tag:blogger.com,1999:blog-58760588230078743272024-03-25T01:33:28.447+02:00GeorgiadaNu confundaĊ£i valoarea cu banii!George Tiugeahttp://www.blogger.com/profile/05768855053829772873noreply@blogger.comBlogger99125tag:blogger.com,1999:blog-5876058823007874327.post-37344168764442072972023-07-28T18:47:00.001+03:002023-07-28T18:51:54.211+03:00Povestea unui catel<p>Era o zi calda de august, cand echipa se muta in noul sediu, dupa ce fusese evacuata din cel vechi dupa o cearta a sefului cu presedintele partidului. In curtea proaspat maturata se juca un pui de catel ciobanesc metisat. Era atat de mic, incat putea iesi printre gratiile gardului in strada, astfel ca trebuia sa fie tinut tot timpul sub supraveghere. Curand, secretara institutiei incepu sa aiba grija de el, secondata de celelalte colege. Soferul nu prea il simpatiza, pentru ca descoperise niste zgarieturi pe masina si era sigur ca erau urmele lui. In cele din urma, se hotari ca micul patruped sa ramana mascota institutiei si i se construi un mic cotet in curte, odata cu reamenajarea cladirii.</p><p>Crestea cu fiecare luna din ce in ce mai mult si, in curand, cotetul mic trebui inlocuit cu unul mai mare. Era foarte teritorial, incepuse sa latre la orice strain intra in curte si conducerea a trebuit sa il lege cu un lant de cateva ori. Crescuse atat de mare, insa, incat rupse lantul de cateva ori. Secretara decise ca e mai bine sa il ia in biroul ei cand erau in vizita persoane straine. Treptat, insa, se obisnui cu tinerii membri ai partidului veniti la cursuri de formare politica sau conferinte. Toate lumea il iubea si ii aducea cate ceva de mancare. Secretara il peria zilnic si il lasa sa doarma pe covor (mai ales in zilele geroase de iarna sau toride de vara) si ii aducea conserve cu pateu de caprioara.</p><p>Dar zilele bune erau pe sfarsite si seful devenea din ce in ce mai incomod cu criticile lui, atat pentru partid cat si pentru oponentii politici. Intr-o zi i se inscena o luare de mita si cariera lui lua sfarsit. Membrii echipei au fost supusi unor interogatorii interminabile, desi nu stiau nimic si doar isi facusera treaba pentru care erau platiti. Partidul nu voia sa auda de un nou scandal de coruptie, asa ca inceta colaborarea cu institutia. Catelul ramase in grija secretarei dupa venirea unei noi conduceri, insa in cladire se instalara alte organizatii si nu mai avea acces peste tot. Seara ramanea in grija paznicilor de la cladirea alaturata, apartinand unei minoritati etnico-religioase. Membrii echipei plecara, unul dupa altul, in cautarea de surse de venit. Secretara mai venea benevol pana la amiaza, sa aiba grija de el, si unul dintre baieti, care se angajase in alta parte, mai trecea o data la doua zile. </p><p>Secretara il iubea nespus, era ca si copilul ei. Intr-o vara il duse chiar la mare cu masina unuia dintre fostii cursanti. Dar nu se simtea in largul lui pe malul marii, desi intr-o zi ii aduse secretarei o cochilie de melc gasita pe tarm. Era prea mult legat de curtea institutiei, unde isi petrecuse cea mai mare parte a vietii. Intr-o zi, insa, secretara se imbolnavi si a trebuit sa mearga la spital. Era deja pensionara de cativa ani si fumatul zilnic incepea sa isi spuna cuvantul. Dupa prima operatie la intestine nu mai avea deloc pofta de mancare si se simtea si mai rau. Doctorul recomanda o noua operatie. Baiatul se duse la ea la spital, unde o gasi intr-o situatie deplorabila. Secretara il implora sa aiba grija de catel, "copilul ei", cum ii spunea. Baiatul ii promise, dar spera sincer ca ea sa isi revina... Secretara ii darui baiatului chiar si cochilia gasita de catel in mare.<br /></p><p>Intr-o dimineata, baiatul primi un SMS ca secrerara murise in urma noii operatii... Catelul ramasese singur la varsta de 7 ani. Din lipsa de bani, conducerea decise sa inchida institutia. Catelul a fost mutat cu tot cu cotet la paznicul de la institutia vecina. Baiatul mai venea de doua ori pe saptamana sa ii aduca cate o conserva de pateu sau un pliculet cu tocana pentru caini. Dar, in curand, ramase fara serviciu si trebui sa isi caute o noua sursa de venit. Conducerea partidului decise sa atribuie cladirea unei alte organizatii, desi drepturile de proprietate nu erau deloc clare. Intr-o dimineata, baiatul gasi incuietoarea sparta si membrii altei organizatii inauntru. Catelul ramase definitiv la institutia vecina. In curand, baiatul isi gasi de lucru la o alta institutie din apropiere, care avea mai putin nevoie de gandire critica si mai mult de executanti sarguinciosi, si mai venea la sfarsit de saptamana sa ii aduca pliculete cu tocana catelului. Toata lumea avea grija de el si devenise indispensabil paznicilor. Dar de cate ori venea baiatul se bucura nespus, in amintirea vremurilor bune de odinioara.<br /></p><p>Anii au trecut si catelul ajunsese la venerabila varsta de 13 ani. Baiatul veni, ca de obicei, cu pliculetul si il mangaie prin gard. Deodata, catelul isi pierdu echilibrul si cazu din picioare... Baiatul se sperie si vorbi cu el, insa lui incepuse sa i se faca rau si sa vomite. Era clar ca nu mai putea manca... Dupa o saptamana fara mancare, catelul nici nu se mai putea tine pe picioare. Veterinarul chemat de institutie conchise ca era batran si nu se mai putea face nimic. Saptamana urmatoare, baiatul veni, insa nu mai gasi catelul. In locul lui era un alt caine, negru... Paznicul ii spuse ca batranul catel murise a doua zi dupa ce venise veterinarul. Bine ca nu se chinuise prea mult! O parte din baiat, insa, se rupse pentru totdeauna, odata cu moarte catelului. Pentru baiat, catelul era ultima lui legatura cu viata frumoasa de dinainte ca niste oameni rai sa tulbure mersul firesc al unei institutii necesare, dar pe care mai marii partidului si statului au considerat-o o amenintare. De aceea, pentru el catelul acela fusese mai bun decat societatea oamenilor interesati doar de castiguri vremelnice in defavoarea altora. Insa acum trebui sa invete ca fiecare lucru din viata are un sfarsit: era un catel prea mic printre ceilalti caini... (orice asemanare cu fapte sau persoane reale este strict intamplatoare)<br /></p><p><br /></p><p><br /></p>George Tiugeahttp://www.blogger.com/profile/05768855053829772873noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5876058823007874327.post-88180527776341124152023-02-26T15:45:00.001+02:002023-02-26T15:45:52.574+02:00Despre posibilitatea unui scenariu coreean in razboiul din Ucraina<p>Anul care a trecut de la invazia rusa explicita asupra Ucrainei a adus in discutie mai multe scenarii privind posibilele evolutii ale situatiei la nivel international si regional. Trecerea strategiei militare a Rusiei de la un razboi fulger la un razboi de pozitie a generat o schimbare a abordarii occidentale a conflictului din Ucraina, de la simple sanctiuni economice la furnizarea de echipamente militare fortelor ucrainene pentru a putea rezista ofensivei ruse si chiar a trece la contraofensiva in anumite cazuri.</p><p>Mai multi analisti au sugerat ca ne aflam la inceputul unui nou razboi rece (chiar dinaintea invaziei din februarie 2022, in contextele discursului lui Putin de la Munchen din 2007, a razboiului ruso-georgian din 2008 sau al anexarii Crimeii din 2014). In aceste conditii, avand experienta primului razboi rece, dintre blocul sovietic si cel occidental, care a durat aproape jumatate de secol, am putea fi pusi in fata unei situatii care sa dureze mai mult decat cei cativa ani estimati ca ar putea tine razboiul din Ucraina. Pozitia ambigua a Chinei (inclusiv abtinerea in cadrul votului de condamnare a invaziei ruse din cadrul Adunarii Generale a ONU de saptamana trecuta), dar si a Indiei, fata de conflictul ruso-ucrainean este de natura sa creeze impresia ca vom fi martorii unei dispute mai lungi in urmatorii ani (sau chiar decenii) intre Statele Unite si aliatii lor (NATO, UE, ANZUS) si China si aliatii sai (SCO, RICS). Astfel, noul razboi rece (intre democratii si regimuri autoritare) nu ar avea loc intre Occident si aliatii Rusiei, ci intre Occident si aliatii Chinei.</p><p>Daca scenariul de mai sus este pertinent, atunci conflictul din Ucraina ar fi doar prima dintre crizele majore ale acestui nou razboi rece. Facand o analogie cu primul razboi rece, razboiul din Ucraina ar fi similar cu Razboiul din Coreea. Multe elemente sunt asemnatoare, in acest caz, cum ar fi sprijinul occidental pentru una dintre partile in conflict (regimul de la Kiev, in acest caz), manifestat si printr-un sprijin larg in cadrul ONU, respectiv sprijinul tacit al celuilalt actor major (in acest caz China, in cazul precedent Uniunea Sovietica). Daca e sa adoptam retorica Moscovei, putem identifica chiar un sprijin concret al unui actor non-sistemic (China populara pentru regimul nord-coreean in 1951, Rusia pentru regimurile separatiste din Donetk si Lugansk in prezent). Alte elemente, insa, difera substantial, intrucat Occidentul nu s-a implicat direct in Ucraina (cu trupe, precum in Coreea), iar Rusia era un actor sistemic inaintea conflictului si nu a ezitat sa anexeze in mod formal teritoriile cucerite (dupa ce le-a recunoscut, temporar totusi, independenta), subminand astfel suveranitatea Ucrainei. De asemenea, interesele economice ale Chinei din prezent nu sunt de natura sa sprijine o confruntare directa, cel putin pentru moment, cu Occidentul, principala sa piata de desfacere.<br /></p><p>Dincolo de asemanarile si diferentele dintre cele doua conflicte, insa, comparatia ar putea genera o posibila solutionare a conflictului respectiv (in sensul opririi ostilitatilor pe teren) folosind modalitati similare. Intrucat nici Occidentul (Statele Unite si UE in egala masura) si nici Rusia nu par sa se indrepte catre o abordare comuna a situatiei, iar China pare sa sustina tacit pozitia Moscovei, este greu de crezut ca negocierile de pace ar putea avea succes intr-un orizont temporal scurt si mediu. In aceste conditii, ceea ce s-ar putea intampla, daca cele doua tabere aflate in conflict nu obtin progrese substantiale in urmatorii doi ani, ar putea sa fie echivalentul unui scenariu al conflictului din Coreea, in care nu a fost semnata o pace, dar a fost incheiat un armistitiu, care a luat act de situatia de pe teren si a trasat o limita teritoriala intre cele doua parti in conflict, ce a devenit o parte integranta a cortinei de fier dintre cele doua sisteme aflate in conflict. In situatia din prezent, conflictul din Ucraina ar putea urma acest scenariu, care ar putea permite integrarea partii independente din Ucraina in UE (dupa scenariul cipriot) si NATO, in timp ce estul si sudul tarii ar ramane de facto anexate la Rusia, situatie nerecunoscuta oficial de alte state (cu exceptia aliatilor apropiati ai Moscovei).</p><p>Bineinteles, un astfel de scenariu este prea putin fericit pentru ideea de societate internationala bazata pe securitate colectiva, drepturile omului, drept international, comert liber. Insa, in conditiile in care Rusia nu este afectata in mod semnificativ de sanctiunile economice occidentale si este sprijinita (chiar si tacit) de China si India, o alta alternativa fezabila fata de actualul conflict armat cu greu poate fi conceputa.<br /></p><p><br /></p>George Tiugeahttp://www.blogger.com/profile/05768855053829772873noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5876058823007874327.post-92014961153085488352022-03-02T23:00:00.003+02:002022-03-02T23:00:56.282+02:00Invadarea Ucrainei si schimbarea echilibrului global de securitate<p>Revin dupa o perioada mai lunga in care pandemia de Covid19 mi-a marcat iremediabil existenta prin izolarea si limitele pe care mi le-a impus. Si, cand credeam ca mai rau nu se poate, ne confruntam, iata, in aceste zile cu o invazie a Rusiei impotriva Ucrainei, care ne intoarce parca in istorie cu mai multe zeci de ani, desi fusese anuntata de cateva luni de rapoartele serviciilor de informatii americane. Toate sperantele ca ne indreptam catre o noua etapa in evolutia umanitatii, caracterizata de solidaritate impotriva amenintarilor globale ale secolului nostru (incalzirea globala, pandemiile, stresul cotidian, terorismul islamic si crizele identitare) s-au naruit in cateva zile. Scene desprinse din cele doua razboaie mondiale ale secolului trecut, sau din razboiul civil spaniol al perioadei interbelice au devenit realitati cotidiene. Valuri de emigranti din Ucraina parasesc tara indreptandu-se catre un Occident care e ultima lor speranta. Acelasi Occident care, imitand parca un comportament impaciuitorist al liderilor interbelici fata de Hitler, a ezitat sa ia masuri timpurii impotriva lui Putin, permitandu-i acestuia sa se creada un lider global fara egal.</p><p></p><p>Dincolo de discursurile emotionale, de promisiunile iluzorii ale liderilor occidentali pentru eroicul popor ucrainean prins intre doua placi tectonice ale lumii contemporane, este evident jocul de putere intre marile puteri la nivel mondial. Fostul hegemon american a inceput sa dea semne evidente de slabiciune, mai ales dupa retragere (prea tarzie) din Afganistan, ceea ce a determinat puterile emergente (reunite generic sub sigla BRICS / Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) sa spere ca pot modifica echilbrul global. De asemenea, fostele mari puteri europene si-au dovedit limitele de abordare (fostele sfere imperiale de influenta) nereusind sa contureze o pozitie comuna in cadrul UE (marcata simbolic de Brexit) si negociind separat cu Rusia furnizarea de resurse energetice necesare continuarii dezvoltarii lor economice (mai ales Germania, care a renuntat la energia nucleara - intr-un impuls pozitiv de ecologizare - dar alegand un tip de energie care a vulnerabilizat-o profund si de care politicienii celor doua mari partide traditionale sunt depotriva vinovati). In aceste conditii, era absolut natural ca Putin sa incerce sa isi recastige fosta sfere de influenta sovietica. Nimeni nu isi inchipuia, insa, in ce maniera...</p><p></p><p>Rusia nu este in prezent nici mai mult nici mai putin decat se stia. Desi se pretinde o putere emergenta, statul rus a suferit o cadere accentuata dupa disolutia URSS, mai ales in termeni economici si demografici. Domnia lui Putin i-a oferit Rusiei iluzia ca poate redeveni un actor global relevant bazandu-se pe exportul de resurse energetice si de armament. Pentru o perioada acest aranjament a functionat si se parea ca Rusia a revenit pentru totdeauna in randul natiunilor civilizate sprijinind o economie globala integrata. Aceasta perceptie se baza pe iluzia ca valoarea elitelor culturale, stiintifice si sportive ruse este o expresie a intregii societati. In schimb, mentinerea la putere a regimului Putin se baza pe supravietuirea sistemului sovietic sub forme usor modificate, bazate pe clientelism, nepotism, darwinism social, militarizare si supunere fata de puternicii zilei pentru a supravietui. In fond, Rusia nu avea nici un fel de traditie democratica, ceea ce si-a pus amprenta asupra evolutiei majoritatii tacute care il sustine pe fostul kaghebist la putere.