Infruntarea civilizatiilor

Pe vremea cand eram student (nu chiar foarte demult...) am fost atras de articolul (apoi de cartea) profesorului american Samuel P. Huntington, "Ciocnirea civilizatiilor". Desi cartea a fost mult blamata in Romania, pentru ca stabilea o granita intre Transilvania si restul tarii (nu fara temei, dar putin cam neoriginal), am incercat sa inteleg resortul ideatic ce a stat in spatele ei. Si adevarul e ca am fost cucerit de abordarea foarte reusita a registrului istoric, geografic si cultural de catre autor. Bineinteles, nu am impartasit integral teoria lui...

Mai tarziu, insa, am incercat sa elaborez o noua teorie a civilizatiilor si a rolului pe care ele il vor juca in viitor, insa prezentarea acesteia catre profesorii mei nu a fost de natura decat sa imi aduca oprobriul lor, in opinia mea usor nejustificat. In ciuda acestui fapt, sau poate chiar datorita lui, credinta mea in teoria pe care o propuneam atunci a ramas neschimbata.

In mare, teoria mea este ca in viitor va exista o competitie (in primul rand economica, dar si in alti termeni strategici) intre mari grupari regionale ale statelor natiune bazate pe un element comun de tip civilizational. Insa, spre deosebire de Huntington, care vedea o lupta sangeroasa intre civilizatii, eu am o varianta mai optimista in sensul in care lupta se va traduce intr-o competitie pentru resurse, piete de desfacere, prosperitate si acces la ultimele tehnologii.

In opinia mea, vor exista sase-sapte civilizatii care vor dezvolta grupari regionale destul de puternice ca sa reziste acestei competitii acerbe: americana, europeana, islamica, africana, sud-asiatica, est-asiatica si (posibil) sud-pacifica. Ele se vor dezvolta in jurul unor actori nationali destul de puternici (militar si economic) pentru a coagula aceste ansambluri si pentru a constitui noi centri ai unei lumi multipolare in echilibru dinamic.

Civilizatia americana se va construi in jurul Statelor Unite si va include cele doua Americi, in proiectul Zonei de Liber Schimb a Americilor (FTAA). In America de Sud, Brazilia va fi un actor cu un rol foarte important. Totusi, aceasta structura se va baza mai mult pe sinteza dintre factorul amerindian latent si predominanta etnica a latino-americanilor (chiar si in cadrul Statelor Unite) de confesiune romano-catolica. Factorul european nord-american va constitui doar elementul de structura al civilizatiei lumii noi, el urmand sa devina unul marginal din punct de vedere demografic, in contextul ofensivei demografice latino- si afro-americane.

Civilizatia europeana se va baza pe Uniunea Europeana si, asa cum spuneam intr-un articol precedent, pe cinci mari puteri regionale de tip imperial: Germania, Franta, Marea Britanie, Turcia si (de dorit) Rusia. Elementele comune vor fi tipul etnic indo-european dominant, confesiunea crestina (cu ramurile catolica, protestanta si ortodoxa) si toleranta fata de minoritati semnificative de tip turanic si islamic, caucazian sau iudaic.

Civilizatia islamica va cuprinde doua componente distincte: lumea araba, majoritar sunnita, reunita in jurul Egiptului si a unui mare emirat federativ in Peninsula Arabica; lumea persana, majoritar siita, reunita in jurul Iranului (incluzand si Afganistanul, Tadjikistanul si vestul Pakistanului). Entitatile regionale de baza in acest context sunt Organizatia Conferintei Islamice si Liga Statelor Arabe.

Civilizatia africana se va baza pe Uniunea Africana si va include doua state-nucleu: Africa de Sud, pentru zona centrala si meridionala; Nigeria, cu o populatie semnificativa, dar si cu o structura federala complexa, in zona vestica. Elementul coagulant va fi predominanta etnica africana, persistenta unor elemente confesionale animiste (uneori concomitent cu alte religii sau in interiorul lor) si pluralismul cutumelor locale.

Civilizatia sud-asiatica se refera in special la India si spatiul sau de influenta in statele din sudul Asiei (incluzand si estul Pakistanului, Bangladesh, Nepal si Sri Lanka). Elementul predominant in acest spatiu este etnicitatea indiana si religia hindusa, cu minoritati islamice semnificative si mici comunitati budiste sau de alta religie. Structura regionala nucleu poate fi Asociatia pentru Cooperare Regionala in Asia de Sud (SAARC).

Civilizatia est-asiatica va fi poate cea mai interesanta si, totodata, cea mai competitiva structura regionala. Ea se va baza pe forumul ASEAN+3, cuprinzand tarile sin Asia de Sud-Est (printre care si "tigrii" Indonezia, Malaezia, Thailanda, Singapore si Vietnam), dar si China, Japonia si Coreea (reunificata sub influenta Chinei). Evident, China va fi puterea dominanta in acest ansamblu, insa Japonia isi va mentine potentialul de inovare si sfera sa de influenta, in special in zonele maritime, iar Coreea va constitui un motor important de dezvoltare. Din punct de vedere cultural, zona este dominata de grupul etnic sino-tibetan, dar cu importante prezente altaice si malaezo-polineziene, cu o sinteza confesionala intre confucianism, budism (cu diverse tipuri) si alte religii locale (sintoism, samanism) sau islam.

Ar putea exista si o civilizatie sud-pacifica, bazata pe Australia si pe Comunitatea Pacificului de Sud, insa ponderea ei demografica redusa ridica mari semne de intrebare daca aceasta nu va fi, in cele din urma, inghitita de colosul est-asiatic vecin, mai ales in contextul imigratiei chineze. Elementele comune ar fi dualitatea intre europeni si malaezo-polinezieni, cu o importanta orientare maritima.

Ipoteza mea este ca, daca aceste civilizatii vor reusi sa se dezvolte in cadrele regionale amintite, coexistand intre ele intr-un mediu pasnic, am putea asista la o perioada mult mai stabila decat in prezent, iar soarta omenirii ar putea fi mai buna. Insa nu trebuie sa uitam ca oamenii au inca adanc inradacinat in ei instinctul violentei, a carui gestionare reprezinta cheia intregii probleme...

Noul imperiu american

Evenimentele care au marcat lumea araba in ultimele lunii au trezit interesul opiniei publice, care a dezbatut si intors pe toate fetele elementele esentiale ale dosarelor respective. Dincolo de ipotezele vehiculate, am avut de la inceput banuiala (daca nu certitudinea) ca nimic nu e intamplator si ca masele populare nu se revolta niciodata daca nu sunt puse in miscare de factori declansatori precisi, interni sau externi.

Dupa ce am urmarit o stire ieri seara, mi-am dat seama ca presupunerile mele sunt intemeiate. Stirea privea capturarea fostului (deja) lider ivorian Laurent Gbagbo de catre trupele presedintelui ales, Alassane Ouattara, dupa un razboi civil de un deceniu intre nordul si sudul princpalei tari exportatoare de cacao din lume (Coasta de Fildes). Desi era vorba despre o tara din Africa sub-sahariana, nu am putut sa nu fac conexiunea, mai ales dupa ce am vazut declaratia secretarului de stat american Hillary Clinton: "Cei care s-au agatat de putere vor avea de suferit consecintele" spunea doamna Clinton, trimitand semnalul Statelor Unite catre ceilalti dictatori asediati in prezent in lumea araba. Acest semnal, poate neobservat de multi, indica noua directie a politicii externe americane.

Daca in era Bush jr. americanii au dorit sa isi exprime suprematia in lume prin intermediul superioritatii militare, administratia Obama incearca sa fie mai subtila, folosind mijloace mult mai sofisticate care includ idealuri nobile ca democratia, statul de drept, drepturile omului, pluralismul, in defavoarea accentului predilect pe resurse naturale si pragmatism economic. In acest demers Statele Unite nu ezita sa profite de aliantele sale, pentru a-si maximiza castigul, ca urmare a unor interese comune.

Astfel, prin intermediul Frantei, tara cu o influenta inca importanta asupra Africii (atat in partea de nord cat si in partea sub-sahariana), Statele Unite isi proiecteaza puterea trimitand un mesaj de intimidare virtualilor competitori (China). "Revolutiile iasomiei", asa cum au fost ele numite, aduc aminte izbitor de "revolutiile oranj" din Europa de Est, din anii 2000. Numai ca, de aceasta data, ele au loc intr-un spatiu strategic, lumea araba, identificata ca sursa principala a dusmanilor Statelor Unite, terorismul si fundamentalismul islamic. Prin aceasta lovitura, serviciile secrete americane iau prim planul fortelor armate, istovite de interventiile din Afganistam si Irak. Este o strategie care a mai fost folosita si de fostul presedinte american Jimmy Carter la sfarsitul anilor 70, insa ea a esuat lamentabil in Iran, unde revolutia islamica a dat peste cap toate planurile. Acum americanii incearca sa treaca in plan secund, oferind Frantei lui Sarkozy iluzia unei reactii de mare putere, in schimbul securizarii zonei.

