Vacanta de Rusalii la Roma

Perioadele scurte de vacanta sunt de obicei mai greu de programat, intrucat timpul avut la dispozitie este mai redus, iar transportul la destinatie trebuie sa fie cat mai rapid. Un concept care a venit in sprijinul mini-vacantelor prilejuite de diverse sarbatori publice este cel de "city-break", care permite vizitarea unui oras in doar 3-4 zile la un pret avantajos. Bineinteles, vizita este doar pretextul pentru cunoasterea superficiala a obiectivelor, urmand ca o vacanta mai generoasa sa contribuie la explorarea acestora in detaliu.

Cu ocazia mini-vacantei de Rusalii am avut ocazia sa calatoresc, impreuna cu sotia, la Roma, folosind o astfel de oferta. Calatoria a meritat, pentru ca am putut cunoaste legendara "cetate eterna", atat de mult laudata de-a lungul timpului. Calatoria a fost efectuatat cu avioanele companiei Alitalia, o oferta destul de mediocra dar satisfacatoare, chiar daca serviciile de pe aeroportul din Roma nu s-au ridicat la inaltimea unor asteptari de altfel destul de modeste (contrar asteptarilor nu am avut loc alaturi de sotie la intoarcere, oferindu-mi-se doar privilegiul de a sta in primul loc dupa clasa business, poate pentru a putea savura mirosul de mancare in timp ce serveam... biscuitii de la economic).

Dincolo de aceste detalii minore, orasul mi-a aratat multe locuri frumoase, care merita vizitate, printre care, la loc de cinste se numara Forumul Roman, pe care orice descendent al vechii Rome ar trebui sa-l cunoasca si care trezeste un fior inegalabil pentru noi romanii (alaturi de Columna lui Traian). Las la o parte Colloseumul, unde cozile interminabile fac sa dispara orice bucurie a descoperirii. Si aici gazdele mai au de lucrat... In schimb, sistemul de metrou, chiar si cu doar doua linii si igiena precara a statiilor, reuseste sa acopere destul de bine orasul (extinderea sa va contribui neindoielnic la un acces si mai bun). Astfel, faptul ca am fost cazati la marginea metropolei nu s-a simtit. S-a simtit, insa, superficialitatea tipic latina a hotelierilor, care nu au ascuns in nici un moment ca scopul lor este profitul si mai putin satisfactia clientilor...

Cu ajutorul vremii bune am descoperit si alte locuri interesante, cum ar fi Circul Maxim, malurile Tibrului, Piata Spaniei, Piata Navona, Piata Cavour, Palatul Barberini, Castelul Sant'Angelo, Villa Borghese, catedralele Santa Maria Maggiorre, San Giovanni din Lateran si multe alte locuri incantatoare. La loc de cinste ramane vizitarea Vaticanului (muzeele si Basilica San Pietro), un loc plin de o bogatie artistica greu de imaginat, dar si de multi turisti care intretin bogatia materiala a Statului Papal, mentinandu-l ca stat aparte inca viabil.

In mod natural, din punct de vedere gastronomic bucataria italiana este capabila sa satisfaca orice gusturi. Din punct de vedere social, insa, capitala Italiei de astazi ofera spectacolul deloc placut al unei lumi pestrite in care comerciantii ambulanti de origine imigranta pot fi intalniti la tot pasul, intr-o foma de semi-cersetorie nedemna, tolerata de statul gazda (ca sa nu mai amintim de formele de cersetorie ale conationalilor nostri indicand falimentul absolut al liderilor nostri politici). Vazut inainte de inceperea crizei imigrantilor, acest fenomen nu poate decat sa ilustreze mentinerea ipocrita a diviziunilor dintre saraci si bogati la nivel mondial de catre tarile dezvoltate si interesul celor din urma de a valorifica saracia primilor. Lucrurile se pot, insa, intoarce impotriva celor ce se afla vremelnic in frunte...

In concluzie, Roma este un oras care trebuie vizitat, insa fenomenul "mezzogiorno" din Italia este vizibil (doar prin comparatia pe care o pot face cu Florenta si Venetia). Curatenia orasului este un punct slab la care mai e mult de lucru (inca nu am fost la Napoli, deci nu am termeni de comparatie cu sudul profund...), daca e sa ne gandim ca exista si o taxa de oras de 6 euro/zi (de care am aflat in ultima zi la hotel, agentia de turism oferind informatii vagi despre acest lucru...), ce indica un oarecare grad de "civilizatie". Insa, asa cum spune un proverb romanesc, "la pomul laudat sa nu te duci cu sacul", asa ca si la nivel turistic nu stii niciodata ce colturi interesante poti descoperi oriunde in lume.

1 Mai la Olanesti

Ziua de 1 Mai a intrat in randul sarbatorilor traditionale romanesti, intr-o perioada in care natura se trezeste la viata si timpul frumos permite iesiri mai frecvente din mediul citadin. Anul acesta, am decis, impreuna cu sotia, sa mergem intr-un loc pe care il exploram pentru prima oara, Baile Olanesti. Cunoscut, in mod obisnuit, ca baza de tratament pentru persoanele varstnice, locul s-a dovedit a fi, in cele din urma, un colt splendid asezat intre paduri de foioase si conifere, pe malul raului omonim.

De data aceasta, contrar obisnuintei de a merge cu transportul public, am mers cu masina mica in calitate de sofer incepator la al doilea drum mai lung din viata. Obsinuit cu drumurile de ses, ma asteptam ca serpentinele dintre Pitesti si Rm. Valcea sa fie mai dificile. In schimb, am subevaluat comportamentul confratilor soferi din trafic, desi mi-am pus preventiv semnul galben de incepator. Pe autostrada lucrurile au stat destul de bine, facand abstractie de numarul mare de masini, banda din dreapta fiindu-mi prieten statornic in cea mai mare parte a timpului, pana cand am intalnit tiruri sau masini uitate de timp. De la Pitesti, traficul s-a aglomerat simtitor, coloana intinzandu-se pe cativa kilometri.

Din pacate unii confrati, soferi de tir au fost contrariati de prezenta mea in trafic si au inceput sa claxoneze sustinut pentru a ma depasi. Am acceptat acest lucru, desi manevrele lor si ale altor soferi mi s-au parut cel putin iresponsabile. Acest lucru mi-a evidentiat doua lucruri: (a) necesitatea imperativa a construirii cat mai rapide a unei autostrazi intre Pitesti si Sibiu, unde traficul este intotdeauna intens (indiferent de ce sustin alti neaveniti); (b) nevoia unei re-evaluari a soferilor de pe drumurile patriei (in special a celor profesionisti), dintre care majoritatea nu au ce cauta acolo, cel putin din punct de vedere al integritatii psihice...

Ajunsi pe serpentine, coloana care se rasfirase s-a adunat din nou in apropiere de Dedulesti, unde isteria micilor facea ca drumul sa devina greu practicabil. Mi se pare deja exagerat acest mod de a sarbatori prin umplerea burdihanelor, fara a mai lua in seama pe ceilalti si modul lor de a sarbatori. Poate ar trebui ca aceste moduri de "celebrare" sa inceapa sa fie cenzurate printr-o re-educare generala a maselor pentru a aprecia mai mult calitatea. Dar pentru asta ar fi nevoie de un sistem de educatie performant...

Trecand prin Rm. Valcea am avut reale dificultati in identificarea drumului, atat spre Olanesti, cat si spre Bucuresti, la intoarcere. Experienta mi-a amintit de drumul precedent pin Buzau, cand am avut reale dificultati in descoperirea garii centrale... Cred ca ar fi nevoie sa gandim mai bine orasele noastre, sa le facem mai primitoare pentru turisti, altfel riscam sa pierdem acest potential imens pe care il avem. In cele din urma, concediul la Baile Olanesti a fost in regula, poate cu exceptia personalului din restaurante si hoteluri, care poate ar trebui sa inteleaga in cele din urma ca depind de clienti si nu viceversa, si sa fie mai amabili, mai prietenosi, mai deschisi. Totusi, morala experientei este ca ma voi gandi mult mai bine inainte sa plec in concediu prin tara la zile de sarbatoare, cel putin cu masina mica...

Despre Statul Islamic, terorism si ciocnirea civilizatiilor

In zilele ce au urmat recentelor atentate teroriste de la Paris, mass-media a fost cuprinsa de o frenezie extraordinara a dezbaterilor privind acest fenomen, in fapt o continuare a dezbaterii de dupa 11 septembrie 2001, de data aceasta pe coordonate franceze. Dincolo de diversele abordari, cred ca este cazul sa fim mai atenti la ceea ce a cauzat aceste evenimente dar si ascensiunea ingrijoratoare a Statului Islamic din Irak si Siria, atat pe termen scurt cat si pe termen lung. Identificarea cauzelor reale ar putea sa ne conduca catre noi solutii ce se pot dovedi mai productive decat cele adoptate pana acum.

Se spune adesea ca terorismul bazat pe fundamentalismul islamic ar fi un fenomen propriu tarilor musulmane si populatiile respective sunt predispuse la asa ceva. E drept ca interpretarile radicale ale Coranului au avut si acest efect. Insa, pentru a lamuri cauzele conflictului mai vechi dintre crestini si musulmani trebuie sa ne intoarcem in istorie la modul in care cele doua religii s-au ciocnit si au coexistat. Astfel, atunci cand musulmanii au cucerit anumite teritorii de la crestini, ei au creat cadrul unei coexistente pasnice, in schimbul unor masuri simbolice de supunere (altfel n-ar mai fi "Islam"!), insa nu au impus modul lor de viata decat celor care au vrut sa il adopte.

In schimb, crestinii, atunci cand au cucerit teritorii de la musulmani, au impus valorile lor populatiei locale, ca fiind "superioare". Acest lucru a devenit evident in perioada coloniala, cand musulmanii au fost umiliti in repetate randuri (ultima oara, in momentul crearii Statului Israel, dar, militar, si in Afganistan si Irak), fiind considerati inferiori si... dispensabili. Cred ca nimeni nu ar admite ca, in propria sa casa, un musafir temporar sa isi impuna propriile conditii, oricat ar parea ele de bine justificate. In urma acestor agresiuni, asistam la raspunsul partii radicale a Islamului, care este doar o replica palida in oglinda a cuceririi de tip colonial vest-european din sec. al XIX-lea si inceputul sec. al XX-lea.

In cazul Statului Islamic, aparitia sa este rezultatul direct al interventiei coalitiei conduse de Statele Unite in Irak si al incurajarii razboiului civil din Siria. Astfel, interventia din Irak a inlaturat regimul minoritar sunit si l-a inlocuit cu o federatie anarhica, dominata de siitii pro-iranieni. Totul in numele instaurarii democratiei si eliminarii armelor de distrugere in masa, dar, de fapt, in scopul exploatarii mai facile a unor resurse petroliere. Dupa ce a devenit evident ca fortele de ocupatie nu vor putea fi niciodata acceptate de irakieni, indiferent de religie, ele au fost retrase, lasand in urma un regim neconsolidat, macinat de rivalitatile regionale, in care sunitii au fost deliberat marginalizati. In mod firesc, ei s-au reorientat catre Statul Islamic, care le promite recapatarea gloriei de alta data.

In Siria, unde acest Stat a luat nastere, regimul minoritar alawit a fost contestat si s-a declansat un razboi civil bazat tot pe diferentele religioase sectare. Destabilizarea a creat terenul fertil pentru teroristii Al-Qaeda, care au renascut si s-au emancipat pe teritoriul Siriei, formand grupul aparte al Statului Islamic. In fond, ei nu au facut decat sa sfideze o serie de granite coloniale care au impartit arbitrar arabii suniti din Orientul Mijlociu intre Marile Puteri si care nu au acordat kurzilor o independenta de altfel pe deplin meritata (lupta lor din prezent este laudabila, chiar si impotriva Statului Islamic). In concluzie, problemele actuale isi au radacinile chiar in interventiile occidentale in regiune si in incercarea de a forta anumite populatii sa traiasca dupa reguli care le sunt straine si de neinteles si care nu vor fi niciodata acceptate pe deplin si de bunavoie.

Astfel, s-ar putea ca solutia pentru incetarea violentei sa nu fie o sporire a cheltuielilor pentru aparare ale statelor europene, care vor genera, inevitabil, o noua "dilema a securitatii" in spirala intre crestini si musulmani (dar si in relatia cu alti actori), ci intelegerea ca evitarea conflictului este conditionata de dreptul fiecarei societati de a-si alege modul in care doreste sa traiasca, in mod liber, fara ocupatii si interventii (sau influente) exterioare. In loc sa se gandeasca la interventii costisitoare, Occidentul (si alti actori globali) ar trebui mai degraba sa isi retraga toate trupele care se afla pe teritoriile altor state pentru interese economice indoielnice si mai degraba pentru suprematie la nivel global, lasand civilizatiile diferite (care exista, indiferent de globalizare sau de pretentia ca ar exista o cultura universala secularizata) sa isi gestioneze singure viitorul, in propriul lor sistem regional, cu propriile forme de guvernamant (mai mult sau mai putin democratice, in functie de evolutia fiecareia), cu propriile reguli de conduita, cu propriile sisteme economice si de securitate. Amestecul civilizatiilor nu duce decat la confuzie si conflict (situatia imigrantilor este exemplul cel mai pregnant), iar folosirea violentei nu da nastere decat la un nou ciclu de violente. Pacea este rezultatul coexistentei pasnice in acord cu natura organica a fiecarei societati.