Georgiada

Amintiri din calatorii (IV)

2011-12-22T13:55:00.006+02:00

Intr-o zi insorita de septembrie, in 2006, am ajuns la Belgrad, fara bagaje, care se ratacisera intr-o escala, dar foarte curios sa descopar lumea vecinilor si prietenilor sarbi. Inca de la sosire m-a impresionat infrastructura de transport foarte buna (autostrazi), datand inca de pe vremea lui Tito, dar functionala. In centru strazile erau perfect perpendiculare, in ciuda diferentelor de nivel de pe terasele Dunarii, avand o perspectiva de cel putin un kilometru fiecare.

Insa cel mai mult mi-a placut centrul vechi, bine pastrat, cu cladiri in stil baroc si neoclasic. Pe strada pietonala Knjaz Mihailova am fotografiat fiecare fatada... Ajuns la cetatea Kalemegdan, am apreciat modul in care istoria e pusa in valoare, cu tunurile si tancurile puse la poalele zidurilor, dupa care am admirat panorama superba asupra Dunarii si confluentei cu raul Sava. Localurile si hotelurile erau foarte primitoare, oamenii ospitalieri si mancarea multa si buna, ca in Balcani... Totul imi inspira, insa, un aer central-european, ca si cum cei de acolo ar fi fost mai avansati decat noi nu cu mult timp inainte (si in timpul Iugoslaviei chiar erau).

Din pacate, insa, razboiul a oprit evolutia fireasca a spatiului ex-iugoslav, lucru vizibil in faptul ca totul avea un aer invechit, in lipsa investitiilor. Exista si azi urmele bombardamentelor NATO, intr-o incercare a guvernului de a pastra memoria suferintei. Nu cred, insa, ca solutia pentru sarbi e ramanerea in trecut, ci construirea unui drum nou, in binecunoscutul spirit de luptatori al slavilor sudici. De asemenea, langa noile constructii de pe malul Dunarii am vazut si bordeiele de lemn ale saracilor orasului, semn ca lucrurile nu merg prea bine.

Impresia de ansamblu a ramas, insa, pozitiva si am revenit la Belgrad cu placere si in noiembrie 2007, februarie 2008 si octombrie 2011. Am descoperit si cluburile de noapte, foarte cochete, institutiile statului, construite in stil original si demonstratiile impotriva independetei Kosovo (in 2008 am plecat din oras chiar cu o zi inainte de proclamarea independetei provinciei respective). E unul din orasele mele preferate si ma voi intoarce intotdeauna cu placere acolo.

Amintiri din calatorii (III)

2011-11-19T12:35:00.003+02:00

In octombrie 2005 am avut ocazia sa particip la o intalnire organizata de Centru pentru Controlul Democratic al Fortelor Armate (DCAF) din Geneva. Era vorba despre elaborarea unei strategii de securitate regionala in Europa de Sud-Est, in urma discutiilor dintre tineri reprezentanti ai societatii civile din zona. Astfel am ajuns sa vizitez orasul Geneva, prima si singura mea incursiune in Elvetia pana in prezent.

Am ajuns seara, dupa o escala la Amsterdam, chiar cand soarele incepea sa apuna dupa muntii inalti din apropiere. De la aeroport am luat trenul catre oras, fiind placut surprins de faptul ca precizia elvetiana era respectata din plin, trenurile venind din 5 in 5 minute. In oras m-am cazat la un hotel din apropiere de Piata Cornavin, chiar langa gara. In drum spre cina am inceput sa descopar orasul, cu cladirile sale vechi si pline de istorie, in ciuda ploii marunte. Am ramas chiar putin pe un pod, ca sa admir insula Jean-Jacques Rousseau, care mi-a amintit de unul din filosofii mei preferati din facultate.

In cea mai mare parte orasul e cosmopolit, asta si datorita prezentei institutiilor internationale, ceea ce face ca populatia sa provina din toate colturile lumii. Bineinteles, am apreciat faptul ca franceza era limba predominanta, insa si engleza era destul de mult vorbita. Peste tot, insa, am apreciat lipsa gunoaielor si felul meticulos de administrare a metropolei. Chiar si copaceii de langa cheiul cu iahturi de pe malul lacului Leman erau tunsi la milimetru.

Am revenit dupa doi ani si am redescoperit orasul, cu inimitabilele lui restaurante traditionale in care se serveste branza "fondu" cu cartofi fierti (o specialitate locala), cu cladirile lui impresionante, dar si cu amestecul de civilizatii. De exemplu, dupa ce am fost la un restaurant japonez unde am consumat alge intr-un ulei ce parea de masina, am cinat, in seara urmatoare, la un restaurant marocan, unde am obosit mancand si unde am admirat dansatoarele din buric. O impresie puternica mi-a lasat-o si Muzeul Crucii Rosii, unde am redescoperit o alta istorie a conflictelor internationale, mult mai trista si mai dureroasa decat in manuale.

Geneva a fost o experienta unica intre calatoriile mele si imi voi aminti cu placere de ea, ca primul meu contact cu o Elvetie atat de mult laudata si pe buna dreptate...

Amintiri din calatorii (II)

2011-10-16T13:18:00.012+03:00

La sfarsitul lunii august 1998 am avut ocazia de a-l insoti pe tatal meu intr-un turneu al tarafului Casei Culturii "Ion Creanga" in Egipt. A fost o experienta unica, pe care mi-o reamintesc de fiecare data cu placere, ca fiind primul meu contact cu lumea islamica si cu Africa (partea ei de nord, cel putin).

Inca inainte de aterizarea pe aeroportul Heliopolis de langa Cairo, aproape de miezul noptii, am putut admira luminile oraselor din delta Nilului si de pe marginea soselelor (contrastand cu bezna de deasupra Baraganului, Bulgariei sau Anatoliei). Era semnul ca ajunsesem intr-o tara cu resurse importante de petrol... La coborarea din aeronava Tarom, am fost izbit de o caldura seaca, nefireasca la orele noptii, care mi-a dat impresia lipsei de oxigen nepamantene. Chiar si dupa sosirea cu autocarul la locul de cazare, campusul universitar din Ismailia, aproape de Canalul de Suez, am avut oarece probleme sa ma obisnuiesc sa respir aerul cald si sa apreciez urmele de briza din timpul noptii si aerul conditionat din autocar. In schimb, peste tot am remarcat forfota semnificativa de la orele noptii si glasul muezinilor chemand la rugaciune.

Abia a doua zi am realizat de ce noaptea era asa de animata. Sub soarele arzator al desertului ce inconjura campusul, cu greu puteai rezista cateva minute, daramite sa mai si muncesti. In plus, campusul avea ziduri inalte si se afla la cativa kilometri de oras, astfel incat am ramas in camere pana la sosirea autocarului cu escorta armata. Atunci mi-am dat seama ca am ajuns intr-o tara in care pericolul terorist era la apogeu. Nici macar orele comunicate nu erau respectate, de parca nimeni nu trebuia sa stie cand vom pleca. Apa de la robinete avea un pronuntat miros de mal, ceea ce ne-a facut sa evitam s-o bem si sa cumparam sticle cu apa plata la preturi destul de mari. Dar eram in desert, asa ca n-am avut incotro... La fel, igiena la masa era destul de precara, mustele fiind prezente in numar mare, iar gunoiul fiind amplasat chiar langa blocul alimentar.

In oras, am mers in bazar, unde negustorii erau gata sa negocieze pana la un sfert din pretul initial, doar ca sa-ti vanda ceva. Multi dintre ei abia stiau sa scrie, iar limba engleza era vorbita mai mult decat original. Desi ne asteptam ca macar cifrele arabe sa ne fie familiare, am fost suprinsi sa descoperim ca nici acestea nu aveau nimic european in ele (de fapt cifrele folosite de noi sunt indiene si doar ne-au fost aduse de arabi). Igiena europeana era, de asemenea, necunoscuta localnicilor care vindeau painea direct de pe pavaj si tineau carnea la fezandat direct in soare...

In schimb, infrastructura de transport si turism era de invidiat, autostrazile fiind largi (lucru simplu in desert) si foarte putin circulate. Pe marginea lor, din 10 in 10 km puteam vedea baze militare cu rachete, ceea ce ne-a reamintit de conflictul arabo-israelian din urma cu 25 de ani. Hotelurile erau de asemenea moderne si dotate cu piscine de dimensiuni olimpice. Ghizii nostri erau cativa baieti tineri cu pistoale si cateva tinere cu basmale pe cap, care intotdeauna cedau locurile lor barbatilor, spre indignarea noastra. Fetele erau mai fluente in engleza si franceza si ne-au explicat ca traditia trebuia respectata, desi bogatii din orase isi permiteau sa adopte obiceiuri ceva mai seculare. Religia era importanta, insa armata veghea intens la respectarea institutiilor seculare si la siguranta turistilor straini (o sursa importanta a veniturilor tarii).

Turneul a presupus participarea la festivalul de folclor din Ismailia si cateva deplasari la Cairo, Port Said si Zagazig (in delta Nilului). Pe drumul intre diverse locatii ne-am familiarizat cu muzica locala, ritmata sau ceva mai lirica, oricum orientala. Deschiderea si inchiderea festivalului, desfasurate pe stadion, alaturi de reprezentanti din alte tari arabe, europene, africane si asiatice, mi-a amintit de Cantarea Romaniei si de spectacolele tematice ale perioadei comuniste de la noi. In fond, si Egiptul era la acea vreme un fel de dictatura mai deschisa, militarizata si sprijinita de americani.

In Cairo am fost impresionati de dimensiunile metropolei si de soselele suspendate care facilitau intrarea in centru si spre Ghizeh. Am fost impresionat de piramide si chiar am intrat in cea mai mica din ele (dedicata faraonului Mykerinos), de unde insa totul fusese scos si dus la muzeul din Cairo sau in afara tarii. Totusi, alaturi de cladirile inalte am putut vedea oameni traind intr-o saracie lucie, inghesuindu-se pe scarile mijloacelor de transport in comun, destul de vechi si rare. Am fost cazati la un hotel de tineret (youth hostel) destul de obscur, unde lenjeria purta urmele timpului si gandacii zburdau in voie (probabil urmasi ai scarabeilor sacri din antichitate). Contrastul dintre maretia antica si prezentul destul de cenusiu te izbea pretutindeni.

Peste tot, insa, am fost intampinati cu mult entuziasm si oamenii au apreciat cantecele traditionale romanesti, desi erau mai inclinati catre reproducerile artistice ale miscarilor palestiniene (Intifada) impotriva Israelului. Unii dintre ei au fost impresionati de fetele din ansamblu cand acestea au etalat costume de baie sumare cu ocazia bailor in Canalul de Suez sau la Marea Mediterana. La ei femeile fac baie imbracate... Totusi, nimeni nu s-a suparat, si am fost serviti cu delicioase fructe de mango proaspat si cu lapte la cutie produs in Suedia. Deh, globalizarea incepuse deja... Pe urma am incins o miuta pe tapsanul uscat, insa am fost depasiti net de agilitatea gazdelor, nu degeaba multipli campioni ai Africii la fotbal.

Ar mai fi foarte multe de spus, insa inchei doar prin a spune ca Egiptul a constituit pentru mine o experienta deosebita, care m-a pus pentru prima oara in contact cu o civilizatie aparte, atat de diferita de cea occidentala si, totusi, atat de umana. De atunci, cand se vorbeste despre Orientul Mijlociu, perceptia mea este mult mai nuantata si pot spune cu tarie ca avem de invatat multe chiar si de la egipteni.

Amintiri din calatorii (I)

2011-09-26T22:16:00.005+03:00

In iulie 1992 am avut ocazia sa merg, impreuna cu mama mea si membri ai Asociatiei "Ion Creanga" intr-un schimb cultural cu o asociatie romaneasca de langa Cernauti. A fost o experienta foarte interesanta, una din primele mele calatorii in afara tarii.

Mai intai a trebuit sa ne confruntam cu vamesii ucraineni (de fapt sovietici, ca URSS de-abia se destramase), care ne-au tinut in vama pentru diverse motive inventate (certificate ale aparatelor foto rusesti, timbrul sec prea sters al pasaportului meu de copil minor), pana cand isi primeau spaga aferenta. Faptul ca vizitam o minoritate romaneasca dintr-un fost teritoriu al Romaniei era, de asemenea, un motiv de suspiciune. Totusi, in cele din urma am trecut granita (aveam viza de grup) si am fost intampinati de reprezentantii asociatiei romanilor care ne-a condus in satele unde isi avea aceasta sediul (Carapciu si Suceveni). Pe drum s-au cantat, evident, cantece patriotice romanesti.

Am fost cazati in Suceveni, pe malul Siretului, intr-o familie de profesori cu doi copii ceva mai mari decat mine. Impreuna cu acestia din urma am explorat padurile din preajma si am trecut Siretul printr-un vad. In gospodaria nord-bucovineana am mancat produse naturale specifice (paine de casa, miere, alivanca) si ne-am simtit excelent. Doar ca la televiziunea ucraineana vedeam imagini ale conflictului din Transnistria si erau aratati refugiati rusi si ucraineni. Mi s-a parut ciudat, pentru ca la TVR vazusem doar refugiati basarabeni... Am vizitat si scoala locala, foarte bine dotata din punct de vedere tehnic (o mostenire sovietica pozitiva), mult peste ce aveam noi in Romania.

Intr-o zi am vizitat orasul Cernauti, care ne-a intampinat cu intinse cartiere de blocuri gri inalte sovietice, inconjurand centrul vechi. In orasul vechi am descoperit frumoase cladiri cu arhitectura baroca, de pe vremea Imperiului Austro-Ungar, cladirea impunatoare a Mitropoliei si parcuri racoroase. La plecare am intrat in bazarul de pe malul Siretului, unde forfota orientala si produsele sovietice nu m-au impresionat (cu exceptia unui pistol de jucarie cu baterii si beculete...). Orasul era din ce in ce mai mult ucrainean, dupa colonizarile din epoca sovietica. Ca o gluma sinistra, satul Valea Cozminului, de langa codrii unde Stefan invingea ostile poloneze ale lui Jan Albert al Poloniei in 1497, fusese redenumit fonetic "Valya Kuzmina". Cu ocazia Olimpiadei de la Moscova din 1980, unul din inspectorii sovietici care a trecut prin zona a intrebat daca "Valya Kuzmina" a fost o luptatoare in timpul celui de-al doilea razboi mondial... In rest, multa poluare si drumuri din bitum si pietris...

In alta zi am mers la mormantul lui Iancu Flondor de langa Storojinet. Flancat de mormintele soldatilor sovietici cazuti in 1944, doar coroanele de flori mai aminteau de eforturile depuse de patriotul roman pentru unirea cu tara-mama. Ca o ironie, autoritatile introdusesera placute de inmatriculare pentru autovehicule cu initialele "BC" de la "Bucovina". N-a fost decat o trecatoare ratacire de toleranta intr-un ocean de asimilare... Astazi romanii din Ucraina si-au castigat o parte din drepturile unei minoritati europene, insa identitatea lor e din ce in ce mai stinsa. Totusi, amintirea ospitalitatii lor imi va ramane pentru totdeauna intiparita in memorie.

Periplu transilvano-moldav

2011-08-14T14:28:00.003+03:00

De curand m-am intors dintr-o calatorie care a avut ca punct central vizitarea unor rude mai indepartate locuind la Oradea. Drumurile pe care am mers si locurile vizitate au constituit noi prilejuri de reflectie asupra starii de fapt a tarii in acest moment, mai ales a partii sale nordice, incluzand o mare parte a Transilvaniei si o parte a Moldovei.

Intoarcerea la Oradea
Oradea s-a dovedit a fi aceeasi gazda buna ca si acum trei ani, de data asta prin intermediul rudelor mele foarte ospitaliere, in buna traditie a oamenilor din zona Crisurilor. De data asta eu am fost ghid pentru parintii mei, care nu mai fusesera in oras, si pe care i-am condus pe drumurile stiute, printre frumoasele cladiri baroce, prin parcurile racoroase, pe malurile Crisului Repede si prin complexul comercial Lotus. In plus, am putut admira frumoasa panorama de la restaurantul Ciuperca, am descoperit cartierul noilor imbogatiti si pensiunea turistica de la Saldabagiu de Munte, precum si lotusii unici de la Baile Felix, apoi am mers la tara.

Pe urmele stramosilor
In satul Sauaieu din comuna Nojorid, situata la sud de Oradea, am descoperit o parte din originile familiei Tiugea, ale bunicului din partea tatalui. Situat la marginea unei paduri dese, pe malul unui lac de acumulare, satul e jumatate romanesc, jumatate unguresc, in functie de granita trasata arbitrar de marile puteri in 1940. Oamenii au un mod specific de a vorbi, cu inflexiunile ardelenesti ale Crisanei, dar si cu o multime de cuvinte unguresti adaptate limbii romane. Gradina unchiului meu e destul de intinsa si cuprinde rosii gigantice, crescute fara chimicale, vinete, cartofi, pepeni (rosii si galbeni), meri, peri, dar mai ales pruni, de cateva soiuri, toti cu prune dulci si aromate, cum nu gasesti aproape niciodata in pietele din Bucuresti, invadate de soiurile chimizate ale altora. Chiar si pe ulita parca se simte mirosul aromat al prunelor din care se produce palinca traditionala. In gaspodarii poti gasi porci, pasari, si chiar cateva vacute, ceea ce imi intareste convingerea ca autoconsumul este posibil in Romania (chiar ca solutie la criza economica) si ca incercarea de ruinare a micilor producatori nu e decat o strategie de distrugere a natiunii romane de catre forte externe obscure, care vor sa ne subordoneze ca pe niste sclavi.

Am avut ocazia sa gust si din specialitatile gastronomice locale, intre care asa numitul "Bograci", o supa groasa din trei tipuri de carne, cu legume, cartofi, galuste, un fel de gulas bihorean, putin picant si foarte gustos si consistent. Din pacate tinerii din sat nu se mai regasesc in vechile obiceiuri ancestrale si pleaca la lucru in vest (Italia, Spania), imediat cum termina liceul, pentru a-si realiza visele la un trai decent. Batranii povestesc cu nostalgie despre vremuri de mult apuse, cand in zona mai existau o agricultura performanta si ramuri industriale de traditie (de exemplu, fabrica de bere din Oradea, distrusa deliberat de factorii politici in anii '90 pentru a face loc supermarketului Lotus...).

Acum oamenii cu greu reusesc sa supravietuiasca, uneori schimband cateva servicii pe an, sau lucrand in mai multe locuri, si mergand la sfarsit de saptamana la Baile Felix sau la Baile 1 Mai, unde se mai racoresc sau incalzesc (dupa anotimp si tipul de apa, termala sau nu) si asculta manele cantate de dizeuze fara inclinatii muzicale speciale. In schimb, ceea ce ii individualizeaza este modul demn de a trece prin viata si spiritul de a intrajutorare al neamurilor.

Tranzit prin Tara Motilor
La intoarcere am ales o ruta diferita de cea de la dus (Gura Humorului-Vatra Dornei-Bistrita-Dej-Cluj) si am avut ocazia sa trec, pentru prima oara, prin Tara Motilor. Am urcat pe un drum sinuos si denivelat, prin ceata si ploaie, la Arieseni, statiune foarte frumoasa si intinsa, situata intre munti cu paduri dese de conifere. Apoi am mers pe Valea Ariesului, ajungand la Campeni. Traseul si popasul la iesirea din oras mi-au intarit convingerea ca avem o tara frumoasa si bogata, dar care nu se bucura de locuitori pe masura. Saracia oamenilor din Campeni, cauzata de izolarea lor si de nepasarea autoritatilor locale, reprezinta un semnal de alarma asupra ignorantei criminale a politicienilor romani (inclusiv cei proveniti din zona). Datorita acestor conditii, nu e de mirare ca oamenii sunt vulnerabili la orice propunere din exterior, ca aceea de exploatare a aurului de la Rosia Montana, desi haldele de steril din apropiere sunt o dovada a efectului distrugator si nociv al acestor practici fata de mediul inconjurator. In schimb, se uita faptul ca zona s-ar putea relansa exclusiv din turism (mocanita de pe ruta Turda-Campeni-Abrud ar fi putut fi un sprijin daca n-ar fi fost demontata de factori decizionali incompetenti), peisajele fiind absolut incantatoare.

Pe Tarnave si pe Trotus
Dupa ce am iesit din munti pe Valea Ampoiului (Zlatna m-a impresionat in mod placut, ca exemplu de depasire a falimentului industrial), am descoperit Drumul Vinului din zona Alba Iulia, si astfel am ajuns la Blaj. Din pacate, frumusetea orasului a fost umbrita de lipsa indicatoarelor corespunzatoare de tranzit care ne-a creat reale probleme, in lipsa unei variante ocolitoare a centrului. In schimb, la Copsa Mica am fost martorul unei metamorfoze impresionante (la 24 de ani de la prima vizita), orasul fiind foarte simpatic si colorat dupa dezindustrializare si ecologizare. La Medias am putut admira orasul vechi, insa ne-am lovit de aceeasi problema a marcajelor rutiere de tranzit, care uneori se contraziceau. Sighisoara si Tinutul Secuiesc nu mai constituiau de mult o supriza (placuta, desigur), asa ca am ajuns cu bine pe Valea Totusului, unde am facut un popas de o noapte, din nou in mijlocul unui peisaj montan revigorant.

Concluzii
Dincolo de tara frumoasa pe care o avem si de modul in care unii isi bat joc de ea, am avut ocazia sa constat si alte lucruri despre situatia de fapt. In primul rand, starea drumurilor, care depinde in mod direct de conducerea politica locala. Acolo unde puterea locala coincide cu puterea centrala, drumurile erau de nivel european (judetele Suceava, Bistrita-Nasaud, Cluj, partial Alba, cu exceptia Tarii Motilor, Mures, Harghita si Neamt), datorita fondurilor corespunzatoare alocate. In schimb, acolo unde puterea locala apartinea opozitiei de la centru, drumurile erau cel mult carpite din lipsa fondurilor (judetele Bihor, Sibiu, cu exceptia portiunii Medias-Sighisoara, si Bacau). Nu cred ca este normal ca un drum judetean din Neamt sa fie mai bun decat un drum european din Bihor, desi mi-as dori ca ele sa fie la fel de bune.

In plus, modul in care actuala putere intelege sa guverneze este deplorabil, fiind comparabil pe alocuri cu abuzurile regimurilor totalitare din trecut. Am descoprit, in aceasta vara, ca Romania in care credeam ca traiesc nu mai exista, ca ea a fost divizata in domenii de tip feudal, guvernate de baroni locali care se hranesc din promovarea diferentelor regionale in folos personal. In schimb, se clameaza ca tara are nevoie de regionalizare. In conditiile actuale, consider ca sprijinirea in continuare a guvernarii PD-L-UDMR este un act de inalta tradare a interesului national, iar cei care o sustin nu merita sa fie tratati ca niste fiinte umane, ei reprezentand de fapt jungla pe care incearca sa o institutionalizeze in tara. In schimb ar fi necesara o actiune de recentralizare a tarii, de reunificare si gasire a unor standarde comune, pentru ca altfel tara va fi distrusa si vanduta pe bucati strainilor, transformandu-ne pe noi, cei ce traim in ea, in niste sclavi. Pacat ca avem o tara atat de frumoasa, dar nu stim ce sa facem cu ea...

Despre partea intunecata a fortei

2011-07-25T21:49:00.004+03:00

Ieri seara am urmarit cu placere, o data in plus, reluarea filmului "Razboiul stelelor. Razbunarea Sith", la Pro TV. Pe langa efectele speciale si scenariul inspirat, este unul dintre putinele filme care abordeaza o problema reala, aceea a tentatiei pe care o avem, noi oamenii, de a ne face rau unii altora, cu iluzia ca putem astfel cladi o lume perfecta.

In acelasi timp, cu doua zile inainte, pe o insula din apropierea Norvegiei, un tanar orbit de o viziune utopica deschidea focul asupra unor tineri care nu se facusera vinovati decat de a fi avut o opinie diferita de a lui. Desi cazurile par diferite, e vorba despre aceeasi iluzie a folosirii fortei in speranta realizarii unei lumi ideale, in concordanta cu credintele si impresiile noastre.

Deseori, in timpul existentei noastre, noi, oamenii de rand, ne confruntam cu stari de fapt care ni se par injuste, cu un spectacol grotesc al incalcarii oricaror reguli ale bunului simt, cu nedreptati pe banda rulanta, propagate ca fiind inevitabile de catre asa-zisi "lideri de opinie". Aceia dintre noi care mai au inca simtul normalitatii isi dau seama ca o astfel de situatie este inacceptabila, insa putini au discernamantul de a adopta o atitudine corecta. De cele mai multe ori, in fata acestor fenomene, avem tendinta de a reactiona violent, de a adopta atitudini dure, radicale, impotriva celor care propaga aceste fenomene negative. Suntem tentati sa ridicam piatra impotriva oricui este perceput a fi dusmanul nostru, insa uitam ca, de fapt, ceilalti sunt doar mijloacele si nu sursa dezamagirilor noastre.

Adevarata sursa a dezamagirii suntem chiar noi insine, pentru ca nu reusim sa fim ceea ce ne-am dori sa fim, rezumandu-ne la imitatii de semizei orbite de egourile noastre uriase si cu pretentii de universalitate. Insa setea noastra de razbunare nu poate fi potolita de auto-pedepsire, decat in cazul celor lasi sau masochisti, si de aceea se indreapta asupra celorlalti, de obicei mai slabi, pentru ca este calea cea mai usoara de a scapa de raspundere. Daca am avea curajul necesar pentru a fi cinstiti cu noi insine, am realiza ca solutia corecta este, de fapt, rezistenta in fata vicisitudinilor si trecerea in faza urmatoare, si nu invocarea unor pretexte religioase pentru atrocitati, fara a le intelege esenta morala. Numai astfel ne vom putea dovedi adevarata forta, si nu invocand partea ei intunecata si relativa, care ne amageste cu false rezultate la false probleme.

Putini sunt cei care pot sa depaseasca astfel de momente in viata reala, pentru ca violenta este una din formele de manifestare a oamenilor, si pentru ca, de obicei, in societatea actuala ne confruntam cu presiuni la toate nivelurile, care ne afecteaza implacabil pe toti. Mai devreme sau ma tarziu, frustrarile pe care le traim rabufnesc (chiar daca unii ne considera oi) in forme violente, indreptate impotriva celorlalti. Ca animale sociale ce suntem, ar trebui totusi sa ne gandim mai mult ca, intr-un fel sau altul, trebuie sa traim printre semenii nostri in mod pasnic, ca trebuie sa supravietuim acestui razboi psihologic al nostru cu ceilalti, al nostru cu noi insine... Singura justificare a folosirii fortei este legitima aparare.

Despre capitalism

2011-06-24T22:31:00.003+03:00

Acum vreo doua saptamani asteptam imbarcarea la aeroport, cand, deodata s-a apropiat de mine un tip care promova carduri de consum. Dupa ce mi-a explicat cam 10 minute de ce ar trebui sa ma inscriu, l-am refuzat politicos, ca doar am si-asa destule datorii la banci. Tipul a parut foarte suparat, ca nu-si facuse norma... Si atunci mi-am dat seama ca luasem decizia corecta, insa fara ca el sa-si dea seama. Pentru ca decizia mea fusese profund anti-capitalista si el traia in acea realitate...

De fapt, sistemul in care traim astazi, capitalismul, nu ne este deloc un prieten, asa cum credm noi. In incercarea noastra de fiecare zi in vederea satisfacerii multiplelor noastre nevoi, nu ne dam seama, de fapt ca aceste nevoi nu sunt de fapt ale noastre si ca, de fapt, ele sunt mai degraba insuflate de mediul in care traim in prezent. Pe asta se si bazeaza sistemul actual al capitalismului globalizat, pe crearea unor nevoi artificiale care trebuie apoi satisfacute prin consumul de noi si noi produse. Unii ar putea spune ca asta inseamna progres, ca asta aduce confort sau ca asta e viitorul. Parerea mea e ca, departe de aceste nobile idealuri, sistemul actual nu face decat sa propage o minciuna ca intr-un imens Matrix ai carui prozonieri suntem cu totii.

De fapt, asa cum spunea si Rousseau, societatea este cea care corupe individul modern si care ii induce o serie de deprinderi sociale mimetice prin care el nu isi realizeaza de fapt propriile idealuri, ci pe cele ale altora care il manipuleaza in mod subtil. Spre deosebire de ce ni se spune de obicei, sistemul actual nu este un stadiu superior al evolutiei umane, ci este doar rezultatul aproprierii unor resurse de catre cei puternici si al vanzarii lor la diverse preturi pentru a genera profit. Daca nu detinem astfel de resurse nu avem profit, sau daca le avem si nu le exploatam nu valoram nimic. Cam simplist...

In realitate, desi ni se spune ca dezvoltarea actuala genereaza un joc de suma pozitiva, este vorba despre un joc de suma zero in care unii (puternici) profita si altii (saraci) pierd. Nu sunt printre aceia care sustin ca asta necesita o modificare in sens comunist a sistemului mondial (este o utopie nefericita, care nu face decat sa varieze pe aceeasi tema a consumului, productiei si diviziunii muncii). Totusi, cred ca ar trebui sa ne gandim mai mult la adevaratele noastre nevoi decat la cele generate de societatea iluzorie (virtuala) in care traim.

Cred ca oamenii ar trebui sa realizeze ca actuala criza economica nu este doar o intamplare nefericita in drumul continuu al omenirii catre un viitor de aur indepartat, ci o oportunitate ca ei sa se trezeasca si sa isi dea seama care le sunt cu adevarat interesele. Ar trebui sa constientizam faptul ca fiecare dintre noi are un rost pe acest pamant, dar nu asa cum vor marile corporatii, ci asa cum este firesc din punct de vedere organic. In acest sens, stiinta pe care credem ca o posedam nu ne ajuta cu nimic, dimpotriva ne creaza asteptari atat de inalte ca uneori pot duce la depresii si dezamagiri. Asa cum spunea Domnul nostru Iisus Hristos, "Fericiti cei saraci cu duhul...". Multi nu inteleg sensul adevarat al acestei expresii...

Din punctul meu de vedere adevaratele noastre nevoi sunt cele care exista inca de la originile speciei umane si care se mai regasesc in randul populatiilor ce traiesc izolate de restul lumii in padurile amazoniene sau indoneziene: nevoia de hrana, de inmultire, de adapost in calea intemperiilor naturii, de protectie a membrilor familiei si de asigurare a supravietuirii speciei. Tot restul este un fard prea gros pe obrazul nostru, care ar trebui sa se lase mai mult mangaiat de un soare cu raze calde, fara ultraviolete si infrarosii, totul ar trebui sa fie doar natural...

Infruntarea civilizatiilor

2011-05-20T22:41:00.009+03:00

Pe vremea cand eram student (nu chiar foarte demult...) am fost atras de articolul (apoi de cartea) profesorului american Samuel P. Huntington, "Ciocnirea civilizatiilor". Desi cartea a fost mult blamata in Romania, pentru ca stabilea o granita intre Transilvania si restul tarii (nu fara temei, dar putin cam neoriginal), am incercat sa inteleg resortul ideatic ce a stat in spatele ei. Si adevarul e ca am fost cucerit de abordarea foarte reusita a registrului istoric, geografic si cultural de catre autor. Bineinteles, nu am impartasit integral teoria lui...

