Cei care au jubilat in momentul declararii independentei Kosovo, sperand ca aceasta deschide un nou drum catre o lume mai buna bazata pe principii, nu pot acum decat sa isi puna cenusa in cap. Recentele evenimente din Tibet demonstreaza, nu cum eronat sustin unii contrariul, ca lumea va continua sa fie si pana acum un teren de actiune pentru marile puteri in care micile natiuni si nobilele lor aspiratii nationale nu pot constitui decat miscari temporare bazate pe conjunctura.Miscarea din Tibet, dincolo de justificarea sa de tip democratic, reprezinta continuarea marelui puzzle inceput in 1999 in Kosovo. Mai precis, ea este expresia modului de actiune a singurei superputeri din acest moment, Statele Unite, in tentativa de a controla intrega lume. Numai ca stralucitii strategi de la Washington nu realizeaza nici acum ca demersul lor este unul iluzoriu (el fiind o repetare a supraextinderii URSS din anii 80, ce a contribuit la prabusirea acesteia) si ca, in cele din urma toate marile imperii universale sunt sortite esecului si disparitiei. Daca in cazul subsistemului subdezvoltat al lumii islamice sau al celui fragmentat european aceasta politica pare sa functioneze din cand in cand, in cazul Asiei de Sud-Est lucrurile sunt mai dificile (asa cum a dovedit-o in trecut interventia ratata din Vietnam). Aici avem de-a face cu un actor mult mai semnificativ, China, care se afla intr-o perioada de crestere care o va duce probabil la rangul de superputere in cel mai scurt timp. Statele Unite sunt constiente de aceasta posibilitate si, de aceea, incearca sa slabeasca prin orice mijloace competitorul chinez.
Numai ca, de cele mai multe ori, atunci cand incerci sa contolezi totul, totul se poate intoarce asupra ta. Mai ales atunci cand nu ai nici un fel de scrupule in atingerea tintei (atacul regizat asupra World Trade Center, interventia in Irak, etc.). Miscarile Rusiei si siguranta Chinei manifestata prin implicarea pe continentul african ar trebui sa dea de gandit strategilor americani, pentru ca epoca echilibrului de putere nu pare sa fi apus.
Cat despre tarile mai mici, ca Romania, ele ar trebui sa fie mai atente asupra lumii in care traiesc si mai constiente de valurile pe care navigheaza. Se pare insa ca lectia pactului Ribbentrop-Molotov nu a fost inca aprofundata de factorii de decizie de la Bucuresti. Dincolo de aliantele incheiate la un moment dat, Romania trebuie sa fie constienta ca greselile se platesc mai devreme sau mai tarziu. Chiar si in calitate de stat membru al NATO, nu trebuie sa ne cantonam intr-o politica de expectativa si conformare fata de aliatii nostri, trebuie sa identificam interesul nostru propriu si sa actionam in consecinta. Se pare ca vecinul nostru bulgar ne-a luat-o din nou inainte, realizand o manevra extraordinara impreuna cu Rusia, desi joaca teoretic in aceeasi echipa cu noi. Kosovo constituie o oportunitate de a ne reevalua pozitia pana nu e prea tarziu. Altfel, ne putem trezi ca suntem tratati din nou ca moneda de schimb in relatiile dintre actorii cu adevarat relevanti. Pentru ca adevarata lege a geopoliticii ramane aceeasi: singurii actori care conteaza pe scena internationala sunt marile puteri. Ceilalti sunt doar pioni.
Cei care inca mai viseaza la revolutii de eliberare si realizarea unor nobile principii trebuie sa se trezeasca din somnul ratiunii. Lumea actuala nu e in nici un fel mai buna sau mai sigura decat in alte epocii. Doar imaginea ei e alta. Iar imaginea nu reprezinta de cele mai multe ori decat o falsa aproximare a realitatii in functie de interese...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu