08.06.2012

Euro 2012 sau infruntarea eroilor

A inceput Euro 2012... Un turneu inedit, in doua tari din Europa de Est. Primul meci nu parea sa suscite un mare interes in afara tarilor respective: Polonia-Grecia. Tara gazda, fata in fata cu suprinzatoarea campioana europeana din 2004... Meciul nu a avut veleitati tehnice deosebite, insa lupta din teren a fost admirabila.

Urmasii lui Ian Sobietki, panii polonezi au pus repede stapanire pe joc si au deschis scorul. Ei au continuat si, la sfarsitul primei reprize, au avut chiar superioritate numerica si au scapat de un penalty evident, trecut cu vederea de arbitrul spaniol (deh! sunt gazde...cine sa tina cu Grecia?). Iata insa ca in a doua repriza zeii tin cu urmasii lui Leonidas. Ca adevarati spartani la Termopile, grecii strang din dinti si egaleaza, chiar si in inferioritate. Ba, mai mult, obtin penalty si eliminarea portarului advers. Insa Karagounis rateaza si totul revine la echilibrul unei lupte surde. In cele din urma, se incheie egal, echitabil, intre doua natiuni simbol ale acestei regiuni de Europa. Da, desi unii analisti de la Stratfor incearca sa sugereze ca Grecia nu e in Europa (oare exista Europa fara Grecia? fie doar ca si nume...). Probabil ca lumea lor incepe si se termina cu niste arginti (30?)... Pentru noi incepe cu eroii din legendele Olimpului, zei si eroi (vezi filmul de maine seara de la Pro TV, "Troia"), si se termina cu eroii anonimi din ghetoul Varsoviei.

Este doar inceputul acestui spectacol al inclestarii fotbalului european (pacat totusi ca TVR nu transmite toate meciurile, e o trista premiera dupa 1990...). El exprima noile epopei ale natiunilor europene in drumul lor catre un viitor nesigur. Dar, atata timp cat vom avea noi eroi, cred ca mai putem spera...

27.05.2012

Concursul Eurovision 2012 sau despre criza proiectului european

Concursul Eurovision din acest an, desfasurat la Baku, in Azerbaigean, a evidentiat o parte din cauzele pentru care proiectul european se afla in criza in momentul de fata. Dincolo de traditionalele voturi politice acordate melodiilor, care au putin de a face cu valoarea reala a pieselor muzicale si mai mult cu spectacolul vizual apreciat subiectiv din perspectiva culturala, se pot intrezari o serie de atitudini ale publicului european care explica mai multe decat se poate deslusi la o prima vedere.

De la inceput, insa, trebuie sa precizez ca nu sunt dintre aceia care pun semnul de egalitate intre Uniunea Europeana si proiectul european, considerand ca integrarea europeana este mai mult decat o structura birocratica incremenita si localizata intr-un oras sau altul. Proiectul european, in acceptiunea mea, cuprinde intregul continent european sau, mai degraba, limitele culturale ale acestuia (harta tarilor membre ale Consiliului Europei este mult mai relevanta, pentru mine).

Astfel, dupa ce am urmarit concursul de aseara, am putut trage cateva concluzii despre stadiul actual al integrarii pe continentul european, prefigurate de mine intr-un articol precedent (Europa imperiilor). In primul rand voturile au fost acordate (din nou) vecinilor sau, eventual, tarilor cu multi emigranti in tarile respective. Se pot evidentia blocul occidental-nordic, care a contribuit in mod esential la victoria Suediei, blocul ex-sovietic sprijinind Rusia (locul 2) si blocul Balcanic sprijinind Serbia (locul 3). Cazuri tipice pot fi considerate si voturile turcilor din Germania si Olanda, ale albanezilor din Elvetia, bosniacilor din Suedia si romanilor din Spania. De asemenea, au fost accentuate si "prieteniile etnice" dintre Turcia si Azerbaigean, Marea Britanie si Irlanda, Romania si Moldova, Grecia si Cipru, Finlanda si Estonia, Danemarca si Norvegia, Bulgaria si Macedonia.

Acest tablou ne ofera adevarata perspectiva asupra continentului european si a modului cultural in care fiecare popor percepe limitele proiectului european. Pentru Europa occidentala, Europa se termina odata cu aderarile din 1995, pentru ex-sovietici, proiectul comun se opreste la granitele fostei Uniuni Sovietice, pentru balcanici (Balcanii de Vest), proiectul comun se invarte in jurul fostei Iugoslavii. In cele din urma, fiecare natiune gandeste proiectul european in functie de interesele sale. Demosul european, in ciuda incercarilor din ultima vreme, ramane un vis pentru viitor...

Ceea ce e de apreciat, insa, este existenta, in vestul Europei, a unor vizionari care incearca sa mai finanteze (pentru cat timp, insa?) integrarea europeana. Concursul Eurovision este, neindoielnic o parte a acestui vis de creare a unui demos european. Sa speram ca asta va contribui la salvarea proiectului european. Iar daca nu, sa ne bucuram, totusi, ca vom putea calatori in tari prospere ca Germania, Norvegia, Suedia, Rusia sau Azerbaigean. Atfel, ganditi-va, cum ar fi fost sa avem un concurs anul viitor (2013, nota bene!) in Grecia, Moldova sau chiar... Romania! Cam mult pentru imaginatia birocratilor vest-europeni!

11.03.2012

O saptamana de iarna in China

Luna trecuta am avut ocazia sa merg intr-o delegatie in China, cu ocazia unor conferinte comune cu cercetatori romani si chinezi. Am descoperit o noua parte a lumii, Extremul Orient, o lume foarte diferita si fascinanta pentru noi europenii.

Impactul "Capitalei Nordice"
Inca din avion mi-a atras atentia faptul ca turistii chinezi erau majoritari. Ajuns la Beijing, intr-o imensitate de aeroport, modernizat cu ocazia Olimpiadei din 2008, mi-au atras atentia atat puhoiul de oameni prezenti la tot pasul (evident chinezi) cat si dimeniunile mari ale tuturor obiectivelor. Un lucru imbucurator a fost amabilitatea vamesilor (existau chiar si butoane de evaluare a prestatiei - nota bene!), care insa contrasta cu necesitatea foii de imigrare, o relicva a regimului totalitar (pe care, de altfel, o observasem si in Rusia). Acest contrast avea sa revina, ca un leit-motiv, pe toata durata calatoriei.

De la aeroport pana la locul de cazare din Beijing ("capitala nordica" in chineza) am mers cam 50 de minute pe autostrada, la viteza maxima. Am fost impresionat de infrastructura adusa la zi si de faptul ca autostrada lor mergea si prin centru, o facilitate importanta. Astfel, am uitat de valiza ramasa in urma la escala de la Munchen (si nemtii sunt oameni si mai gresesc...), care avea sa soseasca abia a doua zi... Hotelul s-a ridicat la nivelul asteptarilor, gazdele fiind foarte ospitaliere si grijulii pe tot parcursul vizitei. In schimb, valentele comerciale ale bastinasilor au depasit orice estimare initiala, fiecare chinez de rand parca fiind croit pentru a-ti vinde ceva, evident la un pret negociat indelung si pentru cantitati din ce in ce mai mari. Personal, am fost putin socat de maniera agresiva de "marketing" cu care am fost invitat (sau chiar tras de maneca, uneori) doar pentru a cumpara ceva, preturile de pornire fiind exagerat de mari chiar si pentru Europa Occidentala. Oricum, pentru mine vizita a avut cu totul alte obiective...

Ajuns in Piata Tiananmen, m-am simtit deodata foarte mic, probabil ca si restul sutelor de vizitatori. Sentimentul s-a accentuat in timpul vizitei Orasului Interzis, o succesiune de curti, palate si podete peste raulete, fiecare cu nota sa unica. M-a impresionat placut, insa, existenta unui ghid electronic in limba romana. De altfel, la fiecare intrunire am beneficiat de translator pentru limba romana, lucru laudabil pentru gazde si care atesta atentia lor deosebita la detalii.

Cel mai interesant moment a fost, insa, masa la un restaurant chinez de cartier, unde am avut ocazia sa mananc cu celebrele betisoare. In cele din urma am reusit si astfel mi-am explicat de ce mancarea chinezeasca este taiata in bucatele mici: pentru a fi luata mai usor cu betisoarele. De asemenea, am apreciat modul lor de a gati, folosind foarte mult aburul si mai putin prajitul, un mod mult mai sanatos decat al nostru, evidentiat si prin supletea oamenilor de pe strada. Bineinteles, gusturile au fost foarte diferite de cele europene, ei preferend gustul dulce-acrisor sau iute pentru mancare; in schimb dulciurile nu aveau pic de zahar, lucru compensat de produsele de panificatie dulci. Totusi, se mananca multe fructe si legume, efectiv tot ce creste fiind considerat comestibil, lucru necesar in contextul unei populatii foarte numeroase...

In rest, capitala Chinei populare nu m-a impresionat cu multitudinea de blocuri din ce in ce mai inalte si cu cladirile oficiale destul de patratoase, noi sau vechi. Doar dimensiunile au fost de natura sa ne copleseasca. Pe langa acestea, am remarcat controlul exercitat de administratia centrala asupra internetului (fara parola autorizata nu poti trimite e-mailuri in afara, dar poti primi) si persistenta oamenilor de ordine (totusi, mai bine camuflati decat la Moscova) langa institutiile publice.

Contrastele "Capitalei Vestice"
Urmatoarele obiective vizitate in China au fost provincia Shaanxi si orasul Xian ("capitala vestica" in chineza) din centrul Chinei. Aici am fost cazati la etajul 21 al unui hotel central, chiar langa zidul lung de 13 km al orasului vechi. Localnicii au fost din nou foarte ospitalieri si ne-au aratat un centru de productie al statuilor in forma de razboinici de teracota. Aici ne-am dat seama despre dificultatea chinezilor de a intelege conceptul de "original" in privinta artefactelor. Dupa ce am vizitat mausoleul razboinicilor de teracota din sec. al III-lea i. Hr., ni s-a spus ca o parte din ei au fost "reconditionati" sau chiar "inlocuiti" cu unii noi. Am apreciat, insa, grija pentru istorie si pentru fiecare detaliu al fiecarei dinastii din multele care s-au succedat pe pamant chinez. La un moment dat, cercetatorii chinezi au refuzat sa excaveze mormantul unui imparat pentru a nu distruge relicvele: mi s-a parut ramarcabil de intelept!

Apoi am vizitat un sat, unde am venit in contact cu cealalta parte a Chinei, alcatuita din oameni saraci si locuinte modeste, fara incalzire centrala. A fost ca o intoarcere in timp, totul sugerand vremea CAP-urilor din trecutul nostru nu chiar atat de indepartat. Totusi, maiestria artizanilor locali si ambitia lor de a-si depasi conditia au fost de apreciat. In schimb, am descoperit un complex latent de inferioritate al localnicilor pentru occidentali, in general, lucru accentuat in timpul vizitei orasului vechi din Xian, cand multi chinezi au dorit sa se fotografieze cu grupul nostru, semn al pretuirii pentru modelul european. In rest, modul in care se construieste este coplesitor, vechile cartiere de blocuri sau cocioabe (camuflate atent dupa ziduri, ca niste ghetouri) fiind rapid inlocuite de blocuri inalte si zgarie-nori.

Splendidul Shanghai
Orasul Shanghai a fost, cu adevarat, punctul culminant al vizitei si o importanta mostra a dezvoltarii fara precedent a Chinei, in special a zonei de coasta. Ajunsi in aeroport, am fost preluati de gazde, care vorbeau, de data aceasta, o impecabila engleza, si am fost transportati timp de peste o ora pe autostrazi suspendate (aviz celor care se grabesc sa ingroape niste proiecte de viitor, ele nu mai sunt de mult science-fiction si sunt chiar utile) pana in centru. Aici am fost cazati intr-un hotel mai vechi, de tip colonial, in cartierul fostei concesiuni franceze.

Orasul ne-a lasat muti, prin multimea si designul deosebit al zgarie-norilor, rivali de marca al zgarie-norilor americani. Centrul de afaceri ne-a arata dimensiunea puterii economice chineze, ritmul de construire si dezvoltare fiind impresionant. De asemenea, intinderea foarte mare a orasului ne-a permis sa descoperim o multitudine de stiluri si cartiere, unul mai deosebit decat celalalt. Alaturi de orasul vechi, pastrat intact de localnici, in ciuda stilului sau colonial (a fost construit in timpul influentei marilor puteri coloniale europene asupra orasului), au fost inaltate blocuri inalte de locuit sau de afaceri, strabatute de autostrazile suspendate intens circulate (de autovehicule de ultima generatie, alaturi de motociclete si biciclete, toate laolalta - regulile de circulatie europene nu prea sunt respectate, claxonul fiind principalul element de semnalizare).

Seara am descoperit principala artera comerciala a orasului, strada Nanjing, luminata de multiplele reclame si plina de atractii si tentatii. Insa, pana si la nivelul practicantelor celei mai vechi meserii, stilul era diferit, invitatiile fiind facute foarte elegant "la un ceai si un dans". Ajunsi pe malul unui afluent al Fluviului Albastru, de pe marginea cartierului financiar "Bund" am putut admira cartierul nou, cu zgarie norii luminati de reclame si cu Turnul Perlei. A doua zi aveam sa descoperim impecabila panorama din varful acestui turn si labirintul muzeului orasului vechi de la baza sa.

Totusi, nu m-am putut opri sa nu observ ca standardul de prosperitate chinez se raporteaza la acelasi recurent "vis american", totul fiind o imitatie a modelului superputerii de pe celalalt mal al Pacificului. Astfel, "regatul de mijloc", desi este o mare putere in plina ascensiune sufera de un complex important de inferioritate care explica multe din rezervele observatorilor atenti asupra dezvoltarii sale ulterioare. Confruntat cu atatea dezechilibre interne importante, regimul de la Beijing va trebui sa le rezolve mai intai pe acestea inainte de a putea sa se indrepte asupra restului lumii (de altfel, in timpul intalnirilor, o tema constanta a fost aceea a unicitatii modelului chinez de dezvoltare si a imposibilitatii exportului sau, ceea ce e un handicap international semnificativ pentru o mare putere ce ramane doar un actor regional semnificativ).

Un alt moment important a fost vizitarea Gradinii Yu, o mostra impresionanta a culturii persistente chineze in spatiul respectiv. Pe langa constructiile decorate cu animale mitice am descoperit paraurile populate de frumosii crapi aurii chinezesti (parca aceeasi din descrierile lui Marco Polo, Nicoale Milescu-Spataru si ai altor exploratori europeni), decorate cu flori viu colorate si cu arbori spiralati. Totul alaturi de multimea in miscare (uneori sofocanta), dornica sa afle si sa descopere zi de zi bogatia trecutului multi-milenar al Chinei. Aceasta este adevarat bogatie a Chinei, alaturi de resursa aproape inepuizabila de mana de lucru: o spiritualitate fascinanta care disciplineaza un imperiu colosal, dar care stie sa se adapteze in mod pragmatic la orice epoca, oferind elasticitatea necesara persistentei peste secole. Ma bucur ca mi-a fost dat sa ajung sa vad cu ochii mei complexa societate chineza si recomand oricui sa faca acest lucru, pentru a-si intregi imaginea asupra lumii in care traim. China a fost, este si va fi intotdeauna o parte importanta a acestei lumi.

02.02.2012

Amintiri din calatorii (V)

In a doua zi de Pasti a anului 2008 aterizam, dupa 8 ore de mers cu escala, la Baku, capitala Azerbaigeanului. Ma aflam acolo in cadrul unei delegatii oficiale, la invitatia statului azer, pentru a evalua situatia tarii si posibilitatile de cooperare cu Uniunea Europeana. A fost prima intalnire cu o tara caucaziana, aflata la interferenta mai multor spatii culturale, istorice si geografice.

Situat pe malul Marii Caspice, orasul este intins in partea de sud a peninsulei Abseron. De la aeroport am fost preluati de gazde si transportati la unul din hotelurile de lux ale orasului. Serviciile au fost impecabile. Camerele mari, facilitatile de tot felul si posturile de televiziune europene, ruse, arabe si indiene mi-au depasit cele mai entuziaste asteptari. Un lucru interesant a fost si descoperirea sertarului in care un colt arata spre Mecca, fapt normal intr-o tara majoritar islamica (siita).

Totusi, institutiile statului pe care am avut ocazia sa le vizitez (parlamentul, presedintia, ministerul de externe) isi pastrau aura laica mostenita din perioada sovietica. O alta mostenire a influentei Moscovei era folosirea extensiva a limbii ruse, una din limbile comerciale ale tarii. In ciuda acestui fapt, localnicii pareau dornici sa imbratiseze valorile occidentale, atat in aparenta cat si in substanta, fapt pentru care organizau in acele zile conferinta GUAM (regrupand tarile ex-sovietice pro-occidentale: Georgia, Ucraina, Azerbaigean si Moldova).