</p><p>Fara sa exceleze, Putin a reusit, alaturi de sistemul de guvernare mostenit pe care l-a modificat dupa propriile preferinte, denumit verticala puterii sau 'sistema', sa mentina echilibrul intern si sa creeze iluzia posibilitatii revenirii Rusiei in fruntea marilor puteri ale lumii. Acest lucru a beneficiat si de criza acuta de leadership a Occidentului si de idioti utili ca Schroeder si Trump. Timp de peste doua decenii, Rusia a revenit in prim planul evenimentelor internationale, fie ca mediator, fie ca aliat decisiv. Insa ceea ce a creat in 20 de ani este pe cale sa se naruiasca in cateva zile, de cand a atacat, in mod precipitat Ucraina, folosind motive imaginare, provenind din mitologia politica rusa a secolului al XIX-lea.</p><p>Iluzia puterii l-a facut pe Putin sa creada ca poate face orice, in conditiile in care Occidentul pare a fi pe o panta descendenta a evolutiei sale, dupa lupta cu terorismul si cu pandemia. Insa aceasta iluzie nu a luat in calcul faptul ca puterea sa se bazeaza pe falsele premise ale valorii Rusiei in raport cu realitatea unei guvernari falimentare in folosul unei camarile restranse. Astfel, loialitatea a fost confundata cu competenta si cantitatea cu calitatea. Esecul, cel putin asa cum reiese in ultimele zile, de a supune o natiune tanara ca Ucraina, releva slabiciunile capitale ale statului rus. Lipsa desovietizarii adecvate a dus la esecul tranzitiei ruse catre economia de piata si democratie, mascat de conceptul fictiv al 'demodratiei suverane', in fapt autocratie deghizata, o imitatie nereusita a modelului chinez de comunism cu valente capitaliste. Fara o baza economica sustenabila, Rusia dovedeste in aceste zile ca, departe de a fi o mare putere emergenta, este un stat neo-sovietic decadent, care se agata de un incert parteneriat cu China si India pentru a reusi sa supravietuiasca intr-o lume complicata. Bineinteles, pozitia Chinei este importanta si poate genera solutia la problema unui lider imprevizibil de tip Hitler, sau se poate folosi de acesta pentru a isi accelera ascensiunea globala. Alegerea Chinei va determina, insa, viitorul omenirii pentru multi ani de acum incolo, fie sub forma unui nou razboi rece (armele nucleare nu permit un nou razboi mondial in sens clasic) fie a unei competitii dure pe taram economic.<br /></p><p>Indiferent daca va reusi in cele din urma sa cucereasca militar Ucraina (insa fara a o supune, in conditiile in care rusofobia ucrainenilor este in crestere), eroarea strategica a lui Putin nu poate fi ascunsa. Ea se explica prin agatarea acestuia de un trecut sovietic idealizat, care de fapt a capotat in interventia fatala din Afganistan in anii '80 ai secolului trecut. Expansiunea Rusiei nu ii poate garanta securitatea, in conditiile in care ostilizarea Occidentului il face pe acesta din urma mai coerent. Ea poate cel mult sa genereze conditiile interne care au determinat acum un secol revolutia bolsevica si prabusirea imperiului rus. Putin este mai aproape de Nicolae al II-lea decat de Petru cel Mare, in conditiile in care pastrarea statu-quo-ului i-ar fi garantat un mandat pana la decesul natural si un loc sigur in cartea de aur a istoriei Rusiei. Nu trebuie sa uitam ca marea majoritate a liderilor Rusiei fie au murit in functie fie au fost asasinati de propriii supusi. Acum, in schimb, Rusia e din ce in ce mai izolata la nivel international si nimeni nu pare sa castige ceva din aceasta interventie. Greselile strategice se platesc inevitabil, mai devreme sau mai tarziu.<br /></p>George Tiugeahttp://www.blogger.com/profile/05768855053829772873noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5876058823007874327.post-85763054912204784442020-06-30T20:57:00.003+03:002020-06-30T20:57:53.947+03:00Plimbare de seara langa lacul din parcO briza usoara incepuse sa sufle peste lac, trezind ratustele ametite de caldura prea mare a acestui sfarsit de iunie canicular. Oamenii se imbulzeau in parc pentru a mai lua o gura de aer fara mastile impuse de pandemie in spatiile inchise. Doi caini, unul mare, dar inca pui, si unul mic se harjoneau langa mal. Biciclistii si rollerii treceau din cand in cand incercand sa respecte dunga verde trasata pe asfalt si care le era destinata. Cativa batrani isi trageau mastile sub nas ca sa mai poata respira putin in caldura inabusitoare. Doua lebede se zareau in departare plutind catre insula cu vegetatie abundenta, probabil la cuibul lor si la umbra.<br />
<br />
Deodata un sunet incepu sa se auda, mai intai abia perceptibil, apoi mai puternic. Un tanar canta la orga melodii usoare internationale celebre din anii '80, '90 sau 2000. Parea o schimbare binevenita, in comparatie cu muzica aproape funebra care te intampina pe aleea de la intrarea parcului, pusa la dispozitie de primarie, probabil pentru a le aminti pensionarilor de ultimele momente ale vietii lor. Trecatorii incepeau sa se opreasca pentru a asculta muzica de orga a tanarului si uneori recunosteau pasajele. Cativa chiar lasau cativa bani in cutia asezata in fata baiatului, care parea transpus in lumea sa muzicala.<br />
<br />
La un moment dat un batran cu o carja se apropie, abia mergand, de tanar, se apleca usor si lasa 1 leu in cutie. Parca ar spune: "Eu sunt batran si timpul meu se apropie de sfarsit, tu esti tanar si trebuie sa supravietuiesti, altfel vietile noastre se vor fi scurs in zadar. Cineva trebuie sa te ajute si pe tine, daca parintii nu pot mai mult, chiar si un batran ca mine, cu pensia lui infima... Si ce frumos suna muzica, parca imi aminteste de tinerete, o vreme atat de departata, cand eram in putere si mi se parea ca sunt vesnic. Bucura-te de viata, traieste, cu toate greutatile, arata ceea ce poti lumii!" Si apoi se departeaza incet... Si totusi, in ciuda aparentelor total nefaste, parca mai exista o speranta, oricat de mica... In cele din urma viata este cea care invinge.George Tiugeahttp://www.blogger.com/profile/05768855053829772873noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5876058823007874327.post-6903696430581639202020-05-08T14:40:00.001+03:002020-05-09T11:38:46.939+03:00Pandemia ca oglindaMomentele fara precedent prin care trecem la nivel mondial, mai exact pandemia de coronavirus (CoViD 19), reprezinta, dincolo de dezbaterile asupra originii sale (care, fara indoiala, au legatura cu stadiul actual de dezvoltare a umanitatii, fie ca reactie a naturii, fie ca arma biologica), un moment in care putem vedea mai bine cine suntem cu adevarat. In mod concret, pandemia (ca si orice alte criza profunda) functioneaza azi ca o oglinda a ceea ce fiecare dintre noi reprezinta cu adevarat. Se pare ca modul in care reactionam in timpul unei crize scoate la iveala resorturile noastre cele mai intime, prezentandu-ne astfel in toata "splendoarea" noastra celorlalti.<br />
<br />
Astfel, in aceste zile suntem martorii unor comportamente diverse din partea tuturor categoriilor de oameni, mergand de la solidaritate si pana la discursuri ale urii duse la extrem, de la conformism pana la rebeliune deschisa, de la condamnare a presupusilor vinovati pana la gasirea unor solutii inovative. In opinia mea, situatia actuala, cu toate limitarile impuse de masurile preventive ale unor guverne ajunse la disperare din lipsa de solutii viabile, constituie si o oportunitate de a medita asupra modului in care ne dorim sa continuam dupa incheierea restrictiilor, sau cel putin dupa revenirea la o "normalitate" pe care unii o vad imposibila.<br />
<br />
Unul dintre avantajele pe care criza actuala le-a adus este ca nivelul poluarii s-a redus semnificativ, alaturi de reducerea (partiala a) poluarii fonice si de aglomeratii. Totusi, dupa cum am observat, unii nu au putut uita de modelul capitalist muribund si inca mai concep planuri de revenire la economia bazata pe consum si productie de masa. Ceea ce nu inteleg ei este ca modelul economic de dupa criza nu mai poate fi acelasi, decat in conditiile in care vom condamna generatii intregi la austeritate si plata datoriilor. Noul model economic ar trebui sa fie, in opinia mea modesta, unul bazat mai degraba pe schimburile de informatii pe cale virtuala si pe scaderea dependentei de bunurile materiale (cu exceptia celor cu adevarat vitale, cum ar fi hrana), pe generarea de plusvaloare in termeni virtuali, mai degraba decat in termeni de bani si schimburi financiare. S-ar putea sa ma insel, insa scaderea contactului fizic intre oameni in aceasta perioada nu ma poate duce cu gandul decat la un astfel de tipar al societatii.<br />
<br />
Totusi, dependenta de factorii materiali nu va putea fi pusa sub semnul intrebarii in ceea ce priveste obligativitatea de a trai pe Pamant (cel putin pana la colonizarea altor planete, mult peste orizontul nostru de viata). Din acest punct de vedere, ar fi trebuit sa constientizam mai mult faptul ca exploatarea acestei planete la modul in care am facut-o pana acum trebuie sa inceteze, daca ne dorin sa mai pastram ceva din acea "normalitate" dinaintea crizei. Altfel, crizele vor incepe sa se multiplice si nu cred ca vom putea sa continuam sa locuim pe o planeta in continua desertificare si oceanizare (decat daca vom prelua modelul apocaliptic al unor filme precum "Mad Max" sau "Sea World").<br />
<br />
In acest timp insa, unii dintre noi continua sa prospere de pe urma unor activitati reprobabile, cum ar fi taierea padurilor, profitand de complicitatea unor guverne care nu mai reprezinta de mult interesele simplilor cetateni. In aceasta privinta, nu am nici un dubiu: activitatile respective, alaturi de altele asemenea lor (cum ar fi producerea de autivehicule poluante sau de arme biologice) ar trebui incriminate drept crime climatice, pe picior de egalitate cu crimele impotriva umanitatii, iar autorii lor si factorii de decizie care ii protejeaza ar trebui condamnati in consecinta (de preferinta la inchisoare pe viata sau munca pe viata in folosul comunitatii). Doar in acest mod vom putea sa spunem ca am folosit pandemia ca oportunitate si nu ca pretext. George Tiugeahttp://www.blogger.com/profile/05768855053829772873noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5876058823007874327.post-76589712881737940582020-03-02T22:51:00.000+02:002020-03-02T22:51:29.038+02:00Cum as vrea sa fie primarul meuIntr-un film romanesc din anii '80 care este difuzat in prezent lunar la posturile de televiziune din tara noastra ("Extemporal la dirigentie", 1987) profesorul diriginte solicita elevilor de liceu din clasa a IX-a sa dea un extemporal in care sa raspunda la intrebarea "Cum as vrea sa fie dirigintele meu". In contextul apropierii alegerilor locale, cred ca intrebarea s-ar potrivi si candidatilor la functia de primar al localitatilor noastre. In ce ma priveste incerc, mai jos, sa fac un portret conform optiunilor mele personale.<br />
<br />
Astfel, ca om, mi-as dori ca primarul din localitatea in care domiciliez sa fie o persoana modesta, care sa puna faptele inaintea imaginii, sa fie familista, decenta, sa protejeze interesele cetatenilor de rand in locul intereselor de grup, clan sau grup profesional, sa evite sa dea vina pe altii pentru neimpliniri, sa poata sa isi faca autocritica atunci cand este cazul si sa se inconjoare de oameni profesionisti, nu de pile, relatii, rude sau alti oameni "de incredere" si care sa fie primarul tuturor cetatenilor, nu doar a unor grupuri restranse sau a propriilor votanti. De asemenea, mi-as dori ca primarul localitatii mele sa foloseasca mai degraba transportul public decat masina personala sau de serviciu, sa mearga la cumparaturi alaturi de oamenii obisnuiti, sa locuiasca in mod real in localitatea pe care o administreaza, sa nu isi faca vacantele in locuri exotice sau extravagante, sa evite afisarea unui lux deranjant, sa nu isi doreasca sa fie mereu in prim plan, ci mai degraba in fundal ca sa faca lucrurile sa mearga. Nu in ultimul rand, primarul meu ar trebui sa fie o persoana care sa promoveze un mod de viata sanatos, consumul de alimente nechimizate, evitarea folosirii excesive a medicamentelor si protejarea mediului inconjurator.<br />
<br />
Dar, mai mult decat modul in care ar trebui sa arate omul, cred ca mai important e ce ar trebui sa faca acesta. Printe masurile pe care le consider absolut necesare, cel putin in cazul Bucurestiului, se numara urmatoarele masuri: (1) interzicerea inmatricularii de vehicule second-hand; (2) interzicerea accesului masinilor poluante in centrul orasului (referendumul este doar un subterfugiu pentru oamenii politici care nu au curajul sa isi afirme propriile opinii si convingeri si incearca sa se ascunda in spatele publicului; taxele mai mari nu rezolva problema, doar o mercantilizeaza inutil); (3) achizitionarea de vehicule electrice pentru transportul in comun (inclusiv taxiuri) si instalarea de garduri de separare pentru toate liniile de tramvai de pe bulevarde; (4) confiscarea automobilelor parcate ilegal, fara posibilitatea de recuperare si scoaterea lor la licitatie; (5) exproprierea spatiilor abandonate de proprietari si amenajarea lor in interes public (mai ales spatii verzi); (6) interzicerea construirii de cladiri noi in centrul vechi (restaurarea velor vechi ar fi suficienta); (7) supravegherea video a tuturor intersectiilor; (8) revigorarea cailor ferate urbane; (9) dotarea politiei locale cu armament pentru a putea mentine cu adevarat ordinea publica (angajarea persoanelor cu cazier ar trebui sa fie de asemenea interzisa in randul acestui serviciu public); (10) reglementarea circulatiei vehiculelor personale o data la doua zile (numere cu sot sau fara sot, de luni pana sambata); (11) asigurarea unei calitati a apei corespunzatoare la robinete (fara aluviuni si clor); (12) schimbarea conductelor degradate de apa si incalzire centrala; (13) dublarea amenzilor pentru deteriorarea spatiilor publice, folosind filmarile de pe camerele video pentru identificare; (14) asigurarea securitatii in scoli, inclusiv prin amenzi drastice pentru parintii ai caror copii reactioneaza violent (pana la suspendarea alocatiei pe 6 luni); (15) interzicerea taierii copacilor si a constructiilor pe teritoriul parcurilor si padurilor; (16) amenzi drastice pentru proprietarii de animale care nu respecta igiena orasului; (17) demolarea tuturor constructiilor fara autorizatie sau certificat de urbanism; (18) extinderea pistelor pentru biciclisti.<br />
<br />
Acesta ar fi un set minimal care ar trebui respectat, in opinia mea, daca ne dorim sa traim intr-o capitala europeana civilizata. Daca nu... ne meritam soarta.George Tiugeahttp://www.blogger.com/profile/05768855053829772873noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5876058823007874327.post-1091509375047869302020-02-04T23:13:00.001+02:002020-02-04T23:13:53.730+02:00Scurta perspectiva istorica asupra BrexituluiIn urma cu cateva zile Marea Britanie a parasit in mod formal Uniunea Europeana, dupa ce a fost unul dintre principalele state membre ale acestei structuri timp de aproape jumatate de secol. Evenimentul a fost analizat din foarte multe unghiuri, care au scos in evidenta problemele actuale ale proiectului european, revenirea nationalismului pe plan european si mondial sau ascensiunea populismului in democratiile consolidate si mai putin consolidate.<br />
<br />
Cu toate acestea, putine abordari au amintit de traditionala politica britanica a echilibrului puterii la nivel european sau de implicarea sau retragerea periodica a Angliei din jocul geopolitic al continentului caruia, in ciuda insularitatii sale, ii apartine in mod categoric. Daca ne reamintim o serie de episoade istorice care au implicat asa numitul "perfid Albion", evenimentele actuale nu mai par o atat de mare surpriza.<br />
<br />
Astfel, nu trebuie uitat ca inainte de cucerirea romana, insulele britanice au beneficiat de o "splendida" izolare afectata doar de migratia celtica. De asemenea, dupa primul val de "europenizare", prin intermediul influentei romanice, izolarea a continuat pana la colonizarea anglo-saxona si vikinga. Un nou episod de europenizare a fost marcat de colonizarea normanda, sub conducerea lui Wilhelm Cuceritorul (1066-1087), care a marcat intrarea Angliei in concertul crestin vest-european.<br />
<br />
Primul moment de separare clara de politica de tip continental a aparut in timpul regelui Henric al VIII-lea (cel facut faimos de cele sase sotii...), prin intermediul separarii Bisericii Anglicane de Biserica Catolica de la Roma (1534). Faptul ca acest lucru s-a produs in urma unui capriciu amoros al regelui englez nu e o intamplare si arata modul in care politica depinde de personalitatea si viata intima a conducatorilor din orice epoca. Dupa acest episod, Anglia va evolua intr-o putere maritima orientata catre comertul cu intreaga lume, o superputere mondiala care colonizeaza un sfert din lumea cunoscuta.<br />
<br />
Dar puterea britanica decade in urma celor doua razboaie mondiale, care desi castigate secatuiesc economia sa si submineaza integritatea imperiului sau colonial. Astfel ca, Marea Britanie se indreapta din nou catre Europa si devine membra a Comunitatii Economice Europene in 1973. Cu toate acestea, Londra nu s-a simtit niciodata confortabil in cadrul structurilor europene, considerand ca acestea ii limiteaza marja de actiune strategica internationala.<br />
<br />
Si asa ajungem la momentul actual, Brexitul, cand Anglia alege sa paraseasca Uniunea Europeana si sa continue pe propriul drum. Acest lucru este, ca si desprinderea de Roma din evul mediu, un eveniment determinat de o decizie accidentala a unui lider de moment (David Cameron), care a considerat ca orientarea strategica a tarii poate fi folosita in scopuri electorale. Evident, a fost vorba despre o greseala strategica majora, care se va traduce (dupa umila mea parere) in continuarea decaderii fostei puteri coloniale pana la disolutie, in contextul fortelor centrifuge ale partilor sale componente (Scotia, Irlanda de Nord).<br />
<br />
In cele din urma, insa, Anglia nu poate ramane decat temporar in afara jocului de putere european, caruia ii apartine fara echivoc, insa atasamentul sau fata de orice structuri europene nu va fi niciodata total. Asemenea unui cal de rasa capricios, Albionul nu isi va pierde niciodata felul sau unic de a fi, desi va da impresia ca poate juca dupa anumite reguli, insa doar pentru scurt timp si doar atunci cand ii convine. Acest lucru face diferenta intre caii de rasa, care prefera sa moara in felul lor, cu mandrie, si micile martoage de la marginea iarmarocului, care accepta orice stapan, in timp ce viseaza ca devin armasari dupa ce mananca o tava de jaratec...George Tiugeahttp://www.blogger.com/profile/05768855053829772873noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5876058823007874327.post-16284572367134291892019-01-24T13:07:00.000+02:002019-01-24T13:07:15.662+02:00Cateva ganduri la aniversarea a 160 de ani de la Unirea Principatelor RomaneImplinirea a 160 de ani de la evenimentul decisiv al Unirii Principatelor Romane imi prilejuieste o serie de reflectii asupra evolutiei Romaniei si a traducerii sale prin analogia cu viata oameneasca.<br />
<br />
Astfel, momentul din 24 ianuarie 1859 poate fi considerat drept actul de nastere a statului roman modern. Botezul a survenit ceva mai tarziu, in 1862, cand noua structura statala a capatat numele de "Romania". Ulterior, in 1866, la implinirea a 7 ani de existenta, a inceput "scoala" statului roman, prin aducerea la conducerii tarii a Principelui Carol de Hohenzolern-Sigmaringen, un sever "profesor" german. In 1877 a avut loc "majoratul" Romaniei, la implinirea a 18 ani, prin proclamarea independentei de stat fata de Imperiul Otoman, un "parinte" nu prea riguros si cam ramolit. In 1881, la 22 de ani, statul roman si-a luat "licenta", devenind Regat.<br />
<br />
A urmat o existenta tumultoasa, marcata de "criza de la 40 de ani" (la 48 de ani) a Rascoalei din 1907. La 55 de ani, in 1914, "profesorul german" ne-a parasit, iar doi ani mai tarziu a inceput examenul maturitatii, in urma intrarii in razboi. Romania a atins deplina maturitate in 1918, la 59 de ani, devenind Romania Mare, cu fiicele ei, Basarabia, Bucovina, Crisana, Dobrogea, Moldova, Muntenia, Transilvania si fiii Banat si Maramures. Romania Mare a "iesit la pensie" in 1927, in urma mortii Regelui Ferdinand si a lui Ion I.C. Bratianu, la varsta de 68 de ani.<br />
<br />
Batranetea a atins si tara noastra, in 1940, cand, in varsta de 81 de ani, Romania Marea a suferit o serie de amputari (teritoriale) si a inceput sa depinda complet de altii. Dupa o lunga suferinta, Romania (autentica) a murit in 1947, lasand locul fiicei sale nelegitime, Republica Populara Romana, aflata sub tutela Uniunii Sovietice. Romania comunista a fost, asa cum adeseori se intampla, un copil nereusit al unei personalitati mai mari (Romania Mare), cu o evolutie sinuoasa si cu un caracter dubios, imprimat de tutore. In 1989, Romania comunista a lasat locul, la 42 de ani, nepoatei sale, Romania democratica, care si-a inceput existenta prin asasinarea mamei sale autoritare in ziua de Craciun a anului in cauza.<br />
<br />
Romania democratica incearca sa regaseasca o parte din maretia bunicii sale, Romania Mare, insa nu se poate dezbara de educatia primita de la Romania comunista. La majoratul sau, in 2007, ea a devenit membra a Uniunii Europene, un tutore bogat dar nehotarat si capricios. Ajunsa acum aproape de maturitate, e vremea ca Romania sa spuna (in calitate de presedinta a Consiliul UE) ce isi doreste cu adevarat, daca are un plan propriu al vietii sale viitoare sau daca doreste sa continue sa fie doar o intretinuta mai degraba saraca a unei rude mai bogate din strainatate. Dumnezeu sa apere si sa binecuvinteze Romania!George Tiugeahttp://www.blogger.com/profile/05768855053829772873noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-5876058823007874327.post-73779640575165264342018-12-27T13:52:00.002+02:002018-12-28T13:29:32.276+02:00Amintiri din calatorii (VI)Intr-o dupa-amiaza racoroasa de inceput de martie am ajuns, impreuna cu sotia, la Budapesta, capitala Ungariei. Nu era prima mea experienta in frumoasa metropola dunareana, astfel ca asteptarile mele erau destul de ridicate. De aceasta data aveam sa descopar mai in detaliu frumusetile orasului, dupa ce datile trecute nu avusesem timpul necesar decat pentru plimbarea cu vaporasul si centrul pietonal.<br />
<br />
Mai intai am explorat zona din vecinatatea Parlamentului si a Garii de Vest, unde eram cazati, si am descoperit farmecul malurilor Dunarii luminate noaptea. Am gasit si restaurante unde se putea servi mancare traditionala ungureasca la preturi destul de bune. A doua zi am vizitat orasul vechi (Buda), cu zidurile cetatii si Catedrala Sf. Matei, de unde panorama orasului nou impresioneaza orice trecator. Toate vizitele au fost facilitate de reteaua foarte buna a transportului public (metrou, tramvai, autobuz, troleibuz), care acopera orasul in mod eficient. Am remarcat si autobuzele electrice introduse de primaria orasului, care ar trebui sa fie un exemplu si pentru primariile altor capitale europene.<br />
<br />
In schimb, am remarcat si scaderea nivelului de trai al populatiei, fata de vizitele trecute, mai ales ca urmare a masurilor regimului Orban. Astfel, taxele de la casele de schimb valutar mi s-au parut semnificative. De asemenea, oamenii mi s-au parut destul de reci si preocupati de existenta zilnica, in timp ce functionarii vamali mi-au parut cam neglijenti si apatici, cu influente vizibile ale lehamitei orientale. Asta fara sa mai pomenesc de ostilitatea cu care am fost intampinat de sentimentul nationalist maghiar, redesteptat in ultimii ani, atunci cand mi-am mentionat nationalitatea (e drept, mai ales in relatia cu persoane mai in varsta - fiind chiar si injurat in tramvai!). Cred ca e efectul unei presiuni socio-economice mai mari in ultimii ani, care este mascata de mandria nationala, nejustificata de performantele actualului regim. Per ansamblu, mi s-a parut ca tara a regresat fata de inceputul deceniului trecut.<br />
<br />
Revenind in orasul nou (Pesta), am putut vizita Catedrala Sf. Stefan, Monumentul Mileniului, Palatul Vajdahunyad, precum si alte catedrala frumoase. Am apreciat magistrala de metrou M1, inaugurata (nota bene!) in 1906, atunci cand regatul ungar era la apogeu, unde inca se folosesc vagoanele vechi, mai asemanatoare unor vagoneti de mina sau a unui tren din tara piticilor.<br />
<br />
Din punct de vedere al cazarii sau meselor, Budapesta este un oras iresprosabil si un centru turistic de traditie, de unde multi pot invata. Nu pot decat sa recomand vizitarea capitalei Ungariei, situata destul de aproape de Romania si oferind un model eficient de urbanism si conservare a istoriei nationale.George Tiugeahttp://www.blogger.com/profile/05768855053829772873noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5876058823007874327.post-86388461378920755912018-09-21T16:06:00.001+03:002018-09-21T16:06:40.378+03:00Despre interese personale si interes publicExista multe discutii in prezent despre modul in care clasa politica a pierdut legatura cu oamenii simpli si nu mai respecta agenda reala a cetateanului, incercand sa promoveze o agenda a anumitor grupuri de interese sau persoane. Problema rezida, in opinia mea, in modul in care este perceput interesul public de catre factorii de decizie si in neglijarea acestuia in favoarea intereselor personale.<br />
<br />
Evident, fiecare dintre noi are anumite interese personale, la un moment sau altul al existentei noastre, pe care incearca sa le realizeze prin mijloacele pe care le considera adecvate. Insa, atunci cand o persoana se afla intr-o functie publica, realizarea intereselor sale personale trebuie sa se faca in mod separat fata de interesul public pe care il serveste sau doar indirect, in momentul in care satisfacerea interesului public acopera si sfera privata (insa nu in mod intentionat, ceea ce ar constitui un conflict de interese).<br />
<br />
Satisfacerea interesului public apare atunci cand sunt solutionate problemele tuturor cetatenilor (sau macar a marii lor majoritati) si nu doar interesele anumitor grupuri. Din pacate, de prea multe ori interesele de grup trec la noi drept interes public (sau, asa cum clamau anumite forte politice, "interes national"), desi nu au nimic in comun cu acesta. Realizarea intereselor de grup este doar o extensie a realizarii intereselor personale, in acord cu anumite persoane apropiate din anturaj si nu cu intregul demos reprezentat de functia publica. Este ceea ce Aristotel numea in Antichitate oligarhie.<br />
<br />
Tentatia de a urma cu prioritate interesele personale atunci cand anumite persoane ajung intr-o functie publica deriva din "betia puterii" care este prost gestionata, fie din lipsa de educatie, fie din modul egocentric si narcisist de a percepe lumea inconjuratoare (destul de comun in randul celor care ajung la varf, considerat a fi o virtute necesara chiar atingerii pozitiei respective). Astfel, persoana respectiva ajunge sa se considere deasupra tuturor, inclusiv a legii, de neatins, probabil in mod asemanator lui Icar atunci cand reusise sa zboare sau lui Prometeu dupa ce furase focul zeilor. Atitudinea fata de ceilalti incepe sa fie cea a unui semizeu fata de muritorii de rand, ceea ce, departe de a inspira respectul (cel mult frica), duce la indepartarea de demos si la decadere.<br />
<br />
Cred ca persoanele care ajung intr-o functie publica ar trebui ma degraba sa se inspire dintr-unul din indemnurile Mantuitorului Iisus Hristos, care spune "iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti". Doar in acest fel adevaratul spirit al functiei publice va fi atins: acela de a fi in serviciul cetatenilor (vezi varianta engleza "public servant") si nu in folosul propriu sau al grupului din care facem parte. Dar, pentru a ajunge in acest punct, trebuie sa ne lepadam de prostul obicei de a considera functia o ocazie pentru satisfacerea intereselor personale si sa o privim, in schimb, ca pe o oportunitate de a face ceva pentru ceilalti, fara a astepta laude sau multumiri. Doar in acest fel viitorul poate fi mai bun pentru intreaga societate si nu doar pentru o patura ingusta de imbogatiti oportunisti, care nu se gandesc decat la interesul propriu si propria imagine.George Tiugeahttp://www.blogger.com/profile/05768855053829772873noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5876058823007874327.post-55729489761718566612018-07-16T15:49:00.000+03:002018-07-16T15:49:00.201+03:00Concluzii dupa Campionatul Mondial de Fotbal - Rusia 2018Campionatul Mondial de Fotbal, editia 2018, a tras cortina, in urma unei finale care a consemnat un numar de goluri ce nu mai fusese atins din 1966. A castigat Franta, in cele din urma, desi nu a etalat un fotbal spectaculos (poate cu exceptia meciului cu Argentina din optimi, incheiat 4-3). Ca de obicei, Franta castiga jucand nespectaculos, in cel mai pur stil italian (char in lipsa Italiei de la mondial, vizibila, alaturi de cea a Olandei), la 20 de ani (ca in romanul lui Dumas) dupa primul titlu, obtinut pe teren propriu. Avand o echipa cotate printre cele mai valoroase din lume, nu a fost o surpriza ca Franta a castigat, ea stiind sa isi dozeze mai bine fortele atunci cand a avut ocazia (meciul nul cu Danemarca, singurul de la acest mondial, fiind in mod clar un moment de pauza). Asta spre deosebire de Croatia, una dintre revelatiile acestei editii, care a avut calificari spectaculoase, dintre care doua la penaltiuri, dar care nu a mai gasit resursele de a reveni in finala, mai ales in a doua repriza. Totusi, e de remarcat performanta fotbalistilor croati (cea mai buna din scurta lor istorie), care au invins Argentina cu 3-0 in grupe, au eliminat tara-gazda, puternic sustinuta de public si de organizatori si Anglia in semifinale. Croatia a demonstrat ca spiritul neimblanzit ex-iugoslav inca mai exista in aceasta parte a lumii (ezit sa spun balcanic, pentru ca in prezent asta nu are o conotatie pozitiva).<br />
