02.02.2012

Amintiri din calatorii (V)

In a doua zi de Pasti a anului 2008 aterizam, dupa 8 ore de mers cu escala, la Baku, capitala Azerbaigeanului. Ma aflam acolo in cadrul unei delegatii oficiale, la invitatia statului azer, pentru a evalua situatia tarii si posibilitatile de cooperare cu Uniunea Europeana. A fost prima intalnire cu o tara caucaziana, aflata la interferenta mai multor spatii culturale, istorice si geografice.

Situat pe malul Marii Caspice, orasul este intins in partea de sud a peninsulei Abseron. De la aeroport am fost preluati de gazde si transportati la unul din hotelurile de lux ale orasului. Serviciile au fost impecabile. Camerele mari, facilitatile de tot felul si posturile de televiziune europene, ruse, arabe si indiene mi-au depasit cele mai entuziaste asteptari. Un lucru interesant a fost si descoperirea sertarului in care un colt arata spre Mecca, fapt normal intr-o tara majoritar islamica (siita).

Totusi, institutiile statului pe care am avut ocazia sa le vizitez (parlamentul, presedintia, ministerul de externe) isi pastrau aura laica mostenita din perioada sovietica. O alta mostenire a influentei Moscovei era folosirea extensiva a limbii ruse, una din limbile comerciale ale tarii. In ciuda acestui fapt, localnicii pareau dornici sa imbratiseze valorile occidentale, atat in aparenta cat si in substanta, fapt pentru care organizau in acele zile conferinta GUAM (regrupand tarile ex-sovietice pro-occidentale: Georgia, Ucraina, Azerbaigean si Moldova).

Din punct de vedere arhitectonic, orasul este o combinatie intre vechiul stil sovietic, stilul neo-islamic si cladirile zgarie-nori care incepeau sa se inalte in cartierele de margine. Cu ajutorul petrolului, statul azer a avut posibilitatea sa finanteze dezvoltarea fara precedent a tarii. Din pacate acest lucru nu a avut loc si la nivel politic, unde s-a perpetuat o sucesiune dinastica si un regim destul de autoritar, ceea ce aseamana Azerbaigeanul unui emirat petrolier. O alta problema este cea a ocupatiei armene asupra regiunii Nagorno-Karabah, relatata pe larg in cursul intalnirilor, mai ales in timpul vizitei la organizatia refugiatilor din aceasta regiune.

Am vizitat si o serie de obiective turistice, cum ar fi Monumentul martirilor din 1990, cetatea, cel mai inalt hotel al orasului sau cel mai vechi restaurant. De asemenea, am vizitat o biserica ortodoxa rusa, o sinagoga si o moschee, semn al coexistentei pasnice a tuturor in acest spatiu. In toate situatiile gazdele s-au purtat cu cea mai mare ospitalitate, chiar daca orarul nu a fost intotdeauna respectat cu strictete. Intalnirea cu ambasadorul roman a avut darul sa mai clarifice un pic situatia reala a oamenilor de rand, care nu e asa stralucita, insa doar deocamdata... Principalul castig al vizitei a fost faptul ca am avut ocazia sa vad locul unde se intalnesc Europa, Orientul, Caucazul si Asia Centrala, un spatiu foarte original si care merita oricand sa fie vizitat (chiar si cu ocazia concursului Eurovision din acest an, organizat in premiera de Azerbaigean).