31.12.2009

Bilant 2009


2009 se apropie de sfarsit cu pasi repezi si e tipul unui bilant. Desi nu prea ar mai fi multe de spus... A fost un an mediocru per ansamblu, inceput destul de bine si terminat destul de cenusiu...

Printre nerealizari nu pot sa uit ca acesta este anul in care nu am reusit sa ma inscriu la doctorat, desi eram pregatit (bineinteles, din cauza unor conjuncturi, dar si datorita incapatanarii mele legendare...), ca nu m-am mobilizat indeajuns pentru a incepe cursurile de limba rusa, ca sunt din nou singur la sfarsitul anului... De asemenea, nu voi uita ca am votat pentru prima oara (in turul al II-lea) pentru un candidat la presedintie care a pierdut... Din punctul asta de vedere anul s-a terminat trist, insa mi-a oferit panorama unei clase politice expirate (aproape in totalitate) si a unui electorat imatur. De aceea, anul care vine va insemna pentru mine, pe langa opozitia totala fata de actualul presedinte si clica lui mafiota, si momentul unei decizii personale capitale privind politica: in or out? Deocamdata sunt out...

Totusi, au fost si cateva momente remarcabile, de-a lungul anului, de care imi voi aminti intotdeauna: castanele prajite din Zagreb, monumentala catedrala Karlsplatz din Viena, poza cu Lilian Thuram de la Strasbourg, zambetul fetei din metrou, cabana cazacilor din Kiev, piata centrala din Stockholm seara si amabilitatea unui cofetar albanez din Pristina. Ar mai fi si discutiile cu destui oameni interesanti din tara si din strainatate (printre care si o serie de femei remarcabile) si o gramada de planuri de viitor...

Pe langa asta, 2009 a constituit un an oglinda, cand am realizat care imi sunt limitele si defectele. Acest lucru mi-a fost prilejuit de intalnirea mea cu diverse persoane de sex opus, care si-au manifestat nemultumirea fata de diverse trasaturi exacerbate ale caracterului meu. Dincolo de frustrarea de moment inerenta firii mele atunci cand se confrunta cu criticile, as dori sa le multumesc pentru ca sunt interesate de schimbarea mea in bine. De asemenea, as dori sa le multumesc tuturor femeilor din viata mea pentru ca mi-au oferit prilejul de a sta in preajma lor si as dori sa imi cer scuze pentru toate dezamagirile pe care eu le-am cauzat lor (fie datorita ezitarilor, orgoliului sau nesigurantei mele, fie altor lucruri). Pe viitor voi incerca sa pun in aplicare sugestiile lor (in masura posibilitatii) si voi inceta sa fiu un perfectionist individualist... De fapt, anul acesta "perfectionismul" meu a esuat lamentabil, ceea ce (contrar logicii firesti) nu ma face sa consider ca as fi esuat definitiv, ci ma indeamna sa fiu mai uman...

Asadar, in anul ce va urma voi incerca sa imi duc planurile la bun sfarsit: in planul carierei, unde admiterea la doctorat este esentiala (chiar si in plan profesional); in plan profesional, unde am impresia ca ma plafonez lamentabil, si unde am nevoie de un progres vizibil; in plan social, unde am un deficit clar, dar si un potential important; in plan personal, unde singuratatea devine din ce in ce mai apasatoare. Anul 2009 a reprezentat un progres evident pentru mine ca individ singular in spatiul casnic. Insa, intocmai ca in filmul "Ziua cartitei" cu Bill Murray, eu am senzatia ca repet acelasi an de ceva timp si doar fac aceleasi lucruri mai bine. Sper ca anul viitor sa reusesc sa si schimb (in bine) rezultatul a ceea ce fac. De fapt asta va urez tuturor! La multi ani!

09.12.2009

O eroare strategica a administratiei Obama


Desi prezentul din tara noastra este dominat de alte discutii, cu totul superflue, in plan international se intampla lucruri interesante pentru viitorul mediului international de securitate. Ma refer aici la recenta decizie a administratiei Obama de a suplimenta trupele din Afganistan si de a cere aliatilor din cadrul NATO sa faca acelasi lucru. Aceasta, cu atat mai mult cu cat presedintele american a primit nu cu mult timp in urma premiul Nobel pentru pace. Oare e normal ca un om care trimite noi trupe la razboi sa primeasca un premiu pentru pace?

Bineinteles, aici e nevoie sa clarificam o posibila obiectie ce ar putea veni din partea sustinatorilor fermi ai luptei impotriva terorismului. Ei ar putea spune ca razboiul purtat de SUA in Afganistan este unul just, fiind menit sa combata regimul taliban si sa intareasca securitatea internationala. Si pentru multi oameni aceste explicatii ar putea fi suficiente. Insa eroarea strategica a administratiei Obama sta in unghiul de abordare a problemei.

Alegerea lui Barack Obama nu mi-a inspirat decat un entuziasm moderat, atuul sau fiind mai ales faptul ca venea dupa George W. Bush, unul dintre cei mai penibili presedinti americani (desi a fost reales, aviz amatorilor de comparatii!), insa lipsa unui program coerent in relatiile internationale lasa inca de atunci loc de interpretari. Asteptarile firesti, dupa alegerea lui Obama, la nivel international (probabil si la nivelul comisiei de decernare a premiului Nobel), erau ca noul presedinte sa abandoneze vechea politica agresiva a administratie Bush Jr., care devenea in mod evident ineficient (mai ales la nivelul Irakului, unde s-a si renuntat), si sa reia consultarile cu aliatii europeni din cadrul NATO. In schimb, pentru moment, asistam la tatonari ale principalelor dosare internationale (Orientul Mijlociu, Caucaz, Asia de Est) si la gesturi de bunavointa fata de Rusia, spre surprinderea fidelilor aliati est-europeni.

Toate acestea nu ar fi fost decat nuantari si poate continuari ale vechilor politici ale administratiei Clinton, daca administratia Obama ar fi dat un semnal clar de schimbare si la nivelul abordarii pe frontul antiterorist. In schimb, recenta decizie de suplimentare a trupelor dovedeste ca, in nota obisnuita pentru ultimii presedinti americani, Barrack Obama a cedat (si el) in fata lobby-ului complexului militaro-industrial nord-american (foarte puternic, alaturi de lobby-urile producatorilor de armament, al producatorilor de tigari si al marilor poluatori din SUA, printre altele). Astfel, in loc sa asistam la o abordare noua, ni se serveste aceeasi placa deja tocita a necesitatii interventiei militare.

Ceea ce refuza sa inteleaga reprezentantii administratiei americane este chiar esenta cauzala a fenomenului terorist international. Ei nu realizeaza ca insasi prezenta trupelor americane in teritoriile care gazduiesc tabere ale teroristilor alimenteaza acest fenomen. Dar, in fond, cum altfel ar putea prospera industria militara americana? (mai ales ca am avut si o criza globala care i-a afectat...).
Orice raspuns la fenomenul terorist ar trebui sa ia in calcul, cu un mimin efort de intelegere, sursele sale profunde. Astfel, ar trebui de-acum sa fie evident ca terorismul (si mai ales varianta sa islamica) nu este decat raspunsul tarilor lumii a treia in fata arogantei si egoismului (ba chiar egocentrismului) lumii occidentale. Faptul ca tarile lumii a treia traiesc in saracie si sunt considerate simpli pioni pe harta lumii, in timp ce doar o parte a emisferei nordice se bucura de confortul unei vieti decente si indestulate asigurate de state puternice si influente, nu poate decat sa creasca masa frustrarilor celor dintai. Si aceste frustrari rabufnesc la un moment dat in solutii extreme, de genul terorismului.

In loc sa trimita trupe si sa incerce sa extermine fizic teroristii, ar fi mai bine ca puterile occidentale sa incerce sa construiasca modalitati de a combate sursele primare ale terorismului: saracia, foametea si analfabetismul. In acest sens, instrumentele de politica externa ale UE, oricat de criticate ar fi ele pentru ineficienta (mai mult a managementului decat a efectelor), reprezinta modalitati mult mai subtile si mai durabile de a elimina pericolul terorist decat orice ocupatie militara. Aceasta din urma nu ar trebui sa constituie niciodata o solutie in sine (in afara defensivei nationale), pentru ca nu face decat sa creasca sentimentele de ostilitate ale autohtonilor fata de Occident si, indirect, creste riscul terorist. In afara de asta, nu trebuie uitat nici faptul ca, in cele din urma, conform Cartei ONU, orice stat are dreptul la suveranitate nationala. Stirbirea acesteia nu constituie niciodata o solutie, ci dimpotriva, este intotdeauna sursa unei noi spirale a violentei.

01.12.2009

Despre mandria de a fi roman


Astazi este 1 Decembrie, Ziua Nationala a Romaniei. De aceea, se impune, cred, o definire a ceea ce implica sentimentul de patriotism in societatea de astazi, venita din partea mea, un modest fan al ideii nationale romanesti. Acum, cand sarbatorim unitatea romanilor de pretutindeni (si nu doar din provinciile istorice, asa cum s-ar crede indeobste), cred ca trebuie sa clarific ce inseamna pentru mine mandria de a fi roman.

In primul rand, este mandria de a fi descendentul unui popor care, de-a lungul istoriei, nu a beneficiat de cele mai bune conditii pentru a se dezvolta in tihna, asa cum s-a intamplat in vestul continentului european. Desi am fost lasati de Dumnezeu pe un taram binecuvantat din punct de vedere natural, nu am putut sa ne bucuram din plin de roadele sale din cauza celor care, dintr-un motiv sau altul, au ravnit la avutia noastra (materiala si spirituala). In ciuda acestui fapt, conducatorii acestui neam au stiut, mai mult sau mai putin, sa asigure o minima supravietuire a sa peste secole, recurgand la metodele care se impuneau in conditiile obiective existente (uneori luptand, alteori negociind cu dusmanul, alteori chiar pactizand cu acesta intru pastrarea vechilor datini). Chiar si numai acest lucru trebuie sa ne faca sa fim mandri, nu doar actele de eroism glorificate simbolic in prezent de manifestarile obisnuite. Pe langa curajm trebuie sa apreciem si istetimea celor care s-au aflat vremelnic la conducerea neamului nostru si care ne-au lasat noua mostenire datinile strabune.

In al doilea rand, este mandria de a fi descendentul unei neam din randul caruia s-au inaltat marii carturari si indrumatori cum ar fi Ion Heliade-Radulescu, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Creanga, I. L. Caragiale, Titu Maiorescu, Nicolae Iorga, Nicolae Grigorescu, George Enescu, Simion Mehedinti, Vasile Parvan, Constantin Radulescu-Motru, Lucian Blaga, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi si Marin Preda, dar si multi altii. Este o onoare ca suntem compatrioti cu acesti oameni.

Cu toate acestea, nu pot sa fac abstractie de situatia actuala, cand ne scaldam intr-o submediocritate jenanta, dupa aproape jumatate de secol in care ne-am exterminat elitele de orice fel si am distrus orice farama de demnitate umana din acest popor. In aceste conditii, nu pot sa-mi exprim mandria de a fi conational cu o parte insemnata a poporului roman din prezent, care da dovada, in orice situatie, de o lipsa de maturitate critica. Chiar daca nu putem sa cerem unui popor intreg sa se comporte ca niste savanti, cred ca macar o minima conduita civilizata si decenta e necesara pentru supravietuirea noastra ca natiune libera si demna (si nu ca sclavi ai unui sistem consumerist decadent care reduce fiintele umane la stadiul de caini ai lui Pavlov si al unei tari bananiere).

In acest scop, acum mai mult decat oricand, cred ca e nevoie de o revolutie culturala pentru revigorarea fiintei nationale si demnitatii acestui neam, pentru a putea sa ne ocupam locul care ni se cuvine in randul natiunilor civilizate ale Uniunii Europene. Aceasta revolutie nu poate avea loc decat in conditiile primenirii clasei politice prin promovarea in functiile de conducere a tinerilor cu adevarat valorosi si competenti si prin aplicarea unui program hotarat de actiune politica, care sa reuneasca toate fortele politice responsabile.
Orice program coerent de asanare morala, reconstructie culturala si solidarizare sociala a poporului roman trebuie sa tina seama, in opinia mea, de cateva principii fundamentale: 1. instaurarea ordinii si disciplinei in asigurarea linistii publice prin aplicarea unor pedepse exemplare pentru toti cei care incalca legile statului roman (inasprirea pedepselor in general si aplicarea pedepsei cu moartea pentru criminalii recidivisti, suspendarea pe viata a drepturilor si libertatilor civile pentru politicienii si magistratii corupti dovediti, suspendarea dreptului de proprietate pe viata pentru hotii recidivisti, sterilizarea pedofililor, castrarea violatorilor etc.); 2. un sistem de educatie care sa formeze cetateni demni ai acestei tari (prin instaurarea disiciplinei de tip militar in toate scolile si liceele tarii, eliminarea locurilor cu taxa din institutiile publice, invatamantul de 12 ani obligatoriu pentru toti, reinfiintarea organizatiilor Soimii Patriei, Pionierii si Cercetasii Romaniei, reintroducerea sportului de masa prin intermediul concursului Daciada, obligativitatea Istoriei Romaniei si Religiei in scoli, ore de conduita civica, ecologica si igiena personala, intonarea imnului de stat inaintea inceperii cursurilor, folosirea de bratari cu socuri electrice pentru controlarea delincventilor juvenili) si care sa incurajeze si sa stimuleze invatarea pe tot parcursul vietii si coordonarea cu cerintele de forta de munca ale pietei; 3. promovarea unei politici externe active care sa sprijine in mod concret pe toti romanii din afara granitelor, in special pe cei din Republica Moldova, si relatii normale (politice, economice si cultural-stiintifice) cu toate marile puteri ale lumii (Statele Unite, Rusia, China); 4. sprijinirea unui sistem de transport public decent si ecologic (trenuri electrice, metrouri, tramvaie, troleibuze), si a autoturismelor electrice, care sa acopere nevoile cetatenilor tarii si sa reduca dependenta de combustibilii fosili; 5. reducerea birocratiei din institutiile publice prin informatizarea tuturor serviciilor conferite de stat populatiei (inclusiv introducerea conceptului de guvernare electronica); 6. incurajarea intreprinderilor cu capital romanesc prin scutirea de taxe pentru profitul reinvestit in tara si promovarea implicarii marilor companii nationale peste hotare (cu exceptia miliardarilor de carton care trebuie sa devina clienti perpetui ai penitenciarelor si taberelor de munca in folosul comunitatii); 7. stabilizarea politicilor monetare in vigoare pe teritoriul Romaniei; 8. repunerea in vigoare a unei versiuni aduse la zi a Constitutiei din 1923; 9. cooperativizarea agriculturii; 10. reducerea taxelor pentru operatorii agro-turistici.

Cred ca daca numai o parte a acestor idei s-ar aplica in practica, mandria de a fi roman ar putea constitui un sentiment care sa poata fi trait de cat mai multi romani si nu doar pe baza unor repere din trecut, ci si ale unui prezent demn. Traiasca Romania Mare!

01.11.2009

Despre speranta


Cu cateva zile in urma m-am aflat in vizita la Stockholm, cu ocazia unei delegatii prilejuita de Zilele Europene ale Dezvoltarii, organizate de Presedintia suedeza a UE. Desi vizita a fost scurta si nepregatita, am avut cateva revelatii care mi-au confirmat o serie de banuieli mai vechi.

