Despre nepotism

In cursul ultimelor zile, unul dintre subiectele dezbatute indelung de catre opinia publica a fost cel al avansarii unor rude sau apropiati ai anumitor oameni politici in posturi cheie ale administratiei publice. Fenomenul nu este nou si poarta generic numele de "nepotism".

Faptul ca majoritatea oamenilor au o incredere mai mare in mebrii propriei familii nu este rau in sine si nici de condamnat. Insa este vorba de relatia familiala si de nimic mai mult. Poate uneori, in anumite domenii, care necesita o ucenicie mai indelungata sau o transmitere din tata in fiu a unui mestesug, ori in cadrul anumitor asociatii familiale de productie, relatiile respective pot fi folositoare. Insa cand vorbim de politica de stat, aici nu mai e loc de asa ceva.

Relatiile de familie se caracterizeaza pe afectivitate si pe factorul emotional, in general. Politica de stat necesita o pondere covarsitoare a elementului rational. De aici intervin o serie de probleme care, oricat ar fi ele ignorate de catre clasa politica incompetenta din prezent, afecteaza calitatea actului de guvernare.

Promovarea rubedeniilor sau apropiatilor in posturi cheie ale administratiei de stat reprezinta una dintre manifestarile clasice ale fenomenului coruptiei. Din moment ce scopul nu este eficienta, ci profitul grupului de apartenenta, este evident ca activitatea nu se poate desfasura decat in scop privat, dand nastere unor foloase personale necuvenite.

In orice societate civilizata, pentru accederea in functii publice este nevoie de indeplinirea anumitor criterii de competenta care sa asigure desfasurarea in bune conditii a activitatii respective, in folosul cetatenilor. La noi, insa, se pare ca este o axioma sa se faca promovari pe criterii de relatii, uitandu-se faptul ca de pe urma rezultatelor obtinute depinde viitorul tuturor.

Dar probabil ca unii nu vad viitorul decat in plan personal si pe termen scurt. Altfel nu se explica avalansa de promovari ale unor tineri care nu au nimic in comun cu domeniile respective, decat faptul de a fi prieteni cu seful sau chiar nepot/nepoata a acestuia. Desi in ultimii ani se vorbea de nevoia de improspatare a clasei politice, felul in care se realizeaza in prezent aceasta este cel putin pervers. Este vina intregii societati, care nu mai stie sa formeze noile generatii, pe de o parte, si a tinerilor care nu pot sau nu vor sa discearna intre ce inseamna o comportare decenta si una reprobabila. Oportunismul pare sa fie cuvantul dominant, iar calitatea nu mai conteaza. Aceasta tendinta nu ar trebui sa ne mire, din moment ce principalele valori cultivate de societate in prezent sunt inavutirea rapida si imoralitatea.

Chiar si mediul universitar s-a lasat calcat in picioare si atribuie diplome pe banda rulanta unor ageamii cu pedigree sau unor sponsori, indiferent de abilitatile lor. Uneori ma intreb daca obtinerea acestor diplome de excelenta de catre persoane cu un nivel intelectual atat de scazut si cu o lipsa de educatie atat de evidenta (dar cu mult tupeu obraznic!) nu cumva anuleaza valoarea distinctiilor respective cu totul. De fapt, astazi societatea romaneasca sufera in primul rand de pe urma lipsei unor repere de calitate si de merit. Pana nu vom reusi sa revenim la niste standarde decente in acest domeniu nu avem nici o sansa sa avansam in directia buna.

Cat despre cei care cred ca obtinerea unei functii de pe urma relatiilor sau bifarea unui anumit nivel doar pentru a fi adaugat la CV in vederea obtinerii unor recompense materiale substantiale, nu ii invidiez pentru ca, pe termen lung, demersul lor este falimentar. Ei nu ar trebui sa uite ca totul este trecator, ca azi poti fi in varf si maine poti ajunge in fundul prapastiei, si ca in cele din urma doar valoarea intrinseca a unui om si caracterul sau isi va spune cuvantul, dincolo de armatele de consilieri angajati sa acopere goliciunea intelectuala a "nobilimii vremelnice". Deci nu va bucurati de foloasele efemere ale momentului, caci va veni si vremea judecatii... Mai ales pe timpuri de criza...

Despre crize

De cateva luni toata lumea vorbeste cu infrigurare despre criza... Care va veni si va aduce numai lucruri rele si probleme... Un subiect atat de important nu poate fi ignorat...

O analiza lexicala a termenului ne aduce la termenul grecesc krisis, care insemna la origine un punct de cotitura, un moment decisiv de schimbare a situatiei existente. Acest inteles ne duce cu gandul mai mult la termenul de "revolutie" din epoca moderna (desi acesta avea o semnificatie mult mai "evolutiva" la inceput). Deci, conform definitiei, criza nu ar fi doar o perioada de recesiune, ci una de schimbare in primul rand. Sensul schimbarii, insa, poate constitui elementul care face diferenta intre dezirabilitatea sau inoportunitatea unei actiuni in sine.

In prezent, suntem asaltati pe toate canalele mediatice de stiri negative si de previziuni apocaliptice cu privire la severitatea situatiei care va urma. Acestea incearca, probabil, sa obisnuiasca populatia cu o situatie care nu este inca pe deplin sesizabila, dar care poate aparea foarte curand, avand in vedere premisele existente (nu indraznesc sa afirm ca ar fi vorba de un plan ocult conspirativ de a indeplini propria profetie, desi concertarea informatiilor poate da nastere la un astfel de rationament).

Problema este ca, la nivelul societatii romanesti, avem experienta multor crize, care au venit si au trecut, cu toate efectele lor, si asta nu a insemnat apocalipsa sau sfarsitul, decat poate pentru cei mai slabi de inger. Era de asteptat, totusi, ca prosperitatea nu poate dura la infinit si ca istoria este un lung sir de evenimente aproape ciclice, care se repeta mai des sau mai rar, dar care nu pot dura o vesnicie. Un filosof grec afirma ca totul se afla in miscare in fiecare moment, ca nu exista o stare propriu-zisa, un repaus. Asadar, nu putem concepe lumea nici ca un paradis perpetuu, nici ca un iad total, ci ca o inlantuire de oscilatii pozitive si negative care se succed.

De fapt, chiar si in viata fiecaruia dintre noi intervin momente in care avem probleme, de o natura sau alta (sanatate - ultima luna mi-a demonstrat acest lucru in cazul meu, cariera, viata personala etc.). Asta nu inseamna, insa, ca trebuie sa intram intr-o spirala negativa din care nu mai putem scapa si sa ne lasam prada deznadejdii. Trebuie sa fim constienti ca problemele vor trece, intr-un fel sau altul, si ca viata va continua pana acolo unde se va rupe inevitabil firul.

De aceea, nu pot accepta atitudinea unora de a instaura panica in societate prin promovarea unor mesaje negativiste si defetiste. De fapt, doar cei care au de pierdut lucruri pentru care nu au facut nimic, se pot teme de crize. Cei care au castigat tot ce au prin sudoarea fruntii si prin fortele proprii nu au a se teme de nici un fel de criza, pentru ca ei stiu ca pot reface oricand ceea ce ar putea pierde vremelnic. Iar daca varsta nu le mai permite sa spere, ei trebuie sa aiba intelepciunea necesara pentru a vedea ca nimic din ceea ce este trecator nu le mai e de folos cu adevarat pentru mantuirea spirituala.

Prin urmare, chiar daca va veni criza, consider ca trebuie sa o intampinam cum se cuvine si fara a ne da de ceasul mortii. Spiritul uman autentic nu poate fi oprit din nazuinta sa sincera catre Dumnezeu!

