Luna lui Marte

Ultima luna a fost foarte bogata in evenimente pentru mine, insa din fiecare am incercat sa invat cate ceva sau sa deduc o mica parte din adevarurile sau legile ce guverneaza lumea oamenilor. Nu stiu daca este vorba despre adevaruri general valabile sau doar despre adevaruri personale, insa, pentru mine au fost momente de iluminare spirituala si de adanca reflectie asupra vietii.

Mai intai, am aflat bucuria de a celebra ziua de nastere in randul prietenilor. Insa, cu aceasta ocazie am aflat si cum se manifesta pacatul trufiei, pierzand dintr-o singura miscare toata agoniseala unei luni de munca. De aceea, am ajuns la concluzia ca e mai bine sa fiu modest in aspiratiile prin care vreau sa fiu superior celorlalti.

Apoi, am fost martorul fetelor multiple pe care le pot avea oamenii. Acest lucru imi era evident de mult, mai ales ca nici eu nu sunt un tip foarte constant. Insa, de data asta am observat cum, vazuta in alta lumina, personalitatea unui om poate deveni alta decat cea obisnuita, mai buna sau mai proasta, in functie de conjunctura. Importanta este insa imaginea de ansamblu, alcatuita din toate micile fatete de moment (atata cat sunt cunoscute, deci cu cat mai multe cu atat mai bine).

Ulterior, am fost intr-o mica vacanta acasa la parinti. Cu aceasta ocazie, am calatorit cu trenul, fiind martorul atomizarii societatii, mai ales a partii sale tinere. Odata cu aparitia laptopurilor si ipodurilor, fiecare tanar are posibilitatea de a isi crea o lume proprie in care totul este in conformitate cu dorintele sale (mai mult sau mai putin). Eu insumi cunosc aceasta tentatie, pe care am experimentat-o, insa mai intai la nivelul caietelor proprii de proiecte mondiale, apoi la nivelul PC-ului. Principalul dezavantaj este instrainarea fata de ceilalti si reactiile nefiresti, create de dependenta de masinile magice. In cele din urma, realitatea concreta este inlocuita de virtualitate, care insa nu face decat sa iroseasca vietile tinerilor ducandu-i pe acestia finalmente la depresie si psihopatie.

In aceeasi secventa a trenului, imaginea definitorie pentru Romania a fost cea de pe culoar, unde alaturi de tanarul stand pe jos cu laptopul conectat la priza vagonului modernizat (insa doar in acest sens, confortul fiind acelasi al unui bow-vagon de pe vremurile intunecate ale anilor '80) si cu casca pe urechi, era batrana femeie de la tara stand pe scari cu sacul de merinde, neschimbata de trecerea secolelor. Fara indoiala, aceasta imagine post-modernista ridica foarte multe semne de intrebare asupra faptului daca suntem cu adevarat mai buni sau doar altfel fata de cei din trecut.

Eu insumi am uneori momente de nemultumire si de furie impotriva societatii actuale pe care as vrea sa o vad uneori altfel, indiferent daca schimbarea ar insemna represiune, lagare de exterminare prin munca, executii pe stadioane, spalarea creierelor sau revolutia culturala. In cele din urma, insa, vocea ratiunii este mai puternica... Dar nu e vorba despre o ratiune izvorata din calculul rece al utilitatii, asa cum vedem pretutindeni in societatea actuala, mult prea cinica. Este vorba despre vocea unei ratiuni umane, care stie ca piatra aruncata nu poate duce decat la alte pietre aruncate inapoi si la suferinta tuturor.

De aceea, cred ca ar trebui sa incercam, in spiritul inaintasilor nostri, sa ne adaptam la situatia noastra, izvorata din predestinari spatiale, caracteriologice si metafizice, si sa cautam solutii prin care sa ajungem la o convergenta sociala si nu la dezbinare si lupta intestina. Pana la urma, asa cum stim de 150 de ani, individul singur nu poate supravietui mutilarii spirituale impuse de ceilalti, ci doar "Unirea face Puterea".