Numai ca acest plan s-ar putea dovedi o himera strategica. O stire anterioara celei a arestarii fostului presedinte ivorian relata despre atrocitatile comise de trupele presedintelui legitim, astfel ca Uniunea Europeana incepuse deja sa aiba rezerve. Adevarul e ca sprijinul pentru o tabara sau alta nu garanteaza si etica noului tip de conducere. Astfel, in Tunisia si Egipt vechile regimuri se mentin la putere, fiind eliminat doar liderul suprem, de teama ca nu cumva prin pierderea controlului asupra situatiei la putere sa ajunga miscari islamiste. In Libia, printre trupele rebele sunt fosti colaboratori ai lui Ghaddafi dar si colaboratori ai Al-Qaeda. In Yemen, cea mai puternica forta de opozitie este finantata de Al-Qaeda.

In cele din urma, nu exista garantii atunci cand sunt sprijinite astfel de miscari. Statele Unite par a isi asuma acest risc, actionand insa sub paravanul multilateralismului (exprimat prin implicarea NATO in Libia). De fapt, este vorba de un nou tip de manifestare a puterii imperiale americane la nivel mondial, cu mijloace ceva mai subtile, evitand confruntarea directa, dar sustinand miscarile revolutionare. Numai ca lumea araba reprezinta un spatiu foarte complex (voi reveni asupra acestui subiect intr-un viitor articol), unde aceasta strategie s-ar putea dovedi falimentara. Poate nu e intamplator ca experimentul a fost inceput pe continentul african, spatiu de origine al actualului presedinte american, si o zona marcata de factionalism, tribalism si alti factori de fragmentare si conflict. Paradoxa, insa, principala victima a acestor actiuni ar putea fi Franta, mai precis presedintele Sarkozy, pe care actualele actiuni externe energice l-ar putea costa un nou mandat in favoarea ascensiunii tot mai vizibile a nationalismului secular francez (pe care el insusi il propaga). Ramane insa de vazut cum vor evolua lucrurile...

Europa noilor (vechi) imperii

Anul trecut evidentiam importanta situarii capitalelor statelor lumii pentru orientarea lor predominanta in politica externa. Pornind de la aceasta ipoteza, dar si coroborand-o cu alti factori semnificativi, pot emite astazi o serie de consideratii privind viitorul continentului european, prin prisma elementelor geopolitice existente in situarea si caracteristicile fiecarei tari. Este vorba despre o teorie personala, fara pretentii de universalitate, dar care ar putea constitui un punct de plecare pentru relansarea constructiei europene (care are o semnificatie aparte, din punctul meu de vedere, atunci cand ne gandim la Europa ca actor global de prima mana).

Multi dintre criticii ideii europene evidentiaza diferentele existente intre diversele parti ale continentului, intre tarile componente, ceea ce ar duce la un conflict inerent. Aceasta viziune simplista porneste de la situatia anarhica produsa de razboiele din trecut. Dupa cele doua razboaie mondiale ale secolului trecut, insa, datorita slabiciunilor marilor actori europeni, s-a trecut la o logica a cooperarii, chiar si sub forma a doua blocuri opuse. In prezent, desi se credea ca proiectul european, sub forma sa actuala, politico-economica, cu potential social si strategic, va continua prin extinderea cooperarii catre toate colturile continentului, asistam la o stagnare rezultata din exacerbarea intereselor nationale ale marilor actori in contextul crizei financiare. Dincolo de a critica aceste tendinte in ele insele, nu pot decat sa observ ca e vorba despre reflexe istorice adanc inradacinate in mentalul colectiv al natiunilor si al elitelor conducatoare din statele respective, care acum ies la suprafata sub forme nuantate.

Ar fi foarte usor sa incep sa fac predictii pesimiste, cu razboaie, cu saracie, cu crize politice si sociale, desi ele nu pot fi excluse. Eu imi propun, insa, sa gasesc acea viziune organica, care sa reuseasca sa aduca impreuna toti actorii europeni in ciuda diferentelor dintre ele, dar valorificand in interes comun resursele lor de putere, care sunt neindoielnice si nu pot fi considerate drept depasite. Pornesc de la premisa ca elementul de coeziune europeana nu poate fi litera normelor comunitare (pentru care exista nivele diferite de aplicare si aplicabilitate in diversele parti ale Europei), ci forta de constrangere si influenta a marilor actori continentali.

Astfel, pornind de la pozitionarea geografica a capitalelor europene, pot distinge cinci spatii majore, cu valente de tip imperial (dupa o terminologie mai veche, dar nicidecum depasita) sau (in termeni mai noi) de tip regional: vestic, nordic, central, sud-estic si, eventual, estic. Partea vestica a continentului, in care includ Franta (hegemon regional, ca putere nucleara, fosta putere coloniala cu influenta si cea mai mare tara, ca populatie), Italia, Spania, Portugalia si Malta, este mostenitoarea Imperiului Roman de Apus, predominant de limba romanica, in general de religie catolica, cu o orientare ambivalenta, maritima si continentala. Este un spatiu, in general de tip mediteranean, in care Parisul a preluat suprematia spirituala a Romei si cea coloniala a Madridului, pentru a constitui expresia majora a latinismului, e drept cu o importanta mostenire germanica a spiritului francilor, ceea ce (din punctul meu de vedere) constituie si avantajul sau comparativ de hegemon. Este o zona de pluralism regional, insa cu o importanta componenta de influenta externa (foste colonii, putere centrala, institutii europene).

Partea nordica a continentului contine, in viziunea mea, Marea Britanie (hegemon regional, fiind putere nucleara, fosta mare putere coloniala, si tara cu populatia cea mai numeroasa), Irlanda, Olanda, Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia, Islanda, Lituania, Letonia, Estonia. Este o zona predominant maritima (axata pe Marea Nordului si Marea Baltica), reunita pe vremuri de vikingi, in general de limba germanica (sau anglo-saxona), de religie protestanta. Pedominanta Londrei in regiune rezida in importanta sa ca mare centru financiar si prin raspandirea limbii engleze ca lingua franca. Zona este marcata de importanta cutumelor locale si a suveranitatii nationale, dar si a autonomiilor regionale (Aaland, Feroe, Saamiland, Scotia, Tara Galilor).

Partea centrala a Europei include Germania (de departe, hegemon regional, posibil chiar european, prin prisma populatiei si fortei economice), Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia, Croatia si Slovenia. Este o zona cunoscuta drept Mitteleuropa, dominata cultural de spiritul german, dar cu o importanta componenta slava (de tip apusean si chiar sudic) si insertii baltice si ungro-finice, cu o dualitate religioasa intre catolicism si protestantism, cu o puternica orientare continentala (cu exceptia nordului, care mentine o parte din mostenirea hanseatica). Berlinul domina regiunea din punct de vedere politic si economic, constituind modelul urmat de celelalte capitale, in ciuda unor experiente istorice dificile din trecut. Zona pune accent pe importanta normelor scrise si respectarea lor intocmai.

Partea sud-estica a continentului include Turcia (hegemon regional prin prisma populatiei, potentialului economic, dar si a influentei culturale si mostenirii imperiale otomane), Romania, Grecia, Serbia, Bulgaria, Albania, Bosnia si Macedonia. Este zona Balcanilor, caracterizata de un mozaic etnic (turanici, slavi sudici, romanici orientali, eleni si ilirici), religios (islamism, ortodoxie - greaca si slava, dar si catolicism - grec si romanic) si lingvistic (daca ne referim la alfabet, alaturi de cel latin exista si cel chirilic si cel elen). Ceea ce unifica regiunea este chiar mult blamata mostenire otomana, de fapt o extensie a mostenirii bizantine si a spiritului levantin, bazat pe cultura negocierii, coexistenta pasnica (dar nu multiculturalism) si comert liber. Regiunea are o importanta orientare maritima (cu baza pe estul Mediteranei, Marea Egee si vestul Marii Negre, urmand traditia vechilor greci), dar si de tip continental (mai ales in spatiul montan dominat istoric de fostele tarate bulgar si sarb, si de pastorii valahi).

In sfarsit, partea de est a continentului include Rusia (hegemon regional evident, ca populatie, teritoriu, forta economica, putere nucleara, influenta culturala etc.), Ucraina, Kazahstan, Georgia, Azerbaigean si Armenia. Principala dilema in acest spatiu este de natura geografica, o mare parte din teritoriile regiunii aflandu-se in afara Europei, astfel ca acest lucru ridica o serie de probleme de identitate (europeana sau eurasiatica?). Predominanta Moscovei e asigurata de mostenirea imperiala tarista si sovietica, rusa fiind lingua franca, iar infrastructura fiind orientata radial catre centrul unic de comanda. Din punct de vedere etnic, este o zona a slavilor rasariteni (deci europeana), dar cu importante prezente turanice, caucaziene si indo-iraniene. Din punct de vedere religios ortodoxia este predominanta (de tip slav, dar si armean, oricum folosind calendarul iulian), insa exista si o importanta comunitate islamica (sunita, dar si siita).

In conceptia mea viitorul Europei ca actor international de prim rang depinde in mod esential de delimitarea sferelor de influenta intre actorii nationali primordiali mai sus mentionati si de modul in care vor reusi sa isi valorifice atuurile extraeuropene (Franta - inspre Africa de Nord si Centrala, Indochina si, prin intermediul Spaniei si Portugaliei, inspre America Latina; Marea Britanie - inspre America de Nord, Africa meridionala, subcontinentul Indian, Australia si Oceania; Turcia - Orientul Mijlociu si Asia Centrala; eventual, Rusia - Extremul Orient; Germania - integrator).

Bilant 2010

Ma gandeam serios daca merita sa fac un bilant dupa un an atat de prost. Cel mai prost dupa 2001 (daca nu chiar mai prost), cu multe dezamagiri si sperante inselate de multi si de multe... Asta lasand la o parte dezamagirile produse de mine insumi... Si, totusi, chiar si intr-un asemenea an, au existat momente destul de bune, desi foarte putine.

Trec peste nerealizari, care probabil au rezultat si din prea mult optimism si incapatanare in fata evidentei. In schimb anul asta am reusit sa ajung in doua locuri in care imi propusesem de mult sa merg (Barcelona - noul meu oras preferat, si Moscova) si intr-un loc ce m-a suprins placut (Liege). Cred ca nu e rau pentru un an prost... De la Moscova mi-a ramas si cea mai placuta amintire a anului, momentul cand m-am despartit de un profesor rus de geopolitica din Vladivostok, care mi-a spus ca sunt primul roman pe care il cunoaste, dar ca i-am facut o impresie buna despre Romania... Nici nu mi-as putea dori mai mult... De fapt asta ma mentine pe linia de plutire dintotdeauna, credinta ca pot face si lucruri bune, eventual in numele tarii mele.

De asemenea, anul acesta am stat cel mai mult acasa (asta si datorita evacuarii sediului serviciului din luna mai), si asta m-a facut sa fiu si mai atasat de garsoniera mea. Am devenit casnic, m-am apucat de gatit si pot spune ca mi-am dezvoltat destule abilitati in acest sens, care pot compensa unele lipsuri. Desi ma simt uneori sclav al casei, am inceput sa ma simt bine in ea si mi-e din ce in ce mai greu s-o parasesc. Poate la un moment dat, in viitor, voi mai lucra de-acasa...

Pentru anul viitor nu-mi mai propun nimic, doar sa supravietuiesc la un nivel decent. Tot ceea ce va veni impotriva supravietuirii va fi confruntat direct, pe viata si pe moarte... In rest nimic, ce va fi va fi, m-am saturat sa tot fac planuri si sa nu-mi iasa, vreau sa ma suprind si eu macar o data in mod placut...

Fotbalul romanesc - incotro?

Inca de acum o luna ma gandeam sa fac o evaluare a stadiului in care se afla fotbalul romanesc. Am asteptat, insa, incheierea sezonului, pentru a avea o imagine completa si pentru a mi se confirma unele temeri (din pacate).

Daca vorbim despre echipa nationala, e clar ca acest an a fost cel mai slab din ultimii 10 ani, cu o singura victorie, si aceea intr-un meci amical cu un adversar extra-european. Palmaresul a fost afectat in mod negativ, iar pozitia in clasamentul mondial a scazut pana la una din cele mai joase pozitii. Simpla invocare a crizei economice si a lipsei de mijloace financiare devine un stereotip enervant. Aici nu mai e vorba de asta, trebuie sa avem in vedere si mentalitatea deficitara, lipsa de educatie a celor implicati, lipsa de etica si a unui sistem de valori, in general lipsa resursei umane de calitate. Aici nu ma refer doar la talentul nativ, care fara efortul de a-l pune in valoare e aproape egal cu zero... Bineinteles, la nivel personal exista castiguri importante, poate prea mari in raport cu alte grupuri sociale, insa sportul e un fenomen de masa nu un mijloc de imbogatire rapida (sau cel putin asa cred ca ar trebui sa fie, desi lumea actuala e complet pe dos in toate domeniile).

Daca ne referim la cluburi, celulele de baza ale sportului romanesc, situatia e la fel de precara. Dincolo de coruptia sistemica si nevoia unei reforme radicale in domeniu (prin care o mare parte a infractorilor implicati ar suprapopula inchisorile, daca ar exista justitie in Romania), modelul competitional e depasit in mod clar. Ma refer aici in special la modelul cu 18 echipe al Ligii I. E clar ca principala ratiune a sistemului e alimentarea unor gauri negre cu bani din televizare. In schimb, la nivelul performantei, in ciuda unor investitii, rezultatele sunt inca modeste. Dimpotriva, singurele performante reale, realizate in sezonul 2005-2006 in cupele europene (de Steaua si Rapid), sunt efectul direct, din punctul meu de vedere, al sistemului cu 16 echipe. Desi ofera mai putine meciuri, competitia interna ar avea doar de castigat, iar pentru completarea pregatirii se pot aranja si amicale. Unde mai pui ca majoritatea echipelor sunt departe de nivelul financiar si managerial decent al unui campionat competitiv...

Din pacate orice schimbare depinde de conducerea forurilor superioare (in fotbal nu avem democratie, nici macar aristocratie, ci dictatura si oligarhie), care se conduc dupa alte interese, in cel mai bun caz mediatice si personale (daca nu chiar de trafic de persoane, desfasurat de samsarii puscariabili), prea putin sportive...

Despre importanta pozitiei capitalelor

De mult timp incerc sa observ importanta situarii geografice a statelor lumii si felul cum acest lucru influenteaza politica lor externa si de securitate. In ultima vreme, insa, un alt amanunt mi-a atras atentia: nu doar pozitia statului este relevanta, ci si a centrilor lor de comanda, mai concret a capitalelor. Astfel, am observat ca, in functie de pozitionarea geografica in interiorul tarii, capitala poate determina orientarea catre un anumit spatiu considerat ca prioritar in raport cu celelalte. Bineinteles, aceasta pozitie a fost rezultatul unor evolutii istorice diferite, mai mult sau mai putin voluntare, insa rezultatul pare a fi intotdeauna acelasi. Voi incerca sa exemplific folosind cazurile catorva state mai important de la nivel european si mondial. Fara indoiala, insa, ca analiza se poate extinde la nivelul tuturor statelor lumii.

In Europa exista mai multe spatii de interes indicate de pozitionarea capitalelor. Daca e sa incepem cu Romania, pozitia sud-estica a capitalei indica prioritatea spatiului balcanic (mai ales de influenta turca sau pontica), in ciuda interferentei altor spatii asupra tarii (central si est european). Acelasi lucru poate fi spus si despre capitala Bulgariei (situata insa mai spre Balcanii de Vest si componenta slava), a Macedoniei (orientata iugoslav), a Muntenegrului si a Bosniei. In schimb capitalele Serbiei, Croatiei, Sloveniei, Ungariei, Austriei, Slovaciei si Germaniei sunt orientate in mod clar catre Europa Centrala (sau Mitteleuropa, spatiul cultural predominant german). O alta orientare este catre Europa de Est, in cazul Poloniei, Lituaniei sau Ucrainei. In cazul Europei nordice orientarea este catre Marea Baltica, ea fiind evidenta in cazurile Suediei, Finlandei, Danemarcei, Estoniei si Letoniei, dar si (poate surprinzator) a Bielorusiei. Orientarea atlantica este prezenta in cazurile Portugaliei, Islandei, Olandei si Norvegiei. Orientarea mediteraneana este vizibila in cazurile Italiei si Greciei.

Mai sunt o serie de state mici care se orienteaza catre un vecin mai influent: este cazul Albaniei, pro-italiana, Moldovei pro-romane, Irlandei pro-britanice. In alte cazuri (Spania, Turcia), pozitia capitalei relativ in centrul tarii indica o orientare mare catre propria cultura si mai putin catre alte spatii. In sfarsit, in cazul tarilor cu o valenta globala, capitala indica pre-eminenta unui spatiu continental predilect. Astfel, Marea Britanie si Rusia sunt orientate catre Europa, iar Franta catre spatiul germanic (aici insa pozitia capitalei s-ar putea sa nu fie atat de relevanta decat in contextul constructiei europene si a colaborarii franco-germane, capitala Germaniei de Vest fiind atunci orientata, la randul ei, catre spatiul francez).

