Jocurile Olimpice Londra 2012 - concluzii

Jocurile Olimpice de Vara de Londra au luat sfarsit in urma cu cateva zile. Totusi, in urma desfasurarii lor, se pot trage unele concluzii care privesc atat sportul international si romanesc, cat si scena politica internationala si interna. Ca de obicei, nici un domeniu nu poate face abstractie de contextul general in care se desfasoara evenimentele...

La nivelul competitiei in ansamblu, daca privim tabloul medaliilor, nu este nici o surpriza faptul ca Statele Unite au luat cele mai multe medalii. In fond, este vorba despre singura superputere a lumii, care isi permite sa investeasca (in ciuda crizei financiare pe care a generat-o chiar ea) si in sport. Nu e nici o surpriza prezenta Chinei pe locul al doilea al acestui clasament, dat fiind modul sistematic in care marea putere asiatica isi pregateste ascensiunea la nivel mondial. Situarea Marii Britanii pe locul al III-lea este logica, datorita faptului ca este vorba de gazde. Pe langa acest aspect, nu pot ignora detaliul semnificativ ca o mare parte a succeselor Statelor Unite si Marii Britanii se datoreaza contingentului mare de origine africana. Astfel, daca ar fi sa acordam continentelor ponderea lor reala, ar fi o victorie clara a Africii si Asiei. Fostele puteri coloniale si-au taiat, insa, iar partea leului...

Surprizele au fost clasarea Rusiei pe locul al IV-lea, in ciuda ambitiilor imperiale ale tarului Putin, dar si ascensiunea extraordinara a Coreei de Sud. Desi s-a incercat limitarea acestei ascensiuni impetuoase ale micului stat sud-coreean (prin decizii arbitrale jenante, uneori, ca in cazul semifinalei de la scrima individual feminin, cand reprezentanta marii puteri germane a fost impinsa in finala de arbitri, in mod evident), fosta vasala a puterilor imperiale mondiale a demonstrat ca si un popor mic poate invinge in competitiile sportive, daca investitiile se fac cu cap.

O nota negativa trebuie atribuita arbitrilor, care au demonstrat si cu aceasta ocazie ca se supun mai mult ratiunilor de ordin financiar decat etice sau sportive. Astfel, un numar important al deciziilor (si nu doar cele privind Romania) au fost schimbate in mod favorabil tarilor din G8 (Statele Unite, Germania, Japonia, Italia, Rusia, printre cele mai avantajate), desi realitatea sportiva fusese diferita.

In privinta Romaniei, nu am avut prea multe motive de bucurie, cu exceptia gimnasticii, tirului, judoului, halterelor sau, partial, a scrimei. In schimb domenii de traditie ca boxul, canotajul, atletismul au cazut in anonimat. Despre sporturile de echipa nici nu merita sa mai vorbim... In clasamentul pe medalii Romania s-a clasat pe locul 27, cea mai slaba performanta din ultimii 60 de ani. Acest lucru nu reprezinta o surpriza, atata timp cat investitiile in sportul romanesc se situeaza la un nivel derizoriu, sub pretextul crizei (de fapt suntem in criza cam de vreo 30 de ani si nu ne mai revenim...).

Exista o cauza majora a declinului sportului romanesc in ultimii ani. Aceasta este distrugerea sistematica a societatii romanesti in ansamblul ei, de catre forte externe, cu colaborarea pe scara larga a politicienilor care s-au situat la putere in ultimii 20 de ani. In domeniul sportului scolar, de exemplu, reformele succesive au distrus baza de selectie, iar reducerea orelor de sport (in locul cresterii acestora la cel putin trei pe saptamana) au dus la insasi periclitarea sanatatii fizice a natiunii.

Orbiti de mirajul capitalismului occidental, ne-am lasat vanduti strainilor pentru mai putin de 30 de arginti, astfel ca Romania actuala nu mai este decat o biata colonie la cheremul marilor puteri europene si mondiale. Toate aliantele pe care le-am incheiat recent sunt in defavoarea noastra ca natiune si "aliatii" ne trateaza ca pe niste marionete in mainile lor, doar pentru atingerea scopurilor lor. Cat despre demnitatea noastra nationala, este ilustrativ modul in care emisarii suzeranilor de la Bruxelles si Washington ne dicteaza felul in care ar trebui sa alegem, ca sa nu ne abatem de la "dreapta cale" a noului jug strain. Ar fi timpul ca, spre a depasi aceasta faza, romanii sa se ridice impotriva intereselor straine care ii subjuga si sa isi ia inapoi avutiile nationale pe care elitele lor oportuniste si deznationalizate le-au cedat prea usor stapanilor din afara. Altfel, Romania e cel putin o utopie...

Euro 2012 sau infruntarea eroilor

A inceput Euro 2012... Un turneu inedit, in doua tari din Europa de Est. Primul meci nu parea sa suscite un mare interes in afara tarilor respective: Polonia-Grecia. Tara gazda, fata in fata cu suprinzatoarea campioana europeana din 2004... Meciul nu a avut veleitati tehnice deosebite, insa lupta din teren a fost admirabila.

Urmasii lui Ian Sobietki, panii polonezi au pus repede stapanire pe joc si au deschis scorul. Ei au continuat si, la sfarsitul primei reprize, au avut chiar superioritate numerica si au scapat de un penalty evident, trecut cu vederea de arbitrul spaniol (deh! sunt gazde...cine sa tina cu Grecia?). Iata insa ca in a doua repriza zeii tin cu urmasii lui Leonidas. Ca adevarati spartani la Termopile, grecii strang din dinti si egaleaza, chiar si in inferioritate. Ba, mai mult, obtin penalty si eliminarea portarului advers. Insa Karagounis rateaza si totul revine la echilibrul unei lupte surde. In cele din urma, se incheie egal, echitabil, intre doua natiuni simbol ale acestei regiuni de Europa. Da, desi unii analisti de la Stratfor incearca sa sugereze ca Grecia nu e in Europa (oare exista Europa fara Grecia? fie doar ca si nume...). Probabil ca lumea lor incepe si se termina cu niste arginti (30?)... Pentru noi incepe cu eroii din legendele Olimpului, zei si eroi (vezi filmul de maine seara de la Pro TV, "Troia"), si se termina cu eroii anonimi din ghetoul Varsoviei.

Este doar inceputul acestui spectacol al inclestarii fotbalului european (pacat totusi ca TVR nu transmite toate meciurile, e o trista premiera dupa 1990...). El exprima noile epopei ale natiunilor europene in drumul lor catre un viitor nesigur. Dar, atata timp cat vom avea noi eroi, cred ca mai putem spera...

Concursul Eurovision 2012 sau despre criza proiectului european

Concursul Eurovision din acest an, desfasurat la Baku, in Azerbaigean, a evidentiat o parte din cauzele pentru care proiectul european se afla in criza in momentul de fata. Dincolo de traditionalele voturi politice acordate melodiilor, care au putin de a face cu valoarea reala a pieselor muzicale si mai mult cu spectacolul vizual apreciat subiectiv din perspectiva culturala, se pot intrezari o serie de atitudini ale publicului european care explica mai multe decat se poate deslusi la o prima vedere.

De la inceput, insa, trebuie sa precizez ca nu sunt dintre aceia care pun semnul de egalitate intre Uniunea Europeana si proiectul european, considerand ca integrarea europeana este mai mult decat o structura birocratica incremenita si localizata intr-un oras sau altul. Proiectul european, in acceptiunea mea, cuprinde intregul continent european sau, mai degraba, limitele culturale ale acestuia (harta tarilor membre ale Consiliului Europei este mult mai relevanta, pentru mine).