Din punct de vedere arhitectonic, orasul este o combinatie intre vechiul stil sovietic, stilul neo-islamic si cladirile zgarie-nori care incepeau sa se inalte in cartierele de margine. Cu ajutorul petrolului, statul azer a avut posibilitatea sa finanteze dezvoltarea fara precedent a tarii. Din pacate acest lucru nu a avut loc si la nivel politic, unde s-a perpetuat o sucesiune dinastica si un regim destul de autoritar, ceea ce aseamana Azerbaigeanul unui emirat petrolier. O alta problema este cea a ocupatiei armene asupra regiunii Nagorno-Karabah, relatata pe larg in cursul intalnirilor, mai ales in timpul vizitei la organizatia refugiatilor din aceasta regiune.

Am vizitat si o serie de obiective turistice, cum ar fi Monumentul martirilor din 1990, cetatea, cel mai inalt hotel al orasului sau cel mai vechi restaurant. De asemenea, am vizitat o biserica ortodoxa rusa, o sinagoga si o moschee, semn al coexistentei pasnice a tuturor in acest spatiu. In toate situatiile gazdele s-au purtat cu cea mai mare ospitalitate, chiar daca orarul nu a fost intotdeauna respectat cu strictete. Intalnirea cu ambasadorul roman a avut darul sa mai clarifice un pic situatia reala a oamenilor de rand, care nu e asa stralucita, insa doar deocamdata... Principalul castig al vizitei a fost faptul ca am avut ocazia sa vad locul unde se intalnesc Europa, Orientul, Caucazul si Asia Centrala, un spatiu foarte original si care merita oricand sa fie vizitat (chiar si cu ocazia concursului Eurovision din acest an, organizat in premiera de Azerbaigean).

22.12.2011

Amintiri din calatorii (IV)

Intr-o zi insorita de septembrie, in 2006, am ajuns la Belgrad, fara bagaje, care se ratacisera intr-o escala, dar foarte curios sa descopar lumea vecinilor si prietenilor sarbi. Inca de la sosire m-a impresionat infrastructura de transport foarte buna (autostrazi), datand inca de pe vremea lui Tito, dar functionala. In centru strazile erau perfect perpendiculare, in ciuda diferentelor de nivel de pe terasele Dunarii, avand o perspectiva de cel putin un kilometru fiecare.

Insa cel mai mult mi-a placut centrul vechi, bine pastrat, cu cladiri in stil baroc si neoclasic. Pe strada pietonala Knjaz Mihailova am fotografiat fiecare fatada... Ajuns la cetatea Kalemegdan, am apreciat modul in care istoria e pusa in valoare, cu tunurile si tancurile puse la poalele zidurilor, dupa care am admirat panorama superba asupra Dunarii si confluentei cu raul Sava. Localurile si hotelurile erau foarte primitoare, oamenii ospitalieri si mancarea multa si buna, ca in Balcani... Totul imi inspira, insa, un aer central-european, ca si cum cei de acolo ar fi fost mai avansati decat noi nu cu mult timp inainte (si in timpul Iugoslaviei chiar erau).

Din pacate, insa, razboiul a oprit evolutia fireasca a spatiului ex-iugoslav, lucru vizibil in faptul ca totul avea un aer invechit, in lipsa investitiilor. Exista si azi urmele bombardamentelor NATO, intr-o incercare a guvernului de a pastra memoria suferintei. Nu cred, insa, ca solutia pentru sarbi e ramanerea in trecut, ci construirea unui drum nou, in binecunoscutul spirit de luptatori al slavilor sudici. De asemenea, langa noile constructii de pe malul Dunarii am vazut si bordeiele de lemn ale saracilor orasului, semn ca lucrurile nu merg prea bine.

Impresia de ansamblu a ramas, insa, pozitiva si am revenit la Belgrad cu placere si in noiembrie 2007, februarie 2008 si octombrie 2011. Am descoperit si cluburile de noapte, foarte cochete, institutiile statului, construite in stil original si demonstratiile impotriva independetei Kosovo (in 2008 am plecat din oras chiar cu o zi inainte de proclamarea independetei provinciei respective). E unul din orasele mele preferate si ma voi intoarce intotdeauna cu placere acolo.

19.11.2011

Amintiri din calatorii (III)

In octombrie 2005 am avut ocazia sa particip la o intalnire organizata de Centru pentru Controlul Democratic al Fortelor Armate (DCAF) din Geneva. Era vorba despre elaborarea unei strategii de securitate regionala in Europa de Sud-Est, in urma discutiilor dintre tineri reprezentanti ai societatii civile din zona. Astfel am ajuns sa vizitez orasul Geneva, prima si singura mea incursiune in Elvetia pana in prezent.

