Plimbare de seara langa lacul din parc

O briza usoara incepuse sa sufle peste lac, trezind ratustele ametite de caldura prea mare a acestui sfarsit de iunie canicular. Oamenii se imbulzeau in parc pentru a mai lua o gura de aer fara mastile impuse de pandemie in spatiile inchise. Doi caini, unul mare, dar inca pui, si unul mic se harjoneau langa mal. Biciclistii si rollerii treceau din cand in cand incercand sa respecte dunga verde trasata pe asfalt si care le era destinata. Cativa batrani isi trageau mastile sub nas ca sa mai poata respira putin in caldura inabusitoare. Doua lebede se zareau in departare plutind catre insula cu vegetatie abundenta, probabil la cuibul lor si la umbra.

Deodata un sunet incepu sa se auda, mai intai abia perceptibil, apoi mai puternic. Un tanar canta la orga melodii usoare internationale celebre din anii '80, '90 sau 2000. Parea o schimbare binevenita, in comparatie cu muzica aproape funebra care te intampina pe aleea de la intrarea parcului, pusa la dispozitie de primarie, probabil pentru a le aminti pensionarilor de ultimele momente ale vietii lor. Trecatorii incepeau sa se opreasca pentru a asculta muzica de orga a tanarului si uneori recunosteau pasajele. Cativa chiar lasau cativa bani in cutia asezata in fata baiatului, care parea transpus in lumea sa muzicala.

La un moment dat un batran cu o carja se apropie, abia mergand, de tanar, se apleca usor si lasa 1 leu in cutie. Parca ar spune: "Eu sunt batran si timpul meu se apropie de sfarsit, tu esti tanar si trebuie sa supravietuiesti, altfel vietile noastre se vor fi scurs in zadar. Cineva trebuie sa te ajute si pe tine, daca parintii nu pot mai mult, chiar si un batran ca mine, cu pensia lui infima... Si ce frumos suna muzica, parca imi aminteste de tinerete, o vreme atat de departata, cand eram in putere si mi se parea ca sunt vesnic. Bucura-te de viata, traieste, cu toate greutatile, arata ceea ce poti lumii!" Si apoi se departeaza incet... Si totusi, in ciuda aparentelor total nefaste, parca mai exista o speranta, oricat de mica... In cele din urma viata este cea care invinge.

Pandemia ca oglinda

Momentele fara precedent prin care trecem la nivel mondial, mai exact pandemia de coronavirus (CoViD 19), reprezinta, dincolo de dezbaterile asupra originii sale (care, fara indoiala, au legatura cu stadiul actual de dezvoltare a umanitatii, fie ca reactie a naturii, fie ca arma biologica), un moment in care putem vedea mai bine cine suntem cu adevarat. In mod concret, pandemia (ca si orice alte criza profunda) functioneaza azi ca o oglinda a ceea ce fiecare dintre noi reprezinta cu adevarat. Se pare ca modul in care reactionam in timpul unei crize scoate la iveala resorturile noastre cele mai intime, prezentandu-ne astfel in toata "splendoarea" noastra celorlalti.

Astfel, in aceste zile suntem martorii unor comportamente diverse din partea tuturor categoriilor de oameni, mergand de la solidaritate si pana la discursuri ale urii duse la extrem, de la conformism pana la rebeliune deschisa, de la condamnare a presupusilor vinovati pana la gasirea unor solutii inovative. In opinia mea, situatia actuala, cu toate limitarile impuse de masurile preventive ale unor guverne ajunse la disperare din lipsa de solutii viabile, constituie si o oportunitate de a medita asupra modului in care ne dorim sa continuam dupa incheierea restrictiilor, sau cel putin dupa revenirea la o "normalitate" pe care unii o vad imposibila.

Unul dintre avantajele pe care criza actuala le-a adus este ca nivelul poluarii s-a redus semnificativ, alaturi de reducerea (partiala a) poluarii fonice si de aglomeratii. Totusi, dupa cum am observat, unii nu au putut uita de modelul capitalist muribund si inca mai concep planuri de revenire la economia bazata pe consum si productie de masa. Ceea ce nu inteleg ei este ca modelul economic de dupa criza nu mai poate fi acelasi, decat in conditiile in care vom condamna generatii intregi la austeritate si plata datoriilor. Noul model economic ar trebui sa fie, in opinia mea modesta, unul bazat mai degraba pe schimburile de informatii pe cale virtuala si pe scaderea dependentei de bunurile materiale (cu exceptia celor cu adevarat vitale, cum ar fi hrana), pe generarea de plusvaloare in termeni virtuali, mai degraba decat in termeni de bani si schimburi financiare. S-ar putea sa ma insel, insa scaderea contactului fizic intre oameni in aceasta perioada nu ma poate duce cu gandul decat la un astfel de tipar al societatii.

