Bilant 2008

Ce-ar mai fi de spus la acest sfarsit de an? Ca e vremea bilanturilor si ca ar trebui sa fac si eu unul pentru mine...

Desi n-as putea spune ca a fost un an ideal, a fost de departe cel mai bun an din viata mea, cel putin din punctul de vedere al realizarilor. Chiar daca am devenit proprietar de garsoniera inca de anul trecut... Daca e sa enumar evenimentele importante ale anului, nu pot sa nu observ ca aproape in fiecare luna am fost plecat pe undeva: Viena in ianuarie, Belgrad in februarie (si o calatorie cu vagonul de dormit pe care mi-o doream de mult), Strasbourg in martie, Odorheiu Secuiesc si Baku in aprilie, din nou Strasbourg in mai, Delta Dunarii in iunie, Strasbourg (din nou!!) si Constanta in iulie, Arad, Oradea, Sighetu Marmatiei in august si Sofia in octombrie... As spune ca am calatorit destul de mult... Si am atins si un nou punct maxim spre est (Baku)... Sper sa continui si in anii viitori, chiar daca poate nu chiar asa de alert.

In al doilea rand, a fost si un an foarte profitabil, asta datorita miscarii strategice mult amanate de a obtine autorizatia de traducator de engleza, prin echivalarea diplomei de stiinte politice in lb. engleza (raman vesnic recunoscator fostei colege care mi-a deschis ochii in acest sens). Le recomand tuturor absolventilor acestui profil sa faca la fel...

Totusi, daca in planul carierei a fost un an exceptional, in plan personal a fost un an obisnuit, ceea ce as putea traduce (ca traducator autorizat, deh!) ca fiind chiar un nou esec... Asta e; probabil alegerea mea de acum 12 ani, de a ma concentra pe studii si cariera in domeniul preferat, are si efecte secundare... Sper sa le remediez in cel mai scurt timp posibil.

Urmeaza un an jubiliar pentru mine, chiar daca in calendarul chinezesc este numit Anul Boului (as prefera fara conotatii negative...), iar peste tot nu aud vorbindu-se decat despre criza. Din fericire, obisnuintele mele austere imi sunt de ajutor acum... Si, la urma urmei, traim intr-o criza continua in tara asta cam de cand m-am nascut eu, asa ca nu e nimic nou... Sper totusi sa reusesc sa mai pun ceva deoparte pentru refinantarea creditului pentru locuinta, ca asta imi sta pe creier tot timpul, cand aud cuvantul criza...

In rest, as prefera ca visele mele sa nu mai fie in proportie de trei sferturi legate de servici (uneori sunt cosmaruri de-a dreptul!), sa reusesc sa imi exprim mai bine sentimentele fata de persoanele feminine de care sunt atras, sa nu mai fiu stresat de oamenii care pun sub semnul intrebarii normalitatea starii mele civile, sa reusesc sa depasesc singuratatea in care ma simt in largul meu si sa pot iesi mai des din casa ca sa intalnesc oameni de valoare, cu care am ce discuta. Mi-as dori uneori si sa stiu ca nu m-a uitat toata lumea, ca poate am facut si eu ceva bun in viata si ca o sa fac inca si mai multe lucruri bune de acum incolo. Si sa fiu mai credincios, mai hotarat si mai respectat...

Zilele trecute am gasit niste hartii de-ale mele scrise in liceu in care facem schematic previziuni pe marginea dezvoltarii tarii in urmatorii 60 de ani. Recintindu-le acum, nu am putut sa nu observ ca, in ciuda multiplelor naivitati de care dadeam dovada la vremea respectiva (de exemplu, construirea a 4.000 km de autostrazi in perioada 1997-2007!), am prezis criza economica actuala (desi, e drept de-abia in 2010, cand prevedeam si multe decese in lumea politica si schimbari constitutionale radicale...)! Pe atunci eram un optimist incurabil si, desi in prezent am devenit un realist destul de cinic, mi-ar placea sa regasesc macar o parte din acel optimism care a fost la originea dezvoltarii mele ulterioare. Si cred ca, privind in perspectiva, de data asta pe ultimii 12 ani, nu pot totusi sa afirm ca n-am realizat nimic si ma pot mandri ca nu sunt chiar ultimul om...

Nasterea Domnului

„Pentru orice lucru este un timp si o judecata.” (Ecclesiastul 8, 6) . Vezi mesajul pastoral de Craciun al PF Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei la http://www.basilica.ro/_upload/doc/12298031259482760133.pdf

Despre alegerile parlamentare

Ce-ar mai fi de spus despre recentele alegeri parlamentare? Presa si politicienii au tras deja concluziile, desi negocierile politice se anunta mai dificile decat se astepta. Poate ar fi bine sa revenim putin asupra rezultatelor si modalitatilor in care acestea au fost obtinute.

In urma cu sase ani am scris un mic articol prin care sustineam necesitatea reformarii sistemului politic (vezi linkul cu Separatia puterilor), in sensul instaurarii un sistem prezidential si a unui parlament unicameral ales prin vot uninominal. Intre timp, fiind martorul schimbarilor si evolutiilor politice interne sunt dator sa vin cu anumite precizari si nuantari (daca nu chiar schimbari) ale opiniilor exprimate atunci (nu si in cazul justitiei, care are nevoie de o independenta completa, in mod evident).

Modalitatea de vot dupa care au fost alesi parlamentarii in prezent a fost numita impropriu drept "uninominala", avand in vedere mecanismele practice prin care au fost atribuite mandatele. Astfel, daca alegatorul a fost confruntat cu alegerea unui candidat, felul in care candidati clasati pe locul doi si trei (chiar patru!!) au intrat in parlament este cel putin straniu, daca nu cinic. Departe de a exprima vointa tuturor cetatenilor, actualul sistem nu e decat o varianta palid modificata a sistemului proportional, in sensul ca e mai prost decat acesta. Bineinteles, unii au fost favorizati, totul reducandu-se la o simpla ruleta politica, jetoanele fiind voturile alegatorilor.

Daca prin sistemul actual s-a dorit o reformare a clasei politice, se poate spune ca acest deziderat a fost atins. Insa nu in sensul unei imbunatatiri a clasei politice, desi multi parlamentari sunt la primul mandat. Felul in care au ajuns ei acolo, insa, dincolo de faptul reprobabil de a introduce un fel de "lucky losers" in ecuatie, ma face sa ma indoiesc de calitatea lor. Atunci cand singurul criteriu este reprezentat de sumele enorme de bani vehiculate pentru a candida intr-un loc mai favorabil, pin care voturile sunt cumparate in schimbul unor sacose cu cadouri, deja societatea care l-a generat are o problema grava de etica si moralitate.

Atunci cand ma refeream la sistemul uninominal aveam in minte sistemul britanic, in care candidatul cu cele mai multe voturi intr-o circumscriptie este ales parlamentar. Acest sistem ar fi generat un sistem cu doua partide mari, care ar fi guvernat monocolor, si astfel mai responsabil si mai eficient. Fiind martorul efectelor sistemului actual, ma gandesc ca un sistem cu doua tururi, ca in Franta, ar fi fost si mai nimerit, desi mai costisitor, pentru ca ar fi eliminat echivocul si ar fi clarificat optiunile.

