08.05.2020

Pandemia ca oglinda

Momentele fara precedent prin care trecem la nivel mondial, mai exact pandemia de coronavirus (CoViD 19), reprezinta, dincolo de dezbaterile asupra originii sale (care, fara indoiala, au legatura cu stadiul actual de dezvoltare a umanitatii, fie ca reactie a naturii, fie ca arma biologica), un moment in care putem vedea mai bine cine suntem cu adevarat. In mod concret, pandemia (ca si orice alte criza profunda) functioneaza azi ca o oglinda a ceea ce fiecare dintre noi reprezinta cu adevarat. Se pare ca modul in care reactionam in timpul unei crize scoate la iveala resorturile noastre cele mai intime, prezentandu-ne astfel in toata "splendoarea" noastra celorlalti.

Astfel, in aceste zile suntem martorii unor comportamente diverse din partea tuturor categoriilor de oameni, mergand de la solidaritate si pana la discursuri ale urii duse la extrem, de la conformism pana la rebeliune deschisa, de la condamnare a presupusilor vinovati pana la gasirea unor solutii inovative. In opinia mea, situatia actuala, cu toate limitarile impuse de masurile preventive ale unor guverne ajunse la disperare din lipsa de solutii viabile, constituie si o oportunitate de a medita asupra modului in care ne dorim sa continuam dupa incheierea restrictiilor, sau cel putin dupa revenirea la o "normalitate" pe care unii o vad imposibila.

Unul dintre avantajele pe care criza actuala le-a adus este ca nivelul poluarii s-a redus semnificativ, alaturi de reducerea (partiala a) poluarii fonice si de aglomeratii. Totusi, dupa cum am observat, unii nu au putut uita de modelul capitalist muribund si inca mai concep planuri de revenire la economia bazata pe consum si productie de masa. Ceea ce nu inteleg ei este ca modelul economic de dupa criza nu mai poate fi acelasi, decat in conditiile in care vom condamna generatii intregi la austeritate si plata datoriilor. Noul model economic ar trebui sa fie, in opinia mea modesta, unul bazat mai degraba pe schimburile de informatii pe cale virtuala si pe scaderea dependentei de bunurile materiale (cu exceptia celor cu adevarat vitale, cum ar fi hrana), pe generarea de plusvaloare in termeni virtuali, mai degraba decat in termeni de bani si schimburi financiare. S-ar putea sa ma insel, insa scaderea contactului fizic intre oameni in aceasta perioada nu ma poate duce cu gandul decat la un astfel de tipar al societatii.

Totusi, dependenta de factorii materiali nu va putea fi pusa sub semnul intrebarii in ceea ce priveste obligativitatea de a trai pe Pamant (cel putin pana la colonizarea altor planete, mult peste orizontul nostru de viata). Din acest punct de vedere, ar fi trebuit sa constientizam mai mult faptul ca exploatarea acestei planete la modul in care am facut-o pana acum trebuie sa inceteze, daca ne dorin sa mai pastram ceva din acea "normalitate" dinaintea crizei. Altfel, crizele vor incepe sa se multiplice si nu cred ca vom putea sa continuam sa locuim pe o planeta in continua desertificare si oceanizare (decat daca vom prelua modelul apocaliptic al unor filme precum "Mad Max" sau "Sea World").

In acest timp insa, unii dintre noi continua sa prospere de pe urma unor activitati reprobabile, cum ar fi taierea padurilor, profitand de complicitatea unor guverne care nu mai reprezinta de mult interesele simplilor cetateni. In aceasta privinta, nu am nici un dubiu: activitatile respective, alaturi de altele asemenea lor (cum ar fi producerea de autivehicule poluante sau de arme biologice) ar trebui incriminate drept crime climatice, pe picior de egalitate cu crimele impotriva umanitatii, iar autorii lor si factorii de decizie care ii protejeaza ar trebui condamnati in consecinta (de preferinta la inchisoare pe viata sau munca pe viata in folosul comunitatii). Doar in acest mod vom putea sa spunem ca am folosit pandemia ca oportunitate si nu ca pretext.

Niciun comentariu: