Anul care a trecut de la invazia rusa explicita asupra Ucrainei a adus in discutie mai multe scenarii privind posibilele evolutii ale situatiei la nivel international si regional. Trecerea strategiei militare a Rusiei de la un razboi fulger la un razboi de pozitie a generat o schimbare a abordarii occidentale a conflictului din Ucraina, de la simple sanctiuni economice la furnizarea de echipamente militare fortelor ucrainene pentru a putea rezista ofensivei ruse si chiar a trece la contraofensiva in anumite cazuri.
Mai multi analisti au sugerat ca ne aflam la inceputul unui nou razboi rece (chiar dinaintea invaziei din februarie 2022, in contextele discursului lui Putin de la Munchen din 2007, a razboiului ruso-georgian din 2008 sau al anexarii Crimeii din 2014). In aceste conditii, avand experienta primului razboi rece, dintre blocul sovietic si cel occidental, care a durat aproape jumatate de secol, am putea fi pusi in fata unei situatii care sa dureze mai mult decat cei cativa ani estimati ca ar putea tine razboiul din Ucraina. Pozitia ambigua a Chinei (inclusiv abtinerea in cadrul votului de condamnare a invaziei ruse din cadrul Adunarii Generale a ONU de saptamana trecuta), dar si a Indiei, fata de conflictul ruso-ucrainean este de natura sa creeze impresia ca vom fi martorii unei dispute mai lungi in urmatorii ani (sau chiar decenii) intre Statele Unite si aliatii lor (NATO, UE, ANZUS) si China si aliatii sai (SCO, RICS). Astfel, noul razboi rece (intre democratii si regimuri autoritare) nu ar avea loc intre Occident si aliatii Rusiei, ci intre Occident si aliatii Chinei.
Daca scenariul de mai sus este pertinent, atunci conflictul din Ucraina ar fi doar prima dintre crizele majore ale acestui nou razboi rece. Facand o analogie cu primul razboi rece, razboiul din Ucraina ar fi similar cu Razboiul din Coreea. Multe elemente sunt asemnatoare, in acest caz, cum ar fi sprijinul occidental pentru una dintre partile in conflict (regimul de la Kiev, in acest caz), manifestat si printr-un sprijin larg in cadrul ONU, respectiv sprijinul tacit al celuilalt actor major (in acest caz China, in cazul precedent Uniunea Sovietica). Daca e sa adoptam retorica Moscovei, putem identifica chiar un sprijin concret al unui actor non-sistemic (China populara pentru regimul nord-coreean in 1951, Rusia pentru regimurile separatiste din Donetk si Lugansk in prezent). Alte elemente, insa, difera substantial, intrucat Occidentul nu s-a implicat direct in Ucraina (cu trupe, precum in Coreea), iar Rusia era un actor sistemic inaintea conflictului si nu a ezitat sa anexeze in mod formal teritoriile cucerite (dupa ce le-a recunoscut, temporar totusi, independenta), subminand astfel suveranitatea Ucrainei. De asemenea, interesele economice ale Chinei din prezent nu sunt de natura sa sprijine o confruntare directa, cel putin pentru moment, cu Occidentul, principala sa piata de desfacere.
Dincolo de asemanarile si diferentele dintre cele doua conflicte, insa, comparatia ar putea genera o posibila solutionare a conflictului respectiv (in sensul opririi ostilitatilor pe teren) folosind modalitati similare. Intrucat nici Occidentul (Statele Unite si UE in egala masura) si nici Rusia nu par sa se indrepte catre o abordare comuna a situatiei, iar China pare sa sustina tacit pozitia Moscovei, este greu de crezut ca negocierile de pace ar putea avea succes intr-un orizont temporal scurt si mediu. In aceste conditii, ceea ce s-ar putea intampla, daca cele doua tabere aflate in conflict nu obtin progrese substantiale in urmatorii doi ani, ar putea sa fie echivalentul unui scenariu al conflictului din Coreea, in care nu a fost semnata o pace, dar a fost incheiat un armistitiu, care a luat act de situatia de pe teren si a trasat o limita teritoriala intre cele doua parti in conflict, ce a devenit o parte integranta a cortinei de fier dintre cele doua sisteme aflate in conflict. In situatia din prezent, conflictul din Ucraina ar putea urma acest scenariu, care ar putea permite integrarea partii independente din Ucraina in UE (dupa scenariul cipriot) si NATO, in timp ce estul si sudul tarii ar ramane de facto anexate la Rusia, situatie nerecunoscuta oficial de alte state (cu exceptia aliatilor apropiati ai Moscovei).
Bineinteles, un astfel de scenariu este prea putin fericit pentru ideea de societate internationala bazata pe securitate colectiva, drepturile omului, drept international, comert liber. Insa, in conditiile in care Rusia nu este afectata in mod semnificativ de sanctiunile economice occidentale si este sprijinita (chiar si tacit) de China si India, o alta alternativa fezabila fata de actualul conflict armat cu greu poate fi conceputa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu