Sfarsitul istoriei?

 La finalul Razboiului Rece din secolul trecut, autorul american Francis Fukuyama ridica problema unui posibil sfarsit al istoriei, in contextul in care Uniunea Sovietica se prabusea, iar modelul democratiei liberale si capitalismului promovate de Statele Unite ale Americii parea sa triumfe in intreaga lume. Evenimentele care au urmat, dar in special acest inceput de an, marcat de interventia militara a Statelor Unite in Venezuela si capturarea presedintelui (fie el si ilegitim al) acestei tari demonstreaza ca suntem inca departe de un asemenea deznodamant. De fapt, istoria nu se termina niciodata, doar avem impresia ca, uneori, nu se mai intampla nimic semnificativ. Prezentul ne demonstreaza ca putem fi suprinsi oricand de evenimente pe care le credeam imposibili in urma cu ceva timp.

Atacul Statelor Unite in Venezuela pune capat ordinii postbelice, instaurate in urma celui de-al Doilea Razboi Mondial de puterile invingatoare, devenite membri permanenti ai Consiliului de Securitate al ONU (Statele Unite, Marea Britanie, Franta, Uniunea Sovietica si China). Ordinea respectiva, bazata pe Carta ONU, presupunea respectarea suveranitatii statelor membre ale organizatiei globale, punea pe primul loc prevenirea izbucnirii conflictelor armate intre state, prioritiza pacea globala si accentua bunele relatii intre statele lumii. Ulterior, izbucnirea Razboiului Rece a dus la confruntarea intre cele doua blocuri opuse, pana in 1989, caracterizata de evitarea unui conflict direct intre cele doua superputeri (SUA si URSS), inclusiv sub impactul dezvoltarii armelor nucleare de distrugere in masa. Echilibrul relativ a fost pigmentat adeseori de conflicte prin intermediari (Coreea, Vietnam, Afganistan etc.), iar fiecare dintre superputeri si-a delimitat propria sfera de influenta, in care cealalta superputere nu se implica direct, lasand mana libera hegemonului strategic (ca in Ungaria sau Cehoslovacia). 

Sfarsitul Razboiului Rece parea sa dea castig de cauza Statelor Unite, mai ales dupa dizolvarea URSS si extinderea NATO si UE in Europa Centrala si de Est. O serie de noi crize au aratat, insa, ca hegemonia Americii era contestata, mai intai de terorismul islamic (2001), apoi de Rusia (2008), si in cele din urma de China (mai ales din punct de vedere economic, dupa 2009). Modelul democratiei liberale si a pietei libere capitaliste nu mai constituia modelul unic in lume, fiind contestat de diverse proiecte, ca democratia iliberala, capitalismul de stat, emiratul petrolier, teocratia islamica etc. In cele din urma, confruntata cu aparitia BRICS, chiar si Statele Unite au renuntat la propriile valori, sub imboldul administratiei autoritare Trump, incepand cu 2025.

In noua situatie internationala, in conditiile in care majoritatea statelor garante ale ordinii postbelice nu mai sustin principiile stabilite in 1945 (in principal Statele Unite, China si Rusia), se poate concluziona ca ne aflam intr-o noua ordine, caracterizata de suprematia marilor puteri militare, care isi aroga dreptul a interveni militar in orice punct de pe glob pe care il considera in propria sfera de influenta si interes. Pretentiile Statelor Unite asupra Groenlandei (si de predominanta pe continentul american, conform doctrinei Monroe de la inceputul secolului al XIX-lea) sunt imaginea in oglinda a pretentiilor Rusiei asupra spatiului ex-sovietic si ale Chinei asupra Taiwanului si Marii Chinei de Sud. Putem spune ca suntem martorii renasterii imperialismului mondial, de data aceasta al marilor puteri extra-europene, ca la inceputul secolului trecut. Toate incercarile de a limita anarhia si conflictele globale, prin crearea de interdependente globale intre statele lumii, care sa le motiveze in directia intereselor comune si de cooperare (securitate colectiva, comert liber, prosperitate economica, dezvoltare durabila, protectia drepturilor omului), au fost sterse cu buretele peste noapte, iar acum ne intoarcem, practic, cu 100 de ani in urma, la starea de competitie conflictuala oarba intre marii actori internationali, un joc de suma zero in care unii castiga si altii pierd. 