La nivel mondial, putem spune, din aceasta perspectiva, ca Statele Unite au o orientare euro-atlantica, China si Japonia o orientare nord-pacifica, India si Iranul o orientare central-asiatica (tintind catre Rusia), iar Brazilia si Mexicul sunt orientate catre sine. Dintre tarile arabe, este interesant ca Algeria, Tunisia, Libia, Egiptul, Siria si Libanul sunt orientate catre zona mediteraneana, o zona de interes inter-continental (inca de pe vremea romanilor).

Daca este sa luam si structurile regionale, este foarte interesant faptul ca Bruxelles, capitala europeana (chiar si simbolica) ar indica orientarea atlanticista a Uniunii Europene. Insa aici este vorba despre o structura supranationala despre care vom vorbi mai mult in viitor...

Patru zile de toamna la Moscova

Saptamana trecuta am fost la Moscova, unde am participat la o conferinta de geopolitica organizata de Asociatia Internationala de Stiinte Politice (IPSA). Cu aceasta ocazie am putut avea o mai buna imagine asupra situatiei din Rusia (sau cel putin din Moscova) si asupra felului de a fi al rusilor din ziua de azi.

Inainte, insa, de a ajunge la Moscova a trebuit sa obtin viza pentru Federatia Rusa, lucru nu foarte usor, mai ales in contextul relatiilor tensionate existente in ultima vreme. Astfel ca, dupa primirea invitatie oficiale, am depus actele si am platit taxa de 25 de euro in dolari americani la cursul zilei (una din mai multele ciudatenii ale ambasadei ruse la Bucuresti), asta insa dupa 15 minute de asteptat in ploaie la poarta. Viza a iesit intr-o saptamana, ce-i drept mai usor decat o viza pentru America...

Am plecat joi dimineata cu avionul companiei Aeroflot. Drumul nu a tinut decat doua ore jumate, ceea ce m-a facut sa realizez ca suntem mai aproape de Moscova decat de Bruxelles. Interesant, nu? Echipajul a fost foarte amabil, iar eu am incercat sa-mi exersez modestele cunostinte de limba rusa... La aeroportul din Moscova m-a intampinat o vreme racoroasa si umeda. Functionarii vamali au fost mai putin severi decat ma asteptam, astfel ca am ajuns cu succes la portile aeroportului. Cum, insa, la casa de bilete pentru autobuz nu era nimeni am luat un microbuz catre prima statie de metrou din zona. Distanta nu era mare, insa traficul a depasit orice asteptari, astfel ca cei 10 km au fost parcursi in nu mai putin de o ora. In acest timp am putut admira orasul industrial Himki, oras tipic sovietic, cu blocuri multe si inalte.

La metrou a fost mai usor si am ajuns la destinatie dupa inca o ora (distantele in Moscova sunt destul de mari, ca pentru o metropola de peste 10 milioane de locuitori). In metrou am putut remarca anunturile sonore care recomandau acordarea prioritatii de stat jos batranilor, invalizilor si femeilor, dar si multimea celor care citeau carti (unele chiar pe e-book!). In rest, vagoane destul de vechi si zgomotoase, galerii inguste ca de mina, inclusiv in cazul culoarelor de transfer si indicatoare exclusiv in litere chirilice (bine ca eu le puteam citi!) mici si putin lamuritoare.

Ajuns la hotel, desi am mentionat ca prefer o camera de nefumatori (in rusa), mi s-a alocat o camera de fumatori in care si din pereti duhnea mirosul de tabac. Incercarea mea de a aprinde televizorul s-a lovit de impedimentul ca bateriile erau consumate. Bine ca aveam eu de acasa, asa ca am rezolvat. In baie, insa, am gasit tot ce imi trebuia, chiar si periute si paste de dinti, lame de barbierit, gel de dus, sapun, foehn... Cautand insa sursa de caldura pentru a mai domoli frigul din camera, am dat peste un lacas sub fereastra, unde existau niste chestii de metal care incalzeau: tehnologie sovietica...

Urmatorul pas a fost cautarea unui birou de schimb valutar, ceea ce am inteles ca se intampla la banca. Odata ajuns, insa, accesul se facea sunand la interfon. Cum nu mi-a raspuns nimeni, am decis sa apelez la automatul bancar, care mi-a devenit un bun prieten in zilele urmatoare. In continuare am ales sa gust din specialitatile locale: bors (mai ales de sfecla), placinta cu carne sau cu cirese, shashlyk (frigarui), cartofi cu branza si unt, suc de tarhon si cvas (un fel de braga din mere fermentate, dar cu gust de must). Bineinteles, nu toate in aceeasi zi...

A doua zi am facut cunostinta cu ceilalti participanti si am traversat orasul schimband metroul la statia Piata Revolutiei (Ploshchad' Rivolyutsi'). Dupa o ora am ajuns la sediul Academiei Diplomatice a MAE rus (MGIMO), situata la marginea de sud-vest a orasului, chiar in momentul in care primii fulgi de zapada si-au facut simtita prezenta. Cladirea, patratoasa si in stil sovietic, pastra inca emblemele sovietice, fapt remarcat si in alte locuri, unde chiar si suvenirurile evoca nostalgia dupa vechiul imperiu rosu. Asta in ciuda faptului ca in interiorul cladirii, sutele de culoare intortocheate purtau nume de strazi din New York... Fascinatia pentru America, fostul rival ideologic, e peste tot, de la reclamele luminoase cu numele "Vegas" la gecile de blugi, tigari si sistemul politic prezidential (exprimat de papusile Matrioshka purtand chipul lui Putin sau Medvedev), la tinerii sarbatorind Halloween-ul in discoteci si la modul in care trebuie sa platesti pentru orice.

De fapt, Moscova mi-a relevat o lume a contrastelor: modern si vechi, nostalgic si futurist, bogat si sarac, sovietic si pro-american. Insa totul exprima un singur principiu determinant: suprematia statului asupra individului. Chiar daca seara unul dintre colegii de conferinta, profesor in indepartatul Vladivostok, imi explica faptul ca rusii se simt acum mai liberi decat oricand in plan personal, faptul ca politicul e dominat de autoritatea statului si verticala puterii reiese de oriunde: de la militienii si bodyguarzii de la fiecare colt de strada (poate explicabil dupa intamplarile cu teroristii ceceni), la necesitatea inregistrarii turistilor la ministerul de interne dupa o zi de sejur, la invalizii tarandu-se pe scarile metroului in lipsa scarilor rulante, la vanzatoarele de la magazin completand rebus si ignorand clientii (mai ales daca nu vorbesti rusa) sau raspunzandu-le acru si plictisit, ca si cum nimic nu ar conta decat trecerea timpului.

Sincer, ma asteptam sa regasesc mai mult din acea fosta maretie imperiala a tarilor rusi, insa am realizat ulterior ca ea nu putea sa se regaseasca decat la St. Petersburg, fosta capitala imperiala. Si totusi, urme din aceasta mostenire am regasit in ultimele doua zile. Astfel, in metrou am putut observa doamne mai in varsta foarte aranjate si elegante, vorbind amabil si respectuos si batrani cu palarie si baston, tineri cadeti in uniforme stralucitoare... In centrul istoric am putut admira maretia Kremlinului, cu bisericile sale aurite si mormintele primilor tari si tarine, strazile cu cladiri in stil baroc si spatiile vaste din jurul cladirilor monumentale, transmitand ideea ca Rusia este prin excelenta un vast teritoriu unde este loc pentru toti, chiar si in Siberia...

Din pacate timpul a trecut foarte repede si nu am putut aprofunda experienta ruseasca, insa am putut aprecia trenul electric care facea legatura cu aeroportul si am putut fi suprins de scanarea corporala in camera de sticla de la vama rusa. Destul de putin, insa, ca si in urma cu 20 de ani, cand am luat pentru prima oara contact cu lumea rusa (sovietica); experienta mi-a relevat aceeasi predominanta a Rusiei Sovietice, rece, mandra si vasta, amintind tuturor de suprematia mijloacelor fizice si materiale asupra spiritului, intr-un proiect care aminteste peste tot de comunism si de parintele sau fondator Lenin (cu statui, strazi si biblioteci ce inca ii poarta numele peste tot), ca recunostinta pentru a-i fi redat maretia vechii capitale a imperiului inexpugnabil din rasarit.