Mai tarziu, insa, am incercat sa elaborez o noua teorie a civilizatiilor si a rolului pe care ele il vor juca in viitor, insa prezentarea acesteia catre profesorii mei nu a fost de natura decat sa imi aduca oprobriul lor, in opinia mea usor nejustificat. In ciuda acestui fapt, sau poate chiar datorita lui, credinta mea in teoria pe care o propuneam atunci a ramas neschimbata.

In mare, teoria mea este ca in viitor va exista o competitie (in primul rand economica, dar si in alti termeni strategici) intre mari grupari regionale ale statelor natiune bazate pe un element comun de tip civilizational. Insa, spre deosebire de Huntington, care vedea o lupta sangeroasa intre civilizatii, eu am o varianta mai optimista in sensul in care lupta se va traduce intr-o competitie pentru resurse, piete de desfacere, prosperitate si acces la ultimele tehnologii.

In opinia mea, vor exista sase-sapte civilizatii care vor dezvolta grupari regionale destul de puternice ca sa reziste acestei competitii acerbe: americana, europeana, islamica, africana, sud-asiatica, est-asiatica si (posibil) sud-pacifica. Ele se vor dezvolta in jurul unor actori nationali destul de puternici (militar si economic) pentru a coagula aceste ansambluri si pentru a constitui noi centri ai unei lumi multipolare in echilibru dinamic.

Civilizatia americana se va construi in jurul Statelor Unite si va include cele doua Americi, in proiectul Zonei de Liber Schimb a Americilor (FTAA). In America de Sud, Brazilia va fi un actor cu un rol foarte important. Totusi, aceasta structura se va baza mai mult pe sinteza dintre factorul amerindian latent si predominanta etnica a latino-americanilor (chiar si in cadrul Statelor Unite) de confesiune romano-catolica. Factorul european nord-american va constitui doar elementul de structura al civilizatiei lumii noi, el urmand sa devina unul marginal din punct de vedere demografic, in contextul ofensivei demografice latino- si afro-americane.

Civilizatia europeana se va baza pe Uniunea Europeana si, asa cum spuneam intr-un articol precedent, pe cinci mari puteri regionale de tip imperial: Germania, Franta, Marea Britanie, Turcia si (de dorit) Rusia. Elementele comune vor fi tipul etnic indo-european dominant, confesiunea crestina (cu ramurile catolica, protestanta si ortodoxa) si toleranta fata de minoritati semnificative de tip turanic si islamic, caucazian sau iudaic.

Civilizatia islamica va cuprinde doua componente distincte: lumea araba, majoritar sunnita, reunita in jurul Egiptului si a unui mare emirat federativ in Peninsula Arabica; lumea persana, majoritar siita, reunita in jurul Iranului (incluzand si Afganistanul, Tadjikistanul si vestul Pakistanului). Entitatile regionale de baza in acest context sunt Organizatia Conferintei Islamice si Liga Statelor Arabe.

Civilizatia africana se va baza pe Uniunea Africana si va include doua state-nucleu: Africa de Sud, pentru zona centrala si meridionala; Nigeria, cu o populatie semnificativa, dar si cu o structura federala complexa, in zona vestica. Elementul coagulant va fi predominanta etnica africana, persistenta unor elemente confesionale animiste (uneori concomitent cu alte religii sau in interiorul lor) si pluralismul cutumelor locale.

Civilizatia sud-asiatica se refera in special la India si spatiul sau de influenta in statele din sudul Asiei (incluzand si estul Pakistanului, Bangladesh, Nepal si Sri Lanka). Elementul predominant in acest spatiu este etnicitatea indiana si religia hindusa, cu minoritati islamice semnificative si mici comunitati budiste sau de alta religie. Structura regionala nucleu poate fi Asociatia pentru Cooperare Regionala in Asia de Sud (SAARC).

Civilizatia est-asiatica va fi poate cea mai interesanta si, totodata, cea mai competitiva structura regionala. Ea se va baza pe forumul ASEAN+3, cuprinzand tarile sin Asia de Sud-Est (printre care si "tigrii" Indonezia, Malaezia, Thailanda, Singapore si Vietnam), dar si China, Japonia si Coreea (reunificata sub influenta Chinei). Evident, China va fi puterea dominanta in acest ansamblu, insa Japonia isi va mentine potentialul de inovare si sfera sa de influenta, in special in zonele maritime, iar Coreea va constitui un motor important de dezvoltare. Din punct de vedere cultural, zona este dominata de grupul etnic sino-tibetan, dar cu importante prezente altaice si malaezo-polineziene, cu o sinteza confesionala intre confucianism, budism (cu diverse tipuri) si alte religii locale (sintoism, samanism) sau islam.

Ar putea exista si o civilizatie sud-pacifica, bazata pe Australia si pe Comunitatea Pacificului de Sud, insa ponderea ei demografica redusa ridica mari semne de intrebare daca aceasta nu va fi, in cele din urma, inghitita de colosul est-asiatic vecin, mai ales in contextul imigratiei chineze. Elementele comune ar fi dualitatea intre europeni si malaezo-polinezieni, cu o importanta orientare maritima.

Ipoteza mea este ca, daca aceste civilizatii vor reusi sa se dezvolte in cadrele regionale amintite, coexistand intre ele intr-un mediu pasnic, am putea asista la o perioada mult mai stabila decat in prezent, iar soarta omenirii ar putea fi mai buna. Insa nu trebuie sa uitam ca oamenii au inca adanc inradacinat in ei instinctul violentei, a carui gestionare reprezinta cheia intregii probleme...

Noul imperiu american

2011-04-12T21:29:00.009+03:00

Evenimentele care au marcat lumea araba in ultimele lunii au trezit interesul opiniei publice, care a dezbatut si intors pe toate fetele elementele esentiale ale dosarelor respective. Dincolo de ipotezele vehiculate, am avut de la inceput banuiala (daca nu certitudinea) ca nimic nu e intamplator si ca masele populare nu se revolta niciodata daca nu sunt puse in miscare de factori declansatori precisi, interni sau externi.

Dupa ce am urmarit o stire ieri seara, mi-am dat seama ca presupunerile mele sunt intemeiate. Stirea privea capturarea fostului (deja) lider ivorian Laurent Gbagbo de catre trupele presedintelui ales, Alassane Ouattara, dupa un razboi civil de un deceniu intre nordul si sudul princpalei tari exportatoare de cacao din lume (Coasta de Fildes). Desi era vorba despre o tara din Africa sub-sahariana, nu am putut sa nu fac conexiunea, mai ales dupa ce am vazut declaratia secretarului de stat american Hillary Clinton: "Cei care s-au agatat de putere vor avea de suferit consecintele" spunea doamna Clinton, trimitand semnalul Statelor Unite catre ceilalti dictatori asediati in prezent in lumea araba. Acest semnal, poate neobservat de multi, indica noua directie a politicii externe americane.

Daca in era Bush jr. americanii au dorit sa isi exprime suprematia in lume prin intermediul superioritatii militare, administratia Obama incearca sa fie mai subtila, folosind mijloace mult mai sofisticate care includ idealuri nobile ca democratia, statul de drept, drepturile omului, pluralismul, in defavoarea accentului predilect pe resurse naturale si pragmatism economic. In acest demers Statele Unite nu ezita sa profite de aliantele sale, pentru a-si maximiza castigul, ca urmare a unor interese comune.

Astfel, prin intermediul Frantei, tara cu o influenta inca importanta asupra Africii (atat in partea de nord cat si in partea sub-sahariana), Statele Unite isi proiecteaza puterea trimitand un mesaj de intimidare virtualilor competitori (China). "Revolutiile iasomiei", asa cum au fost ele numite, aduc aminte izbitor de "revolutiile oranj" din Europa de Est, din anii 2000. Numai ca, de aceasta data, ele au loc intr-un spatiu strategic, lumea araba, identificata ca sursa principala a dusmanilor Statelor Unite, terorismul si fundamentalismul islamic. Prin aceasta lovitura, serviciile secrete americane iau prim planul fortelor armate, istovite de interventiile din Afganistam si Irak. Este o strategie care a mai fost folosita si de fostul presedinte american Jimmy Carter la sfarsitul anilor 70, insa ea a esuat lamentabil in Iran, unde revolutia islamica a dat peste cap toate planurile. Acum americanii incearca sa treaca in plan secund, oferind Frantei lui Sarkozy iluzia unei reactii de mare putere, in schimbul securizarii zonei.

Numai ca acest plan s-ar putea dovedi o himera strategica. O stire anterioara celei a arestarii fostului presedinte ivorian relata despre atrocitatile comise de trupele presedintelui legitim, astfel ca Uniunea Europeana incepuse deja sa aiba rezerve. Adevarul e ca sprijinul pentru o tabara sau alta nu garanteaza si etica noului tip de conducere. Astfel, in Tunisia si Egipt vechile regimuri se mentin la putere, fiind eliminat doar liderul suprem, de teama ca nu cumva prin pierderea controlului asupra situatiei la putere sa ajunga miscari islamiste. In Libia, printre trupele rebele sunt fosti colaboratori ai lui Ghaddafi dar si colaboratori ai Al-Qaeda. In Yemen, cea mai puternica forta de opozitie este finantata de Al-Qaeda.

In cele din urma, nu exista garantii atunci cand sunt sprijinite astfel de miscari. Statele Unite par a isi asuma acest risc, actionand insa sub paravanul multilateralismului (exprimat prin implicarea NATO in Libia). De fapt, este vorba de un nou tip de manifestare a puterii imperiale americane la nivel mondial, cu mijloace ceva mai subtile, evitand confruntarea directa, dar sustinand miscarile revolutionare. Numai ca lumea araba reprezinta un spatiu foarte complex (voi reveni asupra acestui subiect intr-un viitor articol), unde aceasta strategie s-ar putea dovedi falimentara. Poate nu e intamplator ca experimentul a fost inceput pe continentul african, spatiu de origine al actualului presedinte american, si o zona marcata de factionalism, tribalism si alti factori de fragmentare si conflict. Paradoxa, insa, principala victima a acestor actiuni ar putea fi Franta, mai precis presedintele Sarkozy, pe care actualele actiuni externe energice l-ar putea costa un nou mandat in favoarea ascensiunii tot mai vizibile a nationalismului secular francez (pe care el insusi il propaga). Ramane insa de vazut cum vor evolua lucrurile...

Europa noilor (vechi) imperii

2011-02-20T12:42:00.001+02:00

Anul trecut evidentiam importanta situarii capitalelor statelor lumii pentru orientarea lor predominanta in politica externa. Pornind de la aceasta ipoteza, dar si coroborand-o cu alti factori semnificativi, pot emite astazi o serie de consideratii privind viitorul continentului european, prin prisma elementelor geopolitice existente in situarea si caracteristicile fiecarei tari. Este vorba despre o teorie personala, fara pretentii de universalitate, dar care ar putea constitui un punct de plecare pentru relansarea constructiei europene (care are o semnificatie aparte, din punctul meu de vedere, atunci cand ne gandim la Europa ca actor global de prima mana).

Multi dintre criticii ideii europene evidentiaza diferentele existente intre diversele parti ale continentului, intre tarile componente, ceea ce ar duce la un conflict inerent. Aceasta viziune simplista porneste de la situatia anarhica produsa de razboiele din trecut. Dupa cele doua razboaie mondiale ale secolului trecut, insa, datorita slabiciunilor marilor actori europeni, s-a trecut la o logica a cooperarii, chiar si sub forma a doua blocuri opuse. In prezent, desi se credea ca proiectul european, sub forma sa actuala, politico-economica, cu potential social si strategic, va continua prin extinderea cooperarii catre toate colturile continentului, asistam la o stagnare rezultata din exacerbarea intereselor nationale ale marilor actori in contextul crizei financiare. Dincolo de a critica aceste tendinte in ele insele, nu pot decat sa observ ca e vorba despre reflexe istorice adanc inradacinate in mentalul colectiv al natiunilor si al elitelor conducatoare din statele respective, care acum ies la suprafata sub forme nuantate.

Ar fi foarte usor sa incep sa fac predictii pesimiste, cu razboaie, cu saracie, cu crize politice si sociale, desi ele nu pot fi excluse. Eu imi propun, insa, sa gasesc acea viziune organica, care sa reuseasca sa aduca impreuna toti actorii europeni in ciuda diferentelor dintre ele, dar valorificand in interes comun resursele lor de putere, care sunt neindoielnice si nu pot fi considerate drept depasite. Pornesc de la premisa ca elementul de coeziune europeana nu poate fi litera normelor comunitare (pentru care exista nivele diferite de aplicare si aplicabilitate in diversele parti ale Europei), ci forta de constrangere si influenta a marilor actori continentali.

Astfel, pornind de la pozitionarea geografica a capitalelor europene, pot distinge cinci spatii majore, cu valente de tip imperial (dupa o terminologie mai veche, dar nicidecum depasita) sau (in termeni mai noi) de tip regional: vestic, nordic, central, sud-estic si, eventual, estic. Partea vestica a continentului, in care includ Franta (hegemon regional, ca putere nucleara, fosta putere coloniala cu influenta si cea mai mare tara, ca populatie), Italia, Spania, Portugalia si Malta, este mostenitoarea Imperiului Roman de Apus, predominant de limba romanica, in general de religie catolica, cu o orientare ambivalenta, maritima si continentala. Este un spatiu, in general de tip mediteranean, in care Parisul a preluat suprematia spirituala a Romei si cea coloniala a Madridului, pentru a constitui expresia majora a latinismului, e drept cu o importanta mostenire germanica a spiritului francilor, ceea ce (din punctul meu de vedere) constituie si avantajul sau comparativ de hegemon. Este o zona de pluralism regional, insa cu o importanta componenta de influenta externa (foste colonii, putere centrala, institutii europene).

Partea nordica a continentului contine, in viziunea mea, Marea Britanie (hegemon regional, fiind putere nucleara, fosta mare putere coloniala, si tara cu populatia cea mai numeroasa), Irlanda, Olanda, Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia, Islanda, Lituania, Letonia, Estonia. Este o zona predominant maritima (axata pe Marea Nordului si Marea Baltica), reunita pe vremuri de vikingi, in general de limba germanica (sau anglo-saxona), de religie protestanta. Pedominanta Londrei in regiune rezida in importanta sa ca mare centru financiar si prin raspandirea limbii engleze ca lingua franca. Zona este marcata de importanta cutumelor locale si a suveranitatii nationale, dar si a autonomiilor regionale (Aaland, Feroe, Saamiland, Scotia, Tara Galilor).

Partea centrala a Europei include Germania (de departe, hegemon regional, posibil chiar european, prin prisma populatiei si fortei economice), Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia, Croatia si Slovenia. Este o zona cunoscuta drept Mitteleuropa, dominata cultural de spiritul german, dar cu o importanta componenta slava (de tip apusean si chiar sudic) si insertii baltice si ungro-finice, cu o dualitate religioasa intre catolicism si protestantism, cu o puternica orientare continentala (cu exceptia nordului, care mentine o parte din mostenirea hanseatica). Berlinul domina regiunea din punct de vedere politic si economic, constituind modelul urmat de celelalte capitale, in ciuda unor experiente istorice dificile din trecut. Zona pune accent pe importanta normelor scrise si respectarea lor intocmai.

Partea sud-estica a continentului include Turcia (hegemon regional prin prisma populatiei, potentialului economic, dar si a influentei culturale si mostenirii imperiale otomane), Romania, Grecia, Serbia, Bulgaria, Albania, Bosnia si Macedonia. Este zona Balcanilor, caracterizata de un mozaic etnic (turanici, slavi sudici, romanici orientali, eleni si ilirici), religios (islamism, ortodoxie - greaca si slava, dar si catolicism - grec si romanic) si lingvistic (daca ne referim la alfabet, alaturi de cel latin exista si cel chirilic si cel elen). Ceea ce unifica regiunea este chiar mult blamata mostenire otomana, de fapt o extensie a mostenirii bizantine si a spiritului levantin, bazat pe cultura negocierii, coexistenta pasnica (dar nu multiculturalism) si comert liber. Regiunea are o importanta orientare maritima (cu baza pe estul Mediteranei, Marea Egee si vestul Marii Negre, urmand traditia vechilor greci), dar si de tip continental (mai ales in spatiul montan dominat istoric de fostele tarate bulgar si sarb, si de pastorii valahi).

In sfarsit, partea de est a continentului include Rusia (hegemon regional evident, ca populatie, teritoriu, forta economica, putere nucleara, influenta culturala etc.), Ucraina, Kazahstan, Georgia, Azerbaigean si Armenia. Principala dilema in acest spatiu este de natura geografica, o mare parte din teritoriile regiunii aflandu-se in afara Europei, astfel ca acest lucru ridica o serie de probleme de identitate (europeana sau eurasiatica?). Predominanta Moscovei e asigurata de mostenirea imperiala tarista si sovietica, rusa fiind lingua franca, iar infrastructura fiind orientata radial catre centrul unic de comanda. Din punct de vedere etnic, este o zona a slavilor rasariteni (deci europeana), dar cu importante prezente turanice, caucaziene si indo-iraniene. Din punct de vedere religios ortodoxia este predominanta (de tip slav, dar si armean, oricum folosind calendarul iulian), insa exista si o importanta comunitate islamica (sunita, dar si siita).

In conceptia mea viitorul Europei ca actor international de prim rang depinde in mod esential de delimitarea sferelor de influenta intre actorii nationali primordiali mai sus mentionati si de modul in care vor reusi sa isi valorifice atuurile extraeuropene (Franta - inspre Africa de Nord si Centrala, Indochina si, prin intermediul Spaniei si Portugaliei, inspre America Latina; Marea Britanie - inspre America de Nord, Africa meridionala, subcontinentul Indian, Australia si Oceania; Turcia - Orientul Mijlociu si Asia Centrala; eventual, Rusia - Extremul Orient; Germania - integrator).

Bilant 2010

2010-12-31T12:48:00.002+02:00

Ma gandeam serios daca merita sa fac un bilant dupa un an atat de prost. Cel mai prost dupa 2001 (daca nu chiar mai prost), cu multe dezamagiri si sperante inselate de multi si de multe... Asta lasand la o parte dezamagirile produse de mine insumi... Si, totusi, chiar si intr-un asemenea an, au existat momente destul de bune, desi foarte putine.

Trec peste nerealizari, care probabil au rezultat si din prea mult optimism si incapatanare in fata evidentei. In schimb anul asta am reusit sa ajung in doua locuri in care imi propusesem de mult sa merg (Barcelona - noul meu oras preferat, si Moscova) si intr-un loc ce m-a suprins placut (Liege). Cred ca nu e rau pentru un an prost... De la Moscova mi-a ramas si cea mai placuta amintire a anului, momentul cand m-am despartit de un profesor rus de geopolitica din Vladivostok, care mi-a spus ca sunt primul roman pe care il cunoaste, dar ca i-am facut o impresie buna despre Romania... Nici nu mi-as putea dori mai mult... De fapt asta ma mentine pe linia de plutire dintotdeauna, credinta ca pot face si lucruri bune, eventual in numele tarii mele.

De asemenea, anul acesta am stat cel mai mult acasa (asta si datorita evacuarii sediului serviciului din luna mai), si asta m-a facut sa fiu si mai atasat de garsoniera mea. Am devenit casnic, m-am apucat de gatit si pot spune ca mi-am dezvoltat destule abilitati in acest sens, care pot compensa unele lipsuri. Desi ma simt uneori sclav al casei, am inceput sa ma simt bine in ea si mi-e din ce in ce mai greu s-o parasesc. Poate la un moment dat, in viitor, voi mai lucra de-acasa...

Pentru anul viitor nu-mi mai propun nimic, doar sa supravietuiesc la un nivel decent. Tot ceea ce va veni impotriva supravietuirii va fi confruntat direct, pe viata si pe moarte... In rest nimic, ce va fi va fi, m-am saturat sa tot fac planuri si sa nu-mi iasa, vreau sa ma suprind si eu macar o data in mod placut...

Fotbalul romanesc - incotro?

2010-12-18T14:16:00.004+02:00

Inca de acum o luna ma gandeam sa fac o evaluare a stadiului in care se afla fotbalul romanesc. Am asteptat, insa, incheierea sezonului, pentru a avea o imagine completa si pentru a mi se confirma unele temeri (din pacate).

Daca vorbim despre echipa nationala, e clar ca acest an a fost cel mai slab din ultimii 10 ani, cu o singura victorie, si aceea intr-un meci amical cu un adversar extra-european. Palmaresul a fost afectat in mod negativ, iar pozitia in clasamentul mondial a scazut pana la una din cele mai joase pozitii. Simpla invocare a crizei economice si a lipsei de mijloace financiare devine un stereotip enervant. Aici nu mai e vorba de asta, trebuie sa avem in vedere si mentalitatea deficitara, lipsa de educatie a celor implicati, lipsa de etica si a unui sistem de valori, in general lipsa resursei umane de calitate. Aici nu ma refer doar la talentul nativ, care fara efortul de a-l pune in valoare e aproape egal cu zero... Bineinteles, la nivel personal exista castiguri importante, poate prea mari in raport cu alte grupuri sociale, insa sportul e un fenomen de masa nu un mijloc de imbogatire rapida (sau cel putin asa cred ca ar trebui sa fie, desi lumea actuala e complet pe dos in toate domeniile).

Daca ne referim la cluburi, celulele de baza ale sportului romanesc, situatia e la fel de precara. Dincolo de coruptia sistemica si nevoia unei reforme radicale in domeniu (prin care o mare parte a infractorilor implicati ar suprapopula inchisorile, daca ar exista justitie in Romania), modelul competitional e depasit in mod clar. Ma refer aici in special la modelul cu 18 echipe al Ligii I. E clar ca principala ratiune a sistemului e alimentarea unor gauri negre cu bani din televizare. In schimb, la nivelul performantei, in ciuda unor investitii, rezultatele sunt inca modeste. Dimpotriva, singurele performante reale, realizate in sezonul 2005-2006 in cupele europene (de Steaua si Rapid), sunt efectul direct, din punctul meu de vedere, al sistemului cu 16 echipe. Desi ofera mai putine meciuri, competitia interna ar avea doar de castigat, iar pentru completarea pregatirii se pot aranja si amicale. Unde mai pui ca majoritatea echipelor sunt departe de nivelul financiar si managerial decent al unui campionat competitiv...

Din pacate orice schimbare depinde de conducerea forurilor superioare (in fotbal nu avem democratie, nici macar aristocratie, ci dictatura si oligarhie), care se conduc dupa alte interese, in cel mai bun caz mediatice si personale (daca nu chiar de trafic de persoane, desfasurat de samsarii puscariabili), prea putin sportive...

Despre importanta pozitiei capitalelor

2010-12-04T13:19:00.009+02:00

De mult timp incerc sa observ importanta situarii geografice a statelor lumii si felul cum acest lucru influenteaza politica lor externa si de securitate. In ultima vreme, insa, un alt amanunt mi-a atras atentia: nu doar pozitia statului este relevanta, ci si a centrilor lor de comanda, mai concret a capitalelor. Astfel, am observat ca, in functie de pozitionarea geografica in interiorul tarii, capitala poate determina orientarea catre un anumit spatiu considerat ca prioritar in raport cu celelalte. Bineinteles, aceasta pozitie a fost rezultatul unor evolutii istorice diferite, mai mult sau mai putin voluntare, insa rezultatul pare a fi intotdeauna acelasi. Voi incerca sa exemplific folosind cazurile catorva state mai important de la nivel european si mondial. Fara indoiala, insa, ca analiza se poate extinde la nivelul tuturor statelor lumii.

In Europa exista mai multe spatii de interes indicate de pozitionarea capitalelor. Daca e sa incepem cu Romania, pozitia sud-estica a capitalei indica prioritatea spatiului balcanic (mai ales de influenta turca sau pontica), in ciuda interferentei altor spatii asupra tarii (central si est european). Acelasi lucru poate fi spus si despre capitala Bulgariei (situata insa mai spre Balcanii de Vest si componenta slava), a Macedoniei (orientata iugoslav), a Muntenegrului si a Bosniei. In schimb capitalele Serbiei, Croatiei, Sloveniei, Ungariei, Austriei, Slovaciei si Germaniei sunt orientate in mod clar catre Europa Centrala (sau Mitteleuropa, spatiul cultural predominant german). O alta orientare este catre Europa de Est, in cazul Poloniei, Lituaniei sau Ucrainei. In cazul Europei nordice orientarea este catre Marea Baltica, ea fiind evidenta in cazurile Suediei, Finlandei, Danemarcei, Estoniei si Letoniei, dar si (poate surprinzator) a Bielorusiei. Orientarea atlantica este prezenta in cazurile Portugaliei, Islandei, Olandei si Norvegiei. Orientarea mediteraneana este vizibila in cazurile Italiei si Greciei.

Mai sunt o serie de state mici care se orienteaza catre un vecin mai influent: este cazul Albaniei, pro-italiana, Moldovei pro-romane, Irlandei pro-britanice. In alte cazuri (Spania, Turcia), pozitia capitalei relativ in centrul tarii indica o orientare mare catre propria cultura si mai putin catre alte spatii. In sfarsit, in cazul tarilor cu o valenta globala, capitala indica pre-eminenta unui spatiu continental predilect. Astfel, Marea Britanie si Rusia sunt orientate catre Europa, iar Franta catre spatiul germanic (aici insa pozitia capitalei s-ar putea sa nu fie atat de relevanta decat in contextul constructiei europene si a colaborarii franco-germane, capitala Germaniei de Vest fiind atunci orientata, la randul ei, catre spatiul francez).

La nivel mondial, putem spune, din aceasta perspectiva, ca Statele Unite au o orientare euro-atlantica, China si Japonia o orientare nord-pacifica, India si Iranul o orientare central-asiatica (tintind catre Rusia), iar Brazilia si Mexicul sunt orientate catre sine. Dintre tarile arabe, este interesant ca Algeria, Tunisia, Libia, Egiptul, Siria si Libanul sunt orientate catre zona mediteraneana, o zona de interes inter-continental (inca de pe vremea romanilor).

Daca este sa luam si structurile regionale, este foarte interesant faptul ca Bruxelles, capitala europeana (chiar si simbolica) ar indica orientarea atlanticista a Uniunii Europene. Insa aici este vorba despre o structura supranationala despre care vom vorbi mai mult in viitor...

Patru zile de toamna la Moscova

2010-11-04T14:40:00.024+02:00

Saptamana trecuta am fost la Moscova, unde am participat la o conferinta de geopolitica organizata de Asociatia Internationala de Stiinte Politice (IPSA). Cu aceasta ocazie am putut avea o mai buna imagine asupra situatiei din Rusia (sau cel putin din Moscova) si asupra felului de a fi al rusilor din ziua de azi.

Inainte, insa, de a ajunge la Moscova a trebuit sa obtin viza pentru Federatia Rusa, lucru nu foarte usor, mai ales in contextul relatiilor tensionate existente in ultima vreme. Astfel ca, dupa primirea invitatie oficiale, am depus actele si am platit taxa de 25 de euro in dolari americani la cursul zilei (una din mai multele ciudatenii ale ambasadei ruse la Bucuresti), asta insa dupa 15 minute de asteptat in ploaie la poarta. Viza a iesit intr-o saptamana, ce-i drept mai usor decat o viza pentru America...

Am plecat joi dimineata cu avionul companiei Aeroflot. Drumul nu a tinut decat doua ore jumate, ceea ce m-a facut sa realizez ca suntem mai aproape de Moscova decat de Bruxelles. Interesant, nu? Echipajul a fost foarte amabil, iar eu am incercat sa-mi exersez modestele cunostinte de limba rusa... La aeroportul din Moscova m-a intampinat o vreme racoroasa si umeda. Functionarii vamali au fost mai putin severi decat ma asteptam, astfel ca am ajuns cu succes la portile aeroportului. Cum, insa, la casa de bilete pentru autobuz nu era nimeni am luat un microbuz catre prima statie de metrou din zona. Distanta nu era mare, insa traficul a depasit orice asteptari, astfel ca cei 10 km au fost parcursi in nu mai putin de o ora. In acest timp am putut admira orasul industrial Himki, oras tipic sovietic, cu blocuri multe si inalte.

La metrou a fost mai usor si am ajuns la destinatie dupa inca o ora (distantele in Moscova sunt destul de mari, ca pentru o metropola de peste 10 milioane de locuitori). In metrou am putut remarca anunturile sonore care recomandau acordarea prioritatii de stat jos batranilor, invalizilor si femeilor, dar si multimea celor care citeau carti (unele chiar pe e-book!). In rest, vagoane destul de vechi si zgomotoase, galerii inguste ca de mina, inclusiv in cazul culoarelor de transfer si indicatoare exclusiv in litere chirilice (bine ca eu le puteam citi!) mici si putin lamuritoare.

Ajuns la hotel, desi am mentionat ca prefer o camera de nefumatori (in rusa), mi s-a alocat o camera de fumatori in care si din pereti duhnea mirosul de tabac. Incercarea mea de a aprinde televizorul s-a lovit de impedimentul ca bateriile erau consumate. Bine ca aveam eu de acasa, asa ca am rezolvat. In baie, insa, am gasit tot ce imi trebuia, chiar si periute si paste de dinti, lame de barbierit, gel de dus, sapun, foehn... Cautand insa sursa de caldura pentru a mai domoli frigul din camera, am dat peste un lacas sub fereastra, unde existau niste chestii de metal care incalzeau: tehnologie sovietica...

Urmatorul pas a fost cautarea unui birou de schimb valutar, ceea ce am inteles ca se intampla la banca. Odata ajuns, insa, accesul se facea sunand la interfon. Cum nu mi-a raspuns nimeni, am decis sa apelez la automatul bancar, care mi-a devenit un bun prieten in zilele urmatoare. In continuare am ales sa gust din specialitatile locale: bors (mai ales de sfecla), placinta cu carne sau cu cirese, shashlyk (frigarui), cartofi cu branza si unt, suc de tarhon si cvas (un fel de braga din mere fermentate, dar cu gust de must). Bineinteles, nu toate in aceeasi zi...

A doua zi am facut cunostinta cu ceilalti participanti si am traversat orasul schimband metroul la statia Piata Revolutiei (Ploshchad' Rivolyutsi'). Dupa o ora am ajuns la sediul Academiei Diplomatice a MAE rus (MGIMO), situata la marginea de sud-vest a orasului, chiar in momentul in care primii fulgi de zapada si-au facut simtita prezenta. Cladirea, patratoasa si in stil sovietic, pastra inca emblemele sovietice, fapt remarcat si in alte locuri, unde chiar si suvenirurile evoca nostalgia dupa vechiul imperiu rosu. Asta in ciuda faptului ca in interiorul cladirii, sutele de culoare intortocheate purtau nume de strazi din New York... Fascinatia pentru America, fostul rival ideologic, e peste tot, de la reclamele luminoase cu numele "Vegas" la gecile de blugi, tigari si sistemul politic prezidential (exprimat de papusile Matrioshka purtand chipul lui Putin sau Medvedev), la tinerii sarbatorind Halloween-ul in discoteci si la modul in care trebuie sa platesti pentru orice.