In sfarsit, ultima lectie primita in ultima luna a fost aceea ca oricat ne-am stradui sa facem lucrurile cum trebuie, daca nu ne dorim cu toata fiinta realizarea lor, ele nu vor deveni realitate, dimpotriva, totul se va intoarce impotriva noastra. Degeaba se amagesc unii ca pot sacrifica totul pentru atingerea unui scop final indepartat, indiferent de mijloacele folosite. Pana la urma, ceea ce sacrificam este insusi sufletul nostru, iar in momentul cand poate ne vom atinge scopul ni se va parea ca acesta nici macar nu a meritat osteneala. Totul va fi in zadar... Insesi mijloacele folosite reprezinta scopul real (subconstientul nostru stie asta si nu poate fi pacalit de fariseismul nostru de fiecare zi).

Peste toate acestea, a venit si sarbatoarea Invierii, care a dat un sens aparte tuturor intamplarilor. Prin mesajul oferit de Mantuitor care s-a jertfit pe sine pe cruce pentru noi toti, totul a devenit mult mai clar. In zadar cauta muritorii de rand fericirea in lucrurile trecatoare din ziua de azi, fie ele bani, proprietati imobiliare, distractii de moment, bijuterii, haine, masini, statut social, demnitati publice, prestigiu, recunoastere, performanta fizica etc. Ei nu vor obtine decat impresia fericirii, adoptand atitudinea "carpe diem" sau "dupa mine potopul", a doua zi venind plata trufiei de a crede ca putem fi zei. Asa cum spuneam la un moment dat in decursul modestei mele existente "adevarata fericire este de a-i face pe ceilalti fericiti" (ceea ce uneori uit chiar si eu, incercand sa imi imaginez ca pot fi centrul vreunui univers, ceea ce bineinteles nu e decat o autoamagire si o utopie). Tot restul este nesemnificativ, iar daca vom cauta vreodata recunostinta nu vom fi fericiti niciodata. Pretul pe care va trebui sa-l platim va fi insasi viata noastra, iar drumul va fi presarat numai cu suferinta. Insa doar in acest punct se va putea face adevarata selectie naturala. Suferinta noastra ne va mantui si va fi fericirea noastra...

Despre justitie

Una dintre multiplele teme vehiculate in aceste zile prin mass-media autohtona, dar si la nivelul dezbaterii societatii civile, este problema justitiei. Modalitatile de abordare, insa, departe de a avea orice pretentie de profesionalism, aduc discutia in derizoriu, incetosand si mai mult perceptia publica asupra unui domeniu evident disfunctional in Romania.

Derivat din termenul latinesc "jus" care inseamna "drept", conceptul de justitie cunoaste in prezent in tara noastra valente nebanuite si absolut incredibile pentru parintii sai fondatori din Antichitate. La origine, justitia era menita sa echilibreze nedreptatile existente in societate, dintr-un motiv sau altul, de aici si reprezentarile sale sub forma unei femei tinand in mana balanta, dar legata la ochi - semn ca "justitia e oarba", adica nu tine cont de emotii, sentimente, opinii sau legaturi de rudenie, deci se aplica in mod egal tuturor.

Intre timp, au aparut nenumarate exceptii de la regula, care au deformat menirea initiala, creand astfel o clasa de persoane la care justitia nu poate ajunge, care se situeaza deasupra legi, evident in mod incorect. In functie de perioada si de tendinta diverselor epoci istorice, aceste exceptii se bazeaza pe statut social, putere militara, putere fizica individuala, avere etc. Ele au alimentat impresia publicului ca este de dorit sa se ajunga in asemenea pozitii in care totul sa fie permis, indiferent de efectele negative produse asupra societatii.

In momentul in care unul dintre acesti "potentati" imuni fata de lege sufera consecintele corecte ale faptelor sale reprobabile fata de societate, cei care sunt obisnuiti cu strambatatea sistemului incearca sa acrediteze ideea ca este vorba de un abuz, invocand tot felul de formalitati, ignorand insa spiritul legii, din punctul meu de vedere mult mai important decat litera ei. Astfel ajungem la situatia absurda in care cei vinovati se considera victime, iar cei nevinovati sunt deodata inclusi in categoria agresorilor. Evident, ei agreseaza o ordine bazata pe coruptie si nedreptate, insa cei care sunt vizati nu fac altceva decat sa manipuleze opinia publica sustinand ca ei reprezinta adevarul.

Principalul lor argument este ca justitia din Romania este oricum putreda din radacini si ca, orice ar face, este arbitrara si partizana. Insa acest lucru nu inseamna ca toata justitia este corupta, este vorba doar de o perceptie bazata pe cazuri izolate. In realitatea cotidiana nu exista alb si negru, ci doar nuante de gri, astfel ca verdictele oferite gratis pe canalele mediatice nu fac decat sa traga concluzii pripite, ignorand nuantele sistemului judiciar, care, in unele cazuri (poate mai numeroase decat celelalte), ar putea lua decizia corecta.

In cele din urma, nu putem decat sa observam ca toate legile umane sunt supuse greselii inerente in natura umana. La fel si aplicarea lor. Insa perseverarea in greseala nu poate sa serveasca decat scopurilor oculte care incearca sa ocoleasca legea si sa creeze un sistem paralel, criminal. De aceea societatea trebuie sa se mobilizeze impotriva acelor factori care constituie simboluri ale sfidarii bunului simt si legalitatii si sa elimine din randul sau personajele publice care pericliteaza bunul sau mers catre o soarta mai buna, o replica palida dar certa a Cetatii Domnului.

Despre nepotism

In cursul ultimelor zile, unul dintre subiectele dezbatute indelung de catre opinia publica a fost cel al avansarii unor rude sau apropiati ai anumitor oameni politici in posturi cheie ale administratiei publice. Fenomenul nu este nou si poarta generic numele de "nepotism".

Faptul ca majoritatea oamenilor au o incredere mai mare in mebrii propriei familii nu este rau in sine si nici de condamnat. Insa este vorba de relatia familiala si de nimic mai mult. Poate uneori, in anumite domenii, care necesita o ucenicie mai indelungata sau o transmitere din tata in fiu a unui mestesug, ori in cadrul anumitor asociatii familiale de productie, relatiile respective pot fi folositoare. Insa cand vorbim de politica de stat, aici nu mai e loc de asa ceva.

Relatiile de familie se caracterizeaza pe afectivitate si pe factorul emotional, in general. Politica de stat necesita o pondere covarsitoare a elementului rational. De aici intervin o serie de probleme care, oricat ar fi ele ignorate de catre clasa politica incompetenta din prezent, afecteaza calitatea actului de guvernare.

Promovarea rubedeniilor sau apropiatilor in posturi cheie ale administratiei de stat reprezinta una dintre manifestarile clasice ale fenomenului coruptiei. Din moment ce scopul nu este eficienta, ci profitul grupului de apartenenta, este evident ca activitatea nu se poate desfasura decat in scop privat, dand nastere unor foloase personale necuvenite.

In orice societate civilizata, pentru accederea in functii publice este nevoie de indeplinirea anumitor criterii de competenta care sa asigure desfasurarea in bune conditii a activitatii respective, in folosul cetatenilor. La noi, insa, se pare ca este o axioma sa se faca promovari pe criterii de relatii, uitandu-se faptul ca de pe urma rezultatelor obtinute depinde viitorul tuturor.

Dar probabil ca unii nu vad viitorul decat in plan personal si pe termen scurt. Altfel nu se explica avalansa de promovari ale unor tineri care nu au nimic in comun cu domeniile respective, decat faptul de a fi prieteni cu seful sau chiar nepot/nepoata a acestuia. Desi in ultimii ani se vorbea de nevoia de improspatare a clasei politice, felul in care se realizeaza in prezent aceasta este cel putin pervers. Este vina intregii societati, care nu mai stie sa formeze noile generatii, pe de o parte, si a tinerilor care nu pot sau nu vor sa discearna intre ce inseamna o comportare decenta si una reprobabila. Oportunismul pare sa fie cuvantul dominant, iar calitatea nu mai conteaza. Aceasta tendinta nu ar trebui sa ne mire, din moment ce principalele valori cultivate de societate in prezent sunt inavutirea rapida si imoralitatea.

Chiar si mediul universitar s-a lasat calcat in picioare si atribuie diplome pe banda rulanta unor ageamii cu pedigree sau unor sponsori, indiferent de abilitatile lor. Uneori ma intreb daca obtinerea acestor diplome de excelenta de catre persoane cu un nivel intelectual atat de scazut si cu o lipsa de educatie atat de evidenta (dar cu mult tupeu obraznic!) nu cumva anuleaza valoarea distinctiilor respective cu totul. De fapt, astazi societatea romaneasca sufera in primul rand de pe urma lipsei unor repere de calitate si de merit. Pana nu vom reusi sa revenim la niste standarde decente in acest domeniu nu avem nici o sansa sa avansam in directia buna.

Cat despre cei care cred ca obtinerea unei functii de pe urma relatiilor sau bifarea unui anumit nivel doar pentru a fi adaugat la CV in vederea obtinerii unor recompense materiale substantiale, nu ii invidiez pentru ca, pe termen lung, demersul lor este falimentar. Ei nu ar trebui sa uite ca totul este trecator, ca azi poti fi in varf si maine poti ajunge in fundul prapastiei, si ca in cele din urma doar valoarea intrinseca a unui om si caracterul sau isi va spune cuvantul, dincolo de armatele de consilieri angajati sa acopere goliciunea intelectuala a "nobilimii vremelnice". Deci nu va bucurati de foloasele efemere ale momentului, caci va veni si vremea judecatii... Mai ales pe timpuri de criza...

Despre crize

De cateva luni toata lumea vorbeste cu infrigurare despre criza... Care va veni si va aduce numai lucruri rele si probleme... Un subiect atat de important nu poate fi ignorat...

O analiza lexicala a termenului ne aduce la termenul grecesc krisis, care insemna la origine un punct de cotitura, un moment decisiv de schimbare a situatiei existente. Acest inteles ne duce cu gandul mai mult la termenul de "revolutie" din epoca moderna (desi acesta avea o semnificatie mult mai "evolutiva" la inceput). Deci, conform definitiei, criza nu ar fi doar o perioada de recesiune, ci una de schimbare in primul rand. Sensul schimbarii, insa, poate constitui elementul care face diferenta intre dezirabilitatea sau inoportunitatea unei actiuni in sine.

In prezent, suntem asaltati pe toate canalele mediatice de stiri negative si de previziuni apocaliptice cu privire la severitatea situatiei care va urma. Acestea incearca, probabil, sa obisnuiasca populatia cu o situatie care nu este inca pe deplin sesizabila, dar care poate aparea foarte curand, avand in vedere premisele existente (nu indraznesc sa afirm ca ar fi vorba de un plan ocult conspirativ de a indeplini propria profetie, desi concertarea informatiilor poate da nastere la un astfel de rationament).

Problema este ca, la nivelul societatii romanesti, avem experienta multor crize, care au venit si au trecut, cu toate efectele lor, si asta nu a insemnat apocalipsa sau sfarsitul, decat poate pentru cei mai slabi de inger. Era de asteptat, totusi, ca prosperitatea nu poate dura la infinit si ca istoria este un lung sir de evenimente aproape ciclice, care se repeta mai des sau mai rar, dar care nu pot dura o vesnicie. Un filosof grec afirma ca totul se afla in miscare in fiecare moment, ca nu exista o stare propriu-zisa, un repaus. Asadar, nu putem concepe lumea nici ca un paradis perpetuu, nici ca un iad total, ci ca o inlantuire de oscilatii pozitive si negative care se succed.

De fapt, chiar si in viata fiecaruia dintre noi intervin momente in care avem probleme, de o natura sau alta (sanatate - ultima luna mi-a demonstrat acest lucru in cazul meu, cariera, viata personala etc.). Asta nu inseamna, insa, ca trebuie sa intram intr-o spirala negativa din care nu mai putem scapa si sa ne lasam prada deznadejdii. Trebuie sa fim constienti ca problemele vor trece, intr-un fel sau altul, si ca viata va continua pana acolo unde se va rupe inevitabil firul.

De aceea, nu pot accepta atitudinea unora de a instaura panica in societate prin promovarea unor mesaje negativiste si defetiste. De fapt, doar cei care au de pierdut lucruri pentru care nu au facut nimic, se pot teme de crize. Cei care au castigat tot ce au prin sudoarea fruntii si prin fortele proprii nu au a se teme de nici un fel de criza, pentru ca ei stiu ca pot reface oricand ceea ce ar putea pierde vremelnic. Iar daca varsta nu le mai permite sa spere, ei trebuie sa aiba intelepciunea necesara pentru a vedea ca nimic din ceea ce este trecator nu le mai e de folos cu adevarat pentru mantuirea spirituala.

Prin urmare, chiar daca va veni criza, consider ca trebuie sa o intampinam cum se cuvine si fara a ne da de ceasul mortii. Spiritul uman autentic nu poate fi oprit din nazuinta sa sincera catre Dumnezeu!

Bilant 2008

Ce-ar mai fi de spus la acest sfarsit de an? Ca e vremea bilanturilor si ca ar trebui sa fac si eu unul pentru mine...

Desi n-as putea spune ca a fost un an ideal, a fost de departe cel mai bun an din viata mea, cel putin din punctul de vedere al realizarilor. Chiar daca am devenit proprietar de garsoniera inca de anul trecut... Daca e sa enumar evenimentele importante ale anului, nu pot sa nu observ ca aproape in fiecare luna am fost plecat pe undeva: Viena in ianuarie, Belgrad in februarie (si o calatorie cu vagonul de dormit pe care mi-o doream de mult), Strasbourg in martie, Odorheiu Secuiesc si Baku in aprilie, din nou Strasbourg in mai, Delta Dunarii in iunie, Strasbourg (din nou!!) si Constanta in iulie, Arad, Oradea, Sighetu Marmatiei in august si Sofia in octombrie... As spune ca am calatorit destul de mult... Si am atins si un nou punct maxim spre est (Baku)... Sper sa continui si in anii viitori, chiar daca poate nu chiar asa de alert.

In al doilea rand, a fost si un an foarte profitabil, asta datorita miscarii strategice mult amanate de a obtine autorizatia de traducator de engleza, prin echivalarea diplomei de stiinte politice in lb. engleza (raman vesnic recunoscator fostei colege care mi-a deschis ochii in acest sens). Le recomand tuturor absolventilor acestui profil sa faca la fel...

Totusi, daca in planul carierei a fost un an exceptional, in plan personal a fost un an obisnuit, ceea ce as putea traduce (ca traducator autorizat, deh!) ca fiind chiar un nou esec... Asta e; probabil alegerea mea de acum 12 ani, de a ma concentra pe studii si cariera in domeniul preferat, are si efecte secundare... Sper sa le remediez in cel mai scurt timp posibil.

Urmeaza un an jubiliar pentru mine, chiar daca in calendarul chinezesc este numit Anul Boului (as prefera fara conotatii negative...), iar peste tot nu aud vorbindu-se decat despre criza. Din fericire, obisnuintele mele austere imi sunt de ajutor acum... Si, la urma urmei, traim intr-o criza continua in tara asta cam de cand m-am nascut eu, asa ca nu e nimic nou... Sper totusi sa reusesc sa mai pun ceva deoparte pentru refinantarea creditului pentru locuinta, ca asta imi sta pe creier tot timpul, cand aud cuvantul criza...

In rest, as prefera ca visele mele sa nu mai fie in proportie de trei sferturi legate de servici (uneori sunt cosmaruri de-a dreptul!), sa reusesc sa imi exprim mai bine sentimentele fata de persoanele feminine de care sunt atras, sa nu mai fiu stresat de oamenii care pun sub semnul intrebarii normalitatea starii mele civile, sa reusesc sa depasesc singuratatea in care ma simt in largul meu si sa pot iesi mai des din casa ca sa intalnesc oameni de valoare, cu care am ce discuta. Mi-as dori uneori si sa stiu ca nu m-a uitat toata lumea, ca poate am facut si eu ceva bun in viata si ca o sa fac inca si mai multe lucruri bune de acum incolo. Si sa fiu mai credincios, mai hotarat si mai respectat...

