24.01.2019

Cateva ganduri la aniversarea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Romane

Implinirea a 160 de ani de la evenimentul decisiv al Unirii Principatelor Romane imi prilejuieste o serie de reflectii asupra evolutiei Romaniei si a traducerii sale prin analogia cu viata oameneasca.

Astfel, momentul din 24 ianuarie 1859 poate fi considerat drept actul de nastere a statului roman modern. Botezul a survenit ceva mai tarziu, in 1862, cand noua structura statala a capatat numele de "Romania". Ulterior, in 1866, la implinirea a 7 ani de existenta, a inceput "scoala" statului roman, prin aducerea la conducerii tarii a Principelui Carol de Hohenzolern-Sigmaringen, un sever "profesor" german. In 1877 a avut loc "majoratul" Romaniei, la implinirea a 18 ani, prin proclamarea independentei de stat fata de Imperiul Otoman, un "parinte" nu prea riguros si cam ramolit. In 1881, la 22 de ani, statul roman si-a luat "licenta", devenind Regat.

A urmat o existenta tumultoasa, marcata de "criza de la 40 de ani" (la 48 de ani) a Rascoalei din 1907. La 55 de ani, in 1914, "profesorul german" ne-a parasit, iar doi ani mai tarziu a inceput examenul maturitatii, in urma intrarii in razboi. Romania a atins deplina maturitate in 1918, la 59 de ani, devenind Romania Mare, cu fiicele ei, Basarabia, Bucovina, Crisana, Dobrogea, Moldova, Muntenia, Transilvania si fiii Banat si Maramures. Romania Mare a "iesit la pensie" in 1927, in urma mortii Regelui Ferdinand si a lui Ion I.C. Bratianu, la varsta de 68 de ani.

Batranetea a atins si tara noastra, in 1940, cand, in varsta de 81 de ani, Romania Marea a suferit o serie de amputari (teritoriale) si a inceput sa depinda complet de altii. Dupa o lunga suferinta, Romania (autentica) a murit in 1947, lasand locul fiicei sale nelegitime, Republica Populara Romana, aflata sub tutela Uniunii Sovietice. Romania comunista a fost, asa cum adeseori se intampla, un copil nereusit al unei personalitati mai mari (Romania Mare), cu o evolutie sinuoasa si cu un caracter dubios, imprimat de tutore. In 1989, Romania comunista a lasat locul, la 42 de ani, nepoatei sale, Romania democratica, care si-a inceput existenta prin asasinarea mamei sale autoritare in ziua de Craciun a anului in cauza.

Romania democratica incearca sa regaseasca o parte din maretia bunicii sale, Romania Mare, insa nu se poate dezbara de educatia primita de la Romania comunista. La majoratul sau, in 2007, ea a devenit membra a Uniunii Europene, un tutore bogat dar nehotarat si capricios. Ajunsa acum aproape de maturitate, e vremea ca Romania sa spuna (in calitate de presedinta a Consiliul UE) ce isi doreste cu adevarat, daca are un plan propriu al vietii sale viitoare sau daca doreste sa continue sa fie doar o intretinuta mai degraba saraca a unei rude mai bogate din strainatate. Dumnezeu sa apere si sa binecuvinteze Romania!