De fapt, Moscova mi-a relevat o lume a contrastelor: modern si vechi, nostalgic si futurist, bogat si sarac, sovietic si pro-american. Insa totul exprima un singur principiu determinant: suprematia statului asupra individului. Chiar daca seara unul dintre colegii de conferinta, profesor in indepartatul Vladivostok, imi explica faptul ca rusii se simt acum mai liberi decat oricand in plan personal, faptul ca politicul e dominat de autoritatea statului si verticala puterii reiese de oriunde: de la militienii si bodyguarzii de la fiecare colt de strada (poate explicabil dupa intamplarile cu teroristii ceceni), la necesitatea inregistrarii turistilor la ministerul de interne dupa o zi de sejur, la invalizii tarandu-se pe scarile metroului in lipsa scarilor rulante, la vanzatoarele de la magazin completand rebus si ignorand clientii (mai ales daca nu vorbesti rusa) sau raspunzandu-le acru si plictisit, ca si cum nimic nu ar conta decat trecerea timpului.

Sincer, ma asteptam sa regasesc mai mult din acea fosta maretie imperiala a tarilor rusi, insa am realizat ulterior ca ea nu putea sa se regaseasca decat la St. Petersburg, fosta capitala imperiala. Si totusi, urme din aceasta mostenire am regasit in ultimele doua zile. Astfel, in metrou am putut observa doamne mai in varsta foarte aranjate si elegante, vorbind amabil si respectuos si batrani cu palarie si baston, tineri cadeti in uniforme stralucitoare... In centrul istoric am putut admira maretia Kremlinului, cu bisericile sale aurite si mormintele primilor tari si tarine, strazile cu cladiri in stil baroc si spatiile vaste din jurul cladirilor monumentale, transmitand ideea ca Rusia este prin excelenta un vast teritoriu unde este loc pentru toti, chiar si in Siberia...

Din pacate timpul a trecut foarte repede si nu am putut aprofunda experienta ruseasca, insa am putut aprecia trenul electric care facea legatura cu aeroportul si am putut fi suprins de scanarea corporala in camera de sticla de la vama rusa. Destul de putin, insa, ca si in urma cu 20 de ani, cand am luat pentru prima oara contact cu lumea rusa (sovietica); experienta mi-a relevat aceeasi predominanta a Rusiei Sovietice, rece, mandra si vasta, amintind tuturor de suprematia mijloacelor fizice si materiale asupra spiritului, intr-un proiect care aminteste peste tot de comunism si de parintele sau fondator Lenin (cu statui, strazi si biblioteci ce inca ii poarta numele peste tot), ca recunostinta pentru a-i fi redat maretia vechii capitale a imperiului inexpugnabil din rasarit.

Despre putere

2010-10-03T12:34:00.005+03:00

Astazi este ziua nationala a Germaniei (aniversarea a 20 de ani de la reunificare). Ce prilej mai nimerit de a scrie despre putere, decat ziua natiunii care a exaltat aceasta notiune pana la absolut, pentru a trai apoi cosmarul lipsei acesteia? Germania este in prezent, fara indoiala, una dintre cele mai puternice natiuni din lume (revenita in aceasta postura in ultimele doua decenii).

Revenind, insa, la putere, definitia acesteia pune accentul pe capacitatea celui care o detine de a impune celorlalti vointa sa asupra anumitor domenii de activitate. In sensul cel mai larg, aplicabil de obicei relatiilor internationale, puterea apartine acelei natiuni care poate sa-si atinga toate scopurile prin fortele sale sau prin influentarea vointei altora: in ultimii ani s-a spus (pe buna dreptate sau nu) ca America este superputerea mondiala. Totusi, in termeni de putere absoluta, nu exista nici un stat care sa poata face tot ce isi doreste in lume, fie doar si din cauza faptului ca este supus rigorilor naturii (divinitatii), care pot neutraliza orice putere umana.

Din cele mai vechi timpuri oamenii si-au dorit puterea pentru a isi putea realiza dorintele personale si pentru a-si impune punctele de vedere. De aici au rezultat indeobste majoritatea conflictelor interumane, de la cea mai mica la cea mai mare confuntare. In doze mici puterea de a face un lucru nu reprezinta o problema, constituind chiar un fundament al actiunii umane, incluzand capacitatea de a face lucruri bune ce pot avea un efect pozitiv si asupra celorlalti. Atunci cand puterea este dorita la modul absolut, insa, pentru a influenta in mod arbitrar vietile celorlalti, ea are efecte adverse. In mod concret, puterea absoluta "se urca la cap" celui care o detine, creandu-i acestuia impresia ca este zeu (de obicei in randul politicienilor). Din aceasta postura au avut loc cele mai mari dezastre produse de om vreodata. Istoria Germaniei din secolul trecut sta marturie acestui adevar.

In acelasi timp, insa, orice om care ar dispune de puterea absoluta ar reactiona la fel de limitat si contraproductiv pentru ceilalti, indiferent de mediul din care provine sau de educatia sa. De aceea guvernarea celor multi a fost limitata de instrumentele democratiei reprezentative (parlament), pentru a nu oferi oamenilor puterea de a se distruge intre ei, instinct primar existent in genele oamenilor, dupa cum spunea si filosoful englez Thomas Hobbes inca din sec. al XVII-lea. Oamenii nu trebuie sa beneficieze de putere decat in doze mici, pentru ca ea le dauneaza daca este nelimitata.

Puterea statelor depinde de puterea oamenilor care ii compun. De aceea, modul in care oamenii inteleg sa isi puna in comun puterile limitate afecteaza puterea statului respectiv. Iata de ce societatile fragmentate (ca si Romania), in care fiecare actioneaza doar in interes personal, sunt mai putin relevante la nivel international, iar cele in care se intelege ca "unirea face puterea" (Germania, China, Statele Unite si Rusia) sunt mai importante. Ceea ce nu este clar insa pentru majoritatea romanilor (si poate si pentru alte natiuni orientale) este ca prin acordarea puterii absolute unui singur om nu se mareste puterea, ci se limiteaza, pentru ca acel om este limitat de natura sa si nu se poate ridica deasupra viziunii sale subiective. Numai o viziune care are in centrul sau comunitatea umana poate genera putere reala (la nivel planetar), asa cum ne invata istoria, care ar trebui studiata mult mai atent de liderii politici.

Un concediu... trist

2010-08-17T17:57:00.011+03:00

Zilele au trecut cu repeziciune si deja ma vad nevoit sa privesc cu nostalgie la ultimul concediu, petrecut alaturi de parinti. Anul acesta a fost ceva mai special, mai ales dupa evacuarea fortata cu iz politic totalitar a institutiei unde lucrez din fostul sediu, fapt ce m-a facut sa imi desfasor activitatea din ultimele luni... acasa. Adica a fost mai mult o plecare din Bucuresti decat un concediu tipic... Totusi, in lipsa economiilor din acest an, care au luat drumul bancilor si organelor fiscale, am optat pentru traditionalul concediu la parinti.

Satul romanesc - pacient in moarte clinica

Dupa o saptamana de relaxare in orasul natal, am facut o scurta incursiune pe Valea Trotusului, unde locuiesc rudele din partea mamei. Incursiunea a fost prilejuita de reconstructia mormantului bunicii mele. Cu aceasta ocazie am luat putin pulsul mediului rural romanesc. Astfel, am descoperit o societate marginalizata, care isi gaseste remedii in orice mijloace, mai putin cele oferite de stat si societatea oficiala. Pe langa preponderenta lucrului la negru (in contextul politicii fiscale dezastroase a guvernului actual), oamenii prefera sa isi inece necazurile, dar si bucuriile, in alcool, fapt recurent in societatea noastra, in care seriozitatea nu valoreaza mare lucru, chiar si presedintele oferind modelul unui amator de bauturi cu multe grade... In afara acestui lucru, dar legat de el, violenta in familie constituie un fapt cotidian, fara insa a avea efectele din societatea urbana. In fond la noi legea nici nu exista, decat daca ai bani...

In acelasi timp, orasenii sunt priviti ca oameni straini si bogati, astfel ca preturile cresc brusc atunci cand apar masinile scumpe ale celor care isi agonisesc traiul in alte parti. Nu in ultimul rand, tinerii prefera sa paraseasca satele pentru ca nu au nici o perspectiva acolo (micile orase nu stau nici ele mai bine), iar numarul copiilor nou nascuti intr-un an incape pe degetele unei singure maini... In acest ritm, in cativa ani satele vor fi doar mici rezervatii de varstnici, populate de cativa batrani betivi si hoti si de cateva batrane clevetitoare incovoiate de ani, unde aerul e foarte proaspat dar in care nu poti sta mai mult de o saptamana. Odata cu el vor muri si traditiile romanesti si ceea ce constituie specificul nostru national, urmand a fi inghititi de marea masa a consumatorilor robotizati de la nivel european, fara nici un discernamant propriu, dar si fara mijloacele occidentale, o masa de manevra pentru politicienii si oamenii de afaceri fara scrupule...

Piatra Neamt - orasul contrastelor

Intr-una din zile m-am hotarat sa vizitez Piatra Neamt, resedinta de judet, despre care auzisem lucruri extraordinare, atributele mergand pana la "Elvetia Romaniei". Ajuns la marginea orasului, aceasta "Elvetie" m-a intampinat cu drumuri desfundate pe care pietrisul predomina, iar masinile de-abia aveau loc pe o banda pentru ambele sensuri. Nu pot sa nu ma intreb daca acest lucru nu are cumva legatura cu faptul ca zona orasului meu natal nu a votat asa cum indicase baronul local al judetului... In schimb, in zona in care un deputat a trecut de la opozitie la putere, centura orasului era de o calitate rar intalnita chiar si pe drumurile europene. Din pacate si in cazul fondurilor europene, alocarea loc se face tot pe criterii politice, clientelei de partid...

Plimbarea cu telegondola a fost foarte interesanta si mi-a infatisat orasul de sus, o vedere interesanta. Totusi, am putut remarca, pe langa complexele turistice din zonele impadurite, si o zona industriala abandonata, ca un adevarat cimitir al productiei locale. In schimb, din varful dealului Cozla am avut o panorama spectaculoasa a imprejurimilor. Am remarcat si transportul local ecologic asigurat in majoritate de troleibuze, o initiativa laudabila si care ar trebui imbratisata si de alti primari (spre deosebire de Constanta unde interesele petroliere sunt mai puternice decat protectia mediului, si unde tramvaiele si troleibuzele, in loc sa fie extinse, sunt desfiintate). Mai e insa cale lunga pana la ... "Elvetia Romaniei".

CFR - apusul vremurilor bune
La intoarcerea in Bucuresti am apelat, de dragul vremurilor trecute, la transportul pe calea ferata, desi la dus am preferat transportul cu autocarul, mai confortabil si mai ieftin cu 25%. In ciuda imbunatatirilor substantiale ale vagoanelor, dotate cu sistem de ventilatie, prize si usi automate, infrastructura este clar depasita fizic. In gari buruienile au napadit liniile, de parca n-ar mai fi trecut un tren de cativa ani. Dar, de dragul crizei, oamenii au fost trimisi acasa si nu mai are cine tunde iarba... Un caz disperat este cel al orasului Pascani, care se baza pe veniturile aduse de calea ferata si care in cativa ani va fi depopulat in lipsa unor alternative locale viabile.

In afara acestui lucru liniile sunt clar uzate moral si calatoria cu trenul ia din ce in ce mai mult timp, media orara fiind la nivelul lumii a treia nu a Uniunii Europene. Este clar rezultatul unei gestiuni defectuoase a domeniului transporturilor de catre toate guvernele care s-au succedat si care au incurajat mai mult dezvoltarea firmelor de transport ale apropiatilor decat sistemul feroviar romanesc. Asta in timp ce in tarile vest europene trenul este cel mai accesibil si mai rapid mijloc de transport. Sa va fie rusine, ministri ai transporturilor!

Concluzii

In ciuda zonei geografice restranse pe care am acoperit-o in acest an, am putut vedea locuri frumoase si am apreciat stadiul dezvoltarii locale dupa integrarea in Uniunea Europeana. Din pacate acest ultim eveniment, in mare parte accidental, nu pare sa aiba vreun efect pozitiv, cu exceptia "alternativei" de a parasi tara in cautarea unui servici decent.

Avem o tara minunata, cu peisaje extraordinare, cu o bogatie naturala extraordinara, cu un potential turistic exceptional, asta si fara "branduri" turistice care nu fac decat sa acopere spalarea de bani negri de catre interlopii care ne conduc. Din pacate cei 45 de ani de comunism (si spalare de creiere) si cei 20 de pseudo-democratie nu au facut decat sa promoveze la conducerea tarii niste non-valori si oameni fara nici o farama de moralitate, care nu au stiut decat sa aiba grija de apropiatii lor, fara nici un pic de respect pentru interesul public. Dupa ce au vandut si au cumparat fiecare centimetru al acestei tari, au defrisat padurile, au otravit apele, au pus la pamant sistemele de irigatii, au pulverizat industria nationala, au desfiintat scolile si spitalele, si au redus tara la conditia unei republici bananiere de consumatori, asistati si datornici internationali. Astfel, ei au realizat un adevarat genocid impotriva poporului roman aducandu-l in situatia unui bolnav dependent de "perfuzii" scumpe din strainatate.

In aceste conditii, singura solutie pentru iesirea tarii din criza perpetua este retragerea si condamnarea publica a tuturor celor care au participat in vreun fel la acest genocid in ultimii 65 de ani si ridicarea unei noi clase politice tinere, neafectata de tarele trecutului. Este momentul ca, in perioada urmatoare, tinerii care mai sunt constienti in aceasta tara sa se ridice la lupta cu toate armele de care dispun si sa rastoarne acest regim putred pentru a edifica un nou stat care sa poata purta cu demnitate numele de "Romania"!

Batalia mea

2010-08-03T14:26:00.003+03:00

Asa cum spunea scriitorul renascentist francez, Michel de Montaigne, uneori "exista infrangeri mai triumfatoare decat victoriile". Se intampla, iata, la fel si in cazul meu, avand in vedere faptul ca nu ma voi putea inscrie nici acum la doctorat, in primul rand din motive financiare. Cu toate acestea, consider ca e mai bine sa mai astept un an decat sa ma umilesc pentru un loc pe care stiu (in urma unor discutii cu unii profesori) ca il voi avea, mai devreme sau ma tarziu. Si, spre deosebire de alti contemporani de-ai mei, eu nu sunt dispus sa platesc pentru ceea ce mi se cuvine sau, mai rau, pentru ceea ce m-ar depasi.

Regretul meu este, insa, ca nu voi putea sa imi duc la indeplinire promisiunea de la inceputul anului. Aceasta implica inscrierea doctoratului sau implicarea intr-o cariera politica. Avand in vedere, insa, situatia politica actuala, caracterizata de o criza profunda a valorilor clasei politice si de esecul democratiei in Romania, singura cariera politica spre care as fi inclinat ar presupune prea mult extremism, iar asta poate fi foarte daunator pe termen lung. Astfel ca aleg sa raman un critic dur al politicienilor din prezent, insa neimplicat politic...

Voi continua, insa, sa sustin principiile cu care am pornit acum 14 ani pe acest drum din viata mea, desi el a presupus mai multe dezamagiri si esecuri decat reusite. Intre acestea as putea enumera respectul pentru traditia nationala romaneasca, pentru oamenii care muncesc cu adevarat in aceasta tara, pentru biserica stramoseasca, pentru mame si bunici, pentru familiile unite, pentru cei care arata respect pentru ceilalti si pentru mediul inconjurator, pentru oamenii de onoare, pentru artistii autentici, pentru cei care vindeca (cu adevarat), pentru cei care educa (in mod real); dispretul fata de negustori, camatari si cei care ar vinde orice pentru bani, pentru femeile usoare emancipate (fumatoare si materialiste), pentru copiii de bani gata, pentru manelisti si alti sarlatani si impostori, pentru bogatasii care vor sa epateze si sa-i umileasca pe ceilalti, pentru politicienii mincinosi si farisei, pentru cei care cauta senzationalul prin orice mijloace, pentru cei care se dau batuti in fata sortii, pentru cei care iau totul de-a gata, pentru cei care vor sa copieze totul din occident, pentru cei care sunt gata sa ucida pentru orice; indiferenta fata de tot ce e nou sau extravagant, pentru ce e inutil si strident... Voi muri aparand aceste principii!

Oglinda

2010-07-07T13:36:00.003+03:00

In viata fiecaruia dintre noi au loc evenimente in urma carora ne redescoperim pe noi insine sau aflam de fapt cine suntem. Pot fi revelatii in urma unor procese mai lungi sau a unor momente secventiale, care ne arata ca putem fi "cititi" de ceilalti chiar mai bine decat facem acest lucru singuri.

Desi pretind ca ma cunosc foarte bine (aproape perfect), mi se intampla si mie sa fiu "citit" de asemenea persoane cel putin o data pe an. De obicei, in cazul meu, persoanele respective sunt de sex opus si au peste 35 de ani (sau cel putin gandesc astfel). Ceea ce m-a frapat, insa, este faptul ca sfaturile lor sunt intotdeauna aceleasi, desi, in incapatanarea mea caracteristica, nu le iau in seama aproape niciodata...

De data asta, totusi, mesajul a fost prea clar: am pierdut prea mult timp neglijand viata personala in defavoarea carierei si, la un moment dat, nu voi mai putea continua in acest mod. Cred ca se impune o schimbare si in viata mea, indiferent de consecinte, altfel ma voi plafona pe zi ce trece. Consider ca am fost mult prea amabil si respectuos cu lumea inconjuratoare, care nu merita asa ceva... Incepand din acest moment voi riposta dur la orice incercare de umilire personala sau desconsiderare, pentru ca, asa cum zicea "oglinda" deunazi, am o oarecare valoare (asa cum au toti cei care nu sunt luati in seama si nu trambiteaza in mod strident acest lucru) si merit mai mult... Infinit mai mult!

Despre aparente

2010-06-25T14:45:00.003+03:00

In decursul vietilor noastre avem deseori impresia ca anumite persoane, pe care credeam ca le cunoastem destul de bine, incep sa se comporte intr-un mod inexplicabil pentru noi si in contradictie cu ceea ce pareau a fi la un moment dat. In multe din aceste cazuri (daca nu e vorba de probleme psihice) este vorba despre o aparenta pe care acele persoane o inspirau, dar care era in contradictie flagranta cu ceea ce reprezentau ele de fapt (ceea ce indeobste se numeste "fatarnicie").

Viata unui om este un sir nesfarsit de sperante, negocieri, cedari, reveniri, compromisuri. In acest context, nu este neobisnuit ca evolutia unui individ sa nu fie constanta tot timpul si ca ideile lui sa se modifice in timp. Atunci cand, insa, schimbarea se produce brusc, faptul pare aproape ireal...

In ultimele saptamani am urmarit doua productii cinematografice de inspiratie britanica, filmul "Ducesa" ("The Duchess") si serialul TV "Cuceritoarele" ("The Buccaneers"). Ambele analizau vietile unor femei care, odata casatorite cu barbati de rang inalt, trebuiau sa sufere umilintele si degradarea presupuse de conditia lor inferioara in cadrul cuplului. La nivel oficial, insa, trebuiau salvate aparentele...

Deunazi, cineva imi spunea ca diferenta dintre guvernul actual si guvernarea Nastase e faptul ca macar in perioada 2001-2004 se mai salvau aparentele, pe cand acum hotia e la vedere. Mi s-a parut un punct de vedere destul de aproape de realitate. Insa atunci cand prin aparente tradezi asteptarile unei mase largi din populatie, cu greu mai poti reveni si pretinde incredere. Este, cred, o lectie pe care multi nu au asimilat-o inca.

Increderea este unul din cele mai fragile sentimente umane, odata pierduta ea nu mai revine niciodata la aceeasi intensitate. De aceea, atunci cand incercam sa mentinem increderea prin salvarea unor aparente, care, insa, nu mai au nimic in comun cu realitatea, nu facem decat sa ne amagim. Din acel moment nu mai e vorba decat de crearea unei realitati virtuale paralele care ne indeparteaza treptat de oamenii reali, lasandu-ne mai singuri decat oricand in fata amenintarilor de tot felul. Adevarata valoare a unui om se dovedeste, insa, in cele mai dificile momente, atunci cand aparentele nu mai au nici o valoare si faptele sunt singurele care mai pot vorbi...

Luna lui Prier

2010-05-11T21:15:00.008+03:00

Ultima luna a fost pentru mine prilejul de a calatori atat in locuri cunoscute cat si in altele, pe care le-am descoperit cu emotia primilor pasi in spatii noi, pline de mister dar si de simt estetic deosebit. Cu aceasta ocazie, am avut revelatia unor adevaruri pe care uneori, in graba noastra catre urmatorul lucru, le ignoram.

1. O noua incursiune in Tinutul Secuiesc

Mai intai, ca in fiecare an, am fost oaspetele orasului Odorheiu Secuiesc, impreuna cu participantii celei de-a VI-a editii a Scolii Europene "Ovidiu Sincai". Obisnuit cu frumusetea locurilor, cu ospitalitatea locuitorilor si cu calitatea deosebita a gastronomiei locale, de aceasta dat m-am multumit sa observ reactia celor care veneau pentru prima data in contact cu acest mediu. Bineinteles, sub influenta stereotipurilor recurente din societatea romaneasca, asteptarile erau de multe ori pesimiste, insa, ca la fiecare editie, contactul cu realitatea a alungat aceste prejudecati. Dincolo de unele probleme politice, exploatate de prea multe ori in mod meschin, fara a analiza cauzele profunde, vizitele din Secuime mi-au demonstrat de fiecare data ca avem multe de invatat de la concentatenii nostri de etnie maghiara, mai ales in ceea ce priveste bunul simt, civilizatia si curatenia, iar uneori chiar si la capitolul amabilitatii. Si, desi am impresia ca vizitez, de fiecare data, o tara straina, simt ca existenta secuilor in mijlocul tarii noastre nu face decat sa adauge noi valori la patrimoniul nostru national... Pe care am avut ocazia sa-l testez cu ocazia vizitei la Zetea, o mica localitate din apropierea orasului, care pastreaza traditia pentru generatiile viitoare.

2. Un razes in inima Valoniei

Nici nu am apucat sa ma dezmeticesc dupa seminarul de la Odorhei, cand a trebuit sa iau avionul catre meleaguri renane, in drum spre locul unui nou seminar (de data asta despre accesarea fondurilor europene), statiunea de agrement Chaudfontaine de langa Liege. Cu aceasta ocazie, profitand de libertatea de a alege propriul traseu, am avut privilegiul de a merge cu trenul de mare viteza Thalys, pe traseul Koln-Liege. Pana acolo, a trebuit sa apelez la liniile aeriene germane pana la Dusseldorf, desi am stat zile intregi sub amenintarea norului de cenusa vulcanica provenind din Islanda. De acolo am luat un tren regional pana la Koln, unde m-am imbarcat in ultima minune a lumii feroviare vest-europene. Trenul m-a purtat cu viteza gandului catre destinatie, trecand prin capitala lui Carol cel Mare (Aachen / Aix-la-Chapelle), prin districtul Eupen (locuit de minoritatea germana din Belgia), martor al tragediei celor doua razboaie mondiale ale secolului trecut si prin Muntii Ardeni, strabatuti de cele 11 tunele ale traseului meu, in care datorita vitezei mi s-au infundat la propriu urechile...

Odata ajuns la Liege, nici nu am coborat bine din tren si am ramas cu gura cascata la vederea garii futuriste a orasului Liege, de pe peronul careia am putut admira panorama orasului vechi, intr-un tablou postmodernist de coexistenta a noului cu vechiul. Cu adevarat minunata realizare a arhitectilor din orasul strabatut de raul Meuse (Maas)! Locul seminarului a fost vechiul Castel al Termelor din Chaudfontaine, o gazda foarte primitoare si confortabila, in cadrul unui peisaj dominat din plin de nuantele de verde. Aici am avut ocazia de a intra in contact pentru prima data cu partea franceza a Belgiei, chiar in momentul culminant al unei noi crize politice guvernamentale din aceasta tara atat de divizata si, totusi, atat de fascinante. Impresia a fost de reintalnire cu ospitalitatea, stilul si eleganta traditiei frantuzesti (mai degraba meridionala, in ciuda latitudinii).

Totusi, reintoarcerea mi-a prilejuit si destramarea unor mituri, cum ar fi cel al punctualitatii germane, zdruncinate de intarzierea de 10 minute a rapidului tren, ceea ce m-a facut sa alerg putin prin gara din Koln... In schimb, am fost din nou martorul lipsei de discernamant a conationalilor mei, in momentul in care o doamna ce calatorea spre Bucuresti si-a atarnat sacosele mult prea pline de la duty-free de manerele mesei de Foosball amplasate in aeroportul din Dusseldorf cu ocazia Cupei Mondiale din 2006. Probabil anticipa masurile de austeritate ale dezastrosului nostru guvern...

3. Barcelona - veneratie la umbra catedralei Sagrada Familia

Dupa o saptamana de pauza in incursiunile mele externe si de continuare a aprofundarii limbii ruse (un proiect mai vechi...), am pornit din nou la drum, de aceasta data catre Barcelona, o tinta mult asteptata pentru mine inca din 1992 (cand Jocurile Olimpice de Vara s-au desfasurat acolo). Prevenit de vizitatorii experimentati asupra bogatiei arhitecturale a orasului, toate asteptarile mele au fost depasite. Desi la inceput asteptarea mult prea lunga a bagajelor in aeroportul local m-a dus cu gandul la o experienta mai "mediteraneana" (deci mai putin riguroasa), cu cat am inaintat spre oras, am constatat ca imaginatia umana se poate traduce in imobile cu personalitate, estetice in ciuda dimensiunilor sau formelor cubice. Concentratia de astfel de cladiri "pe metru patrat" mi-a cauzat un extaz continuu, o desfatarea a vederii neegalata de nici o alta experienta precedenta (poate doar Parisul...). La asta s-a adaugat si maiestria culinara a gazdelor, in stil tipic mediteranean (pe care il apreciez foarte mult).

Din pacate timpul redus nu mi-a permis vizitarea multor obiective, dar mi-am facut timp pentru a ajunge la catedrala Sagrada Familia, opera a celebrului arhitect local Gaudi. Ajuns la poalele constructiei impresia a fost de coplesire, de admiratie pentru un monument dintr-o alta lume, de emotie si bucurie. Simbolul orasului exprima cu adevarat nazuinta umanitatii spre absolut, care, in ciuda limitelor innobileaza pe semenii nostri care incearca sa construiasca ceva, devenind astfel nemuritori, si nu doar sa distruga.

Concluzii

Intoarcerea acasa m-a adus cu picioarele pe pamant, inca din sala de asteptare a aeroportului, in care erau adunati conationalii mei, oameni cu burta (deci cu greutate!), ghiuluri si lanturi de aur, pitipoance venite la shopping, mici parasute mimand profesionalismul si eleganta (dar nereusind decat un kitsch), basarabeni veniti la munca, parinti in vizita la copiii capsunari etc. O singura imagine a fost insa de ajuns pentru a-mi confirma atasamentul lor instinctiv fata de simbolurile nationale: toti s-au ridicat in picioare atunci cand aeronava Tarom s-a apropiat de burduful de imbarcare... desi imbarcarea propriu zisa mai intarzia... O palida consolare pentru gloria unei natiuni ce s-a pretins odata "granarul Europei"...

Si o trasatura comuna a celor trei experiente... Toate trei implicau regiuni cu veleitati autonomiste (poate mai putin Valonia, pe fond), locuite de oameni civilizati ce incercau sa se diferentieze de restul tarii lor. De fapt, insa, chiar faptul ca ele fac parte din tari cu alta majoritate etnico-lingvistica constituie un atu pentru bogatiile lor culturale, etnografice, arhitecturale si culinare originale. Altfel, totul ar fi la fel de banal...

Avatarul meu

2010-04-09T19:22:00.010+03:00

Recent m-am intors din vacanta de Pasti pe care am petrecut-o alaturi de parinti la Targu Neamt. A fost o perioada extrem de scurta, insa plina de semnificatii spirituale, in lumina sarbatorii Invierii Domnului. In acest rastimp am avut ocazia sa urmaresc trei filme foarte interesante, ale caror tematici au rezonat cu ideile mele din ultimul an (si din ultimii ani, in general).

Mai intai, in seara de dinainte de Inviere, am urmarit la TVR 1 filmul indian de Oscar "Slumdog Millionaire". Desi filmul a avut scene destul de violente care m-au cutremurat, ideea principala a filmului, care mi-a ramas dupa vizionarea lui, a fost aceea ca sentimentele umane valoreaza mai mult decat oricat de multi bani. Povestea sarmanului orfan care reuseste sa castige unul dintre concursurile de cultura generala televizate (la moda in intreaga lume, desi destul de stupide ca principiu) m-a miscat nu atat prin izbanda finala, cat prin constanta iubirii lui pentru prietena din copilarie, pe care a cautat-o si a gasit-o in cele din urma, aceasta valorand mai mult decat toti banii din lume. Este o mostra despre ceea ce este cu adevarat important in viata.

In seara primei zile de Pasti, tot pe TVR 1 (pe care ii felicit pentru filmele valoroase alese in aceasta perioada), am urmarit filmul rusesc "Amiralul", despre viata Amiralului Kolchak, unul dintre conducatorii rezistentei anti-comuniste din Rusia din anii 1917-1920. Beneficiind de o distributie excelenta, filmul relateaza o parte din istoria Rusiei, dar si povestea de dragoste dintre Amiral si sotia unui camarad de arme. Dincolo de romantare, dar si de scenele mai dure infatisand iarna siberiana, filmul reuseste sa reconstituie o poveste din care ies in evidenta onoarea unui militar de cariera (de origine romana, dupa cum am aflat ulterior, urmas al unui negustor transnistrean pe nume Colceag) si statornicia sentimentelor unei femei ruse, care au trecut peste razboi si moartea omului iubit, consacrand astfel o umanitate vie care trece peste tragicul momentului.

In sfarsit, in seara celei de-a doua zile de Pasti, de data asta pe calculator, am vazut (in cele din urma) filmul "Avatar", despre care auzisem atatea pareri contradictorii. A fost incununarea unor productii de exceptie, un film epocal care ar trebui sa dea de gandit mai multora, cel putin acelora care pretind ca le pasa de lumea in care traiesc. Pe langa folosirea unor modalitati vizuale revolutionare sau a analogiei cu viata comunitatii amerindiene inaintea "civilizarii Vestului salbatic", filmul readuce in prim plan necesitatea prezervarii mediului natural, a unui mod de viata uman in concordanta cu natura si meschinatatea intereselor consumerismului globalizant, alimentate de complexul militaro-industrial mondial. Folosind metoda metaforei unei lumi idilice, nepatrunsa de demonii industrializarii si tehnologizarii, regizorul reuseste sa transmita semnalul de alarma unei lumi in care goana patrologica dupa resurse pentru consum inabusa orice farama de demnitate umana, transformandu-ne in brute, in roboti fara suflet, asta mai ales sub masca "civilizarii", "modernizarii" sau "progresului".

Faptul ca filmului "Avatar" i-a fost refuzat un Oscar bine meritat, atribuit in schimb unei productii despre razboiul din Irak, reprezinta, pentru mine, confirmarea faptului ca cercurile de interese financiare mondiale nu constientizeaza inca responsabilitatea lor pentru suferintele pe care le cauzeaza prin declansarea razboaielor si crizelor artificiale si prin perpetuarea saraciei in intreaga lume. De aceea, consider ca, din punct de vedere moral, ei nu mai au nici o scuza, nici macar aceea a razboiului antiterorist, pentru a manipula intreaga lume in sensul favorabil doar intereselor lor personale. Recentele atentate cu bomba din Rusia, demonstreaza, de fapt, inca o data, ca folosirea mijloacelor militare pentru solutionarea unor probleme culturale si sociale nu au niciodata efectul urmarit si ca refuzul de a isi asuma crimele trecutului se intoarce, precum in romanul "Crima si pedeapsa" de Dostoievski, intotdeauna impotriva celor responsabili.

Filmul "Avatar" (dar si alte documentare din ultimii ani) ne face sa realizam ca ceea ce ni s-a servit in ultimii 20 de ani sub eticheta de "terorism" reprezinta, de fapt, doar efectul ultim al arogantei marilor puteri si a marilor cercuri de influenta in fata oamenilor obisnuiti si a problemelor lor, in fata dreptului celor mai mici de a exista, ilustrand astfel principiul "unii sunt mai egali decat altii". Terorismul contemporan devine astfel doar reactia justificata a unor oameni care au fost supusi mult prea multor umilinte, frustrari si insulte si care, odata ce limitele tolerantei umane au fost depasite, au recurs la ultima lor modalitate de aparare impotriva agresorului: violenta. Asta nu inseamna neaparat ca ei au ales modalitatea corecta de exprimare, insa ofera o explicatie mai aproape de adevar decat demonizarea unei religii, a unei culturi, a unei natiuni sau a unei familii (respectiv a unui individ, in cele din urma) sub masca unei "misiuni civilizatoare si pacificatoare".

Este momentul ca toti cei care mai considera ca menirea omului pe pamant este sa convietuiasca in buna intelegere cu natura, cu semenii sai, sa se bucure de o viata sanatoasa in acord cu traditiile stramosesti ale neamului din care provine, sa se bucure de resursele pamantului fara insa a le epuiza (gandindu-se astfel si la urmasii sai) si sa constituie indivizi unici irepetabili si originali, e momentul ca toti acestia sa inteleaga ca pericolul ca ei sa fie marginalizati de societatea de consum uniformizanta si debilizanta nu poate fi depasit decat daca ei vor colabora in interesul comun al tuturor de a coexista pe acest pamant (si speram ca nu va fi nevoie ca acest lucru sa se poata intampla doar pe Luna, Marte, Pandora sau alte planete) si nu de a se (auto)distruge reciproc, inarmandu-se concomitent cu momentul semnarii unor documente formale si luptandu-se intre ei pana la ultimul om in numele unei suprematii iluzorii. Acesta este Avatarul Meu... Sper ca intr-o zi sa putem fi mult mai multi, de fapt SA FIM TOTI!

Are Romania nevoie de scutul anti-racheta?

2010-03-12T22:01:00.005+02:00

O tema interesanta de discutie in ultimele saptamani mi s-a parut a fi problema amplasarii scutului anti-racheta al NATO in Romania. Dincolo de abordarile conforme cu orientarea obsinuita a politicii externe romanesti din ultimii anii, cred ca e nevoie de o analiza la rece a situatiei actuale si a momentului ales pentru lansarea acestui subiect in dezbaterea publica.

Acum 20 de ani, toti romanii asteptau "sa vina americanii", dupa ce timp de 45 de ani fuseseram inrobiti de Uniunea Sovietica in lagarul comunist. Doar ca americanii nu au venit cu adevarat decat 10 ani mai tarziu, atunci cand interesul lor imediat era sa stabileasca avanposturi cat mai apropiate de Orientul Mijlociu. In schimb, ei trimisesera de mult in avangarda productiile cinematografiei hollywoodiene care propagau modul de viata american , sistemul institutional si obiceiurile celor de peste ocean. Astfel ca, atunci cand puscasii marini americani ancorau la Constanta la sfarsitul anilor '90, ei erau asteptati cu mult entuziasm de fetele care vizionasera atatea filme de razboi cu happy-end. Si nu doar de ele...

Bineinteles, in contextul tulbure al regiunii tarii noastre, existent la sfarsitul secolului trecut, umbrela de securitate americana reprezenta o garantie sigura, mai ales ca Uniunea Europeana nu constituia decat o entitate cel mult economica. De aceea, Romania a ales sa sprijine interventia militara a NATO in Kosovo din 1999, desi avea relatii traditional cordiale cu Serbia, s-a alaturat colaitiei anti-teroriste din Afganistan in 2001 si coalitiei anglo-americane in cadrul interventiei din Irak (2003), in ultimele doua cazuri chiar trimitand contingente de trupe combatante.

Pana in 2004 si 2007, interesul national al Romaniei ne spunea ca integrarea in NATO si Uniunea Europeana reprezinta singura alternativa viabila pentru asigurarea securitatii (militara, politica, economica si sociala). Dupa ce am intrat in aceste organizatii, insa, am inceput sa ne comportam mai mult ca niste anexe ale principalilor actori nationali pe plan mondial. Mai precis, dincolo de a evalua la rece deciziile aliatului nostru american, ne aruncam cu capul inainte in tot felul de proiecte care nu au nimic in comun cu securitatea noastra nationala.

Daca inainte de 2004 (sau 2007), se spunea ca toate sacrificiile sunt facute pentru atingerea obiectivelor integrarii in structurile euro-atlantice, acum ni se spune ca indeplinim doar obligatiile de membri. Cu toate acestea, nu se poate ignora faptul ca nu toti membrii structurilor din care facem si noi parte inteleg sa faca aceleasi "sacrificii". Atunci de ce trebuie sa fim noi cei care se pleaca in mod constant in fata "marelui licurici". Nu cumva atitudinea noastra este la fel de slugarnica acum precum era, cu jumatate de secol inainte, atitudinea celor care se plecau "marelui frate de la rasarit"?

Problema amplasarii scutului anti-racheta in Europa a suscitat vii dispute inca de la primul proiect, ce viza Polonia si Cehia. Simtindu-se amenintata, Rusia a ripostat in fata a ceea ce ea considera o reactivare a rivalitatii bipolare din timpul Razboiului Rece. Americanii au inceput sa nuanteze, avand nevoie de Rusia in cadrul frontului anti-terorist. Apoi a aparut problema Iranului, mult mai subtila (si mai complexa decat fosta amenintare a Irakului), iar chestiunea scutului a revenit in actualitate. Romania si Bulgaria au devenit noi terenuri unde aceasta arma putea fi testata.

Cei care au avut ideea scutului au neglijat insa un aspect fundamental al securitatii globale. In momentul in care un tip de armament, fie el si defensiv, devine aminintator fata de echilibrul inarmarii stabilit in zeci de ani de negocieri, nu mai poate fi vorba de securitate pentru toti, ci doar pentru unii. Ori, securitatea globala nu poate exista atunci cand unii nu sunt in securitate si au toate motivele sa inceapa reinarmarea pentru a se pune la adapost fata de amenintarea armei superioare. Aceasta dilema a securitatii nu poate fi rezolvata prin continuarea inarmarii (chiar si in scop defensiv), ci prin negocieri directe sau mediate intre parti. In fond aceasta este esenta sistemului pacii stabilit dupa 1945, daca el mai inseamna ceva astazi.

Ideea e ca substituirea interesului national cu interesele hegemonului nu poate servi cresterii securitatii tarii, ci dimpotriva. In momentul in care scutul va fi amplasat in Romania (la fel ca si in cazul bazelor americane), aceasta va deveni o tinta pentru toti cei care se simt amenintati de sistemul american anti-racheta. Iluzia ca scutul va proteja tara de orice agresiune este sinonima cu credinta unui copil in existenta lui Mos Craciun... Intotdeauna progresul tehnologic a descoperit antidotul pentru orice salt temporar al unei entitati sau al alteia.

Dincolo de naivitati, nu se poate ca factorii de decizie sa nu observe ca cel mai stabil sistem de securitate este bazat fie pe echilibrul inarmarii, fie pe dezarmare. Iar sistemul anti-racheta nu aduce decat o inarmare asimetrica. In situatia Romaniei, aflata atat de departe de aliatul american si atat de aproape de alti factori de amenintare, nu ne putem permite sa marim insecuritatea in zona cu iluzia intr-o pace unipolara. Istoria ne demonstreaza clar ca orice incercare de dominatie absoluta in sistem este echilibrata de ceilalti competitori coalizati. In fond, daca sustinem in mod sincer procesul de democratizare in lume, nu putem sa omitem sistemul international. Apararea unora impotriva altora nu poate fi o solutie viabila: nu ceilalti oameni sunt adevaratii inamici, ci disparitatile dintre ele care creaza frustrari si invidie.

Din pacate, cei aflati pentru moment la guvernare nici nu se mai gandesc la interesul national, preocupati de satisfacerea intereselor personale si de grup. Ei doar mimeaza serviciul public pentru a salva aparentele. Cel mai dureros lucru este ca, desi seful statului provine din randul hainei militare, al carui scop este mentinerea pacii si nu propagarea razboiului, el nu ezita sa trimita oameni la moarte sigura in teatre de razboi iluzorii ca Afganistan si Irak, care nu au nici o legatura cu securitatea NOASTRA nationala, sau sa faca din Romania o tinta (in loc sa fie o punte de dialog catre Orient, asa cum a facut-o cu succes in trecut) prin instalarea sistemului anti-racheta pe teritoriul tarii. Fiecare doarme asa cum isi asterne...

Despre integritate

2010-02-26T21:13:00.009+02:00

Saptamana trecuta am avut ocazia sa discut despre integritate cu un reprezentant al tinerei generatii de politicieni. Spre surprinderea mea, continutul termenului parea necunoscut interlocutorului, desi acesta il folosea frecvent... Astfel, mi-am dat seama ca tanara generatie este din ce in ce mai putin familiarizata cu un termen care, poate si datorita folosirii in exces si fara noima, s-a demonetizat si s-a golit de continut, astfel ca reprezinta din ce in ce mai putin pentru oamenii din ziua de azi.

Dincolo de definitia termenului, care implica onestitate, cinste si corectitudine, cred ca ar fi necesar sa evidentiez ce nu este integritatea. Astfel, o confuzie des intalnita este cea legata de loialitatea fata de grup. Departe de acest lucru, integritatea inseamna tocmai sa-ti pastrezi propriile opinii chiar daca toti ceilalti din jur gandesc altfel, si asta nu pentru a fi contra dinadins, ci pentru ca asta rezulta in mod rational din respectarea principiilor personale asumate.

Uneori, devotamentul fata de familie poate fi considerat integritate. Insa, in momentul in care relatiile de familie sunt confundate cu relatiile profesionale, de exemplu prin promovarea rudelor in functii de raspundere sau prin folosirea unor resurse publice pentru satisfacerea unor nevoi familiale, atunci integritatea nu are nimic in comun cu astfel de practici. Dimpotriva, ele sunt manifestarea unei lipse totale de integritate si de moralitate, un act de coruptie in stare pura.

Deseori in politica se vorbeste despre politicieni integri. Acestia ar fi acei politicieni care nu isi tradeaza partidul, care nu au ambitii personale sau care pun interesul comunitatii deasupra interesului propriu de moment. Partial definitia este adevarata, insa atunci cand devotamentul pentru un partid se transforma in servilism si lingusitorie fata de conducatori sau atunci cand principiile se schimba de la o zi la alta sub lozinca atingerii unui scop prestabilit (inclusiv prin schimbarea taberelor), ori cand sub masca servirii interesului comunitatii se ascunde satisfacerea unui interes personal, atunci nu poate fi vorba de integritate.

Adevarul e ca e foarte greu sa gasesti un politician integru in prezent, in Romania sau chiar in lume. De obicei, oamenii integri nu mai sunt la moda in lumea de azi, ei sunt oameni atemporali, ce pot parea ciudati la un moment dat, ei nu sunt tipi "de gasca", nu sunt "cool", nu sunt oamenii nimanui, nu obisnuiesc sa faca la fel ca ceilalti doar pentru a fi in pas cu vremurile... Cei care respecta regulile in societatea actuala, si in special la noi, nu prezinta nici un interes, sunt plictisitori cu principiile lor fixe, cu mania lor de a juca dupa reguli, cu modul predictibil in care se comporta. Nu de putine ori, ei se regasesc singuri in fata greutatilor vietii, insa asta nu-i dezarmeaza, ci ii ambitioneaza sa fie puternici, sa treaca peste orice, sa reziste tentatiilor, sa nu abdice de la valorile lor, in ciuda consecintelor.

Din pacate politicienii din ziua de azi nu pot fi integri, pentru ca ei trebuie sa-i reprezinte pe cei care ii voteaza, pe oamenii de rand. Iar oamenilor obisnuiti le e foarte greu sa fie integri, mai ales atunci cand se confrunta cu atatea probleme care necesita gasirea unui compromis. In cele din urma, integritatea nu mai poate fi azi decat un ideal spre care ar trebui sa tinda cat mai multi. Insa, inainte de asta, trebuie sa stim inspre ce tindem, iar din pacate asta nu ne poate spune nici o institutie formala, fie ea si publica, formata din oameni obisnuiti... Asta nu ne poate spune decat constiinta noastra, atata cat a mai ramas (daca a mai ramas)... Altfel, vorbim discutii...

O societate bolnava

2010-01-24T12:23:00.012+02:00

Astazi, 24 ianuarie 2010, se implineste peste un veac si jumatate de la Unirea Principatelor si constituirea statului modern roman. O sarbatoare destul de importanta, insa ignorata in ultimul timp de un numar din ce in ce mai mare de cetateni ai acestei tari. Ma intreb cati dintre tineri mai stiu astazi ce inseamna aceasta data? Probabil foarte putini... Acesta este efectul unei evolutii retrograde a societatii romanesti (dar nu numai!) in ultima jumatate de secol, ce ne face sa traim astazi intr-o... societate bolnava.

Probabil ca multi se vor grabi sa spuna ca exagerez, ca societatea de azi nu e nici mai rea nici mai buna decat alte societati, in alte vremuri... Posibil. Insa nu pot sa nu evidentiez faptul ca, spre deosebire de alte situatii, astazi ne confruntam cu o pervertire a aparentelor, care se afla in contradictie flagranta cu realitatile, fara ca nimeni sa fie insa deranjat cu adevarat... Se spune ca tindem catre o lume mai buna, imitand progresul inregistrat de Occident, replicand "visul american" sau "statul bunastarii". Insa ceea ce constat este ca, departe de a trai o viata mai buna, ne indepartam tot mai mult de ceea ce iluzoriu ar putea fi numit "normalitate".

Cum altfel as putea caracteriza o societate (nu doar romaneasca, ci si globala) in care viciul tine loc de virtute. In care bogatia materiala a devenit din mijloc scop, iar dobandirea mijloacelor financiare singurul scop in viata... Unde nimic nu e interzis pentru atingerea unui scop, oricat de meschin ar fi acesta... In care valorile nu depind decat de locul in care te afli si pot suferi schimbari radicale de la o zi la alta, chiar si in cazul unei singure persoane.

Spectacolul sinistru al zilelor noastre nu poate constitui decat un contra-exemplu. Astfel, putem vedea oameni care se mandresc cu instrumente si practici de comunicare moderna, dar care au dificultati in relationarea unora cu ceilalti in practica. Oricate aparaturi moderne de comunicare am poseda, insa, ele nu fac decat sa ne indeparteze unul de celalalt, alimentand o existenta singulara si din ce in ce mai nesemnificativa pentru ceilalti...

In acelasi timp, observam cum familia nu mai reprezinta nimic in ziua de azi: barbatii se mandresc mai mult cu infidelitatea, dar clameaza exemple fariseice de moralitate, in timp ce femeile fac din singuratatea lor un titlu de onoare, cu toate ca semnalele lor non-verbale indica disperarea (asa ajungem la felul lor strident de a se imbraca, specific animalelor in calduri sau cel mult prostituatelor, dar n-as vrea sa generalizez...). Copiii nu mai au nici un respect pentru parinti, din moment ce nu mai exista o autoritate si toti sunt egali in familie, iar dezoltarea lor este libera si nestanjenita, dar mai degraba nesigura si lipsita de orientare sau sens (unii dintre ei nu reusesc sa inteleaga nici valoarea vietii asa ca renunta mult prea usor la ea...). Concomitent, sistemul de educatie se reformeaza in sensul eliminarii informatiilor "nefolositoare" si introducerii "deprinderilor utile"; acestea nu se dovedesc insa decat gesturi mimetice menite sa ne lege cat mai mult de Matricea sistemului consumerist actual, in care gandirea este periculoasa si doar satisfacerea nevoilor materiale e importanta.

De altfel, chiar confortul cotidian reprezinta un concept artificial ce ne e sadit de reclame din ce in ce mai idioate, dar din ce in ce mai obsesive, creandu-ne impresia unor nevoi stringente, dar de care am putea de altfel sa ne debarasam foarte usor. Asa ajungem sa nu mai comunicam intre noi si sa invatam din experientele nemijlocite ale fiecaruia si preferam sa ne uitam la televizor, sa ne afundam in jocuri virtuale nesemnificative, care ne dau iluzia ca traim, in timp ce noi ne aflam doar pe un scaun sau intr-un fotoliu si vegetam, crescand inutil in greutate pentru a inmulti numarul celor care apoi ne dau sfaturi privind o "viata sanatoasa"... Apoi mergem la psiholog, sa ne explice cum stau lucrurile, desi este evident ca psihicul nostru cedeaza la starea de anormalitate in care traim, fiind macinat de atacurile de constiinta si de indolieli....

In tot acest timp, ne grabim sa acuzam societatea traditionala si satul pentru propagarea unor "obiceiuri nesantoase" si sustinem ca vesnicia apartine orasului. Poate ar trebui sa observam ca mai multe fapte antisociale se manifesta in mediul urban, unde avem si mai multe specii de categorii sociale dezavantajate si mai multi cersetori si mai multi semi-analfabeti culturali. Si, daca am arunca o privire la satele si batranii nostrii de acolo, am putea observa ca vietile lor, atat de "mici" si "grele" au totusi un sens moral si spiritual mult mai bogat decat vietile noastre "complexe"...

Ar trebui sa ne gandim mai mult la ce exemple oferim copiilor si tinerilor. Nu cred ca este normal ca delincventa juvenila, cultivarea viciului si a lipsei de principii, ce se petrece in prezent in mass-media, este prielnica dezvoltarii emotionale a celor in formare. In momentul in care infractorii, prostituatele si impostorii de orice fel devin modele, nu cred ca ne putem astepta la un viitor prea luminos...

Deseori ne mandrim ca am reusit sa eliminam, in prezent, cea mai mare parte a neajunsurilor trecutului, cum ar fi foamea, bolile si discriminarea. In acelasi timp, insa, observam ca discrepantele dintre bogati si saraci continua sa se adanceasca in favoarea primilor, care pretind a fi caritabili, insa nu fac decat sa batjocoreasca restul oamenilor, ca mare parte din omenire continua sa moara de foame in timp ce noi "ne vedem de treburile noastre". Uitam insa ca problemele sociale pot degenera in tensiuni si acte care ne pot viza.

Ne mandrim cu sisteme de sanatate performante si cu cresterea duratei vietii, insa nu vedem ca suntem din ce mai bolnaviciosi (pornind chiar de la copii...), ca sistemul nostru imunitar s-a distrus, fiind din ce in ce mai vulnerabil la orice "pandemie". Ca desi traim mult, batranetea e din ce in ce mai lunga si grea, departe de a fi identificat un "elixir al tineretii" care sa ne aduca si fericirea de a trai mult...

Problema e ca, avand simturile (fizice si psihice) atrofiate de dezvoltarea fara precedent a societatii actuale, nu realizam ca irosim fiecare clipa in care ne amagim ca traim, desi in realitate nu facem decat sa ne satisfacem unii altora nevoi inexistente, consumand lucruri inutile, alimentand impresia unei vieti in conformitate cu "vise", desi nu spatiul oniric este cel in care ne desfasuram existenta...

As vrea sa cred ca acest tablou grotesc este doar un stadiu temporar, "de tranzitie" al omenirii. Insa, daca nu ne trezim la timp, atatia cati suntem constienti de adevaratele valori si principii, riscam sa devenim sclavii masinilor pe care le inventam in fiecare zi, dar care, fara a fi inzestrate cu suflet si simtire, nu fac decat sa ne dezumanizeze... In fond, acesta este cred sensul in care trebuie citita Apocalipsa; nu e necesar ca cineva din exterior sa vina sa ne distruga, noi insine avem toate mijloacele sa ne autodistrugem, lent dar sigur. In numele sperantei si al bunului simt, sa nu ne grabim, totusi, sa facem acest lucru...

Bilant 2009

2009-12-31T21:24:00.006+02:00

2009 se apropie de sfarsit cu pasi repezi si e tipul unui bilant. Desi nu prea ar mai fi multe de spus... A fost un an mediocru per ansamblu, inceput destul de bine si terminat destul de cenusiu...

Printre nerealizari nu pot sa uit ca acesta este anul in care nu am reusit sa ma inscriu la doctorat, desi eram pregatit (bineinteles, din cauza unor conjuncturi, dar si datorita incapatanarii mele legendare...), ca nu m-am mobilizat indeajuns pentru a incepe cursurile de limba rusa, ca sunt din nou singur la sfarsitul anului... De asemenea, nu voi uita ca am votat pentru prima oara (in turul al II-lea) pentru un candidat la presedintie care a pierdut... Din punctul asta de vedere anul s-a terminat trist, insa mi-a oferit panorama unei clase politice expirate (aproape in totalitate) si a unui electorat imatur. De aceea, anul care vine va insemna pentru mine, pe langa opozitia totala fata de actualul presedinte si clica lui mafiota, si momentul unei decizii personale capitale privind politica: in or out? Deocamdata sunt out...

Totusi, au fost si cateva momente remarcabile, de-a lungul anului, de care imi voi aminti intotdeauna: castanele prajite din Zagreb, monumentala catedrala Karlsplatz din Viena, poza cu Lilian Thuram de la Strasbourg, zambetul fetei din metrou, cabana cazacilor din Kiev, piata centrala din Stockholm seara si amabilitatea unui cofetar albanez din Pristina. Ar mai fi si discutiile cu destui oameni interesanti din tara si din strainatate (printre care si o serie de femei remarcabile) si o gramada de planuri de viitor...

Pe langa asta, 2009 a constituit un an oglinda, cand am realizat care imi sunt limitele si defectele. Acest lucru mi-a fost prilejuit de intalnirea mea cu diverse persoane de sex opus, care si-au manifestat nemultumirea fata de diverse trasaturi exacerbate ale caracterului meu. Dincolo de frustrarea de moment inerenta firii mele atunci cand se confrunta cu criticile, as dori sa le multumesc pentru ca sunt interesate de schimbarea mea in bine. De asemenea, as dori sa le multumesc tuturor femeilor din viata mea pentru ca mi-au oferit prilejul de a sta in preajma lor si as dori sa imi cer scuze pentru toate dezamagirile pe care eu le-am cauzat lor (fie datorita ezitarilor, orgoliului sau nesigurantei mele, fie altor lucruri). Pe viitor voi incerca sa pun in aplicare sugestiile lor (in masura posibilitatii) si voi inceta sa fiu un perfectionist individualist... De fapt, anul acesta "perfectionismul" meu a esuat lamentabil, ceea ce (contrar logicii firesti) nu ma face sa consider ca as fi esuat definitiv, ci ma indeamna sa fiu mai uman...

Asadar, in anul ce va urma voi incerca sa imi duc planurile la bun sfarsit: in planul carierei, unde admiterea la doctorat este esentiala (chiar si in plan profesional); in plan profesional, unde am impresia ca ma plafonez lamentabil, si unde am nevoie de un progres vizibil; in plan social, unde am un deficit clar, dar si un potential important; in plan personal, unde singuratatea devine din ce in ce mai apasatoare. Anul 2009 a reprezentat un progres evident pentru mine ca individ singular in spatiul casnic. Insa, intocmai ca in filmul "Ziua cartitei" cu Bill Murray, eu am senzatia ca repet acelasi an de ceva timp si doar fac aceleasi lucruri mai bine. Sper ca anul viitor sa reusesc sa si schimb (in bine) rezultatul a ceea ce fac. De fapt asta va urez tuturor! La multi ani!

O eroare strategica a administratiei Obama

2009-12-09T21:08:00.006+02:00

Desi prezentul din tara noastra este dominat de alte discutii, cu totul superflue, in plan international se intampla lucruri interesante pentru viitorul mediului international de securitate. Ma refer aici la recenta decizie a administratiei Obama de a suplimenta trupele din Afganistan si de a cere aliatilor din cadrul NATO sa faca acelasi lucru. Aceasta, cu atat mai mult cu cat presedintele american a primit nu cu mult timp in urma premiul Nobel pentru pace. Oare e normal ca un om care trimite noi trupe la razboi sa primeasca un premiu pentru pace?

Bineinteles, aici e nevoie sa clarificam o posibila obiectie ce ar putea veni din partea sustinatorilor fermi ai luptei impotriva terorismului. Ei ar putea spune ca razboiul purtat de SUA in Afganistan este unul just, fiind menit sa combata regimul taliban si sa intareasca securitatea internationala. Si pentru multi oameni aceste explicatii ar putea fi suficiente. Insa eroarea strategica a administratiei Obama sta in unghiul de abordare a problemei.

Alegerea lui Barack Obama nu mi-a inspirat decat un entuziasm moderat, atuul sau fiind mai ales faptul ca venea dupa George W. Bush, unul dintre cei mai penibili presedinti americani (desi a fost reales, aviz amatorilor de comparatii!), insa lipsa unui program coerent in relatiile internationale lasa inca de atunci loc de interpretari. Asteptarile firesti, dupa alegerea lui Obama, la nivel international (probabil si la nivelul comisiei de decernare a premiului Nobel), erau ca noul presedinte sa abandoneze vechea politica agresiva a administratie Bush Jr., care devenea in mod evident ineficient (mai ales la nivelul Irakului, unde s-a si renuntat), si sa reia consultarile cu aliatii europeni din cadrul NATO. In schimb, pentru moment, asistam la tatonari ale principalelor dosare internationale (Orientul Mijlociu, Caucaz, Asia de Est) si la gesturi de bunavointa fata de Rusia, spre surprinderea fidelilor aliati est-europeni.

Toate acestea nu ar fi fost decat nuantari si poate continuari ale vechilor politici ale administratiei Clinton, daca administratia Obama ar fi dat un semnal clar de schimbare si la nivelul abordarii pe frontul antiterorist. In schimb, recenta decizie de suplimentare a trupelor dovedeste ca, in nota obisnuita pentru ultimii presedinti americani, Barrack Obama a cedat (si el) in fata lobby-ului complexului militaro-industrial nord-american (foarte puternic, alaturi de lobby-urile producatorilor de armament, al producatorilor de tigari si al marilor poluatori din SUA, printre altele). Astfel, in loc sa asistam la o abordare noua, ni se serveste aceeasi placa deja tocita a necesitatii interventiei militare.

Ceea ce refuza sa inteleaga reprezentantii administratiei americane este chiar esenta cauzala a fenomenului terorist international. Ei nu realizeaza ca insasi prezenta trupelor americane in teritoriile care gazduiesc tabere ale teroristilor alimenteaza acest fenomen. Dar, in fond, cum altfel ar putea prospera industria militara americana? (mai ales ca am avut si o criza globala care i-a afectat...).

Orice raspuns la fenomenul terorist ar trebui sa ia in calcul, cu un mimin efort de intelegere, sursele sale profunde. Astfel, ar trebui de-acum sa fie evident ca terorismul (si mai ales varianta sa islamica) nu este decat raspunsul tarilor lumii a treia in fata arogantei si egoismului (ba chiar egocentrismului) lumii occidentale. Faptul ca tarile lumii a treia traiesc in saracie si sunt considerate simpli pioni pe harta lumii, in timp ce doar o parte a emisferei nordice se bucura de confortul unei vieti decente si indestulate asigurate de state puternice si influente, nu poate decat sa creasca masa frustrarilor celor dintai. Si aceste frustrari rabufnesc la un moment dat in solutii extreme, de genul terorismului.

In loc sa trimita trupe si sa incerce sa extermine fizic teroristii, ar fi mai bine ca puterile occidentale sa incerce sa construiasca modalitati de a combate sursele primare ale terorismului: saracia, foametea si analfabetismul. In acest sens, instrumentele de politica externa ale UE, oricat de criticate ar fi ele pentru ineficienta (mai mult a managementului decat a efectelor), reprezinta modalitati mult mai subtile si mai durabile de a elimina pericolul terorist decat orice ocupatie militara. Aceasta din urma nu ar trebui sa constituie niciodata o solutie in sine (in afara defensivei nationale), pentru ca nu face decat sa creasca sentimentele de ostilitate ale autohtonilor fata de Occident si, indirect, creste riscul terorist. In afara de asta, nu trebuie uitat nici faptul ca, in cele din urma, conform Cartei ONU, orice stat are dreptul la suveranitate nationala. Stirbirea acesteia nu constituie niciodata o solutie, ci dimpotriva, este intotdeauna sursa unei noi spirale a violentei.

Despre mandria de a fi roman

2009-12-01T18:30:00.012+02:00

Astazi este 1 Decembrie, Ziua Nationala a Romaniei. De aceea, se impune, cred, o definire a ceea ce implica sentimentul de patriotism in societatea de astazi, venita din partea mea, un modest fan al ideii nationale romanesti. Acum, cand sarbatorim unitatea romanilor de pretutindeni (si nu doar din provinciile istorice, asa cum s-ar crede indeobste), cred ca trebuie sa clarific ce inseamna pentru mine mandria de a fi roman.

In primul rand, este mandria de a fi descendentul unui popor care, de-a lungul istoriei, nu a beneficiat de cele mai bune conditii pentru a se dezvolta in tihna, asa cum s-a intamplat in vestul continentului european. Desi am fost lasati de Dumnezeu pe un taram binecuvantat din punct de vedere natural, nu am putut sa ne bucuram din plin de roadele sale din cauza celor care, dintr-un motiv sau altul, au ravnit la avutia noastra (materiala si spirituala). In ciuda acestui fapt, conducatorii acestui neam au stiut, mai mult sau mai putin, sa asigure o minima supravietuire a sa peste secole, recurgand la metodele care se impuneau in conditiile obiective existente (uneori luptand, alteori negociind cu dusmanul, alteori chiar pactizand cu acesta intru pastrarea vechilor datini). Chiar si numai acest lucru trebuie sa ne faca sa fim mandri, nu doar actele de eroism glorificate simbolic in prezent de manifestarile obisnuite. Pe langa curajm trebuie sa apreciem si istetimea celor care s-au aflat vremelnic la conducerea neamului nostru si care ne-au lasat noua mostenire datinile strabune.

In al doilea rand, este mandria de a fi descendentul unei neam din randul caruia s-au inaltat marii carturari si indrumatori cum ar fi Ion Heliade-Radulescu, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Creanga, I. L. Caragiale, Titu Maiorescu, Nicolae Iorga, Nicolae Grigorescu, George Enescu, Simion Mehedinti, Vasile Parvan, Constantin Radulescu-Motru, Lucian Blaga, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi si Marin Preda, dar si multi altii. Este o onoare ca suntem compatrioti cu acesti oameni.

Cu toate acestea, nu pot sa fac abstractie de situatia actuala, cand ne scaldam intr-o submediocritate jenanta, dupa aproape jumatate de secol in care ne-am exterminat elitele de orice fel si am distrus orice farama de demnitate umana din acest popor. In aceste conditii, nu pot sa-mi exprim mandria de a fi conational cu o parte insemnata a poporului roman din prezent, care da dovada, in orice situatie, de o lipsa de maturitate critica. Chiar daca nu putem sa cerem unui popor intreg sa se comporte ca niste savanti, cred ca macar o minima conduita civilizata si decenta e necesara pentru supravietuirea noastra ca natiune libera si demna (si nu ca sclavi ai unui sistem consumerist decadent care reduce fiintele umane la stadiul de caini ai lui Pavlov si al unei tari bananiere).

In acest scop, acum mai mult decat oricand, cred ca e nevoie de o revolutie culturala pentru revigorarea fiintei nationale si demnitatii acestui neam, pentru a putea sa ne ocupam locul care ni se cuvine in randul natiunilor civilizate ale Uniunii Europene. Aceasta revolutie nu poate avea loc decat in conditiile primenirii clasei politice prin promovarea in functiile de conducere a tinerilor cu adevarat valorosi si competenti si prin aplicarea unui program hotarat de actiune politica, care sa reuneasca toate fortele politice responsabile.

Orice program coerent de asanare morala, reconstructie culturala si solidarizare sociala a poporului roman trebuie sa tina seama, in opinia mea, de cateva principii fundamentale: 1. instaurarea ordinii si disciplinei in asigurarea linistii publice prin aplicarea unor pedepse exemplare pentru toti cei care incalca legile statului roman (inasprirea pedepselor in general si aplicarea pedepsei cu moartea pentru criminalii recidivisti, suspendarea pe viata a drepturilor si libertatilor civile pentru politicienii si magistratii corupti dovediti, suspendarea dreptului de proprietate pe viata pentru hotii recidivisti, sterilizarea pedofililor, castrarea violatorilor etc.); 2. un sistem de educatie care sa formeze cetateni demni ai acestei tari (prin instaurarea disiciplinei de tip militar in toate scolile si liceele tarii, eliminarea locurilor cu taxa din institutiile publice, invatamantul de 12 ani obligatoriu pentru toti, reinfiintarea organizatiilor Soimii Patriei, Pionierii si Cercetasii Romaniei, reintroducerea sportului de masa prin intermediul concursului Daciada, obligativitatea Istoriei Romaniei si Religiei in scoli, ore de conduita civica, ecologica si igiena personala, intonarea imnului de stat inaintea inceperii cursurilor, folosirea de bratari cu socuri electrice pentru controlarea delincventilor juvenili) si care sa incurajeze si sa stimuleze invatarea pe tot parcursul vietii si coordonarea cu cerintele de forta de munca ale pietei; 3. promovarea unei politici externe active care sa sprijine in mod concret pe toti romanii din afara granitelor, in special pe cei din Republica Moldova, si relatii normale (politice, economice si cultural-stiintifice) cu toate marile puteri ale lumii (Statele Unite, Rusia, China); 4. sprijinirea unui sistem de transport public decent si ecologic (trenuri electrice, metrouri, tramvaie, troleibuze), si a autoturismelor electrice, care sa acopere nevoile cetatenilor tarii si sa reduca dependenta de combustibilii fosili; 5. reducerea birocratiei din institutiile publice prin informatizarea tuturor serviciilor conferite de stat populatiei (inclusiv introducerea conceptului de guvernare electronica); 6. incurajarea intreprinderilor cu capital romanesc prin scutirea de taxe pentru profitul reinvestit in tara si promovarea implicarii marilor companii nationale peste hotare (cu exceptia miliardarilor de carton care trebuie sa devina clienti perpetui ai penitenciarelor si taberelor de munca in folosul comunitatii); 7. stabilizarea politicilor monetare in vigoare pe teritoriul Romaniei; 8. repunerea in vigoare a unei versiuni aduse la zi a Constitutiei din 1923; 9. cooperativizarea agriculturii; 10. reducerea taxelor pentru operatorii agro-turistici.

Cred ca daca numai o parte a acestor idei s-ar aplica in practica, mandria de a fi roman ar putea constitui un sentiment care sa poata fi trait de cat mai multi romani si nu doar pe baza unor repere din trecut, ci si ale unui prezent demn. Traiasca Romania Mare!

Despre speranta

2009-11-01T14:11:00.005+02:00

Cu cateva zile in urma m-am aflat in vizita la Stockholm, cu ocazia unei delegatii prilejuita de Zilele Europene ale Dezvoltarii, organizate de Presedintia suedeza a UE. Desi vizita a fost scurta si nepregatita, am avut cateva revelatii care mi-au confirmat o serie de banuieli mai vechi.

Pe langa faptul ca am putut sa revad orasul meu european preferat, atat de curat, bine organizat si plin de oameni relaxati si respectuosi (in ciuda vremii neprietenoase de toamna tarzie), experienta mi s-a parut foarte interesanta, in ansamblu dar si in particular. In cadrul unui panel al diverselor conferinte organizate in pavilionul de expozitii al orasului, am fost placut surprins de una dintre interventii. Venita in urma interventiilor unor oficiali africani, caracterizate de vehementa si constanta criticilor, luarea de pozitie a laureatului cu Premiul Nobel pentru economie din 2006, Muhammad Yunus, a venit ca un moment de inalta respiratie.

Nu sunt un specialist al mediului economic, asa ca dezbaterea imi scapase, insa ideile mele filosofice nu erau departe. Omul din Bangladesh a venit cu niste idei simple, dar foarte concrete. Ideea lui era ca, in lumea actuala, in care totul se rezuma la bani (ca si criteriu de valoare), mai e nevoie si de manifestarea celorlalte calitati umane decat cele implicate in productie si consum. Mai exact, oamenii ar trebui sa se gandeasca si la ceilalti, nu doar la propria inavutire si sa inteleaga, cat nu e prea tarziu, ca mecanismele financiare actuale se bazeaza pe o logica gresita, a profitului, pe cand oamenii au mult mai multe dimensiuni decat cea indusa de balanta bugetara.

In acelasi fel, in ultimii ani, eu insumi am realizat ca simplul accent pe partea materiala a existentei, neglijand spiritul omenesc, e o pierdere imensa care nu poate decat sa ne faca deservicii. Ideea, negresit compatibila cu spatiul hindus in care si-a gasit manifestarea economica (Banca Grameen), nu poate decat sa fie o solutie la actuala criza economica, generand crize politice, sociale si de alta natura in intreaga lume.

Dupa ce toate relele au iesit din Cutia Pandorei, lui Prometeu nu i-a mai ramas decat Speranta. In aceste momente de deznadejde, suntem la fel de dezorientati precum eroul grec, care incercand sa fure Focul a fopst pedepsit de zei. In goana noastra nebuna dupa confort ne-am crezut zei mult prea devreme si ei ne-au pedepsit. Insa, departe de a deznadajdui, ar trebui sa nu uitam ca in orice moment mai exista o speranta de mai bine si, inarmati cu ea, trebuie sa mergem mai departe. In drumul nostru ar trebui sa observam cat de mult am fost izolati de societatea actuala, caracterizata de accentul prea mare pe individ, si sa ne intoarcem la cei din jur, fara de care nu putem reusi.

Astazi in biserici se rosteste Pilda bogatului milostiv, cu ocazia celebrarii Sfintilor doctori fara de arginti Cozma si Damian. Inspirati de aceste modele, ar trebui sa realizam ca nu putem iesi din criza decat acceptand sa facem lucruri pentru ceilalti fara a astepta rasplata imediata si fara a ne gandi neaparat la profit si beneficii. Doar asa vom reusi sa rupem cercul vicios al indatorarii reci fata de creditori si vom realiza economii de capital social, vom reusi sa punem capat sistemului actual expirat si vom crea o noua societate a increderii si prisosintei. Altfel, ne vom intoarce la jungla din care am plecat in timpuri preistorice si vom redeveni fiare fara judecata, la mila destinului implacabil al lantului trofic...

Dusmanul din noi

2009-10-07T20:41:00.006+03:00

In anumite momente ale existentei de zi cu zi, fiecare dintre noi se opreste si isi evalueaza nivelul la care a ajuns din diverse puncte de vedere: social, profesional, personal, spiritual. Este normal ca acest lucru sa se petreaca, din timp in timp, pentru a vedea daca ceea ce ne-am propus a fost sau nu realizat si ce ar trebui sa facem in continuare.

Uneori evaluarea pe care o facem releva faptul ca nu ne-am atins scopul propus sau ca l-am realizat doar partial. Totusi, in ciuda analizei pe care o facem (acei dintre noi care au ragazul sau capacitatea), nimic nu pare a justifica rezultatul final. Este suficient sa luam fiecare ingredient folosit pentru atingerea scopului, sa evaluam modul in care a fost folosit, si sa vedem ca, desi reteta a fost respectata, nu am reusit sa dam nastere ansamblului. De ce?

Oamenii de stiinta pretind deseori ca pot anticipa orice, ca totul poate fi cuantificat si rationalizat pentru a explica orice. Din pacate ei se rezuma, de prea multe ori, la partea materiala a lucrurilor, la ceea ce este vizibil si tangibil, uitand ca lumea este mult mai mult decat atat. Exista, din pacate sau din fericire, si o latura irationala a existentei noastre, care poate oferi raspunsuri acolo unde stiinta incepe sa orbecaiasca.

Irationalul reprezinta acea parte din noi care nu tine cont de nici o logica stiintifica, partea care vibreaza involuntar atunci cand suntem martorii unui fenomen sau a altuia. Exista vibratii comune tuturor si vibratii specifice fiecarui individ, care nu tin cont de felul in care ne comportam de obicei (comportamentul fiind, el insusi, doar un mod artificial prin care am fost invatati sa ne raportam la ceilalti, in urma procesului educational). Raspunsul pentru fiecare impuls se gaseste partial in genele noastre, care ne transmit atitudini de-a lungul generatiei, rasei sau speciei. O alta parte importanta rezida in mediul in care fiecare dintre noi creste si se dezvolta, care isi lasa inevitabil amprenta asupra psihicului nostru. In acest fel pornirile noastre sunt multiplicate prin nuantare intr-o multitudine de atitudini, unele constiente, altele inconstiente si care apar ca reflexe in anumite situatii.

Psihanalistii sustin ca efectele pe care societatea le are asupra noastra pot fi descompuse si anulate ulterior. Cred ca este mai mult o impresie si o falsa profetie autosugestionanta. Intr-adevar, in lumea de azi, intalnim adesea falsi profeti care ne propun scheme dupa care sa gandim, ca si cum psihicul uman ar putea fi supus in intregime unor reguli rationalizante si controlat. In realitate, instinctul ramane in stare latenta pana in momentul in care, sub presiunea evenimentelor, rabufneste.

Oricare ar fi opiniile noastre si orice am dori sa credem despre noi, nu trebuie sa uitam niciodata ca, in calitatea noastra de fiinte umane, suntem supusi unor limite inerente care se afla sadite adanc in noi insine. Si oricat am incerca sa schimbam ceva, pentru a produce o schimbare in vietile noastre, pentru a ne feri de deziluzii sau pentru a atinge obiective inalte, stabilite de noi sau de cei din jur (care ne influenteaza, inevitabil, oricat am crede ca suntem imuni), tot ceea ce putem realiza se afla intiparit in abilitatile noastre native sau dobandite conjunctural. Singura problema este ca noi nu vom sti niciodata care sunt ele pana in momentul in care vom privi restrospectiv intreaga noastra existenta, ceea ce (din pacate pentru stiinta) nu se va petrece decat postum.

Cel mai intelept lucru, pentru mentinerea sanatatii noastre mentale in aceasta lume nebuna in care totul se afla intr-o miscare haotica (browniana sau nu), este sa realizam in orice moment ca locul unde ne aflam in prezent este maximul care putea fi realizat in conditiile date si ca daca nu il vom aprecia la adevarata sa valoare, de caramida in edificiul existentei noastre pe termen lung, atunci nu vom avea nici o satisfactie niciodata si nu vom putea sa valorificam la maximum aceasta viata de care ar trebui sa ne bucuram in fiecare zi in care putem respira, ne putem misca si in care putem crea ceva nou, aducandu-ne astfel contributia la evolutia universului (care, intre noi fie vorba, nu conspira deloc pentru realizarea scopurilor noastre, ci doar observa si compenseaza partile esentiale, la nivel general uman).

De ce sunt pasionat de trenuri

2009-09-09T10:45:00.001+03:00

Inca de mic am fost pasionat de trenuri, probabil din cauza ca la mine in oras (Targu Neamt) nu aveam gara. Insa cand mergeam la mare cu trenul era o adevarata sarbatoare pentru mine. Iar cand mergeam la rude pe Valea Trotusului si auzeam trenul de oriunde as fi fost, chiar si din fundul gradinii, fugeam pana la poarta sa-l vad.

In 1986 au construit o cale ferata si pana la noi. A fost una din “realizarile” tarzii ale “epocii de aur”. Acum linia de-abia mai e folosita de trenurile de calatori. Treptat am inceput sa studiez Mersul Trenurilor asa ca am aflat o gramada de lucruri despre CFR, dar si despre caile ferate din Europa.

In 1990 am fost in Finlanda cu trenul (via Sankt Petersburg) si am mers vreo trei zile in continuu. Mi-a placut foarte mult ca si mod de viata. Pe urma am descoperit trenurile occidentale (prin enciclopedii sau carti despre trenuri).

In 1995 am avut ocazia sa calatoresc cu TGV-ul de la St. Etienne la Paris (prin Lyon) si a fost impresionant! De atunci am preluat initialele T. G. V. care coincid cu initialele mele (nume de familie, prenume 1, prenume 2). In 1999, am mers cu trenul de la Padova la Venetia, si mi s-a parut mai ca la noi.

In 2004 am mers cu Sageata Albasta la mare dar m-a cam dezamagit (confort scazut, motor diesel - prefer trenurile electrice, sunt mai ecologice). In 2005 am mers cu Intercity-ul la Brasov si a fost cool. Insa vagoanele noi fara compartimente, care se construiesc in prezent la Arad, sunt cam incomode si lipsite de logica. In 2007 am fost la Belgrad cu trenul si am avut o cabina in vagonul de dormit doar pentru mine. Era un vagon mai vechi (din fosta RFG), dar foarte frumos mobilat si comod. Chiar daca nu a fost decat un drum de 12 ore, mi s-a parut foarte frumos. Anul trecut am fost la Sofia in conditii similare (doar ca vagonul era al bulgarilor si, desi era de acelasi tip, nu era la fel de bine dotat), doar ca am mers 13 ore...

In viitor planuiesc inconjurul lumii cu trenul (si cu vaporul, ce-i drept, asta-i o alta pasiune de-a mea de cand am fost cu feribotul pe Marea Baltica in 2001) pe ruta Bucuresti – Moscova – Beijing – Hong Kong – San Francisco – Chicago – New York – Southampton –Londra – Paris – Viena – Bucuresti. Am si proiecte de construire a unor linii ferate transcontinentale: Transamericana (Fairbanks – Rio Gallegos), transafricana (Cairo – Cape Town) si Transasiatica (Teheran – Delhi – Rangoon – Bangkok – Beijing). Cunosc si ecartamentele (latimea dintre cele doua sine) din diverse parti ale lumii.

Nu stiu daca voi reusi sa-mi realizez acest vis, dar e un hobby si imi face placere sa visez cu ochii deschisi (cred ca din cauza ca imi place sa vizitez tari straine si ma uit la documentare de genul asta – de exemplu “Din goana trenului” de pe TVR2, acum vreo cativa ani). Oricum, asta ma face sa mai uit de rutina zilnica si de alte probleme existentiale. Atata timp cat mai putem visa mai exista o sansa de normalitate.

Luna lui August

2009-08-25T16:04:00.014+03:00

Si a trecut si luna august, odata cu concediul de vara obisnuit... Nici nu imi dau seama cand au trecut saptamanile... Totusi, dupa obicei, am vizitat cateva locuri interesante din tara (concediile externe se amana pana dupa terminarea achitarii ratelor la banca - adica peste mai multi ani), care mi-au prilejuit noi reflectii cu privire la conditia umana.

Revenire la Cetatea Neamt

Mai intai am petrecut o saptamana in locurile natale ale micului targusor al Neamtului. Desi majoritatea lucrurilor par neschimbate in micuta urbe moldava (si nu in bine), am avut ocazia de a vizita recent renovata Cetate Neamt. Am fost placut surprins sa descopar ca vechile ruine s-au transformat intr-un adevarat muzeu. Daca ar fi fost asa si in copilaria mea, nu m-as mai fi lasat dus de acolo. E laudabil ca s-a reusit reconditionarea acestui monument de referinta al istoriei nationale.

Nunta la Fagaras

In a doua parte a concediului am plecat in vizita la rudele de la Fagaras din partea bunicii paterne. Ocazia a constituit-o nunta unei verisoare secundare la care am fost invitat impreuna cu familia. Am avut prilejul sa revad persoane pe care nu le mai vazusem de aproape 20 de ani si dintre care cei tineri aveau deja copii. Lucrul care m-a frapat (ca si datile trecute, de altfel) a fost modul in care familia a reusit sa insufle cultul muncii din generatie in generatie. Indiferent de cantitatea de munca fizica, rudele mele fagarasene nu se dau inapoi de la nici o activitate. Si lucrul acesta a avut rezultat, nivelul lor de trai fiind cu mult mai ridicat decat al majoritatii orasenilor din marile metropole, in ciuda ocupatiei lor predominant agricole. Astfel, unchiul meu mi-a oferit exemplul unui fermier de succes, cu copii la locul lor si cu posibilitati materiale deosebite.

Pe de alta parte, nu am putut ignora faptul ca prosperitatea de pe urma muncii a fost realizata in principal cu neglijarea factorului educational, ceea ce mi-a relevat inca o data locul derizoriu acordat acestui domeniu in societatea romaneasca si modelele alternative existente. Din pacate, pe termen lung, acest lucru va face ca orice progres sa fie nesustenabil in ansamblu, la nivel national. Totodata, am remarcat si apetitul tineretului local pentru emigratie in Italia sau alte zari si pentru sub-cultura de tip manelistic (in dauna continuarii educatiei dupa liceu).

Cu toate acestea, un moment mi-a atras atentia in mod deosebit. Inaintea slujbei religioase, in biserica a venit un copil de vreo 3 ani insotit de tatal lui. In inocenta sa, copilul il cauta pe Dumnezeu, insa nu pentru orice motiv ci pentru ca "sa ma rog sa fie bine la toata lumea"... Am fost absolut impresionat de curatenia morala a acestui vlastar cu parinti de conditie modesta, dar cu educatia atat de bine structurata. Mi-am dat seama ca, desi prezentul este dominat de exponentii societatii moderne a raului individualist (intruchipat de consumul cu orice pret), exista si semintele unei regenerari a acestui popor, atat de mult incercat de istoria dictata de factorii externi (de cele mai multe ori ostili sau cel putin indiferenti). Ajuns la poalele Muntilor Fagaras, am realizat ca viitorul ne poate oferi destule surprize, uneori placute...

La poalele Ceahlaului

In drumul de intoarcere am ramas cateva zile, la invitatia unei foste colege, la o pensiune de langa Ceahlau. Scopul meu era clar: escaladarea muntelui pana in varf (doar e situat in judetul meu natal!). In schimb, urcusul unui sfert din distanta, pana la Cabana Fantanele, mi-a demonstrat faptul ca identitatea mea nu mai e de mult cea a unui montagnard, ci a unui orasean sedentar tipic. Astfel, mi-am dat seama ca fiecare dintre noi are limite evidente, cauzate de lista prioritatilor noastre (inevitabil, renuntam la ceva pentru a obtine altceva).

Cu aceasta ocazie, am descoperit si oameni remarcabili, pe care nu ma asteptam sa-i intalnesc in creierii muntilor. Astfel, mi s-a confirmat inca o data ca ospitalitatea este atributul traditional al acestui popor de tarani autentici (in sens bun) si ca Romania rurala este infinit mai valoroasa decat partea urbana, mult prea degradata de bolile contemporaneitatii si de dezumanizarea impusa de o modernizare fortata produsa in ultimii 60 de ani.

Concluzii

Ca in fiecare an, reusesc sa descopar filoane nebanuite de frumusete ale patriei. Cu toate acestea, nu pot sa nu remarc, ca o nota generala, ca indiferent de zona, oamenii par sa se confrunte cu aceeasi problema structurala: procesul de schimbare ce a debutat in 1989 nu a modificat in mod substantial modul de a gandi al majoritatii. S-a pastrat mentalitatea de a submina sistemul in folos personal, soarta celorlalti ramanand la voia intamplarii (cu exceptia sporadica a legaturilor de familie). In plan politic, acest fapt s-a tradus in transformarea vechilor potentati comunisti in apologetii democratiei. De aici si migratia transpartinica a autoritatilor locale (in cautarea vacii guvernamentale de muls), lipsa lor de fibra morala, de verticalitate, si vulgarizarea actului politic (azi totul e o chestiune de venalitate). Principala schimbare care ar trebui sa se produca insa ar trebui sa afecteze paradigma de raportare sociala la comunitate. Pana nu vom invata ca este mai important sa urmarim binele comun, interesul public, mai mult decat meschinele noastre interese personale de moment, lucrurile nu se vor schimba in bine si vom continua sa ne lamentam in zadar (in folosul unora, lipsiti de scrupule, care ar face bani din orice si ar vinde orice, inclusiv sufletele lor)...

Despre extinderea Uniunii Europene

2009-07-30T16:18:00.013+03:00

In ultimele saptamani, la nivel european, a aparut in dezbatere o noua tema, care pentru multi a trecut neobservata. Este vorba despre dorinta Islandei de a deveni membra a Uniunii Europene.

Situata in partea de nord-vest a continentului, aceasta micuta insula abia populata si presarata mai degraba cu munti si gheizere decat cu orase si sate isi are importanta ei strategica pentru viitorul procesului de extindere a Uniunii. Pozitia sa strategica, intre Marea Nordului, Arctica si America, poate constitui un atu pentru organizatia regionala in care se va integra. Multi autori considerau ca apropierea de continentul american o va face sa se apropie mai curand de NAFTA decat de UE (de altfel Islanda este si unul din membrii fondatori ai NATO). De altfel, principala resursa economica, pescuitul, constituia si contituie si in prezent o problema greu de negociat cu birocratia bruxeleza, care obisnuieste sa impuna cote greu de respectat pentru natiunile producatoare din nord-vestul continentului (Norvegia si Islanda). Ca urmare, ele au ales sa ramana membre ale Asociatiei Europene a Liberului Schimb (AELS), o structura mult mai putin reglementata.

Criza economica a precipitat, insa, lucrurile, reusind o reconciliere a geografiei si politicii, in sensul cresterii euroentuziasmului locuitorilor insulei nordice. In mod concret, Islanda nici nu ar avea mari probleme de integrare in UE (ca si Norvegia), standardele sale din toate domeniile fiind foarte apropiate (daca nu chiar superioare) de cele ale UE. De asemenea, populatia redusa a insulei nu ar constitui o problema pentru integrarea rapida in Uniune. In plus, insa, integrarea Islandei ar aduce un atu geostrategic important, uitat de catre majoritatea analistilor: accesul la zona Arcticii.

Cu cativa ani in urma, guvernul Federatiei Ruse a intreprins o serie de cercetari in zona sa arctica, in scopul prospectarii unor eventuale zacaminte de petrol si gaze naturale off-shore. Desi cercetarile se situau la limita dintre stiinta si dreptul international, ele au relevat ca exista importante zacaminte sub calota glaciara arctica. Fara indoiala, intr-un viitor apropiat, Federatia Rusa va incepe exploatarea acestor zacaminte. Uniunea Europeana ar putea urma.

Aici se ridica, insa, si o problema de etica ecologica. Prin exploatarea acestei zone, ea va fi, fara indoiala afectata in mod negativ si habitatul sau natural va fi distrus in cateva decenii. Tocmai de aceea, prezenta Uniunii Europene in zona, cu acquis-ul sau in probleme de mediu, ar putea constitui factorul de blocare al unui asemenea proiect. Uniunea Europeana ar putea deveni, astfel, un actor international cu adevarat relevant si demn de luat in seama.

In fapt, aceasta este si miza continuarii extinderii europene, nu numai cu Islanda, dar si cu tarile din Balcanii de Vest, Turcia, Norvegia si Ucraina. In viitor, la nivel international vor conta in special marii actori, de dimensiuni continentale, dar cu actiuni coerente si clare, cum ar fi Statele Unite, China, Rusia, India sau Brazilia. Europenii trebuie sa inteleaga ca, daca doresc sa aiba o influenta asupra lumii de maine (si aceasta posibilitate exista, cel putin la nivelul influentei culturale si economice asupra Africii, Americii Latine si a unor parti ale Asiei), ei trebuie sa sustina extinderea Uniunii cat se poate de mult, sa umple spatiile care nu se afla sub infleuenta explicita a nici unui alt actor. In caz contrar, ceilalti nu vor ezita sa faca acest lucru, iar asta va fi in defavoarea influentei UE in lume.

Fara indoiala, perioada actuala nu este cea mai usoara pentru statele si cetatenii UE, mai ales in contextul actual, marcat de criza, neincredere si izolationism. Totusi, daca procesul european va fi sa aiba vreo insemnatate, atunci trebuie uitate ratiunile meschine de tip individual, de grup, culturale sau istorice. Europa capata sens ca entitate in sine doar din punct de vedere al structurii geopolitice complexe, cu componentele ei economica, politica, juridica, ecologica si sociala (si chiar militara); altfel UE nu va fi nimic mai mult decat o adunatura de oameni diferiti, cu interese diferite, care nu pot decat sa traga in parti diferite, condamnand acest continent la amurgul existentei sale altfel remarcabile (analogia cu Romania nu este deloc intamplatoare).

Despre societatea civila

2009-07-04T20:44:00.006+03:00

Societatea civila constituie de douazeci de ani incoace un subiect de interes pentru publicul din Romania. Existenta ei a fost de multe ori asociata cu existenta democratiei, in sensul in care aceasta din urma ar fi singurul sistem politic ce ar lasa spatiu si pentru asa ceva. De fapt, daca ne uitam la definitie, societatea civila este tot ceea ce se afla intre familie si stat (inteles ca institutii publice). In acest context, se poate constata ca societatea civila reprezinta de fapt societatea in sine.

O alta definitie, insa, restrange acest sens la entitatile care activeaza in regim neguvernamental si care opereaza non-profit, excluzand astfel entitatile economice. Astfel, conform acestei defintii, societatea civila ar fi formata din organizatiile care activeaza liber in societate (cunoscute sub numele de ONG-uri).

In sfarsit, o a treia definitie, si mai restransa, ia in considerare intelesul textual al sintagmei "civila", excluzand formatiunile ierarhice de tip militar sau religios si, uneori, chiar si cele organizate in orice fel (sindicate, asociatii), ramanand astfel la nivelul organizatiilor militante sectoriale sau de interes general.

Nici una dintre definitii nu poate fi exclusa, fiecare evidentiaza o anumita conceptie asupra societatii, asupra lumii. Ceea ce trebuie evidentiat, dupa parerea mea, este caracterul neexclusiv al definitiei si, de aceea, eu prefer prima definitie, care este si cea mai larga. Motivul meu este unul singur: din moment ce societatea civila nu este nici asociatie familiala nici stat, ea nu ar trebui sa fie privita intr-un sens mult prea restrans, care ar crea un nou cadru de definire si o noua dogmatica proprie a sa. Societatea civila nu trebuie sa fie constransa de anumite tipare, ea trebuie sa fie libera, independenta si eterogena.

Din pacate, o serie de intelectuali romani, care pretind ca reprezinta societatea civila, incearca sa isi aroge dreptul de a o defini si de a exclude din randul ei orice grup pe care nu il considera destul de adecvat definitiei. Mi se pare un lucru condamnabil si lipsit de etica, mai ales ca respectivii nu ezita uneori sa se puna in serviciu unor forte politice, fara a-si asuma insa aceasta calitate si pretizand, in schimb, ca sunt independenti. In acest fel, ei incearca sa manipuleze opinia publica. Este cazul asa zisilor formatori de opinie, care ar trebui de fapt sa se numeasca "deformatori".

Este regretabil ca asa zisii "reprezentanti" ai societatii civile pretind a fi ceva ce nu sunt. Ar fi trebuit sa fie evident ca, de fapt, ei sunt doar niste impostori, din moment ce vor sa reprezinte ceea ce nu poate fi reprezentat. Spre deosebire de institutiile statului, care sunt de obicei alese, intr-un fel sau altul, acesti "reprezentanti" nu sunt alesi de nimeni. Ei nu se reprezinta de fapt decat pe sine, ceea ce se poate spune despre toate entitatile societatii civile. Ele nu sunt vehicule politice, ci doar instrumente apolitice ale cetatenilor, reprezentand cel mult interese de grup.

De aceea, nu pot decat sa indemn pe aceia care vor sa activeze cu adevarat in societatea civila sa renunte la a considera acest lucru drept o trambulina spre mediul politic, sa nu se astepte sa profite material din activitatile lor si, mai ales, sa nu se considere buricul pamantului si guru universali. Altfel ei sunt orice altceva, numai societate civila nu.

Despre votare

2009-06-03T22:35:00.004+03:00

Multa lume discuta in aceasta perioada despre alegerile europene care se apropie cu pasi repezi, si, mai ales, despre estimata prezenta scazuta la vot a romanilor. Intr-adevar exista o problema, insa unghiurile de abordare pot fi uneori diferite.

De exemplu, nimeni nu-si pune intrebarea daca populatia Romaniei intelege cu adevarat de ce trebuie sa voteze. In fond, chiar si intr-o tara democratica este nevoie de o anumita cultura politica si de educatia civica necesara pentru dezvoltarea acestui tip de cultura. In lipsa ei, nu putem avea decat vorbe in vant, cetateanul turmentat si smecherii de dupa blocuri.

Desi se spune, din ce in ce mai des, ca trecutul nu mai reprezinta nimic in prezent, poate ar fi util sa ne indreptam putin atentia asupra lui pentru a clarifica anumite aspecte. In istoria petecului de pamant numit astazi Romania au existat perioade grele cand oamenii nu se gandeau la chestiuni dominante pentru ziua de astazi, cum ar fi telenovelele, mondenitatile, produsele de fitze, tendintele sau tractiunea 4x4. Mai degraba temele erau supravietuirea, protejarea familiei, recolta de subzistenta si zeciuiala (un fel de impozit din ziua de azi). Unele lucruri nu s-au schimbat, insa asta mai mult in mediul rural (desi putem spune ca, antropic, nu s-au schimbat nici in mediul urban).

De fapt, problema este ca exista atatea realitati in Romania, si fiecare din ele paralela cu celelalte, incat nici nu mai stim in ce epoca traim, ce dorim sau ce vor ceilalti si de ce. Insa societatea de consum ne baga pe gat aceeasi serie expirata de produse standard importate din occident fara nici o potrivire cu obiceiurile noastre, pentru a ne face sa credem ca avem nevoie de chestii de altfel inutile si care ne complica mai mult viata si o scurteaza in mod dramatic. De aceea, nici nu mai exista un adevarat dialog in cadrul societatii, totul transformandu-se intr-un dialog al surzilor in care cei mai puternici au intotdeauna dreptate.