Bilant 2008

Ce-ar mai fi de spus la acest sfarsit de an? Ca e vremea bilanturilor si ca ar trebui sa fac si eu unul pentru mine...

Desi n-as putea spune ca a fost un an ideal, a fost de departe cel mai bun an din viata mea, cel putin din punctul de vedere al realizarilor. Chiar daca am devenit proprietar de garsoniera inca de anul trecut... Daca e sa enumar evenimentele importante ale anului, nu pot sa nu observ ca aproape in fiecare luna am fost plecat pe undeva: Viena in ianuarie, Belgrad in februarie (si o calatorie cu vagonul de dormit pe care mi-o doream de mult), Strasbourg in martie, Odorheiu Secuiesc si Baku in aprilie, din nou Strasbourg in mai, Delta Dunarii in iunie, Strasbourg (din nou!!) si Constanta in iulie, Arad, Oradea, Sighetu Marmatiei in august si Sofia in octombrie... As spune ca am calatorit destul de mult... Si am atins si un nou punct maxim spre est (Baku)... Sper sa continui si in anii viitori, chiar daca poate nu chiar asa de alert.

In al doilea rand, a fost si un an foarte profitabil, asta datorita miscarii strategice mult amanate de a obtine autorizatia de traducator de engleza, prin echivalarea diplomei de stiinte politice in lb. engleza (raman vesnic recunoscator fostei colege care mi-a deschis ochii in acest sens). Le recomand tuturor absolventilor acestui profil sa faca la fel...

Totusi, daca in planul carierei a fost un an exceptional, in plan personal a fost un an obisnuit, ceea ce as putea traduce (ca traducator autorizat, deh!) ca fiind chiar un nou esec... Asta e; probabil alegerea mea de acum 12 ani, de a ma concentra pe studii si cariera in domeniul preferat, are si efecte secundare... Sper sa le remediez in cel mai scurt timp posibil.

Urmeaza un an jubiliar pentru mine, chiar daca in calendarul chinezesc este numit Anul Boului (as prefera fara conotatii negative...), iar peste tot nu aud vorbindu-se decat despre criza. Din fericire, obisnuintele mele austere imi sunt de ajutor acum... Si, la urma urmei, traim intr-o criza continua in tara asta cam de cand m-am nascut eu, asa ca nu e nimic nou... Sper totusi sa reusesc sa mai pun ceva deoparte pentru refinantarea creditului pentru locuinta, ca asta imi sta pe creier tot timpul, cand aud cuvantul criza...

In rest, as prefera ca visele mele sa nu mai fie in proportie de trei sferturi legate de servici (uneori sunt cosmaruri de-a dreptul!), sa reusesc sa imi exprim mai bine sentimentele fata de persoanele feminine de care sunt atras, sa nu mai fiu stresat de oamenii care pun sub semnul intrebarii normalitatea starii mele civile, sa reusesc sa depasesc singuratatea in care ma simt in largul meu si sa pot iesi mai des din casa ca sa intalnesc oameni de valoare, cu care am ce discuta. Mi-as dori uneori si sa stiu ca nu m-a uitat toata lumea, ca poate am facut si eu ceva bun in viata si ca o sa fac inca si mai multe lucruri bune de acum incolo. Si sa fiu mai credincios, mai hotarat si mai respectat...

Zilele trecute am gasit niste hartii de-ale mele scrise in liceu in care facem schematic previziuni pe marginea dezvoltarii tarii in urmatorii 60 de ani. Recintindu-le acum, nu am putut sa nu observ ca, in ciuda multiplelor naivitati de care dadeam dovada la vremea respectiva (de exemplu, construirea a 4.000 km de autostrazi in perioada 1997-2007!), am prezis criza economica actuala (desi, e drept de-abia in 2010, cand prevedeam si multe decese in lumea politica si schimbari constitutionale radicale...)! Pe atunci eram un optimist incurabil si, desi in prezent am devenit un realist destul de cinic, mi-ar placea sa regasesc macar o parte din acel optimism care a fost la originea dezvoltarii mele ulterioare. Si cred ca, privind in perspectiva, de data asta pe ultimii 12 ani, nu pot totusi sa afirm ca n-am realizat nimic si ma pot mandri ca nu sunt chiar ultimul om...

