03.10.2010

Despre putere

Astazi este ziua nationala a Germaniei (aniversarea a 20 de ani de la reunificare). Ce prilej mai nimerit de a scrie despre putere, decat ziua natiunii care a exaltat aceasta notiune pana la absolut, pentru a trai apoi cosmarul lipsei acesteia? Germania este in prezent, fara indoiala, una dintre cele mai puternice natiuni din lume (revenita in aceasta postura in ultimele doua decenii).

Revenind, insa, la putere, definitia acesteia pune accentul pe capacitatea celui care o detine de a impune celorlalti vointa sa asupra anumitor domenii de activitate. In sensul cel mai larg, aplicabil de obicei relatiilor internationale, puterea apartine acelei natiuni care poate sa-si atinga toate scopurile prin fortele sale sau prin influentarea vointei altora: in ultimii ani s-a spus (pe buna dreptate sau nu) ca America este superputerea mondiala. Totusi, in termeni de putere absoluta, nu exista nici un stat care sa poata face tot ce isi doreste in lume, fie doar si din cauza faptului ca este supus rigorilor naturii (divinitatii), care pot neutraliza orice putere umana.

Din cele mai vechi timpuri oamenii si-au dorit puterea pentru a isi putea realiza dorintele personale si pentru a-si impune punctele de vedere. De aici au rezultat indeobste majoritatea conflictelor interumane, de la cea mai mica la cea mai mare confuntare. In doze mici puterea de a face un lucru nu reprezinta o problema, constituind chiar un fundament al actiunii umane, incluzand capacitatea de a face lucruri bune ce pot avea un efect pozitiv si asupra celorlalti. Atunci cand puterea este dorita la modul absolut, insa, pentru a influenta in mod arbitrar vietile celorlalti, ea are efecte adverse. In mod concret, puterea absoluta "se urca la cap" celui care o detine, creandu-i acestuia impresia ca este zeu (de obicei in randul politicienilor). Din aceasta postura au avut loc cele mai mari dezastre produse de om vreodata. Istoria Germaniei din secolul trecut sta marturie acestui adevar.

In acelasi timp, insa, orice om care ar dispune de puterea absoluta ar reactiona la fel de limitat si contraproductiv pentru ceilalti, indiferent de mediul din care provine sau de educatia sa. De aceea guvernarea celor multi a fost limitata de instrumentele democratiei reprezentative (parlament), pentru a nu oferi oamenilor puterea de a se distruge intre ei, instinct primar existent in genele oamenilor, dupa cum spunea si filosoful englez Thomas Hobbes inca din sec. al XVII-lea. Oamenii nu trebuie sa beneficieze de putere decat in doze mici, pentru ca ea le dauneaza daca este nelimitata.

Puterea statelor depinde de puterea oamenilor care ii compun. De aceea, modul in care oamenii inteleg sa isi puna in comun puterile limitate afecteaza puterea statului respectiv. Iata de ce societatile fragmentate (ca si Romania), in care fiecare actioneaza doar in interes personal, sunt mai putin relevante la nivel international, iar cele in care se intelege ca "unirea face puterea" (Germania, China, Statele Unite si Rusia) sunt mai importante. Ceea ce nu este clar insa pentru majoritatea romanilor (si poate si pentru alte natiuni orientale) este ca prin acordarea puterii absolute unui singur om nu se mareste puterea, ci se limiteaza, pentru ca acel om este limitat de natura sa si nu se poate ridica deasupra viziunii sale subiective. Numai o viziune care are in centrul sau comunitatea umana poate genera putere reala (la nivel planetar), asa cum ne invata istoria, care ar trebui studiata mult mai atent de liderii politici.