Un concediu de neuitat

Tocmai s-a terminat si concediul meu, asa ca am revenit la treburile cotidiene si la stereotipia obisnuita. Insa in cele trei saptamani petrecute departe de zbuciumul si mezeria noului meu oras de domiciliu am avut parte de experiente interesante care m-au mai luminat asupra rostului nostru pe pamant si a ratiunii de a fi a fiintei umane.

Relaxare in orasul natal

Primele zile le-am petrecut in linistea din apartamentul parintesc din orasul natal. A fost o perioada de refacere dupa un an mult prea incarcat si frustrant pentru mine. Nu am facut prea multe in afara odihnei si vizionarii unor programe, in general sportive (deh, Olimpiada!), dar si politice (problemele din Georgia). In acest rastimp am descoperit cu placere televiziunea de pe Internet (ca altfel nu prindeam GSP, fiind in reteaua concurenta in orasul natal, spre deosebire de Bucuresti), ceea ce a reprezentat un succes tehnic personal. In rest, am descoperit nu foarte surprinzator, dar neplacut, ca am luat in greutate, astfel ca o parte din pantaloni nu-mi mai veneau si a trebuit sa cumpar altii. In acelasi timp am refacut o parte din vechile trasee prin padurea din apropiere si mi-am reintalnit invatatoarea, la fel de energica asa cum mi-o aminteam, desi pensionara, ceea ce mi-a adus aminte de momentle fericite ale copilariei. Intr-un weekend am mers si la munte, pe Valea Trotusului, unde mi-am reintalnit o parte din rude si am intalnit alte persoane interesante de varsta mea. Asa am mai scapat de caldura si am regasit fericirea de a ingheta de frig noaptea afara, in scranciob.

Nunta la Arad

La jumatatea concediului am plecat spre Arad unde urma sa particip la nunta colegei mele de birou si sa-mi vizitez rudele din partea bunicului tatei. Drumul a fost un calvar, pentru ca am prins canicula in cele 12 ore de mers (din neglijenta n-am prins loc la cuseta de noapte si am mers ziua...), iar conditiile din tren au fost foarte proaste desi am mers cu clasa I (dupa ce am mers la WC am definit totul prin sintagma "worse than bad"). Noroc cu veteranii aferenti care mi-au umplut capul de povesti din razboi si din perioada interbelica... La Arad, canicula m-a intampinat in forta astfel ca primele nopti a trebuit sa ma (re)obisnuisc cu temperatura ridicata si lipsa oxigenului. Dupa asta am descoperit o lume paralela a rubedeniilor mele din partea de vest a tarii, cu o viata plina de exemple de lupta si speranta. Mi-a placut gradina matusii unde am stat in care puteai gasi cam tot ce gaseai intr-o piata bine aprovizionata. Si totul doar cu putina munca a pamantului, dar cu munca reala... Bineinteles, in viata tuturor existau micile drame ale vietii, divortul, emigrarea, extenuarea, dar ansamblul era pozitiv.

Nunta a fost foarte reusita, la un moment dat chiar fiind trist ca eu nu o sa am niciodata o rochie de mireasa... A fost bine, mai ales ca a si plouat si a fost mai racoare... Muzica buna, inclusiv un cvartet de coarde care a conferit o nota aristocratica evenimentului, dar si moderna, old and new, traditionala locala si chiar inedita. Mancare bineinteles multa si buna ca in Ardeal, asa ca nu am putut decat sa ma recunosc invins de tortul exceptional de dulce... Am avut si cateva discutii interesante cu persoane feminine mai tinere, care m-au impresionat prin deschiderea si prospetimea lor. Totusi, mi-am dat seama ca, intre parintii mei si noua generatie exista mai multe asemanari decat intre mine si ele, asa ca am inceput sa ma simt ca un american republican din anii 80, mai conservator decat cei dinaintea mea si decat cei de dupa, ca dupa o mare trauma nationala...

Oradea si o alta revelatie

Dupa o scurta perioada de refacere dupa nunta am pornit din nou la drum spre Oradea, oras al copilariei bunicului meu, pe care nu avusesem ocazia sa-l vad. Am avut noroc ca am stat la o buna amica de-a mea, care mi-a pus la dispozitie mica sa locuinta de servici pentru cele doua zile petrecute. Orasul mi-a placut foarte mult, in ciuda caldurii sufocante, mai ales cladirile baroce care sunt slabiciunea mea dintotdeauna. Am apreciat si ciorba in paine de la Cyrano si piureul de castane delicios de la complexul Lotus. In acelasi timp, am descoperit un fapt surprinzator: in ciuda diferentelor evidente fata de amica mea (stil de viata, nivel social, preferinte, caracter), am fost foarte bine primit si mi s-a acordat o incredere deosebita, pe care nu cred ca as fi avut-o din partea altor prieteni (poate si oamenii de acolo sunt altfel). Si am realizat ca, de fapt, diupa exemplul biblic, fiecare dintre noi avem o Marie Magdalena a noastra, o persoana pe care, in ciuda diferentelor o apreciem foarte mult si in care putem descoperi mai multa onoare si demnitate decat in cei mai apropiati prieteni...

Maramuresul - coltul de rai al Romaniei

Drumul spre Sighet cu microbuzul mi-a prilejuit o noua experienta revelatoare. Mai intai, am fost impresionat de o mama cu doi copii, din care unul sugar, care, in ciuda denivelarilor din asfalt si a varstei tinere isi alapta baietelul, incercand sa aiba grija si de fetita zburdalnica si sa uite ca acasa o asteapta o casa goala si ajutorul de somaj. Nimic mai potrivit in timp ce au ascultam la iPod "Nothing else matters"; intr-adevar, maternitatea e tot ce conteaza pe lumea asta... Mai incolo, "megapalatele" de la Certeze, semi-locuite, nu ofereau decat imaginea desertaciunii omenesti, din moment ce oamenii aceia, dezradacinati din mediul lor natural, sunt condamnati la nefericire spirituala perpetua, de o societate gresita care i-a exilat in mod superficial in alte zari... Adevaratii eroi mor uitati de toti pe pamantul lor putin, in casele lor modeste din varf de munte, la umbra brazilor racorosi...

Ajuns la Sighet am fost primit regeste de fostul coleg de conservator al parintilor mei, de meserie lutier, de origine maghiar maramuresean. Ospitalitatea sa m-a impresionat profund, ca si modul drept de a judeca, in ciuda unei istorii care uneori poate parea nedreapta. El simbolizeaza exemplul baiatului sarac, care reuseste prin munca sa isi indeplineasca visul, sa aiba casa lui decenta, familia lui si viata pe care o merita. Macar de-as avea jumatate din norocul lui! Dar, cum spuneam si mai de mult, "fiecare are ceea ce merita"...

Vizitele la fata locului mi-au infatisat o lume autentica si serena, atat in Valea Verde, cat si in cimitirul vesel de la Sapanta si la manastirea Barsana. La randul sau, Sighetul mi-a infatisat multe monumente ale vechii sale straluciri habsburgice, dar si amintirea unui trecut dureros prin Memorialul victimelor regimului comunist, amenajata in fostul penitenciar unde au murit singurii oameni politici adevarati ai Romaniei

Drumul de intoarcere mi-a prilejuit intalnirea cu oameni de omenie din partea locului cu care am avut onoarea de a imparti cuseta ceva mai moderna a trenului de noapte spre Bucuresti. Somnul meu a fost destul de lin si s-a incheiat cu rasaritul pe care l-am privit in apropiere de Campina. Un rasarit care anunta un nou inceput pentru mine. Sper sa fie unul mai bun...

Presa - o Inchizitie a vremurilor noastre

Zilele astea citeam o carte despre Inchizitie si eram revoltat de nedreptatile comise de aceste tribunale arbitrare in acele vremuri tulburi ale evului mediu. Treptat, insa, mi-am dat seama ca asistam in prezent la un alt tip de "inchizitie", cea mediatica.

In acelasi mod ca si Inchizitia, presa din ziua de azi incearca sa judece oamenii bazandu-se pe probe incomplete, cirsumstantiale si subiective, incercand sa creeze o imagine falsa a realitatii, bazata pe o dogma preconceputa, in cadrul careia rezultatul nu este o urmare a unei demonstratii logice, ci doar a unui capriciu editorial. Astfel, presa creaza si darama mituri, invadeaza sfera vietii personale, naste false perceptii si poate influenta opiniile.