Daca e sa luam in calcul, insa, reflectarea fidela a vointei populare (oricat de indoielnica ar fi aceasta intr-o democratie imatura ca Romania), e clar ca sistemul proportional e cel mai nimerit (cu un prag mai mare sau mai mic). Si daca e sa analizam cum ar fi trebuit sa arate o adevarata reforma a sitemului de vot (si nu o bataie de joc ca cea a sistemului actual, convenit complice de toate fortele politice majore ale tarii) ar trebui sa ne punem o singura intrebare: ce s-a schimbat? In fond, partidele politice nu au facut decat sa aranjeze candidatii in functie de locurile cele mai eligibile sau nu, cu singurul risc al redistribuirii-loterie in cazul in care nu se obtine majoritatea absoluta. Insa loteria nu tine loc de selectie politica reala, dupa cum dreptul divin nu garanta pe vremuri competenta monarhului absolut.

Ar fi fost mult mai intelept sa se procedeze la o reformare a sistemului proportional in sensul acordarii unei alternative reale cetateanului. In treacat fie spus, aruncarea unor candidati mai mult sau mai putin cunoscuti si competenti in anumite colegii din partea partidelor (pe langa intelegerea tacita de a nu irosi candidatii cu sanse in colegiile in care ceilalti aveau mai multa influenta - un blat ordinar!) nu a produs decat mai multa confuzie, alegatorii acordand votul tot formatiunii politice preferate. O alternativa reala ar fi fost un sistem de liste deschise, in care fiecare cetatean si-ar fi putut exprma preferinta pentru unul dintre candidatii partidului, dar nu pentru cel impus arbitrar de acesta. In acest fel, ar fi fost alesi cei cu adevarat populari, iar partidele ar fi reusit sa se achite de una din functiile lor principale, aceea a selectiei (nu a impunerii de candidati in functie de censul fiecaruia...).

Dar traim intr-o democratie "originala" si, deci, ne putem permite luxul de a experimenta. Doar la noi si la americani pot exista, astfel, situatii in care votul popular sa difere de numarul de mandate atribuite (parlamentare in cazul nostru, ale electorilor prezidentiali in cazul american). Insa alturarea e mai mult decat fortata, avand in vedere rezultatul actului politic din cele doua tari si decalajul de dezvoltare in toate domeniile.

Revenind la optiunea mea pentru o republica prezidentiala, ea nu viza, in mod clar un sistem in care presedintele ar fi fost conducatorul suprem, asa cum doreste actualul presdinte, care incearca sa profite de slabiciunile partidelor politice din prezent pentru a instaura subtil un regim de autoritate personala. Pentru a evita ajungerea unor neofiti ca presedintele actual, in functii de mare responsabilitate, cum e functia cheie a executivului romanesc, solutia era alegerea sa chiar de catre parlament, ca reprezentant avizat al vointei poporului (notiune vaga si foarte reprobabila in Romania, daca e sa ne gandim la educatia politica precara a majoritatii electoratului - de unde si absenteismul masiv, desi unii dintre cei plecati la munte ar putea cauta prin gunoaie anul viitor ca urmare a crizei economice mondiale...). In acest fel ar fi fost asigurata eficienta, dar si echilibrul, in cadrul clasei politice si al puterilor in stat.

Evident, orice sistem s-ar aplica in Romania, rezultatele ar fi fost contestate, intr-un fel sau altul, pentru ca la asta suntem limitati de balcanismul si de latinitatea noastra prost aplicate. In acelasi timp, daca este sa condamnam comunismul pentru ceva, principala sa vina este subminarea respectului pentru reguli si legi, fapt confirmat de comportamentul social de clan si de modul haotic de a legifera preferential si contradictoriu. Nici increderea sociala existenta nu sustine un adevarat progres al intregii societati, ci doar al unor mici grupuri izolate, acuzate mai apoi de coruptie de catre celelalte grupuri interesate. In acest context, nu putem sa ne asteptam la ceva mai bun daca nu ne schimbam pe noi insine, daca nu vom trece printr-o "revolutie culturala" care sa ne curete (prin re-educarea perpetua) de prea multele defecte acumulate in trecutul recent. Aici, insa, rolul elitelor este decisiv, si daca ele nu sunt constiente de interesul national atunci nu se va schimba nimic in bine niciodata...