31.12.2009

Bilant 2009


2009 se apropie de sfarsit cu pasi repezi si e tipul unui bilant. Desi nu prea ar mai fi multe de spus... A fost un an mediocru per ansamblu, inceput destul de bine si terminat destul de cenusiu...

Printre nerealizari nu pot sa uit ca acesta este anul in care nu am reusit sa ma inscriu la doctorat, desi eram pregatit (bineinteles, din cauza unor conjuncturi, dar si datorita incapatanarii mele legendare...), ca nu m-am mobilizat indeajuns pentru a incepe cursurile de limba rusa, ca sunt din nou singur la sfarsitul anului... De asemenea, nu voi uita ca am votat pentru prima oara (in turul al II-lea) pentru un candidat la presedintie care a pierdut... Din punctul asta de vedere anul s-a terminat trist, insa mi-a oferit panorama unei clase politice expirate (aproape in totalitate) si a unui electorat imatur. De aceea, anul care vine va insemna pentru mine, pe langa opozitia totala fata de actualul presedinte si clica lui mafiota, si momentul unei decizii personale capitale privind politica: in or out? Deocamdata sunt out...

Totusi, au fost si cateva momente remarcabile, de-a lungul anului, de care imi voi aminti intotdeauna: castanele prajite din Zagreb, monumentala catedrala Karlsplatz din Viena, poza cu Lilian Thuram de la Strasbourg, zambetul fetei din metrou, cabana cazacilor din Kiev, piata centrala din Stockholm seara si amabilitatea unui cofetar albanez din Pristina. Ar mai fi si discutiile cu destui oameni interesanti din tara si din strainatate (printre care si o serie de femei remarcabile) si o gramada de planuri de viitor...

Pe langa asta, 2009 a constituit un an oglinda, cand am realizat care imi sunt limitele si defectele. Acest lucru mi-a fost prilejuit de intalnirea mea cu diverse persoane de sex opus, care si-au manifestat nemultumirea fata de diverse trasaturi exacerbate ale caracterului meu. Dincolo de frustrarea de moment inerenta firii mele atunci cand se confrunta cu criticile, as dori sa le multumesc pentru ca sunt interesate de schimbarea mea in bine. De asemenea, as dori sa le multumesc tuturor femeilor din viata mea pentru ca mi-au oferit prilejul de a sta in preajma lor si as dori sa imi cer scuze pentru toate dezamagirile pe care eu le-am cauzat lor (fie datorita ezitarilor, orgoliului sau nesigurantei mele, fie altor lucruri). Pe viitor voi incerca sa pun in aplicare sugestiile lor (in masura posibilitatii) si voi inceta sa fiu un perfectionist individualist... De fapt, anul acesta "perfectionismul" meu a esuat lamentabil, ceea ce (contrar logicii firesti) nu ma face sa consider ca as fi esuat definitiv, ci ma indeamna sa fiu mai uman...

Asadar, in anul ce va urma voi incerca sa imi duc planurile la bun sfarsit: in planul carierei, unde admiterea la doctorat este esentiala (chiar si in plan profesional); in plan profesional, unde am impresia ca ma plafonez lamentabil, si unde am nevoie de un progres vizibil; in plan social, unde am un deficit clar, dar si un potential important; in plan personal, unde singuratatea devine din ce in ce mai apasatoare. Anul 2009 a reprezentat un progres evident pentru mine ca individ singular in spatiul casnic. Insa, intocmai ca in filmul "Ziua cartitei" cu Bill Murray, eu am senzatia ca repet acelasi an de ceva timp si doar fac aceleasi lucruri mai bine. Sper ca anul viitor sa reusesc sa si schimb (in bine) rezultatul a ceea ce fac. De fapt asta va urez tuturor! La multi ani!

09.12.2009

O eroare strategica a administratiei Obama


Desi prezentul din tara noastra este dominat de alte discutii, cu totul superflue, in plan international se intampla lucruri interesante pentru viitorul mediului international de securitate. Ma refer aici la recenta decizie a administratiei Obama de a suplimenta trupele din Afganistan si de a cere aliatilor din cadrul NATO sa faca acelasi lucru. Aceasta, cu atat mai mult cu cat presedintele american a primit nu cu mult timp in urma premiul Nobel pentru pace. Oare e normal ca un om care trimite noi trupe la razboi sa primeasca un premiu pentru pace?

Bineinteles, aici e nevoie sa clarificam o posibila obiectie ce ar putea veni din partea sustinatorilor fermi ai luptei impotriva terorismului. Ei ar putea spune ca razboiul purtat de SUA in Afganistan este unul just, fiind menit sa combata regimul taliban si sa intareasca securitatea internationala. Si pentru multi oameni aceste explicatii ar putea fi suficiente. Insa eroarea strategica a administratiei Obama sta in unghiul de abordare a problemei.

Alegerea lui Barack Obama nu mi-a inspirat decat un entuziasm moderat, atuul sau fiind mai ales faptul ca venea dupa George W. Bush, unul dintre cei mai penibili presedinti americani (desi a fost reales, aviz amatorilor de comparatii!), insa lipsa unui program coerent in relatiile internationale lasa inca de atunci loc de interpretari. Asteptarile firesti, dupa alegerea lui Obama, la nivel international (probabil si la nivelul comisiei de decernare a premiului Nobel), erau ca noul presedinte sa abandoneze vechea politica agresiva a administratie Bush Jr., care devenea in mod evident ineficient (mai ales la nivelul Irakului, unde s-a si renuntat), si sa reia consultarile cu aliatii europeni din cadrul NATO. In schimb, pentru moment, asistam la tatonari ale principalelor dosare internationale (Orientul Mijlociu, Caucaz, Asia de Est) si la gesturi de bunavointa fata de Rusia, spre surprinderea fidelilor aliati est-europeni.

Toate acestea nu ar fi fost decat nuantari si poate continuari ale vechilor politici ale administratiei Clinton, daca administratia Obama ar fi dat un semnal clar de schimbare si la nivelul abordarii pe frontul antiterorist. In schimb, recenta decizie de suplimentare a trupelor dovedeste ca, in nota obisnuita pentru ultimii presedinti americani, Barrack Obama a cedat (si el) in fata lobby-ului complexului militaro-industrial nord-american (foarte puternic, alaturi de lobby-urile producatorilor de armament, al producatorilor de tigari si al marilor poluatori din SUA, printre altele). Astfel, in loc sa asistam la o abordare noua, ni se serveste aceeasi placa deja tocita a necesitatii interventiei militare.

Ceea ce refuza sa inteleaga reprezentantii administratiei americane este chiar esenta cauzala a fenomenului terorist international. Ei nu realizeaza ca insasi prezenta trupelor americane in teritoriile care gazduiesc tabere ale teroristilor alimenteaza acest fenomen. Dar, in fond, cum altfel ar putea prospera industria militara americana? (mai ales ca am avut si o criza globala care i-a afectat...).
Orice raspuns la fenomenul terorist ar trebui sa ia in calcul, cu un mimin efort de intelegere, sursele sale profunde. Astfel, ar trebui de-acum sa fie evident ca terorismul (si mai ales varianta sa islamica) nu este decat raspunsul tarilor lumii a treia in fata arogantei si egoismului (ba chiar egocentrismului) lumii occidentale. Faptul ca tarile lumii a treia traiesc in saracie si sunt considerate simpli pioni pe harta lumii, in timp ce doar o parte a emisferei nordice se bucura de confortul unei vieti decente si indestulate asigurate de state puternice si influente, nu poate decat sa creasca masa frustrarilor celor dintai. Si aceste frustrari rabufnesc la un moment dat in solutii extreme, de genul terorismului.

In loc sa trimita trupe si sa incerce sa extermine fizic teroristii, ar fi mai bine ca puterile occidentale sa incerce sa construiasca modalitati de a combate sursele primare ale terorismului: saracia, foametea si analfabetismul. In acest sens, instrumentele de politica externa ale UE, oricat de criticate ar fi ele pentru ineficienta (mai mult a managementului decat a efectelor), reprezinta modalitati mult mai subtile si mai durabile de a elimina pericolul terorist decat orice ocupatie militara. Aceasta din urma nu ar trebui sa constituie niciodata o solutie in sine (in afara defensivei nationale), pentru ca nu face decat sa creasca sentimentele de ostilitate ale autohtonilor fata de Occident si, indirect, creste riscul terorist. In afara de asta, nu trebuie uitat nici faptul ca, in cele din urma, conform Cartei ONU, orice stat are dreptul la suveranitate nationala. Stirbirea acesteia nu constituie niciodata o solutie, ci dimpotriva, este intotdeauna sursa unei noi spirale a violentei.

01.12.2009

Despre mandria de a fi roman


Astazi este 1 Decembrie, Ziua Nationala a Romaniei. De aceea, se impune, cred, o definire a ceea ce implica sentimentul de patriotism in societatea de astazi, venita din partea mea, un modest fan al ideii nationale romanesti. Acum, cand sarbatorim unitatea romanilor de pretutindeni (si nu doar din provinciile istorice, asa cum s-ar crede indeobste), cred ca trebuie sa clarific ce inseamna pentru mine mandria de a fi roman.

In primul rand, este mandria de a fi descendentul unui popor care, de-a lungul istoriei, nu a beneficiat de cele mai bune conditii pentru a se dezvolta in tihna, asa cum s-a intamplat in vestul continentului european. Desi am fost lasati de Dumnezeu pe un taram binecuvantat din punct de vedere natural, nu am putut sa ne bucuram din plin de roadele sale din cauza celor care, dintr-un motiv sau altul, au ravnit la avutia noastra (materiala si spirituala). In ciuda acestui fapt, conducatorii acestui neam au stiut, mai mult sau mai putin, sa asigure o minima supravietuire a sa peste secole, recurgand la metodele care se impuneau in conditiile obiective existente (uneori luptand, alteori negociind cu dusmanul, alteori chiar pactizand cu acesta intru pastrarea vechilor datini). Chiar si numai acest lucru trebuie sa ne faca sa fim mandri, nu doar actele de eroism glorificate simbolic in prezent de manifestarile obisnuite. Pe langa curajm trebuie sa apreciem si istetimea celor care s-au aflat vremelnic la conducerea neamului nostru si care ne-au lasat noua mostenire datinile strabune.

In al doilea rand, este mandria de a fi descendentul unei neam din randul caruia s-au inaltat marii carturari si indrumatori cum ar fi Ion Heliade-Radulescu, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Creanga, I. L. Caragiale, Titu Maiorescu, Nicolae Iorga, Nicolae Grigorescu, George Enescu, Simion Mehedinti, Vasile Parvan, Constantin Radulescu-Motru, Lucian Blaga, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi si Marin Preda, dar si multi altii. Este o onoare ca suntem compatrioti cu acesti oameni.

Cu toate acestea, nu pot sa fac abstractie de situatia actuala, cand ne scaldam intr-o submediocritate jenanta, dupa aproape jumatate de secol in care ne-am exterminat elitele de orice fel si am distrus orice farama de demnitate umana din acest popor. In aceste conditii, nu pot sa-mi exprim mandria de a fi conational cu o parte insemnata a poporului roman din prezent, care da dovada, in orice situatie, de o lipsa de maturitate critica. Chiar daca nu putem sa cerem unui popor intreg sa se comporte ca niste savanti, cred ca macar o minima conduita civilizata si decenta e necesara pentru supravietuirea noastra ca natiune libera si demna (si nu ca sclavi ai unui sistem consumerist decadent care reduce fiintele umane la stadiul de caini ai lui Pavlov si al unei tari bananiere).

In acest scop, acum mai mult decat oricand, cred ca e nevoie de o revolutie culturala pentru revigorarea fiintei nationale si demnitatii acestui neam, pentru a putea sa ne ocupam locul care ni se cuvine in randul natiunilor civilizate ale Uniunii Europene. Aceasta revolutie nu poate avea loc decat in conditiile primenirii clasei politice prin promovarea in functiile de conducere a tinerilor cu adevarat valorosi si competenti si prin aplicarea unui program hotarat de actiune politica, care sa reuneasca toate fortele politice responsabile.
Orice program coerent de asanare morala, reconstructie culturala si solidarizare sociala a poporului roman trebuie sa tina seama, in opinia mea, de cateva principii fundamentale: 1. instaurarea ordinii si disciplinei in asigurarea linistii publice prin aplicarea unor pedepse exemplare pentru toti cei care incalca legile statului roman (inasprirea pedepselor in general si aplicarea pedepsei cu moartea pentru criminalii recidivisti, suspendarea pe viata a drepturilor si libertatilor civile pentru politicienii si magistratii corupti dovediti, suspendarea dreptului de proprietate pe viata pentru hotii recidivisti, sterilizarea pedofililor, castrarea violatorilor etc.); 2. un sistem de educatie care sa formeze cetateni demni ai acestei tari (prin instaurarea disiciplinei de tip militar in toate scolile si liceele tarii, eliminarea locurilor cu taxa din institutiile publice, invatamantul de 12 ani obligatoriu pentru toti, reinfiintarea organizatiilor Soimii Patriei, Pionierii si Cercetasii Romaniei, reintroducerea sportului de masa prin intermediul concursului Daciada, obligativitatea Istoriei Romaniei si Religiei in scoli, ore de conduita civica, ecologica si igiena personala, intonarea imnului de stat inaintea inceperii cursurilor, folosirea de bratari cu socuri electrice pentru controlarea delincventilor juvenili) si care sa incurajeze si sa stimuleze invatarea pe tot parcursul vietii si coordonarea cu cerintele de forta de munca ale pietei; 3. promovarea unei politici externe active care sa sprijine in mod concret pe toti romanii din afara granitelor, in special pe cei din Republica Moldova, si relatii normale (politice, economice si cultural-stiintifice) cu toate marile puteri ale lumii (Statele Unite, Rusia, China); 4. sprijinirea unui sistem de transport public decent si ecologic (trenuri electrice, metrouri, tramvaie, troleibuze), si a autoturismelor electrice, care sa acopere nevoile cetatenilor tarii si sa reduca dependenta de combustibilii fosili; 5. reducerea birocratiei din institutiile publice prin informatizarea tuturor serviciilor conferite de stat populatiei (inclusiv introducerea conceptului de guvernare electronica); 6. incurajarea intreprinderilor cu capital romanesc prin scutirea de taxe pentru profitul reinvestit in tara si promovarea implicarii marilor companii nationale peste hotare (cu exceptia miliardarilor de carton care trebuie sa devina clienti perpetui ai penitenciarelor si taberelor de munca in folosul comunitatii); 7. stabilizarea politicilor monetare in vigoare pe teritoriul Romaniei; 8. repunerea in vigoare a unei versiuni aduse la zi a Constitutiei din 1923; 9. cooperativizarea agriculturii; 10. reducerea taxelor pentru operatorii agro-turistici.

Cred ca daca numai o parte a acestor idei s-ar aplica in practica, mandria de a fi roman ar putea constitui un sentiment care sa poata fi trait de cat mai multi romani si nu doar pe baza unor repere din trecut, ci si ale unui prezent demn. Traiasca Romania Mare!