Asa ajungem si la jungla actuala ce caracterizeaza societatea romaneasca si in care unii, la fiecare patru-cinci ani, incearca sa ne vanda iluzii de mai bine. Vestea proasta este ca "mai bine" de obicei inseamna asta doar pentru unii, nu si pentru ceilalti, exclus pentru toti (numai utopistii pot crede asa ceva). Vestea buna este ca in acest fel se selecteaza mai bine graul de neghina si se demonstreaza taria de caracter sau lipsa lui la oamenii din jur.

E necesara o explicatie. Atunci cand a fost introdus votul universal, cei care detineau puterea erau speriati ca o vor pierde. Treptat, insa, ei au realizat ca votul era universal doar in teorie, fiindca in practica tot cei mai influenti si mai adaptabili (politicienii de meserie) au ramas la putere. Mai mult, lumea s-a plictisit la un moment dat, de lipsa de alternativa reala si, atunci cand nu a recurs direct la totalitarism, a inceput sa nu mai frecventeze urnele. Si, astfel, am ajuns de unde am plecat, cand tot un grup mic de oameni decide pentru toti ceilalti.

Acum insa exista o diferenta capitala, poate nesesizata de majoritate. In conditiile in care exista o cultura politica dezvoltata, minoritatea care se prezinta la vot poate fi partea cea mai buna a societatii, care poate decide in numele celorlalti, pentru ca ea stie cu adevarat ce trebuie facut, ce trebuie schimbat, ce trebuie ajustat. Si, in acest fel, prezenta la vot nu mai constituie problema, decat pentru cei care judeca democratia in termeni cantitativi. De fapt, calitatea nu este niciodata atributul cantitatii.

Probabil ca multi dintre cei din generatia mea sau mai tineri vor considera ca nu sunt reprezentati de actuala oferta de politicieni si nu vor vota duminica. S-ar putea sa aiba dreptate in fond, insa ei nu trebuie sa uite ca au datoria de a respecta memoria parintilor si bunicilor lor care au luptat pentru o viata mai buna si fara de care ei nu s-ar fi bucurat de confortul din prezent. Si doar pentru acest lucru, daca este constientizat cat de putin si daca exista tarie de caracter, ar trebui ca ei sa se prezinte la urne si sa isi exprime optiunea, fie ea si printr-un vot alb adresat clasei politice. Refuzul de a vota nu constituie un protest real, ci doar un act de lasitate, de ignoranta, de lipsa de personalitate, de renuntare la un drept castigat cu greu, de renuntare la dreptul moral de a fi nemultumit, un act de dezumanizare si de pierdere in societatea de mici roboti perisabili la cheremul celor care se joaca la butoane (pac, pac!)... Sau de viitori cersetori de la coltul strazii... Voi alegeti!

Luna lui Marte

2009-05-02T12:42:00.005+03:00

Ultima luna a fost foarte bogata in evenimente pentru mine, insa din fiecare am incercat sa invat cate ceva sau sa deduc o mica parte din adevarurile sau legile ce guverneaza lumea oamenilor. Nu stiu daca este vorba despre adevaruri general valabile sau doar despre adevaruri personale, insa, pentru mine au fost momente de iluminare spirituala si de adanca reflectie asupra vietii.

Mai intai, am aflat bucuria de a celebra ziua de nastere in randul prietenilor. Insa, cu aceasta ocazie am aflat si cum se manifesta pacatul trufiei, pierzand dintr-o singura miscare toata agoniseala unei luni de munca. De aceea, am ajuns la concluzia ca e mai bine sa fiu modest in aspiratiile prin care vreau sa fiu superior celorlalti.

Apoi, am fost martorul fetelor multiple pe care le pot avea oamenii. Acest lucru imi era evident de mult, mai ales ca nici eu nu sunt un tip foarte constant. Insa, de data asta am observat cum, vazuta in alta lumina, personalitatea unui om poate deveni alta decat cea obisnuita, mai buna sau mai proasta, in functie de conjunctura. Importanta este insa imaginea de ansamblu, alcatuita din toate micile fatete de moment (atata cat sunt cunoscute, deci cu cat mai multe cu atat mai bine).

Ulterior, am fost intr-o mica vacanta acasa la parinti. Cu aceasta ocazie, am calatorit cu trenul, fiind martorul atomizarii societatii, mai ales a partii sale tinere. Odata cu aparitia laptopurilor si ipodurilor, fiecare tanar are posibilitatea de a isi crea o lume proprie in care totul este in conformitate cu dorintele sale (mai mult sau mai putin). Eu insumi cunosc aceasta tentatie, pe care am experimentat-o, insa mai intai la nivelul caietelor proprii de proiecte mondiale, apoi la nivelul PC-ului. Principalul dezavantaj este instrainarea fata de ceilalti si reactiile nefiresti, create de dependenta de masinile magice. In cele din urma, realitatea concreta este inlocuita de virtualitate, care insa nu face decat sa iroseasca vietile tinerilor ducandu-i pe acestia finalmente la depresie si psihopatie.

In aceeasi secventa a trenului, imaginea definitorie pentru Romania a fost cea de pe culoar, unde alaturi de tanarul stand pe jos cu laptopul conectat la priza vagonului modernizat (insa doar in acest sens, confortul fiind acelasi al unui bow-vagon de pe vremurile intunecate ale anilor '80) si cu casca pe urechi, era batrana femeie de la tara stand pe scari cu sacul de merinde, neschimbata de trecerea secolelor. Fara indoiala, aceasta imagine post-modernista ridica foarte multe semne de intrebare asupra faptului daca suntem cu adevarat mai buni sau doar altfel fata de cei din trecut.

Eu insumi am uneori momente de nemultumire si de furie impotriva societatii actuale pe care as vrea sa o vad uneori altfel, indiferent daca schimbarea ar insemna represiune, lagare de exterminare prin munca, executii pe stadioane, spalarea creierelor sau revolutia culturala. In cele din urma, insa, vocea ratiunii este mai puternica... Dar nu e vorba despre o ratiune izvorata din calculul rece al utilitatii, asa cum vedem pretutindeni in societatea actuala, mult prea cinica. Este vorba despre vocea unei ratiuni umane, care stie ca piatra aruncata nu poate duce decat la alte pietre aruncate inapoi si la suferinta tuturor.

De aceea, cred ca ar trebui sa incercam, in spiritul inaintasilor nostri, sa ne adaptam la situatia noastra, izvorata din predestinari spatiale, caracteriologice si metafizice, si sa cautam solutii prin care sa ajungem la o convergenta sociala si nu la dezbinare si lupta intestina. Pana la urma, asa cum stim de 150 de ani, individul singur nu poate supravietui mutilarii spirituale impuse de ceilalti, ci doar "Unirea face Puterea".

In sfarsit, ultima lectie primita in ultima luna a fost aceea ca oricat ne-am stradui sa facem lucrurile cum trebuie, daca nu ne dorim cu toata fiinta realizarea lor, ele nu vor deveni realitate, dimpotriva, totul se va intoarce impotriva noastra. Degeaba se amagesc unii ca pot sacrifica totul pentru atingerea unui scop final indepartat, indiferent de mijloacele folosite. Pana la urma, ceea ce sacrificam este insusi sufletul nostru, iar in momentul cand poate ne vom atinge scopul ni se va parea ca acesta nici macar nu a meritat osteneala. Totul va fi in zadar... Insesi mijloacele folosite reprezinta scopul real (subconstientul nostru stie asta si nu poate fi pacalit de fariseismul nostru de fiecare zi).

Peste toate acestea, a venit si sarbatoarea Invierii, care a dat un sens aparte tuturor intamplarilor. Prin mesajul oferit de Mantuitor care s-a jertfit pe sine pe cruce pentru noi toti, totul a devenit mult mai clar. In zadar cauta muritorii de rand fericirea in lucrurile trecatoare din ziua de azi, fie ele bani, proprietati imobiliare, distractii de moment, bijuterii, haine, masini, statut social, demnitati publice, prestigiu, recunoastere, performanta fizica etc. Ei nu vor obtine decat impresia fericirii, adoptand atitudinea "carpe diem" sau "dupa mine potopul", a doua zi venind plata trufiei de a crede ca putem fi zei. Asa cum spuneam la un moment dat in decursul modestei mele existente "adevarata fericire este de a-i face pe ceilalti fericiti" (ceea ce uneori uit chiar si eu, incercand sa imi imaginez ca pot fi centrul vreunui univers, ceea ce bineinteles nu e decat o autoamagire si o utopie). Tot restul este nesemnificativ, iar daca vom cauta vreodata recunostinta nu vom fi fericiti niciodata. Pretul pe care va trebui sa-l platim va fi insasi viata noastra, iar drumul va fi presarat numai cu suferinta. Insa doar in acest punct se va putea face adevarata selectie naturala. Suferinta noastra ne va mantui si va fi fericirea noastra...

Despre justitie

2009-04-09T22:10:00.004+03:00

Una dintre multiplele teme vehiculate in aceste zile prin mass-media autohtona, dar si la nivelul dezbaterii societatii civile, este problema justitiei. Modalitatile de abordare, insa, departe de a avea orice pretentie de profesionalism, aduc discutia in derizoriu, incetosand si mai mult perceptia publica asupra unui domeniu evident disfunctional in Romania.

Derivat din termenul latinesc "jus" care inseamna "drept", conceptul de justitie cunoaste in prezent in tara noastra valente nebanuite si absolut incredibile pentru parintii sai fondatori din Antichitate. La origine, justitia era menita sa echilibreze nedreptatile existente in societate, dintr-un motiv sau altul, de aici si reprezentarile sale sub forma unei femei tinand in mana balanta, dar legata la ochi - semn ca "justitia e oarba", adica nu tine cont de emotii, sentimente, opinii sau legaturi de rudenie, deci se aplica in mod egal tuturor.

Intre timp, au aparut nenumarate exceptii de la regula, care au deformat menirea initiala, creand astfel o clasa de persoane la care justitia nu poate ajunge, care se situeaza deasupra legi, evident in mod incorect. In functie de perioada si de tendinta diverselor epoci istorice, aceste exceptii se bazeaza pe statut social, putere militara, putere fizica individuala, avere etc. Ele au alimentat impresia publicului ca este de dorit sa se ajunga in asemenea pozitii in care totul sa fie permis, indiferent de efectele negative produse asupra societatii.

In momentul in care unul dintre acesti "potentati" imuni fata de lege sufera consecintele corecte ale faptelor sale reprobabile fata de societate, cei care sunt obisnuiti cu strambatatea sistemului incearca sa acrediteze ideea ca este vorba de un abuz, invocand tot felul de formalitati, ignorand insa spiritul legii, din punctul meu de vedere mult mai important decat litera ei. Astfel ajungem la situatia absurda in care cei vinovati se considera victime, iar cei nevinovati sunt deodata inclusi in categoria agresorilor. Evident, ei agreseaza o ordine bazata pe coruptie si nedreptate, insa cei care sunt vizati nu fac altceva decat sa manipuleze opinia publica sustinand ca ei reprezinta adevarul.

Principalul lor argument este ca justitia din Romania este oricum putreda din radacini si ca, orice ar face, este arbitrara si partizana. Insa acest lucru nu inseamna ca toata justitia este corupta, este vorba doar de o perceptie bazata pe cazuri izolate. In realitatea cotidiana nu exista alb si negru, ci doar nuante de gri, astfel ca verdictele oferite gratis pe canalele mediatice nu fac decat sa traga concluzii pripite, ignorand nuantele sistemului judiciar, care, in unele cazuri (poate mai numeroase decat celelalte), ar putea lua decizia corecta.

In cele din urma, nu putem decat sa observam ca toate legile umane sunt supuse greselii inerente in natura umana. La fel si aplicarea lor. Insa perseverarea in greseala nu poate sa serveasca decat scopurilor oculte care incearca sa ocoleasca legea si sa creeze un sistem paralel, criminal. De aceea societatea trebuie sa se mobilizeze impotriva acelor factori care constituie simboluri ale sfidarii bunului simt si legalitatii si sa elimine din randul sau personajele publice care pericliteaza bunul sau mers catre o soarta mai buna, o replica palida dar certa a Cetatii Domnului.

Despre nepotism

2009-03-06T21:34:00.005+02:00

In cursul ultimelor zile, unul dintre subiectele dezbatute indelung de catre opinia publica a fost cel al avansarii unor rude sau apropiati ai anumitor oameni politici in posturi cheie ale administratiei publice. Fenomenul nu este nou si poarta generic numele de "nepotism".

Faptul ca majoritatea oamenilor au o incredere mai mare in mebrii propriei familii nu este rau in sine si nici de condamnat. Insa este vorba de relatia familiala si de nimic mai mult. Poate uneori, in anumite domenii, care necesita o ucenicie mai indelungata sau o transmitere din tata in fiu a unui mestesug, ori in cadrul anumitor asociatii familiale de productie, relatiile respective pot fi folositoare. Insa cand vorbim de politica de stat, aici nu mai e loc de asa ceva.

Relatiile de familie se caracterizeaza pe afectivitate si pe factorul emotional, in general. Politica de stat necesita o pondere covarsitoare a elementului rational. De aici intervin o serie de probleme care, oricat ar fi ele ignorate de catre clasa politica incompetenta din prezent, afecteaza calitatea actului de guvernare.

Promovarea rubedeniilor sau apropiatilor in posturi cheie ale administratiei de stat reprezinta una dintre manifestarile clasice ale fenomenului coruptiei. Din moment ce scopul nu este eficienta, ci profitul grupului de apartenenta, este evident ca activitatea nu se poate desfasura decat in scop privat, dand nastere unor foloase personale necuvenite.

In orice societate civilizata, pentru accederea in functii publice este nevoie de indeplinirea anumitor criterii de competenta care sa asigure desfasurarea in bune conditii a activitatii respective, in folosul cetatenilor. La noi, insa, se pare ca este o axioma sa se faca promovari pe criterii de relatii, uitandu-se faptul ca de pe urma rezultatelor obtinute depinde viitorul tuturor.

Dar probabil ca unii nu vad viitorul decat in plan personal si pe termen scurt. Altfel nu se explica avalansa de promovari ale unor tineri care nu au nimic in comun cu domeniile respective, decat faptul de a fi prieteni cu seful sau chiar nepot/nepoata a acestuia. Desi in ultimii ani se vorbea de nevoia de improspatare a clasei politice, felul in care se realizeaza in prezent aceasta este cel putin pervers. Este vina intregii societati, care nu mai stie sa formeze noile generatii, pe de o parte, si a tinerilor care nu pot sau nu vor sa discearna intre ce inseamna o comportare decenta si una reprobabila. Oportunismul pare sa fie cuvantul dominant, iar calitatea nu mai conteaza. Aceasta tendinta nu ar trebui sa ne mire, din moment ce principalele valori cultivate de societate in prezent sunt inavutirea rapida si imoralitatea.

Chiar si mediul universitar s-a lasat calcat in picioare si atribuie diplome pe banda rulanta unor ageamii cu pedigree sau unor sponsori, indiferent de abilitatile lor. Uneori ma intreb daca obtinerea acestor diplome de excelenta de catre persoane cu un nivel intelectual atat de scazut si cu o lipsa de educatie atat de evidenta (dar cu mult tupeu obraznic!) nu cumva anuleaza valoarea distinctiilor respective cu totul. De fapt, astazi societatea romaneasca sufera in primul rand de pe urma lipsei unor repere de calitate si de merit. Pana nu vom reusi sa revenim la niste standarde decente in acest domeniu nu avem nici o sansa sa avansam in directia buna.

Cat despre cei care cred ca obtinerea unei functii de pe urma relatiilor sau bifarea unui anumit nivel doar pentru a fi adaugat la CV in vederea obtinerii unor recompense materiale substantiale, nu ii invidiez pentru ca, pe termen lung, demersul lor este falimentar. Ei nu ar trebui sa uite ca totul este trecator, ca azi poti fi in varf si maine poti ajunge in fundul prapastiei, si ca in cele din urma doar valoarea intrinseca a unui om si caracterul sau isi va spune cuvantul, dincolo de armatele de consilieri angajati sa acopere goliciunea intelectuala a "nobilimii vremelnice". Deci nu va bucurati de foloasele efemere ale momentului, caci va veni si vremea judecatii... Mai ales pe timpuri de criza...

Despre crize

2009-02-02T22:02:00.005+02:00

De cateva luni toata lumea vorbeste cu infrigurare despre criza... Care va veni si va aduce numai lucruri rele si probleme... Un subiect atat de important nu poate fi ignorat...

O analiza lexicala a termenului ne aduce la termenul grecesc krisis, care insemna la origine un punct de cotitura, un moment decisiv de schimbare a situatiei existente. Acest inteles ne duce cu gandul mai mult la termenul de "revolutie" din epoca moderna (desi acesta avea o semnificatie mult mai "evolutiva" la inceput). Deci, conform definitiei, criza nu ar fi doar o perioada de recesiune, ci una de schimbare in primul rand. Sensul schimbarii, insa, poate constitui elementul care face diferenta intre dezirabilitatea sau inoportunitatea unei actiuni in sine.

In prezent, suntem asaltati pe toate canalele mediatice de stiri negative si de previziuni apocaliptice cu privire la severitatea situatiei care va urma. Acestea incearca, probabil, sa obisnuiasca populatia cu o situatie care nu este inca pe deplin sesizabila, dar care poate aparea foarte curand, avand in vedere premisele existente (nu indraznesc sa afirm ca ar fi vorba de un plan ocult conspirativ de a indeplini propria profetie, desi concertarea informatiilor poate da nastere la un astfel de rationament).

Problema este ca, la nivelul societatii romanesti, avem experienta multor crize, care au venit si au trecut, cu toate efectele lor, si asta nu a insemnat apocalipsa sau sfarsitul, decat poate pentru cei mai slabi de inger. Era de asteptat, totusi, ca prosperitatea nu poate dura la infinit si ca istoria este un lung sir de evenimente aproape ciclice, care se repeta mai des sau mai rar, dar care nu pot dura o vesnicie. Un filosof grec afirma ca totul se afla in miscare in fiecare moment, ca nu exista o stare propriu-zisa, un repaus. Asadar, nu putem concepe lumea nici ca un paradis perpetuu, nici ca un iad total, ci ca o inlantuire de oscilatii pozitive si negative care se succed.

De fapt, chiar si in viata fiecaruia dintre noi intervin momente in care avem probleme, de o natura sau alta (sanatate - ultima luna mi-a demonstrat acest lucru in cazul meu, cariera, viata personala etc.). Asta nu inseamna, insa, ca trebuie sa intram intr-o spirala negativa din care nu mai putem scapa si sa ne lasam prada deznadejdii. Trebuie sa fim constienti ca problemele vor trece, intr-un fel sau altul, si ca viata va continua pana acolo unde se va rupe inevitabil firul.

De aceea, nu pot accepta atitudinea unora de a instaura panica in societate prin promovarea unor mesaje negativiste si defetiste. De fapt, doar cei care au de pierdut lucruri pentru care nu au facut nimic, se pot teme de crize. Cei care au castigat tot ce au prin sudoarea fruntii si prin fortele proprii nu au a se teme de nici un fel de criza, pentru ca ei stiu ca pot reface oricand ceea ce ar putea pierde vremelnic. Iar daca varsta nu le mai permite sa spere, ei trebuie sa aiba intelepciunea necesara pentru a vedea ca nimic din ceea ce este trecator nu le mai e de folos cu adevarat pentru mantuirea spirituala.

Prin urmare, chiar daca va veni criza, consider ca trebuie sa o intampinam cum se cuvine si fara a ne da de ceasul mortii. Spiritul uman autentic nu poate fi oprit din nazuinta sa sincera catre Dumnezeu!

Bilant 2008

2008-12-31T11:45:00.006+02:00

Ce-ar mai fi de spus la acest sfarsit de an? Ca e vremea bilanturilor si ca ar trebui sa fac si eu unul pentru mine...

Desi n-as putea spune ca a fost un an ideal, a fost de departe cel mai bun an din viata mea, cel putin din punctul de vedere al realizarilor. Chiar daca am devenit proprietar de garsoniera inca de anul trecut... Daca e sa enumar evenimentele importante ale anului, nu pot sa nu observ ca aproape in fiecare luna am fost plecat pe undeva: Viena in ianuarie, Belgrad in februarie (si o calatorie cu vagonul de dormit pe care mi-o doream de mult), Strasbourg in martie, Odorheiu Secuiesc si Baku in aprilie, din nou Strasbourg in mai, Delta Dunarii in iunie, Strasbourg (din nou!!) si Constanta in iulie, Arad, Oradea, Sighetu Marmatiei in august si Sofia in octombrie... As spune ca am calatorit destul de mult... Si am atins si un nou punct maxim spre est (Baku)... Sper sa continui si in anii viitori, chiar daca poate nu chiar asa de alert.

In al doilea rand, a fost si un an foarte profitabil, asta datorita miscarii strategice mult amanate de a obtine autorizatia de traducator de engleza, prin echivalarea diplomei de stiinte politice in lb. engleza (raman vesnic recunoscator fostei colege care mi-a deschis ochii in acest sens). Le recomand tuturor absolventilor acestui profil sa faca la fel...

Totusi, daca in planul carierei a fost un an exceptional, in plan personal a fost un an obisnuit, ceea ce as putea traduce (ca traducator autorizat, deh!) ca fiind chiar un nou esec... Asta e; probabil alegerea mea de acum 12 ani, de a ma concentra pe studii si cariera in domeniul preferat, are si efecte secundare... Sper sa le remediez in cel mai scurt timp posibil.

Urmeaza un an jubiliar pentru mine, chiar daca in calendarul chinezesc este numit Anul Boului (as prefera fara conotatii negative...), iar peste tot nu aud vorbindu-se decat despre criza. Din fericire, obisnuintele mele austere imi sunt de ajutor acum... Si, la urma urmei, traim intr-o criza continua in tara asta cam de cand m-am nascut eu, asa ca nu e nimic nou... Sper totusi sa reusesc sa mai pun ceva deoparte pentru refinantarea creditului pentru locuinta, ca asta imi sta pe creier tot timpul, cand aud cuvantul criza...

In rest, as prefera ca visele mele sa nu mai fie in proportie de trei sferturi legate de servici (uneori sunt cosmaruri de-a dreptul!), sa reusesc sa imi exprim mai bine sentimentele fata de persoanele feminine de care sunt atras, sa nu mai fiu stresat de oamenii care pun sub semnul intrebarii normalitatea starii mele civile, sa reusesc sa depasesc singuratatea in care ma simt in largul meu si sa pot iesi mai des din casa ca sa intalnesc oameni de valoare, cu care am ce discuta. Mi-as dori uneori si sa stiu ca nu m-a uitat toata lumea, ca poate am facut si eu ceva bun in viata si ca o sa fac inca si mai multe lucruri bune de acum incolo. Si sa fiu mai credincios, mai hotarat si mai respectat...

Zilele trecute am gasit niste hartii de-ale mele scrise in liceu in care facem schematic previziuni pe marginea dezvoltarii tarii in urmatorii 60 de ani. Recintindu-le acum, nu am putut sa nu observ ca, in ciuda multiplelor naivitati de care dadeam dovada la vremea respectiva (de exemplu, construirea a 4.000 km de autostrazi in perioada 1997-2007!), am prezis criza economica actuala (desi, e drept de-abia in 2010, cand prevedeam si multe decese in lumea politica si schimbari constitutionale radicale...)! Pe atunci eram un optimist incurabil si, desi in prezent am devenit un realist destul de cinic, mi-ar placea sa regasesc macar o parte din acel optimism care a fost la originea dezvoltarii mele ulterioare. Si cred ca, privind in perspectiva, de data asta pe ultimii 12 ani, nu pot totusi sa afirm ca n-am realizat nimic si ma pot mandri ca nu sunt chiar ultimul om...

Nasterea Domnului

2008-12-25T12:37:00.004+02:00

„Pentru orice lucru este un timp si o judecata.” (Ecclesiastul 8, 6) . Vezi mesajul pastoral de Craciun al PF Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei la http://www.basilica.ro/_upload/doc/12298031259482760133.pdf

Despre alegerile parlamentare

2008-12-07T18:13:00.015+02:00

Ce-ar mai fi de spus despre recentele alegeri parlamentare? Presa si politicienii au tras deja concluziile, desi negocierile politice se anunta mai dificile decat se astepta. Poate ar fi bine sa revenim putin asupra rezultatelor si modalitatilor in care acestea au fost obtinute.

In urma cu sase ani am scris un mic articol prin care sustineam necesitatea reformarii sistemului politic (vezi linkul cu Separatia puterilor), in sensul instaurarii un sistem prezidential si a unui parlament unicameral ales prin vot uninominal. Intre timp, fiind martorul schimbarilor si evolutiilor politice interne sunt dator sa vin cu anumite precizari si nuantari (daca nu chiar schimbari) ale opiniilor exprimate atunci (nu si in cazul justitiei, care are nevoie de o independenta completa, in mod evident).

Modalitatea de vot dupa care au fost alesi parlamentarii in prezent a fost numita impropriu drept "uninominala", avand in vedere mecanismele practice prin care au fost atribuite mandatele. Astfel, daca alegatorul a fost confruntat cu alegerea unui candidat, felul in care candidati clasati pe locul doi si trei (chiar patru!!) au intrat in parlament este cel putin straniu, daca nu cinic. Departe de a exprima vointa tuturor cetatenilor, actualul sistem nu e decat o varianta palid modificata a sistemului proportional, in sensul ca e mai prost decat acesta. Bineinteles, unii au fost favorizati, totul reducandu-se la o simpla ruleta politica, jetoanele fiind voturile alegatorilor.

Daca prin sistemul actual s-a dorit o reformare a clasei politice, se poate spune ca acest deziderat a fost atins. Insa nu in sensul unei imbunatatiri a clasei politice, desi multi parlamentari sunt la primul mandat. Felul in care au ajuns ei acolo, insa, dincolo de faptul reprobabil de a introduce un fel de "lucky losers" in ecuatie, ma face sa ma indoiesc de calitatea lor. Atunci cand singurul criteriu este reprezentat de sumele enorme de bani vehiculate pentru a candida intr-un loc mai favorabil, pin care voturile sunt cumparate in schimbul unor sacose cu cadouri, deja societatea care l-a generat are o problema grava de etica si moralitate.

Atunci cand ma refeream la sistemul uninominal aveam in minte sistemul britanic, in care candidatul cu cele mai multe voturi intr-o circumscriptie este ales parlamentar. Acest sistem ar fi generat un sistem cu doua partide mari, care ar fi guvernat monocolor, si astfel mai responsabil si mai eficient. Fiind martorul efectelor sistemului actual, ma gandesc ca un sistem cu doua tururi, ca in Franta, ar fi fost si mai nimerit, desi mai costisitor, pentru ca ar fi eliminat echivocul si ar fi clarificat optiunile.

Daca e sa luam in calcul, insa, reflectarea fidela a vointei populare (oricat de indoielnica ar fi aceasta intr-o democratie imatura ca Romania), e clar ca sistemul proportional e cel mai nimerit (cu un prag mai mare sau mai mic). Si daca e sa analizam cum ar fi trebuit sa arate o adevarata reforma a sitemului de vot (si nu o bataie de joc ca cea a sistemului actual, convenit complice de toate fortele politice majore ale tarii) ar trebui sa ne punem o singura intrebare: ce s-a schimbat? In fond, partidele politice nu au facut decat sa aranjeze candidatii in functie de locurile cele mai eligibile sau nu, cu singurul risc al redistribuirii-loterie in cazul in care nu se obtine majoritatea absoluta. Insa loteria nu tine loc de selectie politica reala, dupa cum dreptul divin nu garanta pe vremuri competenta monarhului absolut.

Ar fi fost mult mai intelept sa se procedeze la o reformare a sistemului proportional in sensul acordarii unei alternative reale cetateanului. In treacat fie spus, aruncarea unor candidati mai mult sau mai putin cunoscuti si competenti in anumite colegii din partea partidelor (pe langa intelegerea tacita de a nu irosi candidatii cu sanse in colegiile in care ceilalti aveau mai multa influenta - un blat ordinar!) nu a produs decat mai multa confuzie, alegatorii acordand votul tot formatiunii politice preferate. O alternativa reala ar fi fost un sistem de liste deschise, in care fiecare cetatean si-ar fi putut exprma preferinta pentru unul dintre candidatii partidului, dar nu pentru cel impus arbitrar de acesta. In acest fel, ar fi fost alesi cei cu adevarat populari, iar partidele ar fi reusit sa se achite de una din functiile lor principale, aceea a selectiei (nu a impunerii de candidati in functie de censul fiecaruia...).

Dar traim intr-o democratie "originala" si, deci, ne putem permite luxul de a experimenta. Doar la noi si la americani pot exista, astfel, situatii in care votul popular sa difere de numarul de mandate atribuite (parlamentare in cazul nostru, ale electorilor prezidentiali in cazul american). Insa alturarea e mai mult decat fortata, avand in vedere rezultatul actului politic din cele doua tari si decalajul de dezvoltare in toate domeniile.

Revenind la optiunea mea pentru o republica prezidentiala, ea nu viza, in mod clar un sistem in care presedintele ar fi fost conducatorul suprem, asa cum doreste actualul presdinte, care incearca sa profite de slabiciunile partidelor politice din prezent pentru a instaura subtil un regim de autoritate personala. Pentru a evita ajungerea unor neofiti ca presedintele actual, in functii de mare responsabilitate, cum e functia cheie a executivului romanesc, solutia era alegerea sa chiar de catre parlament, ca reprezentant avizat al vointei poporului (notiune vaga si foarte reprobabila in Romania, daca e sa ne gandim la educatia politica precara a majoritatii electoratului - de unde si absenteismul masiv, desi unii dintre cei plecati la munte ar putea cauta prin gunoaie anul viitor ca urmare a crizei economice mondiale...). In acest fel ar fi fost asigurata eficienta, dar si echilibrul, in cadrul clasei politice si al puterilor in stat.

Evident, orice sistem s-ar aplica in Romania, rezultatele ar fi fost contestate, intr-un fel sau altul, pentru ca la asta suntem limitati de balcanismul si de latinitatea noastra prost aplicate. In acelasi timp, daca este sa condamnam comunismul pentru ceva, principala sa vina este subminarea respectului pentru reguli si legi, fapt confirmat de comportamentul social de clan si de modul haotic de a legifera preferential si contradictoriu. Nici increderea sociala existenta nu sustine un adevarat progres al intregii societati, ci doar al unor mici grupuri izolate, acuzate mai apoi de coruptie de catre celelalte grupuri interesate. In acest context, nu putem sa ne asteptam la ceva mai bun daca nu ne schimbam pe noi insine, daca nu vom trece printr-o "revolutie culturala" care sa ne curete (prin re-educarea perpetua) de prea multele defecte acumulate in trecutul recent. Aici, insa, rolul elitelor este decisiv, si daca ele nu sunt constiente de interesul national atunci nu se va schimba nimic in bine niciodata...

Despre limite

2008-10-13T22:07:00.004+03:00

In decursul existentei noastre marunte pe pamant, putem observa adeseori ca nu intotdeauna obtinem ceea ce ne dorim. Si suntem oarecum surprinsi de acest lucru, desi, daca ne-am gandi putin, am vedea ca, de fapt, e imposibil sa avem totul.

Dorintele noastre se invart de obicei in jurul a trei domenii de interes, ca la horoscop: sanatate, dragoste, bani. Unii dintre noi chiar incearca sa afle din timp ce le rezerva astrele, sperand ca, in acest fel, ar putea sa se pregateasca de ceea ce va urma. Insa, asa cum e firesc, nu se intampla niciodata asa cum ne pregatim noi...

Dintre cele trei domenii, se intampla rareori sa avem succes in toate. In mod normal, cei care au succes in doua dintre ele se pot considera norocosi. Chiar si succesul intr-unul din ele e un lucru demn de remarcat. Insa, atunci cand nu ai deloc succes, ai impresia ca "universul conspira" impotriva realizarii viselor tale... De fapt nu e decat o iluzie...

Daca am avea succes in toate cele trei in acelasi timp, treptat am uita care este rostul nostru, acela de a avea grija in fiecare moment de ceva care sa ne duca spre realizarea viselor noastre. pentru ca, asa cum spunea un celebru filozof arab (Ibn Haldun), odata ajuns la apogeu, urmeaza decaderea. Din pacate societatea actuala nu mai realizeaza acest lucru si traieste cu iluzia prosperitatii infinite. Actuala criza economica a mai zguduit putin din adormire omenirea ajunsa la apogeul sau economic, insa nici acum nu se constientizeaza pe deplin momentul de cumpana.

Inevitabil, decadenta stilului de viata occidental actual indica sfarsitul perioadei de gratie a civilizatiei apusene. In asteptarea noilor hoarde de popoare tinere, dornice de afirmare si de improspatare a umanitatii degenerate, nu putem decat sa ne hranim cu iluzia normalitatii zi de zi. Singura noastra salvare ar putea veni din constientizarea faptului ca nu reprezentam niciodata decat ceea ce facem in fiecare zi si ca indiferent de cate idei am avea, daca ele nu vor fi puse in aplicare nu vom lasa in urma decat un pumn de tarana rispita de vant...

Razboiul

2008-09-07T12:08:00.004+03:00

Razboaiele au reprezentat inca din timpurile cele mai indepartate principala modalitate de reglementare in relatiile inter-umane. Dupa cum afirma filosoful englez Thomas Hobbes, omul in starea sa initiala era un animal destul de violent ("homo homini lupus") si, din acest motiv, in relatiile cu semenii sai domnea regula razboiului, in cadrul caruia cel mai puternic reusea sa-si impuna interesele asupra celui mai slab. Bazat pe principiul selectiei naturale, acest cadru era mai aproape de regnul animal decat de o societate in adevaratul sens al cuvantului.

Totusi, datorita capacitatii de invatare a speciei, inerenta in natura umana, cei slabi au inceput sa se coalizeze impotriva celui mai puternic pentru a reusi sa faca fata si chiar sa il invinga, urmand a isi imparti beneficiile ulterioare. De aici reiese unul dintre principiile de baza in relatiile internationale traditionale, si anume echilibrul puterii.

Omenirea a progresat foarte mult de la acele timpuri inecate in negura vremurilor. Razboaiele s-au schimbat, sub impactul inovatiilor tehnologice, si la fel si regulile lor. Diversele civilizatii care s-au succedat in istoria omenirii au reusit sa imbunatateasca si sa perfectioneze ceea ce Sun Tzu numea "arta razboiului". Prin reunirea unor mari mase de oameni inarmati si formarea unor armate redutabile, diverse popoare au detinut suprematia asupra unor importante regiuni. Concomitent, insa, au aparut si negocierile diplomatice, care aveau rolul de a pune in acord pozitii diferite si chiar conflictuale prin oferirea unor beneficii reciproce si care puteau evita pierderile importante ale fiecarei parti in caz de conflict armat.

Dupa incheierea mai multor tratate internationale (Tordesillas, Zaragoza, Pacea din Westfalia) s-a creat o jurisprudenta internationala, chiar daca doar in faza incipienta si marcata de tradari si reorientari spectaculoase. Odata cu aparitia umanismului si iluminismului, aceasta jurisprudenta emergenta a fost marcata de ideea unei anumite justitii si echitati universale, astfel ca au fost create premisele unei "societati universale a natiunilor" (Kant), care ar fi trait in pace, evitand solutiile razboinice si punand accent pe dialog. Pentru moment ceea ce s-a dezvoltat a fost asa numitul "concert european", in cadrul caruia marile puteri intelegeau sa nu se extinda prea mult una in defavoarea celeilalte, in schimbul pastrarii ordinii interne aristocratice.

Din pacate a trebuit sa mai treaca o vreme pana cand visul unei organizatii mondiale care sa protejeze integritatea entitatilor componente (state, popoare, natiuni) sa devina realitate. Liga Natiunilor a fost o prima experienta esuata dupa prima conflagratie mondiala a secolului XX. Pe ruinele sale a aparut Organizatia Natiunilor Unite, care a fost o oaza de speranta pentru pacifisti, dar a deazamagit multe dintre asteptari in timpul Razboiului Rece, cand eficienta sa a fost minima. Totusi, cadul legal international a fost mult mai bine reglementat, aparand si misiunile sub mandat ONU pentru calmarea situatiilor conflictuale de pe intregul mapamond.

Totusi, in ciuda acestor evolutii pozitive, marile puteri au continuat sa isi vada de interesele lor, recurgand (chiar si dupa 1990) la ONU doar atunci cand era in interesul lor sau al blocarii rivalilor. Acest lucru a diminuat rolul important pe care ONU ar fi trebuit sa-l joace si a dinamitat continuu eficienta ordinii internationale postbelice.

In prezent asistam la o exacerbare a tendintelor centrifuge individualiste ale principalilor actori (mai intai SUA in Irak, apoi Rusia in Georgia, in curand poate China in Taiwan etc.). Acest lucru demonstreaza ca, in ciuda progreselor omenirii pe calea dialogului, razboiul continua sa ramana o alternativa luata in calcul, chiar daca o confruntare directa intre actorii relevanti este mai putin probabila datorita tehnologiilor militare (in special capacitatile nucleare). Explicatia poate fi gasita in rolul pe care armatele continua sa il joace inerent in detinerea monopolului fortei (si poate ca e mai bine asa, in interesul unei vieti civile normale), ceea ce le confera o influenta importanta chiar si in prezent asupra relatiilor internationale.

Chiar daca nu reprezinta o solutie in sine, razboiul continua sa fie metoda cea mai uzitata atunci cand negocierile esueaza. Aceasta pentru ca, in ciuda daunelor pe care le incumba, conflictul armat ofera rezultatele cele mai vizibile pe termen scurt (chiar si negative), ceea ce poate fi de folos intr-o societate bazata foarte mult pe imagine (fie doar si pentru intimidare, vezi actiunea "Shock and Awe" din 2003). Pe termen lung, insa, spirala violentei este nesfarsita, asa cum demonstreaza numeroasele exemple din istorie, iar razboiul continua sa nu fie o solutie viabila pentru nici una dintre situatii. Societatea umana actuala demonstreaza, totusi, inca o data, daca mai era nevoie, ca vechiul dicton "cand vocea ratiunii inceteaza este vremea armelor sa vorbeasca" este inca valabil, chiar si in secolul XXI. Din pacate natura umana insasi vine in sprijinul acestui lucru, pentru ca nu suntem doar fiinte rationale, ci si emotionale, iar impactul emotional ramane mai puternic pentru fiecare dintre noi, cel putin in faza actuala a evolutiei speciei.

Un concediu de neuitat

2008-08-26T21:27:00.015+03:00

Tocmai s-a terminat si concediul meu, asa ca am revenit la treburile cotidiene si la stereotipia obisnuita. Insa in cele trei saptamani petrecute departe de zbuciumul si mezeria noului meu oras de domiciliu am avut parte de experiente interesante care m-au mai luminat asupra rostului nostru pe pamant si a ratiunii de a fi a fiintei umane.

Relaxare in orasul natal

Primele zile le-am petrecut in linistea din apartamentul parintesc din orasul natal. A fost o perioada de refacere dupa un an mult prea incarcat si frustrant pentru mine. Nu am facut prea multe in afara odihnei si vizionarii unor programe, in general sportive (deh, Olimpiada!), dar si politice (problemele din Georgia). In acest rastimp am descoperit cu placere televiziunea de pe Internet (ca altfel nu prindeam GSP, fiind in reteaua concurenta in orasul natal, spre deosebire de Bucuresti), ceea ce a reprezentat un succes tehnic personal. In rest, am descoperit nu foarte surprinzator, dar neplacut, ca am luat in greutate, astfel ca o parte din pantaloni nu-mi mai veneau si a trebuit sa cumpar altii. In acelasi timp am refacut o parte din vechile trasee prin padurea din apropiere si mi-am reintalnit invatatoarea, la fel de energica asa cum mi-o aminteam, desi pensionara, ceea ce mi-a adus aminte de momentle fericite ale copilariei. Intr-un weekend am mers si la munte, pe Valea Trotusului, unde mi-am reintalnit o parte din rude si am intalnit alte persoane interesante de varsta mea. Asa am mai scapat de caldura si am regasit fericirea de a ingheta de frig noaptea afara, in scranciob.

Nunta la Arad

La jumatatea concediului am plecat spre Arad unde urma sa particip la nunta colegei mele de birou si sa-mi vizitez rudele din partea bunicului tatei. Drumul a fost un calvar, pentru ca am prins canicula in cele 12 ore de mers (din neglijenta n-am prins loc la cuseta de noapte si am mers ziua...), iar conditiile din tren au fost foarte proaste desi am mers cu clasa I (dupa ce am mers la WC am definit totul prin sintagma "worse than bad"). Noroc cu veteranii aferenti care mi-au umplut capul de povesti din razboi si din perioada interbelica... La Arad, canicula m-a intampinat in forta astfel ca primele nopti a trebuit sa ma (re)obisnuisc cu temperatura ridicata si lipsa oxigenului. Dupa asta am descoperit o lume paralela a rubedeniilor mele din partea de vest a tarii, cu o viata plina de exemple de lupta si speranta. Mi-a placut gradina matusii unde am stat in care puteai gasi cam tot ce gaseai intr-o piata bine aprovizionata. Si totul doar cu putina munca a pamantului, dar cu munca reala... Bineinteles, in viata tuturor existau micile drame ale vietii, divortul, emigrarea, extenuarea, dar ansamblul era pozitiv.

Nunta a fost foarte reusita, la un moment dat chiar fiind trist ca eu nu o sa am niciodata o rochie de mireasa... A fost bine, mai ales ca a si plouat si a fost mai racoare... Muzica buna, inclusiv un cvartet de coarde care a conferit o nota aristocratica evenimentului, dar si moderna, old and new, traditionala locala si chiar inedita. Mancare bineinteles multa si buna ca in Ardeal, asa ca nu am putut decat sa ma recunosc invins de tortul exceptional de dulce... Am avut si cateva discutii interesante cu persoane feminine mai tinere, care m-au impresionat prin deschiderea si prospetimea lor. Totusi, mi-am dat seama ca, intre parintii mei si noua generatie exista mai multe asemanari decat intre mine si ele, asa ca am inceput sa ma simt ca un american republican din anii 80, mai conservator decat cei dinaintea mea si decat cei de dupa, ca dupa o mare trauma nationala...

Oradea si o alta revelatie

Dupa o scurta perioada de refacere dupa nunta am pornit din nou la drum spre Oradea, oras al copilariei bunicului meu, pe care nu avusesem ocazia sa-l vad. Am avut noroc ca am stat la o buna amica de-a mea, care mi-a pus la dispozitie mica sa locuinta de servici pentru cele doua zile petrecute. Orasul mi-a placut foarte mult, in ciuda caldurii sufocante, mai ales cladirile baroce care sunt slabiciunea mea dintotdeauna. Am apreciat si ciorba in paine de la Cyrano si piureul de castane delicios de la complexul Lotus. In acelasi timp, am descoperit un fapt surprinzator: in ciuda diferentelor evidente fata de amica mea (stil de viata, nivel social, preferinte, caracter), am fost foarte bine primit si mi s-a acordat o incredere deosebita, pe care nu cred ca as fi avut-o din partea altor prieteni (poate si oamenii de acolo sunt altfel). Si am realizat ca, de fapt, diupa exemplul biblic, fiecare dintre noi avem o Marie Magdalena a noastra, o persoana pe care, in ciuda diferentelor o apreciem foarte mult si in care putem descoperi mai multa onoare si demnitate decat in cei mai apropiati prieteni...

Maramuresul - coltul de rai al Romaniei

Drumul spre Sighet cu microbuzul mi-a prilejuit o noua experienta revelatoare. Mai intai, am fost impresionat de o mama cu doi copii, din care unul sugar, care, in ciuda denivelarilor din asfalt si a varstei tinere isi alapta baietelul, incercand sa aiba grija si de fetita zburdalnica si sa uite ca acasa o asteapta o casa goala si ajutorul de somaj. Nimic mai potrivit in timp ce au ascultam la iPod "Nothing else matters"; intr-adevar, maternitatea e tot ce conteaza pe lumea asta... Mai incolo, "megapalatele" de la Certeze, semi-locuite, nu ofereau decat imaginea desertaciunii omenesti, din moment ce oamenii aceia, dezradacinati din mediul lor natural, sunt condamnati la nefericire spirituala perpetua, de o societate gresita care i-a exilat in mod superficial in alte zari... Adevaratii eroi mor uitati de toti pe pamantul lor putin, in casele lor modeste din varf de munte, la umbra brazilor racorosi...

Ajuns la Sighet am fost primit regeste de fostul coleg de conservator al parintilor mei, de meserie lutier, de origine maghiar maramuresean. Ospitalitatea sa m-a impresionat profund, ca si modul drept de a judeca, in ciuda unei istorii care uneori poate parea nedreapta. El simbolizeaza exemplul baiatului sarac, care reuseste prin munca sa isi indeplineasca visul, sa aiba casa lui decenta, familia lui si viata pe care o merita. Macar de-as avea jumatate din norocul lui! Dar, cum spuneam si mai de mult, "fiecare are ceea ce merita"...

Vizitele la fata locului mi-au infatisat o lume autentica si serena, atat in Valea Verde, cat si in cimitirul vesel de la Sapanta si la manastirea Barsana. La randul sau, Sighetul mi-a infatisat multe monumente ale vechii sale straluciri habsburgice, dar si amintirea unui trecut dureros prin Memorialul victimelor regimului comunist, amenajata in fostul penitenciar unde au murit singurii oameni politici adevarati ai Romaniei

Drumul de intoarcere mi-a prilejuit intalnirea cu oameni de omenie din partea locului cu care am avut onoarea de a imparti cuseta ceva mai moderna a trenului de noapte spre Bucuresti. Somnul meu a fost destul de lin si s-a incheiat cu rasaritul pe care l-am privit in apropiere de Campina. Un rasarit care anunta un nou inceput pentru mine. Sper sa fie unul mai bun...

Presa - o Inchizitie a vremurilor noastre

2008-08-05T11:37:00.005+03:00

Zilele astea citeam o carte despre Inchizitie si eram revoltat de nedreptatile comise de aceste tribunale arbitrare in acele vremuri tulburi ale evului mediu. Treptat, insa, mi-am dat seama ca asistam in prezent la un alt tip de "inchizitie", cea mediatica.

In acelasi mod ca si Inchizitia, presa din ziua de azi incearca sa judece oamenii bazandu-se pe probe incomplete, cirsumstantiale si subiective, incercand sa creeze o imagine falsa a realitatii, bazata pe o dogma preconceputa, in cadrul careia rezultatul nu este o urmare a unei demonstratii logice, ci doar a unui capriciu editorial. Astfel, presa creaza si darama mituri, invadeaza sfera vietii personale, naste false perceptii si poate influenta opiniile.

Unii considera presa "cea de-a patra putere in stat", "cainele de paza al democratiei". Astfel, o noua garda pretoriana incearca sa controleze celelalte puteri. Problema este ca legitimitatea sa in acest demers este mai mult decat indoielnica, presa nefiind un organ ales, ci auto-proclamat. In consecinta, orice pretentie de putere este nejustificata, in contextul in care celelalte trei sunt suficiente intr-un sistem constitutional.

Problema apare atunci cand puterile traditionale in stat nu functioneaza, oferind justificarea unei actiuni alternative din partea societatii civile (presa, etc.), de tip "gherila". In acel moment, structurile care ar trebui sa protejeze societatea in ansamblu nu se mai apara decat pe ele insele, devenind la randul lor ilegitime. In aceasta stare de anarhie, statul, principalul garant al securitatii persoanelor, nu-si mai poate indeplini sarcinile si lumea cade prada senzationalului si pornirilor instinctuale brute. De aceast lucru profita presa, care se erijeaza in hegemon, inlantuind societatea, intocmai ca Inchizitia de pe vremuri.

Libertatea presei nu poate fi absoluta pentru ca orice lucru absolutizat se rasfrange in mod negativ asupra celorlalti. Proferarea opiniilor nu poate ignora existenta unor limite ale decentei si ale moralitatii sociale. Orice stat modern viabil trebuie sa tina cont de aceste lucruri si sa realizeze echilibrul care sa ne fereasca de excese. In caz contrar, evul mediu se poate intoarce oricand...

Zorii noilor sfere de influenta geopolitica

2008-07-07T21:13:00.004+03:00

In urma cu cateva luni, summitul NATO de la Bucuresti aducea in prim plan ostilitatea Rusiei fata de o posibila extindere a organizatiei nord-atlantice. Reactia Moscovei fata de deplasarea aliantei catre est are anumite justificari care provin din interesele traditionale ale Rusiei in zona si din ingrijorarea Moscovei fata de manifestarea suprematiei Statelor Unite in lume. O potentiala extindere a NATO care ar include Georgia si Ucraina ar intra in fosta sfera de influenta a Uniunii Sovietice. Deja Rusia a fost deranjata prin extinderea NATO in tarile baltice in 2004. In acest fel granita comuna cu NATO s-ar extinde si mai mult, semanand a politica de ingradire ca in anii '50. Ea a inceput deja sa-si puna in practica iritarea, folosindu-se de arma energetica. Principalele tari europene (Franta, Germania, Italia) au realizat pericolul aparitiei unei noi Cortine de Fier si au incercat sa tempereze avantul american. Insa acesta din urma este generat de politica expansionista a administratiei Bush.

Politica externa americana de dupa 2001 a insemnat o afirmare a suprematiei economice cu mijloace economice. Mai precis, sub masca interventiei antiteroriste si a promovarii democratiei, SUA au ocupat zone strategice din Orientul Mijlociu extins, chiar in jurul celor mai mari resurse de petrol din lume, cu posibilitatea de a inainta chiar si catre Asia Centrala. Israelul a functionat si acum ca un avanpost al acestei tendinte.

Insa, dupa cum o arata istoria, orice tendinta de instituire a hegemoniei unei mari puteri este urmata de coalizarea celorlalti actori semnificativi impotriva sa pentru restabilirea echilibrului de putere. Dupa ce acest echilibru s-a destramat in urma disparitiei URSS in 1991, Statele Unite au ramas singura super-putere din sistemul international cu potentialul de a deveni noul hegemon mondial, insa de data aceasta in sens real (caz fara precedent in istoria omenirii). Insa si in cadrul administratiilor americane au existat doua curente principale: unul bazat in mod traditional pe abordarea multilaterala, prin intermediul institutiilor financiare insternationale si a organismelor inter-guvernamentale (inclusiv a ONU), pe baza dreptului international si a diverselor conventii internationale; celalalt curent se baza pe suprematia militara si tehnologica americana si urmarea instaurarea unilaterala unei "pax americana" prin influenta asupra tuturor subsistemelor regionale, prin intermediul unor organizatii umbrela de tip NATO, APEC, ANZUS, Pactul de la Rio. Din pacate aceasta ultima politica s-a dovedit falimentara in ultimii ani, sub administratia Bush, care a utilizat-o fara scrupule in Irak, reusind sa promoveze in loc de a stopa fenomenul terorist in zona araba, cu scopul evident de a vulnerabiliza si controla indirect zona.

In acest context, in care SUA se impotmolesc, ca si URSS in 1988, in capcana supra-extinderii, actorii internationali relevanti incearca sa contrabalanseze inluenta americana prin opozitia in fata extinderii structurilor controlate de facto de Washington (printre care si NATO). Este cazul Rusiei, care a descoperit un nou model de dezvoltare, e drept destul de primitiv dar eficient, si incearca sa recastige terenul pierdut in anii '90. Apropierea sa de China, mai ales prin intermediul Organizatiei de Cooperare de la Shanghai, nu este deloc intamplatoare, ea urmarind realizarea unui bloc eurasiatic rival Statelor Unite, care odata pus pe picioare sa poata face fata cu succes competitiei de toate tipurile. Acesta ar urma sa includa Europa de Est (deja incluse sunt Belarus, Armenia si potential Serbia), Asia Centrala si Asia de Est continentala. In conditiile antagonizarii Iranului de catre americani, acesta ar putea deveni un aliat si furnizor de resurse suplimentar al noii structuri.

Este posibil ca, in aceste conditii, sa asistam la o formarea unui nou sistem bipolar. O parte din tarile europene realizeaza pericolul si incearca sa atraga Rusia intr-un parteneriat pe continentul european. Insa aceasta sarcina, foarte complexa in sine, nu se poate realiza decat daca Uniunea Europeana va reusi sa se desprinda de sub aripa militara americana, simbolizata de NATO. In conditiile existente, in care serviciile secrete americane au o activitate intensa pe continentul european, incercand sa influenteze chiar si vointa populara si sa controleze o serie de forte politice prin instrumente economice (Rusia incearca acelasi lucru, bineinteles), ramane de vazut care va fi evolutia evenimentelor si daca europenii vor reusi sa faca o politica proprie sau vor ramane din nou la mana superputerilor.

Sensul vietii

2008-06-07T13:42:00.007+03:00

Fiecare zi pe care o traim aduce cu sine noi experiente si noi invataminte pe care ni le insusim sau pe care continuam sa le ignoram. Observand, insa, succesiunea evenimentelor nu pot sa nu remarc existenta unor legi dincolo de cele care guverneaza existenta societatilor umane, care nu au o logica pamanteana si nici macar pretentia de dreptate. Cu toate acestea, ele se aplica tuturor, fara deosebiri.

De obicei, oamenii cred ca vietile lor au un parcurs liniar, prin care fiecare isi realizeaza dorintele in paralel sau uneori intersectandu-se cu ceilalti. In acest fel, ar exista un progres continuu dinspre nastere spre moarte, sau o evolutie pe o curba ascendenta, ori pe o curba de tip clopot, care urca spre mijlocul existentei adulte, atunci cand individul procreaza, si scade apoi spre batranete si moarte. Aceste viziuni sunt foarte interesante, insa ele sufera de un defect primordial: evolutia este privita doar liniar si nu in adevaratul ei sens, care este unul multidimensional.

Este adevarat ca opiniile oamenilor depind de situatia din care ei apreciaza anumite evenimente si lucruri. De aceea, ei nu pot, de obicei, sa isi autoevalueze existenta, deoarece in cazul fiecaruia intervine factorul subiectivism, ceea ce duce la o evaluare egocentrica si partiala a realitatii. Daca, insa, se reuseste dedublarea, se poate observa o linie fluctuanta in toate directiile, care nu are un sens clar, ci foarte sinuos, de obicei circular, dar mai ales oscilant.

Viata nu este alcatuita doar din momente vesele, ci si din momente triste, chiar dramatice, nu doar din momente plictisitoare, ci si captivante. De obicei, se spune ca ele depind doar de noi, ca doar noi suntem responsabili de ceea ce ni se intampla. Alteori se spune ca undeva este scris destinul fiecaruia, si ca nu ne putem opune nicicum acestui dat. Insa niciodata nu se pune problema daca nu cumva ambele teorii pot fi adevarate. Oare nu ar putea exista un plan, dar care sa contina mai multe variante, pe care noi le putem alege sau respinge? Uneori se mai spune, insa, ca de fapt nu alegem niciodata, ca mediul in care am crescut a ales deja pentru noi. Poate si asta e adevarat. Dar ceea ce e esential este corelatia intre toate aceste teorii.

Religia crestina constituie o astfel de corelatie, o filosofie de viata, o doctrina, o ideologie, un tot care are sens, daca este citita in cheia corecta. Insa cheia nu deriva din interpretarile simpliste pe care, uneori, noi oamenii, le atribuim anumitor texte mai mult sau mai putin precise. Cheia este insasi existenta umana si cuvintele Mantuitorului, sintetizate in Noul Testament. Astfel, ni se spune foarte clar ca telul oricarei existente umane este dobandirea vietii vesnice de dupa moarte si ca toate faptele noastre terestre trebuie puse in acord cu acest lucru. Ni se ofera chiar libertatea de a alege sa urmam acest drum sau altul, unii spunand ca oricum suntem predestinati de la nastere, altii spunand ca iertarea poate veni oricand daca ne caim. Nimic mai adevarat.

Insa, de-a lungul vietii umane se intampla de multe ori sa uitam esentialul: orice am face, oricum sfarsitul e acelasi. Ne amagim cateodata, cu cate o realizare sau alta, cu cate un castig iluzoriu sau succes vremelnic, cu vreo descoperire epocala sau avans tehnologic. Insa nu ne dam seama cat de relativ e totul, cat de temporar si trecator. Trecerea anilor si schimbarea continua a lucrurilor ar trbui sa ne spuna ceva, insa noi nu vrem sa vedem si sa auzim decat ceea ce ne place si ceea ce credem ca ne face bine.

Adevarul este ca nu trebui sa ne comparam intre noi si nu trebuie sa ne mandrim ca am fi superiori celorlalti sau sa ne tanguim ca am fi inferiori, marginali sau mai nesemnificativi decat altii. Suferintele prin care trecem nu fac decat sa ne inobileze si tot ceea ce daruim in fiecare zi (pozitiv sau negativ) se adauga la salvarea sau la condamnarea noastra eterna. Daca e sa ne bucuram de ceva, nu putem s-o facem decat in anumite momente cand aducem alinare cuiva, un zambet, un moment de extaz sau o revenire la sentimente mai bune. Aceasta este adevarat fericire harazita oamenilor si tot restul e o umba ce trece si care se confunda cu eternitatea universului...

Pantofii galbeni

2008-04-01T21:32:00.004+03:00

Ieri dimineata ma indreptam, ca de fiecare data, spre metrou pentru a ajunge la servici. Deodata am zarit doi pantofi galbeni care mi-au atras atentia. Nu sunt un fan al culorii, care, totusi, are capacitatea de a iesi in evidenta de fiecare data, lucru care nu ma atrage la o fiinta umana intotdeauna, inspirandu-mi prea putina seriozitate. De data asta, insa, privirea mea a inceput sa urce incet in sus pentru a vedea ce fiinta ar putea avea asemenea incaltari, mai ales pe o vreme ploioasa cum a fost ieri. Si, ce sa vezi? Era o incantatoare fiinta intr-un deux piece maro, foarte bine asortat cu pantofii si poseta (asa cum m-a invatat o prietena la un moment dat sa apreciez).

Surprins de placuta surpriza am furat cateva priviri in timpul calatoriei cu metroul, de la distanta si fara a fi observat. Si nu mi-am putut opri reprosul privind felul meu de a fi si fata de dispretul pentru intratul in vorba cu straine sau "agatatul", asa cum este mai bine cunoscut in cercurile cunoscatorilor. E adevarat ca este o metoda destul de riscanta insa de atatea ori m-am multumit cu privitul in metrou in fata unor chipuri angelice, incat uneori mi-am pus sub semnul intrebarii propria personalitate. Insa m-am consolat intotdeauna ca in cantecul lui James Blunt ("You're Beautiful") ca n-a fost sa fie...

Mai tarziu, mergeam spre strada sa imi cumpar ceva de mancare, cand i-am zarit din nou: aceiasi pantofi galbeni. Era aceeasi persoana razand impreuna cu o prietena. Am trecut pe langa ele privind doar cu coada ochiului. Dupa ce au trecut m-am uitat din nou dupa pantofi. Ce n-as fi dat sa imi zambeasca si mie...

Din pacate eu am fost invatat sa nu imi doresc decat ceea ce se poate obtine fara un mare efort si in mod rational. Am invatat sa imi infranez primul instinct, oricat de just ar fi fost sau mi-ar fi parut, sa renunt la lucrurile costisitoare sau care imi depasesc conditia modesta. Parca imi amintesc si acum un baiat de 11 ani plangand intr-un magazin dintr-o tara occidentala, pentru ca nu avea bani sa-si cumpere jucaria preferata. Eram doar eu si in jurul meu lumea nu imi intelegea reactia atat de nefireasca pentru o societate care functiona normal si fara gres. Insa pentru mine din acel moment s-a terminat copilaria si a inceput viata reala. Din pacate eu nu am fost pregatit pentru ea in timp ce altii invatau sa isi doreasca totul, oricat de dificil ar parea, si sa lupte sa obtina ce isi doreau. Eu am ramas doar cu iluzia ca pot avea orice daca stau la locul meu si nu supar pe nimeni. Si iluzia s-a risipit si am ramas doar cu dezamagirea si sentimentul de inutilitate intr-o lume straina si ostila.

Maine probabil voi vedea din nou un chip angelic sau niste pantofi de orice culoare asortati cu haine venind ca turnate. Si voi ofta in gand si ma voi uita in alta parte, apoi voi fura din nou o privire pe furis si ma voi consola ca probabil e doar o iluzie, ca de fapt e o persoana care nu merita atentia si care probabil nici nu ar fi potrivita pentru mine. Si strugurii vor fi tot acri...

Legea de fier a geopoliticii

2008-03-16T11:06:00.004+02:00

Cei care au jubilat in momentul declararii independentei Kosovo, sperand ca aceasta deschide un nou drum catre o lume mai buna bazata pe principii, nu pot acum decat sa isi puna cenusa in cap. Recentele evenimente din Tibet demonstreaza, nu cum eronat sustin unii contrariul, ca lumea va continua sa fie si pana acum un teren de actiune pentru marile puteri in care micile natiuni si nobilele lor aspiratii nationale nu pot constitui decat miscari temporare bazate pe conjunctura.

Miscarea din Tibet, dincolo de justificarea sa de tip democratic, reprezinta continuarea marelui puzzle inceput in 1999 in Kosovo. Mai precis, ea este expresia modului de actiune a singurei superputeri din acest moment, Statele Unite, in tentativa de a controla intrega lume. Numai ca stralucitii strategi de la Washington nu realizeaza nici acum ca demersul lor este unul iluzoriu (el fiind o repetare a supraextinderii URSS din anii 80, ce a contribuit la prabusirea acesteia) si ca, in cele din urma toate marile imperii universale sunt sortite esecului si disparitiei. Daca in cazul subsistemului subdezvoltat al lumii islamice sau al celui fragmentat european aceasta politica pare sa functioneze din cand in cand, in cazul Asiei de Sud-Est lucrurile sunt mai dificile (asa cum a dovedit-o in trecut interventia ratata din Vietnam). Aici avem de-a face cu un actor mult mai semnificativ, China, care se afla intr-o perioada de crestere care o va duce probabil la rangul de superputere in cel mai scurt timp. Statele Unite sunt constiente de aceasta posibilitate si, de aceea, incearca sa slabeasca prin orice mijloace competitorul chinez.

