Revin dupa o perioada mai lunga in care pandemia de Covid19 mi-a marcat iremediabil existenta prin izolarea si limitele pe care mi le-a impus. Si, cand credeam ca mai rau nu se poate, ne confruntam, iata, in aceste zile cu o invazie a Rusiei impotriva Ucrainei, care ne intoarce parca in istorie cu mai multe zeci de ani, desi fusese anuntata de cateva luni de rapoartele serviciilor de informatii americane. Toate sperantele ca ne indreptam catre o noua etapa in evolutia umanitatii, caracterizata de solidaritate impotriva amenintarilor globale ale secolului nostru (incalzirea globala, pandemiile, stresul cotidian, terorismul islamic si crizele identitare) s-au naruit in cateva zile. Scene desprinse din cele doua razboaie mondiale ale secolului trecut, sau din razboiul civil spaniol al perioadei interbelice au devenit realitati cotidiene. Valuri de emigranti din Ucraina parasesc tara indreptandu-se catre un Occident care e ultima lor speranta. Acelasi Occident care, imitand parca un comportament impaciuitorist al liderilor interbelici fata de Hitler, a ezitat sa ia masuri timpurii impotriva lui Putin, permitandu-i acestuia sa se creada un lider global fara egal.
Dincolo de discursurile emotionale, de promisiunile iluzorii ale liderilor occidentali pentru eroicul popor ucrainean prins intre doua placi tectonice ale lumii contemporane, este evident jocul de putere intre marile puteri la nivel mondial. Fostul hegemon american a inceput sa dea semne evidente de slabiciune, mai ales dupa retragere (prea tarzie) din Afganistan, ceea ce a determinat puterile emergente (reunite generic sub sigla BRICS / Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) sa spere ca pot modifica echilbrul global. De asemenea, fostele mari puteri europene si-au dovedit limitele de abordare (fostele sfere imperiale de influenta) nereusind sa contureze o pozitie comuna in cadrul UE (marcata simbolic de Brexit) si negociind separat cu Rusia furnizarea de resurse energetice necesare continuarii dezvoltarii lor economice (mai ales Germania, care a renuntat la energia nucleara - intr-un impuls pozitiv de ecologizare - dar alegand un tip de energie care a vulnerabilizat-o profund si de care politicienii celor doua mari partide traditionale sunt depotriva vinovati). In aceste conditii, era absolut natural ca Putin sa incerce sa isi recastige fosta sfere de influenta sovietica. Nimeni nu isi inchipuia, insa, in ce maniera...
Rusia nu este in prezent nici mai mult nici mai putin decat se stia. Desi se pretinde o putere emergenta, statul rus a suferit o cadere accentuata dupa disolutia URSS, mai ales in termeni economici si demografici. Domnia lui Putin i-a oferit Rusiei iluzia ca poate redeveni un actor global relevant bazandu-se pe exportul de resurse energetice si de armament. Pentru o perioada acest aranjament a functionat si se parea ca Rusia a revenit pentru totdeauna in randul natiunilor civilizate sprijinind o economie globala integrata. Aceasta perceptie se baza pe iluzia ca valoarea elitelor culturale, stiintifice si sportive ruse este o expresie a intregii societati. In schimb, mentinerea la putere a regimului Putin se baza pe supravietuirea sistemului sovietic sub forme usor modificate, bazate pe clientelism, nepotism, darwinism social, militarizare si supunere fata de puternicii zilei pentru a supravietui. In fond, Rusia nu avea nici un fel de traditie democratica, ceea ce si-a pus amprenta asupra evolutiei majoritatii tacute care il sustine pe fostul kaghebist la putere.
Fara sa exceleze, Putin a reusit, alaturi de sistemul de guvernare mostenit pe care l-a modificat dupa propriile preferinte, denumit verticala puterii sau 'sistema', sa mentina echilibrul intern si sa creeze iluzia posibilitatii revenirii Rusiei in fruntea marilor puteri ale lumii. Acest lucru a beneficiat si de criza acuta de leadership a Occidentului si de idioti utili ca Schroeder si Trump. Timp de peste doua decenii, Rusia a revenit in prim planul evenimentelor internationale, fie ca mediator, fie ca aliat decisiv. Insa ceea ce a creat in 20 de ani este pe cale sa se naruiasca in cateva zile, de cand a atacat, in mod precipitat Ucraina, folosind motive imaginare, provenind din mitologia politica rusa a secolului al XIX-lea.
Iluzia puterii l-a facut pe Putin sa creada ca poate face orice, in conditiile in care Occidentul pare a fi pe o panta descendenta a evolutiei sale, dupa lupta cu terorismul si cu pandemia. Insa aceasta iluzie nu a luat in calcul faptul ca puterea sa se bazeaza pe falsele premise ale valorii Rusiei in raport cu realitatea unei guvernari falimentare in folosul unei camarile restranse. Astfel, loialitatea a fost confundata cu competenta si cantitatea cu calitatea. Esecul, cel putin asa cum reiese in ultimele zile, de a supune o natiune tanara ca Ucraina, releva slabiciunile capitale ale statului rus. Lipsa desovietizarii adecvate a dus la esecul tranzitiei ruse catre economia de piata si democratie, mascat de conceptul fictiv al 'demodratiei suverane', in fapt autocratie deghizata, o imitatie nereusita a modelului chinez de comunism cu valente capitaliste. Fara o baza economica sustenabila, Rusia dovedeste in aceste zile ca, departe de a fi o mare putere emergenta, este un stat neo-sovietic decadent, care se agata de un incert parteneriat cu China si India pentru a reusi sa supravietuiasca intr-o lume complicata. Bineinteles, pozitia Chinei este importanta si poate genera solutia la problema unui lider imprevizibil de tip Hitler, sau se poate folosi de acesta pentru a isi accelera ascensiunea globala. Alegerea Chinei va determina, insa, viitorul omenirii pentru multi ani de acum incolo, fie sub forma unui nou razboi rece (armele nucleare nu permit un nou razboi mondial in sens clasic) fie a unei competitii dure pe taram economic.
Indiferent daca va reusi in cele din urma sa cucereasca militar Ucraina (insa fara a o supune, in conditiile in care rusofobia ucrainenilor este in crestere), eroarea strategica a lui Putin nu poate fi ascunsa. Ea se explica prin agatarea acestuia de un trecut sovietic idealizat, care de fapt a capotat in interventia fatala din Afganistan in anii '80 ai secolului trecut. Expansiunea Rusiei nu ii poate garanta securitatea, in conditiile in care ostilizarea Occidentului il face pe acesta din urma mai coerent. Ea poate cel mult sa genereze conditiile interne care au determinat acum un secol revolutia bolsevica si prabusirea imperiului rus. Putin este mai aproape de Nicolae al II-lea decat de Petru cel Mare, in conditiile in care pastrarea statu-quo-ului i-ar fi garantat un mandat pana la decesul natural si un loc sigur in cartea de aur a istoriei Rusiei. Nu trebuie sa uitam ca marea majoritate a liderilor Rusiei fie au murit in functie fie au fost asasinati de propriii supusi. Acum, in schimb, Rusia e din ce in ce mai izolata la nivel international si nimeni nu pare sa castige ceva din aceasta interventie. Greselile strategice se platesc inevitabil, mai devreme sau mai tarziu.
