04.02.2020

Scurta perspectiva istorica asupra Brexitului

In urma cu cateva zile Marea Britanie a parasit in mod formal Uniunea Europeana, dupa ce a fost unul dintre principalele state membre ale acestei structuri timp de aproape jumatate de secol. Evenimentul a fost analizat din foarte multe unghiuri, care au scos in evidenta problemele actuale ale proiectului european, revenirea nationalismului pe plan european si mondial sau ascensiunea populismului in democratiile consolidate si mai putin consolidate.

Cu toate acestea, putine abordari au amintit de traditionala politica britanica a echilibrului puterii la nivel european sau de implicarea sau retragerea periodica a Angliei din jocul geopolitic al continentului caruia, in ciuda insularitatii sale, ii apartine in mod categoric. Daca ne reamintim o serie de episoade istorice care au implicat asa numitul "perfid Albion", evenimentele actuale nu mai par o atat de mare surpriza.

Astfel, nu trebuie uitat ca inainte de cucerirea romana, insulele britanice au beneficiat de o "splendida" izolare afectata doar de migratia celtica. De asemenea, dupa primul val de "europenizare", prin intermediul influentei romanice, izolarea a continuat pana la colonizarea anglo-saxona si vikinga. Un nou episod de europenizare a fost marcat de colonizarea normanda, sub conducerea lui Wilhelm Cuceritorul (1066-1087), care a marcat intrarea Angliei in concertul crestin vest-european.

Primul moment de separare clara de politica de tip continental a aparut in timpul regelui Henric al VIII-lea (cel facut faimos de cele sase sotii...), prin intermediul separarii Bisericii Anglicane de Biserica Catolica de la Roma (1534). Faptul ca acest lucru s-a produs in urma unui capriciu amoros al regelui englez nu e o intamplare si arata modul in care politica depinde de personalitatea si viata intima a conducatorilor din orice epoca. Dupa acest episod, Anglia va evolua intr-o putere maritima orientata catre comertul cu intreaga lume, o superputere mondiala care colonizeaza un sfert din lumea cunoscuta.

Dar puterea britanica decade in urma celor doua razboaie mondiale, care desi castigate secatuiesc economia sa si submineaza integritatea imperiului sau colonial. Astfel ca, Marea Britanie se indreapta din nou catre Europa si devine membra a Comunitatii Economice Europene in 1973. Cu toate acestea, Londra nu s-a simtit niciodata confortabil in cadrul structurilor europene, considerand ca acestea ii limiteaza marja de actiune strategica internationala.

Si asa ajungem la momentul actual, Brexitul, cand Anglia alege sa paraseasca Uniunea Europeana si sa continue pe propriul drum. Acest lucru este, ca si desprinderea de Roma din evul mediu, un eveniment determinat de o decizie accidentala a unui lider de moment (David Cameron), care a considerat ca orientarea strategica a tarii poate fi folosita in scopuri electorale. Evident, a fost vorba despre o greseala strategica majora, care se va traduce (dupa umila mea parere) in continuarea decaderii fostei puteri coloniale pana la disolutie, in contextul fortelor centrifuge ale partilor sale componente (Scotia, Irlanda de Nord).

In cele din urma, insa, Anglia nu poate ramane decat temporar in afara jocului de putere european, caruia ii apartine fara echivoc, insa atasamentul sau fata de orice structuri europene nu va fi niciodata total. Asemenea unui cal de rasa capricios, Albionul nu isi va pierde niciodata felul sau unic de a fi, desi va da impresia ca poate juca dupa anumite reguli, insa doar pentru scurt timp si doar atunci cand ii convine. Acest lucru face diferenta intre caii de rasa, care prefera sa moara in felul lor, cu mandrie, si micile martoage de la marginea iarmarocului, care accepta orice stapan, in timp ce viseaza ca devin armasari dupa ce mananca o tava de jaratec...

Niciun comentariu: