Ieri dimineata ma indreptam, ca de fiecare data, spre metrou pentru a ajunge la servici. Deodata am zarit doi pantofi galbeni care mi-au atras atentia. Nu sunt un fan al culorii, care, totusi, are capacitatea de a iesi in evidenta de fiecare data, lucru care nu ma atrage la o fiinta umana intotdeauna, inspirandu-mi prea putina seriozitate. De data asta, insa, privirea mea a inceput sa urce incet in sus pentru a vedea ce fiinta ar putea avea asemenea incaltari, mai ales pe o vreme ploioasa cum a fost ieri. Si, ce sa vezi? Era o incantatoare fiinta intr-un deux piece maro, foarte bine asortat cu pantofii si poseta (asa cum m-a invatat o prietena la un moment dat sa apreciez).
Surprins de placuta surpriza am furat cateva priviri in timpul calatoriei cu metroul, de la distanta si fara a fi observat. Si nu mi-am putut opri reprosul privind felul meu de a fi si fata de dispretul pentru intratul in vorba cu straine sau "agatatul", asa cum este mai bine cunoscut in cercurile cunoscatorilor. E adevarat ca este o metoda destul de riscanta insa de atatea ori m-am multumit cu privitul in metrou in fata unor chipuri angelice, incat uneori mi-am pus sub semnul intrebarii propria personalitate. Insa m-am consolat intotdeauna ca in cantecul lui James Blunt ("You're Beautiful") ca n-a fost sa fie...
Mai tarziu, mergeam spre strada sa imi cumpar ceva de mancare, cand i-am zarit din nou: aceiasi pantofi galbeni. Era aceeasi persoana razand impreuna cu o prietena. Am trecut pe langa ele privind doar cu coada ochiului. Dupa ce au trecut m-am uitat din nou dupa pantofi. Ce n-as fi dat sa imi zambeasca si mie...
Din pacate eu am fost invatat sa nu imi doresc decat ceea ce se poate obtine fara un mare efort si in mod rational. Am invatat sa imi infranez primul instinct, oricat de just ar fi fost sau mi-ar fi parut, sa renunt la lucrurile costisitoare sau care imi depasesc conditia modesta. Parca imi amintesc si acum un baiat de 11 ani plangand intr-un magazin dintr-o tara occidentala, pentru ca nu avea bani sa-si cumpere jucaria preferata. Eram doar eu si in jurul meu lumea nu imi intelegea reactia atat de nefireasca pentru o societate care functiona normal si fara gres. Insa pentru mine din acel moment s-a terminat copilaria si a inceput viata reala. Din pacate eu nu am fost pregatit pentru ea in timp ce altii invatau sa isi doreasca totul, oricat de dificil ar parea, si sa lupte sa obtina ce isi doreau. Eu am ramas doar cu iluzia ca pot avea orice daca stau la locul meu si nu supar pe nimeni. Si iluzia s-a risipit si am ramas doar cu dezamagirea si sentimentul de inutilitate intr-o lume straina si ostila.
Maine probabil voi vedea din nou un chip angelic sau niste pantofi de orice culoare asortati cu haine venind ca turnate. Si voi ofta in gand si ma voi uita in alta parte, apoi voi fura din nou o privire pe furis si ma voi consola ca probabil e doar o iluzie, ca de fapt e o persoana care nu merita atentia si care probabil nici nu ar fi potrivita pentru mine. Si strugurii vor fi tot acri...