Am ajuns seara, dupa o escala la Amsterdam, chiar cand soarele incepea sa apuna dupa muntii inalti din apropiere. De la aeroport am luat trenul catre oras, fiind placut surprins de faptul ca precizia elvetiana era respectata din plin, trenurile venind din 5 in 5 minute. In oras m-am cazat la un hotel din apropiere de Piata Cornavin, chiar langa gara. In drum spre cina am inceput sa descopar orasul, cu cladirile sale vechi si pline de istorie, in ciuda ploii marunte. Am ramas chiar putin pe un pod, ca sa admir insula Jean-Jacques Rousseau, care mi-a amintit de unul din filosofii mei preferati din facultate.

In cea mai mare parte orasul e cosmopolit, asta si datorita prezentei institutiilor internationale, ceea ce face ca populatia sa provina din toate colturile lumii. Bineinteles, am apreciat faptul ca franceza era limba predominanta, insa si engleza era destul de mult vorbita. Peste tot, insa, am apreciat lipsa gunoaielor si felul meticulos de administrare a metropolei. Chiar si copaceii de langa cheiul cu iahturi de pe malul lacului Leman erau tunsi la milimetru.

Am revenit dupa doi ani si am redescoperit orasul, cu inimitabilele lui restaurante traditionale in care se serveste branza "fondu" cu cartofi fierti (o specialitate locala), cu cladirile lui impresionante, dar si cu amestecul de civilizatii. De exemplu, dupa ce am fost la un restaurant japonez unde am consumat alge intr-un ulei ce parea de masina, am cinat, in seara urmatoare, la un restaurant marocan, unde am obosit mancand si unde am admirat dansatoarele din buric. O impresie puternica mi-a lasat-o si Muzeul Crucii Rosii, unde am redescoperit o alta istorie a conflictelor internationale, mult mai trista si mai dureroasa decat in manuale.

Geneva a fost o experienta unica intre calatoriile mele si imi voi aminti cu placere de ea, ca primul meu contact cu o Elvetie atat de mult laudata si pe buna dreptate...

16.10.2011

Amintiri din calatorii (II)

La sfarsitul lunii august 1998 am avut ocazia de a-l insoti pe tatal meu intr-un turneu al tarafului Casei Culturii "Ion Creanga" in Egipt. A fost o experienta unica, pe care mi-o reamintesc de fiecare data cu placere, ca fiind primul meu contact cu lumea islamica si cu Africa (partea ei de nord, cel putin).

Inca inainte de aterizarea pe aeroportul Heliopolis de langa Cairo, aproape de miezul noptii, am putut admira luminile oraselor din delta Nilului si de pe marginea soselelor (contrastand cu bezna de deasupra Baraganului, Bulgariei sau Anatoliei). Era semnul ca ajunsesem intr-o tara cu resurse importante de petrol... La coborarea din aeronava Tarom, am fost izbit de o caldura seaca, nefireasca la orele noptii, care mi-a dat impresia lipsei de oxigen nepamantene. Chiar si dupa sosirea cu autocarul la locul de cazare, campusul universitar din Ismailia, aproape de Canalul de Suez, am avut oarece probleme sa ma obisnuiesc sa respir aerul cald si sa apreciez urmele de briza din timpul noptii si aerul conditionat din autocar. In schimb, peste tot am remarcat forfota semnificativa de la orele noptii si glasul muezinilor chemand la rugaciune.

Abia a doua zi am realizat de ce noaptea era asa de animata. Sub soarele arzator al desertului ce inconjura campusul, cu greu puteai rezista cateva minute, daramite sa mai si muncesti. In plus, campusul avea ziduri inalte si se afla la cativa kilometri de oras, astfel incat am ramas in camere pana la sosirea autocarului cu escorta armata. Atunci mi-am dat seama ca am ajuns intr-o tara in care pericolul terorist era la apogeu. Nici macar orele comunicate nu erau respectate, de parca nimeni nu trebuia sa stie cand vom pleca. Apa de la robinete avea un pronuntat miros de mal, ceea ce ne-a facut sa evitam s-o bem si sa cumparam sticle cu apa plata la preturi destul de mari. Dar eram in desert, asa ca n-am avut incotro... La fel, igiena la masa era destul de precara, mustele fiind prezente in numar mare, iar gunoiul fiind amplasat chiar langa blocul alimentar.