Unii considera presa "cea de-a patra putere in stat", "cainele de paza al democratiei". Astfel, o noua garda pretoriana incearca sa controleze celelalte puteri. Problema este ca legitimitatea sa in acest demers este mai mult decat indoielnica, presa nefiind un organ ales, ci auto-proclamat. In consecinta, orice pretentie de putere este nejustificata, in contextul in care celelalte trei sunt suficiente intr-un sistem constitutional.

Problema apare atunci cand puterile traditionale in stat nu functioneaza, oferind justificarea unei actiuni alternative din partea societatii civile (presa, etc.), de tip "gherila". In acel moment, structurile care ar trebui sa protejeze societatea in ansamblu nu se mai apara decat pe ele insele, devenind la randul lor ilegitime. In aceasta stare de anarhie, statul, principalul garant al securitatii persoanelor, nu-si mai poate indeplini sarcinile si lumea cade prada senzationalului si pornirilor instinctuale brute. De aceast lucru profita presa, care se erijeaza in hegemon, inlantuind societatea, intocmai ca Inchizitia de pe vremuri.

Libertatea presei nu poate fi absoluta pentru ca orice lucru absolutizat se rasfrange in mod negativ asupra celorlalti. Proferarea opiniilor nu poate ignora existenta unor limite ale decentei si ale moralitatii sociale. Orice stat modern viabil trebuie sa tina cont de aceste lucruri si sa realizeze echilibrul care sa ne fereasca de excese. In caz contrar, evul mediu se poate intoarce oricand...

Zorii noilor sfere de influenta geopolitica

In urma cu cateva luni, summitul NATO de la Bucuresti aducea in prim plan ostilitatea Rusiei fata de o posibila extindere a organizatiei nord-atlantice. Reactia Moscovei fata de deplasarea aliantei catre est are anumite justificari care provin din interesele traditionale ale Rusiei in zona si din ingrijorarea Moscovei fata de manifestarea suprematiei Statelor Unite in lume. O potentiala extindere a NATO care ar include Georgia si Ucraina ar intra in fosta sfera de influenta a Uniunii Sovietice. Deja Rusia a fost deranjata prin extinderea NATO in tarile baltice in 2004. In acest fel granita comuna cu NATO s-ar extinde si mai mult, semanand a politica de ingradire ca in anii '50. Ea a inceput deja sa-si puna in practica iritarea, folosindu-se de arma energetica. Principalele tari europene (Franta, Germania, Italia) au realizat pericolul aparitiei unei noi Cortine de Fier si au incercat sa tempereze avantul american. Insa acesta din urma este generat de politica expansionista a administratiei Bush.

Politica externa americana de dupa 2001 a insemnat o afirmare a suprematiei economice cu mijloace economice. Mai precis, sub masca interventiei antiteroriste si a promovarii democratiei, SUA au ocupat zone strategice din Orientul Mijlociu extins, chiar in jurul celor mai mari resurse de petrol din lume, cu posibilitatea de a inainta chiar si catre Asia Centrala. Israelul a functionat si acum ca un avanpost al acestei tendinte.

Insa, dupa cum o arata istoria, orice tendinta de instituire a hegemoniei unei mari puteri este urmata de coalizarea celorlalti actori semnificativi impotriva sa pentru restabilirea echilibrului de putere. Dupa ce acest echilibru s-a destramat in urma disparitiei URSS in 1991, Statele Unite au ramas singura super-putere din sistemul international cu potentialul de a deveni noul hegemon mondial, insa de data aceasta in sens real (caz fara precedent in istoria omenirii). Insa si in cadrul administratiilor americane au existat doua curente principale: unul bazat in mod traditional pe abordarea multilaterala, prin intermediul institutiilor financiare insternationale si a organismelor inter-guvernamentale (inclusiv a ONU), pe baza dreptului international si a diverselor conventii internationale; celalalt curent se baza pe suprematia militara si tehnologica americana si urmarea instaurarea unilaterala unei "pax americana" prin influenta asupra tuturor subsistemelor regionale, prin intermediul unor organizatii umbrela de tip NATO, APEC, ANZUS, Pactul de la Rio. Din pacate aceasta ultima politica s-a dovedit falimentara in ultimii ani, sub administratia Bush, care a utilizat-o fara scrupule in Irak, reusind sa promoveze in loc de a stopa fenomenul terorist in zona araba, cu scopul evident de a vulnerabiliza si controla indirect zona.

In acest context, in care SUA se impotmolesc, ca si URSS in 1988, in capcana supra-extinderii, actorii internationali relevanti incearca sa contrabalanseze inluenta americana prin opozitia in fata extinderii structurilor controlate de facto de Washington (printre care si NATO). Este cazul Rusiei, care a descoperit un nou model de dezvoltare, e drept destul de primitiv dar eficient, si incearca sa recastige terenul pierdut in anii '90. Apropierea sa de China, mai ales prin intermediul Organizatiei de Cooperare de la Shanghai, nu este deloc intamplatoare, ea urmarind realizarea unui bloc eurasiatic rival Statelor Unite, care odata pus pe picioare sa poata face fata cu succes competitiei de toate tipurile. Acesta ar urma sa includa Europa de Est (deja incluse sunt Belarus, Armenia si potential Serbia), Asia Centrala si Asia de Est continentala. In conditiile antagonizarii Iranului de catre americani, acesta ar putea deveni un aliat si furnizor de resurse suplimentar al noii structuri.

Este posibil ca, in aceste conditii, sa asistam la o formarea unui nou sistem bipolar. O parte din tarile europene realizeaza pericolul si incearca sa atraga Rusia intr-un parteneriat pe continentul european. Insa aceasta sarcina, foarte complexa in sine, nu se poate realiza decat daca Uniunea Europeana va reusi sa se desprinda de sub aripa militara americana, simbolizata de NATO. In conditiile existente, in care serviciile secrete americane au o activitate intensa pe continentul european, incercand sa influenteze chiar si vointa populara si sa controleze o serie de forte politice prin instrumente economice (Rusia incearca acelasi lucru, bineinteles), ramane de vazut care va fi evolutia evenimentelor si daca europenii vor reusi sa faca o politica proprie sau vor ramane din nou la mana superputerilor.

Sensul vietii

Fiecare zi pe care o traim aduce cu sine noi experiente si noi invataminte pe care ni le insusim sau pe care continuam sa le ignoram. Observand, insa, succesiunea evenimentelor nu pot sa nu remarc existenta unor legi dincolo de cele care guverneaza existenta societatilor umane, care nu au o logica pamanteana si nici macar pretentia de dreptate. Cu toate acestea, ele se aplica tuturor, fara deosebiri.

De obicei, oamenii cred ca vietile lor au un parcurs liniar, prin care fiecare isi realizeaza dorintele in paralel sau uneori intersectandu-se cu ceilalti. In acest fel, ar exista un progres continuu dinspre nastere spre moarte, sau o evolutie pe o curba ascendenta, ori pe o curba de tip clopot, care urca spre mijlocul existentei adulte, atunci cand individul procreaza, si scade apoi spre batranete si moarte. Aceste viziuni sunt foarte interesante, insa ele sufera de un defect primordial: evolutia este privita doar liniar si nu in adevaratul ei sens, care este unul multidimensional.

Este adevarat ca opiniile oamenilor depind de situatia din care ei apreciaza anumite evenimente si lucruri. De aceea, ei nu pot, de obicei, sa isi autoevalueze existenta, deoarece in cazul fiecaruia intervine factorul subiectivism, ceea ce duce la o evaluare egocentrica si partiala a realitatii. Daca, insa, se reuseste dedublarea, se poate observa o linie fluctuanta in toate directiile, care nu are un sens clar, ci foarte sinuos, de obicei circular, dar mai ales oscilant.

Viata nu este alcatuita doar din momente vesele, ci si din momente triste, chiar dramatice, nu doar din momente plictisitoare, ci si captivante. De obicei, se spune ca ele depind doar de noi, ca doar noi suntem responsabili de ceea ce ni se intampla. Alteori se spune ca undeva este scris destinul fiecaruia, si ca nu ne putem opune nicicum acestui dat. Insa niciodata nu se pune problema daca nu cumva ambele teorii pot fi adevarate. Oare nu ar putea exista un plan, dar care sa contina mai multe variante, pe care noi le putem alege sau respinge? Uneori se mai spune, insa, ca de fapt nu alegem niciodata, ca mediul in care am crescut a ales deja pentru noi. Poate si asta e adevarat. Dar ceea ce e esential este corelatia intre toate aceste teorii.

