a putea fi controlati mai usor de marile puteri? Ce poate face Romania in aceasta situatie? Care e cea mai buna strategie de urmat? Conformarea sau opozitia si impotriva cui? Ramane de vazut. Sper insa ca vom avea acelasi instinct politic din trecut (cu exceptia anului 1940) care ne va aduce in pozitia cea mai buna in cele din urma.

Politicianul ideal

Discutiile care se poarta in prezent pe marginea scenei politice romanesti, mai ales in randurile societatii civile, sunt axate pe neincrederea tot mai mare a cetatenilor in clasa politica. In acest context apare dezbaterea cu privire la cum ar trebui sa arate politicianul ideal. Din pacate se insista prea mult pe modele ideale care nu au nimic in comun cu realitatea. Se prefera sa se cultive mitul politicianului democrat cu spirit civic, opus politicianului corupt caracteristic scenei politice actuale, insa nu numai in tara noastra.

Cred ca toata discutia porneste de la faptul ca uitam in ce sistem traim. Sistemul actual se bazeaza pe sufragiul universal si pe alegerea suverana si democratica a factorilor de decizie de catre mase. Intr-o atare situatie, se poate spune ca politicienii actuali nu fac decat sa se adapteze la cererea care exista pe piata politica, luand pozitii in conformitate cu sodajele de opinie si cu preferintele "grupului-tinta". Astfel, inaltele principii care sunt vehiculate in campaniile electorale sunt uitate in favoarea altor mesaje mult mai urgente si mai de actualitate pentru continuarea carierelor politice atat de vremelnice... De fapt, clasa politica actuala nu este decat reflectarea fidela a sistemului politic in care traim si a fazei de evolutie (sau involutie) in care a ajuns societatea romaneasca.

Multi se grabesc sa gaseasca un vinovat pentru starea de fapt, insa verdictele lor sunt tot atat de valabile precum o ceapa degerata. In realitate, nu exista un singur vinovat, dupa cum ar fi logic intr-o societate traind doar in alb si negru. Deoarece lumea in care traim e o succesiune de nuante gri, ar fi poate mai intelept sa nu aruncam piatra imediat, inainte de a cauta adevaratele cauze sau premise ale starii actuale.

Intr-o emisiune TV de mai de mult, o serie de analisti se aratau ingrijorati de slaba participare a populatie la alegeri si o puneau pe seama lehamitei fata de politicienii corupti. De fapt acesta este rapunsul cel mai simplist si mai putin valid. E drept, nici clasa politica nu e foarte stralucita, insa daca analizam performantele tarii in raport cu vecinii nostrii ne dam seama ca nu stam nici asa rau. Deci clasa politica, in ciuda metehnelor sale, si-a realizat o parte din menire, reusind sa asigure securitatea cetatenilor si un oarecare numar de oportunitati pentru cei care stiu sa le valorifice. In acest caz, ar trebui sa ne aruncam privirea si asupra populatiei si sa ne intrebam: este oare ea pregatita corespunzator pentru a avea asteptari mai mari?

Unul dintre stralucitii oameni politici romani ai sfarsitului de secol al XIX-lea spunea ca introducerea votului universal nu va rezolva toate problemele acestei tari si ca, dimpotriva, va crea altele si mai mari. Desi ne aflam la inceputul secolului XXI, cred ca aceasta opinie continua sa fie valabila. Astfel, desi ne mandrim cu un sistem democratic modern de tip occidental, ne miram inca de ce nu avem si participare. Uitam insa ca nu toti oamenii beneficiaza de un nivel educational corespunzator pentru a intelege despre ce e vorba si ca ei voteaza instinctiv, de cele mai multe ori, daca voteaza... Daca e sa analizam cele mai mari realizari ale umanitatii vom descoperi ca ele au fost rezultatul ideilor unor grupuri reduse de oameni si nu ale marilor mase puse in miscare, care mai mult au distrus decat au creat ceva relevant. Si, intr-un fel, cand masele s-au rasculat nu am avut decat mari suferinte.

Logica sistemului reprezentativ este ca elitele unei natiuni sunt cele mai indreptatite sa ia masuri in numele populatiei, pentru ca ele sunt cele mai pregatite sa faca acest lucru. In sens restrans asta inseamna ca ei iau si masuri care nu sunt intelese de majoritate si care ar putea contraveni dorintelor celor multi. Insa asta nu inseamna ca majoritatea are dreptate intotdeauna, iar sintagma "vox populi vox dei" este o himera. De aceea, poate ca scaderea prezentei la vot este de fapt o evolutie normala si ca nu e necesar ca toti sa se implice in procesul politic. In fond ei pot fi nepregatiti pentru marile decizii si tacerea lor poate fi cel mai bun lucru pentru ansamblul societatii; nu putem fi toti filosofi! Astfel, cei care doresc sa participe si care se considera apti sa influenteze decizia politica au rolul principal. Poate ca intr-o democratie s-ar putea ca ei sa fie doar o majoritate oarba in miniatura. Insa oricum e mai bine decat sa avem o ciorba lunga fara nici un gust si poate chiar indigesta...