Zilele trecute am gasit niste hartii de-ale mele scrise in liceu in care facem schematic previziuni pe marginea dezvoltarii tarii in urmatorii 60 de ani. Recintindu-le acum, nu am putut sa nu observ ca, in ciuda multiplelor naivitati de care dadeam dovada la vremea respectiva (de exemplu, construirea a 4.000 km de autostrazi in perioada 1997-2007!), am prezis criza economica actuala (desi, e drept de-abia in 2010, cand prevedeam si multe decese in lumea politica si schimbari constitutionale radicale...)! Pe atunci eram un optimist incurabil si, desi in prezent am devenit un realist destul de cinic, mi-ar placea sa regasesc macar o parte din acel optimism care a fost la originea dezvoltarii mele ulterioare. Si cred ca, privind in perspectiva, de data asta pe ultimii 12 ani, nu pot totusi sa afirm ca n-am realizat nimic si ma pot mandri ca nu sunt chiar ultimul om...

Nasterea Domnului

„Pentru orice lucru este un timp si o judecata.” (Ecclesiastul 8, 6) . Vezi mesajul pastoral de Craciun al PF Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei la http://www.basilica.ro/_upload/doc/12298031259482760133.pdf

Despre alegerile parlamentare

Ce-ar mai fi de spus despre recentele alegeri parlamentare? Presa si politicienii au tras deja concluziile, desi negocierile politice se anunta mai dificile decat se astepta. Poate ar fi bine sa revenim putin asupra rezultatelor si modalitatilor in care acestea au fost obtinute.

In urma cu sase ani am scris un mic articol prin care sustineam necesitatea reformarii sistemului politic (vezi linkul cu Separatia puterilor), in sensul instaurarii un sistem prezidential si a unui parlament unicameral ales prin vot uninominal. Intre timp, fiind martorul schimbarilor si evolutiilor politice interne sunt dator sa vin cu anumite precizari si nuantari (daca nu chiar schimbari) ale opiniilor exprimate atunci (nu si in cazul justitiei, care are nevoie de o independenta completa, in mod evident).

Modalitatea de vot dupa care au fost alesi parlamentarii in prezent a fost numita impropriu drept "uninominala", avand in vedere mecanismele practice prin care au fost atribuite mandatele. Astfel, daca alegatorul a fost confruntat cu alegerea unui candidat, felul in care candidati clasati pe locul doi si trei (chiar patru!!) au intrat in parlament este cel putin straniu, daca nu cinic. Departe de a exprima vointa tuturor cetatenilor, actualul sistem nu e decat o varianta palid modificata a sistemului proportional, in sensul ca e mai prost decat acesta. Bineinteles, unii au fost favorizati, totul reducandu-se la o simpla ruleta politica, jetoanele fiind voturile alegatorilor.

Daca prin sistemul actual s-a dorit o reformare a clasei politice, se poate spune ca acest deziderat a fost atins. Insa nu in sensul unei imbunatatiri a clasei politice, desi multi parlamentari sunt la primul mandat. Felul in care au ajuns ei acolo, insa, dincolo de faptul reprobabil de a introduce un fel de "lucky losers" in ecuatie, ma face sa ma indoiesc de calitatea lor. Atunci cand singurul criteriu este reprezentat de sumele enorme de bani vehiculate pentru a candida intr-un loc mai favorabil, pin care voturile sunt cumparate in schimbul unor sacose cu cadouri, deja societatea care l-a generat are o problema grava de etica si moralitate.

Atunci cand ma refeream la sistemul uninominal aveam in minte sistemul britanic, in care candidatul cu cele mai multe voturi intr-o circumscriptie este ales parlamentar. Acest sistem ar fi generat un sistem cu doua partide mari, care ar fi guvernat monocolor, si astfel mai responsabil si mai eficient. Fiind martorul efectelor sistemului actual, ma gandesc ca un sistem cu doua tururi, ca in Franta, ar fi fost si mai nimerit, desi mai costisitor, pentru ca ar fi eliminat echivocul si ar fi clarificat optiunile.

Daca e sa luam in calcul, insa, reflectarea fidela a vointei populare (oricat de indoielnica ar fi aceasta intr-o democratie imatura ca Romania), e clar ca sistemul proportional e cel mai nimerit (cu un prag mai mare sau mai mic). Si daca e sa analizam cum ar fi trebuit sa arate o adevarata reforma a sitemului de vot (si nu o bataie de joc ca cea a sistemului actual, convenit complice de toate fortele politice majore ale tarii) ar trebui sa ne punem o singura intrebare: ce s-a schimbat? In fond, partidele politice nu au facut decat sa aranjeze candidatii in functie de locurile cele mai eligibile sau nu, cu singurul risc al redistribuirii-loterie in cazul in care nu se obtine majoritatea absoluta. Insa loteria nu tine loc de selectie politica reala, dupa cum dreptul divin nu garanta pe vremuri competenta monarhului absolut.

Ar fi fost mult mai intelept sa se procedeze la o reformare a sistemului proportional in sensul acordarii unei alternative reale cetateanului. In treacat fie spus, aruncarea unor candidati mai mult sau mai putin cunoscuti si competenti in anumite colegii din partea partidelor (pe langa intelegerea tacita de a nu irosi candidatii cu sanse in colegiile in care ceilalti aveau mai multa influenta - un blat ordinar!) nu a produs decat mai multa confuzie, alegatorii acordand votul tot formatiunii politice preferate. O alternativa reala ar fi fost un sistem de liste deschise, in care fiecare cetatean si-ar fi putut exprma preferinta pentru unul dintre candidatii partidului, dar nu pentru cel impus arbitrar de acesta. In acest fel, ar fi fost alesi cei cu adevarat populari, iar partidele ar fi reusit sa se achite de una din functiile lor principale, aceea a selectiei (nu a impunerii de candidati in functie de censul fiecaruia...).

Dar traim intr-o democratie "originala" si, deci, ne putem permite luxul de a experimenta. Doar la noi si la americani pot exista, astfel, situatii in care votul popular sa difere de numarul de mandate atribuite (parlamentare in cazul nostru, ale electorilor prezidentiali in cazul american). Insa alturarea e mai mult decat fortata, avand in vedere rezultatul actului politic din cele doua tari si decalajul de dezvoltare in toate domeniile.

Revenind la optiunea mea pentru o republica prezidentiala, ea nu viza, in mod clar un sistem in care presedintele ar fi fost conducatorul suprem, asa cum doreste actualul presdinte, care incearca sa profite de slabiciunile partidelor politice din prezent pentru a instaura subtil un regim de autoritate personala. Pentru a evita ajungerea unor neofiti ca presedintele actual, in functii de mare responsabilitate, cum e functia cheie a executivului romanesc, solutia era alegerea sa chiar de catre parlament, ca reprezentant avizat al vointei poporului (notiune vaga si foarte reprobabila in Romania, daca e sa ne gandim la educatia politica precara a majoritatii electoratului - de unde si absenteismul masiv, desi unii dintre cei plecati la munte ar putea cauta prin gunoaie anul viitor ca urmare a crizei economice mondiale...). In acest fel ar fi fost asigurata eficienta, dar si echilibrul, in cadrul clasei politice si al puterilor in stat.

Evident, orice sistem s-ar aplica in Romania, rezultatele ar fi fost contestate, intr-un fel sau altul, pentru ca la asta suntem limitati de balcanismul si de latinitatea noastra prost aplicate. In acelasi timp, daca este sa condamnam comunismul pentru ceva, principala sa vina este subminarea respectului pentru reguli si legi, fapt confirmat de comportamentul social de clan si de modul haotic de a legifera preferential si contradictoriu. Nici increderea sociala existenta nu sustine un adevarat progres al intregii societati, ci doar al unor mici grupuri izolate, acuzate mai apoi de coruptie de catre celelalte grupuri interesate. In acest context, nu putem sa ne asteptam la ceva mai bun daca nu ne schimbam pe noi insine, daca nu vom trece printr-o "revolutie culturala" care sa ne curete (prin re-educarea perpetua) de prea multele defecte acumulate in trecutul recent. Aici, insa, rolul elitelor este decisiv, si daca ele nu sunt constiente de interesul national atunci nu se va schimba nimic in bine niciodata...