<br />
O alta revelatie a recent incheiatei Cupe Mondiale a fost Belgia, care a etalat un fotbal ofensiv spectaculos si a fost foarte aproape de finala, doar naivitatea in aparare fiindu-i fatal in semifinala cu Franta. Belgienii, beneficiarii unei generatii exceptionale, au imbunatatit palmaresul nationalei prin obtinerea medaliilor de bronz, si au produs una dintre suprizele competitiei prin eliminarea Braziliei in sferturi. Anglia a etalat o echipa tanara de perspectiva, insa a mers mai mult pe eficienta si calcul strategic, care a functionat doar pana la un punct. Totusi, egalarea performantei din 1990 (locul 4) este o realizare notabila, dupa ce generatii mai bune ale Albionului au ratat sanse mari in ultimele decenii.<br />
<br />
Echipele latino-americane nu au stralucit in cadrul competitiei, desi prestatia Uruguayului a fost meritorie, mai ales in partida din optimi cu Portugalia. Accidentarea lui Cavani a slabit mult forta ofensiva a echipei, care a fost invinsa astfel mai usor de catre Franta in sferturi. Brazilia a dat impresia unei prestatii bune, insa egocentrismul lui Neymar a stricat jocul echipei si i-a limitat potentialul apreciabil. Columbia a inceput prost, cu infrangerea suprinzatoare in fata Japoniei, insa a revenit spectaculos, ridiculizand Polonia, una dintre deziluziile europene ale competitiei. Doar sansa a facut ca Anglia sa o depaseasca in optimi, asta mai ales datorita portarului Pickford, care a scris istorie la penaltiuri. Argentina a dezamagit, desi Messi anuntase ca vrea mai mult la ultimul sau mondial. Certurile interne si un antrenor depasit de situatie au fost decisive in prestatia argentinienilor Mexicul a inceput bine, invingand campiona mondiala en-titre, Germania, si Coreea de Sud, dar a terminat slab, cu doua meciuri (cu Suedia si Brazilia) in care a incasat 5 goluri si nu a marcat nici unul.<br />
<br />
Printre surprizele placute s-a numarat Japonia, care si-a egalat cele
mai bune performante (optimi) si a fost aproape de o eliminare suprinzatoare a
Belgiei. Eforturile fotbalistilor niponi au fost remarcabile, insa le-a lipsit inteligenta tactica tipica europenilor si sud-americanilor. De asemenea, Suedia a facut un mondial peste asteptari, desi nu
a excelat la vreun capitol, insa a avut o disciplina tactica de
invidiat.<br />
<br />
Printre marile deziluzii ale mondialului rus s-a numarat in mod clar Germania, care nu a reusit sa iasa din grupe dupa multa vreme. Desi a dat semne de revenire in meciul cu Suedia, nemtii au fost umiliti de o Coree de Sud aproape eliminata, dar care a jucat meciul pana la capatul prelungirilor. Semnele schimbarii de generatii sunt evidente, desi potentialul fotbalului german ramane apreciabil. O alta mare deziluzie a fost Polonia, care nu a reusit sa iasa din singura grupa in care toate oponentele erau extra-europene. De asemenea, Spania s-a autosabotat, in urma demiterii stupide a antrenorului principal cu doar doua zile inaintea competitiei (ca urmare a unei rivalitatii interne duse peste limitele ratiunii) si nu a reusit sa depaseasca zidul rus in optimi. Portugalia a inceput promitator, sub semnul golgeterului Ronaldo, insa a aratat repede limite inadmisibile pentru o campioana europeana (Iranul a fost foarte aproape de o mare surpriza). Elvetia nu a aratat prea multe, decat in primele meciuri (cu Brazilia si Serbia) si s-a oprit in optimi. Serbia ar fi putut mai mult, insa nu a reusit sa se mobilizeze in momentele cheie ale meciurilor decisive. Danemarca a jucat exact atat cat ii era necesar pentru a iesi din grupe, insa a sperat prea mult la penaltiuri in meciul cu Croatia. Peru a etalat un fotbal placut, dar care a devenit eficient prea tarziu. Australia s-a batut admirabil in fiecare meci, insa lipsa valorilor a fost vizibila. Islanda nu a mai suprins ca in urma cu doi ani. Costa Rica nu a mai reusit nici ea rezultatele exceptionale din urma cu patru ani.<br />
<br />
Ca de obicei, tara-gazda a mers mai departe decat ii permitea valoarea reala a jucatorilor (poate ar fi util ca tara-gazda sa nu fie calificata automat, macar pentru corectitudinea competitiei). E de remarcat sacrificarea meciului cu Uruguayul din grupa pentru a rezista apoi eroic atacurilor spaniole din optimi (ceea ce m-a dus cu gandul la razboaiele pe care Rusia le-a castigat in trecut aparandu-se...). Pana la urma, Croatia a pus Rusia la locul ei si a preluat culoarul favorabil care ducea mai repede la Moscova.<br />
<br />
Din pacate reprezentativele africane nu au avut o prestatie prea buna, cu exceptiile partiale ale Senegalului (privata de un loc in optimi de numarul prea mare de cartonase galbene) si Nigeriei (aflata intr-o grupa de foc). Marocul a parut sa aiba o prestatie peste medie, insa eficienta sa a fost redusa, Tunisia s-a trezit prea tarziu, Egiptul a fost doar o umbra, chiar si cu starul Salah in echipa. Insa, asa cum au remarcat multi carcotasi, chiar echipa campioana mondiala, Franta, este dominata de fotbalisti cu origini africane, ceea ce demonstreaza ca potentialul fotbalistic al Africii exista. Intr-adevar, este regretabil ca la mai mult de jumatate de secol de la decolonizare, statele respective nu si-au atins inca potentialul real de dezvoltare, in schimb vedem in fruntea clasamentelor fotbalistice (si nu numai) echipe ca Franta, Anglia, sau chiar Belgia, care ar putea fi considerate reprezentative "imperiale". Pentru echitatea competitiei, ar fi de dorit ca fiecare tara a lumii sa poata alinia cei mai buni jucatori originari de pe teritoriul sau.<br />
<br />
Un real castig al acestei editii a Cupei Mondiale a fost aplicarea tehnologiei video (VAR) in luarea deciziilor, ceea ce a limitat numarul deciziilor discutabile (desi au mai fost, atunci cand arbitrii au refuzat sa vada reluarile...), alaturi de aplicarea criteriului disciplinar (numarul de cartonase) in departajarea echipelor, ceea ce a limitat numarul intrarilor nesportive (un numar record de doar... 3 cartonase rosii). In concluzie, a fost o editie dominata de echipele europene si de rigoarea lor tactica, in defavoarea spiritului creativ latino-american si african, dar cu multe goluri (si autogoluri), unele foarte spectaculoase. Ramane sa vedem cum se va desfasura viitorul mondial, programat in Qatar in luna decembrie 2022, care va constitui un nou experiment al FIFA. Ar fi recomandabil, insa, ca numarul de echipe sa nu fie marit din 2026 (deja prezenta unor echipe de tip Panama sau Arabia Saudita e hilara, permitand aparitia unor golgeteri de ocazie), iar jucatorii sa nu fie atat de obositi dupa sezoanele epuizante din principalele ligi europene.<br />
<br />
George Tiugeahttp://www.blogger.com/profile/05768855053829772873noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5876058823007874327.post-82152958409465338112017-12-31T14:05:00.003+02:002017-12-31T14:05:46.749+02:00Extremele IugoslavieiFosta Iugoslavie a fost o tara fascinanta, cu multe locuri splendide si oameni destoinici si harnici. Din pacate, interesele puterilor occidentale si lipsa de dibacie a conducatorilor locali au determinat disparitia acestui stat acum doua decenii. Cu toate acestea, frumusetea locurilor a ramas si ea merita sa fie descoperita de vizitatori din toate colturile lumii.<br />
<br />
Anul acesta am avut ocazia sa vizitez doua dintre extremele fostei Iugoslavii, Slovenia si Macedonia. Fiind singurele foste republici in care se vorbeste o limba diferita de sarbo-croata, influentele exterioare sunt si mai puternice.<br />
<br />
Am ajuns la Ljubljana intr-o dimineata de iunie insorita, aterizand pe un aeroport inconjurat de paduri. Peisajul muntilor verzi mi s-a intiparit in minte pe toata durata scurtei vizite. In oras am remarcat, in primul rand, castelul situat pe un deal ce domina orasul si la care se poate ajunge cu funicularul modern sau urcand pe jos o poteca abrupta. Foarte bine pastrat si restaurat, acesta mi-a oferit panorame unice asupra orasului. In orasul vechi am putut admira bisericile vechi, pietele largi si cafenelele imbietoare. Influenta austriaca este vizibila si vechile cladiri sunt foarte bine pastrate, amintind de Praga si Salzburg.<br />
<br />
Mergand spre vestul tarii, peisajul montan este treptat inlocuit cu privelistile colinare din apropiere de Gorica, dominate de vita de vie si podgoriile aferente. Micii producatori sunt foarte ospitalieri si au pastrat intact obiceiul primirii vizitatorilor pentru degustari de vinuri. Influenta italiana incepe sa fie mai pregnanta, ca si veselia si relaxarea localnicilor. Intr-un cuvant, desi cu o suprafata mica, Slovenia merita sa fie vizitata si descoperita de toata lumea.<br />
<br />
La extremitatea sudica a fostei Iugoslavii, Macedonia ofera, in ciuda dificultatilor economice, un peisaj montan spectaculos. Cel putin in partea nordica si vestica, soseaua parcurge un traseu care te tine cu sufletul la gura, cu prapastii adanci, dar si cu privelisti extraordinare. Asta si cu ajutorul infrastructurii foarte bune, caracterizata de autostrazi ce taie muntii fara teama, ca un exemplu pentru alte tari din regiune... Zona e locuita de o minoritate albaneza puternica, locuind in satele de pe versanti, si care caracterizeaza un mozaic etnic tipic balcanic. Dansurile locului poarte o amprenta tipic bulgara...<br />
<br />
Ajuns la Ohrid, vechi oras pe malul lacului omonim, din nou cetatea este obiectivul turistic care domina peisajul. Construita in vremea tarilor bulgari din evul mediu timpuriu, ea reaminteste, alaturi de zecile de vechi biserici ortodoxe, de timpurile in care Bizantul era o forta in lume. Orasul vechi are strazi inguste si cladiri ce amintesc de influenta otomana, dar si un amfiteatru grec dainuind din antichitatea elenistica. La malul lacului au impresia ca ai ajuns la capatul pamantului, iar dincolo de acesta incepe Albania si muntii ei. O plimbare cu vaporasul pe lac iti dezvaluie frumosul mal presarat cu hoteluri ce poarta pecetea epocii lui Tito, izvoarele raului care da nastere lacului, dar si Manastirea Sfantului Naum, construita in stanca si adapostind moastele sfantului a carui inima se pare ca se incapataneaza sa bata, asa cum spune legenda... Influenta turca, dar si sarba, este evidenta si la nivel gastronomic. Macedonia (in varianta sa iugoslava) merita sa fie descoperita de cat mai multi turisti din regiune si din intreaga lume.George Tiugeahttp://www.blogger.com/profile/05768855053829772873noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5876058823007874327.post-1581706214643682192017-08-03T15:27:00.004+03:002017-08-03T15:27:48.202+03:00Despre dusmanul de langa noiFrica este unul dintre cele mai puternice sentimente omenesti. Ea este folosita in mod frecvent pentru manipularea unor mari mase de oameni, a unor indivizi influenti, dar si pentru conturarea unor strategii de securitate care ofera un sentiment de siguranta cetatenilor de rand. Originea fricii este de natura emotionala si incercarea de a o controla prin intermediul ratiunii este cel mai adesea sortita esecului.<br />
<br />
La nivelul relatiilor dintre state, frica este folosita cel mai frecvent pentru a justifica actiunile intreprinse impotriva unui actor desemnat ca inamic suprem sau principal dusman. De regula, aceasta desemnare tine seama de istoria relatiilor cu statul respectiv, dar si de perceptia cetatenilor (inclusiv a elitelor) despre acel stat si despre intentiile sale.<br />
<br />
Daca luam statele europene, de exemplu, folosind informatiile disponibile din surse deschise, se poate contura un tablou destul de sugestiv cu privire la statele pe care majoritatea cetatenilor le considera "dusmani" principali. Evident, e vorba de perceptiile lor, care nu concorda intotdeauna cu realitatea, dar care sunt cauzate de evenimente reale ale trecutului mai mult sau mai putin indepartat.<br />
<br />
Astfel, cel mai des pomenita tara este (deloc surprinzator) Rusia, considerata principalul inamic in tarile baltice, Finlanda, Polonia, Ucraina, Romania si Georgia. Privita din punct de vedere geografic, situatia releva faptul ca e vorba de tari din vecinatatea Rusiei, cu care aceasta a avut conflicte in trecut sau mai recent si carora le-a ocupat parti din teritoriu. Putem conchide ca este vorba despre un dusman istoric.<br />
<br />
Pe locul doi in acest clasament este Serbia, mentionata de majoritatea cetatenilor statelor din vecinatatea sa vestica, care au facut parte la un moment dat din fosta Iugoslavie (cu exceptia Macedoniei si Sloveniei, si cu includerea Albaniei). Ramasitele emotionale ale conflictelor interetnice de la sfarsitul secolului trecut se regasesc, astfel, si in prezent.<br />
<br />
Locul al treilea este impartit intre Turcia si Statele Unite. In cazul Turciei, perceptia de dusman este preponderenta in Grecia, Bulgaria si Cipru, din nou tari vecine care au avut conflicte cu statul turc in trecut (in principal vizand castigarea independentei). In cazul Statelor Unite (actor extra-european, nota bene!), perceptia e prezenta in Rusia (evident!), Belarus, dar si in Serbia. Daca in primele cazuri este vorba despre ecouri ale Razboiului Rece, in ultimul caz bombardamentele NATO din 1999 nu au fost uitate. De remarcat, insa, pozitia comuna a celor trei care sunt si destul de apropiate ca relatii bilaterale in toate domeniile.<br />
<br />
Mai exista si alte rivalitati, vizand perceptiile despre Germania (prezenta in memoria ostila a britanicilor si danezilor) si Marea Britanie (amintita de francezi si irlandezi), insa acestea sunt mai mult rivalitati regionale. Sunt interesante si cazurile Olandei, unde principalii "dusmani" sunt considerati marocanii, respectiv al Turciei, unde "dusmanii" sunt, evident, kurzii. Majoritatea fricilor este, insa, prezenta in Europa Centrala si de Est, zona in care lipsa unei prosperitati comparabile cu vestul continentului lasa loc temerii ca trecutul se poate oricand intoarce, cu tot arsenalul suferintelor indurate. Totusi, nu trebuie uitat ca este vorba doar despre perceptii...George Tiugeahttp://www.blogger.com/profile/05768855053829772873noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5876058823007874327.post-46229271465888338552017-03-05T13:23:00.001+02:002018-08-23T15:56:59.493+03:00Despre dezvoltare si pacatul originar al marilor puteriIn lumea de astazi intalnim adeseori opinia conform careia tarile dezvoltate din vestul Europei si nordul Americii reprezinta un model pentru toate tarile lumii. Acest model de succes s-ar baza pe un tipar socio-economic superior tuturor celorlalte, intemeiat pe asa-numita "etica protestanta" promovata de Max Weber. Conform acestuia, civilizatia occidentala a progresat atat de mult datorita accentului pus pe munca productiva, inovatie si gandire rationala. Toate celelalte civilizatii ar fi inferioare pentru ca nu au aceleasi valori.<br />
<br />
Rationamentul respectiv este, insa, doar partial adevarat. Asa cum regimurile totalitare ale secolului XX au pus accentul pe propaganda, ca forma de promovare subiectiva exaltand caracteristicile pozitive si ignorand elementele negative, mitizarea modelului occidental nu are nici o legatura cu realitatea, ci mai mult cu propaganda.<br />
<br />
Intr-adevar, daca ne raportam la prosperitatea materiala, la standardul de viata, la dezvoltarea economica si avansul fata de restul lumii, societatea occidentala este superioara oricarei alte societati. Insa, daca analizam pe ce se bazeaza acest avans, ne dam seama ca el nu se datoreaza, de fapt, unui model social mai de succes decat altul, ci mai mult oportunitatilor si conjuncturii. Mai toate tarile din fruntea clasamentelor dezvoltarii (economice, socio-umane) sunt foste imperii coloniale (chiar si tarile nordice, Statele Unite si Rusia) care au exploatat alte zone ramase mai sarace in prezent. Astfel, punctul de plecare al dezvoltarii lor (in mod similar cu dezvoltarea statelor fost comuniste din Europa Centrala si de Est) a fost diferit fata de punctul de plecare al altor tari, care nu au beneficiat de acest avantaj, unele dintre ele plecand chiar cu un handicap in urma colonizarii (Africa, America Latina, Asia de Sud-Est, Orientul Mijlociu). Din acest punct de vedere, fostele colonii sau tarile mai mici (printre care si Romania) nu aveau cum sa ajunga la acelasi grad de dezvoltare cu fostele metropole, in ciuda celor doua razboaie mondiale (care, insa, au afectat toate tarile, nu doar pe cele dezvoltate) sau a diverselor modalitati contemporane de redistribuire a bogatiei in lume. Exceptiile pot fi considerate Australia, Canada si Noua Zeelanda, care s-au dezvoltat mai de timpuriu pe cont propriu, fiind dominioane britanice.<br />
<br />
Situatia poate fi analizata in mod analog daca avem in vedere diferentele de dezvoltare ale zonelor adiacente, cum ar fi Romania fata de vecinele de la vest (Ungaria, fost regat medieval, Serbia, fost hegemon, alaturi de Croatia, in cadrul unei federatii) sau Vietnam fata de China etc. Privind din aceasta perspectiva, nu pot decat sa constat ca in realitate nu exista un model socio-uman superior fata de celelalte in lumea actuala, fiecare civilizatie avand potentialul initial de a se dezvolta armonios, daca ar fi fost lasata din afara sa isi respecte coerenta socio-economica interna. De asemenea, diferentele din prezent sunt doar rezultatul conditiilor subiective care au marcat istoria fiecarei tari si nu reflecta in nici un caz superioritatea vreunui model in fata altuia. De aceea, consider ca imitarea asa ziselor "modele de succes" din lumea occidentala in alte tari ale lumii este sortita esecului (nici chiar fondurile europene nu pot crea o poveste de succes) si singura cale prin care o tara se poate dezvolta in mod durabil este elaborarea propriului sau model (conform experientei chineze, de exemplu).George Tiugeahttp://www.blogger.com/profile/05768855053829772873noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-5876058823007874327.post-42552592526728936102016-12-31T14:05:00.000+02:002016-12-31T14:05:03.161+02:00Caracteristici generale ale unui concediu petrecut in RomaniaRomania dispune de nenumarate obiective turistice care merita sa fie descoperite de cat mai multi oameni, atat din tara cat si din strainatate. Pornind de la acest principiu, am ales sa imi petrec concediul de vara din acest an in tara, din dorinta de a explora locuri in care nu mai fusesem, cum ar fi Cazanele Dunarii si Muntii Retezat.<br />
<br />
Alegerea mea a fost in mare parte inspirata, pentru ca am putut vedea locuri cu adevarat spectaculoase ale tarii noastre, insa experienta mi-a prilejuit si scurte consideratii privind calitatea serviciilor turistice din Romania. Drumul pana la Cazanele Dunarii m-a facut sa redescopar zonele colinare ale Olteniei, ce par atat de linistite in comparatie cu vacarmul asurzitor al Bucurestiului cotidian. Apoi, zona Cazanelor m-a impresionat profund, incepand cu Orsova si fatada sa danubiana extinsa si continuand cu tarmul stancos al Serbiei vecine, golfurile si meandrele tarmului romanesc, statuia lui Decebal de la Mraconia si numarul in crestere de pensiuni in satele din zona. Pe langa aceste aspecte, insa, serviciile turistice au lasat de dorit, desi preturile incep sa se apropie de cele europene. Mai precis personalul din zona (cu precadere la restaurante) este insuficient si destul de putin instruit, fiind compus in majoritate din tineri care lucreaza sezonier. Pacat, insa, ca patronii respectivi incearca sa obtina maximum de profit cu investitii insuficiente in resursa umana (inclusiv la nivelul salariilor)! De asemenea, o minima investitie in prezentarea obiectivelor ar aduce poate mai multi turisti straini in aceasta zona care merita sa fie vizitata.<br />
<br />
Mergand apoi spre Retezat, am putut descoperi splendidul oras Caransebes, loc de nastere al primului Patriarh al Romaniei, Miron Cristea, dar si (coincidenta sau nu) al actualului premier desemnat. Am fost impresionat de cladirile centrului vechi pastrate in conditii foarte buna, dar si de ospitalitatea oamenilor locului si de preturile foarte convenabile. Orasul ar merita poate sa fie mai mult popularizat ca destinatie turistica, impreuna cu zona Muntilor Banatului din apropiere.<br />
<br />
Retezatul a fost o confirmare a asteptarilor initiale, o oaza de liniste, pace si... lipsa semnalului GSM, ceea ce poate fi uneori si o binecuvantare (totusi, Internetul a patruns deja mult mai adanc in regiune!). Aerul proaspat al padurii ne-a umplut de o noua energie si somnul a devenit mult mai odihnitor. Totusi, preturile serviciilor din zona s-au situat la un nivel poate prea mare in raport cu ceea ce se ofera... In cadrul escapadei din aceasta superba regiune, am putut vizita si ruinele cetatii Ulpia Traiana Sarmisegetuza si Manastirea Densus, vestigii ale istoriei noastre milenare si ale continuitatii daco-romane in acest spatiu. De asemenea, am fost impresionat de Castelul Huniazilor din Hunedoara, un giuvaer ce poate rivaliza oricand cu orice castel din vestul Europei, dar si de Lacul Cincis din apropiere.<br />
<br />
In concluzie, avem o tara cu multe locuri minunate, insa pentru a le putea valorifica din punct de vedere turistic e nevoie de un accent mai mare pe calitatea serviciilor prestate, nu doar pe profitul imediat. Investitia in resursele umane este esentiala, iar amabilitatea si zambetul gazdelor nu ar trebui sa lipseasca, in ciuda lipsurilor materiale inerente. Pentru aceasta, insa, am avea nevoie de mai multa intelegere intre noi si de colaborare cu semenii nostrii, si mai putin de interese divergente de grup si de conflicte inutile. Ceea ce trebuie sa intelegem este ca nu putem reusi singuri pe aceasta lume, doar impreuna cu ceilalti ne putem apropia de realizarea viselor noastre. George Tiugeahttp://www.blogger.com/profile/05768855053829772873noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-5876058823007874327.post-29737444594832861362016-11-29T13:32:00.000+02:002016-12-31T13:34:51.625+02:00Citybreak de martie la CracoviaIntr-o dimineata racoroasa de martie, dupa un zbor cu escala la Varsovia, am aterizat, impreuna cu sotia, pe aeroportul Ioan Paul al II-lea din Cracovia. De mult imi doream sa ajung in aceasta veche capitala a statului polonez despre care auzisem multe lucruri bune. Dupa un drum cu autobuzul catre centrul orasului, am ajuns la hotelul la care eram cazati, chiar in apropiere de centrul istoric.<br />
<br />
Orasul ne-a satisfacut pe deplin asteptatile, uneori chiar depasindu-le. Primul lucru cu care am venit in contact a fost ospitalitatea si deschiderea polonezilor, care ne-a facut sederea si mai placuta. Apoi, gastronomia poloneza a fost, de asemenea, pe gustul nostru, cu o bogatie de oferte, incluzand supa de sfecla si varietatea de preparate (bineinteles, cu carne...).<br />
<br />
Plimbarea pe strazile orasului ne-a prilejuit intalnirea cu o societate vie si civilizata, desi temperatura scazuta ne-a impiedicat sa vedem tot ce planuisem. Totusi, am reusit sa descoperim o parte din obiectivele cele mai cunoscute, cum ar fi Piata Centrala, Orasul Vechi, Castelul Wawel sau cartierul evreiesc (Kazimierz). De asemenea, am putut vizita Muzeul Etnografic, Vechea Sinagoga si muzeul subteran al Pietei Centrale (cu multe dispozitive multimedia infatisand istoria Poloniei). O experienta deosebita a fost vizitarea salinei Wieliczka, una dintre cele mai vechi si mai mari din lume, unde am petrecut trei ore de plimbare prin galeriile foarte frumos amenajate. Peste tot am remarcat curatenia si ordinea pastrata de polonezi, grija fata de aspectul exterior al locurilor si pastrarea exemplara a vechilor cladiri de patrimoniu.<br />
<br />
Impresia generala a fost aceea a unei societati foarte avansate si civilizate, alaturi de serviciile turistice impecabile, desi Polonia nu e considerata, de obicei, o atractie la nivel mondial. Pot spune, fara nici o ezitare, ca am vizitat cea mai dezvoltata si bine organizata tara a Europei Centrale si de Est, un model pentru toate celelalate tari din regiune, desi conducerea politica a momentului nu pare sa fie la aceeasi inaltime, cel putin partial. Cred ca ar fi bine ca Romania sa ia exemplul Poloniei pentru a ajunge la un nivel de civilizatie la fel de ridicat.<br />
<br />
<br />George Tiugeahttp://www.blogger.com/profile/05768855053829772873noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5876058823007874327.post-10361631316505037062016-05-29T13:57:00.001+03:002016-05-29T13:57:42.584+03:00Moartea fotbalului sportivCaderea cortinei peste sezonul fotbalistic la nivel de cluburi imi prilejuieste cateva reflectii asupra stadiului la care a ajuns asa-numitul "zeu-fotbal" in anul de gratie 2016. Din pacate, cred ca moartea marelui fotbalist si antrenor olandez Johan Cruyff, atunci cand am exclamat "fotbalul a murit!", marcheaza sfarsitul unei epoci si intrarea intr-o alta, cu alte valori si resorturi.<br />
<br />
Privind catre cele cinci mari ligi europene de fotbal, se pot observa cateva fenomene oarecum constante. Printre echipele retrogradate gasim echipe de traditie cu renume, cum ar fi Aston Villa, Newcastle United, VfB Stuttgart, Stade Reims sau Hellas Verona. In schimb, printre castigatoare regasim echipa surpriza Leicester City sau echipa seicilor Paris-St. Germain, alaturi de obisnuitele Bayern, Barcelona si Juventus. Factorul comun al acestor rezultate este lipsa banilor pentru unii si disponibilitatea lor pentru altii.<br />
<br />
Astfel, fotbalul din ziua de azi nu mai reprezinta doar un fenomen social animat de pasiunile sportive, ci din ce in ce mai mult o afacere in care lipsa profitului genereaza falimentul. Acest lucru inseamna si ca, in goana pentru profit, se imagineaza competitii din ce in ce mai multe si mai complexe (Champions League, Europa League, Euro cu 24 de echipe etc.) care epuizeaza componenta umana (jucatorii), dintre care unii ajung sa moara pe teren (vezi si cazul Ekeng).<br />
<br />
Privind in paralel si pastrand proportiile, in fotbalul romanesc am asistat la retrogradarea echipelor fanion Petrolul Ploiesti si Poli Timisoara (chiar si intr-o forma reinventata) si la triumful Astrei Giurgiu, o echipa inventata de un latifundiar contemporan aflat momentan la inchisoare pentru vina de a face orice pentru a obtine profitul. Asta in defavoare altui latifundiar, fost puscarias si fariseu de profesie, care confunda marfa cu ambalajul. Las la o parte modul de desfasurare al competitiei, menit sa satisfaca foamea de bani a televiziunilor autohtone si sa mentina la suprafata un fotbal aflat in faliment cronic, desi e total inadecvat pentru o tara ca Romania (ca marime si clima)...<br />
<br />
Din punctul meu de vedere, aceasta evolutie nu face decat sa goleasca de continut si acest fenomen unic, aparut ca modalitate de distractie pentru mase (in incercarea de a canaliza impulsurile de violenta inerente, dinspre razboi spre sfera civila, dupa 1945) si sa-l transforme intr-o simpla activitate de consum in modul de productie capitalist in care traim, fara sa ne mai gandim la oameni, la identitatea lor si la dorintele lor. Totul se reduce la profit si orice iese din aceasta logica este condamnat ca fiind revolut, inadecvat si depasit (prin urmare demn de a fi abandonat si anulat). In schimb, promovam activitati ca pariurile sportive, care nu fac decat sa creeze sclavi umani intr-o mare retea de indobitocire generala (pe langa alte retele de dependenta al caror nume nu le mai pomenesc aici), alaturi de denaturarea rezultatelor sportive pe teren.<br />
<br />
Cred ca ar trebui sa fim mai atenti la ceea ce facem, pentru ca golirea de continut a vechilor activitati ne poate intoarce inapoi in era dezlantuirii instinctelor primare ale umanitatii, printre care violenta este cea mai periculoasa. Atunci cand alegem sa uitam de istoria si identitatea noastra (in acest caz, de echipele de traditie pe care alegem sa le desfiintam cu totul), pur si simplu ne pierdem busola si nu mai stim in ce directie sa mergem. Aceasta dezorientare sociala este samanta noului conflict dintre noi, de care multi nu suntem constienti si dupa care poate multi nu vom supravietui. Singura noastra speranta este sa nu uitam de radacinile noastre, de ceea ce reprezentam (chiar si simbolic) si sa nu confundam scopul (bunastarea noastra materiala si spirituala) cu mijloacele (bani, profit, castiguri vremelnice).<br />
<br />
<br />George Tiugeahttp://www.blogger.com/profile/05768855053829772873noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5876058823007874327.post-526338696942285942015-12-29T13:51:00.001+02:002015-12-29T13:51:11.810+02:00Vacanta de Rusalii la RomaPerioadele scurte de vacanta sunt de obicei mai greu de programat, intrucat timpul avut la dispozitie este mai redus, iar transportul la destinatie trebuie sa fie cat mai rapid. Un concept care a venit in sprijinul mini-vacantelor prilejuite de diverse sarbatori publice este cel de "city-break", care permite vizitarea unui oras in doar 3-4 zile la un pret avantajos. Bineinteles, vizita este doar pretextul pentru cunoasterea superficiala a obiectivelor, urmand ca o vacanta mai generoasa sa contribuie la explorarea acestora in detaliu.<br />
<br />
Cu ocazia mini-vacantei de Rusalii am avut ocazia sa calatoresc, impreuna cu sotia, la Roma, folosind o astfel de oferta. Calatoria a meritat, pentru ca am putut cunoaste legendara "cetate eterna", atat de mult laudata de-a lungul timpului. Calatoria a fost efectuatat cu avioanele companiei Alitalia, o oferta destul de mediocra dar satisfacatoare, chiar daca serviciile de pe aeroportul din Roma nu s-au ridicat la inaltimea unor asteptari de altfel destul de modeste (contrar asteptarilor nu am avut loc alaturi de sotie la intoarcere, oferindu-mi-se doar privilegiul de a sta in primul loc dupa clasa business, poate pentru a putea savura mirosul de mancare in timp ce serveam... biscuitii de la economic).<br />
<br />
Dincolo de aceste detalii minore, orasul mi-a aratat multe locuri frumoase, care merita vizitate, printre care, la loc de cinste se numara Forumul Roman, pe care orice descendent al vechii Rome ar trebui sa-l cunoasca si care trezeste un fior inegalabil pentru noi romanii (alaturi de Columna lui Traian). Las la o parte Colloseumul, unde cozile interminabile fac sa dispara orice bucurie a descoperirii. Si aici gazdele mai au de lucrat... In schimb, sistemul de metrou, chiar si cu doar doua linii si igiena precara a statiilor, reuseste sa acopere destul de bine orasul (extinderea sa va contribui neindoielnic la un acces si mai bun). Astfel, faptul ca am fost cazati la marginea metropolei nu s-a simtit. S-a simtit, insa, superficialitatea tipic latina a hotelierilor, care nu au ascuns in nici un moment ca scopul lor este profitul si mai putin satisfactia clientilor...<br />
<br />
Cu ajutorul vremii bune am descoperit si alte locuri interesante, cum ar fi Circul Maxim, malurile Tibrului, Piata Spaniei, Piata Navona, Piata Cavour, Palatul Barberini, Castelul Sant'Angelo, Villa Borghese, catedralele Santa Maria Maggiorre, San Giovanni din Lateran si multe alte locuri incantatoare. La loc de cinste ramane vizitarea Vaticanului (muzeele si Basilica San Pietro), un loc plin de o bogatie artistica greu de imaginat, dar si de multi turisti care intretin bogatia materiala a Statului Papal, mentinandu-l ca stat aparte inca viabil.<br />
<br />
In mod natural, din punct de vedere gastronomic bucataria italiana este capabila sa satisfaca orice gusturi. Din punct de vedere social, insa, capitala Italiei de astazi ofera spectacolul deloc placut al unei lumi pestrite in care comerciantii ambulanti de origine imigranta pot fi intalniti la tot pasul, intr-o foma de semi-cersetorie nedemna, tolerata de statul gazda (ca sa nu mai amintim de formele de cersetorie ale conationalilor nostri indicand falimentul absolut al liderilor nostri politici). Vazut inainte de inceperea crizei imigrantilor, acest fenomen nu poate decat sa ilustreze mentinerea ipocrita a diviziunilor dintre saraci si bogati la nivel mondial de catre tarile dezvoltate si interesul celor din urma de a valorifica saracia primilor. Lucrurile se pot, insa, intoarce impotriva celor ce se afla vremelnic in frunte...<br />
<br />
In concluzie, Roma este un oras care trebuie vizitat, insa fenomenul "mezzogiorno" din Italia este vizibil (doar prin comparatia pe care o pot face cu Florenta si Venetia). Curatenia orasului este un punct slab la care mai e mult de lucru (inca nu am fost la Napoli, deci nu am termeni de comparatie cu sudul profund...), daca e sa ne gandim ca exista si o taxa de oras de 6 euro/zi (de care am aflat in ultima zi la hotel, agentia de turism oferind informatii vagi despre acest lucru...), ce indica un oarecare grad de "civilizatie". Insa, asa cum spune un proverb romanesc, "la pomul laudat sa nu te duci cu sacul", asa ca si la nivel turistic nu stii niciodata ce colturi interesante poti descoperi oriunde in lume.George Tiugeahttp://www.blogger.com/profile/05768855053829772873noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5876058823007874327.post-6282778936051875952015-05-10T14:55:00.002+03:002015-05-10T14:55:37.554+03:001 Mai la OlanestiZiua de 1 Mai a intrat in randul sarbatorilor traditionale romanesti, intr-o perioada in care natura se trezeste la viata si timpul frumos permite iesiri mai frecvente din mediul citadin. Anul acesta, am decis, impreuna cu sotia, sa mergem intr-un loc pe care il exploram pentru prima oara, Baile Olanesti. Cunoscut, in mod obisnuit, ca baza de tratament pentru persoanele varstnice, locul s-a dovedit a fi, in cele din urma, un colt splendid asezat intre paduri de foioase si conifere, pe malul raului omonim. <br />
<br />
De data aceasta, contrar obisnuintei de a merge cu transportul public, am mers cu masina mica in calitate de sofer incepator la al doilea drum mai lung din viata. Obsinuit cu drumurile de ses, ma asteptam ca serpentinele dintre Pitesti si Rm. Valcea sa fie mai dificile. In schimb, am subevaluat comportamentul confratilor soferi din trafic, desi mi-am pus preventiv semnul galben de incepator. Pe autostrada lucrurile au stat destul de bine, facand abstractie de numarul mare de masini, banda din dreapta fiindu-mi prieten statornic in cea mai mare parte a timpului, pana cand am intalnit tiruri sau masini uitate de timp. De la Pitesti, traficul s-a aglomerat simtitor, coloana intinzandu-se pe cativa kilometri.<br />
<br />
Din pacate unii confrati, soferi de tir au fost contrariati de prezenta mea in trafic si au inceput sa claxoneze sustinut pentru a ma depasi. Am acceptat acest lucru, desi manevrele lor si ale altor soferi mi s-au parut cel putin iresponsabile. Acest lucru mi-a evidentiat doua lucruri: (a) necesitatea imperativa a construirii cat mai rapide a unei autostrazi intre Pitesti si Sibiu, unde traficul este intotdeauna intens (indiferent de ce sustin alti neaveniti); (b) nevoia unei re-evaluari a soferilor de pe drumurile patriei (in special a celor profesionisti), dintre care majoritatea nu au ce cauta acolo, cel putin din punct de vedere al integritatii psihice...<br />
<br />
Ajunsi pe serpentine, coloana care se rasfirase s-a adunat din nou in apropiere de Dedulesti, unde isteria micilor facea ca drumul sa devina greu practicabil. Mi se pare deja exagerat acest mod de a sarbatori prin umplerea burdihanelor, fara a mai lua in seama pe ceilalti si modul lor de a sarbatori. Poate ar trebui ca aceste moduri de "celebrare" sa inceapa sa fie cenzurate printr-o re-educare generala a maselor pentru a aprecia mai mult calitatea. Dar pentru asta ar fi nevoie de un sistem de educatie performant...<br />
<br />
Trecand prin Rm. Valcea am avut reale dificultati in identificarea drumului, atat spre Olanesti, cat si spre Bucuresti, la intoarcere. Experienta mi-a amintit de drumul precedent pin Buzau, cand am avut reale dificultati in descoperirea garii centrale... Cred ca ar fi nevoie sa gandim mai bine orasele noastre, sa le facem mai primitoare pentru turisti, altfel riscam sa pierdem acest potential imens pe care il avem. In cele din urma, concediul la Baile Olanesti a fost in regula, poate cu exceptia personalului din restaurante si hoteluri, care poate ar trebui sa inteleaga in cele din urma ca depind de clienti si nu viceversa, si sa fie mai amabili, mai prietenosi, mai deschisi. Totusi, morala experientei este ca ma voi gandi mult mai bine inainte sa plec in concediu prin tara la zile de sarbatoare, cel putin cu masina mica...George Tiugeahttp://www.blogger.com/profile/05768855053829772873noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5876058823007874327.post-72933787831694468142015-01-20T17:16:00.000+02:002015-01-20T17:16:17.762+02:00Despre Statul Islamic, terorism si ciocnirea civilizatiilorIn zilele ce au urmat recentelor atentate teroriste de la Paris, mass-media a fost cuprinsa de o frenezie extraordinara a dezbaterilor privind acest fenomen, in fapt o continuare a dezbaterii de dupa 11 septembrie 2001, de data aceasta pe coordonate franceze. Dincolo de diversele abordari, cred ca este cazul sa fim mai atenti la ceea ce a cauzat aceste evenimente dar si ascensiunea ingrijoratoare a Statului Islamic din Irak si Siria, atat pe termen scurt cat si pe termen lung. Identificarea cauzelor reale ar putea sa ne conduca catre noi solutii ce se pot dovedi mai productive decat cele adoptate pana acum.<br />
<br />
Se spune adesea ca terorismul bazat pe fundamentalismul islamic ar fi un fenomen propriu tarilor musulmane si populatiile respective sunt predispuse la asa ceva. E drept ca interpretarile radicale ale Coranului au avut si acest efect. Insa, pentru a lamuri cauzele conflictului mai vechi dintre crestini si musulmani trebuie sa ne intoarcem in istorie la modul in care cele doua religii s-au ciocnit si au coexistat. Astfel, atunci cand musulmanii au cucerit anumite teritorii de la crestini, ei au creat cadrul unei coexistente pasnice, in schimbul unor masuri simbolice de supunere (altfel n-ar mai fi "Islam"!), insa nu au impus modul lor de viata decat celor care au vrut sa il adopte.<br />
<br />
In schimb, crestinii, atunci cand au cucerit teritorii de la musulmani, au impus valorile lor populatiei locale, ca fiind "superioare". Acest lucru a devenit evident in perioada coloniala, cand musulmanii au fost umiliti in repetate randuri (ultima oara, in momentul crearii Statului Israel, dar, militar, si in Afganistan si Irak), fiind considerati inferiori si... dispensabili. Cred ca nimeni nu ar admite ca, in propria sa casa, un musafir temporar sa isi impuna propriile conditii, oricat ar parea ele de bine justificate. In urma acestor agresiuni, asistam la raspunsul partii radicale a Islamului, care este doar o replica palida in oglinda a cuceririi de tip colonial vest-european din sec. al XIX-lea si inceputul sec. al XX-lea.<br />
<br />
In cazul Statului Islamic, aparitia sa este rezultatul direct al interventiei coalitiei conduse de Statele Unite in Irak si al incurajarii razboiului civil din Siria. Astfel, interventia din Irak a inlaturat regimul minoritar sunit si l-a inlocuit cu o federatie anarhica, dominata de siitii pro-iranieni. Totul in numele instaurarii democratiei si eliminarii armelor de distrugere in masa, dar, de fapt, in scopul exploatarii mai facile a unor resurse petroliere. Dupa ce a devenit evident ca fortele de ocupatie nu vor putea fi niciodata acceptate de irakieni, indiferent de religie, ele au fost retrase, lasand in urma un regim neconsolidat, macinat de rivalitatile regionale, in care sunitii au fost deliberat marginalizati. In mod firesc, ei s-au reorientat catre Statul Islamic, care le promite recapatarea gloriei de alta data.<br />
<br />
In Siria, unde acest Stat a luat nastere, regimul minoritar alawit a fost contestat si s-a declansat un razboi civil bazat tot pe diferentele religioase sectare. Destabilizarea a creat terenul fertil pentru teroristii Al-Qaeda, care au renascut si s-au emancipat pe teritoriul Siriei, formand grupul aparte al Statului Islamic. In fond, ei nu au facut decat sa sfideze o serie de granite coloniale care au impartit arbitrar arabii suniti din Orientul Mijlociu intre Marile Puteri si care nu au acordat kurzilor o independenta de altfel pe deplin meritata (lupta lor din prezent este laudabila, chiar si impotriva Statului Islamic). In concluzie, problemele actuale isi au radacinile chiar in interventiile occidentale in regiune si in incercarea de a forta anumite populatii sa traiasca dupa reguli care le sunt straine si de neinteles si care nu vor fi niciodata acceptate pe deplin si de bunavoie.<br />
<br />
Astfel, s-ar putea ca solutia pentru incetarea violentei sa nu fie o sporire a cheltuielilor pentru aparare ale statelor europene, care vor genera, inevitabil, o noua "dilema a securitatii" in spirala intre crestini si musulmani (dar si in relatia cu alti actori), ci intelegerea ca evitarea conflictului este conditionata de dreptul fiecarei societati de a-si alege modul in care doreste sa traiasca, in mod liber, fara ocupatii si interventii (sau influente) exterioare. In loc sa se gandeasca la interventii costisitoare, Occidentul (si alti actori globali) ar trebui mai degraba sa isi retraga toate trupele care se afla pe teritoriile altor state pentru interese economice indoielnice si mai degraba pentru suprematie la nivel global, lasand civilizatiile diferite (care exista, indiferent de globalizare sau de pretentia ca ar exista o cultura universala secularizata) sa isi gestioneze singure viitorul, in propriul lor sistem regional, cu propriile forme de guvernamant (mai mult sau mai putin democratice, in functie de evolutia fiecareia), cu propriile reguli de conduita, cu propriile sisteme economice si de securitate. Amestecul civilizatiilor nu duce decat la confuzie si conflict (situatia imigrantilor este exemplul cel mai pregnant), iar folosirea violentei nu da nastere decat la un nou ciclu de violente. Pacea este rezultatul coexistentei pasnice in acord cu natura organica a fiecarei societati.<br />
<br />
<br />
<br />George Tiugeahttp://www.blogger.com/profile/05768855053829772873noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5876058823007874327.post-85070048787088059062014-12-30T13:40:00.001+02:002014-12-30T21:09:47.095+02:00Scurte consideratii privind puterea executivaSfarsitul de an constituie un moment prielnic pentru reflectie, la adapostul linistii zilelor de sarbatoare care contrasteaza cu nebunia cotidiana din timpul anului. Folosesc acest prilej pentru a emite o serie de concluzii la care am ajuns la acest sfarsit de an, sub impactul ultimelor evenimente electorale, in privinta puterii executive din Romania si din alte state ale lumii.<br />
<br />
Prin natura sa, puterea executiva este cea care are cel mai mare impact asupra vietii de zi cu zi a cetatenilor. Intruchiparea sa este, de obicei, o personalitate care se afla la conducerea statului si/sau guvernului, inspirata de pozitia traditionala a suveranului, monarh, papa sau presedinte. Analizand o serie de tipuri reprezentative de executiv, se desprind o serie de concluzii interesante. Las la o parte aici modelele statale de tip parlamentar (Germania, Marea Britanie, Italia), in care pozitia presedintelui sau monarhului este, de obicei, decorativa, primul ministru fiind cel care reprezinta executivul in urma alegerilor legislative.<br />
<br />
Astfel, in cazul Frantei, presedintele este cel care detine cea mai mare parte a puterii executive, mostenire a puterii absolute a monarhilor francezi, inca de pe vremea lui Ludovic XIV, consolidata de personalitati politice si militare marcante precum Napoleon Bonaparte sau Charles de Gaulle. Presedintele poate numi sau revoca primul ministru, care trebuie sa puna in opera politica sa guvernamentala. De aici rezulta un raport clar de subordonare ierarhica, ce nu poate fi pusa in discutie decat de o majoritate politica opusa in cadrul parlamentului, caz in care se impune coabitarea sau presedintele dizolva parlamentul. De regula, in acest ultim caz, primul ministru devine principalul competitor pentru viitoarele alegeri prezidentiale, insa totul are loc intr-un cadru constitutional precis definit.<br />
<br />
In cazul Statelor Unite, presedintele este chiar seful guvernului, dar autoritatea sa este limitata de Congres, expresie a intereselor statelor componente si a cetatenilor. Astfel, exista o separatie clara a puterilor in stat, dar in contextul controlului Congresului asupra masurilor propuse de presedinte, ca modalitate de a evita exercitarea unei puteri absolute.<br />
<br />
In cazul Rusiei, autoritatea presedintelui reflecta autoritatea traditionala a tarilor, care nu era limitata de nici o alta putere. Rolul primului ministru este de a pune in aplicare politicile elaborate de presedinte, iar parlamentul are doar un rol secundar in elaborarea legilor. In acest context, presedintele, care este ales de cetateni in mod direct, este depozitarul principal al executivului, nefiind limitat decat formal de constitutie (dovada si driblarea limitei celor doua mandate consecutive de catre Vladimir Putin in 2012).<br />
<br />
Ajungand, in cele din urma, la Romania, se poate observa ca, din punct de vedere constitutional, puterea executiva revine, in mod formal primului ministru, dar in practica revine si presedintelui. Acesta este considerat moderator al sistemului politic, insa prerogativele de care dispune il fac un competitor permanent al primului ministru (chiar si atunci cand provin din acelasi partid sau alianta politica). Acest mod de lucru este mostenit de la modelul monarhiei constitutionale existente in Romania inaintea regimului comunist, dar si de la anii dictaturii ceausiste. Astfel, seful statului, care in mod formal se situeaza in afara sistemului politic, se implica in mod activ in politica executiva, lasand la o parte contrasemnarea tuturor actelor guvernamentale si legislative, prin numirea primului ministru dupa alegeri, prin posibilitatea de a dizolva parlamentul in anumite conditii, prin initierea de referendumuri, prin numirea unor inalti magistrati si functionari publici etc. Bineinteles, fiecare personalitate a avut propriul sau mod de a exercita puterea executiva in Romania, ceea ce mi-a adus in atentie paralelismul interesant cronologic (si poate ciclic), intre cei patru monarhi romani si primii patru presedinti ai Romaniei democratice.<br />
<br />
In consecinta, indiferent de cei care se afla in functiile respective, relatia dintre seful statului si seful guvernului din Romania nu poate fi armonioasa in actuala configuratie constitutionala, ea generand o rivalitate permanenta, mai ales prin tentatia permanenta a sefului statului de a controla situatia si a sefului guvernului de a conrabalansa aceasta tendinta cu ajutorul parlamentului. Rezultatul este un blocaj institutional sau intarzierea unor politici necesare, ceea ce este clar in defavoarea tarii. Solutia poate fi o clarificare a raporturilor constitutionale in urma unei revizuiri mai mult sau mai putin substantiale, dar care sa puna in prim plan interesul tarii si nu al unor persoane mai mult sau mai putin vremelnice.George Tiugeahttp://www.blogger.com/profile/05768855053829772873noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5876058823007874327.post-47427534871068829492014-09-05T16:50:00.002+03:002014-09-09T17:28:33.991+03:00Sub cerul ToscaneiO calatorie in Italia poate parea pentru multi dintre romani o chestiune banala, in contextul in care multi dintre conationalii nostri au ales sa isi castige existenta in tara "sora" cu forma de cizma. Deja exista o serie intreaga de prejudecati, unele inculcate si de filmele cu mafioti, despre nivelul precar al acestei tari si despre asemanarile cu tara noastra. Totusi, realitatea poate surprinde uneori perceptiile apriorice si le adauga nuantele necesare pentru a contrazice stereotipurile.<br />
<br />
Luna trecuta m-am aflat intr-un scurt concediu, impreuna cu sotia, in regiunea Toscana, la invitatia unui vechi prieten din copilarie care lucreaza acolo de peste un deceniu. Cu aceasta ocazie, am putut evalua la fata locului, atat frumusetile mult laudate de toate ghidurile turistice cat si aspecte ale vietii cotidiene italiene. Mai intai, am avut ocazia sa apreciez legatura feroviara dintre Bologna si Florenta, una de mare viteza, in timpul careia am calatorit cu 300 de km/h (un nou record pentru mine!). Pe langa acest detaliu, faptul ca linia ferata trecea pe distanta de 80 de km prin 75 de km de tunel mi s-a parut remarcabil (o calatorie "cu metroul" intre doua orase aflate la 80 de km distanta e o realizare!) si demn de imitat de constructorii nostri autohtoni (ca solutie la impasul reprezentat de... munti).<br />
<br />
Ulterior, am putut admira frumoasa zona Chianti (celebra pentru vinurile sale), cu dealurile sale nesfarsite pline de vita de vie si paduri. Mi-au placut foarte mult casele vechi, cu ziduri pastrate de secole, dar renovate si aranjate in cea mai buna traditie "germana", desi ne aflam in inima Italiei. Am aflat mai apoi ca statul italian permite cu greu construirea de noi imobile si favorizeaza mai degraba restaurarea caselor vechi. Interesanta conceptie despre pastrarea patrimoniului si a istoriei locale si nationale! Poate ar trebui sa luam si noi exemplul de la ei, pentru ca peisajul nostru urban (daca nu si rural) arata ingrozitor de pestrit, iar cladirile moderne inestetice au napadit centrul Bucurestiului, fara nici o grija fata de trecut, planuri de urbanism etc.<br />
<br />
Am admirat apoi zonele naturale protejate, chiar in contextul in care erau locuite. Grija fata de animale si habitatul lor mi s-a parut impresionanta, fata de ceea ce ma asteptam sa gasesc, cunoscand faima de vanatori ai celor din Occident. Iata ca si in acest domeniu se pare ca suntem mai putin sensibili decat ei (chiar si fata de italieni, "fratii" nostri latini!). In acelasi timp, fiecare colt al regiunii era promovat in mod corespunzator, chiar daca istoria sa nu era chiar impresionanta, insa fiecare bucata de istorie era valorificata turistic la maximum. Fiecare piatra reprezenta ceva din trecutul regiunii sau tarii. Lucrul acesta mi-a devenit si mai evident dupa vizitarea Florentei, Sienei si vechii republici Lucca, unde bogatia arhitecturala, artistica si estetica m-a lasat efectiv cu rasuflarea taiata. Am vazut cladiri ridicate in cateva sute de ani de oameni care nu se gandeau prin prisma limitei temporale a vietii lor, ci prin perspectiva continuitatii asigurate de comunitati unite.<br />
<br />
Acest aspect al unitatii comunitatilor locale mi-a devenit evident dupa contactul cu oamenii. Bineinteles, am urmarit cu greu, cu bruma mea de italiana, debitul lor verbal si comunicarea lor ca mod de a trai, insa mi-am dat seama ca ele vin din obisnuinta de a interactiona in mod constant si pozitiv cu comunitatea in care traiesc. Chiar daca uneori acest lucru poate parea artificial, el iti transmite o stare pozitiva, in care oamenii din jur sunt gata sa iti sara in ajutor la nevoie (remarcabil cazul unui trecator orb care a fost ghidat de un ospatar pe langa mesele unei cafenele, ca sa nu se incurce in ele) si nu trec nepasatori pe langa tine ca pe la noi (mostenirea comunista a lasat, din pacate, urme adanci...).<br />
<br />
In aceasta atmosfera cordiala, pigmentata ici-colo de conationali de-ai nostri veniti pentru desfasurarea altor activitati "mai putin productive", am reusit sa vad monumentele clasice ale Florentei, ca Domul, Piata Senioriei, Palazzo Vecchio, Palatul Pitti, Gradina Boboli, Capelele Medici si mai multe biserici vechi din centrul istoric, Galeriile Uffizi, Ponte Vecchio. Am vizitat de asemenea Siena, o mica cetate medievala, cu al sau Campo, loc al faimoasei curse de cai Palio, intre cartierele orasului, cu Palatul Senioriei, cu superba sa catedrala gotica si cu stradutele inguste in urcare sau coborare. Mi-a placut si micutul oras Lucca, cu pietele sale neregulate si zidurile orasului vechi pastrate in intregime. Nu am fost, insa la fel de impresionat de Pisa, unde, in afara Campului Miracolelor cu al sau faimos Turn Inclinat si Domul, pesiajul industrial a inceput sa predomine. Langa Pisa, insa, am putut admira locul de varsare al fluviului Arno in Marea Tireniana, un loc unde ape de culori diferite se intalnesc, avand pe fundal Muntii Apenini.<br />
<br />
In mod firesc, am apreciat si bogatia gastronomica a regiunii, bazata pe paste si pizza, dar nu numai. Spre deosebire de alte tari din vest vizitate, am observat ca preturile variau in functie de zona si de standard, ceea ce indica grija deosebita fata de satisfacerea interesului turistului. Oricum, Italia nu poate fi considerata o tara unde sa nu ai ce manca sau ce bea... In rest, m-am infiorat de viteza cu care soferii italieni de autobuz abordau serpentinele din deluroasa zona Chianti, in timp ce flecareau cu pasagerii din fata pe care pareau sa-i cunoasca de o viata, am observat multimea de scutere, utile in marile orase cu trafic intens, am respirat din plin aerul curat de padure din rezervatia unde am fost cazat si am savurat inghetata disponibila la tot pasul... pana m-a lasat gatul...<br />
<br />
Desi nu am vizitat toata Italia, ci doar parti ale nordului si centrului sau, pot spune ca impresia proasta pe care o aveam pana acum despre aceasta tara (in comparatie cu Franta sau tarile nordice) a fost gresita. Standardul sau de viata este remarcabil, demn de a constitui un model pentru tara noastra (de aici si incapatanarea compatriotilor nostri de a reusi acolo). Daca pana acum consideram Franta ca modelul demn de urmat pentru viitorul Romaniei, acum pot spune ca si Italia ar putea fi un model pentru noi. Insa mai avem mult de lucrat pentru a ajunge la acest nivel, in primul rand la mentalitatea oamenilor, care trebuie sa inteleaga ca orice colt de tara le apartine, chiar daca nu sunt proprietari cu acte, si trebuie sa aiba grija de el ca de propriile bunuri, pentru ca el reflecta gradul lor de civilizatie, de educatie (sau lipsa lor). Ei trebuie sa inteleaga ca nu pot astepta la nesfarsit ca altcineva sa vina si sa le dea ceva pe degeaba, daca ei nu fac nimic pentru a merita acest lucru (uneori valoarea se naste si din munca voluntara...). Si asta am invatat de la "fratii nostri latini" din tara in forma de cizma, renumita ca fiind un cosmar pentru ceilalti vest-europeni...George Tiugeahttp://www.blogger.com/profile/05768855053829772873noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5876058823007874327.post-66297009560404335422014-07-16T22:52:00.001+03:002014-07-16T23:05:30.553+03:00Cupa Mondiala 2014 la final - concluziiCampionatul Mondial de fotbal din Brazilia s-a incheiat, insa dezbaterea si interpretarea rezultatelor abia acum incep. Dincolo de cifrele competitiei supreme a fotbalului international, se pot desprinde anumite concluzii despre stadiul la care a ajuns acest fenomen social de masa.<br />
<br />
Victoria Germaniei a fost incontestabila, ea reflectand conceptia colectiva a jocului, proprie fotbalului teuton, dar si o seriozitate si o constanta tipica a natiunii germane. Pe langa jocul propriu zis si componenta sa fizica, nu putem trece cu vederea si faptul ca rezultatul reflecta nivelul investitiilor facute de federatia germana de fotbal (printre care si construirea unui centru de pregatire propriu in Brazilia, care a fost lasat pentru folosire gazdelor turneului), investitii care nu ar fi fost posibile in lipsa unei situatii economice bune a tarii. Aceasta din urma contrasteaza cu problemele existente in tarile sud-europene sau sud-americane. Dar lucrurile sunt ceva mai complexe...<br />
<br />
La nivelul echipelor europene nu putem ignora prestatiile lamentabile ale Angliei, Italiei, Spaniei, Portugaliei si chiar Rusiei. Acest lucru poate fi pus pe seama unor intreceri interne (care genereaza grosul jucatorilor prezenti in loturile lor) lungi si obositoare care au fost comprimate in vederea pregatirilor pentru Mondiale. Jucatorii europeni nu si-au aratat adevarata valoare si au parut depasiti de miza intrecerii (sau poate chiar indiferenti). In acelasi timp, nu se pot neglija si o serie de elemente locale, cum ar fi clima (temperaturi ridicate si umiditate mare), calitatea gazonului sau diferenta de fus orar, care au afectat in mod negativ prestatia echipelor respective. Principala problema este, insa, programul marilor campionate europene care, de dragul profiturilor, exploateaza in mod exagerat jucatorii, transformandu-i in roboti ce trebuie consumati si inlocuiti pe banda rulanta, fara nici un pic de atentie fata de limitele lor umane (si aici s-ar putea discuta si despre impactul dopajului si al steroizilor sau al flagelului pariurilor sportive). Singurele evolutii pozitive ce pot fi remarcate au fost cele ale Olandei (cu un antrenor "genial" experimentat si o echipa tanara si promitatoare, dar, ca de obicei, ghinionista sau uneori neinspirata), Belgiei, Frantei, Elvetiei si chiar a Greciei (care ar trebui sa ne sensibilizeze in perspectiva intalnirilor directe).<br />
<br />
