In ultimele luni a devenit evident ca, in urma asa-numitului „an electoral” 2024, lumea nu va mai fi la fel ca pana acum, lucru prefigurat de multiplele crize care se succed intr-un ritm halucinant la nivel mondial. Toate aceste evolutii recente ne fac sa realizam ca ne confruntam cu o noua „ordine” (sau „dez-ordine”) mondiala.
Administratia Biden din Statele Unite a incercat sa mai repare cate ceva din dezastrul lasat de administratia Trump, atat in plan intern cat si la nivel international. Din pacate, falia interna dintre izolationisti si cosmopoliti este prea mare pentru a fi atenuata (poate cea mai mare de la Razboiul Civil de la mijlocul secolului al XIX-lea), iar intoarcerea regimului Trump pare inevitabila. Acest lucru va duce strategic Statele Unite inapoi pana la nivelul anului 1920, cu consecinte extrem de grave pentru echilibrul global.
La nivel international, retragerea trupelor americane din Afganistan, marcand esecul razboiului impotriva terorismului islamic, a reprezentat semnalul pentru ceilalti actori regionali ca pot sa se implice mai mult in influentarea situatiei mondiale (in special membrii grupului BRICS). Rusia a intervenit militar in Ucraina, Iranul si-a intensificat sustinerea pentru grupurile teroriste islamice din Irak, Siria si Yemen, China a inceput sa ameninte cu invazia asupra Taiwanului. Intoarcerea Washingtonului la multilateralism nu a fost suficienta pentru a reface influenta americana la nivel mondial. La acest rezultat a contribuit lipsa sustinerii bipartizane pentru politica de sprijinire a Ucrainei, dar si sustinerea Israelului in interventia sa militara precipitata din Gaza si criza umanitara creata de guvernul iresponsabil condus de Beniamin Netanyahu, dupa aceleasi principii militariste perimate ca si interventia regimului Putin asupra Ucrainei. O eventuala retragere a fortelor armate americane din Europa ar crea, insa, un dezastru pentru civilizatia occidentala si o infrangere evidenta (de proportii apocaliptice) a democratiei in fata regimurilor autoritare din intreaga lume.
La randul sau, Uniunea Europeana se afla intr-un moment de cotitura strategica. Confruntate cu amenintarea rusa din vecinatatea sa estica (Ucraina si Republica Moldova), statele membre au reactionat pentru prima oara solidar (cu exceptia inevitabila a regimului autoritar Orban din Ungaria), ceea ce a consolidat proiectul european. Insa, in lipsa unei armate europene unitare (constituita eventual pe scheletul Eurocorps), UE nu va putea rezista prea mult fara sprijinul militar american in fata Rusiei (si economic in fata Chinei). Cu atat mai mult cu cat Moscova se bazeaza pe divizarea spatiului politic european cu ajutorul „coloanei a V-a” a populistilor din fiecare stat membru. Exemplul Slovaciei, dar si al statului candidat Macedonia de Nord, constituie avertismente serioase in acest sens. Problema UE este ca anumite state (de exemplu Germania) au crezut ca pot continua la nesfarsit cresterea economica folosind gazul rusesc si ignorand capacitatea de santaj a Moscovei. De asemenea, altele (ca Franta) au considerat ca pot discuta de la egal la egal cu Rusia, pe baza unei pretinse suprematii militare (inclusiv nucleara) in cadrul UE. Statele respective ignora principiul egalitatii intre membrii UE si faptul ca mostenirea coloniala a unora dintre ele constituie astazi mai mult o slabiciune decat un atu la nivel mondial.
Astfel, dincolo de a proiecta propriile valori ale democratiei, statului de drept si drepturilor omului (bazate pe principiul „iubirii” crestine) si de a fi principala sursa de finantare pentru dezvoltare din lume (atu capital), in chip de „soft power” la nivel mondial, UE a oferit mai mult imaginea unei lumi divizate de interese particulare si standarde duble. La aceasta din urma a contribuit si realizarea de intelegeri cu regimuri autoritare din zonele vecine (Algeria, Ciad, Egipt, Maroc, Tunisia, Turcia), in speranta ca acestea ar putea stavili valul migrator care ameninta coeziunea sociala a UE (dupa modelul migratiilor care au marcat decaderea Imperiului Roman in Antichitate). Ceea ce se ignora (pe ambele maluri ale Atlanticului) sunt cauzele acestor migratii, care sunt legate de persistenta decalajului de dezvoltare dintre Nord si Sud si de imbatranirea populatiei din statele occidentale in urma adoptarii unor modele de viata decadente. Occidentul inca reprezinta o zona de prosperitate pentru umanitate si atrage mase mari de oameni care spera la o viata mai buna. Raspunsul, pentru moment, pare a fi construirea de „ziduri” pentru a nu lasa imigrantii sa patrunda, cand, de fapt zona de prosperitate ar trebui extinsa spre sud, spre societatile de origine ale imigrantilor. Acest lucru presupune, insa, abandonarea intereselor economice inguste, bazate pe obtinerea profitului material imediat (dupa modelul mercantilismului trumpist), si adoptarea unui model sustenabil pe termen lung (inclusiv prin adoptarea masurilor de limitare a schimbarilor climatice, care vor afecta intreaga umanitate in acest secol), bazat pe responsabilitatea pentru generatiile urmatoare, respectarea regulilor de coexistenta pasnica (inclusiv cu ajutorul Tribunalului Penal International) si supravietuirea speciei umane ca obiectiv major.