Se pare ca doar Uniunea Europeana mai incearca sa pastreze vechea ordine, secondata timid de Marea Britanie si o parte din fostele sale colonii (Australia, Canada, Noua Zeelanda etc.), dar si de Coreea de Sud si Japonia. Insa statele respective nu dispun de puterea militara a celor trei mari fosti garanti ai securitatii globale, doar de resurse economice, care se pot risipi usor in lipsa vechiului cadru de prosperitate economica si in contextul razboaielor comerciale generate de egoismul economic al administratie Trump. Totusi, incercarea sa de a apara "fortareata Europa" de ingerintele externe se poate dovedi imposibila in conditiile atacurilor concomitente pe trei fronturi (Statele Unite - ideologic, prin sprijinirea extremei drepte eurosceptice; Rusia - militar, prin atacul impotriva Ucrainei si sprijinirea anumitor grupari extremiste in statele membre; China - economic, prin invadarea pietei comune cu propriile produse). Primele semne de cedare ale UE par a fi evidente, in contextul adoptarii discursului anti-imigrationist si a eliminarii politicilor de combatere a schimbarilor climatice, alaturi de dereglementarea spatiului virtual. In lipsa unor lideri politici de anvergura, statele europene ar putea deveni simpli vasali ai noilor centre de putere de la nivel mondial.

In aceste conditii, viata noastra, asa cum o stiam pana acum, nu va mai fi niciodata la fel, fiind inlocuita de o perdea de dezinformare, bazata pe post-adevar si grobianism deghizat in bune maniere. Din ce in ce mai multi oameni, in special tineri, incep sa fie manipulati prin intermediul retelelor sociale de care au devenit dependenti si care aplica algoritmi care ii influenteaza decisiv (prin mesaje de manipulare emotionala), in special in momentul scrutinelor electorale, venind in sprijinul fortelor extremismului neo-fascist (inclusiv asa-zisul "suveranism", de fapt un nou tip de slugarnicie fata de hegemon) spriijinit pe fata de Washington si Moscova. Se pare ca intalnirea din Alaska intre Trump si Putin a generat un nou pact Hitler-Stalin de impartire arbitrara a lumii intre sisteme lipsite de etica si moralitate. Neimplinirile interne sunt compensate prin aventuri externe senzationale, care nu rezolva problemele reale, dar genereaza un spectacol mediatic (noul circ) menit sa ascunda lipsa sau gustul amar al painii cotidiene.

In acest timp, vechiul model occidental incepe sa decada, lasand loc unui nou model autoritar, bazat pe noile tehnici de supraveghere asistate de inteligenta artificiala (AI), ca in China comunista. Incet-incet, democratia nu mai pare o necesitate, iar liderii politici incearca sa se eternizeze la putere, trecand peste limitele impuse de sistemele constitutionale liberale. Ca in romanul lui Orwell, "1984", cuvintele nu mai au semnificatia normala, continutul lor fiind inlocuit de antonimele lor (pacea este de fapt razboi, adevarul este minciuna si libertatea devine control). Chiar si infruntarea intre cele trei mari puteri militare pare desprinsa din realitatea distopica orwelliana (Oceania pentru SUA, Eurasia pentru Rusia si Eastasia pentru China). Siguranta existentei pasnice postbelice este inlocuita de insecuritatea potentialelor noi confruntari.

In atari conditii, este din ce in ce mai dificil sa vezi unde poate duce aceasta noua anarhie mondiala (multipolarism este mult spus). Dupa modelul Imperiului Roman, se pare ca decaderea Occidentului poate conduce la suprematia autoritarismului promovat de China si alte puteri asiatice. Sau poate vom asista la o noua confruntare a marilor imperii ale lumii, dar care ar putea degenera intr-un razboi nuclear devastator pentru intreaga umanitate... Ar fi un alt tip de sfarsit al istoriei, de data aceasta negativ, precum Apocalipsa din Biblie. Sau poate umanitatea se va regasi si va gasi impulsul de a rastura opresiunea sun deviza "Sic semper tyranis". Orice deznodamant e posibil in prezent, nimic nu mai e garantat...