In oras, am mers in bazar, unde negustorii erau gata sa negocieze pana la un sfert din pretul initial, doar ca sa-ti vanda ceva. Multi dintre ei abia stiau sa scrie, iar limba engleza era vorbita mai mult decat original. Desi ne asteptam ca macar cifrele arabe sa ne fie familiare, am fost suprinsi sa descoperim ca nici acestea nu aveau nimic european in ele (de fapt cifrele folosite de noi sunt indiene si doar ne-au fost aduse de arabi). Igiena europeana era, de asemenea, necunoscuta localnicilor care vindeau painea direct de pe pavaj si tineau carnea la fezandat direct in soare...

In schimb, infrastructura de transport si turism era de invidiat, autostrazile fiind largi (lucru simplu in desert) si foarte putin circulate. Pe marginea lor, din 10 in 10 km puteam vedea baze militare cu rachete, ceea ce ne-a reamintit de conflictul arabo-israelian din urma cu 25 de ani. Hotelurile erau de asemenea moderne si dotate cu piscine de dimensiuni olimpice. Ghizii nostri erau cativa baieti tineri cu pistoale si cateva tinere cu basmale pe cap, care intotdeauna cedau locurile lor barbatilor, spre indignarea noastra. Fetele erau mai fluente in engleza si franceza si ne-au explicat ca traditia trebuia respectata, desi bogatii din orase isi permiteau sa adopte obiceiuri ceva mai seculare. Religia era importanta, insa armata veghea intens la respectarea institutiilor seculare si la siguranta turistilor straini (o sursa importanta a veniturilor tarii).

Turneul a presupus participarea la festivalul de folclor din Ismailia si cateva deplasari la Cairo, Port Said si Zagazig (in delta Nilului). Pe drumul intre diverse locatii ne-am familiarizat cu muzica locala, ritmata sau ceva mai lirica, oricum orientala. Deschiderea si inchiderea festivalului, desfasurate pe stadion, alaturi de reprezentanti din alte tari arabe, europene, africane si asiatice, mi-a amintit de Cantarea Romaniei si de spectacolele tematice ale perioadei comuniste de la noi. In fond, si Egiptul era la acea vreme un fel de dictatura mai deschisa, militarizata si sprijinita de americani.

In Cairo am fost impresionati de dimensiunile metropolei si de soselele suspendate care facilitau intrarea in centru si spre Ghizeh. Am fost impresionat de piramide si chiar am intrat in cea mai mica din ele (dedicata faraonului Mykerinos), de unde insa totul fusese scos si dus la muzeul din Cairo sau in afara tarii. Totusi, alaturi de cladirile inalte am putut vedea oameni traind intr-o saracie lucie, inghesuindu-se pe scarile mijloacelor de transport in comun, destul de vechi si rare. Am fost cazati la un hotel de tineret (youth hostel) destul de obscur, unde lenjeria purta urmele timpului si gandacii zburdau in voie (probabil urmasi ai scarabeilor sacri din antichitate). Contrastul dintre maretia antica si prezentul destul de cenusiu te izbea pretutindeni.

Peste tot, insa, am fost intampinati cu mult entuziasm si oamenii au apreciat cantecele traditionale romanesti, desi erau mai inclinati catre reproducerile artistice ale miscarilor palestiniene (Intifada) impotriva Israelului. Unii dintre ei au fost impresionati de fetele din ansamblu cand acestea au etalat costume de baie sumare cu ocazia bailor in Canalul de Suez sau la Marea Mediterana. La ei femeile fac baie imbracate... Totusi, nimeni nu s-a suparat, si am fost serviti cu delicioase fructe de mango proaspat si cu lapte la cutie produs in Suedia. Deh, globalizarea incepuse deja... Pe urma am incins o miuta pe tapsanul uscat, insa am fost depasiti net de agilitatea gazdelor, nu degeaba multipli campioni ai Africii la fotbal.

Ar mai fi foarte multe de spus, insa inchei doar prin a spune ca Egiptul a constituit pentru mine o experienta deosebita, care m-a pus pentru prima oara in contact cu o civilizatie aparte, atat de diferita de cea occidentala si, totusi, atat de umana. De atunci, cand se vorbeste despre Orientul Mijlociu, perceptia mea este mult mai nuantata si pot spune cu tarie ca avem de invatat multe chiar si de la egipteni.