Pe langa faptul ca am putut sa revad orasul meu european preferat, atat de curat, bine organizat si plin de oameni relaxati si respectuosi (in ciuda vremii neprietenoase de toamna tarzie), experienta mi s-a parut foarte interesanta, in ansamblu dar si in particular. In cadrul unui panel al diverselor conferinte organizate in pavilionul de expozitii al orasului, am fost placut surprins de una dintre interventii. Venita in urma interventiilor unor oficiali africani, caracterizate de vehementa si constanta criticilor, luarea de pozitie a laureatului cu Premiul Nobel pentru economie din 2006, Muhammad Yunus, a venit ca un moment de inalta respiratie.

Nu sunt un specialist al mediului economic, asa ca dezbaterea imi scapase, insa ideile mele filosofice nu erau departe. Omul din Bangladesh a venit cu niste idei simple, dar foarte concrete. Ideea lui era ca, in lumea actuala, in care totul se rezuma la bani (ca si criteriu de valoare), mai e nevoie si de manifestarea celorlalte calitati umane decat cele implicate in productie si consum. Mai exact, oamenii ar trebui sa se gandeasca si la ceilalti, nu doar la propria inavutire si sa inteleaga, cat nu e prea tarziu, ca mecanismele financiare actuale se bazeaza pe o logica gresita, a profitului, pe cand oamenii au mult mai multe dimensiuni decat cea indusa de balanta bugetara.

In acelasi fel, in ultimii ani, eu insumi am realizat ca simplul accent pe partea materiala a existentei, neglijand spiritul omenesc, e o pierdere imensa care nu poate decat sa ne faca deservicii. Ideea, negresit compatibila cu spatiul hindus in care si-a gasit manifestarea economica (Banca Grameen), nu poate decat sa fie o solutie la actuala criza economica, generand crize politice, sociale si de alta natura in intreaga lume.

Dupa ce toate relele au iesit din Cutia Pandorei, lui Prometeu nu i-a mai ramas decat Speranta. In aceste momente de deznadejde, suntem la fel de dezorientati precum eroul grec, care incercand sa fure Focul a fopst pedepsit de zei. In goana noastra nebuna dupa confort ne-am crezut zei mult prea devreme si ei ne-au pedepsit. Insa, departe de a deznadajdui, ar trebui sa nu uitam ca in orice moment mai exista o speranta de mai bine si, inarmati cu ea, trebuie sa mergem mai departe. In drumul nostru ar trebui sa observam cat de mult am fost izolati de societatea actuala, caracterizata de accentul prea mare pe individ, si sa ne intoarcem la cei din jur, fara de care nu putem reusi.

Astazi in biserici se rosteste Pilda bogatului milostiv, cu ocazia celebrarii Sfintilor doctori fara de arginti Cozma si Damian. Inspirati de aceste modele, ar trebui sa realizam ca nu putem iesi din criza decat acceptand sa facem lucruri pentru ceilalti fara a astepta rasplata imediata si fara a ne gandi neaparat la profit si beneficii. Doar asa vom reusi sa rupem cercul vicios al indatorarii reci fata de creditori si vom realiza economii de capital social, vom reusi sa punem capat sistemului actual expirat si vom crea o noua societate a increderii si prisosintei. Altfel, ne vom intoarce la jungla din care am plecat in timpuri preistorice si vom redeveni fiare fara judecata, la mila destinului implacabil al lantului trofic...

07.10.2009

Dusmanul din noi

In anumite momente ale existentei de zi cu zi, fiecare dintre noi se opreste si isi evalueaza nivelul la care a ajuns din diverse puncte de vedere: social, profesional, personal, spiritual. Este normal ca acest lucru sa se petreaca, din timp in timp, pentru a vedea daca ceea ce ne-am propus a fost sau nu realizat si ce ar trebui sa facem in continuare.

Uneori evaluarea pe care o facem releva faptul ca nu ne-am atins scopul propus sau ca l-am realizat doar partial. Totusi, in ciuda analizei pe care o facem (acei dintre noi care au ragazul sau capacitatea), nimic nu pare a justifica rezultatul final. Este suficient sa luam fiecare ingredient folosit pentru atingerea scopului, sa evaluam modul in care a fost folosit, si sa vedem ca, desi reteta a fost respectata, nu am reusit sa dam nastere ansamblului. De ce?

Oamenii de stiinta pretind deseori ca pot anticipa orice, ca totul poate fi cuantificat si rationalizat pentru a explica orice. Din pacate ei se rezuma, de prea multe ori, la partea materiala a lucrurilor, la ceea ce este vizibil si tangibil, uitand ca lumea este mult mai mult decat atat. Exista, din pacate sau din fericire, si o latura irationala a existentei noastre, care poate oferi raspunsuri acolo unde stiinta incepe sa orbecaiasca.

Irationalul reprezinta acea parte din noi care nu tine cont de nici o logica stiintifica, partea care vibreaza involuntar atunci cand suntem martorii unui fenomen sau a altuia. Exista vibratii comune tuturor si vibratii specifice fiecarui individ, care nu tin cont de felul in care ne comportam de obicei (comportamentul fiind, el insusi, doar un mod artificial prin care am fost invatati sa ne raportam la ceilalti, in urma procesului educational). Raspunsul pentru fiecare impuls se gaseste partial in genele noastre, care ne transmit atitudini de-a lungul generatiei, rasei sau speciei. O alta parte importanta rezida in mediul in care fiecare dintre noi creste si se dezvolta, care isi lasa inevitabil amprenta asupra psihicului nostru. In acest fel pornirile noastre sunt multiplicate prin nuantare intr-o multitudine de atitudini, unele constiente, altele inconstiente si care apar ca reflexe in anumite situatii.

Psihanalistii sustin ca efectele pe care societatea le are asupra noastra pot fi descompuse si anulate ulterior. Cred ca este mai mult o impresie si o falsa profetie autosugestionanta. Intr-adevar, in lumea de azi, intalnim adesea falsi profeti care ne propun scheme dupa care sa gandim, ca si cum psihicul uman ar putea fi supus in intregime unor reguli rationalizante si controlat. In realitate, instinctul ramane in stare latenta pana in momentul in care, sub presiunea evenimentelor, rabufneste.

Oricare ar fi opiniile noastre si orice am dori sa credem despre noi, nu trebuie sa uitam niciodata ca, in calitatea noastra de fiinte umane, suntem supusi unor limite inerente care se afla sadite adanc in noi insine. Si oricat am incerca sa schimbam ceva, pentru a produce o schimbare in vietile noastre, pentru a ne feri de deziluzii sau pentru a atinge obiective inalte, stabilite de noi sau de cei din jur (care ne influenteaza, inevitabil, oricat am crede ca suntem imuni), tot ceea ce putem realiza se afla intiparit in abilitatile noastre native sau dobandite conjunctural. Singura problema este ca noi nu vom sti niciodata care sunt ele pana in momentul in care vom privi restrospectiv intreaga noastra existenta, ceea ce (din pacate pentru stiinta) nu se va petrece decat postum.

Cel mai intelept lucru, pentru mentinerea sanatatii noastre mentale in aceasta lume nebuna in care totul se afla intr-o miscare haotica (browniana sau nu), este sa realizam in orice moment ca locul unde ne aflam in prezent este maximul care putea fi realizat in conditiile date si ca daca nu il vom aprecia la adevarata sa valoare, de caramida in edificiul existentei noastre pe termen lung, atunci nu vom avea nici o satisfactie niciodata si nu vom putea sa valorificam la maximum aceasta viata de care ar trebui sa ne bucuram in fiecare zi in care putem respira, ne putem misca si in care putem crea ceva nou, aducandu-ne astfel contributia la evolutia universului (care, intre noi fie vorba, nu conspira deloc pentru realizarea scopurilor noastre, ci doar observa si compenseaza partile esentiale, la nivel general uman).