Religia crestina constituie o astfel de corelatie, o filosofie de viata, o doctrina, o ideologie, un tot care are sens, daca este citita in cheia corecta. Insa cheia nu deriva din interpretarile simpliste pe care, uneori, noi oamenii, le atribuim anumitor texte mai mult sau mai putin precise. Cheia este insasi existenta umana si cuvintele Mantuitorului, sintetizate in Noul Testament. Astfel, ni se spune foarte clar ca telul oricarei existente umane este dobandirea vietii vesnice de dupa moarte si ca toate faptele noastre terestre trebuie puse in acord cu acest lucru. Ni se ofera chiar libertatea de a alege sa urmam acest drum sau altul, unii spunand ca oricum suntem predestinati de la nastere, altii spunand ca iertarea poate veni oricand daca ne caim. Nimic mai adevarat.

Insa, de-a lungul vietii umane se intampla de multe ori sa uitam esentialul: orice am face, oricum sfarsitul e acelasi. Ne amagim cateodata, cu cate o realizare sau alta, cu cate un castig iluzoriu sau succes vremelnic, cu vreo descoperire epocala sau avans tehnologic. Insa nu ne dam seama cat de relativ e totul, cat de temporar si trecator. Trecerea anilor si schimbarea continua a lucrurilor ar trebui sa ne spuna ceva, insa noi nu vrem sa vedem si sa auzim decat ceea ce ne place si ceea ce credem ca ne face bine.

Adevarul este ca nu trebui sa ne comparam intre noi si nu trebuie sa ne mandrim ca am fi superiori celorlalti sau sa ne tanguim ca am fi inferiori, marginali sau mai nesemnificativi decat altii. Suferintele prin care trecem nu fac decat sa ne inobileze si tot ceea ce daruim in fiecare zi (pozitiv sau negativ) se adauga la salvarea sau la condamnarea noastra eterna. Daca e sa ne bucuram de ceva, nu putem s-o facem decat in anumite momente cand aducem alinare cuiva, un zambet, un moment de extaz sau o revenire la sentimente mai bune. Aceasta este adevarat fericire harazita oamenilor si tot restul e o umbra ce trece si care se confunda cu eternitatea universului...

Pantofii galbeni

Ieri dimineata ma indreptam, ca de fiecare data, spre metrou pentru a ajunge la servici. Deodata am zarit doi pantofi galbeni care mi-au atras atentia. Nu sunt un fan al culorii, care, totusi, are capacitatea de a iesi in evidenta de fiecare data, lucru care nu ma atrage la o fiinta umana intotdeauna, inspirandu-mi prea putina seriozitate. De data asta, insa, privirea mea a inceput sa urce incet in sus pentru a vedea ce fiinta ar putea avea asemenea incaltari, mai ales pe o vreme ploioasa cum a fost ieri. Si, ce sa vezi? Era o incantatoare fiinta intr-un deux piece maro, foarte bine asortat cu pantofii si poseta (asa cum m-a invatat o prietena la un moment dat sa apreciez).

Surprins de placuta surpriza am furat cateva priviri in timpul calatoriei cu metroul, de la distanta si fara a fi observat. Si nu mi-am putut opri reprosul privind felul meu de a fi si fata de dispretul pentru intratul in vorba cu straine sau "agatatul", asa cum este mai bine cunoscut in cercurile cunoscatorilor. E adevarat ca este o metoda destul de riscanta insa de atatea ori m-am multumit cu privitul in metrou in fata unor chipuri angelice, incat uneori mi-am pus sub semnul intrebarii propria personalitate. Insa m-am consolat intotdeauna ca in cantecul lui James Blunt ("You're Beautiful") ca n-a fost sa fie...

Mai tarziu, mergeam spre strada sa imi cumpar ceva de mancare, cand i-am zarit din nou: aceiasi pantofi galbeni. Era aceeasi persoana razand impreuna cu o prietena. Am trecut pe langa ele privind doar cu coada ochiului. Dupa ce au trecut m-am uitat din nou dupa pantofi. Ce n-as fi dat sa imi zambeasca si mie...

Din pacate eu am fost invatat sa nu imi doresc decat ceea ce se poate obtine fara un mare efort si in mod rational. Am invatat sa imi infranez primul instinct, oricat de just ar fi fost sau mi-ar fi parut, sa renunt la lucrurile costisitoare sau care imi depasesc conditia modesta. Parca imi amintesc si acum un baiat de 11 ani plangand intr-un magazin dintr-o tara occidentala, pentru ca nu avea bani sa-si cumpere jucaria preferata. Eram doar eu si in jurul meu lumea nu imi intelegea reactia atat de nefireasca pentru o societate care functiona normal si fara gres. Insa pentru mine din acel moment s-a terminat copilaria si a inceput viata reala. Din pacate eu nu am fost pregatit pentru ea in timp ce altii invatau sa isi doreasca totul, oricat de dificil ar parea, si sa lupte sa obtina ce isi doreau. Eu am ramas doar cu iluzia ca pot avea orice daca stau la locul meu si nu supar pe nimeni. Si iluzia s-a risipit si am ramas doar cu dezamagirea si sentimentul de inutilitate intr-o lume straina si ostila.

Maine probabil voi vedea din nou un chip angelic sau niste pantofi de orice culoare asortati cu haine venind ca turnate. Si voi ofta in gand si ma voi uita in alta parte, apoi voi fura din nou o privire pe furis si ma voi consola ca probabil e doar o iluzie, ca de fapt e o persoana care nu merita atentia si care probabil nici nu ar fi potrivita pentru mine. Si strugurii vor fi tot acri...

Legea de fier a geopoliticii

Cei care au jubilat in momentul declararii independentei Kosovo, sperand ca aceasta deschide un nou drum catre o lume mai buna bazata pe principii, nu pot acum decat sa isi puna cenusa in cap. Recentele evenimente din Tibet demonstreaza, nu cum eronat sustin unii contrariul, ca lumea va continua sa fie si pana acum un teren de actiune pentru marile puteri in care micile natiuni si nobilele lor aspiratii nationale nu pot constitui decat miscari temporare bazate pe conjunctura.

Miscarea din Tibet, dincolo de justificarea sa de tip democratic, reprezinta continuarea marelui puzzle inceput in 1999 in Kosovo. Mai precis, ea este expresia modului de actiune a singurei superputeri din acest moment, Statele Unite, in tentativa de a controla intrega lume. Numai ca stralucitii strategi de la Washington nu realizeaza nici acum ca demersul lor este unul iluzoriu (el fiind o repetare a supraextinderii URSS din anii 80, ce a contribuit la prabusirea acesteia) si ca, in cele din urma toate marile imperii universale sunt sortite esecului si disparitiei. Daca in cazul subsistemului subdezvoltat al lumii islamice sau al celui fragmentat european aceasta politica pare sa functioneze din cand in cand, in cazul Asiei de Sud-Est lucrurile sunt mai dificile (asa cum a dovedit-o in trecut interventia ratata din Vietnam). Aici avem de-a face cu un actor mult mai semnificativ, China, care se afla intr-o perioada de crestere care o va duce probabil la rangul de superputere in cel mai scurt timp. Statele Unite sunt constiente de aceasta posibilitate si, de aceea, incearca sa slabeasca prin orice mijloace competitorul chinez.

Numai ca, de cele mai multe ori, atunci cand incerci sa contolezi totul, totul se poate intoarce asupra ta. Mai ales atunci cand nu ai nici un fel de scrupule in atingerea tintei (atacul regizat asupra World Trade Center, interventia in Irak, etc.). Miscarile Rusiei si siguranta Chinei manifestata prin implicarea pe continentul african ar trebui sa dea de gandit strategilor americani, pentru ca epoca echilibrului de putere nu pare sa fi apus.

Cat despre tarile mai mici, ca Romania, ele ar trebui sa fie mai atente asupra lumii in care traiesc si mai constiente de valurile pe care navigheaza. Se pare insa ca lectia pactului Ribbentrop-Molotov nu a fost inca aprofundata de factorii de decizie de la Bucuresti. Dincolo de aliantele incheiate la un moment dat, Romania trebuie sa fie constienta ca greselile se platesc mai devreme sau mai tarziu. Chiar si in calitate de stat membru al NATO, nu trebuie sa ne cantonam intr-o politica de expectativa si conformare fata de aliatii nostri, trebuie sa identificam interesul nostru propriu si sa actionam in consecinta. Se pare ca vecinul nostru bulgar ne-a luat-o din nou inainte, realizand o manevra extraordinara impreuna cu Rusia, desi joaca teoretic in aceeasi echipa cu noi. Kosovo constituie o oportunitate de a ne reevalua pozitia pana nu e prea tarziu. Altfel, ne putem trezi ca suntem tratati din nou ca moneda de schimb in relatiile dintre actorii cu adevarat relevanti. Pentru ca adevarata lege a geopoliticii ramane aceeasi: singurii actori care conteaza pe scena internationala sunt marile puteri. Ceilalti sunt doar pioni.

Cei care inca mai viseaza la revolutii de eliberare si realizarea unor nobile principii trebuie sa se trezeasca din somnul ratiunii. Lumea actuala nu e in nici un fel mai buna sau mai sigura decat in alte epocii. Doar imaginea ei e alta. Iar imaginea nu reprezinta de cele mai multe ori decat o falsa aproximare a realitatii in functie de interese...

Despre femei

O fosta colega de facultate imi spunea acum cativa ani ca femeile si barbatii sunt doua specii complet diferite. Atunci mi s-a parut o exagerare si m-am amuzat indelung, considerand ca e vorba de un comentariu malitios cu spirit de gluma. Acum, dupa ce au mai trecut cateva primaveri si peste viata mea am ajuns la concluzia ca, de fapt, afirmatia era adevarata. In ciuda faptului ca speram sa gasesc multe puncte comune cu femeile pe care le-am cunoscut, mi-am dat seama ca modul lor de a gandi este profund diferit de al nostru si ca ceea ce isi doresc ele nu corespunde cu ceea ce ne inchipuim noi barbatii de obicei. Acest lucru nu implica o condamnare a lor in ansamblu ca fiind o specie inferioara, ci dimpotriva ne indeamna la o mai mare reflectie asupra rolului femeii in societatea de astazi.

Poate parea ciudat ca am decis sa scriu aceste randuri chiar acum, dupa celebrarea zilei internationale a femeii, insa ele sunt reflectarea unui studiu atent de cativa ani in timpul caruia am avut prilejul sa analizez mai indeaproape spiritul feminin. Acest moment imi ofera si prilejul de a-mi exprima si o serie de pareri personale, pe care le-am nuantat mult in ultimii ani, dar care pastreaza si o parte din banuielile mele mai vechi. Nu imi propun sa emit niste adevaruri general valabile, nici macar sa fac elogii ieftine sau sa arunc primul piatra, ci doar sa imi exprim anumite pareri care cred ca ar trebui luate in considerare atunci cand vorbim despre femeile din prezent.

Inca de mic am fost crescut sa vad in femei niste fiinte deosebite pe care trebuia sa le respect, mai intai in calitate de fiinte fara o forta fizica apreciabila, dar mai ales ca zamislitoare de viata si mame. Acest lucru mi-a fost inspirat de legatura speciala pe care am avut-o si o am cu mama mea si de spiritul de veneratie fata de Maica Domnului care mi-a fost insuflat inca de mic. In consecinta, am vazut intotdeauna in femei fiinte speciale mult mai aproape de ingeri decat barbati, pe care ii consideram doar oameni obisnuiti. Nu am pus niciodata la indoiala veridicitatea acestor lucruri pana in momentul in care am venit in contact cu femeia moderna, lucru care m-a facut sa reflectez mult mai atent asupra unor lucruri si asupra consecintelor lor pentru vietile noastre.

Trebuie spus ca niciodata nu m-am gandit la faptul ca femeile ar putea fi vreodata fiinte similare cu barbatii, pentru mine diferentele au fost intotdeauna clare, chiar daca le-am considerat a fi lucruri complementare, conform viziunii traditionale a familiei, pe care o socotesc principala celula a societatii si singura garantie a supravietuirii omului pe pamant. Insa tendintele din prezent m-au facut sa ma infior la gandul perspectivelor ce au fost create si la efectele lor pe termen lung.

Asist in prezent, cu tristete, la o pervertire a notiunii de femeie in intelesul ei propriu. Se spune ca femeia trebuie sa fie astazi egala barbatului, si eu sunt de acord cu acest lucru in ceea ce priveste statutul legal si civil. Insa nu pot sa nu observ ca se incearca o transformare a femeii in barbat cu orice pret, incepand de la imbracaminte si terminand cu obiceiuri si tendinte psihologice. Cu toate acestea, consider ca emanciparea din prezent a femeii reprezinta de fapt un regres substantial care nu numai ca nu aduce avantaje reale acestei categorii, ci o depreciaza si o demonetizeaza, facand din ea o simpla varianta mai diluata a barbatilor. Cum altfel ar putea fi privita o femeie care isi expune trupul cu ajutorul unor blugi stramti, a unor bluzite stramte care lasa sa se reverse uneori suncile dizgratioase, care se machiaza strident pentru a fi remarcata sau care pufaie de zor dintr-o tigara doar ca sa para matura, decat ca o practicanta a celei mai vechi meserii din lume? Si nu cred ca exploatarea acestei laturi a feminitati in modul josnic al realitatii cotidiene este cea mai buna solutie pentru a promova femeile. Iar daca la sfarsitul zilei ele se trezesc in pat cu acelasi betiv degenerat sau bruta insensibila ce le creaza uneori impresia de protectie, cauza este evidenta.

In acelasi mod, o "femeie de afaceri" imbracata in sacou, cu pantaloni si coc, care munceste zi lumina si ajunge acasa obosita si fara chef de alte lucruri nu poate constitui, pentru mine, o imagine a superioritatii feminine. Nu imi poate starni decat mila si sentimentul de compatimire, pentru ca aceeasi femeie se va trezi la o anumita varsta cu psihoza faptului ca nu mai are timpul necesar pentru a-si intemeia o familie si, mai ales, de avea un copil, fapt inerent in sentimentul matern inascut al unei femei, unul din cele mai puternice sentimente umane existente. Pentru a avita acest lucru, multe reprezentante ale Evei incearca sa isi planifice viata astfel incat sa realizeze fiecare lucru la un moment dat si sa poata progresa in cariera dupa dorinta personala. Insa asta nu e o solutie, pentru ca nu poti sincroniza toate lucrurile in jurul unei singure persoane, iar venirea pe lume a unui copil implica o reasezare complexa a tuturor raporturilor de viata, asa cum pot confirma multe dintre mamicile responsabile pe care le cunosc. Ceea ce trebuie sa realizeze femeile este ca nu se afla intr-o concurenta cu barbatii si nici macar cu ele insele, ci ca ele au un anumit rol in viata si doar de ele depinde indeplinirea lui, iar in privinta carierei, orice succes al lor este de apreciat atunci cand vine in contextul unei vieti de femeie si nu de barbat.

Am apreciat intotdeauna calitatile specifice femeilor, usurinta cu care comunica cu ceilalti, cu care simt si traiesc, veselia si zambetul lor care insenineaza un cer mai inegurat, puterea de a ierta dar si de a da un sfat binevoitor, deschiderea fata de noutate si de cunoastere si fata de oameni. Uneori nu am inteles pragmatismul lor fata de realizarea bunastarii materiale cu orice pret, sacrificand totul pentru a asigura viitorul lor si al celor din jur, sau preferinta pentru micile nimicuri pretioase, pentru aspectul exterior, pentru micile distractii efemere. Insa am avut ocazia de a descoperi in compania lor sentimentul de admiratie pentru frumos si bun si al placerii de a conversa cu interlocutori care nu urmaresc cel mai adesea interese personale meschine si care sunt deschisi la idei diverse si diferite de ale lor.

Societatea putreda de consum din prezent a creat si pentru femei (si poate mai ales pentru ele) modele reprobabile vehiculate cu o voluptate bolnavicioasa in mass-media comerciale. Chiar daca ele par foarte atragatoare si exploateaza din plin anumite inclinatii ale femeilor, pe termen lung imi doresc ca femeile din Romania si din lume sa continue sa fie femei si sa nu se transforme in noi monstri ai epocii prezente, de care nu ducem lipsa, sa fie aceleasi luptatoare in batalia cu viata, atat in chip de mame iubitoare cat si sub forma unor semene altruiste, a unor sotii iubitoare si fidele, a unor fiice respectuoase si ingenue si a unor bunici iertatoare, intelepte si indatoritoare. Stiu ca asta poate parea un anacronism in ziua de astazi, insa acesta este modelul meu de normalitate si nu voi inceta sa sper pana la sfarsit ca el va putea fi o realitate chiar si in putinele case dintr-o comunitate izolata a unei tari uitate de vreme...