Numai ca, de cele mai multe ori, atunci cand incerci sa contolezi totul, totul se poate intoarce asupra ta. Mai ales atunci cand nu ai nici un fel de scrupule in atingerea tintei (atacul regizat asupra World Trade Center, interventia in Irak, etc.). Miscarile Rusiei si siguranta Chinei manifestata prin implicarea pe continentul african ar trebui sa dea de gandit strategilor americani, pentru ca epoca echilibrului de putere nu pare sa fi apus.

Cat despre tarile mai mici, ca Romania, ele ar trebui sa fie mai atente asupra lumii in care traiesc si mai constiente de valurile pe care navigheaza. Se pare insa ca lectia pactului Ribbentrop-Molotov nu a fost inca aprofundata de factorii de decizie de la Bucuresti. Dincolo de aliantele incheiate la un moment dat, Romania trebuie sa fie constienta ca greselile se platesc mai devreme sau mai tarziu. Chiar si in calitate de stat membru al NATO, nu trebuie sa ne cantonam intr-o politica de expectativa si conformare fata de aliatii nostri, trebuie sa identificam interesul nostru propriu si sa actionam in consecinta. Se pare ca vecinul nostru bulgar ne-a luat-o din nou inainte, realizand o manevra extraordinara impreuna cu Rusia, desi joaca teoretic in aceeasi echipa cu noi. Kosovo constituie o oportunitate de a ne reevalua pozitia pana nu e prea tarziu. Altfel, ne putem trezi ca suntem tratati din nou ca moneda de schimb in relatiile dintre actorii cu adevarat relevanti. Pentru ca adevarata lege a geopoliticii ramane aceeasi: singurii actori care conteaza pe scena internationala sunt marile puteri. Ceilalti sunt doar pioni.

Cei care inca mai viseaza la revolutii de eliberare si realizarea unor nobile principii trebuie sa se trezeasca din somnul ratiunii. Lumea actuala nu e in nici un fel mai buna sau mai sigura decat in alte epocii. Doar imaginea ei e alta. Iar imaginea nu reprezinta de cele mai multe ori decat o falsa aproximare a realitatii in functie de interese...

Despre femei

2008-03-09T12:28:00.007+02:00

O fosta colega de facultate imi spunea acum cativa ani ca femeile si barbatii sunt doua specii complet diferite. Atunci mi s-a parut o exagerare si m-am amuzat indelung, considerand ca e vorba de un comentariu malitios cu spirit de gluma. Acum, dupa ce au mai trecut cateva primaveri si peste viata mea am ajuns la concluzia ca, de fapt, afirmatia era adevarata. In ciuda faptului ca speram sa gasesc multe puncte comune cu femeile pe care le-am cunoscut, mi-am dat seama ca modul lor de a gandi este profund diferit de al nostru si ca ceea ce isi doresc ele nu corespunde cu ceea ce ne inchipuim noi barbatii de obicei. Acest lucru nu implica o condamnare a lor in ansamblu ca fiind o specie inferioara, ci dimpotriva ne indeamna la o mai mare reflectie asupra rolului femeii in societatea de astazi.

Poate parea ciudat ca am decis sa scriu aceste randuri chiar acum, dupa celebrarea zilei internationale a femeii, insa ele sunt reflectarea unui studiu atent de cativa ani in timpul caruia am avut prilejul sa analizez mai indeaproape spiritul feminin. Acest moment imi ofera si prilejul de a-mi exprima si o serie de pareri personale, pe care le-am nuantat mult in ultimii ani, dar care pastreaza si o parte din banuielile mele mai vechi. Nu imi propun sa emit niste adevaruri general valabile, nici macar sa fac elogii ieftine sau sa arunc primul piatra, ci doar sa imi exprim anumite pareri care cred ca ar trebui luate in considerare atunci cand vorbim despre femeile din prezent.

Inca de mic am fost crescut sa vad in femei niste fiinte deosebite pe care trebuia sa le respect, mai intai in calitate de fiinte fara o forta fizica apreciabila, dar mai ales ca zamislitoare de viata si mame. Acest lucru mi-a fost inspirat de legatura speciala pe care am avut-o si o am cu mama mea si de spiritul de veneratie fata de Maica Domnului care mi-a fost insuflat inca de mic. In consecinta, am vazut intotdeauna in femei fiinte speciale mult mai aproape de ingeri decat barbati, pe care ii consideram doar oameni obisnuiti. Nu am pus niciodata la indoiala veridicitatea acestor lucruri pana in momentul in care am venit in contact cu femeia moderna, lucru care m-a facut sa reflectez mult mai atent asupra unor lucruri si asupra consecintelor lor pentru vietile noastre.

Trebuie spus ca niciodata nu m-am gandit la faptul ca femeile ar putea fi vreodata fiinte similare cu barbatii, pentru mine diferentele au fost intotdeauna clare, chiar daca le-am considerat a fi lucruri complementare, conform viziunii traditionale a familiei, pe care o socotesc principala celula a societatii si singura garantie a supravietuirii omului pe pamant. Insa tendintele din prezent m-au facut sa ma infior la gandul perspectivelor ce au fost create si la efectele lor pe termen lung.

Asist in prezent, cu tristete, la o pervertire a notiunii de femeie in intelesul ei propriu. Se spune ca femeia trebuie sa fie astazi egala barbatului, si eu sunt de acord cu acest lucru in ceea ce priveste statutul legal si civil. Insa nu pot sa nu observ ca se incearca o transformare a femeii in barbat cu orice pret, incepand de la imbracaminte si terminand cu obiceiuri si tendinte psihologice. Cu toate acestea, consider ca emanciparea din prezent a femeii reprezinta de fapt un regres substantial care nu numai ca nu aduce avantaje reale acestei categorii, ci o depreciaza si o demonetizeaza, facand din ea o simpla varianta mai diluata a barbatilor. Cum altfel ar putea fi privita o femeie care isi expune trupul cu ajutorul unor blugi stramti, a unor bluzite stramte care lasa sa se reverse uneori suncile dizgratioase, care se machiaza strident pentru a fi remarcata sau care pufaie de zor dintr-o tigara doar ca sa para matura, decat ca o practicanta a celei mai vechi meserii din lume? Si nu cred ca exploatarea acestei laturi a feminitati in modul josnic al realitatii cotidiene este cea mai buna solutie pentru a promova femeile. Iar daca la sfarsitul zilei ele se trezesc in pat cu acelasi betiv degenerat sau bruta insensibila ce le creaza uneori impresia de protectie, cauza este evidenta.

In acelasi mod, o "femeie de afaceri" imbracata in sacou, cu pantaloni si coc, care munceste zi lumina si ajunge acasa obosita si fara chef de alte lucruri nu poate constitui, pentru mine, o imagine a superioritatii feminine. Nu imi poate starni decat mila si sentimentul de compatimire, pentru ca aceeasi femeie se va trezi la o anumita varsta cu psihoza faptului ca nu mai are timpul necesar pentru a-si intemeia o familie si, mai ales, de avea un copil, fapt inerent in sentimentul matern inascut al unei femei, unul din cele mai puternice sentimente umane existente. Pentru a avita acest lucru, multe reprezentante ale Evei incearca sa isi planifice viata astfel incat sa realizeze fiecare lucru la un moment dat si sa poata progresa in cariera dupa dorinta personala. Insa asta nu e o solutie, pentru ca nu poti sincroniza toate lucrurile in jurul unei singure persoane, iar venirea pe lume a unui copil implica o reasezare complexa a tuturor raporturilor de viata, asa cum pot confirma multe dintre mamicile responsabile pe care le cunosc. Ceea ce trebuie sa realizeze femeile este ca nu se afla intr-o concurenta cu barbatii si nici macar cu ele insele, ci ca ele au un anumit rol in viata si doar de ele depinde indeplinirea lui, iar in privinta carierei, orice succes al lor este de apreciat atunci cand vine in contextul unei vieti de femeie si nu de barbat.

Am apreciat intotdeauna calitatile specifice femeilor, usurinta cu care comunica cu ceilalti, cu care simt si traiesc, veselia si zambetul lor care insenineaza un cer mai inegurat, puterea de a ierta dar si de a da un sfat binevoitor, deschiderea fata de noutate si de cunoastere si fata de oameni. Uneori nu am inteles pragmatismul lor fata de realizarea bunastarii materiale cu orice pret, sacrificand totul pentru a asigura viitorul lor si al celor din jur, sau preferinta pentru micile nimicuri pretioase, pentru aspectul exterior, pentru micile distractii efemere. Insa am avut ocazia de a descoperi in compania lor sentimentul de admiratie pentru frumos si bun si al placerii de a conversa cu interlocutori care nu urmaresc cel mai adesea interese personale meschine si care sunt deschisi la idei diverse si diferite de ale lor.

Societatea putreda de consum din prezent a creat si pentru femei (si poate mai ales pentru ele) modele reprobabile vehiculate cu o voluptate bolnavicioasa in mass-media comerciale. Chiar daca ele par foarte atragatoare si exploateaza din plin anumite inclinatii ale femeilor, pe termen lung imi doresc ca femeile din Romania si din lume sa continue sa fie femei si sa nu se transforme in noi monstri ai epocii prezente, de care nu ducem lipsa, sa fie aceleasi luptatoare in batalia cu viata, atat in chip de mame iubitoare cat si sub forma unor semene altruiste, a unor sotii iubitoare si fidele, a unor fiice respectuoase si ingenue si a unor bunici iertatoare, intelepte si indatoritoare. Stiu ca asta poate parea un anacronism in ziua de astazi, insa acesta este modelul meu de normalitate si nu voi inceta sa sper pana la sfarsit ca el va putea fi o realitate chiar si in putinele case dintr-o comunitate izolata a unei tari uitate de vreme...

Problema Kosovo

2008-02-21T17:09:00.007+02:00

Cred ca avem o problema destul de delicata cu Kosovo in zilele astea. Desi sunt un sustinator al principiului autodeterminarii natiunilor, nu se poate ignora principiul inviolabilitatii frontierelor care a stat la baza pacii mondiale de dupa Al Doilea Razboi Mondial. In acest sens, e pacat ca s-a ajuns pana aici si am toata simpatia pentru vecinii nostri sarbi care au avut o istorie destul de putin norocoasa in ultimele decenii (probabil ca au existat si interese mai ample in acest sens). Totusi, trebuie evitata compararea intre situatia din Kosovo si alte situatii ale unor minoritati din cadrul altor state (poate cu exceptia unor regiuni autonome caucaziene unde asemanarea e prea mare si unde exista si alte interese).

Insa in cazul Romaniei nu cred ca exista nici o analogie, din moment ce noi am rezolvat problema minoritatilor, ele avand toate drepturile si libertatile in cadrul constitutional existent, atat cel national cat si cel european. Orice exacerbare in relatiile interetnice din Romania nu poate deci veni decat din motive josnice de natura electorala. Atata timp cat Romania a exprimat o pozitie clara luata printr-o decizie democratica a legislativului (nu ma refer aici la trimiterea unor forte politienesti in provincia respectiva, care vine din jocul incompetent al institutiei prezidentiale si a altor factori decizionali) restul comparatiilor sunt irelevante.

Discutia ar trebui axata pe modul de gestionare a situatiei internationale dupa violarea principiilor dreptului international si pe raspunsuri la intrebarea care vor fi noile temeiuri de evolutie a situatiei in continuare in lume? Oare ne indreptam spre o fragmentare de tip feudal? Sau exista interese ca o parte din actorii mijlocii sa fie redusi pentru a putea fi controlati mai usor de marile puteri? Ce poate face Romania in aceasta situatie? Care e cea mai buna strategie de urmat? Conformarea sau opozitia si impotriva cui? Ramane de vazut. Sper insa ca vom avea acelasi instinct politic din trecut (cu exceptia anului 1940) care ne va aduce in pozitia cea mai buna in cele din urma.

Politicianul ideal

2008-02-19T12:17:00.005+02:00

Discutiile care se poarta in prezent pe marginea scenei politice romanesti, mai ales in randurile societatii civile, sunt axate pe neincrederea tot mai mare a cetatenilor in clasa politica. In acest context apare dezbaterea cu privire la cum ar trebui sa arate politicianul ideal. Din pacate se insista prea mult pe modele ideale care nu au nimic in comun cu realitatea. Se prefera sa se cultive mitul politicianului democrat cu spirit civic, opus politicianului corupt caracteristic scenei politice actuale, insa nu numai in tara noastra.

Cred ca toata discutia porneste de la faptul ca uitam in ce sistem traim. Sistemul actual se bazeaza pe sufragiul universal si pe alegerea suverana si democratica a factorilor de decizie de catre mase. Intr-o atare situatie, se poate spune ca politicienii actuali nu fac decat sa se adapteze la cererea care exista pe piata politica, luand pozitii in conformitate cu sodajele de opinie si cu preferintele "grupului-tinta". Astfel, inaltele principii care sunt vehiculate in campaniile electorale sunt uitate in favoarea altor mesaje mult mai urgente si mai de actualitate pentru continuarea carierelor politice atat de vremelnice... De fapt, clasa politica actuala nu este decat reflectarea fidela a sistemului politic in care traim si a fazei de evolutie (sau involutie) in care a ajuns societatea romaneasca.

Multi se grabesc sa gaseasca un vinovat pentru starea de fapt, insa verdictele lor sunt tot atat de valabile precum o ceapa degerata. In realitate, nu exista un singur vinovat, dupa cum ar fi logic intr-o societate traind doar in alb si negru. Deoarece lumea in care traim e o succesiune de nuante gri, ar fi poate mai intelept sa nu aruncam piatra imediat, inainte de a cauta adevaratele cauze sau premise ale starii actuale.

Intr-o emisiune TV de mai de mult, o serie de analisti se aratau ingrijorati de slaba participare a populatie la alegeri si o puneau pe seama lehamitei fata de politicienii corupti. De fapt acesta este rapunsul cel mai simplist si mai putin valid. E drept, nici clasa politica nu e foarte stralucita, insa daca analizam performantele tarii in raport cu vecinii nostrii ne dam seama ca nu stam nici asa rau. Deci clasa politica, in ciuda metehnelor sale, si-a realizat o parte din menire, reusind sa asigure securitatea cetatenilor si un oarecare numar de oportunitati pentru cei care stiu sa le valorifice. In acest caz, ar trebui sa ne aruncam privirea si asupra populatiei si sa ne intrebam: este oare ea pregatita corespunzator pentru a avea asteptari mai mari?

Unul dintre stralucitii oameni politici romani ai sfarsitului de secol al XIX-lea spunea ca introducerea votului universal nu va rezolva toate problemele acestei tari si ca, dimpotriva, va crea altele si mai mari. Desi ne aflam la inceputul secolului XXI, cred ca aceasta opinie continua sa fie valabila. Astfel, desi ne mandrim cu un sistem democratic modern de tip occidental, ne miram inca de ce nu avem si participare. Uitam insa ca nu toti oamenii beneficiaza de un nivel educational corespunzator pentru a intelege despre ce e vorba si ca ei voteaza instinctiv, de cele mai multe ori, daca voteaza... Daca e sa analizam cele mai mari realizari ale umanitatii vom descoperi ca ele au fost rezultatul ideilor unor grupuri reduse de oameni si nu ale marilor mase puse in miscare, care mai mult au distrus decat au creat ceva relevant. Si, intr-un fel, cand masele s-au rasculat nu am avut decat mari suferinte.

Logica sistemului reprezentativ este ca elitele unei natiuni sunt cele mai indreptatite sa ia masuri in numele populatiei, pentru ca ele sunt cele mai pregatite sa faca acest lucru. In sens restrans asta inseamna ca ei iau si masuri care nu sunt intelese de majoritate si care ar putea contraveni dorintelor celor multi. Insa asta nu inseamna ca majoritatea are dreptate intotdeauna, iar sintagma "vox populi vox dei" este o himera. De aceea, poate ca scaderea prezentei la vot este de fapt o evolutie normala si ca nu e necesar ca toti sa se implice in procesul politic. In fond ei pot fi nepregatiti pentru marile decizii si tacerea lor poate fi cel mai bun lucru pentru ansamblul societatii; nu putem fi toti filosofi! Astfel, cei care doresc sa participe si care se considera apti sa influenteze decizia politica au rolul principal. Poate ca intr-o democratie s-ar putea ca ei sa fie doar o majoritate oarba in miniatura. Insa oricum e mai bine decat sa avem o ciorba lunga fara nici un gust si poate chiar indigesta...

Asadar, cred ca politicianul care ar fi dorit nu este doar o marioneta care apare la televizor pentru a spune ceea ce vor sa auda cei mai multi, ci un om hotarat care stie ce vrea si stie cum poate realiza acest lucru, uneori chiar daca se afla in minoritate si chiar cand soarta ii poate parea potrivnica. Nu ma astept insa la semizei, ci doar la oameni care vad peste interesul personal si care stiu ce inseamna o decizie...

Revelatia

2008-01-09T21:05:00.004+02:00

Sfarsitul de an a adus cu sine o perioada mai linistita si pentru mine, dupa un an destul de greu, care m-a solicitat la maxim, dar care a adus si realizarea unuia din obiectivele mele: casa, sub forma garsonierei din Dristor pe care am tot visat-o. In cele doua saptamani petrecute acasa la parinti, departe de ritmul nebunesc si infernal al capitalei, am avut prilejul sa meditez asupra unor probleme pe care viata le scoate de obicei in fata persoanelor ajunse la varsta mea. Bineinteles, stilul meu subiectiv, egocentric, perfectionist si intansigent nu mi-a oferit posibilitatea de a face o analiza corecta nici de aceasta data, de fiecare data ajungand la concluzia ca nu am facut greseli si ca doar ceilalti din jurul meu au gresit fata de mine. Poate asta e si unul din atuurile mele care ma impiedica sa imi revars furia punitiva asupra mea si sa ma eliberez de povara unor neimpliniri...

Totusi, la un moment dat a venit si revelatia. Intr-o dimineata am revazut la televizor un film SF cu Robin Williams, intitulat "Omul bicentenar". Intr-o lume a viitorului supertehnologizat un robot de menaj incepe sa se umanizeze treptat pana la faza in care isi doreste sa fie om muritor (asta dupa vreo 200 de ani in care supravietuieste unui numar de trei generatii ale familiei gazda). Ideea filmului, exprimata la un moment dat de personajul principal este dorinta de a deveni om, in ciuda faptului ca asta inseamna o renuntare la perfectiunea masinii (pe care eu insumi am invidiat-o de atatea ori) si trecerea la o viata marcata de greseli, care insa fac farmecul existentei unice a fiecaruia. In acelasi timp, ideea finala a filmului este ca viata in lipsa celor dragi (contemporani) nu mai are rost si din acest motiv personajul principal alege sa sfarsesca in chip de muritor.

Recent, un alt film, "A sasea zi", cu Arnold Schwarzeneger in rolul unei clone, incercand sa opreasca productia in seria a unor duplicate umane, ridica o problema similara. Obtinerea nemuririi, oricat ar fi de atragatoare, este contrara principiilor existentei umane, care este finita prin natura ei, ceea ce face si farmecul vietii, oricat ar fi ea presarata cu suferinte. In acele momente mi-am dat seama ca aspiratia mea catre perfectiune, oricat de nobila in fond, era o greseala care se tot repeta, aducand doar dezamagire (fata de performantele proprii) si singuratate. In acelasi timp, insa, gresind demonstram ca eu insumi sunt o fiinta umana obisnuita, capabila sa traiasca mai mult ca un om decat ca un robot. Si chiar daca mi-am propus sa inchei noul an ori "la bal ori la spital", consider ca asta e insasi esenta existentei umane, care nu trebuie sa ramana cantonata intr-o monotonie stereotipa ce caracterizeaza masinile si lucrurile neinsufletite.

Libertatea

2007-11-23T16:31:00.001+02:00

Vietile noastre din prezent sunt marcate de anumite elemente care ma fac sa reafirm faptul ca de fapt libertatea nu mai exista si ca suntem prizonierii unui sistem din care nu putem iesi (decat cu picioarele inainte...). Crearea unor interdependente multiple intre oameni si produsele de consum duce la dependenta fata de acestea. Practic, nu mai putem trai fara anumite bunuri, ceea ce ne face vulnerabili la potentialul de santaj al sistemului. In targul de zi cu zi al constiintelor noastre cu "drogurile" de care avem nevoie, cel care pierde este psihicul nostru, care odata inlantuit incepe sa rabufneasca in momentele critice, exact cand ne asteptam mai putin. Anesteziati de cordonul ombilical care ne leaga de sistem nu mai suntem in stare sa percepem pericolul in care ne aflam sa ne dezintegram sub aspect moral. Insa rezultatul vine mai tarziu cand, constientizand faptul ca suntem doar prizonierii sistemului si nu mai putem iesi din el, nu mai avem decat solutia de a ne sacrifica existenta fizica... Sau putem continua, devenind o parte a sistemului, la fel de amorala ca si acesta, fara nici o pretentie de autenticitate sau integritate, care s-au pierdut de mult, odata cu abandonarea existentei pastorale...

Duminica

2007-11-23T16:30:00.003+02:00

Daca ar fi sa aleg, mi-as dori sa mor intr-o duminica seara. Pentru ca vine la sfarsitul saptamanii, intr-o zi de odihna, in care as fi impacat si nu mi-as dori sa mai incep o alta saptamana, cu alte griji si alte proiecte. Ar fi ca o incununare a intregii vieti, ca un final fericit al unei povesti, ca o completare a unei existente finite. Si, intr-un fel, mi s-ar parea ca o duminica infinita, fara sfarsit...

Sfarsitul

2007-11-23T16:28:00.003+02:00

Analizand relatiile interumane din jurul meu, am fost mirat si oarecum intristat sa realizez ca ceea ce gandeam acum 5 ani despre oameni s-a dovedit a fi adevarat: odata cu asa-zisa "evolutie" a speciei suntem de fapt pe cale sa revenim la pornirile primare, care ne apropie mai mult de regnul animal decat de divinitate. In mod concret, accentul exagerat pe valorile materiale ne face sa regresam, sa ne cantonam intr-o existenta compusa mai mult din reflexe decat din analiza constienta. Cred ca acest proces, dincolo de influenta societatii asupra noastra, izvoraste din insasi structura fiintelor umane, reprezentand butonul de auto-distrugere, pomenit in Biblie la capitolul cunoscut indeobste sub numele de "sfarsit al lumii". Sub masca progresului si a civilizatiei se ascunde, in fapt, insasi sinuciderea noastra ca specie, lucru firesc, avand in vedere ca totul are un sfarsit. Insa felul in care se petrece acest proces nu este deloc demn de miturile eroice pe care ne place sa le veneram cu atata emfaza; el se bazeaza pe suprematia instinctelor de supravietuire si procreere asupra ratiunii.

Instinctul de supravietuire este un motiv suficient pentru individualismul nostru si tendinta de a-i anihila pe ceilalti in setea noastra de a atinge suprematia. Intr-un fel aceasta "selectie naturala" nu face decat sa aleaga cele mai puternice instrumente ale auto-distrugerii, eliminand factorii care ar putea devia "evolutia" catre alte cai, mai sinuoase si mai "nesigure". De fapt aceste cai ar intarzia doar sfasitul... E oarecum ironic faptul ca instinctul nostru de supravietuire ne va aduce in cele din urma moartea.

Poate parea surprinzator ca instinctul de procreere sa fie indreptat catre auto-distrugere. In fond, nasterea constituie inceputul, originea, viata. Dar drumul pana la procreere ne arata ca, de fapt, el este bazat tot pe o selectie, de data aceasta mult mai subtila, a genelor. Prin alegerea exemplarelor cele mai puternice, insuflata de parintii naturali viitoarelor mame, femeile nu fac decat sa aleaga instinctiv raspandirea genei celei mai puternice, al carei scop final este auto-distrugerea. Si astfel, aceasta matrice foarte eficienta elimina "uscaturile" si consolideaza schema fundamentala a existentei limitate a omului pe pamant.

Desi acest scenariu poate parea destul de departe de realitate (in varianta ei materiala, care unora le este suficienta - ei fiind strans legati de matrice), el nu este decat rezultatul unei analize detasate a slabiciunilor omenesti. Astfel poate fi explicata marginalizarea grupurilor "neproductive" de asceti si de intelectuali "demodati", care s-au desprins de matrice si trebuie exterminati de restul speciei, pentru ca planul final sa reuseasca. In aceste conditii, nu-mi ramane decat sa astept sfarsitul, oricare ar fi acesta...

Sansa vietii

2007-11-23T16:26:00.002+02:00

Asteptarea "sufletului pereche" seamana cu asteptarea unui nou Mesia. Important e, insa, sa crezi cu adevarat pentru ca, dupa aceea, totul vine de la sine si se transforma in... "sansa vietii"...

Manipularea

2007-11-23T16:21:00.002+02:00

Oamenii din ziua de azi sunt din ce in ce mai mult afectati de ceea ce vad la televizor sau in presa. Suntem martorii aparitiei unor noi mituri postmoderne care ne influenteaza din ce in ce mai mult viata. Problema este ca, in acest fel, personalitatea noastra are de suferit cel mai mult. Prin adoptarea stilului anumitor modele si idoli si a preferintelor lor, de fapt ne instrainam fata de noi insine. Incetam sa mai reprezentam elemente unice ale universului si devenim una cu marea masa de persoane identice una cu cealalta, creand o lume in care satisfacerea unor nevoi gregare este tot ceea ce ne intereseaza. In lumea de azi s-a creat un mit al omului simplu care, intr-un fel sau altul, se imbogateste si devine print. Sau a femeii din popor frumoasa si desteapta care il intalneste pe Fat Frumos, cu bani si mertzan, si traiesc fericiti pana la sfarsitul vietii (sau al contului, mai bine zis!)... De fapt realitatea este mult mai complexa si instinctele din noi incearca sa ne comunice ca ceva nu in regula. Problema e ca suntem in asa masura conectati la matricea sistemului, incat daca ne-am rupe de ea ne-am simti pierduti. Din fericire mai exista si voci critice, insa ele sunt tot mai putine. Ar fi cazul sa ne trezim daca nu vrem sa descoperim, la un moment dat, ca ne-am trait vietile fara nici un rost, doar ca sa facem umbra pamantului...

Progresul

2007-11-23T16:18:00.002+02:00

Desi se spune adesea ca progresul este un lucru bun, realitatea este mult mai nuantata. Se uita ca, odata cu progresul, se mai si pierde cate ceva. Progresul inseamna si o goana continua dupa confort cu orice pret. Confort material si confort spiritual. Insa confortul dus la extrem inseamna si mai putina educatie, dar mai multi bani, mai putina munca si mai multe rezultate imediate, mai putina suferinta, dar si mai multe vicii. Se cauta prea mult castigul facil, care este reflectat excesiv in mass-media, si se uita ca, uneori, mai important decat rezultatul este mijlocul, maniera, modalitatea in care este obtinut el. De fapt viata nu inseamna doar o tranzitie confortabila intre nastere si moarte, ci mult mai mult, un drum in care trebuie sa acumulezi cat mai multa cunoastere pentru a putea aduce un plus celorlalti, societatii in ansamblu, chiar si cu sacrificiile inerente, cu cedari, cu suferinte, cu greutati. Ele fac parte din viata. Altfel, viata nu mai are rost si e doar un fragment nesemnificativ si monoton din istoria societatii umane...

Echilibrul

2007-11-23T16:17:00.003+02:00

Fiecare lucru are rostul sau in viata la timpul sau si in cantitati adecvate. Insa atunci cand refuzi sa admiti acest adevar totul merge anapoda si ti se pare ca viata ta nu are nici un rost. Indiferent de ce realizari ai avea intr-un domeniu de predilectie, daca in celelalte domenii realizarile sunt mai aproape de multimea vida, restul nu mai are rost. Domeniile principale ale vietii unui om sunt afectivul (viata de familie), rationalul (cariera), materialul (sanatatea) si spiritualul (echilibrul psihic). Daca in sfera carierei nu exista satisfactie, atunci viata de familie va fi afectata de frustrari, sanatatea se va degrada in mod accentuat iar spiritualul o va lua razna. Daca in sfera sanatatii nu exista echilibru, atunci viata de familie va fi mai grea, cariera va fi dificil de realizat, iar psihicul va avea de suferit (conform maximei "minte sanatoasa in corp sanatos"). Daca in sfera spirituala nu exista stabilitate, atunci viata de familie devine un calvar, de cariera nu poate fi vorba, iar sanatatea fizica este irelevanta.

In sfarsit, daca in domeniul afectiv nu exista un echilibru, atunci realizarile din cariera devin o monotonie plictisitoare, sanatatea este de prisos, iar psihicul incepe sa se destabilizeze. E ca si cum ai merge prin desert fara sa stii unde vei ajunge si daca vei ajunge vreodata undeva...

Rostul

2007-11-23T16:11:00.002+02:00

Exista multe adevaruri pe lumea asta. Din pacate fiintele umane nu le pot sti pentru ca nu au capacitatea naturala de a le descoperi. Singurul lucru pe care il pot face oamenii este sa isi traiasca viata asa cum e ea si cum considera ei ca trebuie sa fie si sa spere ca ea are un rost. De fapt totul are un rost pana la urma numai ca nu ne dam seama de el. O picatura intr-un ocean nu inseamna nimic. Insa toate picaturile la un loc formeaza un ocean intreg...

Binele si raul

2007-11-23T16:10:00.003+02:00

In societatea actuala multe lucruri nu mai reprezinta ceea ce continutul lor lexical indica. Mai precis, notiunile de bine si de rau au suferit o metamorfoza atat de mare incat problema valorilor morale a ajuns sa fie luata in derizoriu de multi. Totusi, valorile morale nu au disparut si nici nu si-au pierdut substanta. Substanta si-au pierdut-o doar definitiile de bine si de rau. Insa, daca pastram neatins nucleul clasic, putem concluziona ca ceea ce ni se prezinta astazi ca fiind bine este de fapt rau, iar ceea ce ni se spune ca este rau ar putea de fapt sa fie bine. Tot ceea ce trebuie sa facem este sa fim mai atenti la continutul concret. Asa ca take care! Nothing is what it seems to be!

Globalizarea

2007-11-23T16:08:00.003+02:00

Globalizarea este un fenomen foarte parsiv. Ea produce efecte devastatoare asupra vietii noastre de zi cu zi. In primul rand se produce o uniformizare in gandirea marii majoritatii care devine mai usor de manipulat. In al doilea rand suntem constransi sa folosim produsele unei economii de consum, produse care nu sunt de cea mai buna calitate. In fond filosofia economiei de consum este sa uzezi produsul sa-l arunci si sa iei altul. Efectele sunt dezastroase pentru mediu nu mai spun pentru individ. Daca e sa vorbim de sentimente, si aici a patruns economia de consum. Tindem sa ne facem relatii sa le consumam si sa le abandonam. Cand de fapt ceea ce da savoare unei relatii este perpetuarea ei in timp. De fapt globalizarea nu e altceva decat noua inchisoare a timpului nostru. Ce sa mai vorbim de libertate? Totul e aparent!