In acest context, marile puteri revizioniste din sistemul mondial incearca sa profite de „declinul Occidentului” si sa isi mareasca influenta in cadrul unei noi ordini internationale, pretinsa a fi mai democratica. Problema este ca statele respective (China si Rusia, in primul rand, dar in anumite privinte si India si Brazilia) sunt state cu sisteme autoritare nedemocratice, care pun interesul statului inaintea celor ale cetatenilor lor, crezand ca prosperitatea economica poate fi dobandita si mentinuta chiar si in absenta democratiei reale si in conditiile ridicarii coruptiei la nivel de politica de stat. Din pacate, modelul lor exercita o importanta forta de atractie asupra tinerei generatii, care pare sa fi uitat ororile regimului comunist din timpurile lui Stalin si Mao. In aceste conditii, avansul fortelor autoritare in Africa, Asia si Orientul Mijlociu (dar si in America Latina) ar putea sugera sfarsitul modelului bazat pe Carta ONU si valorile democratiei liberale. Consolidarea unei noi „axe a Raului”, formata din Rusia, Iran si Coreea de Sud (dar si din aliatii lor din Belarus, Cuba, Nicaragua, Siria si Venezuela), sprijinita de China, ar rasturna astfel ordinea mondiala postbelica. Totusi, pretentiile de superputere ale Chinei se sprijina pe rolul sau in economia globala bazata pe comertul liber, in special in relatiile cu statele din Occident. Disparitia acestui model ar putea afecta negativ evolutia interna a statului chinez, care nu ar mai putea echilibra represiunea politica interna cu libertatea economica, chiar si in conditiile unei piete interne uriase. Chiar daca regimul Xi pare sa adopte strategia regimului Putin de rescriere a istoriei si manipulare a maselor, daca vorbele aruncate nu au nicio acoperire in realitatea de la fata locului, vor conduce la tensiuni sociale semnificative.
Ajungand la Rusia, incercarea regimului Putin de a masca pierderea puterii relative la nivel mondial prin interventii militare hazardate si prin consolidarea unui model de guvernare neo-sovietic falimentar este nesustenabila pe termen lung. Chiar daca Rusia ar putea obtine victoria (partial sau integral) in Ucraina, pe fondul divizarii Occidentului, pe termen lung ea nu poate oferi un model de dezvoltare sustenabil nici populatiei proprii, nici celei din teritoriile ocupate, nici celor din statele aliate, chiar daca le poate oferi, pentru moment, rezerve de gaze naturale si petrol sau armament. In conditiile in care propriile elite ale cleptocratiei de la Moscova au interesul primordial de a-si pastra accesul la modul de viata occidental, ele nu pot genera un model alternativ, chiar daca incearca sa reincalzeasca, cu sprijin chinez, ciorba sleita a neo-sovietismului. De fapt, Rusia incepe sa devina o anexa a Chinei, o simpla banca de resurse pentru functionarea „atelierului lumii”.
Retragerea Statelor Unite si ascensiunea Chinei ne pot duce cu gandul la un nou „razboi rece” intre Occident si lagarul socialist. Chiar daca fortele revizioniste prezinta diferente importante si nu au o ideologie coerenta, ele manifesta caracteristici comune de regimuri autoritare nedemocratice, cu puterea concentrata in mana unui grup restrans sau a unei persoane, reprimarea opozitiei, dezinformarea sistematica a populatiei si polarizarea sociala extrema. De asemenea, China poate reclama o oarecare politica de indiguire din partea Statelor Unite, prin aliante de securitate cu India, Australia, Noua Zeelanda, Filipine, Coreea de Sud si Japonia. Exista si o competitie importanta de influenta intre China-Rusia si Occident in Africa, Asia, America Latina si Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, exista si o economie globala care genereaza prosperitate si in afara careia exista doar saracie.
Cat despre Romania, imaginea reala (dincolo de reclamele propagandistice de campanie electorala) nu este prea roz. Desi este stat membru al UE de 17 ani, statul roman manifesta multe dintre caracteristicile unei societati aflate la inceputul dezvoltarii moderne. Modelul de guvernare se bazeaza pe un executiv schizoid care dicteaza regulile jocului (cu ajutorul serviciilor de informatii), un legislativ dominat de partide politice dezideologizate ce sunt mai mult confederatii de gasti bazate pe interese meschine, formate predomionant din oameni de afaceri, impostori, sotii, amante, nepoti si alti protejati ai retelelor clientelare, respectiv o justitie care e stat in stat si care raspunde mai mult la comenzi politice (interne/externe) decat la prevederile legale. Economia e dominata de clienti la contracte cu statul, corporatii straine si interlopi deghizati. Educatia a fost pusa la pamant de reformele succesive ale ministrilor de resort, de distanta apreciabila dintre mediul academic si realitate si de modelele reprobabile propagate de mass-media. Armata e condusa de generali in izmene, slab echipata si mai mult o vaca de muls pentru privilegii speciale, decat o forta de aparare (poate cu exceptia unitatilor care au participat la interventii externe). Administratia e sufocata de birocratie excesiva si lipsa cronica a resurselor umane necesare. Forta de munca a fost decimata in urma migratiei masive spre vest. In caz de conflict suntem la mana aliatilor (printre care, cel mai important sunt Statele Unite - la mii de kilometri distanta). Rusia poate influenta Romania in sensul destabilizarii, inclusiv prin anumite forte politice interne (coalizarea fortelor la guvernare impotriva fortelor extremiste pro-ruse in ascensiune nu e intamplatoare). In lipsa folosirii la potentialul maxim a atuurilor existente, statul roman nu poate deveni in mod real parte a lumii dezvoltate (sau OCDE). Altfel vom ramane doar o anexa irelevanta a UE, o ruda mai saraca a Occidentului...