Astfel, dupa ce am urmarit concursul de aseara, am putut trage cateva concluzii despre stadiul actual al integrarii pe continentul european, prefigurate de mine intr-un articol precedent (Europa imperiilor). In primul rand voturile au fost acordate (din nou) vecinilor sau, eventual, tarilor cu multi emigranti in tarile respective. Se pot evidentia blocul occidental-nordic, care a contribuit in mod esential la victoria Suediei, blocul ex-sovietic sprijinind Rusia (locul 2) si blocul Balcanic sprijinind Serbia (locul 3). Cazuri tipice pot fi considerate si voturile turcilor din Germania si Olanda, ale albanezilor din Elvetia, bosniacilor din Suedia si romanilor din Spania. De asemenea, au fost accentuate si "prieteniile etnice" dintre Turcia si Azerbaigean, Marea Britanie si Irlanda, Romania si Moldova, Grecia si Cipru, Finlanda si Estonia, Danemarca si Norvegia, Bulgaria si Macedonia.

Acest tablou ne ofera adevarata perspectiva asupra continentului european si a modului cultural in care fiecare popor percepe limitele proiectului european. Pentru Europa occidentala, Europa se termina odata cu aderarile din 1995, pentru ex-sovietici, proiectul comun se opreste la granitele fostei Uniuni Sovietice, pentru balcanici (Balcanii de Vest), proiectul comun se invarte in jurul fostei Iugoslavii. In cele din urma, fiecare natiune gandeste proiectul european in functie de interesele sale. Demosul european, in ciuda incercarilor din ultima vreme, ramane un vis pentru viitor...

Ceea ce e de apreciat, insa, este existenta, in vestul Europei, a unor vizionari care incearca sa mai finanteze (pentru cat timp, insa?) integrarea europeana. Concursul Eurovision este, neindoielnic o parte a acestui vis de creare a unui demos european. Sa speram ca asta va contribui la salvarea proiectului european. Iar daca nu, sa ne bucuram, totusi, ca vom putea calatori in tari prospere ca Germania, Norvegia, Suedia, Rusia sau Azerbaigean. Atfel, ganditi-va, cum ar fi fost sa avem un concurs anul viitor (2013, nota bene!) in Grecia, Moldova sau chiar... Romania! Cam mult pentru imaginatia birocratilor vest-europeni!

O saptamana de iarna in China

Luna trecuta am avut ocazia sa merg intr-o delegatie in China, cu ocazia unor conferinte comune cu cercetatori romani si chinezi. Am descoperit o noua parte a lumii, Extremul Orient, o lume foarte diferita si fascinanta pentru noi europenii.

Impactul "Capitalei Nordice"
Inca din avion mi-a atras atentia faptul ca turistii chinezi erau majoritari. Ajuns la Beijing, intr-o imensitate de aeroport, modernizat cu ocazia Olimpiadei din 2008, mi-au atras atentia atat puhoiul de oameni prezenti la tot pasul (evident chinezi) cat si dimeniunile mari ale tuturor obiectivelor. Un lucru imbucurator a fost amabilitatea vamesilor (existau chiar si butoane de evaluare a prestatiei - nota bene!), care insa contrasta cu necesitatea foii de imigrare, o relicva a regimului totalitar (pe care, de altfel, o observasem si in Rusia). Acest contrast avea sa revina, ca un leit-motiv, pe toata durata calatoriei.

De la aeroport pana la locul de cazare din Beijing ("capitala nordica" in chineza) am mers cam 50 de minute pe autostrada, la viteza maxima. Am fost impresionat de infrastructura adusa la zi si de faptul ca autostrada lor mergea si prin centru, o facilitate importanta. Astfel, am uitat de valiza ramasa in urma la escala de la Munchen (si nemtii sunt oameni si mai gresesc...), care avea sa soseasca abia a doua zi... Hotelul s-a ridicat la nivelul asteptarilor, gazdele fiind foarte ospitaliere si grijulii pe tot parcursul vizitei. In schimb, valentele comerciale ale bastinasilor au depasit orice estimare initiala, fiecare chinez de rand parca fiind croit pentru a-ti vinde ceva, evident la un pret negociat indelung si pentru cantitati din ce in ce mai mari. Personal, am fost putin socat de maniera agresiva de "marketing" cu care am fost invitat (sau chiar tras de maneca, uneori) doar pentru a cumpara ceva, preturile de pornire fiind exagerat de mari chiar si pentru Europa Occidentala. Oricum, pentru mine vizita a avut cu totul alte obiective...