09.09.2009

De ce sunt pasionat de trenuri


Inca de mic am fost pasionat de trenuri, probabil din cauza ca la mine in oras (Targu Neamt) nu aveam gara. Insa cand mergeam la mare cu trenul era o adevarata sarbatoare pentru mine. Iar cand mergeam la rude pe Valea Trotusului si auzeam trenul de oriunde as fi fost, chiar si din fundul gradinii, fugeam pana la poarta sa-l vad.

In 1986 au construit o cale ferata si pana la noi. A fost una din “realizarile” tarzii ale “epocii de aur”. Acum linia de-abia mai e folosita de trenurile de calatori. Treptat am inceput sa studiez Mersul Trenurilor asa ca am aflat o gramada de lucruri despre CFR, dar si despre caile ferate din Europa.
In 1990 am fost in Finlanda cu trenul (via Sankt Petersburg) si am mers vreo trei zile in continuu. Mi-a placut foarte mult ca si mod de viata. Pe urma am descoperit trenurile occidentale (prin enciclopedii sau carti despre trenuri).

In 1995 am avut ocazia sa calatoresc cu TGV-ul de la St. Etienne la Paris (prin Lyon) si a fost impresionant! De atunci am preluat initialele T. G. V. care coincid cu initialele mele (nume de familie, prenume 1, prenume 2). In 1999, am mers cu trenul de la Padova la Venetia, si mi s-a parut mai ca la noi.

In 2004 am mers cu Sageata Albasta la mare dar m-a cam dezamagit (confort scazut, motor diesel - prefer trenurile electrice, sunt mai ecologice). In 2005 am mers cu Intercity-ul la Brasov si a fost cool. Insa vagoanele noi fara compartimente, care se construiesc in prezent la Arad, sunt cam incomode si lipsite de logica. In 2007 am fost la Belgrad cu trenul si am avut o cabina in vagonul de dormit doar pentru mine. Era un vagon mai vechi (din fosta RFG), dar foarte frumos mobilat si comod. Chiar daca nu a fost decat un drum de 12 ore, mi s-a parut foarte frumos. Anul trecut am fost la Sofia in conditii similare (doar ca vagonul era al bulgarilor si, desi era de acelasi tip, nu era la fel de bine dotat), doar ca am mers 13 ore...

In viitor planuiesc inconjurul lumii cu trenul (si cu vaporul, ce-i drept, asta-i o alta pasiune de-a mea de cand am fost cu feribotul pe Marea Baltica in 2001) pe ruta Bucuresti – Moscova – Beijing – Hong Kong – San Francisco – Chicago – New York – Southampton –Londra – Paris – Viena – Bucuresti. Am si proiecte de construire a unor linii ferate transcontinentale: Transamericana (Fairbanks – Rio Gallegos), transafricana (Cairo – Cape Town) si Transasiatica (Teheran – Delhi – Rangoon – Bangkok – Beijing). Cunosc si ecartamentele (latimea dintre cele doua sine) din diverse parti ale lumii.
Nu stiu daca voi reusi sa-mi realizez acest vis, dar e un hobby si imi face placere sa visez cu ochii deschisi (cred ca din cauza ca imi place sa vizitez tari straine si ma uit la documentare de genul asta – de exemplu “Din goana trenului” de pe TVR2, acum vreo cativa ani). Oricum, asta ma face sa mai uit de rutina zilnica si de alte probleme existentiale. Atata timp cat mai putem visa mai exista o sansa de normalitate.

25.08.2009

Luna lui August

Si a trecut si luna august, odata cu concediul de vara obisnuit... Nici nu imi dau seama cand au trecut saptamanile... Totusi, dupa obicei, am vizitat cateva locuri interesante din tara (concediile externe se amana pana dupa terminarea achitarii ratelor la banca - adica peste mai multi ani), care mi-au prilejuit noi reflectii cu privire la conditia umana.

Revenire la Cetatea Neamt





Mai intai am petrecut o saptamana in locurile natale ale micului targusor al Neamtului. Desi majoritatea lucrurilor par neschimbate in micuta urbe moldava (si nu in bine), am avut ocazia de a vizita recent renovata Cetate Neamt. Am fost placut surprins sa descopar ca vechile ruine s-au transformat intr-un adevarat muzeu. Daca ar fi fost asa si in copilaria mea, nu m-as mai fi lasat dus de acolo. E laudabil ca s-a reusit reconditionarea acestui monument de referinta al istoriei nationale.

Nunta la Fagaras

In a doua parte a concediului am plecat in vizita la rudele de la Fagaras din partea bunicii paterne. Ocazia a constituit-o nunta unei verisoare secundare la care am fost invitat impreuna cu familia. Am avut prilejul sa revad persoane pe care nu le mai vazusem de aproape 20 de ani si dintre care cei tineri aveau deja copii. Lucrul care m-a frapat (ca si datile trecute, de altfel) a fost modul in care familia a reusit sa insufle cultul muncii din generatie in generatie. Indiferent de cantitatea de munca fizica, rudele mele fagarasene nu se dau inapoi de la nici o activitate. Si lucrul acesta a avut rezultat, nivelul lor de trai fiind cu mult mai ridicat decat al majoritatii orasenilor din marile metropole, in ciuda ocupatiei lor predominant agricole. Astfel, unchiul meu mi-a oferit exemplul unui fermier de succes, cu copii la locul lor si cu posibilitati materiale deosebite.

Pe de alta parte, nu am putut ignora faptul ca prosperitatea de pe urma muncii a fost realizata in principal cu neglijarea factorului educational, ceea ce mi-a relevat inca o data locul derizoriu acordat acestui domeniu in societatea romaneasca si modelele alternative existente. Din pacate, pe termen lung, acest lucru va face ca orice progres sa fie nesustenabil in ansamblu, la nivel national. Totodata, am remarcat si apetitul tineretului local pentru emigratie in Italia sau alte zari si pentru sub-cultura de tip manelistic (in dauna continuarii educatiei dupa liceu).

Cu toate acestea, un moment mi-a atras atentia in mod deosebit. Inaintea slujbei religioase, in biserica a venit un copil de vreo 3 ani insotit de tatal lui. In inocenta sa, copilul il cauta pe Dumnezeu, insa nu pentru orice motiv ci pentru ca "sa ma rog sa fie bine la toata lumea"... Am fost absolut impresionat de curatenia morala a acestui vlastar cu parinti de conditie modesta, dar cu educatia atat de bine structurata. Mi-am dat seama ca, desi prezentul este dominat de exponentii societatii moderne a raului individualist (intruchipat de consumul cu orice pret), exista si semintele unei regenerari a acestui popor, atat de mult incercat de istoria dictata de factorii externi (de cele mai multe ori ostili sau cel putin indiferenti). Ajuns la poalele Muntilor Fagaras, am realizat ca viitorul ne poate oferi destule surprize, uneori placute...

La poalele Ceahlaului

In drumul de intoarcere am ramas cateva zile, la invitatia unei foste colege, la o pensiune de langa Ceahlau. Scopul meu era clar: escaladarea muntelui pana in varf (doar e situat in judetul meu natal!). In schimb, urcusul unui sfert din distanta, pana la Cabana Fantanele, mi-a demonstrat faptul ca identitatea mea nu mai e de mult cea a unui montagnard, ci a unui orasean sedentar tipic. Astfel, mi-am dat seama ca fiecare dintre noi are limite evidente, cauzate de lista prioritatilor noastre (inevitabil, renuntam la ceva pentru a obtine altceva).

Cu aceasta ocazie, am descoperit si oameni remarcabili, pe care nu ma asteptam sa-i intalnesc in creierii muntilor. Astfel, mi s-a confirmat inca o data ca ospitalitatea este atributul traditional al acestui popor de tarani autentici (in sens bun) si ca Romania rurala este infinit mai valoroasa decat partea urbana, mult prea degradata de bolile contemporaneitatii si de dezumanizarea impusa de o modernizare fortata produsa in ultimii 60 de ani.




Concluzii
Ca in fiecare an, reusesc sa descopar filoane nebanuite de frumusete ale patriei. Cu toate acestea, nu pot sa nu remarc, ca o nota generala, ca indiferent de zona, oamenii par sa se confrunte cu aceeasi problema structurala: procesul de schimbare ce a debutat in 1989 nu a modificat in mod substantial modul de a gandi al majoritatii. S-a pastrat mentalitatea de a submina sistemul in folos personal, soarta celorlalti ramanand la voia intamplarii (cu exceptia sporadica a legaturilor de familie). In plan politic, acest fapt s-a tradus in transformarea vechilor potentati comunisti in apologetii democratiei. De aici si migratia transpartinica a autoritatilor locale (in cautarea vacii guvernamentale de muls), lipsa lor de fibra morala, de verticalitate, si vulgarizarea actului politic (azi totul e o chestiune de venalitate). Principala schimbare care ar trebui sa se produca insa ar trebui sa afecteze paradigma de raportare sociala la comunitate. Pana nu vom invata ca este mai important sa urmarim binele comun, interesul public, mai mult decat meschinele noastre interese personale de moment, lucrurile nu se vor schimba in bine si vom continua sa ne lamentam in zadar (in folosul unora, lipsiti de scrupule, care ar face bani din orice si ar vinde orice, inclusiv sufletele lor)...

30.07.2009

Despre extinderea Uniunii Europene



In ultimele saptamani, la nivel european, a aparut in dezbatere o noua tema, care pentru multi a trecut neobservata. Este vorba despre dorinta Islandei de a deveni membra a Uniunii Europene.

Situata in partea de nord-vest a continentului, aceasta micuta insula abia populata si presarata mai degraba cu munti si gheizere decat cu orase si sate isi are importanta ei strategica pentru viitorul procesului de extindere a Uniunii. Pozitia sa strategica, intre Marea Nordului, Arctica si America, poate constitui un atu pentru organizatia regionala in care se va integra. Multi autori considerau ca apropierea de continentul american o va face sa se apropie mai curand de NAFTA decat de UE (de altfel Islanda este si unul din membrii fondatori ai NATO). De altfel, principala resursa economica, pescuitul, constituia si contituie si in prezent o problema greu de negociat cu birocratia bruxeleza, care obisnuieste sa impuna cote greu de respectat pentru natiunile producatoare din nord-vestul continentului (Norvegia si Islanda). Ca urmare, ele au ales sa ramana membre ale Asociatiei Europene a Liberului Schimb (AELS), o structura mult mai putin reglementata.

Criza economica a precipitat, insa, lucrurile, reusind o reconciliere a geografiei si politicii, in sensul cresterii euroentuziasmului locuitorilor insulei nordice. In mod concret, Islanda nici nu ar avea mari probleme de integrare in UE (ca si Norvegia), standardele sale din toate domeniile fiind foarte apropiate (daca nu chiar superioare) de cele ale UE. De asemenea, populatia redusa a insulei nu ar constitui o problema pentru integrarea rapida in Uniune. In plus, insa, integrarea Islandei ar aduce un atu geostrategic important, uitat de catre majoritatea analistilor: accesul la zona Arcticii.

Cu cativa ani in urma, guvernul Federatiei Ruse a intreprins o serie de cercetari in zona sa arctica, in scopul prospectarii unor eventuale zacaminte de petrol si gaze naturale off-shore. Desi cercetarile se situau la limita dintre stiinta si dreptul international, ele au relevat ca exista importante zacaminte sub calota glaciara arctica. Fara indoiala, intr-un viitor apropiat, Federatia Rusa va incepe exploatarea acestor zacaminte. Uniunea Europeana ar putea urma.

Aici se ridica, insa, si o problema de etica ecologica. Prin exploatarea acestei zone, ea va fi, fara indoiala afectata in mod negativ si habitatul sau natural va fi distrus in cateva decenii. Tocmai de aceea, prezenta Uniunii Europene in zona, cu acquis-ul sau in probleme de mediu, ar putea constitui factorul de blocare al unui asemenea proiect. Uniunea Europeana ar putea deveni, astfel, un actor international cu adevarat relevant si demn de luat in seama.

In fapt, aceasta este si miza continuarii extinderii europene, nu numai cu Islanda, dar si cu tarile din Balcanii de Vest, Turcia, Norvegia si Ucraina. In viitor, la nivel international vor conta in special marii actori, de dimensiuni continentale, dar cu actiuni coerente si clare, cum ar fi Statele Unite, China, Rusia, India sau Brazilia. Europenii trebuie sa inteleaga ca, daca doresc sa aiba o influenta asupra lumii de maine (si aceasta posibilitate exista, cel putin la nivelul influentei culturale si economice asupra Africii, Americii Latine si a unor parti ale Asiei), ei trebuie sa sustina extinderea Uniunii cat se poate de mult, sa umple spatiile care nu se afla sub infleuenta explicita a nici unui alt actor. In caz contrar, ceilalti nu vor ezita sa faca acest lucru, iar asta va fi in defavoarea influentei UE in lume.
Fara indoiala, perioada actuala nu este cea mai usoara pentru statele si cetatenii UE, mai ales in contextul actual, marcat de criza, neincredere si izolationism. Totusi, daca procesul european va fi sa aiba vreo insemnatate, atunci trebuie uitate ratiunile meschine de tip individual, de grup, culturale sau istorice. Europa capata sens ca entitate in sine doar din punct de vedere al structurii geopolitice complexe, cu componentele ei economica, politica, juridica, ecologica si sociala (si chiar militara); altfel UE nu va fi nimic mai mult decat o adunatura de oameni diferiti, cu interese diferite, care nu pot decat sa traga in parti diferite, condamnand acest continent la amurgul existentei sale altfel remarcabile (analogia cu Romania nu este deloc intamplatoare).

04.07.2009

Despre societatea civila

Societatea civila constituie de douazeci de ani incoace un subiect de interes pentru publicul din Romania. Existenta ei a fost de multe ori asociata cu existenta democratiei, in sensul in care aceasta din urma ar fi singurul sistem politic ce ar lasa spatiu si pentru asa ceva. De fapt, daca ne uitam la definitie, societatea civila este tot ceea ce se afla intre familie si stat (inteles ca institutii publice). In acest context, se poate constata ca societatea civila reprezinta de fapt societatea in sine.
O alta definitie, insa, restrange acest sens la entitatile care activeaza in regim neguvernamental si care opereaza non-profit, excluzand astfel entitatile economice. Astfel, conform acestei defintii, societatea civila ar fi formata din organizatiile care activeaza liber in societate (cunoscute sub numele de ONG-uri).

In sfarsit, o a treia definitie, si mai restransa, ia in considerare intelesul textual al sintagmei "civila", excluzand formatiunile ierarhice de tip militar sau religios si, uneori, chiar si cele organizate in orice fel (sindicate, asociatii), ramanand astfel la nivelul organizatiilor militante sectoriale sau de interes general.

Nici una dintre definitii nu poate fi exclusa, fiecare evidentiaza o anumita conceptie asupra societatii, asupra lumii. Ceea ce trebuie evidentiat, dupa parerea mea, este caracterul neexclusiv al definitiei si, de aceea, eu prefer prima definitie, care este si cea mai larga. Motivul meu este unul singur: din moment ce societatea civila nu este nici asociatie familiala nici stat, ea nu ar trebui sa fie privita intr-un sens mult prea restrans, care ar crea un nou cadru de definire si o noua dogmatica proprie a sa. Societatea civila nu trebuie sa fie constransa de anumite tipare, ea trebuie sa fie libera, independenta si eterogena.