Daca e sa ne referim la echipele sud-americane, care au fost mai in elementul lor la acest turneu, nu am apreciat deloc prestatia Braziliei, care a dezamagit in cele din urma, desi semnele declinului erau previzibile inca din grupe si din optimi. Fara o strategie coerenta, cu un antrenor la varsta pensionarii si mizand prea mult pe public, Brazilia se poate declara multumita cu un loc in careul de asi (ultimul). De altfel, turneul a demonstrat ca, in ciuda laudelor aduse acestei puteri emergente, mai sunt inca multe lucruri de rezolvat, cum ar fi persistenta unor inegalitati si inechitati sociale flagrante, sau o crima organizata consolidata, care nu pot fi mascate de cateva stadioane (fie ele si pline) si alte elemente de infrastructura.<br />
<br />
Prestatia Argentinei a fost o surpriza, desi vedetele prezente au justificat performantele, insa cu o evolutie mai degraba "italiana", bazata pe o defensiva solida si contraatacuri. Atunci cand a trebuit sa construiasca, Argentina a avut probleme (vezi meciurile cu Iran si Elvetia). Un titlu mondial ar fi fost putin cam mult... Columbia a realizat cea mai buna performanta din istoria sa, care putea fi si mai buna daca n-ar fi survenit teama de a elimina Brazilia in sferturi. Impresii bune au lasat si Chile si chiar Uruguay (minus gestul iresponsabil caracteristic al lui Suarez, care a afectat prestatia generala a echipei).<br />
<br />
Cea mai mare supriza a constituit-o prestatia selectionatei statului Costa Rica, cu greu previzibila inaintea competitiei. Dupa ce a reusit sa castige o grupa cu trei campioane mondiale (castigatoare insumate a sapte titluri!), costaricanii au ajuns pana in sferturi, reusind performanta de a nu pierde nici un meci. Merita sincere felicitari, mai ales ca jucatorii din lot nu evolueaza in campionate de top (poate fi si asta o explicatie!). De altfel, majoritatea selectionatelor din emisfera vestica au avut prestatii remarcabile (Mexic si Statele Unite, printre ele), dovedind ca proximitatea geografica are un rol important la un campionat mondial. Evolutii meritorii a avut si Alegeria, care a amintit de marea echipa din anii '80.<br />
<br />
In rest, ceea ce ramane este faptul ca Europa a invins din nou in lupta cu America de Sud (factorul socio-economic nu poate fi neglijat, in ciuda crizei), ca Germania a reusit, dupa trei intrari consecutive in careul de asi, sa isi apropie victoria (ceea ce demonstreaza tenacitatea care ar trebui sa caracterizeze orice astfel de demers), ca Brazilia a "reusit" contraperformanta de a stabili scorul maxim al unei semifinale chiar pe teren propriu, ca Franta pare sa isi construiasca o noua echipa de perspectiva si ca fotbalul mondial evolueaza catre jocuri extrem de echilibrate, in care rezultatul este stabilit de precizia la fazele fixe, de calitatea rezervelor de pe banca si, in cele din urma, de rezistenta psihica si fizica a jucatorilor.<br />
<br />
De acum revenim la fotbalul intern (sau nu, in functie de compania de cablu...), la eternele scandaluri minuscule pentru probleme cotidiene derizorii, in speranta ca viitorul va aduce si lucruri bune, desi lipsa de experienta, amatorismul si fatarnicia conducatorilor nu par sa ne dea prea multe sperante. In cele din urma, norocul poate juca un rol decisiv...<br />
<br />George Tiugeahttp://www.blogger.com/profile/05768855053829772873noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5876058823007874327.post-26543791099143428302014-04-27T13:37:00.001+03:002014-04-27T13:39:42.847+03:00Despre Ucraina si tendintele imperialiste ale RusieiIn ultimele luni au fost dezbatute pe larg problemele ridicate de tensiunile politice din Ucraina si interventia Rusiei in Crimeea. Dincolo de multiplele detalii si complicatii care au fost abordate de specialisti si nespecialisti pe toate canalele mediatice, cuprinzand o gama larga de pareri mai mult sau mai putin partizane, propagandistice sau cu adevarat avizate, as dori sa emit cateva idei care mi se par importante, din modesta mea pozitie de simplu observator al spatiului ex-sovietic.<br />
<br />
Astfel, s-a vorbit pe larg despre problemele structurale ale Ucrainei, izvorate din diviziunea existenta intre estul si vestul tarii si din modul de formare si dezvoltare a acestei tari, vecina directa a Romaniei. Nu voi intra in detalii lingvistice si etnologice, dar as putea remarca faptul ca, departe de a fi o simpla diviziune est-vest, diferentele regionale din cadrul Ucrainei merg mai mult catre o separare neta intre partea de centru-vest si cea cea de sud si est, reliefata de toate rezultatele alegerilor din ultimul deceniu.<br />
<br />
Asa cum a aratat si interventia Rusiei in Crimeea, partea de sud a Ucrainei prezinta cele mai mari riscuri de securitate geopolitica, deoarece aici este concentrata majoritatea populatiei rusofone, dar si cele mai importante resurse industriale ale Ucrainei, constituind, in acelasi timp, interfata catre Marea Neagra. Bineinteles, gradul de rusofonie al zonei este variabil, fiind preponderent doar in Crimeea (cu o larga majoritate) si regiunile Donetk si Lugansk (cu majoritate absoluta), respectiv Odessa (cu majoritate relativa), in celelalte regiuni existand doar minoritati importante. Aici, insa, trebuie scos in evidenta si faptul ca, pe langa diferentele dintre rusi si ucraineni, relatate pe larg de mass-media, elementele comune nu pot fi neglijate (cum ar fi apropierea lingvistica, inclusiv ca alfabet, si rolul determinant al culturii ruse in formarea culturii ucrainene / sau viceversa, daca vorbim de Rusia Kieveana). Astfel, elementele de nuanta sunt de natura sa complice si mai mult analiza, totul reducandu-se in cele din urma la chestiuni de optiune si oportunitate politica (interna) de moment si multi factori emotionali supradimensionati mediatic in mod inutil.<br />
<br />
Fara a mai lungi discutia, cred ca rolul decisiv in aceasta criza geopolitica ii revine Rusiei si analizarea pozitiei sale trebuie realizata cu mai mare atentie, pentru a putea dimensiona mai bine raspunsul strategic al Occidentului (NATO si UE, in esenta). Asa cum aratam intr-o postare precedenta ("Europa noilor imperii"), Rusia este unul din actorii europeni de tip imperial (alaturi de Germania, Marea Britanie, Franta si Turcia), ale carui strategii trebuie privite in aceasta perspectiva, si nu doar prin prisma unui simplu stat-natiune, membru al unei aliante geostrategice menite sa-i asigure securitatea economica si politico-militara. Rusia este un generator de securitate, evident in folosul sau, de aceea actiunile sale nu se raporteaza la nici o regula de drept international, care este de fapt folosit doar ca justificare ulterioara a unei actiuni mult mai pragmatice.<br />
<br />
De aceea, in opinia mea, actiunile prezente ale Rusiei nu trebuie sa constituie o surpriza, ele fiind doar manifestarea unei strategii bine puse la punct la Moscova. Aceasta a inceput in 1999, odata cu extinderea NATO si interventia militara a aliantei nord-atalntice in Kosovo. Pentru a intelege mai bine, trebuie constientizat faptul ca securitatea Rusiei este conceputa, inca de pe vremea lui Petru cel Mare, in doua cercuri concentrice din jurul nucleului statului rus (suprafata actuala a Federatiei Ruse), care au fost ocupate in diverse etape mai mult sau mai putin: primul cerc, incluzand teritoriile de astazi ale Bielorusiei, Ucrainei, Republicii Moldova, Georgiei, Armeniei, Azerbaigeanului, Kazahstanului, Kirghistanului, Uzbekistanului, Tadjikistanului si Turkmenistanului, reprezinta zona de influenta a Rusiei, in care aceasta trebuie sa joace rolul principal, fara nici o ingerinta externa; al doilea cerc, format din teritoriile actuale ale Finlandei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, regiunii Kaliningrad, Poloniei, Slovaciei, Ungariei, Romaniei, Serbiei, Bulgariei, Marii Negre, Iranului, Afganistanului, Mongoliei si Coreei de Nord, este zona-tampon in care Rusia doreste sa aiba un oarece impact, pentru a-si securiza sfera de influenta.<br />
<br />
Astfel, in 1999, cand NATO sa extins spre est prin includerea Poloniei si Ungariei si a intervenit militar in Kosovo, Rusia a perceput acest lucru ca o evolutie periculoasa pentru securitatea sa si a schimbat tactica (pana atunci deschisa catre Occident), aducand la putere un reprezentant al aripii verticalei guvernamentale favorabile refacerii statutului de putere imperiala. In 2004, cand Romania si Bulgaria au aderat la NATO, alaturi de Tarile Baltice, Rusia a resimtit acest lucru ca o apropiere a NATO de granitele sale si de restrangere a spatiului-tampon. In 2008, cand Georgia si Ucraina au fost aproape de aderarea la NATO, Rusia a considerat acest lucru ca o amenintare directa la securitatea sa si a actionat militar in Georgia. Actiunea actuala de anexare a Crimeii nu este decat o continuare a interventiei din 2008. Rusia trece, prin aceste interventii, de la logica coexistentei pasnice, cu spatii-tampon, la logica confruntarii de tip "razboi rece", cu contact direct intre blocuri rivale, considerand ca Occidentul a facut primul pas in acest sens, prin inglobarea de noi aliati din sferele sale de securitate.<br />
<br />
Raspunsul Occidentului la aceasta strategie geopolitica nu a fost pe masura. Daca de la Uniunea Europeana nu ne puteam astepta mai mult in conditiile actuale, se presupune ca Statele Unite dispun de o mai mare clarviziune strategica, in calitate de singura superputere mondiala. In schimb, in perioada 2001-2008, ele au fost implicate intr-o lupta inutila si costisitoare in Afganistan si Irak, impotriva unui terorism pe care ele-insele il generasera cu un deceniu si jumatate mai devreme. Nota bene, Rusia a salutat implicarea Statelor Unite in Afganistan, si a sprijinit-o, sacrificand un pion din cercul secundar pentru mentinerea securitatii in cercul primar. Ea ar putea face un pas in fata, insa, prin cooptarea unor tari asiatice din cercul secundar in Uniunea Eurasiatica si in Tratatul de Securitate Colectiva. Iata de ce, trecand peste scenariile vehiculate in prezent, incluzand posibile partitii ale Ucrainei (care nu sunt imposibile, cu exceptia iluziei pastrarii Kievului in tabara occidentala), Occidentul (NATO/UE) nu trebuie sa fie suprins de o interventie rusa mai extinsa in Ucraina (care o considera o regiune de granita a sa, asa cum sugereaza si numele atribuit tarii), ci trebuie sa decida ce fel de raspuns ofera (neaparat simetric), pe baza carei strategii si pentru obtinerea carui rezultat. Altfel, toata retorica publica nu este decat praf in ochi si circ pentru oameni care isi pun mai mult problema obtinerii painii de toate zilele...George Tiugeahttp://www.blogger.com/profile/05768855053829772873noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5876058823007874327.post-1828447190721245242014-01-29T15:12:00.002+02:002014-01-29T16:37:09.874+02:00Despre transportul urban ecologicAsa cum spunea marele scriitor Gabriel Garcia Marquez, gradul de civilizatie al unei tari este dat de gradul de folosire a transportului in comun atat de catre oamenii simpli cat si de catre elite. As indrazni sa plusez fata de aceasta afirmatie si sa spun ca gradul de folosire a transportului in comun ecologic intr-un oras ofera indicii importante despre civilizatia respectivei comunitati. Asta nu inseamna ca aceste indicii sunt o regula absoluta, dar totusi se pot trage concluzii interesante asupra interesului autoritatilor locale fata de conditiile de viata ale cetatenilor pe care ii pastoresc vremelnic.<br />
<div>
<br /></div>
<div>
Pentru a clarifica lucrurile, as preciza ca prin transport urban ecologic inteleg acel tip de transport care dauneaza cel mai putin mediului natural prin producerea poluarii, adica (in ordinea prioritatilor) troleibuze, tramvaie si metrou. Exclud taxiurile, intrucat, ca orice autoturisme care functioneaza pe baza combustibililor fosili, ele contribuie la cel mai mare grad de poluare a aerului si a mediului ambiant. In afara de acest lucru, contrar opiniei majoritatii taximetristilor, ele nu reprezinta transport public (asigurat din bani publici), ci privat (ca si microbuzele).<br />
<div>
<br /></div>
<div>
In vederea evaluarii situatiei din principalele orase ale Romaniei, am intreprins o analiza succinta a transportului in comun disponibil in fiecare dintre ele. Am luat in calcul in principal orasele cu peste 100.000 de locuitori, dar si resedintele de judet si municipiile mai importante. Astfel, cel mai bine la capitolul transportului urban ecologic stau, asa cum era de asteptat, Municipiul Bucuresti, care dispune de retelele cele mai extinse de troleibuz, tramvai si de singura retea de metrou din tara (care, nota bene, ar trebui extinsa in mod prioritar), dar si Cluj-Napoca (troleibuz si tramvai), Timisoara (unde exista si un proiect de metrou sau tren urban), Galati, Ploiesti (ambele cu troleibuz si tramvai) si Craiova (tramvai si troleibuz in proiect). Ceva mai slab stau orase ca Brasov, Baia Mare, Piatra Neamt si Targu Jiu (unde exista troleibuze) sau Iasi, Oradea, Braila, Arad, Sibiu si Botosani (unde exista tramvaie). Totusi, in cazul Iasiului, Brailei si Sibiului, deciziile din trecut de a renunta la troleibuze sunt regretabile, indiferent de justificarile lor punctuale.</div>
</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Restul municipiilor resedinta de judet stau prost, asta mai ales din cauza deciziilor de a renunta la retelele de troleibuz (Satu Mare, Suceava, Targoviste, Slatina) sau de troleibuz si tramvai in mod concomitent (Constanta). In acest ultim caz, se impune o atentionare a locuitorilor din municipiul respectiv fata de modul in care sunt tratati de autoritatea locala, care prefera sa cotizeze in dreptul comerciantilor de combustibil fosili in loc sa asigure un oras curat. (In acest caz, recunosc, sunt subiectiv, pentru ca e primul loc unde am vazut troleibuze cand eram mic si disparitia lor a constituit un soc pentru mine, asemanator celui de dupa demolarea unui monument care nu mai poate fi recuperat) Asta in timp ce orase mult mai mici, precum Medias (care nici nu e resedinta de judet - nota bene) inca folosesc troleibuze sau proiecteaza introducerea lor (Vaslui). In alte municipii nici nu s-a pus, insa, problema unui astfel de transport.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Consider ca modul in care municipalitatea asigura mijloace de transport ecologic trebuie sa constituie un criteriu important in selectarea celor care ne reprezinta. Nu de alta, dar s-ar putea sa ne trezim ca locuim in orase in care aerul e greu de respirat si in care copiii nostri trebuie sa traiasca si sa se dezvolte normal, ceea ce e aproape imposibil. Bineinteles, existenta acestor mijloace de transport concomitent cu cele poluante nu rezolva complet problema. Dar asta e o alta discutie la care poate voi mai reveni ... </div>
George Tiugeahttp://www.blogger.com/profile/05768855053829772873noreply@blogger.com0