Nasterea Domnului

„Pentru orice lucru este un timp si o judecata.” (Ecclesiastul 8, 6) . Vezi mesajul pastoral de Craciun al PF Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei la http://www.basilica.ro/_upload/doc/12298031259482760133.pdf

Despre alegerile parlamentare

Ce-ar mai fi de spus despre recentele alegeri parlamentare? Presa si politicienii au tras deja concluziile, desi negocierile politice se anunta mai dificile decat se astepta. Poate ar fi bine sa revenim putin asupra rezultatelor si modalitatilor in care acestea au fost obtinute.

In urma cu sase ani am scris un mic articol prin care sustineam necesitatea reformarii sistemului politic (vezi linkul cu Separatia puterilor), in sensul instaurarii un sistem prezidential si a unui parlament unicameral ales prin vot uninominal. Intre timp, fiind martorul schimbarilor si evolutiilor politice interne sunt dator sa vin cu anumite precizari si nuantari (daca nu chiar schimbari) ale opiniilor exprimate atunci (nu si in cazul justitiei, care are nevoie de o independenta completa, in mod evident).

Modalitatea de vot dupa care au fost alesi parlamentarii in prezent a fost numita impropriu drept "uninominala", avand in vedere mecanismele practice prin care au fost atribuite mandatele. Astfel, daca alegatorul a fost confruntat cu alegerea unui candidat, felul in care candidati clasati pe locul doi si trei (chiar patru!!) au intrat in parlament este cel putin straniu, daca nu cinic. Departe de a exprima vointa tuturor cetatenilor, actualul sistem nu e decat o varianta palid modificata a sistemului proportional, in sensul ca e mai prost decat acesta. Bineinteles, unii au fost favorizati, totul reducandu-se la o simpla ruleta politica, jetoanele fiind voturile alegatorilor.

Daca prin sistemul actual s-a dorit o reformare a clasei politice, se poate spune ca acest deziderat a fost atins. Insa nu in sensul unei imbunatatiri a clasei politice, desi multi parlamentari sunt la primul mandat. Felul in care au ajuns ei acolo, insa, dincolo de faptul reprobabil de a introduce un fel de "lucky losers" in ecuatie, ma face sa ma indoiesc de calitatea lor. Atunci cand singurul criteriu este reprezentat de sumele enorme de bani vehiculate pentru a candida intr-un loc mai favorabil, pin care voturile sunt cumparate in schimbul unor sacose cu cadouri, deja societatea care l-a generat are o problema grava de etica si moralitate.

Atunci cand ma refeream la sistemul uninominal aveam in minte sistemul britanic, in care candidatul cu cele mai multe voturi intr-o circumscriptie este ales parlamentar. Acest sistem ar fi generat un sistem cu doua partide mari, care ar fi guvernat monocolor, si astfel mai responsabil si mai eficient. Fiind martorul efectelor sistemului actual, ma gandesc ca un sistem cu doua tururi, ca in Franta, ar fi fost si mai nimerit, desi mai costisitor, pentru ca ar fi eliminat echivocul si ar fi clarificat optiunile.

Daca e sa luam in calcul, insa, reflectarea fidela a vointei populare (oricat de indoielnica ar fi aceasta intr-o democratie imatura ca Romania), e clar ca sistemul proportional e cel mai nimerit (cu un prag mai mare sau mai mic). Si daca e sa analizam cum ar fi trebuit sa arate o adevarata reforma a sitemului de vot (si nu o bataie de joc ca cea a sistemului actual, convenit complice de toate fortele politice majore ale tarii) ar trebui sa ne punem o singura intrebare: ce s-a schimbat? In fond, partidele politice nu au facut decat sa aranjeze candidatii in functie de locurile cele mai eligibile sau nu, cu singurul risc al redistribuirii-loterie in cazul in care nu se obtine majoritatea absoluta. Insa loteria nu tine loc de selectie politica reala, dupa cum dreptul divin nu garanta pe vremuri competenta monarhului absolut.

Ar fi fost mult mai intelept sa se procedeze la o reformare a sistemului proportional in sensul acordarii unei alternative reale cetateanului. In treacat fie spus, aruncarea unor candidati mai mult sau mai putin cunoscuti si competenti in anumite colegii din partea partidelor (pe langa intelegerea tacita de a nu irosi candidatii cu sanse in colegiile in care ceilalti aveau mai multa influenta - un blat ordinar!) nu a produs decat mai multa confuzie, alegatorii acordand votul tot formatiunii politice preferate. O alternativa reala ar fi fost un sistem de liste deschise, in care fiecare cetatean si-ar fi putut exprma preferinta pentru unul dintre candidatii partidului, dar nu pentru cel impus arbitrar de acesta. In acest fel, ar fi fost alesi cei cu adevarat populari, iar partidele ar fi reusit sa se achite de una din functiile lor principale, aceea a selectiei (nu a impunerii de candidati in functie de censul fiecaruia...).

Dar traim intr-o democratie "originala" si, deci, ne putem permite luxul de a experimenta. Doar la noi si la americani pot exista, astfel, situatii in care votul popular sa difere de numarul de mandate atribuite (parlamentare in cazul nostru, ale electorilor prezidentiali in cazul american). Insa alturarea e mai mult decat fortata, avand in vedere rezultatul actului politic din cele doua tari si decalajul de dezvoltare in toate domeniile.

Revenind la optiunea mea pentru o republica prezidentiala, ea nu viza, in mod clar un sistem in care presedintele ar fi fost conducatorul suprem, asa cum doreste actualul presdinte, care incearca sa profite de slabiciunile partidelor politice din prezent pentru a instaura subtil un regim de autoritate personala. Pentru a evita ajungerea unor neofiti ca presedintele actual, in functii de mare responsabilitate, cum e functia cheie a executivului romanesc, solutia era alegerea sa chiar de catre parlament, ca reprezentant avizat al vointei poporului (notiune vaga si foarte reprobabila in Romania, daca e sa ne gandim la educatia politica precara a majoritatii electoratului - de unde si absenteismul masiv, desi unii dintre cei plecati la munte ar putea cauta prin gunoaie anul viitor ca urmare a crizei economice mondiale...). In acest fel ar fi fost asigurata eficienta, dar si echilibrul, in cadrul clasei politice si al puterilor in stat.

Evident, orice sistem s-ar aplica in Romania, rezultatele ar fi fost contestate, intr-un fel sau altul, pentru ca la asta suntem limitati de balcanismul si de latinitatea noastra prost aplicate. In acelasi timp, daca este sa condamnam comunismul pentru ceva, principala sa vina este subminarea respectului pentru reguli si legi, fapt confirmat de comportamentul social de clan si de modul haotic de a legifera preferential si contradictoriu. Nici increderea sociala existenta nu sustine un adevarat progres al intregii societati, ci doar al unor mici grupuri izolate, acuzate mai apoi de coruptie de catre celelalte grupuri interesate. In acest context, nu putem sa ne asteptam la ceva mai bun daca nu ne schimbam pe noi insine, daca nu vom trece printr-o "revolutie culturala" care sa ne curete (prin re-educarea perpetua) de prea multele defecte acumulate in trecutul recent. Aici, insa, rolul elitelor este decisiv, si daca ele nu sunt constiente de interesul national atunci nu se va schimba nimic in bine niciodata...

Despre limite

In decursul existentei noastre marunte pe pamant, putem observa adeseori ca nu intotdeauna obtinem ceea ce ne dorim. Si suntem oarecum surprinsi de acest lucru, desi, daca ne-am gandi putin, am vedea ca, de fapt, e imposibil sa avem totul.

Dorintele noastre se invart de obicei in jurul a trei domenii de interes, ca la horoscop: sanatate, dragoste, bani. Unii dintre noi chiar incearca sa afle din timp ce le rezerva astrele, sperand ca, in acest fel, ar putea sa se pregateasca de ceea ce va urma. Insa, asa cum e firesc, nu se intampla niciodata asa cum ne pregatim noi...

Dintre cele trei domenii, se intampla rareori sa avem succes in toate. In mod normal, cei care au succes in doua dintre ele se pot considera norocosi. Chiar si succesul intr-unul din ele e un lucru demn de remarcat. Insa, atunci cand nu ai deloc succes, ai impresia ca "universul conspira" impotriva realizarii viselor tale... De fapt nu e decat o iluzie...

Daca am avea succes in toate cele trei in acelasi timp, treptat am uita care este rostul nostru, acela de a avea grija in fiecare moment de ceva care sa ne duca spre realizarea viselor noastre. pentru ca, asa cum spunea un celebru filozof arab (Ibn Haldun), odata ajuns la apogeu, urmeaza decaderea. Din pacate societatea actuala nu mai realizeaza acest lucru si traieste cu iluzia prosperitatii infinite. Actuala criza economica a mai zguduit putin din adormire omenirea ajunsa la apogeul sau economic, insa nici acum nu se constientizeaza pe deplin momentul de cumpana.

Inevitabil, decadenta stilului de viata occidental actual indica sfarsitul perioadei de gratie a civilizatiei apusene. In asteptarea noilor hoarde de popoare tinere, dornice de afirmare si de improspatare a umanitatii degenerate, nu putem decat sa ne hranim cu iluzia normalitatii zi de zi. Singura noastra salvare ar putea veni din constientizarea faptului ca nu reprezentam niciodata decat ceea ce facem in fiecare zi si ca indiferent de cate idei am avea, daca ele nu vor fi puse in aplicare nu vom lasa in urma decat un pumn de tarana rispita de vant...

Razboiul

Razboaiele au reprezentat inca din timpurile cele mai indepartate principala modalitate de reglementare in relatiile inter-umane. Dupa cum afirma filosoful englez Thomas Hobbes, omul in starea sa initiala era un animal destul de violent ("homo homini lupus") si, din acest motiv, in relatiile cu semenii sai domnea regula razboiului, in cadrul caruia cel mai puternic reusea sa-si impuna interesele asupra celui mai slab. Bazat pe principiul selectiei naturale, acest cadru era mai aproape de regnul animal decat de o societate in adevaratul sens al cuvantului.

Totusi, datorita capacitatii de invatare a speciei, inerenta in natura umana, cei slabi au inceput sa se coalizeze impotriva celui mai puternic pentru a reusi sa faca fata si chiar sa il invinga, urmand a isi imparti beneficiile ulterioare. De aici reiese unul dintre principiile de baza in relatiile internationale traditionale, si anume echilibrul puterii.

Omenirea a progresat foarte mult de la acele timpuri inecate in negura vremurilor. Razboaiele s-au schimbat, sub impactul inovatiilor tehnologice, si la fel si regulile lor. Diversele civilizatii care s-au succedat in istoria omenirii au reusit sa imbunatateasca si sa perfectioneze ceea ce Sun Tzu numea "arta razboiului". Prin reunirea unor mari mase de oameni inarmati si formarea unor armate redutabile, diverse popoare au detinut suprematia asupra unor importante regiuni. Concomitent, insa, au aparut si negocierile diplomatice, care aveau rolul de a pune in acord pozitii diferite si chiar conflictuale prin oferirea unor beneficii reciproce si care puteau evita pierderile importante ale fiecarei parti in caz de conflict armat.

Dupa incheierea mai multor tratate internationale (Tordesillas, Zaragoza, Pacea din Westfalia) s-a creat o jurisprudenta internationala, chiar daca doar in faza incipienta si marcata de tradari si reorientari spectaculoase. Odata cu aparitia umanismului si iluminismului, aceasta jurisprudenta emergenta a fost marcata de ideea unei anumite justitii si echitati universale, astfel ca au fost create premisele unei "societati universale a natiunilor" (Kant), care ar fi trait in pace, evitand solutiile razboinice si punand accent pe dialog. Pentru moment ceea ce s-a dezvoltat a fost asa numitul "concert european", in cadrul caruia marile puteri intelegeau sa nu se extinda prea mult una in defavoarea celeilalte, in schimbul pastrarii ordinii interne aristocratice.

Din pacate a trebuit sa mai treaca o vreme pana cand visul unei organizatii mondiale care sa protejeze integritatea entitatilor componente (state, popoare, natiuni) sa devina realitate. Liga Natiunilor a fost o prima experienta esuata dupa prima conflagratie mondiala a secolului XX. Pe ruinele sale a aparut Organizatia Natiunilor Unite, care a fost o oaza de speranta pentru pacifisti, dar a deazamagit multe dintre asteptari in timpul Razboiului Rece, cand eficienta sa a fost minima. Totusi, cadul legal international a fost mult mai bine reglementat, aparand si misiunile sub mandat ONU pentru calmarea situatiilor conflictuale de pe intregul mapamond.

Totusi, in ciuda acestor evolutii pozitive, marile puteri au continuat sa isi vada de interesele lor, recurgand (chiar si dupa 1990) la ONU doar atunci cand era in interesul lor sau al blocarii rivalilor. Acest lucru a diminuat rolul important pe care ONU ar fi trebuit sa-l joace si a dinamitat continuu eficienta ordinii internationale postbelice.

In prezent asistam la o exacerbare a tendintelor centrifuge individualiste ale principalilor actori (mai intai SUA in Irak, apoi Rusia in Georgia, in curand poate China in Taiwan etc.). Acest lucru demonstreaza ca, in ciuda progreselor omenirii pe calea dialogului, razboiul continua sa ramana o alternativa luata in calcul, chiar daca o confruntare directa intre actorii relevanti este mai putin probabila datorita tehnologiilor militare (in special capacitatile nucleare). Explicatia poate fi gasita in rolul pe care armatele continua sa il joace inerent in detinerea monopolului fortei (si poate ca e mai bine asa, in interesul unei vieti civile normale), ceea ce le confera o influenta importanta chiar si in prezent asupra relatiilor internationale.

Chiar daca nu reprezinta o solutie in sine, razboiul continua sa fie metoda cea mai uzitata atunci cand negocierile esueaza. Aceasta pentru ca, in ciuda daunelor pe care le incumba, conflictul armat ofera rezultatele cele mai vizibile pe termen scurt (chiar si negative), ceea ce poate fi de folos intr-o societate bazata foarte mult pe imagine (fie doar si pentru intimidare, vezi actiunea "Shock and Awe" din 2003). Pe termen lung, insa, spirala violentei este nesfarsita, asa cum demonstreaza numeroasele exemple din istorie, iar razboiul continua sa nu fie o solutie viabila pentru nici una dintre situatii. Societatea umana actuala demonstreaza, totusi, inca o data, daca mai era nevoie, ca vechiul dicton "cand vocea ratiunii inceteaza este vremea armelor sa vorbeasca" este inca valabil, chiar si in secolul XXI. Din pacate natura umana insasi vine in sprijinul acestui lucru, pentru ca nu suntem doar fiinte rationale, ci si emotionale, iar impactul emotional ramane mai puternic pentru fiecare dintre noi, cel putin in faza actuala a evolutiei speciei.