Despre interese personale si interes public

Exista multe discutii in prezent despre modul in care clasa politica a pierdut legatura cu oamenii simpli si nu mai respecta agenda reala a cetateanului, incercand sa promoveze o agenda a anumitor grupuri de interese sau persoane. Problema rezida, in opinia mea, in modul in care este perceput interesul public de catre factorii de decizie si in neglijarea acestuia in favoarea intereselor personale.

Evident, fiecare dintre noi are anumite interese personale, la un moment sau altul al existentei noastre, pe care incearca sa le realizeze prin mijloacele pe care le considera adecvate. Insa, atunci cand o persoana se afla intr-o functie publica, realizarea intereselor sale personale trebuie sa se faca in mod separat fata de interesul public pe care il serveste sau doar indirect, in momentul in care satisfacerea interesului public acopera si sfera privata (insa nu in mod intentionat, ceea ce ar constitui un conflict de interese).

Satisfacerea interesului public apare atunci cand sunt solutionate problemele tuturor cetatenilor (sau macar a marii lor majoritati) si nu doar interesele anumitor grupuri. Din pacate, de prea multe ori interesele de grup trec la noi drept interes public (sau, asa cum clamau anumite forte politice, "interes national"), desi nu au nimic in comun cu acesta. Realizarea intereselor de grup este doar o extensie a realizarii intereselor personale, in acord cu anumite persoane apropiate din anturaj si nu cu intregul demos reprezentat de functia publica. Este ceea ce Aristotel numea in Antichitate oligarhie.

Tentatia de a urma cu prioritate interesele personale atunci cand anumite persoane ajung intr-o functie publica deriva din "betia puterii" care este prost gestionata, fie din lipsa de educatie, fie din modul egocentric si narcisist de a percepe lumea inconjuratoare (destul de comun in randul celor care ajung la varf, considerat a fi o virtute necesara chiar atingerii pozitiei respective). Astfel, persoana respectiva ajunge sa se considere deasupra tuturor, inclusiv a legii, de neatins, probabil in mod asemanator lui Icar atunci cand reusise sa zboare sau lui Prometeu dupa ce furase focul zeilor. Atitudinea fata de ceilalti incepe sa fie cea a unui semizeu fata de muritorii de rand, ceea ce, departe de a inspira respectul (cel mult frica), duce la indepartarea de demos si la decadere.

Cred ca persoanele care ajung intr-o functie publica ar trebui ma degraba sa se inspire dintr-unul din indemnurile Mantuitorului Iisus Hristos, care spune "iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti". Doar in acest fel adevaratul spirit al functiei publice va fi atins: acela de a fi in serviciul cetatenilor (vezi varianta engleza "public servant") si nu in folosul propriu sau al grupului din care facem parte. Dar, pentru a ajunge in acest punct, trebuie sa ne lepadam de prostul obicei de a considera functia o ocazie pentru satisfacerea intereselor personale si sa o privim, in schimb, ca pe o oportunitate de a face ceva pentru ceilalti, fara a astepta laude sau multumiri. Doar in acest fel viitorul poate fi mai bun pentru intreaga societate si nu doar pentru o patura ingusta de imbogatiti oportunisti, care nu se gandesc decat la interesul propriu si propria imagine.