Cupa Mondiala 2014 la final - concluzii

Campionatul Mondial de fotbal din Brazilia s-a incheiat, insa dezbaterea si interpretarea rezultatelor abia acum incep. Dincolo de cifrele competitiei supreme a fotbalului international, se pot desprinde anumite concluzii despre stadiul la care a ajuns acest fenomen social de masa.

Victoria Germaniei a fost incontestabila, ea reflectand conceptia colectiva a jocului, proprie fotbalului teuton, dar si o seriozitate si o constanta tipica a natiunii germane. Pe langa jocul propriu zis si componenta sa fizica, nu putem trece cu vederea si faptul ca rezultatul reflecta nivelul investitiilor facute de federatia germana de fotbal (printre care si construirea unui centru de pregatire propriu in Brazilia, care a fost lasat pentru folosire gazdelor turneului), investitii care nu ar fi fost posibile in lipsa unei situatii economice bune a tarii. Aceasta din urma contrasteaza cu problemele existente in tarile sud-europene sau sud-americane. Dar lucrurile sunt ceva mai complexe...

La nivelul echipelor europene nu putem ignora prestatiile lamentabile ale Angliei, Italiei, Spaniei, Portugaliei si chiar Rusiei. Acest lucru poate fi pus pe seama unor intreceri interne (care genereaza grosul jucatorilor prezenti in loturile lor) lungi si obositoare care au fost comprimate in vederea pregatirilor pentru Mondiale. Jucatorii europeni nu si-au aratat adevarata valoare si au parut depasiti de miza intrecerii (sau poate chiar indiferenti). In acelasi timp, nu se pot neglija si o serie de elemente locale, cum ar fi clima (temperaturi ridicate si umiditate mare), calitatea gazonului sau diferenta de fus orar, care au afectat in mod negativ prestatia echipelor respective. Principala problema este, insa, programul marilor campionate europene care, de dragul profiturilor, exploateaza in mod exagerat jucatorii, transformandu-i in roboti ce trebuie consumati si inlocuiti pe banda rulanta, fara nici un pic de atentie fata de limitele lor umane (si aici s-ar putea discuta si despre impactul dopajului si al steroizilor sau al flagelului pariurilor sportive). Singurele evolutii pozitive ce pot fi remarcate au fost cele ale Olandei (cu un antrenor "genial" experimentat si o echipa tanara si promitatoare, dar, ca de obicei, ghinionista sau uneori neinspirata), Belgiei, Frantei, Elvetiei si chiar a Greciei (care ar trebui sa ne sensibilizeze in perspectiva intalnirilor directe).

Daca e sa ne referim la echipele sud-americane, care au fost mai in elementul lor la acest turneu, nu am apreciat deloc prestatia Braziliei, care a dezamagit in cele din urma, desi semnele declinului erau previzibile inca din grupe si din optimi. Fara o strategie coerenta, cu un antrenor la varsta pensionarii si mizand prea mult pe public, Brazilia se poate declara multumita cu un loc in careul de asi (ultimul). De altfel, turneul a demonstrat ca, in ciuda laudelor aduse acestei puteri emergente, mai sunt inca multe lucruri de rezolvat, cum ar fi persistenta unor inegalitati si inechitati sociale flagrante, sau o crima organizata consolidata, care nu pot fi mascate de cateva stadioane (fie ele si pline) si alte elemente de infrastructura.

Prestatia Argentinei a fost o surpriza, desi vedetele prezente au justificat performantele, insa cu o evolutie mai degraba "italiana", bazata pe o defensiva solida si contraatacuri. Atunci cand a trebuit sa construiasca, Argentina a avut probleme (vezi meciurile cu Iran si  Elvetia). Un titlu mondial ar fi fost putin cam mult... Columbia a realizat cea mai buna performanta din istoria sa, care putea fi si mai buna daca n-ar fi survenit teama de a elimina Brazilia in sferturi. Impresii bune au lasat si Chile si chiar Uruguay (minus gestul iresponsabil caracteristic al lui Suarez, care a afectat prestatia generala a echipei).

Cea mai mare supriza a constituit-o prestatia selectionatei statului Costa Rica, cu greu previzibila inaintea competitiei. Dupa ce a reusit sa castige o grupa cu trei campioane mondiale (castigatoare insumate a sapte titluri!), costaricanii au ajuns pana in sferturi, reusind performanta de a nu pierde nici un meci. Merita sincere felicitari, mai ales ca jucatorii din lot nu evolueaza in campionate de top (poate fi si asta o explicatie!). De altfel, majoritatea selectionatelor din emisfera vestica au avut prestatii remarcabile (Mexic si Statele Unite, printre ele), dovedind ca proximitatea geografica are un rol important la un campionat mondial. Evolutii meritorii a avut si Alegeria, care a amintit de marea echipa din anii '80.

In rest, ceea ce ramane este faptul ca Europa a invins din nou in lupta cu America de Sud (factorul socio-economic nu poate fi neglijat, in ciuda crizei), ca Germania a reusit, dupa trei intrari consecutive in careul de asi, sa isi apropie victoria (ceea ce demonstreaza tenacitatea care ar trebui sa caracterizeze orice astfel de demers), ca Brazilia a "reusit" contraperformanta de a stabili scorul maxim al unei semifinale chiar pe teren propriu, ca Franta pare sa isi construiasca o noua echipa de perspectiva si ca fotbalul mondial evolueaza catre jocuri extrem de echilibrate, in care rezultatul este stabilit de precizia la fazele fixe, de calitatea rezervelor de pe banca si, in cele din urma, de rezistenta psihica si fizica a jucatorilor.

De acum revenim la fotbalul intern (sau nu, in functie de compania de cablu...), la eternele scandaluri minuscule pentru probleme cotidiene derizorii, in speranta ca viitorul va aduce si lucruri bune, desi lipsa de experienta, amatorismul si fatarnicia conducatorilor nu par sa ne dea prea multe sperante. In cele din urma, norocul poate juca un rol decisiv...