Totusi, dependenta de factorii materiali nu va putea fi pusa sub semnul intrebarii in ceea ce priveste obligativitatea de a trai pe Pamant (cel putin pana la colonizarea altor planete, mult peste orizontul nostru de viata). Din acest punct de vedere, ar fi trebuit sa constientizam mai mult faptul ca exploatarea acestei planete la modul in care am facut-o pana acum trebuie sa inceteze, daca ne dorin sa mai pastram ceva din acea "normalitate" dinaintea crizei. Altfel, crizele vor incepe sa se multiplice si nu cred ca vom putea sa continuam sa locuim pe o planeta in continua desertificare si oceanizare (decat daca vom prelua modelul apocaliptic al unor filme precum "Mad Max" sau "Sea World").

In acest timp insa, unii dintre noi continua sa prospere de pe urma unor activitati reprobabile, cum ar fi taierea padurilor, profitand de complicitatea unor guverne care nu mai reprezinta de mult interesele simplilor cetateni. In aceasta privinta, nu am nici un dubiu: activitatile respective, alaturi de altele asemenea lor (cum ar fi producerea de autivehicule poluante sau de arme biologice) ar trebui incriminate drept crime climatice, pe picior de egalitate cu crimele impotriva umanitatii, iar autorii lor si factorii de decizie care ii protejeaza ar trebui condamnati in consecinta (de preferinta la inchisoare pe viata sau munca pe viata in folosul comunitatii). Doar in acest mod vom putea sa spunem ca am folosit pandemia ca oportunitate si nu ca pretext.

Cum as vrea sa fie primarul meu

Intr-un film romanesc din anii '80 care este difuzat in prezent lunar la posturile de televiziune din tara noastra ("Extemporal la dirigentie", 1987) profesorul diriginte solicita elevilor de liceu din clasa a IX-a sa dea un extemporal in care sa raspunda la intrebarea "Cum as vrea sa fie dirigintele meu". In contextul apropierii alegerilor locale, cred ca intrebarea s-ar potrivi si candidatilor la functia de primar al localitatilor noastre. In ce ma priveste incerc, mai jos, sa fac un portret conform optiunilor mele personale.

Astfel, ca om, mi-as dori ca primarul din localitatea in care domiciliez sa fie o persoana modesta, care sa puna faptele inaintea imaginii, sa fie familista, decenta, sa protejeze interesele cetatenilor de rand in locul intereselor de grup, clan sau grup profesional, sa evite sa dea vina pe altii pentru neimpliniri, sa poata sa isi faca autocritica atunci cand este cazul si sa se inconjoare de oameni profesionisti, nu de pile, relatii, rude sau alti oameni "de incredere" si care sa fie primarul tuturor cetatenilor, nu doar a unor grupuri restranse sau a propriilor votanti. De asemenea, mi-as dori ca primarul localitatii mele sa foloseasca mai degraba transportul public decat masina personala sau de serviciu, sa mearga la cumparaturi alaturi de oamenii obisnuiti, sa locuiasca in mod real in localitatea pe care o administreaza, sa nu isi faca vacantele in locuri exotice sau extravagante, sa evite afisarea unui lux deranjant, sa nu isi doreasca sa fie mereu in prim plan, ci mai degraba in fundal ca sa faca lucrurile sa mearga. Nu in ultimul rand, primarul meu ar trebui sa fie o persoana care sa promoveze un mod de viata sanatos, consumul de alimente nechimizate, evitarea folosirii excesive a medicamentelor si protejarea mediului inconjurator.

Dar, mai mult decat modul in care ar trebui sa arate omul, cred ca mai important e ce ar trebui sa faca acesta. Printe masurile pe care le consider absolut necesare, cel putin in cazul Bucurestiului, se numara urmatoarele masuri: (1) interzicerea inmatricularii de vehicule second-hand; (2) interzicerea accesului masinilor poluante in centrul orasului (referendumul este doar un subterfugiu pentru oamenii politici care nu au curajul sa isi afirme propriile opinii si convingeri si incearca sa se ascunda in spatele publicului; taxele mai mari nu rezolva problema, doar o mercantilizeaza inutil); (3) achizitionarea de vehicule electrice pentru transportul in comun (inclusiv taxiuri) si instalarea de garduri de separare pentru toate liniile de tramvai de pe bulevarde; (4) confiscarea automobilelor parcate ilegal, fara posibilitatea de recuperare si scoaterea lor la licitatie; (5) exproprierea spatiilor abandonate de proprietari si amenajarea lor in interes public (mai ales spatii verzi); (6) interzicerea construirii de cladiri noi in centrul vechi (restaurarea velor vechi ar fi suficienta); (7) supravegherea video a tuturor intersectiilor; (8) revigorarea cailor ferate urbane; (9) dotarea politiei locale cu armament pentru a putea mentine cu adevarat ordinea publica (angajarea persoanelor cu cazier ar trebui sa fie de asemenea interzisa in randul acestui serviciu public); (10) reglementarea circulatiei vehiculelor personale o data la doua zile (numere cu sot sau fara sot, de luni pana sambata); (11) asigurarea unei calitati a apei corespunzatoare la robinete (fara aluviuni si clor); (12) schimbarea conductelor degradate de apa si incalzire centrala; (13) dublarea amenzilor pentru deteriorarea spatiilor publice, folosind filmarile de pe camerele video pentru identificare; (14) asigurarea securitatii in scoli, inclusiv prin amenzi drastice pentru parintii ai caror copii reactioneaza violent (pana la suspendarea alocatiei pe 6 luni); (15) interzicerea taierii copacilor si a constructiilor pe teritoriul parcurilor si padurilor; (16) amenzi drastice pentru proprietarii de animale care nu respecta igiena orasului; (17) demolarea tuturor constructiilor fara autorizatie sau certificat de urbanism; (18) extinderea pistelor pentru biciclisti.

Acesta ar fi un set minimal care ar trebui respectat, in opinia mea, daca ne dorim sa traim intr-o capitala europeana civilizata. Daca nu... ne meritam soarta.

Scurta perspectiva istorica asupra Brexitului

In urma cu cateva zile Marea Britanie a parasit in mod formal Uniunea Europeana, dupa ce a fost unul dintre principalele state membre ale acestei structuri timp de aproape jumatate de secol. Evenimentul a fost analizat din foarte multe unghiuri, care au scos in evidenta problemele actuale ale proiectului european, revenirea nationalismului pe plan european si mondial sau ascensiunea populismului in democratiile consolidate si mai putin consolidate.

Cu toate acestea, putine abordari au amintit de traditionala politica britanica a echilibrului puterii la nivel european sau de implicarea sau retragerea periodica a Angliei din jocul geopolitic al continentului caruia, in ciuda insularitatii sale, ii apartine in mod categoric. Daca ne reamintim o serie de episoade istorice care au implicat asa numitul "perfid Albion", evenimentele actuale nu mai par o atat de mare surpriza.

Astfel, nu trebuie uitat ca inainte de cucerirea romana, insulele britanice au beneficiat de o "splendida" izolare afectata doar de migratia celtica. De asemenea, dupa primul val de "europenizare", prin intermediul influentei romanice, izolarea a continuat pana la colonizarea anglo-saxona si vikinga. Un nou episod de europenizare a fost marcat de colonizarea normanda, sub conducerea lui Wilhelm Cuceritorul (1066-1087), care a marcat intrarea Angliei in concertul crestin vest-european.

Primul moment de separare clara de politica de tip continental a aparut in timpul regelui Henric al VIII-lea (cel facut faimos de cele sase sotii...), prin intermediul separarii Bisericii Anglicane de Biserica Catolica de la Roma (1534). Faptul ca acest lucru s-a produs in urma unui capriciu amoros al regelui englez nu e o intamplare si arata modul in care politica depinde de personalitatea si viata intima a conducatorilor din orice epoca. Dupa acest episod, Anglia va evolua intr-o putere maritima orientata catre comertul cu intreaga lume, o superputere mondiala care colonizeaza un sfert din lumea cunoscuta.

Dar puterea britanica decade in urma celor doua razboaie mondiale, care desi castigate secatuiesc economia sa si submineaza integritatea imperiului sau colonial. Astfel ca, Marea Britanie se indreapta din nou catre Europa si devine membra a Comunitatii Economice Europene in 1973. Cu toate acestea, Londra nu s-a simtit niciodata confortabil in cadrul structurilor europene, considerand ca acestea ii limiteaza marja de actiune strategica internationala.

Si asa ajungem la momentul actual, Brexitul, cand Anglia alege sa paraseasca Uniunea Europeana si sa continue pe propriul drum. Acest lucru este, ca si desprinderea de Roma din evul mediu, un eveniment determinat de o decizie accidentala a unui lider de moment (David Cameron), care a considerat ca orientarea strategica a tarii poate fi folosita in scopuri electorale. Evident, a fost vorba despre o greseala strategica majora, care se va traduce (dupa umila mea parere) in continuarea decaderii fostei puteri coloniale pana la disolutie, in contextul fortelor centrifuge ale partilor sale componente (Scotia, Irlanda de Nord).

In cele din urma, insa, Anglia nu poate ramane decat temporar in afara jocului de putere european, caruia ii apartine fara echivoc, insa atasamentul sau fata de orice structuri europene nu va fi niciodata total. Asemenea unui cal de rasa capricios, Albionul nu isi va pierde niciodata felul sau unic de a fi, desi va da impresia ca poate juca dupa anumite reguli, insa doar pentru scurt timp si doar atunci cand ii convine. Acest lucru face diferenta intre caii de rasa, care prefera sa moara in felul lor, cu mandrie, si micile martoage de la marginea iarmarocului, care accepta orice stapan, in timp ce viseaza ca devin armasari dupa ce mananca o tava de jaratec...