Problema Kosovo

Cred ca avem o problema destul de delicata cu Kosovo in zilele astea. Desi sunt un sustinator al principiului autodeterminarii natiunilor, nu se poate ignora principiul inviolabilitatii frontierelor care a stat la baza pacii mondiale de dupa Al Doilea Razboi Mondial. In acest sens, e pacat ca s-a ajuns pana aici si am toata simpatia pentru vecinii nostri sarbi care au avut o istorie destul de putin norocoasa in ultimele decenii (probabil ca au existat si interese mai ample in acest sens). Totusi, trebuie evitata compararea intre situatia din Kosovo si alte situatii ale unor minoritati din cadrul altor state (poate cu exceptia unor regiuni autonome caucaziene unde asemanarea e prea mare si unde exista si alte interese).

Insa in cazul Romaniei nu cred ca exista nici o analogie, din moment ce noi am rezolvat problema minoritatilor, ele avand toate drepturile si libertatile in cadrul constitutional existent, atat cel national cat si cel european. Orice exacerbare in relatiile interetnice din Romania nu poate deci veni decat din motive josnice de natura electorala. Atata timp cat Romania a exprimat o pozitie clara luata printr-o decizie democratica a legislativului (nu ma refer aici la trimiterea unor forte politienesti in provincia respectiva, care vine din jocul incompetent al institutiei prezidentiale si a altor factori decizionali) restul comparatiilor sunt irelevante.

Discutia ar trebui axata pe modul de gestionare a situatiei internationale dupa violarea principiilor dreptului international si pe raspunsuri la intrebarea care vor fi noile temeiuri de evolutie a situatiei in continuare in lume? Oare ne indreptam spre o fragmentare de tip feudal? Sau exista interese ca o parte din actorii mijlocii sa fie redusi pentru a putea fi controlati mai usor de marile puteri? Ce poate face Romania in aceasta situatie? Care e cea mai buna strategie de urmat? Conformarea sau opozitia si impotriva cui? Ramane de vazut. Sper insa ca vom avea acelasi instinct politic din trecut (cu exceptia anului 1940) care ne va aduce in pozitia cea mai buna in cele din urma.

Politicianul ideal

Discutiile care se poarta in prezent pe marginea scenei politice romanesti, mai ales in randurile societatii civile, sunt axate pe neincrederea tot mai mare a cetatenilor in clasa politica. In acest context apare dezbaterea cu privire la cum ar trebui sa arate politicianul ideal. Din pacate se insista prea mult pe modele ideale care nu au nimic in comun cu realitatea. Se prefera sa se cultive mitul politicianului democrat cu spirit civic, opus politicianului corupt caracteristic scenei politice actuale, insa nu numai in tara noastra.

Cred ca toata discutia porneste de la faptul ca uitam in ce sistem traim. Sistemul actual se bazeaza pe sufragiul universal si pe alegerea suverana si democratica a factorilor de decizie de catre mase. Intr-o atare situatie, se poate spune ca politicienii actuali nu fac decat sa se adapteze la cererea care exista pe piata politica, luand pozitii in conformitate cu sodajele de opinie si cu preferintele "grupului-tinta". Astfel, inaltele principii care sunt vehiculate in campaniile electorale sunt uitate in favoarea altor mesaje mult mai urgente si mai de actualitate pentru continuarea carierelor politice atat de vremelnice... De fapt, clasa politica actuala nu este decat reflectarea fidela a sistemului politic in care traim si a fazei de evolutie (sau involutie) in care a ajuns societatea romaneasca.

Multi se grabesc sa gaseasca un vinovat pentru starea de fapt, insa verdictele lor sunt tot atat de valabile precum o ceapa degerata. In realitate, nu exista un singur vinovat, dupa cum ar fi logic intr-o societate traind doar in alb si negru. Deoarece lumea in care traim e o succesiune de nuante gri, ar fi poate mai intelept sa nu aruncam piatra imediat, inainte de a cauta adevaratele cauze sau premise ale starii actuale.

Intr-o emisiune TV de mai de mult, o serie de analisti se aratau ingrijorati de slaba participare a populatie la alegeri si o puneau pe seama lehamitei fata de politicienii corupti. De fapt acesta este rapunsul cel mai simplist si mai putin valid. E drept, nici clasa politica nu e foarte stralucita, insa daca analizam performantele tarii in raport cu vecinii nostrii ne dam seama ca nu stam nici asa rau. Deci clasa politica, in ciuda metehnelor sale, si-a realizat o parte din menire, reusind sa asigure securitatea cetatenilor si un oarecare numar de oportunitati pentru cei care stiu sa le valorifice. In acest caz, ar trebui sa ne aruncam privirea si asupra populatiei si sa ne intrebam: este oare ea pregatita corespunzator pentru a avea asteptari mai mari?

Unul dintre stralucitii oameni politici romani ai sfarsitului de secol al XIX-lea spunea ca introducerea votului universal nu va rezolva toate problemele acestei tari si ca, dimpotriva, va crea altele si mai mari. Desi ne aflam la inceputul secolului XXI, cred ca aceasta opinie continua sa fie valabila. Astfel, desi ne mandrim cu un sistem democratic modern de tip occidental, ne miram inca de ce nu avem si participare. Uitam insa ca nu toti oamenii beneficiaza de un nivel educational corespunzator pentru a intelege despre ce e vorba si ca ei voteaza instinctiv, de cele mai multe ori, daca voteaza... Daca e sa analizam cele mai mari realizari ale umanitatii vom descoperi ca ele au fost rezultatul ideilor unor grupuri reduse de oameni si nu ale marilor mase puse in miscare, care mai mult au distrus decat au creat ceva relevant. Si, intr-un fel, cand masele s-au rasculat nu am avut decat mari suferinte.

Logica sistemului reprezentativ este ca elitele unei natiuni sunt cele mai indreptatite sa ia masuri in numele populatiei, pentru ca ele sunt cele mai pregatite sa faca acest lucru. In sens restrans asta inseamna ca ei iau si masuri care nu sunt intelese de majoritate si care ar putea contraveni dorintelor celor multi. Insa asta nu inseamna ca majoritatea are dreptate intotdeauna, iar sintagma "vox populi vox dei" este o himera. De aceea, poate ca scaderea prezentei la vot este de fapt o evolutie normala si ca nu e necesar ca toti sa se implice in procesul politic. In fond ei pot fi nepregatiti pentru marile decizii si tacerea lor poate fi cel mai bun lucru pentru ansamblul societatii; nu putem fi toti filosofi! Astfel, cei care doresc sa participe si care se considera apti sa influenteze decizia politica au rolul principal. Poate ca intr-o democratie s-ar putea ca ei sa fie doar o majoritate oarba in miniatura. Insa oricum e mai bine decat sa avem o ciorba lunga fara nici un gust si poate chiar indigesta...

Asadar, cred ca politicianul care ar fi dorit nu este doar o marioneta care apare la televizor pentru a spune ceea ce vor sa auda cei mai multi, ci un om hotarat care stie ce vrea si stie cum poate realiza acest lucru, uneori chiar daca se afla in minoritate si chiar cand soarta ii poate parea potrivnica. Nu ma astept insa la semizei, ci doar la oameni care vad peste interesul personal si care stiu ce inseamna o decizie...