Ultima luna a fost foarte bogata in evenimente pentru mine, insa din fiecare am incercat sa invat cate ceva sau sa deduc o mica parte din adevarurile sau legile ce guverneaza lumea oamenilor. Nu stiu daca este vorba despre adevaruri general valabile sau doar despre adevaruri personale, insa, pentru mine au fost momente de iluminare spirituala si de adanca reflectie asupra vietii.
Mai intai, am aflat bucuria de a celebra ziua de nastere in randul prietenilor. Insa, cu aceasta ocazie am aflat si cum se manifesta pacatul trufiei, pierzand dintr-o singura miscare toata agoniseala unei luni de munca. De aceea, am ajuns la concluzia ca e mai bine sa fiu modest in aspiratiile prin care vreau sa fiu superior celorlalti.
Apoi, am fost martorul fetelor multiple pe care le pot avea oamenii. Acest lucru imi era evident de mult, mai ales ca nici eu nu sunt un tip foarte constant. Insa, de data asta am observat cum, vazuta in alta lumina, personalitatea unui om poate deveni alta decat cea obisnuita, mai buna sau mai proasta, in functie de conjunctura. Importanta este insa imaginea de ansamblu, alcatuita din toate micile fatete de moment (atata cat sunt cunoscute, deci cu cat mai multe cu atat mai bine).
Ulterior, am fost intr-o mica vacanta acasa la parinti. Cu aceasta ocazie, am calatorit cu trenul, fiind martorul atomizarii societatii, mai ales a partii sale tinere. Odata cu aparitia laptopurilor si ipodurilor, fiecare tanar are posibilitatea de a isi crea o lume proprie in care totul este in conformitate cu dorintele sale (mai mult sau mai putin). Eu insumi cunosc aceasta tentatie, pe care am experimentat-o, insa mai intai la nivelul caietelor proprii de proiecte mondiale, apoi la nivelul PC-ului. Principalul dezavantaj este instrainarea fata de ceilalti si reactiile nefiresti, create de dependenta de masinile magice. In cele din urma, realitatea concreta este inlocuita de virtualitate, care insa nu face decat sa iroseasca vietile tinerilor ducandu-i pe acestia finalmente la depresie si psihopatie.
In aceeasi secventa a trenului, imaginea definitorie pentru Romania a fost cea de pe culoar, unde alaturi de tanarul stand pe jos cu laptopul conectat la priza vagonului modernizat (insa doar in acest sens, confortul fiind acelasi al unui bow-vagon de pe vremurile intunecate ale anilor '80) si cu casca pe urechi, era batrana femeie de la tara stand pe scari cu sacul de merinde, neschimbata de trecerea secolelor. Fara indoiala, aceasta imagine post-modernista ridica foarte multe semne de intrebare asupra faptului daca suntem cu adevarat mai buni sau doar altfel fata de cei din trecut.
Eu insumi am uneori momente de nemultumire si de furie impotriva societatii actuale pe care as vrea sa o vad uneori altfel, indiferent daca schimbarea ar insemna represiune, lagare de exterminare prin munca, executii pe stadioane, spalarea creierelor sau revolutia culturala. In cele din urma, insa, vocea ratiunii este mai puternica... Dar nu e vorba despre o ratiune izvorata din calculul rece al utilitatii, asa cum vedem pretutindeni in societatea actuala, mult prea cinica. Este vorba despre vocea unei ratiuni umane, care stie ca piatra aruncata nu poate duce decat la alte pietre aruncate inapoi si la suferinta tuturor.
De aceea, cred ca ar trebui sa incercam, in spiritul inaintasilor nostri, sa ne adaptam la situatia noastra, izvorata din predestinari spatiale, caracteriologice si metafizice, si sa cautam solutii prin care sa ajungem la o convergenta sociala si nu la dezbinare si lupta intestina. Pana la urma, asa cum stim de 150 de ani, individul singur nu poate supravietui mutilarii spirituale impuse de ceilalti, ci doar "Unirea face Puterea".
In sfarsit, ultima lectie primita in ultima luna a fost aceea ca oricat ne-am stradui sa facem lucrurile cum trebuie, daca nu ne dorim cu toata fiinta realizarea lor, ele nu vor deveni realitate, dimpotriva, totul se va intoarce impotriva noastra. Degeaba se amagesc unii ca pot sacrifica totul pentru atingerea unui scop final indepartat, indiferent de mijloacele folosite. Pana la urma, ceea ce sacrificam este insusi sufletul nostru, iar in momentul cand poate ne vom atinge scopul ni se va parea ca acesta nici macar nu a meritat osteneala. Totul va fi in zadar... Insesi mijloacele folosite reprezinta scopul real (subconstientul nostru stie asta si nu poate fi pacalit de fariseismul nostru de fiecare zi).
Peste toate acestea, a venit si sarbatoarea Invierii, care a dat un sens aparte tuturor intamplarilor. Prin mesajul oferit de Mantuitor care s-a jertfit pe sine pe cruce pentru noi toti, totul a devenit mult mai clar. In zadar cauta muritorii de rand fericirea in lucrurile trecatoare din ziua de azi, fie ele bani, proprietati imobiliare, distractii de moment, bijuterii, haine, masini, statut social, demnitati publice, prestigiu, recunoastere, performanta fizica etc. Ei nu vor obtine decat impresia fericirii, adoptand atitudinea "carpe diem" sau "dupa mine potopul", a doua zi venind plata trufiei de a crede ca putem fi zei. Asa cum spuneam la un moment dat in decursul modestei mele existente "adevarata fericire este de a-i face pe ceilalti fericiti" (ceea ce uneori uit chiar si eu, incercand sa imi imaginez ca pot fi centrul vreunui univers, ceea ce bineinteles nu e decat o autoamagire si o utopie). Tot restul este nesemnificativ, iar daca vom cauta vreodata recunostinta nu vom fi fericiti niciodata. Pretul pe care va trebui sa-l platim va fi insasi viata noastra, iar drumul va fi presarat numai cu suferinta. Insa doar in acest punct se va putea face adevarata selectie naturala. Suferinta noastra ne va mantui si va fi fericirea noastra...
