05.09.2014

Sub cerul Toscanei

O calatorie in Italia poate parea pentru multi dintre romani o chestiune banala, in contextul in care multi dintre conationalii nostri au ales sa isi castige existenta in tara "sora" cu forma de cizma. Deja exista o serie intreaga de prejudecati, unele inculcate si de filmele cu mafioti, despre nivelul precar al acestei tari si despre asemanarile cu tara noastra. Totusi, realitatea poate surprinde uneori perceptiile apriorice si le adauga nuantele necesare pentru a contrazice stereotipurile.

Luna trecuta m-am aflat intr-un scurt concediu, impreuna cu sotia, in regiunea Toscana, la invitatia unui vechi prieten din copilarie care lucreaza acolo de peste un deceniu. Cu aceasta ocazie, am putut evalua la fata locului, atat frumusetile mult laudate de toate ghidurile turistice cat si aspecte ale vietii cotidiene italiene. Mai intai, am avut ocazia sa apreciez legatura feroviara dintre Bologna si Florenta, una de mare viteza, in timpul careia am calatorit cu 300 de km/h (un nou record pentru mine!). Pe langa acest detaliu, faptul ca linia ferata trecea pe distanta de 80 de km prin 75 de km de tunel mi s-a parut remarcabil (o calatorie "cu metroul" intre doua orase aflate la 80 de km distanta e o realizare!) si demn de imitat de constructorii nostri autohtoni (ca solutie la impasul reprezentat de... munti).

Ulterior, am putut admira frumoasa zona Chianti (celebra pentru vinurile sale), cu dealurile sale nesfarsite pline de vita de vie si paduri. Mi-au placut foarte mult casele vechi, cu ziduri pastrate de secole, dar renovate si aranjate in cea mai buna traditie "germana", desi ne aflam in inima Italiei. Am aflat mai apoi ca statul italian permite cu greu construirea de noi imobile si favorizeaza mai degraba restaurarea caselor vechi. Interesanta conceptie despre pastrarea patrimoniului si a istoriei locale si nationale! Poate ar trebui sa luam si noi exemplul de la ei, pentru ca peisajul nostru urban (daca nu si rural) arata ingrozitor de pestrit, iar cladirile moderne inestetice au napadit centrul Bucurestiului, fara nici o grija fata de trecut, planuri de urbanism etc.

Am admirat apoi zonele naturale protejate, chiar in contextul in care erau locuite. Grija fata de animale si habitatul lor mi s-a parut impresionanta, fata de ceea ce ma asteptam sa gasesc, cunoscand faima de vanatori ai celor din Occident. Iata ca si in acest domeniu se pare ca suntem mai putin sensibili decat ei (chiar si fata de italieni, "fratii" nostri latini!). In acelasi timp, fiecare colt al regiunii era promovat in mod corespunzator, chiar daca istoria sa nu era chiar impresionanta, insa fiecare bucata de istorie era valorificata turistic la maximum. Fiecare piatra reprezenta ceva din trecutul regiunii sau tarii. Lucrul acesta mi-a devenit si mai evident dupa vizitarea Florentei, Sienei si vechii republici Lucca, unde bogatia arhitecturala, artistica si estetica m-a lasat efectiv cu rasuflarea taiata. Am vazut cladiri ridicate in cateva sute de ani de oameni care nu se gandeau prin prisma limitei temporale a vietii lor, ci prin perspectiva continuitatii asigurate de comunitati unite.

Acest aspect al unitatii comunitatilor locale mi-a devenit evident dupa contactul cu oamenii. Bineinteles, am urmarit cu greu, cu bruma mea de italiana, debitul lor verbal si comunicarea lor ca mod de a trai, insa mi-am dat seama ca ele vin din obisnuinta de a interactiona in mod constant si pozitiv cu comunitatea in care traiesc. Chiar daca uneori acest lucru poate parea artificial, el iti transmite o stare pozitiva, in care oamenii din jur sunt gata sa iti sara in ajutor la nevoie (remarcabil cazul unui trecator orb care a fost ghidat de un ospatar pe langa mesele unei cafenele, ca sa nu se incurce in ele) si nu trec nepasatori pe langa tine ca pe la noi (mostenirea comunista a lasat, din pacate, urme adanci...).

In aceasta atmosfera cordiala, pigmentata ici-colo de conationali de-ai nostri veniti pentru desfasurarea altor activitati "mai putin productive", am reusit sa vad monumentele clasice ale Florentei, ca Domul, Piata Senioriei, Palazzo Vecchio, Palatul Pitti, Gradina Boboli, Capelele Medici si mai multe biserici vechi din centrul istoric, Galeriile Uffizi, Ponte Vecchio. Am vizitat de asemenea Siena, o mica cetate medievala, cu al sau Campo, loc al faimoasei curse de cai Palio, intre cartierele orasului, cu Palatul Senioriei, cu superba sa catedrala gotica si cu stradutele inguste in urcare sau coborare. Mi-a placut si micutul oras Lucca, cu pietele sale neregulate si zidurile orasului vechi pastrate in intregime. Nu am fost, insa la fel de impresionat de Pisa, unde, in afara Campului Miracolelor cu al sau faimos Turn Inclinat si Domul, pesiajul industrial a inceput sa predomine. Langa Pisa, insa, am putut admira locul de varsare al fluviului Arno in Marea Tireniana, un loc unde ape de culori diferite se intalnesc, avand pe fundal Muntii Apenini.

In mod firesc, am apreciat si bogatia gastronomica a regiunii, bazata pe paste si pizza, dar nu numai. Spre deosebire de alte tari din vest vizitate, am observat ca preturile variau in functie de zona si de standard, ceea ce indica grija deosebita fata de satisfacerea interesului turistului. Oricum, Italia nu poate fi considerata o tara unde sa nu ai ce manca sau ce bea... In rest, m-am infiorat de viteza cu care soferii italieni de autobuz abordau serpentinele din deluroasa zona Chianti, in timp ce flecareau cu pasagerii din fata pe care pareau sa-i cunoasca de o viata, am observat multimea de scutere, utile in marile orase cu trafic intens, am respirat din plin aerul curat de padure din rezervatia unde am fost cazat si am savurat inghetata disponibila la tot pasul... pana m-a lasat gatul...

Desi nu am vizitat toata Italia, ci doar parti ale nordului si centrului sau, pot spune ca impresia proasta pe care o aveam pana acum despre aceasta tara (in comparatie cu Franta sau tarile nordice) a fost gresita. Standardul sau de viata este remarcabil, demn de a constitui un model pentru tara noastra (de aici si incapatanarea compatriotilor nostri de a reusi acolo). Daca pana acum consideram Franta ca modelul demn de urmat pentru viitorul Romaniei, acum pot spune ca si Italia ar putea fi un model pentru noi. Insa mai avem mult de lucrat pentru a ajunge la acest nivel, in primul rand la mentalitatea oamenilor, care trebuie sa inteleaga ca orice colt de tara le apartine, chiar daca nu sunt proprietari cu acte, si trebuie sa aiba grija de el ca de propriile bunuri, pentru ca el reflecta gradul lor de civilizatie, de educatie (sau lipsa lor). Ei trebuie sa inteleaga ca nu pot astepta la nesfarsit ca altcineva sa vina si sa le dea ceva pe degeaba, daca ei nu fac nimic pentru a merita acest lucru (uneori valoarea se naste si din munca voluntara...). Si asta am invatat de la "fratii nostri latini" din tara in forma de cizma, renumita ca fiind un cosmar pentru ceilalti vest-europeni...

Niciun comentariu: