Un concediu de neuitat

Tocmai s-a terminat si concediul meu, asa ca am revenit la treburile cotidiene si la stereotipia obisnuita. Insa in cele trei saptamani petrecute departe de zbuciumul si mezeria noului meu oras de domiciliu am avut parte de experiente interesante care m-au mai luminat asupra rostului nostru pe pamant si a ratiunii de a fi a fiintei umane.

Relaxare in orasul natal

Primele zile le-am petrecut in linistea din apartamentul parintesc din orasul natal. A fost o perioada de refacere dupa un an mult prea incarcat si frustrant pentru mine. Nu am facut prea multe in afara odihnei si vizionarii unor programe, in general sportive (deh, Olimpiada!), dar si politice (problemele din Georgia). In acest rastimp am descoperit cu placere televiziunea de pe Internet (ca altfel nu prindeam GSP, fiind in reteaua concurenta in orasul natal, spre deosebire de Bucuresti), ceea ce a reprezentat un succes tehnic personal. In rest, am descoperit nu foarte surprinzator, dar neplacut, ca am luat in greutate, astfel ca o parte din pantaloni nu-mi mai veneau si a trebuit sa cumpar altii. In acelasi timp am refacut o parte din vechile trasee prin padurea din apropiere si mi-am reintalnit invatatoarea, la fel de energica asa cum mi-o aminteam, desi pensionara, ceea ce mi-a adus aminte de momentle fericite ale copilariei. Intr-un weekend am mers si la munte, pe Valea Trotusului, unde mi-am reintalnit o parte din rude si am intalnit alte persoane interesante de varsta mea. Asa am mai scapat de caldura si am regasit fericirea de a ingheta de frig noaptea afara, in scranciob.

Nunta la Arad

La jumatatea concediului am plecat spre Arad unde urma sa particip la nunta colegei mele de birou si sa-mi vizitez rudele din partea bunicului tatei. Drumul a fost un calvar, pentru ca am prins canicula in cele 12 ore de mers (din neglijenta n-am prins loc la cuseta de noapte si am mers ziua...), iar conditiile din tren au fost foarte proaste desi am mers cu clasa I (dupa ce am mers la WC am definit totul prin sintagma "worse than bad"). Noroc cu veteranii aferenti care mi-au umplut capul de povesti din razboi si din perioada interbelica... La Arad, canicula m-a intampinat in forta astfel ca primele nopti a trebuit sa ma (re)obisnuisc cu temperatura ridicata si lipsa oxigenului. Dupa asta am descoperit o lume paralela a rubedeniilor mele din partea de vest a tarii, cu o viata plina de exemple de lupta si speranta. Mi-a placut gradina matusii unde am stat in care puteai gasi cam tot ce gaseai intr-o piata bine aprovizionata. Si totul doar cu putina munca a pamantului, dar cu munca reala... Bineinteles, in viata tuturor existau micile drame ale vietii, divortul, emigrarea, extenuarea, dar ansamblul era pozitiv.

Nunta a fost foarte reusita, la un moment dat chiar fiind trist ca eu nu o sa am niciodata o rochie de mireasa... A fost bine, mai ales ca a si plouat si a fost mai racoare... Muzica buna, inclusiv un cvartet de coarde care a conferit o nota aristocratica evenimentului, dar si moderna, old and new, traditionala locala si chiar inedita. Mancare bineinteles multa si buna ca in Ardeal, asa ca nu am putut decat sa ma recunosc invins de tortul exceptional de dulce... Am avut si cateva discutii interesante cu persoane feminine mai tinere, care m-au impresionat prin deschiderea si prospetimea lor. Totusi, mi-am dat seama ca, intre parintii mei si noua generatie exista mai multe asemanari decat intre mine si ele, asa ca am inceput sa ma simt ca un american republican din anii 80, mai conservator decat cei dinaintea mea si decat cei de dupa, ca dupa o mare trauma nationala...

Oradea si o alta revelatie

Dupa o scurta perioada de refacere dupa nunta am pornit din nou la drum spre Oradea, oras al copilariei bunicului meu, pe care nu avusesem ocazia sa-l vad. Am avut noroc ca am stat la o buna amica de-a mea, care mi-a pus la dispozitie mica sa locuinta de servici pentru cele doua zile petrecute. Orasul mi-a placut foarte mult, in ciuda caldurii sufocante, mai ales cladirile baroce care sunt slabiciunea mea dintotdeauna. Am apreciat si ciorba in paine de la Cyrano si piureul de castane delicios de la complexul Lotus. In acelasi timp, am descoperit un fapt surprinzator: in ciuda diferentelor evidente fata de amica mea (stil de viata, nivel social, preferinte, caracter), am fost foarte bine primit si mi s-a acordat o incredere deosebita, pe care nu cred ca as fi avut-o din partea altor prieteni (poate si oamenii de acolo sunt altfel). Si am realizat ca, de fapt, diupa exemplul biblic, fiecare dintre noi avem o Marie Magdalena a noastra, o persoana pe care, in ciuda diferentelor o apreciem foarte mult si in care putem descoperi mai multa onoare si demnitate decat in cei mai apropiati prieteni...

Maramuresul - coltul de rai al Romaniei

Drumul spre Sighet cu microbuzul mi-a prilejuit o noua experienta revelatoare. Mai intai, am fost impresionat de o mama cu doi copii, din care unul sugar, care, in ciuda denivelarilor din asfalt si a varstei tinere isi alapta baietelul, incercand sa aiba grija si de fetita zburdalnica si sa uite ca acasa o asteapta o casa goala si ajutorul de somaj. Nimic mai potrivit in timp ce au ascultam la iPod "Nothing else matters"; intr-adevar, maternitatea e tot ce conteaza pe lumea asta... Mai incolo, "megapalatele" de la Certeze, semi-locuite, nu ofereau decat imaginea desertaciunii omenesti, din moment ce oamenii aceia, dezradacinati din mediul lor natural, sunt condamnati la nefericire spirituala perpetua, de o societate gresita care i-a exilat in mod superficial in alte zari... Adevaratii eroi mor uitati de toti pe pamantul lor putin, in casele lor modeste din varf de munte, la umbra brazilor racorosi...

Ajuns la Sighet am fost primit regeste de fostul coleg de conservator al parintilor mei, de meserie lutier, de origine maghiar maramuresean. Ospitalitatea sa m-a impresionat profund, ca si modul drept de a judeca, in ciuda unei istorii care uneori poate parea nedreapta. El simbolizeaza exemplul baiatului sarac, care reuseste prin munca sa isi indeplineasca visul, sa aiba casa lui decenta, familia lui si viata pe care o merita. Macar de-as avea jumatate din norocul lui! Dar, cum spuneam si mai de mult, "fiecare are ceea ce merita"...

Vizitele la fata locului mi-au infatisat o lume autentica si serena, atat in Valea Verde, cat si in cimitirul vesel de la Sapanta si la manastirea Barsana. La randul sau, Sighetul mi-a infatisat multe monumente ale vechii sale straluciri habsburgice, dar si amintirea unui trecut dureros prin Memorialul victimelor regimului comunist, amenajata in fostul penitenciar unde au murit singurii oameni politici adevarati ai Romaniei

Drumul de intoarcere mi-a prilejuit intalnirea cu oameni de omenie din partea locului cu care am avut onoarea de a imparti cuseta ceva mai moderna a trenului de noapte spre Bucuresti. Somnul meu a fost destul de lin si s-a incheiat cu rasaritul pe care l-am privit in apropiere de Campina. Un rasarit care anunta un nou inceput pentru mine. Sper sa fie unul mai bun...

Presa - o Inchizitie a vremurilor noastre

Zilele astea citeam o carte despre Inchizitie si eram revoltat de nedreptatile comise de aceste tribunale arbitrare in acele vremuri tulburi ale evului mediu. Treptat, insa, mi-am dat seama ca asistam in prezent la un alt tip de "inchizitie", cea mediatica.

In acelasi mod ca si Inchizitia, presa din ziua de azi incearca sa judece oamenii bazandu-se pe probe incomplete, cirsumstantiale si subiective, incercand sa creeze o imagine falsa a realitatii, bazata pe o dogma preconceputa, in cadrul careia rezultatul nu este o urmare a unei demonstratii logice, ci doar a unui capriciu editorial. Astfel, presa creaza si darama mituri, invadeaza sfera vietii personale, naste false perceptii si poate influenta opiniile.

Unii considera presa "cea de-a patra putere in stat", "cainele de paza al democratiei". Astfel, o noua garda pretoriana incearca sa controleze celelalte puteri. Problema este ca legitimitatea sa in acest demers este mai mult decat indoielnica, presa nefiind un organ ales, ci auto-proclamat. In consecinta, orice pretentie de putere este nejustificata, in contextul in care celelalte trei sunt suficiente intr-un sistem constitutional.

Problema apare atunci cand puterile traditionale in stat nu functioneaza, oferind justificarea unei actiuni alternative din partea societatii civile (presa, etc.), de tip "gherila". In acel moment, structurile care ar trebui sa protejeze societatea in ansamblu nu se mai apara decat pe ele insele, devenind la randul lor ilegitime. In aceasta stare de anarhie, statul, principalul garant al securitatii persoanelor, nu-si mai poate indeplini sarcinile si lumea cade prada senzationalului si pornirilor instinctuale brute. De aceast lucru profita presa, care se erijeaza in hegemon, inlantuind societatea, intocmai ca Inchizitia de pe vremuri.

Libertatea presei nu poate fi absoluta pentru ca orice lucru absolutizat se rasfrange in mod negativ asupra celorlalti. Proferarea opiniilor nu poate ignora existenta unor limite ale decentei si ale moralitatii sociale. Orice stat modern viabil trebuie sa tina cont de aceste lucruri si sa realizeze echilibrul care sa ne fereasca de excese. In caz contrar, evul mediu se poate intoarce oricand...