Din pacate, o serie de intelectuali romani, care pretind ca reprezinta societatea civila, incearca sa isi aroge dreptul de a o defini si de a exclude din randul ei orice grup pe care nu il considera destul de adecvat definitiei. Mi se pare un lucru condamnabil si lipsit de etica, mai ales ca respectivii nu ezita uneori sa se puna in serviciu unor forte politice, fara a-si asuma insa aceasta calitate si pretizand, in schimb, ca sunt independenti. In acest fel, ei incearca sa manipuleze opinia publica. Este cazul asa zisilor formatori de opinie, care ar trebui de fapt sa se numeasca "deformatori".

Este regretabil ca asa zisii "reprezentanti" ai societatii civile pretind a fi ceva ce nu sunt. Ar fi trebuit sa fie evident ca, de fapt, ei sunt doar niste impostori, din moment ce vor sa reprezinte ceea ce nu poate fi reprezentat. Spre deosebire de institutiile statului, care sunt de obicei alese, intr-un fel sau altul, acesti "reprezentanti" nu sunt alesi de nimeni. Ei nu se reprezinta de fapt decat pe sine, ceea ce se poate spune despre toate entitatile societatii civile. Ele nu sunt vehicule politice, ci doar instrumente apolitice ale cetatenilor, reprezentand cel mult interese de grup.

De aceea, nu pot decat sa indemn pe aceia care vor sa activeze cu adevarat in societatea civila sa renunte la a considera acest lucru drept o trambulina spre mediul politic, sa nu se astepte sa profite material din activitatile lor si, mai ales, sa nu se considere buricul pamantului si guru universali. Altfel ei sunt orice altceva, numai societate civila nu.

03.06.2009

Despre votare


Multa lume discuta in aceasta perioada despre alegerile europene care se apropie cu pasi repezi, si, mai ales, despre estimata prezenta scazuta la vot a romanilor. Intr-adevar exista o problema, insa unghiurile de abordare pot fi uneori diferite.

De exemplu, nimeni nu-si pune intrebarea daca populatia Romaniei intelege cu adevarat de ce trebuie sa voteze. In fond, chiar si intr-o tara democratica este nevoie de o anumita cultura politica si de educatia civica necesara pentru dezvoltarea acestui tip de cultura. In lipsa ei, nu putem avea decat vorbe in vant, cetateanul turmentat si smecherii de dupa blocuri.

Desi se spune, din ce in ce mai des, ca trecutul nu mai reprezinta nimic in prezent, poate ar fi util sa ne indreptam putin atentia asupra lui pentru a clarifica anumite aspecte. In istoria petecului de pamant numit astazi Romania au existat perioade grele cand oamenii nu se gandeau la chestiuni dominante pentru ziua de astazi, cum ar fi telenovelele, mondenitatile, produsele de fitze, tendintele sau tractiunea 4x4. Mai degraba temele erau supravietuirea, protejarea familiei, recolta de subzistenta si zeciuiala (un fel de impozit din ziua de azi). Unele lucruri nu s-au schimbat, insa asta mai mult in mediul rural (desi putem spune ca, antropic, nu s-au schimbat nici in mediul urban).

De fapt, problema este ca exista atatea realitati in Romania, si fiecare din ele paralela cu celelalte, incat nici nu mai stim in ce epoca traim, ce dorim sau ce vor ceilalti si de ce. Insa societatea de consum ne baga pe gat aceeasi serie expirata de produse standard importate din occident fara nici o potrivire cu obiceiurile noastre, pentru a ne face sa credem ca avem nevoie de chestii de altfel inutile si care ne complica mai mult viata si o scurteaza in mod dramatic. De aceea, nici nu mai exista un adevarat dialog in cadrul societatii, totul transformandu-se intr-un dialog al surzilor in care cei mai puternici au intotdeauna dreptate.
Asa ajungem si la jungla actuala ce caracterizeaza societatea romaneasca si in care unii, la fiecare patru-cinci ani, incearca sa ne vanda iluzii de mai bine. Vestea proasta este ca "mai bine" de obicei inseamna asta doar pentru unii, nu si pentru ceilalti, exclus pentru toti (numai utopistii pot crede asa ceva). Vestea buna este ca in acest fel se selecteaza mai bine graul de neghina si se demonstreaza taria de caracter sau lipsa lui la oamenii din jur.

E necesara o explicatie. Atunci cand a fost introdus votul universal, cei care detineau puterea erau speriati ca o vor pierde. Treptat, insa, ei au realizat ca votul era universal doar in teorie, fiindca in practica tot cei mai influenti si mai adaptabili (politicienii de meserie) au ramas la putere. Mai mult, lumea s-a plictisit la un moment dat, de lipsa de alternativa reala si, atunci cand nu a recurs direct la totalitarism, a inceput sa nu mai frecventeze urnele. Si, astfel, am ajuns de unde am plecat, cand tot un grup mic de oameni decide pentru toti ceilalti.

Acum insa exista o diferenta capitala, poate nesesizata de majoritate. In conditiile in care exista o cultura politica dezvoltata, minoritatea care se prezinta la vot poate fi partea cea mai buna a societatii, care poate decide in numele celorlalti, pentru ca ea stie cu adevarat ce trebuie facut, ce trebuie schimbat, ce trebuie ajustat. Si, in acest fel, prezenta la vot nu mai constituie problema, decat pentru cei care judeca democratia in termeni cantitativi. De fapt, calitatea nu este niciodata atributul cantitatii.

Probabil ca multi dintre cei din generatia mea sau mai tineri vor considera ca nu sunt reprezentati de actuala oferta de politicieni si nu vor vota duminica. S-ar putea sa aiba dreptate in fond, insa ei nu trebuie sa uite ca au datoria de a respecta memoria parintilor si bunicilor lor care au luptat pentru o viata mai buna si fara de care ei nu s-ar fi bucurat de confortul din prezent. Si doar pentru acest lucru, daca este constientizat cat de putin si daca exista tarie de caracter, ar trebui ca ei sa se prezinte la urne si sa isi exprime optiunea, fie ea si printr-un vot alb adresat clasei politice. Refuzul de a vota nu constituie un protest real, ci doar un act de lasitate, de ignoranta, de lipsa de personalitate, de renuntare la un drept castigat cu greu, de renuntare la dreptul moral de a fi nemultumit, un act de dezumanizare si de pierdere in societatea de mici roboti perisabili la cheremul celor care se joaca la butoane (pac, pac!)... Sau de viitori cersetori de la coltul strazii... Voi alegeti!

02.05.2009

Luna lui Marte


Ultima luna a fost foarte bogata in evenimente pentru mine, insa din fiecare am incercat sa invat cate ceva sau sa deduc o mica parte din adevarurile sau legile ce guverneaza lumea oamenilor. Nu stiu daca este vorba despre adevaruri general valabile sau doar despre adevaruri personale, insa, pentru mine au fost momente de iluminare spirituala si de adanca reflectie asupra vietii.

Mai intai, am aflat bucuria de a celebra ziua de nastere in randul prietenilor. Insa, cu aceasta ocazie am aflat si cum se manifesta pacatul trufiei, pierzand dintr-o singura miscare toata agoniseala unei luni de munca. De aceea, am ajuns la concluzia ca e mai bine sa fiu modest in aspiratiile prin care vreau sa fiu superior celorlalti.

Apoi, am fost martorul fetelor multiple pe care le pot avea oamenii. Acest lucru imi era evident de mult, mai ales ca nici eu nu sunt un tip foarte constant. Insa, de data asta am observat cum, vazuta in alta lumina, personalitatea unui om poate deveni alta decat cea obisnuita, mai buna sau mai proasta, in functie de conjunctura. Importanta este insa imaginea de ansamblu, alcatuita din toate micile fatete de moment (atata cat sunt cunoscute, deci cu cat mai multe cu atat mai bine).

Ulterior, am fost intr-o mica vacanta acasa la parinti. Cu aceasta ocazie, am calatorit cu trenul, fiind martorul atomizarii societatii, mai ales a partii sale tinere. Odata cu aparitia laptopurilor si ipodurilor, fiecare tanar are posibilitatea de a isi crea o lume proprie in care totul este in conformitate cu dorintele sale (mai mult sau mai putin). Eu insumi cunosc aceasta tentatie, pe care am experimentat-o, insa mai intai la nivelul caietelor proprii de proiecte mondiale, apoi la nivelul PC-ului. Principalul dezavantaj este instrainarea fata de ceilalti si reactiile nefiresti, create de dependenta de masinile magice. In cele din urma, realitatea concreta este inlocuita de virtualitate, care insa nu face decat sa iroseasca vietile tinerilor ducandu-i pe acestia finalmente la depresie si psihopatie.

In aceeasi secventa a trenului, imaginea definitorie pentru Romania a fost cea de pe culoar, unde alaturi de tanarul stand pe jos cu laptopul conectat la priza vagonului modernizat (insa doar in acest sens, confortul fiind acelasi al unui bow-vagon de pe vremurile intunecate ale anilor '80) si cu casca pe urechi, era batrana femeie de la tara stand pe scari cu sacul de merinde, neschimbata de trecerea secolelor. Fara indoiala, aceasta imagine post-modernista ridica foarte multe semne de intrebare asupra faptului daca suntem cu adevarat mai buni sau doar altfel fata de cei din trecut.

Eu insumi am uneori momente de nemultumire si de furie impotriva societatii actuale pe care as vrea sa o vad uneori altfel, indiferent daca schimbarea ar insemna represiune, lagare de exterminare prin munca, executii pe stadioane, spalarea creierelor sau revolutia culturala. In cele din urma, insa, vocea ratiunii este mai puternica... Dar nu e vorba despre o ratiune izvorata din calculul rece al utilitatii, asa cum vedem pretutindeni in societatea actuala, mult prea cinica. Este vorba despre vocea unei ratiuni umane, care stie ca piatra aruncata nu poate duce decat la alte pietre aruncate inapoi si la suferinta tuturor.

De aceea, cred ca ar trebui sa incercam, in spiritul inaintasilor nostri, sa ne adaptam la situatia noastra, izvorata din predestinari spatiale, caracteriologice si metafizice, si sa cautam solutii prin care sa ajungem la o convergenta sociala si nu la dezbinare si lupta intestina. Pana la urma, asa cum stim de 150 de ani, individul singur nu poate supravietui mutilarii spirituale impuse de ceilalti, ci doar "Unirea face Puterea".

In sfarsit, ultima lectie primita in ultima luna a fost aceea ca oricat ne-am stradui sa facem lucrurile cum trebuie, daca nu ne dorim cu toata fiinta realizarea lor, ele nu vor deveni realitate, dimpotriva, totul se va intoarce impotriva noastra. Degeaba se amagesc unii ca pot sacrifica totul pentru atingerea unui scop final indepartat, indiferent de mijloacele folosite. Pana la urma, ceea ce sacrificam este insusi sufletul nostru, iar in momentul cand poate ne vom atinge scopul ni se va parea ca acesta nici macar nu a meritat osteneala. Totul va fi in zadar... Insesi mijloacele folosite reprezinta scopul real (subconstientul nostru stie asta si nu poate fi pacalit de fariseismul nostru de fiecare zi).

Peste toate acestea, a venit si sarbatoarea Invierii, care a dat un sens aparte tuturor intamplarilor. Prin mesajul oferit de Mantuitor care s-a jertfit pe sine pe cruce pentru noi toti, totul a devenit mult mai clar. In zadar cauta muritorii de rand fericirea in lucrurile trecatoare din ziua de azi, fie ele bani, proprietati imobiliare, distractii de moment, bijuterii, haine, masini, statut social, demnitati publice, prestigiu, recunoastere, performanta fizica etc. Ei nu vor obtine decat impresia fericirii, adoptand atitudinea "carpe diem" sau "dupa mine potopul", a doua zi venind plata trufiei de a crede ca putem fi zei. Asa cum spuneam la un moment dat in decursul modestei mele existente "adevarata fericire este de a-i face pe ceilalti fericiti" (ceea ce uneori uit chiar si eu, incercand sa imi imaginez ca pot fi centrul vreunui univers, ceea ce bineinteles nu e decat o autoamagire si o utopie). Tot restul este nesemnificativ, iar daca vom cauta vreodata recunostinta nu vom fi fericiti niciodata. Pretul pe care va trebui sa-l platim va fi insasi viata noastra, iar drumul va fi presarat numai cu suferinta. Insa doar in acest punct se va putea face adevarata selectie naturala. Suferinta noastra ne va mantui si va fi fericirea noastra...

09.04.2009

Despre justitie


Una dintre multiplele teme vehiculate in aceste zile prin mass-media autohtona, dar si la nivelul dezbaterii societatii civile, este problema justitiei. Modalitatile de abordare, insa, departe de a avea orice pretentie de profesionalism, aduc discutia in derizoriu, incetosand si mai mult perceptia publica asupra unui domeniu evident disfunctional in Romania.

Derivat din termenul latinesc "jus" care inseamna "drept", conceptul de justitie cunoaste in prezent in tara noastra valente nebanuite si absolut incredibile pentru parintii sai fondatori din Antichitate. La origine, justitia era menita sa echilibreze nedreptatile existente in societate, dintr-un motiv sau altul, de aici si reprezentarile sale sub forma unei femei tinand in mana balanta, dar legata la ochi - semn ca "justitia e oarba", adica nu tine cont de emotii, sentimente, opinii sau legaturi de rudenie, deci se aplica in mod egal tuturor.

Intre timp, au aparut nenumarate exceptii de la regula, care au deformat menirea initiala, creand astfel o clasa de persoane la care justitia nu poate ajunge, care se situeaza deasupra legi, evident in mod incorect. In functie de perioada si de tendinta diverselor epoci istorice, aceste exceptii se bazeaza pe statut social, putere militara, putere fizica individuala, avere etc. Ele au alimentat impresia publicului ca este de dorit sa se ajunga in asemenea pozitii in care totul sa fie permis, indiferent de efectele negative produse asupra societatii.

In momentul in care unul dintre acesti "potentati" imuni fata de lege sufera consecintele corecte ale faptelor sale reprobabile fata de societate, cei care sunt obisnuiti cu strambatatea sistemului incearca sa acrediteze ideea ca este vorba de un abuz, invocand tot felul de formalitati, ignorand insa spiritul legii, din punctul meu de vedere mult mai important decat litera ei. Astfel ajungem la situatia absurda in care cei vinovati se considera victime, iar cei nevinovati sunt deodata inclusi in categoria agresorilor. Evident, ei agreseaza o ordine bazata pe coruptie si nedreptate, insa cei care sunt vizati nu fac altceva decat sa manipuleze opinia publica sustinand ca ei reprezinta adevarul.

Principalul lor argument este ca justitia din Romania este oricum putreda din radacini si ca, orice ar face, este arbitrara si partizana. Insa acest lucru nu inseamna ca toata justitia este corupta, este vorba doar de o perceptie bazata pe cazuri izolate. In realitatea cotidiana nu exista alb si negru, ci doar nuante de gri, astfel ca verdictele oferite gratis pe canalele mediatice nu fac decat sa traga concluzii pripite, ignorand nuantele sistemului judiciar, care, in unele cazuri (poate mai numeroase decat celelalte), ar putea lua decizia corecta.

In cele din urma, nu putem decat sa observam ca toate legile umane sunt supuse greselii inerente in natura umana. La fel si aplicarea lor. Insa perseverarea in greseala nu poate sa serveasca decat scopurilor oculte care incearca sa ocoleasca legea si sa creeze un sistem paralel, criminal. De aceea societatea trebuie sa se mobilizeze impotriva acelor factori care constituie simboluri ale sfidarii bunului simt si legalitatii si sa elimine din randul sau personajele publice care pericliteaza bunul sau mers catre o soarta mai buna, o replica palida dar certa a Cetatii Domnului.

06.03.2009

Despre nepotism


In cursul ultimelor zile, unul dintre subiectele dezbatute indelung de catre opinia publica a fost cel al avansarii unor rude sau apropiati ai anumitor oameni politici in posturi cheie ale administratiei publice. Fenomenul nu este nou si poarta generic numele de "nepotism".

Faptul ca majoritatea oamenilor au o incredere mai mare in mebrii propriei familii nu este rau in sine si nici de condamnat. Insa este vorba de relatia familiala si de nimic mai mult. Poate uneori, in anumite domenii, care necesita o ucenicie mai indelungata sau o transmitere din tata in fiu a unui mestesug, ori in cadrul anumitor asociatii familiale de productie, relatiile respective pot fi folositoare. Insa cand vorbim de politica de stat, aici nu mai e loc de asa ceva.

Relatiile de familie se caracterizeaza pe afectivitate si pe factorul emotional, in general. Politica de stat necesita o pondere covarsitoare a elementului rational. De aici intervin o serie de probleme care, oricat ar fi ele ignorate de catre clasa politica incompetenta din prezent, afecteaza calitatea actului de guvernare.

Promovarea rubedeniilor sau apropiatilor in posturi cheie ale administratiei de stat reprezinta una dintre manifestarile clasice ale fenomenului coruptiei. Din moment ce scopul nu este eficienta, ci profitul grupului de apartenenta, este evident ca activitatea nu se poate desfasura decat in scop privat, dand nastere unor foloase personale necuvenite.

In orice societate civilizata, pentru accederea in functii publice este nevoie de indeplinirea anumitor criterii de competenta care sa asigure desfasurarea in bune conditii a activitatii respective, in folosul cetatenilor. La noi, insa, se pare ca este o axioma sa se faca promovari pe criterii de relatii, uitandu-se faptul ca de pe urma rezultatelor obtinute depinde viitorul tuturor.

Dar probabil ca unii nu vad viitorul decat in plan personal si pe termen scurt. Altfel nu se explica avalansa de promovari ale unor tineri care nu au nimic in comun cu domeniile respective, decat faptul de a fi prieteni cu seful sau chiar nepot/nepoata a acestuia. Desi in ultimii ani se vorbea de nevoia de improspatare a clasei politice, felul in care se realizeaza in prezent aceasta este cel putin pervers. Este vina intregii societati, care nu mai stie sa formeze noile generatii, pe de o parte, si a tinerilor care nu pot sau nu vor sa discearna intre ce inseamna o comportare decenta si una reprobabila. Oportunismul pare sa fie cuvantul dominant, iar calitatea nu mai conteaza. Aceasta tendinta nu ar trebui sa ne mire, din moment ce principalele valori cultivate de societate in prezent sunt inavutirea rapida si imoralitatea.

Chiar si mediul universitar s-a lasat calcat in picioare si atribuie diplome pe banda rulanta unor ageamii cu pedigree sau unor sponsori, indiferent de abilitatile lor. Uneori ma intreb daca obtinerea acestor diplome de excelenta de catre persoane cu un nivel intelectual atat de scazut si cu o lipsa de educatie atat de evidenta (dar cu mult tupeu obraznic!) nu cumva anuleaza valoarea distinctiilor respective cu totul. De fapt, astazi societatea romaneasca sufera in primul rand de pe urma lipsei unor repere de calitate si de merit. Pana nu vom reusi sa revenim la niste standarde decente in acest domeniu nu avem nici o sansa sa avansam in directia buna.

Cat despre cei care cred ca obtinerea unei functii de pe urma relatiilor sau bifarea unui anumit nivel doar pentru a fi adaugat la CV in vederea obtinerii unor recompense materiale substantiale, nu ii invidiez pentru ca, pe termen lung, demersul lor este falimentar. Ei nu ar trebui sa uite ca totul este trecator, ca azi poti fi in varf si maine poti ajunge in fundul prapastiei, si ca in cele din urma doar valoarea intrinseca a unui om si caracterul sau isi va spune cuvantul, dincolo de armatele de consilieri angajati sa acopere goliciunea intelectuala a "nobilimii vremelnice". Deci nu va bucurati de foloasele efemere ale momentului, caci va veni si vremea judecatii... Mai ales pe timpuri de criza...

02.02.2009

Despre crize

De cateva luni toata lumea vorbeste cu infrigurare despre criza... Care va veni si va aduce numai lucruri rele si probleme... Un subiect atat de important nu poate fi ignorat...
O analiza lexicala a termenului ne aduce la termenul grecesc krisis, care insemna la origine un punct de cotitura, un moment decisiv de schimbare a situatiei existente. Acest inteles ne duce cu gandul mai mult la termenul de "revolutie" din epoca moderna (desi acesta avea o semnificatie mult mai "evolutiva" la inceput). Deci, conform definitiei, criza nu ar fi doar o perioada de recesiune, ci una de schimbare in primul rand. Sensul schimbarii, insa, poate constitui elementul care face diferenta intre dezirabilitatea sau inoportunitatea unei actiuni in sine.

In prezent, suntem asaltati pe toate canalele mediatice de stiri negative si de previziuni apocaliptice cu privire la severitatea situatiei care va urma. Acestea incearca, probabil, sa obisnuiasca populatia cu o situatie care nu este inca pe deplin sesizabila, dar care poate aparea foarte curand, avand in vedere premisele existente (nu indraznesc sa afirm ca ar fi vorba de un plan ocult conspirativ de a indeplini propria profetie, desi concertarea informatiilor poate da nastere la un astfel de rationament).

Problema este ca, la nivelul societatii romanesti, avem experienta multor crize, care au venit si au trecut, cu toate efectele lor, si asta nu a insemnat apocalipsa sau sfarsitul, decat poate pentru cei mai slabi de inger. Era de asteptat, totusi, ca prosperitatea nu poate dura la infinit si ca istoria este un lung sir de evenimente aproape ciclice, care se repeta mai des sau mai rar, dar care nu pot dura o vesnicie. Un filosof grec afirma ca totul se afla in miscare in fiecare moment, ca nu exista o stare propriu-zisa, un repaus. Asadar, nu putem concepe lumea nici ca un paradis perpetuu, nici ca un iad total, ci ca o inlantuire de oscilatii pozitive si negative care se succed.

De fapt, chiar si in viata fiecaruia dintre noi intervin momente in care avem probleme, de o natura sau alta (sanatate - ultima luna mi-a demonstrat acest lucru in cazul meu, cariera, viata personala etc.). Asta nu inseamna, insa, ca trebuie sa intram intr-o spirala negativa din care nu mai putem scapa si sa ne lasam prada deznadejdii. Trebuie sa fim constienti ca problemele vor trece, intr-un fel sau altul, si ca viata va continua pana acolo unde se va rupe inevitabil firul.

De aceea, nu pot accepta atitudinea unora de a instaura panica in societate prin promovarea unor mesaje negativiste si defetiste. De fapt, doar cei care au de pierdut lucruri pentru care nu au facut nimic, se pot teme de crize. Cei care au castigat tot ce au prin sudoarea fruntii si prin fortele proprii nu au a se teme de nici un fel de criza, pentru ca ei stiu ca pot reface oricand ceea ce ar putea pierde vremelnic. Iar daca varsta nu le mai permite sa spere, ei trebuie sa aiba intelepciunea necesara pentru a vedea ca nimic din ceea ce este trecator nu le mai e de folos cu adevarat pentru mantuirea spirituala.

Prin urmare, chiar daca va veni criza, consider ca trebuie sa o intampinam cum se cuvine si fara a ne da de ceasul mortii. Spiritul uman autentic nu poate fi oprit din nazuinta sa sincera catre Dumnezeu!