Asadar, cred ca politicianul care ar fi dorit nu este doar o marioneta care apare la televizor pentru a spune ceea ce vor sa auda cei mai multi, ci un om hotarat care stie ce vrea si stie cum poate realiza acest lucru, uneori chiar daca se afla in minoritate si chiar cand soarta ii poate parea potrivnica. Nu ma astept insa la semizei, ci doar la oameni care vad peste interesul personal si care stiu ce inseamna o decizie...

Revelatia

Sfarsitul de an a adus cu sine o perioada mai linistita si pentru mine, dupa un an destul de greu, care m-a solicitat la maxim, dar care a adus si realizarea unuia din obiectivele mele: casa, sub forma garsonierei din Dristor pe care am tot visat-o. In cele doua saptamani petrecute acasa la parinti, departe de ritmul nebunesc si infernal al capitalei, am avut prilejul sa meditez asupra unor probleme pe care viata le scoate de obicei in fata persoanelor ajunse la varsta mea. Bineinteles, stilul meu subiectiv, egocentric, perfectionist si intansigent nu mi-a oferit posibilitatea de a face o analiza corecta nici de aceasta data, de fiecare data ajungand la concluzia ca nu am facut greseli si ca doar ceilalti din jurul meu au gresit fata de mine. Poate asta e si unul din atuurile mele care ma impiedica sa imi revars furia punitiva asupra mea si sa ma eliberez de povara unor neimpliniri...

Totusi, la un moment dat a venit si revelatia. Intr-o dimineata am revazut la televizor un film SF cu Robin Williams, intitulat "Omul bicentenar". Intr-o lume a viitorului supertehnologizat un robot de menaj incepe sa se umanizeze treptat pana la faza in care isi doreste sa fie om muritor (asta dupa vreo 200 de ani in care supravietuieste unui numar de trei generatii ale familiei gazda). Ideea filmului, exprimata la un moment dat de personajul principal este dorinta de a deveni om, in ciuda faptului ca asta inseamna o renuntare la perfectiunea masinii (pe care eu insumi am invidiat-o de atatea ori) si trecerea la o viata marcata de greseli, care insa fac farmecul existentei unice a fiecaruia. In acelasi timp, ideea finala a filmului este ca viata in ;ipsa celor dragi (contemporani) nu mai are rost si din acest motiv personajul principal alege sa sfarsesca in chip de muritor.

Recent, un alt film, "A sasea zi", cu Arnold Schwarzeneger in rolul unei clone, incercand sa opreasca productia in seria a unor duplicate umane, ridica o problema similara. Obtinerea nemuririi, oricat ar fi de atragatoare, este contrara principiilor existentei umane, care este finita prin natura ei, ceea ce face si farmecul vietii, oricat ar fi ea presarata cu suferinte. In acele momente mi-am dat seama ca aspiratia mea catre perfectiune, oricat de nobila in fond, era o greseala care se tot repeta, aducand doar dezamagire (fata de performantele proprii) si singuratate. In acelasi timp, insa, gresind demonstram ca eu insumi sunt o fiinta umana obisnuita, capabila sa traiasca mai mult ca un om decat ca un robot. Si chiar daca mi-am propus sa inchei noul an ori "la bal ori la spital", consider ca asta e insasi esenta existentei umane, care nu trebuie sa ramana cantonata intr-o monotonie stereotipa ce caracterizeaza masinile si lucrurile neinsufletite.

Libertatea

Vietile noastre din prezent sunt marcate de anumite elemente care ma fac sa reafirm faptul ca de fapt libertatea nu mai exista si ca suntem prizonierii unui sistem din care nu putem iesi (decat cu picioarele inainte...). Crearea unor interdependente multiple intre oameni si produsele de consum duce la dependenta fata de acestea. Practic, nu mai putem trai fara anumite bunuri, ceea ce ne face vulnerabili la potentialul de santaj al sistemului. In targul de zi cu zi al constiintelor noastre cu "drogurile" de care avem nevoie, cel care pierde este psihicul nostru, care odata inlantuit incepe sa rabufneasca in momentele critice, exact cand ne asteptam mai putin. Anesteziati de cordonul ombilical care ne leaga de sistem nu mai suntem in stare sa percepem pericolul in care ne aflam sa ne dezintegram sub aspect moral. Insa rezultatul vine mai tarziu cand, constientizand faptul ca suntem doar prizonierii sistemului si nu mai putem iesi din el, nu mai avem decat solutia de a ne sacrifica existenta fizica... Sau putem continua, devenind o parte a sistemului, la fel de amorala ca si acesta, fara nici o pretentie de autenticitate sau integritate, care s-au pierdut de mult, odata cu abandonarea existentei pastorale...