Ajuns in Piata Tiananmen, m-am simtit deodata foarte mic, probabil ca si restul sutelor de vizitatori. Sentimentul s-a accentuat in timpul vizitei Orasului Interzis, o succesiune de curti, palate si podete peste raulete, fiecare cu nota sa unica. M-a impresionat placut, insa, existenta unui ghid electronic in limba romana. De altfel, la fiecare intrunire am beneficiat de translator pentru limba romana, lucru laudabil pentru gazde si care atesta atentia lor deosebita la detalii.

Cel mai interesant moment a fost, insa, masa la un restaurant chinez de cartier, unde am avut ocazia sa mananc cu celebrele betisoare. In cele din urma am reusit si astfel mi-am explicat de ce mancarea chinezeasca este taiata in bucatele mici: pentru a fi luata mai usor cu betisoarele. De asemenea, am apreciat modul lor de a gati, folosind foarte mult aburul si mai putin prajitul, un mod mult mai sanatos decat al nostru, evidentiat si prin supletea oamenilor de pe strada. Bineinteles, gusturile au fost foarte diferite de cele europene, ei preferend gustul dulce-acrisor sau iute pentru mancare; in schimb dulciurile nu aveau pic de zahar, lucru compensat de produsele de panificatie dulci. Totusi, se mananca multe fructe si legume, efectiv tot ce creste fiind considerat comestibil, lucru necesar in contextul unei populatii foarte numeroase...

In rest, capitala Chinei populare nu m-a impresionat cu multitudinea de blocuri din ce in ce mai inalte si cu cladirile oficiale destul de patratoase, noi sau vechi. Doar dimensiunile au fost de natura sa ne copleseasca. Pe langa acestea, am remarcat controlul exercitat de administratia centrala asupra internetului (fara parola autorizata nu poti trimite e-mailuri in afara, dar poti primi) si persistenta oamenilor de ordine (totusi, mai bine camuflati decat la Moscova) langa institutiile publice.

Contrastele "Capitalei Vestice"
Urmatoarele obiective vizitate in China au fost provincia Shaanxi si orasul Xian ("capitala vestica" in chineza) din centrul Chinei. Aici am fost cazati la etajul 21 al unui hotel central, chiar langa zidul lung de 13 km al orasului vechi. Localnicii au fost din nou foarte ospitalieri si ne-au aratat un centru de productie al statuilor in forma de razboinici de teracota. Aici ne-am dat seama despre dificultatea chinezilor de a intelege conceptul de "original" in privinta artefactelor. Dupa ce am vizitat mausoleul razboinicilor de teracota din sec. al III-lea i. Hr., ni s-a spus ca o parte din ei au fost "reconditionati" sau chiar "inlocuiti" cu unii noi. Am apreciat, insa, grija pentru istorie si pentru fiecare detaliu al fiecarei dinastii din multele care s-au succedat pe pamant chinez. La un moment dat, cercetatorii chinezi au refuzat sa excaveze mormantul unui imparat pentru a nu distruge relicvele: mi s-a parut ramarcabil de intelept!

Apoi am vizitat un sat, unde am venit in contact cu cealalta parte a Chinei, alcatuita din oameni saraci si locuinte modeste, fara incalzire centrala. A fost ca o intoarcere in timp, totul sugerand vremea CAP-urilor din trecutul nostru nu chiar atat de indepartat. Totusi, maiestria artizanilor locali si ambitia lor de a-si depasi conditia au fost de apreciat. In schimb, am descoperit un complex latent de inferioritate al localnicilor pentru occidentali, in general, lucru accentuat in timpul vizitei orasului vechi din Xian, cand multi chinezi au dorit sa se fotografieze cu grupul nostru, semn al pretuirii pentru modelul european. In rest, modul in care se construieste este coplesitor, vechile cartiere de blocuri sau cocioabe (camuflate atent dupa ziduri, ca niste ghetouri) fiind rapid inlocuite de blocuri inalte si zgarie-nori.

Splendidul Shanghai
Orasul Shanghai a fost, cu adevarat, punctul culminant al vizitei si o importanta mostra a dezvoltarii fara precedent a Chinei, in special a zonei de coasta. Ajunsi in aeroport, am fost preluati de gazde, care vorbeau, de data aceasta, o impecabila engleza, si am fost transportati timp de peste o ora pe autostrazi suspendate (aviz celor care se grabesc sa ingroape niste proiecte de viitor, ele nu mai sunt de mult science-fiction si sunt chiar utile) pana in centru. Aici am fost cazati intr-un hotel mai vechi, de tip colonial, in cartierul fostei concesiuni franceze.

Orasul ne-a lasat muti, prin multimea si designul deosebit al zgarie-norilor, rivali de marca al zgarie-norilor americani. Centrul de afaceri ne-a arata dimensiunea puterii economice chineze, ritmul de construire si dezvoltare fiind impresionant. De asemenea, intinderea foarte mare a orasului ne-a permis sa descoperim o multitudine de stiluri si cartiere, unul mai deosebit decat celalalt. Alaturi de orasul vechi, pastrat intact de localnici, in ciuda stilului sau colonial (a fost construit in timpul influentei marilor puteri coloniale europene asupra orasului), au fost inaltate blocuri inalte de locuit sau de afaceri, strabatute de autostrazile suspendate intens circulate (de autovehicule de ultima generatie, alaturi de motociclete si biciclete, toate laolalta - regulile de circulatie europene nu prea sunt respectate, claxonul fiind principalul element de semnalizare).

Seara am descoperit principala artera comerciala a orasului, strada Nanjing, luminata de multiplele reclame si plina de atractii si tentatii. Insa, pana si la nivelul practicantelor celei mai vechi meserii, stilul era diferit, invitatiile fiind facute foarte elegant "la un ceai si un dans". Ajunsi pe malul unui afluent al Fluviului Albastru, de pe marginea cartierului financiar "Bund" am putut admira cartierul nou, cu zgarie norii luminati de reclame si cu Turnul Perlei. A doua zi aveam sa descoperim impecabila panorama din varful acestui turn si labirintul muzeului orasului vechi de la baza sa.

Totusi, nu m-am putut opri sa nu observ ca standardul de prosperitate chinez se raporteaza la acelasi recurent "vis american", totul fiind o imitatie a modelului superputerii de pe celalalt mal al Pacificului. Astfel, "regatul de mijloc", desi este o mare putere in plina ascensiune sufera de un complex important de inferioritate care explica multe din rezervele observatorilor atenti asupra dezvoltarii sale ulterioare. Confruntat cu atatea dezechilibre interne importante, regimul de la Beijing va trebui sa le rezolve mai intai pe acestea inainte de a putea sa se indrepte asupra restului lumii (de altfel, in timpul intalnirilor, o tema constanta a fost aceea a unicitatii modelului chinez de dezvoltare si a imposibilitatii exportului sau, ceea ce e un handicap international semnificativ pentru o mare putere ce ramane doar un actor regional semnificativ).

Un alt moment important a fost vizitarea Gradinii Yu, o mostra impresionanta a culturii persistente chineze in spatiul respectiv. Pe langa constructiile decorate cu animale mitice am descoperit paraurile populate de frumosii crapi aurii chinezesti (parca aceeasi din descrierile lui Marco Polo, Nicoale Milescu-Spataru si ai altor exploratori europeni), decorate cu flori viu colorate si cu arbori spiralati. Totul alaturi de multimea in miscare (uneori sofocanta), dornica sa afle si sa descopere zi de zi bogatia trecutului multi-milenar al Chinei. Aceasta este adevarat bogatie a Chinei, alaturi de resursa aproape inepuizabila de mana de lucru: o spiritualitate fascinanta care disciplineaza un imperiu colosal, dar care stie sa se adapteze in mod pragmatic la orice epoca, oferind elasticitatea necesara persistentei peste secole. Ma bucur ca mi-a fost dat sa ajung sa vad cu ochii mei complexa societate chineza si recomand oricui sa faca acest lucru, pentru a-si intregi imaginea asupra lumii in care traim. China a fost, este si va fi intotdeauna o parte importanta a acestei lumi.

Amintiri din calatorii (V)

In a doua zi de Pasti a anului 2008 aterizam, dupa 8 ore de mers cu escala, la Baku, capitala Azerbaigeanului. Ma aflam acolo in cadrul unei delegatii oficiale, la invitatia statului azer, pentru a evalua situatia tarii si posibilitatile de cooperare cu Uniunea Europeana. A fost prima intalnire cu o tara caucaziana, aflata la interferenta mai multor spatii culturale, istorice si geografice.

Situat pe malul Marii Caspice, orasul este intins in partea de sud a peninsulei Abseron. De la aeroport am fost preluati de gazde si transportati la unul din hotelurile de lux ale orasului. Serviciile au fost impecabile. Camerele mari, facilitatile de tot felul si posturile de televiziune europene, ruse, arabe si indiene mi-au depasit cele mai entuziaste asteptari. Un lucru interesant a fost si descoperirea sertarului in care un colt arata spre Mecca, fapt normal intr-o tara majoritar islamica (siita).

Totusi, institutiile statului pe care am avut ocazia sa le vizitez (parlamentul, presedintia, ministerul de externe) isi pastrau aura laica mostenita din perioada sovietica. O alta mostenire a influentei Moscovei era folosirea extensiva a limbii ruse, una din limbile comerciale ale tarii. In ciuda acestui fapt, localnicii pareau dornici sa imbratiseze valorile occidentale, atat in aparenta cat si in substanta, fapt pentru care organizau in acele zile conferinta GUAM (regrupand tarile ex-sovietice pro-occidentale: Georgia, Ucraina, Azerbaigean si Moldova).

Din punct de vedere arhitectonic, orasul este o combinatie intre vechiul stil sovietic, stilul neo-islamic si cladirile zgarie-nori care incepeau sa se inalte in cartierele de margine. Cu ajutorul petrolului, statul azer a avut posibilitatea sa finanteze dezvoltarea fara precedent a tarii. Din pacate acest lucru nu a avut loc si la nivel politic, unde s-a perpetuat o sucesiune dinastica si un regim destul de autoritar, ceea ce aseamana Azerbaigeanul unui emirat petrolier. O alta problema este cea a ocupatiei armene asupra regiunii Nagorno-Karabah, relatata pe larg in cursul intalnirilor, mai ales in timpul vizitei la organizatia refugiatilor din aceasta regiune.

Am vizitat si o serie de obiective turistice, cum ar fi Monumentul martirilor din 1990, cetatea, cel mai inalt hotel al orasului sau cel mai vechi restaurant. De asemenea, am vizitat o biserica ortodoxa rusa, o sinagoga si o moschee, semn al coexistentei pasnice a tuturor in acest spatiu. In toate situatiile gazdele s-au purtat cu cea mai mare ospitalitate, chiar daca orarul nu a fost intotdeauna respectat cu strictete. Intalnirea cu ambasadorul roman a avut darul sa mai clarifice un pic situatia reala a oamenilor de rand, care nu e asa stralucita, insa doar deocamdata... Principalul castig al vizitei a fost faptul ca am avut ocazia sa vad locul unde se intalnesc Europa, Orientul, Caucazul si Asia Centrala, un spatiu foarte original si care merita oricand sa fie vizitat (chiar si cu ocazia concursului Eurovision din acest an, organizat in premiera de Azerbaigean).